Distanța de la Peterborough până la Lutterwoorth fu parcursă în două zile, timp în care Hillary avu timp să îl studieze și mai bine pe Ben, spre deliciul inimii sale, mai ales că acum scăpase de bandaj și putea veni mai aproape de el serile.

Ben putea fi sufletul petrecerii când își dorea, totuși putea să rămână ascuns în vreun colț când nu avea chef, iar nimeni nu l-ar fi observat; stăpânea arta camuflajului și a persuasiunii. Ajunse la concluzia că avea o problemă cu alcoolul, deși părea că nu se îmbăta niciodată, dar tot consuma mai puțin decât ceilalți bărbați. Asta era o ușurare, propunându-și însă să îl dezbere de acest viciu al băuturilor spirtoase, extrem de nesănătoase pentru trup și suflet. Sigur că îi plăcea și când lua atitudinea de protector al ei, așezându-și posesiv mâna pe talia sa, devenind instantaneu inaccesibilă pentru orice bărbat. Ajunse la concluzia că nu era nimic prea intim la atingerea pe șold și că trupul lui seara îi ținea cald. Vântul putea fi o problemă și în cele mai bune hanuri, remarcase ea, dar nu și cu el. Benjamin era blând cu ea și rău cu toți ceilalți.

Aceasta era ultima seară pe care o petreceauu în Lutterwoorth, iar Hillary era uimită de cât de lin călătoriseră, de parcă nu o căuta nimeni. Dar nu putea dormi. Mintea îi era măcinată de multe alte gânduri. Retrăgându-se în seara aceea din îmbrățișarea protectoare a lui Ben, constatând că nu avea somn, se ridică și se așeză pe băncuța îngustă din fața geamului. Camera aceasta avea un pat pe centru și câte un dulap de-o parte și de cealaltă a piesei de mobilier. Din cameră nu lipsea măsuța de lemn și cele două scaune. Ceea ce o încântase fusese existența unui șemineu pe care el îl aprinsese. Oftă. Mâine aveau să ajungă în Coventry, de acolo mai erau doar câteva minute în Southam și apoi... Apoi se va fi despărțit de Ben și va trebui să-și înfrunte fratele. Își mușcă buzele.

Ben adormise pe burtă, cu spatele la ea, ceea ce îi dădea acum avantajul să îl privească. Întotdeauna dormea cu cămașa pe el, deși amândoi știau că avea picioarele goale. Patul era prea mic pentru el, iar tălpile îi rămâneau pe dinafară. În somn părea cu adevărat fioros, cu sprânceana aceea crestată și părul desfăcut. Se gândi că dacă ar fi fost vreodată obligat să meargă la un bal, nu ar fi trebuit să poarte perucă; își putea pudra părul puțin și ar fi arătat impecabil.

Lumina lunii cădea pe buzele lui și îl făcea să arate și mai senzual. Ben era un bărbat frumos, din punctul ei de vedere. Hillary și-ar fi dorit acum să îl sărute așa cum învățase în aceste două săptămâni trecute. Constata că acest gând începuse să o obsedeze și se gândea serios la potențialul ei de a se călugări. Nu putea fi o femeie prea biogotă din moment ce se părea că ceda atât de ușor. De-abia ce îl întâlnise pe șarlatanul acesta și uite-o gândindu-se la săruturi și atingeri care nu te pot lăsa gravidă, pe care nimeni, niciodată, nu le va putea intui. Fie era o păcătoasă congenitală, fie începea să se îndrăgostească de Benjamin, tâlharul.

Zâmbi. Când se întâmplase asta?

Să fi avut nouă ani? Ideea aceasta părea ireală, dar probabil că așa se întâmplase. O impresionase și pe ea bunătatea lui așa cum pe el îl uimise îndrăzneala ei? Poate. Și atunci visase la gigantul cu ochi stranii. Se sprijini de pervaz. Era Ben îndrăgostit de ea măcar cum se simțise Hillary în copilărie? Sentimentele ei erau mult mai pure atunci, bineînțeles; acum, că atinsese o culme neimaginată până atunci dorințele ei escaladau noi munți. Ben sugerase de multe ori că ar iubi-o, dar cum îl putea crede? Era un bărbat cu experiență care iubise foarte multe femei. Ea putea fi doar un premiu în patul lui.

Dar, uneori, când ne îndrăgostim atât de tare, pentru câteva clipe de plăcere absolută ne dorim să fim doar un premiu. Un premiu e ceva. Un premiu va rămâne cu amintiri.

Mișcarea din josul străzii îi atrase atenția și o făcu să uite la ce se gândea. În fața hanului, doi bărbați fumau și râdeau, împărțind o sticlă. Își miji ochii și îi privi. Erau într-adevăr doi indivizi care nu purtau pălărie și care aveau o înfățișare de neuitat. Aveau părul prins la spate, nu foarte lung, erau amândoi bruneți și bine-făcuți. Poate că asta îi atrase atenția, mai ales că nu semănau cu englezii dimprejur.

Îi mai văzuse undeva.

Nu de la început, nu. Îi observase prima dată în Ely, apoi în târg, în Peterborough, și acum aici. Era imposibil să meargă în aceeași direcție și să tragă de fiecare dată la același han. Doi bărbați ca ei își puteau continua lesne drumul și noaptea, era conștientă că Ben trăsese de distanța dintre Ipfwiche și Southam pentru ca ea să nu obosească.

De asemenea, erau prea bine îmbrăcați să fie oameni simpli. Trebuie să fi fost gardele de corp ale cuiva, poate chiar soldați. Nu. Nu puteau fi soldați. Regele nu ar fi angajat astfel de bărbați.

Atunci, Hillary își dădu seama că era urmărită. Avu impresia că cineva o lovise cu parul în cap, mâinile i se răciră brusc și simți că începe să tremure. Se dădu de la geam, căci unul dintre ei își ridica privirea exact spre camera lor. Putea să le audă râsul de aici. Își mușcă buzele nervoasă, cu lacrimile încețoșându-i privirea.

În acea clipă, își aminti că râvnea la bastardul logodnicului ei și fu convinsă: Hillary Leigh era de fapt o păcătoasă. Și de păcatul ei se temea.

*

Erau acolo. Era imposibil să nu îi vezi. Se rezemau de mese și beau în timp ce se uitau fără nerușinare la ei. Hillary simțea că înnebunește, fiind conștientă că și ei știau că împărțea camera cu bărbatul dinaintea ei, poate chiar de foarte mult timp, cu siguranță imaginându-și că se petreceau mai multe lucruri între ei. Situația asta semăna cu cea în care ea fugise cu iubitul ei când aflase că e promisă altuia. Strângea șervetul prea tare în mână, își strângea maxilarul și se lăsase pe spate, cu privirea ațintită pe felia de brânză dinaintea ei. Ben, în schimb, gusta din fiecare lucru pe care și-l comandase și termină înghițind berea. Apetitul lui nu se schimbase, nici nu avea de ce.

— Ce e?, o întrebă când observă că de-abia terminase un sfert din terci. Nu îți place?

— Ba da, e delicios, zise ea fără să zâmbească, mișcându-și piciorul sub fustă agitată.

— Ești bolnavă?, insistă acesta, iar pe fruntea lui apăru acea cută care îi definea îngrijorarea.

— Nu! Stătu câteva momente, cât el părea foarte interesat de unghiile de la degetele ei. Ben?

Nu se mai putea abține. Trebuia să îi spună. Își îndreptă poziția și îi prinse mâna, privindu-l atentă. Ochii lor se întâlniră, iar băbatul, venind mai aproape, întrebă:

— Ce e?

— Suntem urmăriți, șopti.

Ben nici măcar nu se mișcă, ci doar aruncă șervertul pe masă și își lăsă mâinile pe aceasta, privind-o pe sub ochi. Dacă nu l-ar fi cunoscut, ar fi spus că era chiar amuzat de teoria ei. Asta o enerva mai tare decât ideea ca acei străini să îi urmărească fiecare mișcare și să izbucnească ocazional în râs.

— Ascultă, îi zise Hillary, bărbații aceia de la bar...

— Aha, făcu Ben.

— Ne urmăresc din Ely!, insistă. Ochii îi ieșiseră din orbite, își strânsese mâinile în pumni și voia parcă să îl tragă spre ea și să îl oblige să o creadă.

— Fără să îi observăm pe drum?, întrebă bărbatul aruncând o privire spre inculpați. Bărbații își mutară rapid privirea, iar Hillary îl lovi în picior; toată lumea știa că nu trebuia să te holbezi când ți se atrăgea atenția cu privire la cineva. În momentul de față, Ben i se părea cea mai idioată persoană pe care o cunoscuse.

— Pardon? Tu te trebuia să îi observi!, exclamă.

— De ce eu?

— Ai experiență!

— Mă bucur că recunoști asta, mo ghaol, de aceea eu spun că nu suntem urmăriți. Se ridicase, lăsând două monede pe masă și scrutând oamenii din han. Ești tu prea speriată, adăugă indiferent.

— Nu sunt!

— Serios? Ben își întoarse privirea spre ea cu o mutră de atotcunoscător. Dacă ar intra contele de Guilford pe ușa aia, revendicându-și fecioare, ce ai face?

Cum îndrăznea să îi amintească asta? Toată furia lui Hillary se revărsă asupra companionului ei. Crezuse și sperase ca el să fie de acord cu ea, ba chiar și-l imaginase cerându-i sfatul în această problemă care o ținuse trează jumătate din noapte. În schimb, aducea în discuție existența contelui.

Hillary se ridică de pe banchetă cu spatele drept și extrem de mândră îi zise:

— I-aș spune că nu sunt fecioara lui!

Nu mai așteptă să vadă dacă râdea – sigur că o făcea! Aproape că semăna cu acei bărbați – și o porni la etaj, convinsă să își strângă lucrurile. Era supărată că nu o credea și se simțea ca o proastă că îi spusese asta, la fel de naivă ca atunci când insinuase că o strigase pe numele ei adevărat, când, era clar, nu o făcuse. Poate că se înșela și de data asta.

Totuși, puțin mai încolo, în timp ce strângea ultimele lucruri din cameră, privind pe geam, îl observă discutând cu cei doi bărbați pe care ea îi credea trimiși după sine. Cum îndrăznea? Ben stătea în picioare înaintea lor și vorbea rapid. Bărbații dădeau din cap, aprobator, ziceau câte ceva și, în final, își ridicară halbele și băură, dându-și cu toții mâinile.

Enervată, când coborî, îl abordă. Ben stătea lângă cei doi cai, bătând pe grumaz iapa ei ce părea că se bucura nespus de acest tratament. Prinzând hățurile, îl acuză:

— Ce faceai de vorbă cu ei?

Bărbatul aproape că nu îi luă în seamă furia, ci prinse hățurile animalului său.

— Am vrut să mă asigur că nu ne urmăreau, îi zise.

— Deci m-ai crezut!, făcu ea ochii mari, simțindu-se mai relaxată acum, aidoma unei învingătoare.

— Precauția, șopti cu jumătate de gură și dădu din cap.

— Și?, îl întrebă, atentă la mișcarea lui în jurul armăsarului. Poate că și el era agitat.

— Și ce?, o întrebă.

— Mă urmăresc? Era exasperată de lipsa lui de atenție, de parcă avea alte lucruri pe umeri acum.

— Da!

Hillary avu impresia că va leșina. Brusc nu mai știa cum să se urce pe cal și roși dându-și seama că Ben nu înțelegea de ce nu încăleca odată. Totuși, rezemându-se de șaua calului, îi blocă privelișea spre grajd, căci,alminteri, ar fi observat indivizii pregătiți să plece la drum și ar fi avut o criză.

— Nu mi-au spus că ei cred că tu ești fata pe care trebuie să o prindă, îi zise, atingându-i umărul, dar i-am invitat să ni se alăture până în Coventry.

Hillary se încruntă:

— De ce ai face asta? Ben, tu te simți bine? Vorbim aici despre oamenii tatălui tău și...

El zâmbi și se aplecă spre urechea ei:

— Țineți dușmanii aproape, Larry...

Era un proverb, da, iar ea îl uitase. Nu putea gândea rațional când simțea că avea să fie despărțită de el, tot viitorul fiindu-i compromis din cauza unei uniuni al cărei scop nu îl înțelegea.

— Așa îi vom supraveghea?, întrebă nesigură.

— Da.

— Ți-am mai zis veodată că ești inteligent?, îi zâmbi, așezându-și mâinile în jurul gâtului său și îmbrățișându-l. Era un gest spontan, care îl luă și pe el pe nepregătite; o îmbrățișă la rândul său, inspirând mirosul propriu părului femeii. Hillary, pe de altă parte, se uita urât la cele doi spioni. Puțin îi păsa ce aveau să îi raporteze stăpânului lor.

— Nu, dar ar trebui să începi să mi-o spui mai des.

Și o ajută să se urce pe cal.

*

Călăreau de câteva minute, iar bărbatul simțea cum mintea ei storcea fiecare idee. Nu îl uimi prea tare momentul în care o simți apropiindu-se prea mult de el, șoptindu-i de parcă cei doi bărbați îi ascultau expres.

— Am un plan, Ben!

Oftă, se așeză mai bine pe cap și mormăi:

— Te ascult!

Încurajată, Hillary zâmbi și începu să rezume ceea ce ea considera a fi cel mai bun plan din câte existaseră vreodată:

— Dacă îi legăm de un copac?

La asta nu se așteptase.

— Și îi vei convinge tu să rămână acolo?, își ridică el sprâncenele amuzat de potența imaginației femeii.

— Nu!, Hilary pufni. Când dorm...

Ar fi ascultat-o cu plăcere, dar nu voia să audă vreun cuvânt mai departe, intuind exact ce propunea fata:

— Nu petrec noaptea în pădure cu tine!

Folosea cel mai dur ton al său, cel mai neprietenos, dar pentru că petrecuse prea mult tip cu nesocotita aceasta, fata nu se lăsă descurajată:

— Dar am putea...

— Nu!

— Ben!, se smiorcăi, atingându-i deliberat coapsa.

— Niciun Ben!, și îi îndepărtă degetele fierbinți.

— Benjamin!

Bărbatul dădu dezaprobator din cap:

— Nu mi-a plăcut niciodată numele ăsta, știi?

— Nu știam. Înțelegând că făcuse o gafă, Hillary își mușcă interiorul obrajilor și găsi potrivit să îndepărteze conversația de la acest subiect până ce Ben era pregătit să îl accepte. Nu avea cum să nu fie de acord cu ea, odată ce gândea acest plan mirific: Ce nu-ți mai place?

— Nu-mi plac fetele cu limba ascuțită. O privi cu coada ochiului: Ce crezi? A ta pare pilită de fierar!, își aplecase privirea asupra ei și zâmbise zeflemitor:

— Amuzant, mormăi ea, dând bice calului.

Până la urmă, pentru că era prea târziu și pentru că Hillary se plângea la fiecare pas, hotărâră să doarmă într-o zonă apropiată de râu, chiar dacă Ben insista că putea vedea casele de aici. Cei doi însoțitori păreau că așteptau decizia domnului Matthias, privind când la unul, când la celălalt cum se certau pe numărul de kilometri până în Coventry. Când căzură de acord, Ben o prinse de mână și, privind-o amenințător, îi zise:

— Vreau să nu te apropii prea mult de ei și dormi lângă mine în seara asta!

Hillary aprobase, dar la cina frugală din acea seară găsi potrivit să întrebe numai prostii. Nu putea spune că o făcea dinadins; ea doar voia să afle ma multe lucruri despre aceștia să se convingă că erau spioni plătiți de contele de Guilford. În cele din urmă, află numai chestii personale care îi satisfăcură momentan curiozitatea. Ben nu intervenise niciun moment, mestecând absent carnea cerută la han și bând ocazional din ploscă, ci doar îi ceru să îi cruțe pe cei doi, căci bărbații, deși masivi, păreau timorați să vorbească încontinuu despre ei.

Totuși, Hillary află că pe cei doi bărbați îi chema Hans și Neil, unul dintre ei era prusac, celălalt venea din Irlanda. Accentul lor spunea multe, aproape că le ghicise originea din momentul în care i se adresaseră cu „milady", în ciuda faptului că ea le spusese că nu era vreo doamnă, ci doar soția unui biet fermier. „Fermierul sărman", așa cum fusese numit Ben, o privise neîncrezător și amuzat, iar cei dinaintea ei își dăduseră coate și aproape că izbucniseră în râs. Deși nu o spuneau vădit, Hillary intui că erau mercenari și că probabil aveau misiunea de a o prinde și de a o livra contelui. Servise puțină băutură cu ei, dar se strâmbase la fel de rapid în fața gustului. Privind spre Ben, nu înțelegea cum putea sta atât de liniștit când lucrurile erau atât de clare; probabil că plănuiau să îl ucidă pe el imediat ce adormeau.

Când se așeză pe patul improvizat de bărbat, după ce făcură rost de o pătură, Hillary se ghemui la pieptul său lipsită de inhibiții și îi șopti:

— Nu putem adormi. Cred că vor să te omoare și să mă ia cu ei.

Ben reușise să o ia în brațe, îngrijorându-l posibilitatea de a degera; spre deosebire de ea, nu se simțea deloc timorat de existența călăilor la câțiva pași depărtare.

— Și cum ai reușit să le citești mintea atât de bine, Larry?, o întrebă amuzat.

— Am citit-o în ochii lor!

— Nu cred că știi să citești în ochii lor, mo ghaol.

— Ba da!, femeia nu părea pregătită de somn, pe când el era realmente obosit. De altfel, mișcare corpului ei nu îi făcea deloc bine. Luptase cu sine prea mult timp și simțea cum își pierde răbdarea. Poate că singurul animal din pădure era, în seara aceea, Ben, cel care nu făcuse încă dragoste cu Larry. Și în ai tăi citesc!

Prin afirmația lăudăroasă îi atrase atenția.

— Serios? Ce spun ochii mei?

— Cred că mă vrei, intui ea.

— Asta spune trupul meu pe care stai atât de comodă. O trase în brațele lui, nemailăsând-o să îndruge alte prostii. Fie te simți foarte bine în compania mea, fie ai mai dormit cu bărbați, draga mea.

— Cum poți insinua așa ceva?, îl ciupi Hillary de mână.

— Să înțeleg că sunt o companie atât de plăcută? Ben nu părea că glumea deloc.

Exasperată de revenirea acelor gânduri, Hillary oftă și îi privi barba pe care observa că și-o tundea regulat și buzele atât de apropiate de ale ei.

— Trebuie să recunosc: mă gândesc să nu mă mai călugăresc.

Vestea aceasta produse o tresăltare a inimii lui Ben.

— Și pentru cine îți lași credința?

Hillary îi atinse buzele cu degetele ei și oftă.

— Uită, îi șopti în cele din urmă. Nu contează...

Dar Ben o privi grav și își plecă fruntea pe a ei. Oftă. Își lăsă gura să o atingă pe a ei delicat și gemură la unison când Hillary îi răspunse cu entuziasm. Sărutul nu dură foarte mult, dar suficient cât să îi încălzească pentru întreaga seara.

— Ben?

— Da?

— Te-ai însura vreodată?

— Nu cu călugărițe.

Hillary îl lovi peste piept și își lăsă capul pe umărul său. Îi auzi întrebarea, dar alese să nu îi răspundă:

— Vrei să mă ceri?

Era de-a dreptul scandalos!

2962 de cuvinte