Dupa sase zile...
Ziua 20, 30 iulie

  In ultima saptamana am incercat in fel si chip sa ma desprind de realitatea ce ma inconjura. Am incercat sa ignor privirile insistente care imi urmareau pasii, am dat uitarii vorbele goale rostite de pirati rautaciosi, am tacut cand cineva vorbea de rau pe altii - si mai cu seama, cand se barfea despre capitan. Nu doream sa se afle ca eu inca mai am legatura directa cu Black, asa ca imi suprimam cu greutate vointa de a raspunde inapoi cu aceeasi moneda. "Pentru binele lui", imi sopteam de fiecare data. El trebuia sa fie vazut ca un om statornic si crud, un lider cu autoritate, nicidecum un romantic incurabil langa o iubita.

   Poate daca eu tac si nu ma apropii de el, ceilalti isi vor schimba parerea despre John Black si vor renunta la planurile lor nebune...
Astfel, m-am incurajat sa continui in purtarea stoica, pentru a nu da niciun prilej echipajului navii sa ma vorbeasca de rau - pe mine, sau pe capitan. Si din aceasta cauza, l-am vazut pe John in treacat si ne-am vorbit doar cu ajutorul privirilor aruncate pe furis... nimic altceva.
Intalnirea pe balcon fusese suficienta. Deja stiam care ii sunt sentimentele fata de mine. Problema era ca nu stiam eu cum sa ma raportez fata de el... are un rost dragostea pe o nava controversata? Are rost sa-mi deschid inima fata de el?
  Mi-am privit inelul de logodna, care trona inca pe degetul meu. Inelul daruit de George. Un inel care imi aduce aminte ca ar fi trebuit sa ma casatoresc cu alta persoana. Un inel care are atatea amintiri adunate. Un inel care imi arata tot trecutul meu...
   Am suspinat. Da, inca nu sunt pregatita sa ma debarasez de el. Desi undeva intr-un colt al inimii mele, stiu ca trebuie sa las trecutul in urma.

   In timpul acesta pe nava, am invatat sa pregatesc bucate impreuna cu Matt si Amali in bucatarie, si doar cu ei mai simteam bucuria de a trai. Ma uitam cu jind la cei doi prieteni cum se ghiontesc si cum se privesc unul pe altul cu sclipiri in ochi, cum rad veseli la oricare gluma. Eram geloasa pe ei. Am realizat ca dragostea nu este pentru mine: George murise si capitanul Black imi era interzis...

   Am intrat deseori cu nadejde in biblioteca de la bordul navii, in speranta ca voi uita de intamplarile vietii mele. In timp ce lecturam romanele autoarei Charlotte Lennox, nu puteam urmari firul actiunii si citeam de mai multe ori un paragraf inainte de-al intelege. Gandurile ma asaltau din toate directiile si citirea unei carti, nu putea fi un moment relaxant pentru mintea mea, care era oricum, numai nu limpede. Pana intr-o zi cand am trantit efectiv pe masa romanul Sophia si am iesit din biblioteca val vartej. In acea zi, Amali ma intrebase de ce sunt suparata si nervoasa, si atunci i-am zis cu un ton agitat:

- De ce? Nu mai am liniste, Amali. Nu mai pot. Nu vezi cum se uita toti la noi? Nu vezi cum rad pe la spate? Nu vezi ca lumea este rea?! Nu vezi ca incearca sa-mi impuna cu cine sa vorbesc si cu cine nu?! Am mainile legate, nu pot face nimic... si poate acest lucru e cel mai frustrant.

Am avut dureri de cap constante, migrene din cauza oboselii si noptilor nedormite. Nici macar laudanum nu-si facea efectul. Din cand in cand mai tuseam sec, insa ignoram simptomele, din cauza ca aveam ceva mai important de gandit.
Amali incerca sa ma calmeze si sa ma incurajeze, spunand ca totul va fi bine si ca acest val din viata va trece.

- Cand va trece? o intrebasem. Sunt de saptisprezece zile la bordul navii, in curand calatoria noastra se va sfarsi, Amali. Esti constienta? Iar eu nu am facut nimic bun in locul acesta. Te rog, lasa-ma in amaraciunea mea.

- Kate, uite-te la mine... ma indemnase ea. Vom incepe o noua viata in America. Poate imi voi gasi familia, poate iti vei gasi un barbat onorabil. Nu zic ca John nu este, dar un pirat nu ai putea niciodata sa il faci "un barbat de casa" din cauza ca este certat cu legea. E in pericol la tot pasul. Nu ma intelege gresit. Vreau sa-ti spun ca viata merge inainte, asa cum este. Uita de el.

Vorbele Amaliei imi rasuna in minte pana in ziua de astazi si nu imi dau pace:
Uita... uita...
Cum as putea da uitarii zile in care m-am simtit mai libera ca niciodata?
Cum as putea uita zambetele, lacrimile, aventurile de o viata, traite numai in cateva zile?
Cum as putea uita de un barbat indragostit de mine si care si-a riscat reputatia si viata pentru mine?
Cum as putea...?

Cu cat nava se indrepta spre locul nordic, indicat de busola, cu cat imi dau seama ca timpul petrecut aici se sfarseste. De multe ori m-am gandit cum va fi viata in America, ce voi face, unde ma voi duce. Singura sansa ar fi sa-l caut pe tatal meu undeva in orasul imens, pentru a cere un strop de protectie.
  Poate pana la urma, voi uita aceasta aventura nebuna si desprinsa parca din povesti...

  Insa pana va veni vremea sa plec, imi doresc sa fac ceva pentru a ajuta un capitan la ananghie...
A trecut exact o saptamana de cand i-am auzit pe Cyrus si pe bucatarul Cook vorbind in stiva, despre o intrunire a celor Razvratiti. Daca nu ma insel, astazi este ziua in care se vor discuta panuri ascunse impotriva conducerii navii. Desi capitanul mi-a interzis sa-mi fac aparitia intr-un asemenea loc, este de trebuinta sa merg acolo. Atunci voi sti ce planuiesc inamicii si poate, as putea preveni un atac de-al lor. As putea sa salvez viata capitanului, a celor din "Coalitia Apararii" sau chiar viata mea! Daca as fi stiut ca Will planuia sa-i curme viata bucatarului Cook, nu as fi impiedicat acest lucru? Cu siguranta.

Vocea Amaliei m-a rupt din vraja gandurilor mele:

- Hei, Matt, a strigat Amali, in timp ce pregatea un aluat in bucatarie. Vino tu si scapa-ma de un petitor nedorit!

Eu si Matt am zambit si a privit curiosi in directia ei. Se parea ca Argus, catelul fidel a lui Matt, ii dadea tarcoale fetei. Se urca cu labutele pe ea si se holba la masa plina cu ingrediente.

- Baiete! s-a rastit Amali la catel. Nu am nimic pentru tine! Jos!
  Acum Argus o tragea de poala fustei cu chiu cu vai, incercand sa capete mai multa atentie de la amica lui preferata.
- Asa se intampla cand ii dai mancare! a exclamat Matt razand.
- Matt! Vino imediat si ia-l de pe mine! Ma da jos!
  Situatia parea destul de comica si ma uitam la ei cum rad in hohote - de fapt, mai mult Matt radea. Am privit in jos la ceapa pe care o taiam marunt, ca sa nu risc sa ma ranesc la un deget.

- Vin acum, Amali, a enuntat Matt in final. Argus! Vino aici, baiete! Tu nu ai ce cauta in bucatarie...

Am oftat. De as putea si eu sa ma bucur ca inainte! Acum tot ce mi-a ramas sunt tristea, lacrimile, pericolul, grijile si... dragostea. O iubire ce pare prea mare si prea grea pentru a o putea duce. O iubire care cere sacrificii si renuntare de sine. Si eu, in numele iubirii, ma voi prezenta la acea intrunire.

   M-am spalat pe maini intr-un lighean cu apa si m-am sters repede cu un prosop la indemana. Profitand de ocazia cu Argus, am iest din bucatarie tiptil, dar nu inainte de a ma asigura ca nimeni nu se uita in directia mea.

   Aerul rece de afara mi-a fluturat cu delicatete cateva suvite din parul meu prins. Cerul era innourat si lipsit de raze de soare - se anunta cu siguranta o noapte fara luna.
   Cu rapiditate, mi-am verificat mintal lista cu lucruri de facut. Luasem hotararea de a participa la intrunire, si timp de o saptamana cugetasem la cum sa aflu ora si locul potrivit. Varianta de a ma deghiza si de a merge printre ei, cadea din prima. Sau varianta de ma ascunde pe acolo. Avand in vedere ce am patit ultima data cand m-am ascuns de niste pirati... Da, nu a functionat. Chiar si aceea de a merge eu insami: nu as fi primita cu bratele deschise...

Sau...?

Inima a inceput sa-mi bata cu putere, la gandul ca as putea participa fara sa ma ascund de nimeni. Aveam nevoie de tact, de convingere, curaj si indrazneala, pentru a ma preface ca sunt impotriva lui John. Vor cadea repede in plasa Razvratitii daca voi sti sa-mi joc bine cartile.
  Cu oarecare emotii am pasit pe punte, in cautarea unei persoane careia as putea sa ma adresez. Trebuia sa stiu mai multe.

   L-am vazut pe Leo intr-un colt al navii, impletind cateva funii, si am hotarat sa-l intreb pe el primul.

- Leo?

Cand m-a vazut, mi-a zambit larg si mi-a strans prietenos mana.

- Da, draga! Ce te aduce pana la mine? Un alt dans?

Am ras amandoi, la amintirea aceea a petrecerii, cand Leo, ma furase pentru cateva minunte pentru un dans tipic piratilor.
Eu am clatinat din cap.

- Atunci ce?

Zambetul meu a pierit, la fel si cel de pe chipul lui. M-am uitat in dreapta si in stanga, apoi, privindu-l in ochi l-am intrebat serioasa:

- Ce stii despre intalnirea ce va avea loc diseara?

Leo s-a albit la fata.
- N-nu stiu nimic, a afirmat, ridicand din umeri.
- Leo...?

Oare de ce ezita? Credea ca eu fac parte cu ei? Avea vreo trauma legata de Razvratiti? Dorea sa ma protejeze? Sau chiar nu stia?

- Te rog, am nevoie sa stiu...
De aceasta data l-am implorat din priviri. Daca nu stie nici el, va trebui sa ma duc chiar la alte persoane, mai putin simpatice. Gandul de a vorbi cu David sau cu ucigasul lui Orlando, imi da fiori pe sira spinarii.
  Trebuie sa ma duc in acel loc periculos... altfel, prietenii mei ar fi ca si morti. Sau daca misiunea mea va da gres, macar voi muri cu gandul ca am incercat un act de eroism.

Dupa o pauza, in care el a privit in jos confuz, si pe mine ma napadisera gandurile mortii, Leo luat o hotarare:

- Foarte bine, Kate. Dar mai intai, vreau sa te avertizez: ai grija. Sunt oameni periculosi. Orice ai de gand sa faci tu, nu este bine. Sfatul meu este sa te retragi si sa fii neutra la toata treaba asta murdara.

  El a trantit pe jos o funie.
- Nu e un joc, domnita.
- Leo...

  Avea dreptate...
  Simteam cum discutia nu prindea firul potrivit si cum sperantele mele cadeau la pamant. Nu aveam cum sa ii destainuiesc faptul ca doream sa il protejez pe capitan. Nu aveam cum sa ii spun ca fac parte din niciuna dintre tabere... Cum as fi putut sa-l conving?

- Ai incredere in mine? l-am intrebat pe el, cu ochi cat se poate de sinceri.

Leo m-a privit incruntat, a plescait, si in final, a oftat.

- Am, Kate. Am incredere intr-o femeie nebuna, poftim!
- Pentru prietnia si sinceritatea noastra, ajuta-ma...

Leo a dat din cap.
Deja ma gandeam la cine altcineva as putea merge sa intreb, cand el mi-a captat atentia si mi-a zis cu o voce soptita:

- Eu nu stiu mai multe detalii, nu eu te voi ajuta. Cauta-l acum pe Attila: e un gardian al celulelor si un bun prieten. Spune-i ca eu te-am trimis. Fugi, copila, inainte sa ma razgandesc si sa opresc nebunia asta a ta!

Leo a dat din nou din cap, bolborosind pentru sine:
- Ce am facut, ce am facut... Doamne, iarta-ma.

- Vai, Leo! Iti multumesc! am exclamat zambitoare.
In sfarsit aveam o pista si o puteam urma. M-am avantat deja catre scarile principale, in timp ce Leo a strigat in urma mea:

- Ai grija, Kate!
- O sa am! am raspuns dupa umar, inainte sa dispar din campul lui vizual.

  Pasii mei au rasunat goi pe scari, si m-am regasit singura, mergand spre intuneric. O umbra de indoiala s-a strecurat in inima pe nesimtite, si nesiguranta mi-a cuprins inima. M-am oprit in loc pentru o clipa si m-am uitat in spatele meu, unde se mai vedea cerul si marimea panzelor. Inca aveam posibilitatea sa ma razgandesc, sa ma intorc inapoi din drumul meu, dar ceva ma impingea sa merg tot mai mult spre locul unde se aflau celulele. Se vedea libertatea si pacea, dar ce folos? Ce aveam de pierdut? Viata mea s-a schimbat complet de cand au murit cei dragi, ce rau ar fi daca m-as alatura lor mai devreme sau mai tarziu?!
  Cu un nou avant de nedescris, cu o ratiune intunecata, am intors spatele luminii. Eu trebuie sa-mi fac partea in acest joc: singura.

  Cand am ajuns pe teritoriul celulelor, am zarit ca de obicei usa inchisa. Gardianul trebuia sa fie inauntru, asa cum obisnuisem sa il intalnesc pe Pete la biroul lui. Leo imi spusese ca acum voi da de un alt barbat, care va sti despre intalnirea misterioasa.
Am ignorat bataile inimii si am expirat.

Trebuie sa fac asta. John are nevoie de mine acum.

Fara alte politeturi, mi-am facut curaj de o clipa si am deschis usa putin sovaitoare. Aceasta a scartaiat din balamale, anuntand sosirea mea iminenta si poate nedorita in adancurile navii. Imediat ce am pasit inauntru, m-a invadat un aer cald si urat mirositor venit de la cei intemnitati aici jos, dar m-am abtinut sa comentez sau sa ies din locul acesta. Pana la urma, nu am venit pentru a critica starea de salubritate a celulelor.

  In celalalt capat al incaperii, am vazut o masa, cu deasupra o lampa care raspandea o lumina blanda. Acolo statea un om pe un scaun, relaxat, cu picioarele incrutisate si capul sprijinit de un perete. Oare cine era? Acest Attila sau prietenul meu Pete? Curajul a plecat pe apa sambetei, si cu sovaire, am inaintat pe coridorul ingust, acompaniata de cateva perechi de ochi curiosi.
Cand a observat prezenta mea, paznicul a sarit in picioare.

- Cine-i? a intrebat mai rastit barbatul.

Eu am tresarit speriata si am amutit.
Dupa statura si dupa tonul vocii, nu parea a fi batranul simpatic pe care il cunoscusem acum cateva saptamani in urma. Un altul ii luase locul...

- O femeie?! a exclamat el, apropriindu-se de mine cu lampa.
Cand el a ridicat obiectul luminos spre fata mea, si cand m-a recunoscut, a zambit in coltul gurii.

- Si ce femeie!

Pur si simplu am ignorat acest comentariu nesarat.

- Ce cauti aici? m-a intrebat el direct. Ultima data era pe aici prietena aceea a ta, mulatra, si sustinea ca ai chemat-o personal. Acum ce? Mai vrei sa scoti pe cineva din celule?!

Am zambit in sinea mea, amintindu-mi de bataia pe care o luase atunci Attila, de la Amali, pentru faptul ca o acuzase ca era o femeie cu moravuri usoare.

- Nu, am raspuns fara sovaire.
Am incercat sa-mi stapanesc emotiile si sa trec cu bine acest test.
- Leo m-a trimis, am spus sigura pe mine.

Attila a ras.
- El?! De ce te-ar trimite?!
- Eu i-am cerut asta.

La aceasta replica, el a tacut si m-a privit scrutator.
- Nu stiu ce vrei sa faci, tu, papusa. Unde vrei sa te bagi?!

Nu aveam niciun raspuns la aceasta intrebare, asa ca mai bine am tacut, mentinand ferm contactul vizual cu barbatul antipatic.

- Vino cu mine, a spus el in cele din urma, cu un ton grav, luand-o inaintea mea.
Attila s-a indreptat spre usa principala, a asteptat ca si eu sa ies din locul celulelor si a inchis usa dupa noi.

- Prea multe urechi, a zis el.
Attila a verificat scarile cu atentie si asigurandu-se ca nimeni nu este in jur, s-a apropiat de mine periculos de mult...

- Si acum, papusa, a inceput el sa spuna pe un ton grav, de unde sa stiu eu ca vrei sa faci parte din grupul nostru?
Attila a scos la vedere un cutit cu lama subtire si lucrioasa, si fara nicio tragere de inima l-a indreptat spre mine:
- Vezi asta? O arma silentioasa. Daca nu ma convingi, vei fi o victima...

   Ochii lui parca ieseau din orbite si maxilarul inclestat il facea mai convingator in toata postura aceasta de atacator. Insa eu trebuia sa demonstrez inteligenta si curaj, chiar ura, impotriva celor care sunt in acest moment de partea capitanului. Inima imi batea puternic si incercam sa imi adun cele necesare pentru un raspuns plauzibil. Mi-am adunat toate fortele si curajul de odinioara a aparut la suprafata.

- Nu ma tem de tine, Attila, am spus printre dinti, sagetandu-l cu privirea. Tie ar trebui in schimb sa-ti fie frica de consecintele faptelor tale.

El a ridicat din sprancene, uimit:
- Nu zau?

- Chiar asa! am intarit vorbele mele. Cand va afla Will ca ai omorat un pion  atat de important pentru misiune, te va ucide el insusi cu mainile lui.

- Tu? Un pion important?! De cand?! Attila radea din cale afara.

Am ales sa imi schimb atitudinea pentru a demonstra ca exista in mine latura negativa de care au ei nevoie, asa ca l-am insultat:
- Prost mai esti! Gandeste inainte de a rosti un cuvant!
  Barbatul a parut pentru o clipa surprins de schimbarea tonului meu, dar nu s-a lasat intimidat. Ca si o aparare a lui, Attila a indreptat mai mult arma spre mine.

- Am trecere inaintea capitanului, stii asta? am intrebat, cu mandrie. El are incredere in mine. Stii ca increderea este oarba uneori. As putea foarte bine sa va fiu de folos pentru planurile voastre impotriva lui...

Attila a parut mai captivat de conversatie si a lasat arma mai jos.

- De ce ai face asta? m-a intrebat sever.
Eu nu m-am lasat mai prejos si am rostit cu un ton apasat si ridicat:
- Cum poti sa ma intrebi "de ce"?! Este egocentrist, mandru, un talhar fara de pereche, un mincinos care mi-a distrus reputatia! El a fost de la inceput pricina tuturor problemelor mele! El mi-a omorat logodnicul! El m-a rapit si tot el a hotarat sa ma vanda ca pe o sclava oarecare! Crezi ca nu sunt motive suficiente pentru a dori razbunare? Spune-mi!

Obrajii imi luau foc, sangele imi fierbea in vene si ochii aruncau sageti aprinse in directia lui. La acest teatru jucat cu toate cartile mele puse pe sleau, inamicul nu mai avea putere sa ma ameninte. Constatase ca nu glumea cu mine.
La tonul vocii, la patosul pe care l-am pus cand mi-am intarit pozitia pe campul de lupta, aproape ca eram dispusa si eu sa-mi cred vorbele.

Cu usurare, am vazut ca Attila si-a retras cu totul pumnalul din dreptul meu.

- Vad ca esti inraita impotriva lui!
- Cum am spus, am motive sa fiu. Sunt sigura ca Will ar putea sa-mi asigure protectia de care am nevoie.

Oare? Ce prostii am ajuns sa spun...

- Acum, am continuat eu. Spune-mi ce trebuie sa fac pentru a ajunge in locul vostru de intalnire.

Vazand ca vorbesc cat se poate de serios si convingator, a pus arma in teaca, a zambit in coltul gurii si a zis:

- Fii atenta, si nu uita niciun cuvant din ceea ce voi spune, clar?
- Da, am spus hotarata. Sunt numai ochi si urechi!
- Cand se insereaza, cauta-l pe Walter, barbatul care se ocupa cu artileria. Spune-i ca "ai nevoie de un pistol in noaptea aceasta". Te va intreba ce fel de sistem doresti, si tu sa-i raspunzi ca vrei un "sistem de piedica cu cremene" - nu de piedica cu roata. Iti va spune ca nu are aici si te va trimite unde doresti sa fii.

Am incuviintat auster toate vorbele lui.

- Mult succes papusa, da-i gata pe toti!
Barbatul mi-a facut din ochi.

- Asa voi face! am exclamat, zambind sadic.

Si chiar asta am de gand sa fac...

Acesti Razvratiti nu stiu de puterea feminina pe care o detin, si nu stiu ca atunci cand imi pun in minte sa fac ceva, nimic nu imi poate sta in cale.

# Buna, dragi cititori!
Am revenit cu un nou capitol, plin cu intriga si actiune. ❤
Eh, nu e la fel de romantic precum cel precedent, dar ma cunoasteti pe mine si stiti ca nu pot sta departe de actiune prea mult.

Ma cam sperie varianta asta a lui Kate :))) de "bad girl"- fara frica si cu sange rece.
Ce parere aveti despre  ideea ei traznita? Ii va pacali pe toti razvratitii cu aceasta tactica, sau nu?

Eu nu aveam de gand sa fac capitolul chiar atat de crunt, sincera sa fiu nici nu puneam la socoteala posibilitatea ca ea sa se dea drept una dintre ei. Ideile au venit in timp ce scriam si personajele au dus actiunea pana la acest punct.
Mie sincer imi place asa cum a iesit, nu-mi pot imagina o alta varianta.  :)))

Oh, mai am o noutate pentru voi!
Am inceput o carte despre "Tratamente naturaliste", cine este intetesat de asa ceva, il invit cu drag sa arunce o privire peste noua lucrare  😊 Vor fi multe articole despre par, ten, acnee, piele si asa mai departe, si voi prezenta cateva tratamente folositoare! Va astept parerile si acolo ❤❤

Pana atunci, va las pe ziua de astazi. Ramaneti pe fir pentru a urmari noutatile ce vor urma!

  In capitolul urmator, Kate a nostra va da buzna la intalnirea Razvratitilor! 😊😊 Tineti-i pumnii, si feriti-va din drum, ca nu e de glumit :)))

<Elly>