De când părăsise mănăstirea furase, mințise, luase numele Domnului în deșert, jinduise la un bărbat și acum, după atâta timp de când se păstrase pură, așa cum trebuia să fie orice mireasă a Domnului, se lăsase sedusă de bărbatul care îi atrăsese atenția.

Oftă, dezamăgită de sine.

În momentele în care călărea la stânga lui Ben, acum, Hillary era conștientă de păcatul pe care îl comisese la fel cum își amintea clar numele pe care bărbatul îl rostise după ce înfăptuiseră păcatul. Îi spusese cumva „Hillary"? Stătuse câteva minute bune în cada de lemn și se gândise la asta. Fusese amețită, vinul o îmbătase într-adevăr, de aceea nu putea să își amintească tot ce făcuse, ce zisese și cum. Dar ea nu își dezvăluise niciodată prenumele, prin urmare el nu o strigase decât „Larry". Îl privea neîncrezătoare, din minut în minut, mai atentă ca niciodată la detaliile trupului său. Se spălase, putea simți asta în mirosul corpului său, era îmbrăcat bine – de unde avea hainele astea, apropo? – și mergea mândru pe armăsar, de parcă nu era un simplu hoț care profitase de naivitatea ei. Oftă și roși imediat. La douăzeci și cinci de ani, Hillary nu putea spune că mai era naivă.

— S-ar putea să cad de pe cal dacă mă suduiești în gândul tău, Larry, îi zise el, deși nu își îndreptă privirea spre ea, ci continuă să călărească. Se apropiaseră de un târg dintr-un sat, iar Ben îi propusese să cumpere câteva alimente pentru drum. Nu așteptase confirmarea ei. Se dădu jos de pe armăsar și o porni pe jos pentru a privi marfa cu de-amănuntul. Hillary făcu la fel, deși era încă nesigură pe picioarele ei. Îți e rău?, o întrebă.

Nu voia să recunoască nici în ruptul capului că o durea scăfârlia. Senzația de rău dispăruse încet după ce consumase pâinea prăjită și ceaiul, dar nu putea să nu dea atenție durerii de cap. Era ca și cum fierarul își mutase atelierul în capul ei.

— Nu, îi răspunse scurt. Nu voia să îi mai împărtășească asta, starea ei. Trebuie să vorbim!, îl prinse de mână și îl întoarse cu fața la ea, căci bărbatul părea interesat brusc de brânza din colț.

— Foarte bine!, Ben era extrem de serios în dimineața aceasta și, deși nu îi acordă toată atenția lui, culegând alimente, băgându-le în traistă și plătind pentru ele, o întrebă: Despre ce vrei să vorbim, Larry?

Acea întrebare simplă o făcu să își amintească de faptul că erau două probleme la mijloc, nicidecum una singură:

— Numai așa îmi spui?, îl întrebă circumspectă, mijindu-și ochii.

— Așa cum?, întrebă acesta încurcat de întrebare.

— Larry.

În interiorul ei fierbea de furie, dar nu putea să se facă de râs urlând la el în toată această aglomerație. Femeile cu coșuri veneau să cumpere, copiii se pierdeau printre picioarele adulților și într-un colț se consuma carne proaspăt friptă cu vin. Hillary nu avea să mai poată privi vinul ca înainte niciodată.

— Nu așa te cheamă?, Ben părea cu adevărat serios ceea ce o enerva și mai tare. Nu așa o chema, iar aseară, după ce făcuse toate lucrurile acelea corpului ei, părea și el să știe că e numai o poreclă.

— Nu. Dar tu știi deja asta, nu-i așa?, îl îngrămădise lângă o tarabă cu fructe. Bărbatul acesta era greu de intimidat, din cauza înălțimii, dar nici ea nu era o femeie obișnuită. Își lăsă majoritatea greutății pe el pentru a-l țintui în loc și își ridică privirea ca să îi penetreze irisurile.

— Pardon?, o privi de sus aidoma unui lord. Azi avea și mirosul unuia.

— Exact cum ai auzit!, îl țintui cu un deget. Aseară...

— Este vorba de aseară, mo ghaol?, îi prinse mâna în a sa și zâmbi. Snobul redeveni Ben cel șarmant, jovial și care o alinta în galeză.

— Știi bine că e!, acum se înroșise la chip, de-abia ce putea articula cuvintele. Aseară... Se agăță de el, cu buzele tremurându-i. Avea să izbucnească în lacrimi și să se facă de râs: Cum ai putut să faci așa ceva? Cum ai putut să iei decizia aceea fără mine?

— Cred că erai mai mult decât dornică, zâmbi el și mai mult.

Chipul roșu nu o ajuta acum. Se simțea dezgolită înaintea acestui bărbat și în fața celor din târg. Se simțea pătată.

— Nu eram!, îl contrazise. Conta încă o minciună?

Ben își ridică sprâncenele ca un dascăl nemilos:

— Nu te certa cu mine pe chestia asta. S-ar putea să câștig.

Nu îl putea contrazice la infinit, dar putea reveni la mijlocul problemei:

— Nu aveai niciun drept!, insistă. Apoi, luând o gură mare de aer, hotărî să dea glas îngrijorării sale: Acum, dacă voi avea un copil...

Nu voia să se gândească la asta. Nu putea. Călugărițele nu aveau copii. Fiicele de nobili nu aveau copii în afara căsătoriei. Numai femeile ușoare, numai... Își mușcă buzele și își inhibă grijile. Hillary nu era pregătită să devină mamă!

— Ce tocmai ai zis?, o întrebă el, oprindu-se din a privi în jur și oferindu-i întreaga lui atenție. Îi prinsese încheietura mâinii și o fixă cu privirea de parcă se uita la o labilă.

— Nu vreau să repet rușinea asta, Ben! Dacă vom avea un copil...

Ben era cu adevărat șocat de tot ceea ce auzea:

— Larry, nimeni nu poate fi atât de inocent!, zise parcă furios.

— Ce tot îndrugi acolo?, mușcă ea din cuvinte.

Dar fata avea lacrimi în ochi. Își sprijinea mare parte din greutatea corpului de el, fără să își dea seama că așa șoldurile lor se atingeau indecent. Era palidă. Se trezise palidă, chiar dacă aseară chipul îi radiase. Ochii ei negri nu puteau fi mai terni decât în momentul acesta. Femeia arăta ca o doamnă bolnavă. Ben știa că greșise; n-ar fi trebuit să o sărute și să o atingă știind că era amețită de la vin. Totuși, când îi simțise trupul cald și atât de doritor, nu se putuse abține și făcuse singurul rău pe care ea nu l-ar fi regretat pe termen lung: îi produsese un orgasm. Se îndoia că mai avusese vreunul în trecut, aceea fusese o premieră, dar nu luase în considerare că Larry era chiar atât de înocentă încât să nu își dea seama de părțile esențiale ale sexului. Sigur că fusese privată de exterior, dar era imposibil! Oftă, amintindu-și că își reprimase propria plăcere și plecase de lângă ea, pentru că i-ar fi fost mult prea ușor să continue ceea ce începuse și să fie ulterior acuzat de păcatul de a o lăsa însărcinată. Ben dormise din nou alături de cai, temându-se de ce putea să facă mai departe, și nu fusese deloc un somn plăcut. În cele din urmă, se trezise la fel de bolnav ca ea, ba chiar morocănos, deși încerca să nu își verse năduful pe protejata lui.

Acum, auzind toate acestea și observând-o îngrijorată de posibilitatea de a fi conceput un copil, bărbatul nu știa dacă să râdă de ea sau să o ia în brațe și să o consoleze. Avusese impresia că el trăise un chin când nu își contopise trupul cu al el, când era clar că tânăra era muncită de gânduri. Nu se putu abține și zâmbi. I se părea ireal ca ea să creadă că ăla fusese tot sexul de care el era în stare.

— Larry..., o strigă blând.

— Așa mi-ai spus și aseară?, reveni cu aceeași întrebare prostească, dar care îi făcea pulsul să crească ușor.

— Bineînțeles că...!

Dar nu mai continuară dialogul. Hillary era îngrijorată, într-adevăr, dar, când în stânga lor, la o tarabă care vindea plăcinte reci, vânzătorul tocmai depistase un hoț, un copil de vreo șapte sau opt ani, cu hainele jerpelite, murdar și înfrigurat, și când își scoase furios biciul, începând să lovească în stânga și în dreapta, Hillary icni speriată de posibilitatea ca bietul copil să fie altoit de mâna crudă a vânzătorului. Fără să se gândească la mâna care mai avea puțin și se vindeca sau la orice altă repercusiune, Hillary sări numaidecât spre copil și îl prinse în brațele sale, protejându-l. Trupul micuțului tremura, dar Hillary nici nu gemu când încasă trei lovituri până ca Ben să-și vină în fire și să-l apuce pe bărbat de bluză.

— O lovitură și ești un om mort!, fu singura amenințare.

Vânzătorul era un bărbat mărunt, dar mătăhălos, poate mai greu decât Ben, totuși fusese ridicat cu o singură mână. Deși era speriat de demonul dinaintea lui, vânzătorul, imediat ce fu lăsat jos și observă că doamna îi oferea băiețelului plăcinta, iar micuțul fugea cu marfa lui, înnebuni. Văzu roșu înaintea ochilor, obiectivul său fiind să pedepsească doamna. Se repezi la ea și o prinse de mâna încă bandajată, astfel că Hillary icni.

— E o hoață! O hoață!, acuză acesta.

— Ia-ți naiba banii!, zise Hillary și scoase din buzunar mai mult decât ar fi valorat plăcinta. Ben îl apucă pe bărbat și îl aruncă într-o parte, ajutând-o să se ridice. Peste umărul său, Hillary continuă, cu lacrimi în ochi: Om fără inimă ce ești! Ai lăsa un copil să moară de foame!

Ben o ridicase în brațele sale, îngrijorat de modul în care femeia își prinsese mâna și observând că biciul îi atinsese degetele și gâtul pe care lăsase dâre roșii. Dacă nătărăul acela îi rupsese mâna, avea să îl găsească și să i-o plătească egal. În acel moment, o doamnă care văzuse totul se apropie de ei și le șopti:

— Doamna are nevoie de îngrijire. Ben se uită urât la ea, neînțelegând ce dorea aceasta. Vă pot ajuta!, le sugeră binevoitoare.

— Nu...

Chipul lui Ben se îmblânzi și răspunse în locul ei:

— V-am fi recunoscători!

Înainte de a-și da seama, Hillary era cărată până la o căsuță și lăsată în grija așa-zisului ei soț din nou, amânând încă o dată călătoria. Poate că în cazul ăsta avea să ajungă până în momentul căsătoriei sale.

*

— Să nu mă atingi, tâlharule!, îi zise ea în clipa în care rămaseră singuri.

Casa doamnei care îi găzduise era mai mult decât spațioasă. Femeia avea un copil pe care o femeie bătrână îl legăna într-un pat și le explică simplu că soțul ei era soldat și că momentan era plecat de acasă. Ben aprobase și acceptase să fie lăsați într-o cameră de oaspeți. Nu îl interesa de ce îi ajuta această doamnă, ci doar starea în care se afla Larry.

— Mo ghaol, cred că faci o greșeală teribilă, începu după ce își clăti mâinile și își dezbrăcă haina groasă. Trebuia să îi explice înainte ca lupoaica să sară la beregata lui.

— Eu fac o greșeală?, izbucni ea. Oh, da! Fac! Am încredere în tine!

Hillary era așezată pe patul modest, cu spatele la el. Nu voia să îl vadă. Luând-o încet, deși la început ea nu voia să dea jos cojocul, protestând la fiecare pas, hotărî că nu era înțelept să îi desfacă rochia. Probabil că l-ar fi pocnit, iar lui Ben îi displăcea asta. Ar fi reacționat urât. O atinse cu cârpa umedă pe gât, acolo unde pielea subțire începuse să sângerere. Probabil o ustura, dar nu voia să se plângă, fiind încrâncenată în gândurile ei.

— Ce am făcut aseară nu a fost conceperea unui copil. O simți încremenind cât timp el termina de observat și mâna. Nu părea rănită. Există metode prin care poți atinge doar plăcerea actului sexual, nu și consecințele lui. Hillary îl privi încruntată. Nu înțelegea, iar el nu avea deloc talent pedagogic. Hotărî să îi spună simplu: Tu, domnișoară, ești încă virgină.

— Ce tot spui acolo? Cum e posibil așa ceva?, Hillary nu își trase mâna dinr-a lui când acesta termină de bandajat la loc degetele.

— Este. Apoi îi prinse fața în palmele sale și îi continuă: Larry, nu te-aș atinge niciodată fără consimțământul tău. A fost greșit din partea mea să îți produc plăcere cât încă erai amețită din cauza alcoolului. Pentru asta îmi pare rău și îți promit că nu se va mai repeta.

Apoi își trase mâinile și se ridică de pe pat, lăsând cârpa să cadă în lighean. Era șocată, evident, atât de uimită încât nu putea articula cuvintele. Ceea ce simțise ea, intimitatea, nu fusese suficientă pentru a face un copil? Mai era? Dumnezeule mare! Probabil că dacă ar fi terminat, Hillary ar fi murit, căci nu își putea imagina plăcere mai mare.

Era îmbujorată când își ridică privirea spre el. Îl înțelesese greșit din nou. Își mușcă buzele și încercă să își ceară iertare din priviri, dar chipul lui era nemilos. Probabil că așa i se păruse și că îl auzise numind-o „Hillary" pentru că asta era ce își dorea; să îl audă strigându-i numele.

— Ce-a fost în mintea ta când ai sărit în fața biciului?, o întrebă bărbatul.

— Copilul acela era nevinovat...

— Putea să te lase oarbă sau...

— Era nevinovat!, insistă.

După câteva clipe, după ce Ben se ocupase de rănile ei, Hillary își lua haina pe ea.

— Ți-a mai zis cineva că el îngrozitor de încăpățânată?

În copilărie, în adolescență i se spunea des asta, dar la mănăstire își ascunsese personalitatea de dragul familiei sale. Nu se cădea. Când Ben dădu să iasă din încăpere, fiind clar că nu aștepta un răspuns, Hillary îl opri:

— Îmi pare rău că te-am jignit și...

— Sunt tâlhar, îi zise el. Zâmbi, deși era trist. Dar nu intenționez să mai fur nimic de la tine, domniță.

Și ieși fără să mai adauge ceva. Ce Dumnezeu era asta? Și de ce se simțea atât de prost pentru ceva ce credea că era îndreptățită să spună? De ce îl numise „tâlhar"?

*

— M-am certat de foarte multe ori cu soțul meu și încă o mai facem, zise doamna care îi găzduise pentru a se înviora când îi invită la prânz, deoarece era clar că acest cuplu avea diferențele lui. Mă tem că ne certăm și prin corespondență, continuă aceasta, mai ales acum patru ani, când a luptat la Culloden. Râse, încurajată de căutătura domnului Matthias. Nu mă interesa ce se alegea de iacobiți!, împărtăși ea. Eu îmi voiam soțul nevătămat înapoi în sud, unde nu exista șansa de a fi ucis! După câteva secunde, când Ben aprobă și Hillary continuă să privească schimbul de replici dintre cei doi, gazda întrebă: Dumneata ești scoțian, domnule?

Ben își șterse degetele.

— Numai după mamă, doamnă, zise acesta privind ceasul care ticăia în perete. Nu am fost un simpatizant al cauzei și nici nu am luptat împotriva Angliei, continuă.

— Bine ați făcut!, zâmbi femeia. Părea că era de-o seamă cu el, era foarte frumoasă și Hillary putea remarca asta. Dacă ea o făcea, cu siguranță observa și Ben. Cred că anul 1746 va rămâne în istorie drept anul în care Scoția a căzut, completă ea și ridică paharul.

Ben luă o gură din berea pe care stăpâna casei le-o pusese la dispoziție și își ridică sprâncenele. Poate că nu simpatizase ideea unei Scoții solitare, dar chiar și așa Hillary putea ghici că îi displăcea profund ceea ce încerca să facă Coroana din Scoția. Oftă și preferă să bea niște apă. Hillary auzise în treacăt despre Highland, despre desființarea clanurilor și construirea de drumuri, la mănăstire, unde măicuțele discutau despre sălbaticii din nord. Considerând descendența lui Ben, putea foarte bine să spună că el semăna cu unul dintre bărbații prohibiți tinerelor domnișoare la baluri. Sucea minți. Cel puțin pe a ei o sucise atât de mult, încât se trezi implicată în această polemică.

— Cred că Scoția nu a căzut, zise Hillary. Atrase atenția lui Ben, care acum o privea. Am auzit că mulți s-au stabilit în colonii. Uneori mă întreb cât va dura până ce vom auzi de o Americă liberă doar pentru că are experiența scoțienilor surghiuniți.

Cu siguranță gazdei lor nu îi pică bine aceste cuvinte, dar Ben zâmbi, iar pentru Hillary asta contă mai mult. Se obișnuise cu zâmbetul lui atât de mult, încât găsea imposibil să nu îl mai vadă niciodată. Azi, după ce ieșise din camera pusă la dispoziție, își imaginase aceste săptămâni fără el și ajunse la o concluzie: nu ar fi supraviețuit niciodată. Cumva, îi devenise drag.

— Sunteți o doamnă extrem de curajoasă!, își îndreptă gazda atenția spre ea. M-a impresionat cum l-ați apărat pe acel copil.

— Am făcut tot ce-am putut.

— Casa mea vă stă la dispoziție, doamnă, domnule! Mâine în zori puteți pleca liniștiți, le propuse.

— Vom pleca imediat, zise Ben. Se ridică de la masă și o prinse pe Hillary de talie, după ce sărută cucernic mâna gazdei. Femeia roși, iar Hillary simți nevoia să își așeze o mână pe pieptul lui. Vă mulțumim pentru prânz!

Mai târziu, pe drum, Hillary se apropie de el și îl întrebă:

— De ce nu am stat?

Nu era ca și cum ardea de nerăbdare să rămână la acea femeie, dar nici nu înțelegea de ce el decisese să pornească la drum apropae de înserare.

— Nu vrei să ajungi în Southam? Dacă te prinde contele nu va ține cont de sensibilitățile tale feminine. Cine știe, poate că alege să petreacă noaptea nunții înaintea oficializării relației.

Hillary înghiți în sec. Aproape că uitase de existența contelui de Guilford.

— Știu că ești supărat pe mine, dar...

— Nu sunt un violator, zise el tăios.

— Știu asta, întări împăciuitoare. Îmi pare rău! La naiba, îmi pare rău!, strigă la el când acesta struni calul pentru a se îndepărta de ea.

Îl observă zâmbind când se opri și așteptă să i se alăture.

— Ce e?, întrebă exasperată.

— Domniță, te-am auzit înjurând de două ori. Le e permis călugărițelor să înjure?, își ridică sprâncenele zeflemitor.

— În momentul de față, Benjamin, nu știu dacă mai vreau să devin călugăriță!, îi zise ea ofticată și dădu bice calului. Acesta era un adevăr care îi trecuse prin minte de cum se trezise și care se înfiripa în toată ființa ei cu cât se îndepărat de Ipfwiche.

În spatele ei, Ben zâmbi, parcă mândru de el. Apoi, pornind pe urmele ei, strigă, creând ecou în valea în care se aflau:

— Hei, Larry, de unde știi cum mă cheamă?

— E și greu să îmi dau seama de la ce vine „Ben"!, strigă ea.

Fără să își dea seama, se luară la întrecere până la cel mai apropiat han.

De cele mai multe ori, abia acum, când am împlinit cinci ani de Wattpad, mă întreb de ce au rămas atât de mulți cititori cu mine. De-abia cu un an în urmă am făcut front comun cu gramatica, abordez subiecte nu extrem de complicate și mulți ar spune că am un stil vulgar și exagerat. Nu scriu cinci mii de cuvinte pe capitol și cu siguranță profunzimea lucărilor mele este discutabilă de la cititor la cititor. Cărțile mele sunt ca mine în viața de zi cu zi.

Prin urmare, tu de ce ai rămas cu mine?  

3013 cuvinte