Ziua 13, 23 iulie

Cu fiecare zi ce a trecut, nava s-a indepartat alene de Insulele Capului Verde. Cu exceptia unei opriri rapide pe una din insule pentru a asigura mai multe provizii de alimente si lemne pentru constructii, corabia si-a urmat nestingherita calea pe Oceanul Atlantic, in larg.
Cerul este putin umbrit de nori albi, care trec suav pe langa nava din cand in cand. Nu a mai ramas niciun semn pe cer in urma ploii ce a cazut acum cinci zile, dupa ce extragerea a luat sfarsit. Nu a fost nicidecum o furtuna, doar o inviorare dupa zilele caniculare a lunii iulie. Gandul la o furtuna, ma face sa tremur. Am auzit nenumarate povesti de la unchiul Jeff, care a fost capitan ani buni pe mare: valuri imense cum se inalta si vin peste corabie; cerul intunecat precum pucioasa; tunete care ajung cu sunetul lor pana inlauntrul sufletului; fulgere albe sau mov, care impart cerul in doua, si care sunt capabile sa dea foc unei corabii...

- La ce te uiti? m-a intrebat Amali, apropiindu-se de mine, si punand coatele comod pe balustrada navii.
- Hm? complet distrasa mi-am indreptat privirea spre ea, jenata ca nu am auzit intrebarea ei.
Amali parea destul de amuzata de neatentia mea.
- Parca erai kilometrii departare! Te gandeai la capitanul Black? m-a tachinat ea razand si savurand reactia mea pe sub gene.
- Oh, nici vorba! am protestat indignata, constienta de obrajii mei trandafirii... Am preferat sa intorc capul in speranta ca nu o sa vada rusinea mea la auzul numelui lui.
- Eh, pe mine nu ma minti, Kate!
La mica ei dojana am ramas tacuta, fara cuvinte. Ce i-as fi putut spune? Vazand ca nu rapund, si nu intorc nicidecum capul spre ea (chiar aveam motive sa o fac), a devenit mai serioasa.
- Ia spune tu acum, lasand gluma de-oparte. Ce te framanta?
Pe furis mi-am dus mana dreapta la obraji pentru a ma asigura ca binecunoscuta caldura a incetat sa imi inunde obrajii. Da, acum pot sa ma intorc spre ea.
- Ce sa ma framante? Nimic. Doar ma gandeam ca astazi e o zi frumoasa, chiar racoroasa.
- Atat? A intrebat Amali, aproape dezamagita de simplul gand care m-a furat de la ea atat de mult timp.
- Hm, sa zicem.
Dupa o tacere aproape stanjenitoare, am ales sa-i impartasesc temerea mea care imi acapara gandurile.
- Mi-e cam frica de furtuni, am marturisit cu o voce scazuta.
Ultima data cand am zis ca mi-e frica de ceva, sau cand am simtit aceeasi frica, a fost atunci cand l-am intrebat pe unchiul Jeff daca se teme de pirati. Si inevitabilul s-a produs! Piratii i-au adus pieirea. Bietul unchi!

- Sa nu-ti fie frica. A zis Amali. Pentru ca de ceea ce ti-e frica, deobicei se intampla.
Am facut ochii mari, aproape incapabila sa mai pun cap la cap o propozitie.
- Doar nu crezi ca... o sa vina chiar... adica...
Amali s-a incruntat si a fluturat din mana.
- Eh, nu zic ca o sa vina inevitabil o furtuna.
M-am relaxat putin la aceste vorbe...
- Dar asta nu inseamna ca excludem posibilitatea ca o furtuna sa-si faca simtita prezenta. Doar suntem pe Oceanul Atlantic! E aproape la ordinea zilei...
Si iata din nou temerile mele care incoltesc de undeva din mintea mea deja aglomerata...
Vorbeste atat de usor despre furtuni!Parca ar fi floare la ureche pentru ea! Poate nu stie cati si-au pierdut vietile din cauza furtunilor... din cauza acelor valuri monstruase care...

- Hei, nu te mai gandi! M-a certat Amali, parca citindu-mi gandurile.
Am clipit descupanita.
- Cum ai stiut ca...
- Dupa fata ta incruntata mi-am dat seama. Nu imi scapa nimic.
- Serios? Am zambit.
- Sigur ca da! Acum haide jos in bucatarie, Cook iarasi tipa ca disperatul pe baietii lui.
Amandoua am explodat in rasete. Acel mic omulet poate sa aiba o voce atat de puternica si atat de mult curaj, incat sa mustre oameni mai mari ca el, amenintandu-i cu vestitul polonic - care e la indemana lui mai tot timpul.

In ultimele zile mi-am petrecut timpul dand o mana de ajutor in bucatarie impreuna cu Matt si Amali. Desi capitanul nu ne-a dat ordin ca noi sa stam in bucatarie drept pedeapsa, noi ne-am asumat aceasta sarcina temporara pentru a face ceva util pe nava. Iar eu am acceptat propunerea lui Matt fara sa ma gandesc prea mult. In primul rand, ar fi prea plictisitor sa-mi pierd zilele fara sa fac nimic sau fara sa invat nimic nou. In al doilea rand, cele mai multe barfe si comentarii vin din bucatarie, cu siguranta ca vor avea ceva de zis oamenii in privinta extragerilor care au avut loc, si poate voi da de un tradator! Si pe langa asta, cunostintele mele in arta culinara ar trebui dezvoltate, pentru orice eventualitate si supravietuire in New Orleans... nu?

Dupa ce am intrat in bucatarie, aburul dens si aerul incarcat cu arome sarate, si-au facut simtita prezenta fara preget. Sa nu mai zic de vocea lui Cook care coplesea intreaga sala!

- Ai terminat supa de acolo? Mai trebuie sare, imbecilule! Ai taiat porcul? Ia termina acum daca nu vrei sa sfarsesti tu in locul lui! Hei tu, nu mai pune carnea la fiert, nu vezi ca este destula in cratita? Taie mai cu spor ceapa, nu lenevi! Avem nevoie de ea imediat!

Cook fugea de colo-colo, analizand fiecare miscare a barbatior care incercau sa-l multumeasca pe bucatar. Omuletul arata atat de caraghios! Uneori mai dadea baietilor cate un polonic in cap sau in fund cand nu faceau ceva bine, iar cei "nedreptatiti" se uitau imbufnati, protestau, amenintau, sau in cel mai bun caz incepeau a rade, sau chiar il ignorau. Totul in functie de firea omului care era pocnit de polonic.

- Aici erati fetelor! A exclamat Cook, zamabind sincer cand ne-a zarit in capul scarilor.
Spre deosebire de barbati, noi avem trecere inaintea lui, si cu noi se poarta foarte frumos si nu tipa niciodata - cel mai important. Oare de ce?
- Amali, a zis Cook cu o dulceata in glas, arata-i mai o data lui Jeoffrey cum sa faca acel amestec cu cocos.
Dupa ce i-a aruncat tipului o cautatura incruntata, a adaugat spre ea:
- Se pare ca a uitat din nou cum sa o faca! Avem nevoie de sucul acela gustos si de noua reteta pentru diseara la cina, pentru capitan, stii?
- Nu e nicio problema, amice! A zis Amali, facandu-i cu ochiul bucatarului zambaret. Ma duc imediat.

Dupa ce Amali s-a indepartat suficient si am petrecut-o amandoi cu privirea, am intrat in atentia lui Cook:
- Si tu draga? Fa ce vrei de aici, ce poti tu. Iar cand vezi ca un baiat d'al meu leneveste, sa-mi spui! Eu am niste treaba prin grajdi si ma duc sa vad ultimele alimente aduse la bord!
Am incuviintat zambind, dupa care el a urcat scarile zgomotos, sufland din greu din cauza kilogramelor in plus.

Atunci cand seful de echipa dispare din vizor, lucratorii obisnuiesc sa se mai relaxeze si sa inceteze munca. Deci nu am fost surprinsa cand am vazut aproape toti barbatii relaxandu-se si vorbind cu colegul de langa ei. Unii s-au asezat pe podea sau pe scaune si altii stateau sprijiniti de masa cu bratele incrucisate. Cativa barbati si-au luat libertatea de a manca din bucate... Sa nu mai spun de altii care au inceput sa-si masoare din nou puterea bratelor, inlaturand orice de pe masa si strangand mana adversarului pentru a castiga.
Altii, faceau intrecere: "cine are burta mai mare". Fiecare isi etala burta, umflandu-se cat puteau duce plamanii. Cand a castigat cel cu burta "cea mai mare" au explodat in rasete. Barbatii!

Am ridicat din umeri. Cine sunt eu sa merg cu para? Ii inteleg.
Asa faceam si eu acasa cand eram mica: cand intra mama in camera eu invatam, iar cand pleca, imi luam libertatea sa inlatur cartile de geografie si istorie pentru a le inlocui cu romane captivante, sau simple povestiri. Ce vremuri...

- Buna, Kate! M-a intampinat Matt voios. Ti-ai revenit?
Acum cateva minute, cu scuza ca mi-e rau si am nevoie de aer curat, m-am retras din bucatarie si m-am dus sus pe punte. Ehi bine, chiar aveam nevoie de acel aer curat! Dupa aceea a venit Amali dupa mine si ne-am intors aici in bucatarie la treburile zilnice - spalat vase, gatit, de intetinut focul.
- Da, sunt bine... am baiguit eu.
Chiar daca in acest moment aerul inabusitor e ultima mea grija.

In toate aceste zile nu am dat ochii cu capitanul, nu am auzit nicio veste, nici nu a incercat sa ma caute - nu ca ar avea un motiv sa o faca.
"Vezi sa nu stie nimeni ca ma ajuti..." asa rasunau in mintea mea ultimele lui cuvinte adresate spre mine. As vrea sa incerc sa aflu mai multe vesti - ce se vorbeste prin bucatarie mai exact. Dar cum as putea sa fac asta? Multi tac, si altii nu indraznesc sa spuna ceva in prezenta mea, constinenti de "legatura" mea cu Black fiindca sunt protejata lui.
Iritata ca nu am aflat nimic pana acum despre complot, am trantit puternic un castron pe masa. Mai multe perechi de ochi s-au intors spre mine, dar nu le-am dat atentie, iar ei in curand si-au vazut de treburile lor. La fel cum am facut si eu: am luat un cartof fiert si l-am curatat frumos, dupa care l-am pus in vas, asa cum mi s-a spus. Curat cartofii de coaja lor cu mai multa bagare de seama, fata de bucatarii care nu au niciodata timp si fac aiurea lucrurile mai delicate - de aceea incepatorii in bucatarie se pun la lucruri care trebuie facute in detaliu.

Nu as putea gati o reteta intreaga, dar cel putin stiu sa dau o mana de ajutor unde trebuie. Inca sunt nepriceputa in acest domeniu, si ma gandesc ca imi vor trebui luni de practica pentru a ajunge la fel de iscusita ca Matt sau ca oricare barbat de aici. Gandul ca voi avea o noua viata, in noua lume, ma ingrijoreaza. Nu as suporta sa fiu servitoare, bucatareasa, sau ceva mai rau prin bordeluri! Pentru numele lui Dumnezeu, tatal meu a fost conte! Oare imi fac prea multe griji in ceea ce priveste viitorul? Cu siguranta prea multe.
Am oftat infranta, adaugand un cartof la cei curatati deja.
Pierd vremea aici, nu o sa aflu nimic daca continui asa! Nu e nimic in bucatarie, nu am nicio pista de urmat pentru a descoperi cine unelteste impotriva capitanului! Sunt o spioana deplorabila...

- Hei, mi-a atras atentia Matt care lucra langa mine.
Am clipit putin mirata, cand am auzit ca el mi se adreseaza, rupandu-ma din vraja gandurilor sobre.
- Nu stii unde e zaharul? M-a intrebat el, putin incurcat, cautand cu privirea pe masa.
- Nu... chiar nu am vazut, nu am avut nevoie.
La randul meu am intrebat un barbat din imprejurime, care ne-a intins un saculet aproape gol, atentionandu-ne ca asta e ultimul gram ramas in bucatarie si trebuie adus altul.

Matt a turnat in vasul lui zaharul pe ouale sparte, dar a oftat dezamagit, aruncand materialul gol pe masa.
- Nu-mi ajunge. Am vrut sa fac niste fursecuri... dar...
- Fursecuri? Am facut ochii mari, bucuroasa. Serios? Din acelea cu ciocolata?
Matt a ras cand mi-a vazut expresia de incantare de pe chipul meu, ca a unui copil caruia ii dai dulciuri... Da, inca am o pasiune nestavilita pentru dulciuri - as face orice sa mananc turta dulce, sau tort cu crema de vanilie, biscuiti, sau... in sfarsit, orice contine zahar! Brusc am vrut sa fac tot posibilul ca Matt sa-si sfarseasca reteta! O lumimita salvatoare mi s-a aprins in minte.
- Adineaori, barbatul nu a zis ca zaharul se afla undeva? l-am intrebat pe Matt.
- Da, dar... e in alta incapere. Poate a adus acum la bord capitanul, cu ultimele provizii.
- Corect! O sa-l caut pe Cook, a zis ca verifica alimentele aduse, cu certitudine el stie ce si cum. O sa ma duc imediat in cautarea lui...
- Intre timp eu mai intreb in bucatarie, daca a mai supravietuit zaharul din mana acestor pofticiosi!
Ne-am ras, si eu m-am indreptat grabita spre usa... dar... am realizat la jumatatea drumului ca nu stiu de unde sa incep cautarile. M-am intors la Matt si l-am intrebat.

- Pai... aaa... banuiesc ca prin camerele alaturea bucatariei. Daca nu, tocmai in stiva. Dar stii ceva? Daca nu gasesti e in regula, ma descurc cu ce o sa gasesc. Daca chiar nu se poate, o sa-l astept pe Cook.
- Eh, insist sa fiu de folos. Sa mananc mai degraba fursecurile!
Matt a dat din cap zambind.
- Cata determinare! A exclamat prietenul meu.
- Mai ales cand e vorba de dulciuri! Am completat. Gata, plec. Revin imediat.

Inca zambind, i-am intors spatele si am alergat spre scari pentru a ajunge la holul principal de unde se ramificau usile si scarile care duceau in sus sau in jos, de-a lungul navii.
Pe rand, am deschis usile care inconjurau bucataria: un grajdi, apoi macelaria care mi-a dat fiori, o incapere unde era fan si tot ce trebuie pentru a intretine cateva animale in captivitate si in sfarsit... o camera cu alimente.
Desi spre seara, soarele inca straluceste, si un oblon sta deschis in fundul camerei, lasand sa patrunda razele soarelui peste marfurile asezate aproape dezordonat. M-am pus pe treaba si am inceput sa caut dintr-un loc in altul, umbland ca o albinuta in cautare de polen.
Desi cabina nu are proportii mari la fel ca bucataria, e indeajuns de spatioasa pentru a face loc alimentelor ce trebuie depozitate langa bucatarie, la un loc uscat si putin racoros.
Intr-un colt zac sacii de faina si de porumb; urmeaza putine caserole cu zarzavaturi si fructe - portocale, mere, si banane prosepete aduse tocmai din Africa. In alt colt am gasit alte cereale precum orez, secara, ovaz si crupe, in cantitati mai bogate. La fel am gasit cu usurinta verdeturi, mazare, fasole, cartofi, ceapa, sfecla de zahar si pastaile, care ocupau o buna parte a incaperii. Pe langa toate acestea se afla si borcane care contin fel de fel de lucruri la conservat: de la dulceata pana la castraveti.
Dar, desi am cotrobait in toata odaia, printre saci si caserole, am ramas dezamagita cand mi-am dat seama ca lipseste cu desavarsire zaharul de care am nevoie.

Am aruncat o ultima ocheada incaperii, pe care o cunosteam deja ca in palma, inainte sa inchid usa dupa mine si sa oftez ingandurata.
Unde ar putea fi zaharul asta?
Inca o data gandul meu a zburat la delicioasele fursecuri cu ciocolata, si am zambit aproape imperceptibil. Dar aceasta mica luminita de bucurie a devenit frivola, pentru ca adevarul din fata mea a sugrumat gandurile mele dulci: adevarul ca fara zahar nu se va putea face nimic.
Nu pot sa ma intorc cu mainile goale!
Zaharul se putea afla in stiva, impreuna cu noua aprovizionare din Africa si din celalalt sat insular, pe care numele nu mi s-a adus la cunostinta.

Acum se ridica urmatoarea problema: unde ar putea fi stiva in imensa corabie? La urma urmei, daca nu o sa ma descurc, o sa intreb pe cineva. Cu acest gand linistitor am pornit in recunoastere, animata de fursecurile care m-ar astepta daca as duce la indeplinire sarcina.

Cu chiu, cu vai, am urcat scarile, si am dat de dormitorul general al echipajului. Dupa dormitor, in sus, urma puntea, deci nicio sansa sa gasesc zaharul mult iubit. Din nou, am coborat scarile oftand, dar de data aceasta putin mai grabita. Daca nu se afla nimic in sus, cu siguranta trebuie sa fie in jos. Acest "jos" imi da fiori.
Lumina nu razbatea peste tot in intunericul de acolo...
Sa aduc o candela?
Nu stiu unde ar putea fi una.
Daca ma grabesc, lumina de afara m-ar ajuta in cautarea mea, nu? Nu o sa fie atat de rau...

Mi-am facut curaj si m-am aventurat tot mai mult in intuneric. Din cand in cand cate un oblon imi lumina calea, aratandu-mi drumul care ducea din nou in bezna, si spre inevitabilul necunoscut. Cu cat inaintam, cu atat imi dadeam seama ca alegerea mea de a nu lua un iluminator cu mine, a fost una cat se poate de naiva si incompetenta.
Sa ma duc acum dupa unul? Nu, as pierde timp pretios. Dupa calculele mele, am coborat trei etaje si sunt intr-al patrulea. Nu am ajuns pana la celule - ultimele incaperi, si asta e bine. Inseamna ca sunt intr-un loc potrivit unde s-ar putea afla "odioasa" stiva, pardon, spun "iubita" stiva, pentru ca acolo se afla zaharul meu!

Si daca nu e acolo zaharul?
Bravo lui, ii vin eu de hac atunci cand il gasesc!

Gandurile mele de rabunare au fost brusc intrerupte de voci in surdina, provenind de undeva de dupa usile care ma inconjoara. Tiptil, sa nu deranjez, am mers pe varfuri in directia de unde venea sunetul...
La cat am exersat ascultand la usa din biroul capitanului, mi-a venit usor sa imi lipesc urechea de lemn si sa ascult conversatia ce avea loc dincolo de ea.
Daca guvernanta ar sti ca trag cu urechea... si-ar da demisia si ar spune ca sunt "o cauza pierduta".

- Da, inteleg...
Aceasta nu e vocea lui Cook?
Oh, daca e el aici, ma poate ajuta sa gasesc zaharul! A fost cat pe ce sa ma desprind de usa, ca sa dau buzna inauntru, dar ceva m-a tintuit locului. Ceva e in neregula. De ce vorbeste aproape soptit? Vocea lui a razbatut la urechile mele din nou clara :
- Dar... refuz propunerea.
Vorbeste singur?
- Nu poti!
A suierat alta voce impunatoare, si enervata.
- Daca nu o sa ni te alaturi in cateva zile, o sa ai de suferit! Cine nu e cu noi, e impotriva noastra! A amenintat vocea...
- Ai de ales, Cook. Ai la dispozitie o saptamana, pentru a ni te alatura, bineinteles. Atunci va avea loc intrunirea. Te asteptam la locul stabilit.

Cineva a pasit prin incapere, si mi-am dat seama ca ar fi momentul sa tasnesc spre alta usa ca sa ma ascund! Daca va iesi barbatul, sa nu ma gaseasca la usa. Pasii din stiva s-au oprit un moment, dupa care au urmat bolboroseli neintelese. Eram deja departe de usa. Am avut grija sa deschid usa de langa presupusa stiva, unde sa ma ascund de priviri straine. Pentru a nu face zgomot banuitor, am lasat usa intredeschisa. Intunericul din odaia mea, ma ajuta sa raman in umbra, si sa privesc in acelasi timp holul cu scarile.
Dupa cum m-am asteptat, din stiva a iesit grabnic un om. Am reusit sa vad doar spatele, sa remarc statura lui robusta, tunsoarea scurta si o mantie neagra fluturand in bezna si acoperind orice altceva.

Dar, barbatul s-a oprit in capul scarilor.
El a intors capul si l-am vazut de profil, luminat slab de ultimele raze ale serii. Un nas acvilin si o frunte lata, reprezentau un barbat puternic si decis, neinfricat.
Parca se uita la ceva... se uita defapt... pe dupa umar. Ca si cum... mi-ar fi simtit prezenta.
Suflul meu a incetat si nu stiam cum sa ma retrag din usa sa ma fac cat mai neobservata! Dar daca ma misc, cu siguranta ca el va auzi pasii mei! Singura solutie e sa raman nemiscata si sa ma rog ca intunericul sa fie de partea mea.

Dar nu, dintr-o data, barbatul a facut cale intoarsa!
Sangele imi pulseaza puternic, inima o ia la goana, emotiile ma cuprind si tremuratul picioarelor nu contenesc! Nu e vreme de emotii, e timpul de actionat!
Am profitat de sunetul papucilor lui pentru a-mi ascunde proprii pasi de auzul lui. Merge incet, parca simturile lui de vanator sunt active si la orice miscare din partea mea, ar fi insemnat confirmarea banuielilor lui: ca cineva a ascultat la usa.
Asa desculta, delicata, pasind ca o felina, incet incet m-am lipit de peretele din spatele usii, tinandu-mi respiratia.
S-a auzit cum el scoate sabia din teaca, si o mana impinge domol usa pentru a o deschide cat mai larg, pentru a cerceta la lumina slaba venita de sus, odaia cufundata in intuneric. M-am impins mai tare in perete, cand am vazut ca usa imi poate atinge varful nasului si ar putea da de mine cu usurinta. Mi-am lipit obrazul de perete si am ramas asa stana de piatra, emotionata, infricosata...
Piratul a marait in pragul usii...
- Cine esti?! A strigat in intuneric. Arata-te! Si poate iti voi cruta viata...

Stie!
Barbatul a intrat precaut in camera, a fluturat sabia in stanga, unde a dat de un obiect de sticla, care s-a facut bucatele. S-a auzit vajaitul sabiei in continuare, despicand aerul in doua cu fiecare miscare. Piratul manuia sabia fara-ncetare in timp ce inainta cu pasi precauti tot mai mult spre centrul incaperii.
Nu stiu ce sa fac! Sa raman ascunsa? Sa fug? Dar cum? O sa ma vada, o sa ma urmareasca! Nu pot cere protectia capitanului, ar fi clar ca sunt de partea lui si totul s-ar duce la rapa, adio informatii si ajutor. Si apoi...
Din nou simt ca scena se repeta: eu pe balcon, trenurand, in timp ce Balthazar isi cauta victima. Si apoi din nou, cum Barnaba ma ameninta cu un pumnal...

- Stiu ca esti aici! A zis intre dinti piratul, manios.

O sa ma gaseasca! O sa ma gaseasca!
Concentreaza-te, Kate... fii calma... poti face asta.
Barbatul a ajuns in mijlocul camerei, si incet incet... se intorcea, pentru a analiza cat mai bine prin intuneric, pentru a depista o intrusul.

O sa ma vada, aici o sa-mi fie sfarsitul!
Decat daca...
N-am de ales.
Trebuie sa traiesc si sa-l ajut pe capitan sa scape de tradatorii astia!

In timp ce mantia lui atingea pamantul si el se intorcea din nou spre usa deschisa, am constatat ca am sanse de reusita. E indeajuns de departe de usa.
Fara sa ma gandesc prea mult, am tasnit din ascunzatoare si din intuneric, si am zbughit-o afara.

- Hei, tu! A tipat barbatul, dar prea tarziu!

M-am indreptat spre scari, in jos, tot in intuneric. Piratul nu s-a lasat mai prejos si a fugit dupa mine, cu pasi mari si rasunatori. In timp ce ai mei abia se faceau auziti cand coboream, a lui se auzeau tari si greoi. Rochia zbura ca o mantie neagra in urma mea cat timp m-am invartit coborand in graba toate randurile de scari - cate doua, trei, nu conta, numai sa ajung mai curand la destinatie.

Acum totul depinde de Pete.
Paznicul celulelor unde sunt inchisi sclavii, m-a mai salvat o data cand ma cauta capitanul, sigur ma va ascunde si in situatia asta... nu?
Cu conditia sa fie Pete de straja... si nu fiorosul Attila care nu a lasat-o pe Amali sa iasa din celula la cuvantul meu...

In timp ce imi spuneam rugaciunile, am ajuns in sfarsit la poarta masiva din inchisoare. Am dat buzna inauntru, si mare mi-a fost usurarea cand am vazut un om uscativ... batran. Oh, e Pete!
Rapid, am inchis usa dupa mine, speriata. Intr-o graba frenetica am coborat toate zavoarele din usa, cu tot cu lacate.

- Ce este, copila? m-a intrebat nedumerit batranul paznic.
De la alergat, parul prins imi sta acum in toate directiile, cateva bucle razlete imi incadreaza fata, suflu greu, si imi simt obrajii imbujorati. Picioarele din nou imi tremura de spaima... si nu ma pot tine pe picioare, incat era sa ma prabusesc pe jos daca nu ar fi fost Pete sa ma sustina.
Numaidecat am aflat pretul spionajului, cat trebuie sa lupti pentru a pastra informatii! E atat de periculos... e atat de greu sa fii mereu cu ochii in patru, riscand viata si traind pe o zi pe alta... sa traiesti cu frica continua ca cineva ar putea sa te ia la rost pentru faptele tale.
Dar eu nu dau inapoi!
Si ca oricare spion, am nevoie de colaboratorii mei fideli.

Cu ultimele forte zic spre Pete:
- Ascunde-ma! l-am rugat cu o voce fara vlaga.
Nedumerit, batranul nu a avut timp sa intrebe nimic, caci o bataie violenta s-a auzit in usa blindata. Ochii mi s-au marit de spaima cand am auzit din nou vocea poruncitoare:
- Deschide!!

Pete m-a luat de brat si m-a condus intr-o celula cu alte femei, la fel de speriate ca mine. De acum fara forte, tremurand de frica, m-am prabusit pe jos, in spatele celulei, spre uimirea fiintelor care ma priveau cu mila. Sa ma ajute? Eram urmarita de un pirat, ele insasi fiind victimile lor. Curand au hotarat sa ajute alte victime neviase. Tacit, au inteles ca ma aflam in primejdie, si impinse de un spirit loial feminin, o femeie m-a acoperit cu o patura si altele s-au asezat in jurul meu. O sa pun o vorba buna pentru ele la capitan, macar atat pot sa fac pentru a le rasplati curajul.

- Imediat, domnule! A strigat Pete, imitand vocea unui om beat.
A cantat un cantec in timp ce deschidea usa baricadata, iar cand s-a gasit fata in fata cu piratul razbunator, vesel l-a intrebat:

- Da? Ce este, Cyrus? Ce surpriza!
- Taci batrane, zi-mi unde s-a ascuns!
- Cine? a intrebat razand.

Manios, Cyrus l-a inlaturat cu o smucitura pe cel mai in varsta, facandu-si loc prin inchisoare si cercetand rapid imprejurimile.

- Unde e?! a intrebat tot mai nervos piratul, fluturand sabia incoace si incolo.
- He, he. Nu' stiu.
- Cum nu?! Omule! Avea o mantie neagra...! Vezi? La fel ca a mea!
Dupa ce piratul a injurat, Pete a mai zis putin ganditor:
- Daca te referi la barbatul acela care a trecut adiniaori pe usa asta....
Cyrus l-a imbrancit pe Pete:
- Da...si? a intrebat furios.
Deci nu si-a dat seama ca sunt femeie...
- S' ce? Eu stateam lin'stit intr-un colt acolo la birou... il vezi? Am un scaun acolo tare comod s'... a-adormeam... Dintr-o data am auzit usa deschizandu-se s' apoi un barbat care a trecut pe langa mine repede ca fulgerul. Nici nu i-am vazut fata. Vezi usa aceea de langa birou, la capatul culoarului? Pe acolo a luat-o, sus la camere. Nu am incuiat usile pentru ca... nu e timpul sa o fac... nu este ora 8 seara.... as' am ordine de la cap'tan.
- Barbatul! A insistat Cyrus, maraind.
- Oh da... p' acolo a luat-o! Are vreo importanta? Cine era?
- Batrane, daca ma minti...
- Nu mint! Doam' fereste! Departe de mine... he, he.
Pete a ras din nou.
- Vrei sa bem ceva? Cred ca mai am o sticla de rom pe undeva in...
- Taci din gura, iresponsabil ce esti! Daca nu ar fi stupida aceea de lege a capitanului, te-as fi omorat deja!

Cyrus l-a impins brutal pe batran, incat s-a auzit o bufnitura pe poadea si apoi pasi grabiti, indepartandu-se de celule, urcand scarile urmatoare, in cautarea barbatului.

Brusc, acolo cum zaceam la pamant, mi-a venit o idee nebuna pentru a salva situatia: ce ar fi daca intr-adevar m-as imbraca la fel ca un barbat?

# Salut!
Este ora 3:30 si abia acum am reusit sa ma desprind de scris, sa termin si acest capitol pentru voi! ❤❤❤ Sunt obosita, somnul isi face simtita prezenta tot mai mult! 😥

Cu toate astea sper ca si acest capitol v-a placut, si ca v-am facut partasi cu adevarat acestei aventuri impreuna cu draga noastra Kate. V-ati asteptat la un asa deznodamant? 😂😂
Eu nu ma asteptam sa se termine asa, dar... povestea m-a dus in mrejele ei, si eu am scris exact ce a vrut povestea sa scriu. Nu imi pare rau.
Personajele, ele au facut totul. Eu doar le-am dat glas 😉👍❤❤

Abia astazi l-am editat si... poftim rezultatul 😇
Astept pareri din partea voastra 😇😇 ❤ Kate in curand "devine barbat" pentru a se infiltra mai usor...😂😂 ce ziceti de ocazia asta? E nebuna, stiu :))) poate semana putin cu creatoarea ei 😂
In fine 😂 raman la aceste cuvinte.

Sa aveti o saptamana cat mai placuta! ❤❤
Pe curand! ❤❤

Va pup 😘😘

^Elly^