Ceea ce i se părea minunat este faptul că niciodată nu s-a simțit mai liberă ca în acest moment, când stă pe această plajă cu nisip fin de parcă este dat prin cea mai fină sită care există pe pământ. Privea apusul de soare și se bucura de adierea vântului care îi făcea părul să stea în poziții jucăușe.

          Auzi râsete și își întoarse privirea spre cei doi copii, un băiat și o fată care se jucau badminton pe plajă. Fetița era îmbrăcată într-o rochiță albă cu flori mici roșii, iar băiatul în pantaloni scurți albi și un maieu albastru. Fetița o privi atent în timp ce ea le admira jocul, iar fluturașul se lovi de nasul acesteia. Zâmbi la incidentul produs din cauza ei și, nevrând să îi mai emoționeze, se întoarse la acțiunea banală pe care o făcea. Aceea de a admira apusul de soare.

          — Bună, auzi o voce care i se adresă.

Întoarse capul și privi la fetița îmbrăcată în rochița albă.

          — Bună! Scuze dacă te-am intimidat.

          — Nu știam dacă ești tu persoana potrivită. Aceste lăcrămioare sunt pentru tine.

          — Mulțumesc! Știi cine mi le dă?

          — Da, știu, dar nu îți pot spune. O zi frumoasă!

          — Mersi, la fel!

Căută prin buchet cartonașul alb, dar nu-l găsi.

          — Acesta este pentru dumneavoastră, spune băiețelul cu pantaloni albi.

Îi mulțumi, fără să îl mai întrebe de poetul necunoscut și a rămas surprinsă când văzu următoarele rânduri.

„ ...

Inspirația mea s-a cam rătăcit.

O zi frumoasă, iubita mea!"

          Oftă, iar gândurile ei îi dădeau bătăi de cap.