- Cum crezi ca a decurs operatiunea "Dezvaluirea mastilor"? am intrebat-o pe Amali cu interes, asezandu-ma pe pat.

Dupa ce intreaga punte fusese eliberata de oameni, am hotarat in final ca amandoua sa ne indreptam inapoi spre dormitorul nostru. Aici, dupa usa inchisa, aveam tot dreptul de a ne exprima parerea fara ca cineva sa auda. Micul nostru cuib de secrete si planuri, din nou intra in actiune in lasarea serii. Matt plecase cu Abel, iar noi ne-am hotarat sa-i lasam pe cei doi in conversatiile lor fara a deranja.

Acum Amali statea sprijinita de un perete cu bratele incrutisate la piept, cu privirea ganditoare indreptata undeva spre un punct fix din incapere. Parul ei negru cadea ravarsit pe umeri si cateva suvite mai rebele ii ajungeau pe ochi - dar nu parea sa o deranjeze acest fapt.
Camera era cufundata in semi-intuneric si doar o candela asezata pe masa palpaia domol, oferind o imagine cu totul misterioasa intrunirii. Era defapt, momentul potrivit pentru a pune cartile pe masa o data pentru totdeauna. Era momentul ca mastile descoperite pana acum sa fie incadrate intr-o tabara definitiva.

- Hm, a spus Amali, inca distrasa.
Probabil se gandea de unde sa inceapa firul conversatiei, care se invalmasea undeva in capul ei. Ca si Ariadna din mitologia greaca, incerca sa urmareasca firul ascuns in labirintul complicat al mintii, pentru a ajunge in miezul problemei.

Intr-un final, ea si-a ridicat privirea spre mine:
- Cum a decurs? Pot sa zic ca bine. Am aflat printre discutiile de pretutindeni, parerea generala despre capitan.

Dupa aceste vorbe a tacut, si-a dus o suvita de par dupa ureche, si si-a muscat incet buza inferioara. Nu a mai facut contact cu ochii mei curiosi, ci a intors privirea spre fitilul care inca mai ardea in candela. O tacere ca de mormant s-a asternut intre noi. Amali isi exersa in gand propozitia si explicatiile, pe cand eu nu stiam cum sa formulez miile de intrebari.
Stateam ca pe ace, asteptand ca Amali sa prinda curaj ca sa-mi spuna ceea ce se petrecea defapt pe nava. Se tot uita la mine in treacat, cantarind daca sa imi spuna sau nu vestile aflate. Inainte sa mergem amandoua in operatiune, Amali deja isi facuse o idee despre echipaj, din cauza ca explorase imprejurimile de una singura. Iar acum parea ca are dificultati in a se destainui in fata mea.

Nu am mai rezistat tentatiei de a intreba, asa ca m-am avantat, punand o singura intrebare cu un fir de voce:

- Si ce ai descoperit? am spus nerabdatoare, apucand nelinistita materialul rochiei mele aproape inconstient. Mainile imi transpirau si le simteam umede in timp ce framantam haina cu fervoare.

Daca ezita atat de mult, inseamna clar ca nu era o veste placuta...
In cele din urma Amali a rasuflat invinsa, intalnind ochii mei. Privirea ei transmitea un mesaj: nu unul de bucurie, ci unul de adanca remuscare:

- Razvratitii sunt prea multi, Kate.

Cand am auzit aceste cuvinte, fiinta mea s-a cutremurat instant si un val de caldura m-a cuprins pe nesimtite. Inima a luat-o la goana si sangele imi pulsa prin toate incheieturile, dovedind agitatia mea nestapanita.

- Dar... am spus incet, cautand un fir de speranta, o salvare, din toata aceasta situatie. Insa mintea refuza sa imi vina in ajutor cu o solutie logica. Nu, era totul ceata in gandurile mele, si nu ma puteam concentra indeajuns pentru a gasi firul acela care ne putea salva. Daca Razvratitii erau prea multi, capitanul nu mai avea sanse de viata. Nici el, si nici cei ce il sustineau.

- De acum asteptam doar ca Will sa dea semnalul final, si inainte de a ajunge in America, el va pune stapanire pe nava fara doar si poate. E doar o chestiune de timp.

Mi-am acoperit fata cu ambele maini tremurande, cuprinsa de o disperare a inimii in care nu mai gaseam liniste.

Dar de ce?
Tineam atat de mult la capitan?
Sau era vorba doar de propria-mi viata?

Au inceput sa-mi curga lacrimi usturatoare pe obraz... Dar mai presus de lacrimile care se rostogoleau incet pe fata, era inima care plangea in piept. Rupta, de la intregul razboi pe care mintea si inima il dusesera pana acum.

- Si totul din cauza mea! am rostit cu vocea sugrumata de plans. A mea! Eu sunt de vina! Nu ar fi trebuit sa am nicio legatura cu capitanul, asa acum el nu ar fi fost in pericol! Nu ar fi fost amenintat cu moartea de proprii camarazi! E vina mea, Amali...! Ce am facut? Trebuia sa mor o data cu George si mama...

- Oh... haide, Kate...

Am simtit cum Amali se aseaza pe pat si ma imbratiseaza tandru.
- Nu e vina ta, nu aveai de unde sa stii ce se poate intampla...
- Macar as fi putut preveni tot acest dezastru..., am spus printre lacrimi. Acum e prea tarziu! Will are adeptii lui.

Amali s-a departat din imbratisare si mi-a inlaturat mainile de pe fata cu putere, cu un aer indignat. Mi-a vazut fata plansa si ochii rosii, dar asta nu a impiedicat-o sa ma certe cu o voce apasata:

- Nu este nimic pierdut! Will nu e capitanul in acest moment. Prin urmare, el nu a castigat.
- Inca! am exclamat dezamagita.
- Kate! m-a mustrat ea, dandu-si ochii peste cap. Esti culmea. Nu asta vreau sa zic. Stiu ca pare totul fara speranta, dar noi nu trebuie sa renuntam la lupta si la credinta noastra. Cum zicea Matt intr-o zi: "Toate sunt la cunostinta lui Dumnezeu. Nu se poate intampla nimic fara voia Lui", asa cred ca este. Daca Matt ar fi aici in acest moment, sigur te-ar incuraja in acest fel. Capul sus printesa, iti cade coroana.

La vorbele acestea am zambit in coltul gurii, incurajata de cuvintele ei si de atitudinea plina de curaj.

- Sau ce ar trebui sa spun? a mai adaugat Amali. Capul sus capitane?

De data aceasta am zambit mai tare, in timp ce imi stergeam fata uda cu o batista din bumbac. Insa Amali nu avea se gand sa se potoleasca pentru a ma inveseli:
- Dragutul tau inca nu si-a gasit sfarsitul si nu e momentul sa-i plangi decesul. Fugi la el si salveaza-l, cavaler ce esti!

- Hei! am protestat, cu sprancenele incruntate, dar cu zambetul larg.
- Ce? a intrebat Amali, cu fata aceea de nevinovata. Te-ai inrosit, cavalere! Inseamna ca e adevarat ce zic eu aici!
- Serios?! M-am inrosit?! am facut ochii mari de mirare si mi-am dus mainile umede la obrajii care intr-adevar, erau fierbinti.

Amandoua am ras pana la capatul puterilor, si mi-am dat seama ce inseamna sa ai un prieten la nevoie, care incurajeaza pana si in cele mai grele momente.

Am respirat adanc pentru a reduce bataile inimii si am inchis ochii.

- Esti mai bine? m-a chestionat Amali, vazand ca incerc sa-mi revin.
- Nu am vrut sa te fac sa plangi, a mai adaugat ea. Sau sa te simti vinovata de situatie...

In adancul meu stiam care era defapt adevarul. Dar pentru a nu lungi tensiunea si disperarea, am dat din cap, aproband spusele ei cu un zambet.

- E in regula, stiu ca nu ai vrut sa ma ranesti, am spus incet.

Ai spus doar adevarul, am completat in gand. Un adevar care ma bantuie pana si pe mine din momentul in care am pasit pe nava. Acest... John Black care imi fura orice ratiune prin atitudinea lui, care imi fura gandurile si noptile in care ar fi trebuit sa ma odihnesc si nu sa ma ingrijorez de soarta lui.
Vocea Amaliei m-a rupt din cufundarea gandurilor mele:

- Kate, mai retii fetele celor care fac parte din Ravratiti? Atunci cand am perindat amandoua puntea.

Am stat pentru o clipa ganditoare si am hotarat in cele din urma sa ii iau la rand:

- Thor si camarazii lui, cred ca fac parte din Razvratiti, am inceput eu enumerarea.
- Pe langa cei pe care ii stim deja: Will, David si Cyrus... a completat Amali cu grija si cu o grimasa de dispret.
- Barnaba tocmai ce a fost scos din joc de catre rechini, am adaugat eu.
- Dar a mai ramas un supravietuitor probelor, pe langa David. Si anume Balthazar...
Dupa o pauza am spus:
- E periculos acel om! In acea noapte cand a incercat sa ma omoare, m-a speriat de moarte. Trebuie sa fim cu ochii in patru, oricum. Sigur nu e adeptul lui Will.
Amali a incuviintat.
- Vom face tot ce ne sta in putinta.
- Cine mai este din echipaj? am intrebat ganditoare, privind inspre lumanarea care ardea voioasa.
- Recunosc chipul oamenilor pe care i-am intrebat astazi pe punte, dar sa-ti spun numele lor nu stiu! O sa-l intreb pe Matt cu urmatoarea ocazie. O sa fac un tur al navei impreuna cu el si o sa-mi spuna cum se numesc acei barbati care au vorbit de rau capitanul cu subinteles.
- Ramane asa planul nostru, Amali.

- Urmatoarea miscare ar trebui sa fie momentul in care tu te intalnesti cu Black! a exclamat ea, rostind apasat numele capitanului.

Cand mi-am dat seama la ce face referire si cand am realizat ca e vorba despre mine si despre capitan, obrajii mi-au luat foc din nou. Am privit-o brusc pe Amali care radea pe sub mustati, amuzata probabil de expresia mea rusinata.
- Ce e asa amuzant? am intrebat-o curajoasa, ca si cum nu as sti motivul pentru care rosesc obrajii mei.
- Nimic! a exclamat Amali razand in gura mare.
Am ghiontit-o pufnind.
- Oh, hai gata. Avem lucruri serioase la care sa ne gandim! am mustrat-o jucaus pe Amali, care avea un chef deosebit de tachinari.

Relatia mea cu John Black a ajuns atat de cunoscuta si atat de barfita in acelasi timp pe nava, incat e aproape imposibil sa nu auzi intr-o zi cateva apropouri serioase la adresa noastra. Din partea Amaliei primesc tachinarile cu un zambet pe buze, dar cand vine vorba de altcineva, rabufnesc ca un vulcan.

- Ce alte chestii mai importante avem de discutat?! a zis Amali, incercand sa-si potoleasca rasul.
Am zambit poznas.
- Trebuie sa ma ajuti sa ajung in cabina capitanului, fara sa fiu observata de carmaci!

                              ***

   Cateva minute mai tarziu, Amali iesea din camera pentru a distrage carmaciul de la munca lui de seara. Planul a functionat in momentul in care barbatul de la carma a parasit postul grabit ca sa o urmareasca pe Amali.
Doar cateva felinare luminau plapande in bezna de pe punte, si linistea serii era aproape relaxanta - insa nu era o seara potrivita pentru lenevit.
Mi-am alungat gandurile pentru a ma concentra pe fuga mea din cabina.

Voi fi o spioana pe masura, activa ca o felina.

Am profitat de lipsa barbatului de la carma si de linistea din jur, pentru a o zbughi afara din camera mea. Cu pasi mari am urcat treptele care ma desparteau de odaile personale de sus, si m-am oprit doar atunci cand am ferecat usa din hol. M-am sprijinit cu spatele de usa asteptand ca respiratia sa-si revina la normal si ca pulsul accelerat sa-si gaseasca ritmul potrivit.

Prima parte a misiunii a luat sfarsit, urmatoarea va fi floare la ureche, nu-i asa?

Dar cum sa dau de cealalta usa in intunericul asta?

Si de ce nu mi-am adus o lampa cu mine?

M-am incruntat, putin dezamagita de neidemanarea mea, dar era prea tarziu pentru a schimba lucrurile.
Cu mainile in aer incercam acum sa gasesc un punct de sprijin sau un perete, insa din nefericire, un scaun s-a gasit sa imi iasa in cale. L-am lovit din greseala atat de tare incat l-am auzit cum s-a rasturat cu totul pe podea. Mi-am inabusit un strigat de durere si mi-am abtinut razbunarea care clocotea in mine. In alte circumstante, as fi aruncat scaunul cat colo!

Halal felina.

Mi-am muscat buzele ingrijorata ca cineva a putut auzi zgomotele ciudate din hol si am stat nemiscata pentru cateva secunde pentru a ma asigura ca nimeni nu mi-a descoperit pozitia. Cum niciun pas nu s-a auzit de afara si nici din interior, mi-am frecat din nou locul dureros unde scaunul isi batuse joc de mine. Ii voi veni eu de hac alta zi, acum capitanul era prioritar.

Cand am gasit intrarea, mi-am luat inima in dinti si incercand sa fac cat mai putin zgomot, am impins cu grija usa. Aceasta m-a tradat atunci cand a scartait din balamale fara intarziere, dovedind inca o data ca mobila capitanului are ceva cu mine.

M-am oprit brusc si mi-am tinut respiratia in plamani, pentru a auzi daca cineva se indreapta spre mine.

Liniste.
Am scrutat in intuneric biroul capitanului si nimeni nu era in el.

Oh, haide Kete. Te comporti copilareste.

Adevarat. De ce sa ma ascund dupa degete, cand John oricum o sa afle de prezenta mea? Probabil ca m-am invatat sa spionez si sa fac totul in secret pentru o perioada prea lunga de timp.
Sigur, o spie mai impiedicata si mai zapacita, dar asta e partea a doua.

- Ai de gand sa stai mult in usa?

Vocea capitanului m-a trezit din transa si am tresarit buimacita. Am simtit cum sangele se urca in obraji, dar datorita obscuritatii, acest detaliu nu l-a putut sesiza Black.

- Stiam ca esti tu, a spus el linistit.

S-a auzit o usa inchizandu-se si pasii lui rasunand in incapere.

- Cum ai...

- E imposibil sa nu-ti dai seama.
Capitanul a aprins domol cateva candelabre care se aflau prin birou, prin miscari usoare ale mainii.
Apoi a continuat cu dezinvoltura conversatia:

- Inainte de furtuna, se starneste vantul si se aud tunete. Cand vii tu, e cam acelasi lucru.

El a zambit in coltul gurii amuzat si mi-a aruncat o privire piezisa pentru a vedea reactia mea. Eu am scapat involuntar un suras mai mult rusinat, stiind ca spune adevarul. Am hotarat sa fiu mai blanda cu el si mai ingaduitoare, asa ca mi-am inghitit replicile sau scuzele care ar putea afecta buna lui dispozitie.
El s-a asezat pe scaunul din spatele mesei si a expirat, in timp ce eu inaintam spre el.

Lumina jucausa a lumanarilor ii creiona chipul in mod placut, ochii ii sclipeau cu blandete si buzele conturau un zambet cald si sincer. Era imbracat lejer, intr-o camasa albastra sifonata, cu nasturii manecilor deschisi. Parea inafectat de probele ce tocmai avusesera loc, sau... acum era fericit sa ma vada.

- Ce vant te aduce pana la mine, o, suava domnita? a spus melodic, cu un zambet pe buze.

Asta e capitanul? Asta e John Black?!
Am stat si am cumpanit timp de o secunda ce se intampla cu el:
Bause ceva?
Sau tocmai citise scrierile lui Shakespeare?
Sau credea ca viseaza?
Sau inca nu era treaz?

In cele din urma am hotarat sa joc dupa regulile lui, ignorand starea lui ciudat de euforica si iesita din comun.

- O, cavaler curajos, vin din stramtorare si necaz!
Am spus teatral, abinand cu greu urma de amuzament pe chipul meu.

- Ce te apasa pe tine, floare frumoasa din gradina?
Pentru o clipa m-am simtit magulita de compliment, dar am alungat din gand orice urmbra de simpatie, din cauza ca aveam de raspuns cu intelepciune.

- Ma tem de furtuna... Numai ea ar rupe floarea cu petalele-nsirate.

Printre randuri am facut referire la revolta ce ar putea avea loc pe nava, din cauza celor Razvratiti si ura lor impotriva oricui este de partea lui John.

- De ce te inspaimanti cand esti cu mine?
Replica lui m-a lasat fara cuvinte, dar de data aceasta sentimentele de simpatie nu le-am mai alungat. Doreste ca eu sa depind de el! Inima a tresarit bucuroasa si am zambit inlauntrul meu.
Nu am lasat sa mi se vada fericirea, ci am adus in discutie o alta perspectiva a situatiei:

- Alt gradinar vrea sa rupa ceea ce tu cu grija ai semanat. Ceea ce mainile tale au pus in pamant a crescut si a dat rod, dar este un altul care vine in urma ta si otraveste tot ce-i sta in cale.
Sosirea lui am venit sa-ti vestesc, pentru ca tu sa te pregatesti...

Will dorea cu adevarat sa rupa ceea ce capitanul sadise in inima echipajului sau: toata increderea, bunavointa, simpatia, intelegerea, toata pacea - Will dorea sa le elimine din peisaj. Era ceva prea frumos si prea dumnezeiesc pentru o fiinta care traieste si se hraneste cu intuneric.

Micul nostru teatru s-a oprit brusc, zambetul binevoitor de pe fata capitanului a disparut, lasand in urma lui un chip ganditor. A inceput sa-mi para rau ca am stricat toata atmosfera jucausa dintre noi.
Macar cuvintele frumoase rostite de capitan cu cateva clipe in urma, le voi pastra tainic in suflet... Nu va sti niciodata ca doar cuvintele si faptele lui mi-au dat putere pentru a lupta alaturi de el.

Inspaimantatorul adevar care se derula chiar sub ochii nostri, nimicea fara stire orice om care nu se incredea indeajuns de tare in capitan. Will zguduia din temelii echipajul: cei slabi cadeau in mainile lui, dar cei tari ramaneau statornici. Numai cei ce cunoscusera cu adevarat pe capitan, numai cei ce stiau despre bunatatea lui, despre intelepciunea lui, puteau rezista impotriva vrajmasului. Insa cei ce ramaneau cu Black, se imputinau pe zi ce trece... Cei credinciosi capitanului erau vanati si cand erau gasiti, se intampla sa moara "in accidente" - asa cum bucatarul Cook a fost o prima victima si un strigat de revolta.

John s-a ridicat de pe scaun si s-a dus spre fereastra mare din odaie. Aceasta era ornata cu desene abstracte din sticla colorata si nu se putea vedea foarte bine dincolo de ele. Black a scos o cheie dintr-un buzunar si a inserat-o in mica incuietoare aproape insesizabila, care fereca geamul. Spre marea mea surprindere, geamul-usa s-a deschis si un aer racoros a patruns in birou...

- Vii? m-a indemnat capitanul, deschizand mai tare geamul.
Dincolo de el se vedea o frumoasa balustrada neagra si o mica terasa, care oferea spectatorilor o priveliste asupra oceanului.
De fapt toata nava avea priveliste asupra oceanului, dar acum pe un balcon, cand luna se vedea atat de clar pe cer, totul parea un loc mai special si mai intim. In compania capitanului, invitatia parea tentanta. Aveam incredere in el.

Cu pasi timizi am inaintat spre balcon, simtind cum frigul imi cuprinde picioarele treptat. M-am lasat transportata de frumusetea balconului si am privit cu admiratie o canapea cu un spatar inalt, cu motive florale roz, care statea intr-o parte. In fata ei era o masuta din lemn, deasemeni sculptata cu bun gust. Pe masuta statea un candelabru stins, de culoarea aurului.
Stelele de pe cer si luna pe jumatate plina, confereau acea lumina fermecatoare care iti fura privirea si inima.
Cand m-am intors ca sa ma uit daca vine si Black, l-am vazut cum se indrepta spre mine cu un palton de-al lui.

- Ti l-am adus ca sa nu iti fie frig, a afirmat John in timp ce mi-l punea pe umeri. Ia un loc.

Fara a adauga un cuvant la spusele lui si fara a comenta nimic, am acceptat paltonul si m-am asezat confortabil pe canapea.
Black a mai pus in fata mea, cateva minute mai tarziu, o farfurie plina cu fursecuri.

- Din pacate, numai cu fursecuri te mai pot servi la ora asta... s-a scuzat el, mai mult incurcat.
- Oh, nu, te rog, am rostit cu sinceritate si cu uimire in glas. Este mai mult decat suficient. Crede-ma. Acum stai si tu jos.
- Numai sa aduc ceva de baut. Ce servesti?
- Un ceai? Se poate?

Black s-a uitat la mine putin sceptic, uimit, dar apoi a onorat decizia mea, spunand ca si el va servi alaturi de mine. Probabil se astepta sa beau vin, insa datorita ceasului tarziu si imprejurarii, am hotarat ca nu ar fi fost cel mai bun moment.
Mai tarziu, capitanul ducea spre masa o carafa cu apa calduta si cateva ierburi aromate, cu care a umplut fara gres cele doua cani. Aburul cald se inalta in sus dansand in valuri si izul frumos de menta a cuprins aerul.

O tacere ca de mormant a cazut in mijlocul nostru, fiecare dus de propriile ganduri si temeri. Am ajuns sa admir oceanul calm si luna stralucitoare din intuneric, doar pentru a-i da timpul necesar unei reflectii indelungate, provocata de vorbele mele rostite adindeaori. Vazand ca timpul trece fara niciun cuvant din partea lui, am hotarat sa preiau initiativa.

- Stii, am spus eu ganditoare, imi place cum luna straluceste...

John si-a indreptat si el privirea in sus si s-a uitat la luna frumoasa asezata cu gratie pe bolta. Un nor adus de vant a acoperit-o pentru o clipa, apoi norul a plecat in drumul lui lasand din nou la vedere astrul ceresc.

- Da, ai dreptate, a zis Black, luminat asupra situatiei. Uneori uit ca trebuie sa stralucesc in intuneric. Norii vin si pleca la fel ca problemele vietii, dar e important sa nu pierd esenta si scopul meu: rostul pentru care sunt capitan.

- Ma bucur ca ai inteles, l-am complimentat pe capitanul perspicace, schitand un suras. Putini inteleg asta sau putini isi aduc aminte. Uita de adeverata lor valoare si de stealucirea pe care sufletul ar trebui sa o raspandeasca chiar si in probleme. Cei multi se lasa inspaimantati de valuri si de furtuna si renunta sa fie curajosi.

- E usor sa vorbesti... a rostit capitanul trist si clatinand din cap. Dupa o mica pauza in care in gandul meu i-am dat dreptate, el a continuat:
- Pentru ca atunci cand vine norul, nu mai ai putere sa stralucesti. Atunci cand vine valul, nu ai putere sa-i faci fata.

Nu am mai avut indrazneala sa vorbesc sau sa-l incurajez pe sarmanul John care era rapus treptat de echipajul razvratit.
Dupa cateva momente am luat cana cu ceai si am sorbit ingandurata, lichidul imbietor. Black mi-a urmat exemplul, si elegant, a dus la buze cana.
Au inceput sa se iveasca in mintea mea multe intrebari referitoare la capitan, la trecutul lui, dar la niciuna nu gaseam un raspuns plauzibil. Doar il fixam nedumerita pe acela care imi furase inima, fara sa cunosc adevarata lui identitate.
Simtindu-se observat, a lasat cana cu delicatete pe masa si m-a privit in ochi:

- Sunt multe lucruri pe care nu le stii despre mine. Sunt multe lucruri de care nu sunt mandru. Sunt multe teluri in mintea mea la care nu mai gasesc rost...
  Capitanul a rupt contactul vizual si a privit in zare.
- De multe ori ma intreb de ce exist. Ce trebuie sa fac cu viata mea. Si acum ma mir... de ce iti spun toate aceste lucruri.

Am tacut, pentru ca nu stiam nici eu de ce capitanul a cazut intr-o involburare a mintii atat de profunda. Si nici nu stiam de ce avea incredere in mine...
Totusi, la un moment dat, mi-a venit in minte o incurajare pentru inima lui abatuta.

- Nu conteaza cate greseli ai avut in viata: ele apartin de domeniul trecutului. Eu cred ca ar trebui sa lupti pentru prezent... caci viitorul il stie numai Dumnezeu. Daca ai luptat pana acum sa fii capitan, de ce sa nu o faci in continuare?

- Sa fiu capitan impotriva vointei echipajului?!
- Nici ei nu stiu ce vor. Au fost doar influentati negativ. Cred ca cel mai bine este sa le demonstrezi ca esti un capitan pe masura.
- Ia te uita unde gasesc eu sfatuitor! a zis Black razand. Ar trebui sa vii mai des!

Am ras si eu impreuna cu el, ce-i drept, putin rusinata. Nu as fi vrut sa creada ca ma tin mai inteligenta decat el: intentiile mele au fost cat se poate de nobile si nu cred ca au fost interpretate altfel de John.

- Totusi, Kate, iti dau dreptate, a spus el, cand zambetul de pe fata i s-a mai stins.
Dupa o clipa de cugetare, capitanul a adaugat:
- Gandeste-te ca eu nu am nicio proba palpabila ca Will e un tradator si ca vrea sa imi ia locul.
- O sa-ti dai seama tu singur, daca nu crezi... totul este atat de evident!
- Trebuie sa ma intelegi, nu pot merge pe banuite. De ce mi-ar fi luat azi apararea, dand ordine echipajului sa ma asculte? Nici nu inteleg de ce a fost asa un blocaj atunci. Am spus clar ca e ora stingerii! L-au ascultat pe Will...
-  Ai vazut? E ceva la mijloc! Eu nu stiu de ce Will ti-a luat cumva apararea. Stiu doar ca e incredibil de siret si nu a facut asta fara un scop ascuns!
- Esti sigura?
- Absolut. Am mai cercetat puntea impreuma cu Amali in timpul probelor si am aflat ca mai multe persoane din echipaj... te vorbesc de rau.

Capitanul a expirat dezamagit, si-a ascuns fata in causul palmelor si o linste s-a instaurat intre noi, acompaniata doar de sunetul oceanului. Parea disperat, obosit sa faca fata pretentiilor tuturor oamenilor. Toti incearca sa-i controleze actiunile, pana si viata personala! Are tot dreptul sa se simta ingradit din toate partile si sufocat de marea presiune a responsabilitatii.

Imi este atat de greu sa-l vad suferind din cauza unui suflet marsav care doreste doar raul si controlul!
Si deasemeni este greu sa marturisesc in fata lui ca eu sunt pricina tuturor necazurilor... mi-e atat de rusine de mine!
   Nu am dat zagaz lacrimilor care incercau sa cada pe obraz, in schimb am respirat regulat incercand sa ma stapanesc cu toata puterea de control pe care inca o mai detineam.

- Imi pare rau... am spus cu o voce tremuranda.

Capitanul si-a retras mainile de pe fata, a incercat sa ma priveasca in ochi dar eu i-am evitat privirea inadins. Il vedeam cu coada ochiului si mi-am dat seama ca a ramas putin socat de scuzele mele.

- Pentru ce sa iti para rau? a intrebat nedumerit.
Atunci mi-am intors incet privirea spre el si i-am vazut ochii stralucitori sclipind in noapte. Am reusit sa citesc in ei dincolo de aparente - pana in adancul sufletului. Toate barierele de rezistenta parca fusesera daramate si in fata mea statea un simplu John, intr-o seara de vara pe un balcon.

  Mi-am dres glasul, am incercat sa formulez ceva deslusit, am deschis de cateva ori gura si am inchis-o inapoi.

Ce trebuia sa ii zic? Despre ce vorbeam?

Dar e atat de frumos...

Capitanul s-a apropiat incet de mine, aproape incostient. Dus parca de o transa inrezistibila, s-a apropiat periculos de mult de fata mea. El a inchis ochii si a sprijinit fruntea de a mea.
Toata emotia momentului m-a trezit, si mi-am adus aminte ca eu imi ceream de fapt iertare...

- Imi pare rau ca am intrat in viata ta... am spus incet, cu toata sinceritatea. Si acum sunt in joc prea multe... pozitia ta de capitan si vietile noastre... totul doar din cauza ca eu...

- Nu, Kate, te rog!
M-a intrerupt capitanul, ridicand capul. I-am intalnit ochii la fel de sinceri si am simtit cum inima mi se rupe in bucatele, una cate una.
Mi-a luat tandru fata intre mainile lui mari, a inlaturat o suvita de pe chipul meu si dupa aceea a continuat:

- Nu a fost vina ta, eu imi asum toata responsabilitatea. Am ignorat posibilele consecinte. Am riscat... pentru ca...

Vorbele i s-au oprit in vant si eu am uitat sa respir. Ma uitam la el aproape socata, incapabila sa rostesc cuvintele magice pline de insemnatate pentru orice ureche care le aude.
  Intr-un sfarsit el a continuat propozitia, deschizandu-si intreaga inima:

- M-am indragostit de tine, Kate.

Ochii lui fugeau pe chipul meu in cautarea unui raspuns, i-am simtit disperarea in glas si am vazut cum isi musca nervos buza inferioara.

- Stiu ca ti-ai pierdut logodnicul si ca este prea degraba pentru noi sentimente... dar... nu stiu ce am, of! Imi pare rau.

A dat sa se ridice de pe canapea, insa am reactionat grabita si i-am prins mana inainte de a pleca din balcon.

- Asteapta, am spus fara sa ma gandesc prea mult. Nu pleca.

El si-a intors derutat ochii spre mine, intrebandu-ma din priviri de ce il retin tocmai acum. Nici eu nu stiam de ce.

- Eu... eu...
M-am balbait, pierduta in ochii lui de smarald.

Atunci el s-a apropiat de mine cu delicatete, mi-a prins umerii in stransoarea mainilor lui si s-a aplecat spre mine. Nu am reusit sa opun rezistenta, m-am simtit ca o gelatina, prinsa in capcana lui. In capcana iubirii.
   Buzele noastre s-au intalnit asa cum nu o facusera niciodata inainte. Sarutul fortat din cantina cu vinuri nu se compara cu frumusetea acestui moment, in care ma simteam cu adevarat coplesita. Mii de emotii si-au facut simta prezenta pana in varful degetelor, in timp ce buzele lui calde le atingeau pe ale mele cu o pasiune parca de nestins.
 
Am intrerupt cu delicatete momentul si pentru o clipa ne-am privit adanc in ochi.

- Nu putem merge departe, am soptit cu inima franta.
- Sunt constient... Vietile noastre sunt prea diferite, nu vei putea niciodata sa te adaptezi stilului meu de hoinar si talhar. Sunt atat de multe pericole si... eu sunt cautat de autoritati. Daca ma gasesc, sunt judecat si apoi spanzurat.

Lacrimi calde s-au ivit in ochii mei si mi-au incetosat privirea...

- Nu este nicio solutie? am intrebat plina de speranta, ducand o mana de-a lui la obrazul meu.

- Echipajul nu doreste sa fiu indragostit din cauza ca iubirea ma face mai bun... Si asa este. Nu ma simt cu adevarat capitan de cand sunt cu tine. Ma simt un om normal si... indragostit de cea mai nebunatica femeie.

El a zambit sincer si m-a prins intr-o imbratisare calduroasa. M-am simtit apreciata si iubita, de un barbat care alta data gasea placerea doar in avutii si autoritate peste echipaj. I se spunea Crudul Black, insa pentru mine, numele acesta nu avea nicio semnificatie: pentru mine era doar alesul inimii mele.

Cand ne-am desprins din imbratisare, el mi-a atins chipul cu dragoste.

- Iti risti viata iubind, John, am spus ingrijorata. Te rog... daca ma iubesti, scapa-ti viata. Vreau sa te vad mereu, chiar daca uneori vei fi departe de mine... Nu vreau sa ne vada echipajul impreuna si sa prinda mai multa ura asupra ta. Vreau ca oamenii sa vada intre noi departare si...

- Cum sa ma departez de tine, Kate? m-a intrebat, clatinand din cap. Tu esti singura raza de fericire care a ajuns vreodata in inima mea de multi ani... Nu ma sili sa o sting...

- E pentru binele tau... am insistat inaintea lui. E pentru viata ta.

- Nu-mi pasa de viata mea! a exclamat capitanul.
- Mie imi pasa! Am tunat si eu, mai tare decat el. Suficent de mult incat sa amuteasca si sa priveasca la mine.
- Si e suficient motivul asta, am adaugat cu un ton mai domol. Vreau sa te vad intreg, John. Gasim noi o solutie convenabila pentru amandoi... Pana atunci e necesar ca echipajul sa nu ne vada impreuna...

- Si atunci cum...
- Ne vedem? L-am completat eu. O sa trec pe aici... cand nimeni nu o sa ma vada. Noaptea cel mai probabil. E pentru siguranta noastra si binele oamenilor tai...

Capitanul a expirat infrant si a privit in jos.

- Nu vreau sa te pun in situatia in care sa alegi intre mine si echipaj... am mai spus.

Cum capitanul inca tacea, eu am continuat:

- M-am gandit mult si asta e singura solutie, ca ambii sa ajungem la un comun acord.

Am inteles ca inima lui Black se impartea intre datorie si iubire... intre viata si moarte... Dar singura culoare diaponibila era un gri: o situatie de mijloc. Si el si-a dat seama de acest lucru, asa ca a incuviintat planul meu fara mai multe retineri.

- Deocamdata e bine asa, pana ma gandesc si eu la o solutie, a spus ferm capitanul. Trebuie sa fie una.

Nu am adaugat nimic, ci am stat in asteptarea urmatorului pas pe care avea sa il faca un capitan cu inima impartita.

- Simt ca nu voi putea duce mult povara asta... mi-a marturisit Black dupa o tacere indelungata.
- Care povara?
- Sa fiu in continuare un lider pentru tot echipajul. Il indemn numai la rele...
- Hei, nu spune asa, ai fost nevoit sa faci probele acelea... le aveai promise de mult...  ei le-au cerut.
- Am simtit o adanca remuscare pentru ceea ce am organizat cu insasi mainile mele... Mi-a parut rau pentru Orlando, cand a renuntat la viata lui ca sa nu traga in adversar. A avut mila, desi nu a avut parte de mila... Ma intreb de multe ori daca si eu am fost asa cu adevarat! Nu pot sa cred acum ca sunt partas nelegiuirilor. Sangele a tuturor celor pe care i-am ucis cu mainile mele, parca cer razbunare de la Cel de sus. Noptile imi sunt tulburate de visuri cu chipurile oamenilor chinuiti de durerea mortii, si ma trezesc din somn agitat. Nu stiu ce se intampla, dar iti marturisesc ca nu imi mai place ce fac... Nu mai fac nimic cu placere!

L-am privit cu mila si compatimire pe capitanul atat de nelinistit...

- Simt nevoia de iertare, a mai adaugat el. Toata aceasta povara a anilor ma apasa din greu pe umeri...

Amintindu-mi de spusele preotului Abel despre Orlando, i-am zis lui Black:

- Orlando s-a marturisit preotului Abel si a zis ca a fost eliberat de povara...

Capitanul si-a strans buzele.

- Mi-e atat de rusine de faptele mele si de ceea ce i-am facut preotului...

Nu am intrebat mai multe ci am tacut, surprinsa de ceea ce aud urechile mele.

- Acum sa merg la el... ar fi iesit din comun.
Dupa o pauza, a mai spus:
- Nu stiu Kate, voi incerca sa ma gandesc la tot ce am vorbit si sa gasesc solutii pentru toate problemele.

Simtind ca este timpul sa plec, m-am ridicat in picioare si i-am multumit frumos pentru ceai si fursecuri.

- Multumesc ca ai venit, Kate, a zis capitanul cu un zambet pe fata.
- Poti sa ai incredere in mine, l-am asigurat cu voce blanda.
- Stiu.

Ne-am zambit reciproc si am profitat de moment pentru a-i plasa un sarut scurt pe buze. El a ramas surprins, dar imediat veselia i-a cuprins chipul.

- Pe alta data! am spus zambind si chicotind, prinvind in urma mea la expresia capitanului.

El a ramas putin buimacit, insa si-a revenit repede:
- Oh, sa te conduc pana la camera! A exclamat el.
- Hei, hei. Nu, e periculos.
  Se vedea pe fata lui ca a fost dezamagit de raspunsul meu, de parca i-am frant aripile.
- Dar stii ce poti face pentru mine? L-am intrebat in schimb.
- Ce? a zis el curios, cu ochii mari si plini de speranta.
- Sa fugaresti carmaciul, sa nu ma vada ca ies din cabina ta! am zis razand.
  El a ramas din nou dezamagit de imprevizibilitatea raspunsurilor mele.
- Chiar vorbesc serios, am adaugat.
- Dorinta ta este porunca pentru mine! a exclamat el jucaus.

Am ras amandoi cu pofta si ne-am indreptat incet spre holul principal. Seara ajunsese la sfarsit, plina de emotii si surprize ce niciodata nu as fi banuit. Dragostea si fericirea din aer se simtea cu siguranta si dincolo de ocean!
  Dupa ce capitanul a trimis pe carmaci sa verifice niste funii de siguranta departe de ochii nostri, amandoi ne-am luat ramas bun cu tragere de inima.

  Si o alta zi era pe cale sa inceapa...

# Buna, dragii mei citirori!

Bine v-am regasit la un nou episod al cartii "Indragostita de un pirat"! Mi-ati simtit lipsa? :)))
Cred ca ati avut cu ce va umple timpul, cu miile de carti ce se gasesc pe wattpad...!
Uite ca v-am furat si eu astazi din timpul vostru pretios, pentru ca am reusit (in sfarsit) sa duc la final capitolul. Era in editare tocmai de la inceputul lunii decembrie din anul 2017. Deci vedeti silinta mea!

    Am fost in vacanta si am avut pe langa asta, ceva probleme de sanatate, ceea ce au redus efectiv activitatea mea pe aici. Cum sanatatea s-a mai ameliorat si vacanta mea s-a termimat, imediat m-am pus pe treaba. V-am dat de citit!

Sper ca v-a placut ceea ce am scris in acest capitol si stiu ca multe dintre voi o sa fie bucuroase pentru intorsatura lucrurilor cu capitanul :))) ❤❤
   Ce credeti ca ar trebui sa faca Black? Dar Will?
  Ce sentimente are Kate? Sau e totul pe interes?

  Va astept parerile cu drag! ❤❤

Oh, si mai un lucru. Pentru cei ce nu au citit mica mea poveste de iarna, "Winter tale", ii invit cu drag sa acceseze profilul meu si sa lase o parere cat de mica. E la inceput si am postat abia prologul. Am modificat povestea initiala :)

In rest... va urez o saptamana placuta! 😊
Eu ma retrag cu aceste cuvinte si  cu nerabdare imi voi incepe din nou activitatea de scriitoare ;)

   Ramaneti pe fir pentru orice actualizare!

Multumesc  LeaArmstrong pentru frumoasa imagine de la media, pe care mi-ai facut-o cu ceva timp in urma❤❤ Abia acum am reusit sa gasesc ocazia potrivita pentru a o publica aici ❤❤ Imi ziceai ca astepti ca cei doi sa-si marturiseasca mai repede dragostea, si uite ca dorinta ta s-a implinit! :))) E bun? :)))

Multumesc dragi cititori pentru ca ati ramas alaturi de mine 😊

_ Elly _