Ziua 8, 18 iulie

- Kate!
Undeva in departare rasuna o voce. Oare visez?
- Kate!
Insotita de pasi repezi, vocea se auzi din ce in ce mai tare si tot mai aproape de mine si atunci am incercat sa deschid ochii somnorosi.
Oare cine imi deranjeaza somnul la ora asta de dimineata?! Mi-am dus degetele reci la ochi si am cascat a somn. Cand privirea mi s-a facut mai clara si ceata din fata ochilor a disparut, am putut vedea... un cer albastru, lipsit de nori. Si cand am asezat mainile jos, mi-am dat seama ca sunt pe o podea si nu in patul comod din camera.
Ce...?
M-am incruntat si abia dupa cateva secunde mi-am dat seama motivul pentru care am ajuns intr-o asa situatie, si cum am adormit pe balcon, dupa atacul ce avusese loc.
- Kate!
Cine ma striga? M-am ridicat in capul oaselor buimacita, in timp ce figura capitanului imi aparu in fata.
- Sa nu ma sperii asa! mi-a poruncit el, scuturandu-ma de umeri, vizibil ingrijorat de starea mea.
- Eu... aaa...
- Ce s-a intamplat? m-a intrebat agitat.
Am privit in jur sa vad daca suntem singuri, si el vazand aceasta, a confirmat ca nu mai e nimeni cu el aici. M-am lipit cu spatele de perete si mi-am lasat timida privirea in jos, inspre mainile mele pe care le framantam in poala.
- Ehi bine? a intrebat el nerabdator.
- Cineva m-a cautat... sau te-a cautat. Nu stiu sigur. Si...
Cuvintele mi s-au pierdut undeva prin ocean... si gandul m-a dus departe... atunci cand auzeam zgomote si eu tremuram in balcon. Singura.
Dupa o pauza in care am rememorat intamplarile si am retrait momentele acelea tulburatoare, am izbucnit:
- A fost ingrozitor!
Mi-am scuns fata in palme si mi-am lipit genunchii de trup, fara a mai gandi cine e in fata mea si ce asteapta de la mine. Cum as putea trece peste un asa eveniment? Niciodata nu am fost amenintata si nu am trait pe o nava cu niste hoti si barbari fara scrupole! Pur si simplu nu pot inchide un ochi si sa ma prefac ca nu stiu nimic si ca nu am vazut nimic! Asta a fost prea mult! De acum nu pot dormi linistita? Vai de mine... voi putea sa ma adaptez vreodata?! Traversarea oceanului e prea lunga...
Urma inevitabila intrebare din partea capitanului:
- De ce te cauta, Kate?
- Nu stiu! De ce m-ar cauta?! am zis disperata si cu lacrimi in ochi. Sunt asa de periculoasa?! Am fata de pirat?! Uite! Am? am aratat teatral cu o mana spre fata mea. Nici macar nu sunt barbat!
El a zambit in coltul gurii, si cu acel zambet mi se adresa:
- Ce conteaza daca esti barbat sau femeie?
- Nu stiu! am zis enervata. Si nu rade! Vorbesc serios! Will cred ca are ceva cu mine, si nu numai el e impotriva ta - adica a noastra, pentru ca uite ce face! A aflat ca stiu despre el si... poate...
- Stai, stai, stai! m-a intrerupt capitanul incruntat. Vorbesti prea repede! Ai zis ceva de Will?! m-a intrebat uimit.
- Da! am zis cat de normal am putut, fara sa ma agit. Poate a fost el aici in camera, sau poate o gorila de-a lui...
- M-ai bagat in ceata, femeie! Nu mai inteleg nimic!
- Aprinde o lampa daca nu vezi adevarul din fata ochilor! m-am rastit in schimb si el si-a dat ochii peste cap.
- Lumineaza-ma, domnisoara!
Am respirat adanc, mi-am schimbat tonul vocii intr-unul serios, si... i-am evitat privirea intrebatoare.
- Gata, nu te mai aprinde. E cat se poate se serioasa treaba, am spus.
M-am ridicat de jos si m-am indreptat ganditoare spre balustrada frumos ornata, sa privesc in orizont. Aceasta va fi o zi calduroasa pentru ca vantul a hotarat sa inceteze, ceea ce determina ca nava piratilor sa mearga mult mai incet decat era prevazut. Prea departe de tarm... prea departe de libertate.
- Cat se poate de serioasa... am zis visatoare, inca o data, nedezlipindu-mi privirea de la cer si ocean - si de la linia fina care despartea cele doua lumi. Cum ar fi sa zbor si sa scap de toate?! Si sa vad lumea de sus...
Mi-am sprijinit mainile de fierul rece si in curand am simtit ca Black mi se alatura.
- Ce stii, Kate? vocea lui m-a trezit din visare si mi-am amintit ca trebuia sa-i raspund cumva.
Dupa o tacere, in care se mai auzea doar mersul navii, am luat cuvantul, multumitoare de rabdarea lui.
Sa-i spun oare capitanului? Ma va crede? Macar voi incerca...
- In ziua aceea cand... cand... acel om mi-a facut astea - am aratat spre bratul meu unde se mai vedeau urme de taieturi. Ehi bine, el mi-a destainuit ca Will doreste sa-ti ia locul de conducere. Si acel om dorea sa se alature lui pentru implinirea scopurilor. Dar... Will nu prea ma... "simpatizeaza" si a vrut sa scape de mine. Si acum cred ca a incercat din nou sa ma inlature. Sau... sa te inlature. Dar nu cred ca pe tine pentru ca toata lumea stia ca eu sunt in odaia ta.
Ganditor, capitanul nu a scos un cuvant o perioada indelungata de timp. Probabil cantarind vorbele mele.
- Ma crezi? l-am intrebat sincer.
- Nu stiu... a ezitat Black.
Ma asteptam la un "Da, te cred! Si promit ca vei fi in siguranta, ca te voi proteja!" Cer prea mult?!
- Auzi! m-am intors spre el si i-am cautat privirea care inainte ratacea undeva departe. Am continuat cu avant si curaj: Aici sunt in joc vietile noastre! Nu poti trece cu vederea. E periculos sa ai un vrajmas... dar e si mai periculos sa ai un vrajmas care pe fata ti-e prieten si la spate te tradeaza. Iti spun: ai grija la oamenii tai. Sunt peste o suta in nava asta. Nu stii care ti-e loial si care nu.
Am privit in ochii lui tulburati, incercand sa zaresc vreo licarire de lumina, ceva. Sa vad ca a inteles. Dar nimic. El si-a mutat privirea inapoi la ocean, uitandu-se in gol. Atunci, am facut la fel.
Imi dau seama ca e o situatie cam grea de acceptat, dar trebuie sa inteleaga ca nu toti sunt de partea lui. Mai ales de cand am aparut eu pe nava si am dat totul peste cap...
Oare ce hotarari va face? Situatia e cam ingreunata. Si toate sunt impotriva mea, pentru ca eu am fost si sunt cauza.
- Foarte bine, a zis capitanul dintr-o data. Voi vorbi cu Will.
- Ce? am sarit uimita. Cum sa vorbesti? Inca incerci sa rezolvi pe cale diplomatica? Nu vezi ca sunt gata sa ne omoare?!
Si uite la mine incercand sa motivez un pirat sa foloseasca forta bruta! Cum si cand am ajuns asa?! Nici nu vreau sa ma gandesc.
- Kate, calmeaza-te, a zis serios si deranjat de atitudinea mea. Stiu ce fac, bine?
Am strans buzele. El e capitanul totusi... bine, tac. Are o atitudine tare autoritara. Dar cred ca nu va da gres in deciziile lui.
- Voi vorbi cu Will. Si pentru orice eventualitate... tu vei sta de acum incolo in locul lui, in camera. Pentru a fi mai in siguranta.
Sprancenele s-au ridicat de uimire si... daca stau sa ma gandesc la situatia asta, nu e atat de rau precum pare! Am deja o camera a mea... frumos! Si...a zis ca voi fi... in siguranta. Oh, vorbele m-au surprins in mod placut si m-am inmuiat de-odata.
- As putea sa... ascult... din biblioteca, convorbirea? am intrebat timida, nesigura de raspunsul lui.
Era gata sa refuze cererea mea, dar am adaugat repede:
- Pentru a fi sigura ca nu minte! Vreau sa stiu daca ceea ce va spune el va fi prefacatorie sau nu!
- Bine! A incuviintat si a continuat sa-si insire planurile. Apoi... el va merge jos cu restul echipajului, fara sa discute. Trebuie sa inteleaga cine e capitanul pe nava!
Un zambet strengar i-a inflorit in coltul gurii.
- Sa nu uitam de extragerea ce va avea loc chiar astazi. Cineva va plati cu viata pentru tot.
Fata lui s-a incruntat si aproape furios, s-a indreptat spre iesirea din balcon, gata sa iasa. Deci cine a zis ca nu e crud si ca nu va folosi forta bruta?
- Stai! l-am strigat din urma...
El a privit spre mine pe dupa urmar, si am prins curaj sa-l intreb ceea ce ma framanta de multa vreme:
- De ce atata grija pentru... mine?
A inchis ochii pentru cateva secunde si a expirat zgomotos. Oare imi va zice ceva? Dar nu... prea mandru! Prea mandru ca sa recunoasca existenta unui sentiment - daca intr-adevar ar fi fost unul, tainuit adanc in inima. Nu ar fi recunoscut, cel putin nu acum.
Apoi, el a iesit din balcon, fara niciun cuvant, lasandu-ma uimita si cu mai multe intrebari decat ar fi trebuit in mod normal.

***

Dupa un timp in care am asteptat in biblioteca in tacere vreo miscare, in sfarsit usa din hol se auzi si vocea lui Will rasuna in biroul capitanului, probabil putin deranjata de chemarea matinala de care a avut parte. M-am ridicat de pe scaunul de langa masa bibliotecii si am lipit cu grija urechea de usa care despartea aceasta camera de locul unde se desfasura "interogatoriul".
- Si? M-ai chemat, capitane?
- Da, desigur Will. Ai auzit ce s-a petrecut in camera mea azi noapte?
- Nu! Ce s-a intamplat? Will parea uimit.
- Cineva a cautat-o pe Kate si camera mea este pe jumatate distrusa. Dupa marturii, imi dau seama ca a fost un barbat cam... nesabuit.
A urmat o tacere in camera, in care ma intrebam daca cei doi mai sunt acolo. In cele din urma, Will raspunse plin de ura:
- O sa descopar faptasul si o sa putrezeasca in celulele navii pentru asta!
Nu zau? Cine e el sa ia decizii? Si daca "faptasul" ar fi fost el, i-ar fi convenit sentinta? Ma indoiesc.
- Lasa judecata, Will. Asta sta in mana mea. Eu sunt capitanul.
- Totusi nu vad ce legatura are cu mine toata treaba asta! Daca vrei, o sa caut cine e responsabil pentru tot si...
- Will! a tunat capitanul. Taci odata si spune care ti-au fost intentiile! Unde a fost capul tau?! Ce ai cu o femeie?!
- Nu stiu despre ce vorbesti, capitane...!
- Nu? Chiar nu stii? Kate era sa-si piarda viata de doua ori. E sub raspunderea mea ceea ce i se intampla! Si atat iti spun: daca te mai atingi de ea vreodata, o sa...
- Domnule capitan! A intervenit Will. Cu tot respectul. Nu sunt eu vinovatul si nu stiu nimic despre marsavia asta. Deci te rog sa nu ma acuzi fara dovezi clare!
Nesimtitul! El e vinovatul! Sunt sigura! El sau un om de-al lui!
Black, Will minte! Minte!!
- Si ca sa-ti demonstrez ca eu nu sunt de vina in toata treaba asta, o sa aflu cat de curand cine a intrat azi noapte in camera. Daca asta vrei.
Dupa o pauza, capitanul vorbi mai calm:
- Foarte bine Will. Abia astept! Si, ca acest lucru sa nu se intample din nou, cred ca vei fi binevoitor sa cedezi camera ta.
- Sa-sa ce?
- Ai auzit bine. Camera ta va fi ocupata de Kate de acum incolo, pana ajungem in New Orleans. Esti de-acord asa-i? Si asa ai zis ca vei descoperi faptasul si ai spus deasemeni ca nu tu esti vinovatul. Acum te rog sa ma ajuti sa o protejez.
Mormaind, Will accepta.
- Ce se va intampla cu vinovatul?
- Este hotararea mea, ti-o voi spune cand imi vei prezenta aici persoana in cauza. Multumesc pentru colaborare. Poti pleca.
Au rasunat pasi in incapere dar Black vorbi din nou:
- Ah, uitasem. Azi are loc extragerea. Aduna seara asta tot echipajul pe punte, si te rog ca pana atunci, vinovatul sa fie gasit.
- Da, capitane.
Cu aceste cuvinte Will iesi din birou rasunator si se indrepta spre puntea de jos, pus deja pe cautari.
Cand nu s-a mai auzit nimic, mi-am facut curaj si am batut la usa care dadea spre biroul capitanului, dornica de a vorbi cu el despre situatia creata. Bataia in usa a sunat delicat dar ferm, si dupa ce am primit confirmarea de a intra, am inaintat cu pasi repezi spre biroul din fata mea.
- Ce zici? M-a intrebat capitanul. Oare a spus adevarul sau a mintit?
M-am sprijinit de birou si cu mainile incrucisate m-am uitat spre el pentru a-mi declara pozitia si banuielile de mult fondate.
- El este de vina! Sau unul din oamenii lui! Cum l-a amagit pe Barnaba, asa poate face si cu multi altii. A mintit!
- Cum sa fi mintit? A zis ca o sa gaseasca vinovatul!
- Da, probabil tradeaza echipa... ma astept ca el sa faca asta.
- Nu... nu are cum. Cine si-ar duce la moarte camarazii loiali? Nu cred. Nu, nu...
- John Black! am zis hotarata. Asa de credul ai devenit?!
- Kate, Will este un om istet, un om in care am incredere, desi e impulsiv uneori.
- Uneori? Inseamna ca nu-l cunosti indeajuns! Am zis, pierzand rabdarea si gesticuland nervoasa. L-am vazut! Mereu nu m-a agreat! Stii si tu asta! Te rog sa ma crezi. Eu il banuiesc pe el.
- Nu ma pot pripi asa sa judec. O sa ma mai gandesc, voi vedea pana la urma. Dar acum Will este indispensabil navii, face o treaba minunata cu echipajul.
- Da, sigur... ti-l corupe! Asta face!
- Kate, ai intrecut masura! ma averiza iritat capitanul, ridicand periculos tonul vocii.
- Nu vorbi asa cu mine! Eu incercam sa te apar, sa-ti deschid ochii. Dar tu esti... esti...
Lacrimile mi-au impaienjenit ochii si cuvintele mi s-au pierdut undeva in gatlej, incapabile de a fi rostite.
Mai bland, Black se ridica de pe scaun si veni spre mine. Cu capul plecat si inca suparata, nu ma clintisem din loc. Dar el s-a apropiat de mine si cu un deget mi-a ridicat barbia sa ma uit inspre el. Am clipit de mai multe ori sa alung ceata, pana cand am putut vedea ochii lui verzi fixandu-i pe ai mei.
- Nu am vrut sa sune asa, Kate. Iau in considerare ceea ce ai zis, o sa fiu cu ochii in patru. Dar intelege-ma si tu. Nu pot da vina asa de repede pe el, mai ales dupa atatia ani in care mi-a slujit!
Mai intelegatoare, am incuviintat tacit si m-am indepartat de el. Avea dreptate, sunt eu mai vulcanica si cred mereu ca am dreptate... trebuie sa am incredere in capitan. Am respirat adanc pentru a ma calma.
- Si te mai rog un lucru, Black.
- Spune.
- N-ai putea sa... am inceput timid. Sa ma inveti cum sa ma apar? M-am saturat sa fiu calcata in picioare!
Compatimitor, Black accepta propunerea de a ma invata cum sa ma apar si cum sa lupt pentru eventualitatea in care voi fi atacata din nou. Privirea lui imi spunea totul. Acea privire a luat contur in ochii lui, acompaniata de un mic zambet cald, si aproape involunar l-am privit si eu frumos, schitand deasemeni un zambet teribil de contagios.
Acest lucru mi-a fost indeajuns sa cred ca Black totusi tine la mine si ca imi doreste binele. Un sentiment reconfortant, care nu l-am trait de mult timp de la moartea logodnicului meu... - o altfel de iubire, inafara de acea frateasca, oferita de Matt. Ceva care mi-a incalzit inima si m-a facut sa ma simt pretuita si protejata.
Acum, este tot ce am nevoie.

# Salut dragi cititori! :* va era dor de eroina noastra Kate? Eh... ea o duce bine acum ca este protejata de insusi capitanul :)))
Ce ziceti? Il credeti sau nu pe Will?

Am promis in capitolul precedent ca voi posta acum motivul pentru care cineva a cautat sa-i ia viata lui Kate. Pana la urma o singura cititoare mi-a dat raspunsul intreg si corect, si alta doar a mentionat. Totusi, felicitari AdinaVeres2003 !! ❤❤✔
Si pentru restul cititorilor, raspunsul este urmatorul:
Omul acela o cauta drept razbunare din cauza lui Barnaba. Acesta din urma a dezvaluit "planurile lui Will", si ea e singura care le stia inafara de grupul implicat in razvratire.
Acum, dupa spusele lui Will, cine e vinovatul? Sa fie oare altcineva implicat si sa dea vina pe Will pentru ca este al doilea la comanda? Pareri? 😉👍

Si acum va salut din nou! Va doresc un sfarsit de saptamana placut, plin de lecturi palpitante ❤✌

Cine mai vrea dedicatii, poate sa spuna 😇

< Elly >