In cele din urma, pate are dreptate Mary. Cum pot rade sau glumi cu persoane care au fost impotriva mea?!
Bodyguardul meu David, a fost acela care l-a omorat pe George! Cum a putut face asa ceva?! Cum a putut ridica sabia impotriva celui nevinovat?! Si pentru ce?!

Imi simt sangele clocotind in vene si cum ma inrosesc la fata, in timp ce il privesc incruntata pe David.

Parca citindu-mi gandurile, parca stiind ura pe care i-o port, bodyguardul se uita tinta la mine cu o privire impebetrabil de rece, care vorbea mai mult decat o mie de cuvinte. Nu asculta nici macar o iota din ceea ce spunea Matt.
Asa, in umbrele sarii, chipul lui parea demonic si arunca sageti aprinse inspre mine.

Am inchis ochii incercand sa ma calmez, dar in zadar. In fata mea, iar vedeam scena mortii lui George ca un cosmar care se repeta doar ca sa-mi pricinuiasca durere si amintiri neplacute.

Nici nu am puterea sa ma duc inspre David. Ce i-as putea spune?! Nu-l pot aduce pe George inapoi la viata!
O sa-i fac viata imposibila si cand o sa evadez nu o sa-mi pese ca el va suporta toate consecintele faptei mele. Capitanul va fi furios pe el  pentru ca nu m-a supravegheat pe mine indeajuns - de-aceea astept ziua de maine. Sper ca voi putea ticlui un plan indeajuns de bun cu Mary. David o sa fie mort, iar eu o sa fiu libera in sfarsit.

- Hei Kate, nu vii la dans? m-a invitat Leo, acel de varsta mijlocie, pe care l-am intalnit prima zi, si care a batut pariu pe mine ca ii voi face fata capitanului. Cum as putea sa refuz acum pe acest domn simpatic? Dar cum sa dansez pe muzica asta asa "agitata"?!

Inainte sa pot raspunde, m-a luat de brat si pe ritmul muzicii a inceput sa ma invarta.

Sigur nu era un vals.

- Nu stiu sa dansez asa ceva, Leo! M-am plans catre el.

- Oh, lasa-te dusa de muzica!

Unii pirati ni s-au alaturat iar altii au inceput sa tina ritmul batand din palme sau din picior. Eu eram stana de piatra.

- Haide Kate! Distreaza-te! M-a incurajat partenerul de dans.

Da-o-ncolo de treaba, ce ticaloasa sunt! Macar de forma sa ma misc...

Mi-am petrecut bratul in jurul bratului lui si cu cealalta mana mi-am ridicat poalele fustei pana la glezne, ca sa nu ma impiedic. Am inceput sa ne invartim in cerc si sa schimbam bratul sau partenerul care urma in acest cerc. Alti pirati ni se mai alaturau pe parcursul cantecului, printre care si Matt, cu zambetul pe buze.

- Zambeste, Kate! m-a instruit Leo, vazand ca eram concentrata pe pasii mei si nu pe distractie. Nu fa moaca asta!

Moaca?! Serios?! I-am zambit fals dar tot nu-mi convenea nimic. Mi-am ferit privirea de la el, parand ca sunt atenta inca o data la pasi...

Ce dans ciudat! Totusi... nu e rau...

Incetul cu incetul m-am destins, uitand de toate si lasandu-ma in voia muzicii care imi provoca o adrenalina necunoscuta mie. Muzicuta, pianul, cat si spectatorii tineau ritmul avansat, cat imi permitea sa misc picioarele si in curand m-am trezit rosie de la efort si ametita! Dar cu zambetul pe buze, razand impreuna cu ceilalti.

M-am asezat pe scaun abia atunci cand am simtit ca ma dureau picioarele si cand parul era in toate directiile si respiratia sacadata, fiind sigura ca nu mai pot face fata.

- Vai, asta ce-a fost?! Am intrebat razand pe Leo care a venit langa mine band o gura de rom.

- Asa ne mai distram noi!

- Fara partenere de dans?

- Ne mai trebuie?!

Ambii am ras la remarca lui neobisnuita.

- Iar pianistul de acolo, a marit prea tare ritmul! M-am plans spre Leo. Sa vezi ce-i fac!

- E bine asa! Mai sunt pirati care danseaza vezi?

Am analizat oamenii in picioare care "dansau" in felul lor, care mai de care mai beat. Toti rosii la fata, un zambet stupid, cu cate o sticla sau in pahar in mana.

- Ai vazut?! Ni s-a alaturat Matt in cercul nostru, vazand ca ne uitam la "turma" de pirati caraghioasa.

Am inceput a rade toti trei.

- Da' ce, te crezi mai inteligent Matthew?! A remarcat scrutator Leo.

- Hei, macar nu sunt beat ca ei sau ca tine, batrane!

- Nu sunt beat, bai! Sunt doar intr-o stare de euforie.

- Beat. Insista Matt.

- Nu-s beat. Sunt cat se poate de treaz.

- Asa zic toti!

- Mai taci, schilodule, nu stii nimic! S-a enervat Leo, luand un alt pahar de pe masa.

Matt a deschis gura sa spuna ceva, dar i-am luat-o inainte.

- Da, Matt, omul nu e beat, lasa-l asa. Haidem pana la cel cu pianul pentru ca vreau sa vad ceva.

Saracul de Matt nu a mai avut de ales sau timp de protestat pentru ca s-a vazut carat de mine, langa scari, la pianist. I-am facut semn lui Matt cu ochii spre el sa-mi faca cunostinta.

- Hei amice! L-a batut pe spate prieteneste pe om. Ce mai faci? O cunosti pe fata asta?

Cand s-a intors cu fata spre mine mi-am dat seama ca e un om in toata firea, tot de varsta mijlocie, poate mai batran decat Leo. Mi-a zambit, lasand sa se vada majoritatea dintilor de aur. Cred ca o sa-i pun numele Dinti-de-aur... i se potriveste.

- Ooo da. Ce puicusoara frumoasa, numai buna!

Am facut ochii mari. Ce?!

-De unde vii? A continuat el. Sper ca Bleck sa nu te vanda maine pentru ca ai fi...

- Da deci, ea e Kate. L-a intrerupt Matt, inainte ca situatia sa devina penibila.

- Si as vrea sa cant la pian! Am adaugat repede.

- Ooo, stai asa! Stii sa canti? Se vedea clar cat era de beat. Si ma si platesti daca te las, dulceata?

- Esti un porc! Am zis printre dinti si furioasa. Palma mea a facut contact cu obrazul lui inainte sa-si dea seama.

Fata piratului s-a crispat si era sa se napusteasca pe mine cu o lovitura, dar Matt s-a bagat in fata mea si a parat pumnul cu mana lui.

- Nu vorbesti asa cu o doamna. Ne-am inteles?!
Matt l-a impins departe pe omul care se impleticea, pana a cazut jos la pamant.

Din nou am atras atentia tuturor, desi sunt obisnuite bataile pe o nava de pirati. Perechi de ochi ne cercetau de la departare sau un apropiere, si m-au facut sa ma simt mica si neinsemnata pe langa gloata de oameni.

M-am aplecat, sa-i soptesc lui Matt:

- Acest porc mi-a stricat tot cheful de cantat!

Bosumflata era sa imi fac loc ca sa ma duc sa o caut pe Mary, dar Matt m-a oprit.

- Esti sigura?

Vedeam pianul acolo... atat de aproape... capabil sa ma duca in alta lume. Iubesc muzica si oricat de nostim a fost acel pirat, tot nu as putea sa renunt la cantat.

Intre timp, Dinti-de-aur s-a ridicat si bosumflat a plecat cu coada intre picioare, bolborosind in barba cuvinte neintelese.
Cu multa stapanire am inspirat si expirat adanc si m-am indreptat spre pianul singuratic. Matt mi-a gasit un scaun si m-am asezat incet pe el, in timp ce imi recapitulam cantecele cunoscute. Clape albe si negre, aici e Do major si aici Mi minor, asa e Re si Sol. Cum se canta? Stangace am inceput un cantec invatat de la Madam Monceau cat timp m-a invatat acasa. Un cantec trist, pe care l-am invatat atat de repede, desprins din neguri ale timpului.

Am inchis ochii, cuprinsa de farmecul melodiei; imi puneam toate sentimentele in fiecare nota iar amintirile au navalit asupra mea.

Ma vedeam copila, cu pletele in vant, fugind primavara pe campie dupa fluturasi; si vocea blanda a mamei "Katie draga, o domnisoara nu alearga" si raspunsul meu, mereu ascultator "Da, mami". Unde e mama acum? Dar tata, a carui fata nici nu am vazut-o din cauza ca a fost plecat?

Ma napadeau lacrimile, dar nu puteam sa plang. "O domnisoara nu plange niciodata in fata nimanui" mi-am amintit eu vorbele guvernantei mele. Chiar ca acum nu este timpul potrivit pentru asa ceva.
Nu este loc de regrete, nu este loc de amintiri triste despre oameni care nu vor mai face niciodata parte din viata mea.

Spre sfarsitul cantecului, am lungit ultimele note care au rasunat in neant, indepartadu-se undeva in aer, spre urechile tuturor parca dorind sa ramana in mintea fiecaruia.

Am deschis ochii si am lasat ca mainile sa-mi cada obosite in poala. In jur era totul linistit dar imediat o avalansa de aplauze si ovatii a inundat locul, iar eu m-am trezit zambind din nou. Trebuie sa traiesc prezentul. Pirati de toate felurile aplaudau sau faceau semne aprobatoare unii catre ceilalti. Cand mi-am plimbat privirea in continuare, am putut zari sus pe scari o umbra, dar care a disparut un moment mai tarziu. Era capitanul: nu a aplaudat... dar a ascultat...

- Ai fost exceptionala! m-a laudat Matt, venind langa mine si captandu-mi atentia.

- Asa e! a adaugat Leo.

- Inca nu am auzit astfel de muzica. A spus altul. Dar daca stiu sa cante toate domnisoarele la fel ca tine, si daca sunt la fel de frumoase, a' pai ma mut in Anglia oameni buni! Anglia, asteapta-ma ca vin!

Am izbucnit in ras.

- Foarte frumos, intr-adevar!

- Oh, multumesc tuturor!

Am zambit fiecaruia si m-am indepartat de grup, in momentul cand am zarit-o pe Mary in locul in care o lasasem. Langa balustrada, din nou singura si ganditoare. Departe de oricine.

- Inca singura? am observat eu.

- Tu ce crezi? Mi-a raspuns impertinent.

- Eu vad ca da.

- Atunci asa este. A zis pasiv, fara sa se uite la mine.
Vazand ca nu mai zice nimic, am schimbat subiectul discutiei, in speranta ca o pot inveseli sau ii pot indrepta gandurile spre altceva.

- Cum ti s-a parut melodia? am intrebat zambind.

- Ca de-obiecei... a zis ea.
Am suspinat infranta. Mary e atat de dificila uneori, nici nu stiu cum sa o mai iau ca sa vorbesc cu dansa despre ceva frumos si nu trist.

- Tu nu canti? am intrebat-o intr-un sfarsit.

- De ce as canta?!

- Doar ca sa te mai destinzi si tu...

- Muzica imi provoaca amintiri dureroase, Kathleen.
Dupa cum banuiam, amintirile o framanta pe Mary mai mult decat ar trebui. Traieste prea mult in trecut si durerea vine si nu se clinteste din inima ranita... e incredibil cat de mult poate schimba amaraciunea viata unui om. Mary era trasa la fata, cu ochii tristi, intunecati, cu pungi negre in jurul ochilor, era slabita, alba ca varul si mainile albe, sensibile aratau ca mainile unei fantome. Am tresarit la vederea ei. Pentru prima data mi-am dat seama si am vazut-o cu adevarat.

- Inteleg... am raspuns eu, mai posomorata. Mary Anne, tu de cat timp nu mai zambesti? am zis incet.

- Chiar nu stii?! a raspuns ea, apoi ochii ei intunecati s-au intors spre mine.

- Nu crezi ca ar fi timpul sa lasi deoparte pentru putin timp tristetea? Nu am putea sa vorbim ca in timpurile trecute cand...

- Nu, mi-a retezat ea vorba, aspru. Dar adaptand mai multa blandete a continuat. Pentru ca nu-i vad rostul.
M-am incruntat inspre ea si am privit-o incurcata...

- Adica ai de gand sa fii de acum incolo la fel de trista?
- N-am motive sa fiu?! Chiar am! a izbucnit manioasa.
- Dar asta nu...
- Oh, ba da. E treaba mea cum reactionez la situatie. Tu distreaza-te, uita-l pe George, uita noaptea aceea, iubeste-i pe vrajmasii care l-au omorat pe logodnicul tau, Kate. Poate nici macar nu l-ai iubit asa mult pentru ca nici macar nu iti pare rau de el! Te dai la toti oamenii care iti zambesc! Ai tot dreptul sa fii in mijlocul lor, nu?
- Inceteaza! am zis, toata rosie la fata sub acuzele ei, si nervoasa.
- Ii mai si distrezi cu muzica la pian! Ai dreptul sa stai la masa ucigasilor! Veseleste-te, cine te opreste! Du-te si bea rom si lasa-ma.
  M-am uitat in ochii ei aproape plansi si am tacut, e mai bine asa. Ea s-a intors cu spatele la mine si s-a indepartat tot mai mult, lasandu-ma in urma, fara cuvinte si cu inima grea.

- Atentie toata lumea! Gata petrecerea! S-a auzit vocea ragusita a lui Will care striga prin jur, impingand oamenii. Ordinele capitanului, strangeti tot si in dormitoare. Cei de paza, sa-si ocupe acum postrurile!

Dupa aceea, el s-a indreprat spre bodyguard si aratat spre mine, dandu-i explicatii acestuia. Ce au de gand acum?!

Will nu a vorbit mult cu bodyguardul David si acesta din urma, ranjind, cu pasi mari s-a indreptat spre mine si m-a apucat brat.

- Ia laba de pe mine, ucigasule! Am spus iritata.
- Unde-i cealalta? a intrebat serios.
   Am aratat directia unde a disparut Mary in intuneric. David mi-a lasat bratul si mi-a poruncit sa astept aici pentru ca trebuie sa ne arate unde vom dormi. Dupa cateva minute a revenit la mine tinand-o pe Mary ca un sac de cartofi, de umarul drept, in timp ce ea se zbatea din picioare.

- Voi doua, aveti libere doua paturi, jos. In dormitorul comun.
Dormitor comun?!

A lasat jos o Mary ciufulita si imbufnata.
- Tu chiar nu ai bune maniere!
David nu a bagat-o in seama si ne-a condus in schimb spre un chepeng din apropiere.
Treapta cu treapta, coboream amandoua scarile conduse de David, care in urma noastra tinea o lumanare aprinsa. Dar atunci cand am ajuns la nivelul dormitorului, am ramas socata. O duhoare inabusitoare m-a strabatut, un val de caldura mirositor. In curand a trebuit sa ne ducem mainile la nas pentru a nu inhala mirosul de transpiratie. Si mirosul de barbati!

Dormeau toti pe paturi suprapuse, care erau niste hamace simple, care se intindeau siruri intregi atarnate unul deasupra altuia, de la podea pana la tavan. Nu era loc nici sa te ridici in sezut. Aici se presupune ca ar trebui sa dormim? Nu era mai bine patul meu baldachin de acasa?! Dumnezeule... si nu este niciun separeu! Sa fim privite de atatia barbati?!

- Tu esti normal?! Cum sa dormim noi aici? Nu vezi ca suntem femei? L-am certat pe el.

- Ordine sunt ordine. Nu se discuta. a raspuns ferm omul. Haideti acum, pe aici sunt paturile voastre.

Ne-a condus spre un colt apropiat de scari, in drept cu o fereastra. Pe un hamac se legana deja un om si nici nu ne observase prezenta. David nu a asteptat ca acela sa zica ceva si imediat s-a hatit sa-i intoarca patul brusc iar omul a cazut jos speriat, cu o bufnitura puternica. Aproape ca mi-e mila de el.

- Ia-ti alt pat. A poruncit paznicul.

Omul buimacit, s-a balbait confuz cand a privit pe superior.

- D-da. A aprobat, in timp ce isi strangea lucrurile si a disparut cat ai clipi.

- Dormiti pe paturile astea doua.

- Nu s-ar putea avea un pic de intimitate, totusi? Am intrebat, adaptand o pozitie defensiva.

- Ce spatiu?!

- De exemplu ai putea pune un cearceaf sau cine stie ce, la coltul nostru. De la scari, pana pe langa fereastra. Ce fel de oameni sunteti voi? Eu trebuie sa va invat totul?!

David a stat pe ganduri parca comparand propunerea oferita de mine.
- N-aveti nevoie!
- Ba da! Am insistat. Daca nu ma asculti pe mine o sa-i spun capitanului si vrute si nevrute despre purtarea ta.

David a strans din dinti.

- Foarte bine. Dupa o pauza, s-a intoars si a poruncit spre un om oarecare: tu de acolo! Da tu! Adu doua cearceafuri, cuie si o sarma lunga.

In sfarsit se dau la cale si astia...

Cand a venit inapoi piratul cu cele cerute, l-a pus sa bata cuiele, sa lege sarma de un capat la altul si sa aseze bine materialele albe ca sa serveasca drept paravan.

- Multumita acum? a ntrebat David, morocanos.

- Da. E bun si asa. Acum lasa-ne in pace.
Chiar si pentru totdeauna, am adaugat in gand. Omul a iesit din separeul nostru, neavand de ales pana la urma.

Amandoua ne-am pus in pat degraba pentru ca frigul pusese stapanire pe mine de mult timp, cand eram sus la petrecere. Aveam picioarele inghetate si bratele la fel de reci. Nasul rosu si trupul cuprins de acelasi val de frig.

Mary a preferat sa stea sus, langa geam si decat sa o supar, m-am multumit si cu hamacul de jos. A preferat sa stea in liniste, privind spre stelele care se vedeau in orizont de pe oblonul inchis. Daca nu vrea sa vorbeasca asta e. O sa gasesc o modalitate sa o inveselesc cumva, sa fac sa uite toata durerea.
Pe cine pacalesc? Nu sunt eu la fel de afectata in inima mea? Las sa se vada prea putin la suprafata...
Oare avea dreptate Mary? Ar trebui sa fiu mai suparata? N-are importanta, trebuie sa traiesc in prezent...

Iar maine... va fi o zi memorabila.

Sper sa reusesc sa adorm, desi este foarte greu din cauza imaginilor si cosmarurilor care imi napadesc in minte oridecateori inchid ochii. Groaza din acea seara, cand viata mea s-a dat peste cap si s-a schimbat drastic.