Vorbeau când totul se petrecu.

Hillary se apropiase cu calul de el, pentru că simțea că e datoria ei morală să îi atragă atenția asupra unui aspect care o îngrijora:

— Ben, Ben!

Bărbatul călărea cu câțiva pași mai în față, atent la orice mișca în jurul lui.

— Da, Larry!, îi răspunse.

Ieșiseră din Ely și putea aprecia ora ca fiind patru. Femeia fusese încântată de zonă, deși îl dojenise cum că exagerase pericolul care o pândea și că o dusese într-un han sub demnitatea amândurora când erau atât de multe locuri frumoase în care ar fi putut înnopta. În curând trebuia să găsească adăpost, iar el nu își dorea în ruptul capului să mai doarmă în natură. Printre dealurile acestea, drumul devenea periculos, cu atât mai mult cu cât în această pădure știa că vânau adesea capetele mari în această perioadă a anului. Înainte de a-și da seama, Larry ar fi fost împușcată. Îi auzi glasul îngrijorat aproape de urechea lui:

— Nu am putut să nu remarc ceva de câte ori m-ai sărutat.

Uită de grija adăpostului și zâmbi. Deci voia să discute despre sărut. Și pe el îl surprinsese al doilea sărut. Nu intenționase să o mai facă, bineînțeles, dar nu se putuse abține când o văzuse atât de stăpână pe situație. Greșeala ei era că voia să controleze, să domine fără să își dea seama că nu era capabilă să o facă încă sau că și Ben voia să facă același lucru, deși viața îl învățase să aibă mai multă răbdare.

— Nu sunt pregătit să vorbesc despre ce se întâmplă cu corpul tău, mo ghaol.

Și nici nu era. Se temea de posibilitatea de o întinde pe acest pat de zăpadă și de a-i arăta toate motivele pentru care nu ar fi trebuit să se călugărească. Atunci Ben și-ar fi luat adio de la Rai și mântuire.

— Ce?, femeia se încruntă și roși. Cu siguranță înțelesese mesajul lui. Nu! Nu despre asta... Luă o gură mare de aer și spuse, învingându-și rușinea. Miroseai a alcool...

— Normal!, se încruntă el. Consumasem alcool.

— Exact! Cred..., o observă cu coada ochiului cum își mușca buzele. Cred că bei prea mult!

— Poftim?

Își lăsase capul pe spate și râsese, speriind animalul de sub el. Femeia aceasta îl creada un bețiv? Asta era ceva nou! Totuși, poate că mișcarea îl feri din a fi săgetat mortal. Pentru că se chinui să strunească animalul după ce se sperie de mișcarea stăpânului, săgeata ce țâșni din pădure i se înfipse în picior, nu în spate. Când observă proiectilul, Ben, care doar scânci, privi în urma sa la pădurea deasă și întunecată și, nedându-i timp să țipe, îi bătu calul pe spate pentru a o lua la fugă.

— Fugi!, o îndemnă.

Hillary nu avu timp să se gândească, nici măcar nu mânuia hățurile calului. Era șocată de săgeata care se prinsese de piciorul lui Ben în timp ce el râdea de afirmația sa. Animalul o luă pur și simplu la goană, până se opri în spatele dealului. Ce fusese asta? Ce era asta? Erau atacați? Și dacă de întâmpla așa era numai vina ei. Probabil că stareța trimisese soldați după ea, o văzuse în compania unui bărbat și intuise că el o răpise. Imaginația bogată pe care o avea urma să îi fie inamic până la moarte, ducând-o uneori în pragul sucombării încă din clipa aceasta. Observând că Ben nu vine, se gândi la ce era mai rău. Și-l imagina plin de săgeți, aidoma unui arici, cu răni sângerânde pe zăpadă, ba chiar și-l imagina despicat de sabia unei tunici roșii. Trebuia să facă ceva! Dădu să pornească înapoi, dar animalul era obosit de la drumul continuu și căzu în încercarea de a urca dealul abrupt. Hillary fu catapultată în zăpadă, dându-se de două ori peste cap și ajungând la poalele dealului. Simțea că i se face rău, că micul dejun pe care Ben o obligase să îl ia avea să iasă grabnic. Căzută în zăpadă în momentul în care își văzu companionul luând-o la vale cu propriul cal, Hillary oftă mulțumită. Înălță o rugăciune, pentru că părea bine, mai bine decât ea, oricum.

*

— Avem nevoie de adăpost eu și soțul meu, doamnă! Vă rog! Vă rog mult!

Hillary nu avea să se lase păgubașă în fața singurei căsuțe de pe colină, pentru că se lăsase seara și asta era singura lor șansă de a nu fi mâncați de animalele sălbatice din zonă. Imediat cum intraseră în curtea casei, gardul fiind susținut în câțiva peri, îl ajutase pe Ben să se dea jos de pe cal și bătuse la ușa femeii, susțindu-l cu un braț. Știa că bărbatul nu își lasă toată greutatea pe ea, pentru că nu ar fi reușit să îl care. O doamnă de vreo treizeci de ani le deschisese. Părea sceptică înaintea celor doi străini, așa că vru să le închidă ușa în nas când Hillary anunță:

— Vă plătim!

Era clar că era o mamă singură și disperată, Hillary putea vedea de aici că locuința nu avea mai mult de trei cămăruțe și un pod. Un grajd fusese impovizat în stânga și pe o sârmă se vedeau hainele unor copii. Când auzi de bani, femeia acceptă oferta și îi invită numaidecât înăuntru. Încercă să o ajute să îl care pe rănitul care nu scosese până acum nicio vorbă, dar era jalnică tentativa; Ben era de două ori cât ea.

În casă se făcuse focul și ceva ardea pe sobă, amândoi sperând că aceea avea să fie cina lor. Într-o parte a camerei se puteau vedea trei copii, o fată de vreo opt ani și doi băieți mai mici, probabil gemeni.

— Este rănit!, zise Hillary de parcă femeia nu putea să vadă asta. Vă rog, dacă ați putea..., continuă în timp ce doamna îi conducea spre o cameră cât un dulap, cu un singur pat din paie și un scaun într-un colț. Spre deosebire de restul camerelor, aici nu pătrunsese căldura.

Totuși, gazda nu mai așteptă să i se ceară apă și o cârpă curată. Instalându-l pe Ben în ceea ce părea a fi camera lor în seara aceea, îi dădu lui Hillary cele trebuincioase și închise ușa, privind totuși curioasă la cei doi străini. Hillary nu mai făcuse niciodată asta, nu mai oblojise niciodată răni, așa că mâinile îi tremurau când vedea săgeata înfiptă încă în piciorul lui Ben. Se așezase lângă el pe pat, cu ligheanul într-o parte și cu toate acele cârpe spălate și refolosite lângă ea. Capul i se învârtea, o durea ca restul corpului și, cu cât observa sângele ce păta așternuturile, avea impresia că va vomita.

Ben observă toate astea și i se făcu milă. Nu avusese timp să o culeagă de jos când o observase la poalele dealului, pentru că ea se ridicase și aproape că îi trăsese calul după ea până la această căsuță. Nu spusese prea multe din cauză că voia să își păstreze puterile pentru îngrijirea rănii. Durerea îl făcea și pe el amețit. Întins pe un pat îngust, văzu cum femeia atingea săgeata. Se gândea să o scoată cel mai probabil. Neștiind de unde să apuce, Hillary mai avea pțin și izbucnea în lacrimi. Ben oftă și o făcu chiar el dintr-o singură mișcare, strângând pulpa și sfâșiind carnea. Apoi, când sângele începu să țâșnească, luă un prosop și apăsă pe rană. Totuși, Hillary nu mai rezistă; se ridică, înnebunită să găsească o oală de noapte. Întorcându-se cu spatele, își goli stomacul. Pentru Ben, astanNu era mai rău decât ce pățise întreaga viață, dar rana trebuia curățată și pansată ca să nu se infecteze, așa că avea nevoie de ea măcar puțin. Nu i-ar fi fost de ajutor dacă trebuia să își amputeze piciorul.

O lăsă câteva minute să se spele pe față, pe mâini, să se sprijini de pervazul jos. Apoi o informă:

— Trebuie să mă dezbrac.

— Da, sigur! Hillary rămase întoarsă cu spatele. Acum observă că tot trupul îi tremura, probabil că încă îi mai era rău. Voia să o ajute, făcându-și griji din cauza acelei căzături, dar piciorul îi pulsa prea tare. Trebuia să facă mai întâi ceva în legătură cu el. Rămas doar în cămașă și acoperindu-și zonele sensibile privirii ei, Ben îi arătă încet cum trebuia să curețe rana fără a o lăsa să atingă prea mult din piciorul său. Era și așa palidă. În cele din urmă, o lăsă să-l ajute să lege piciorul zdravăn. După ce amândoi își clătiră mâinile, după ce Hillary mai vomită o dată și apoi se așeză pe un scaun, lângă el, femeia îngâimă: Cine să facă asta?

De-abia își putea ține capul drept, darămite să se mai și uite la el. Avea ochii închiși și obrajii galbeni. Ben înghiți în sec, rugându-se să nu se fi lovit din nou la cap, să fie doar sila pe care i-o provoca mirosul sângelui și teama.

— Probabil un vânător, încercă să o liniștească. A fost un accident, cel mai probabil, Larry. Vino aici!, o îndemnă.

— Nu se cade..., dădu ea încet din cap.

— Sunt pe jumătate gol, Larry. Mi-ai văzut picioarele care nu sunt deloc o priveliște plăcută și sunt și rănit. Nu-ți fac nimic. N-am obieciul să fiu cu femei care nu se pot concentra pe ce le fac. Zâmbi și o făcu și pe ea să zâmbească, deși slab. Nu sunt genul acela de bărbat, adăugă blând. Haide!

Femeia cedă, rezistența ei fiind acum mult prea slabă, și se așeză pe pat, lângă el. Asta îi dădea de înțeles că nu se simțea bine, pentru că se trânti direct în brațele sale și își lăsă capul pe umărul lui. Ben o mângâie ușor pe spate, încercând să își dea seama dacă i se umflase vreo zonă periculoasă. Dacă s-ar fi lovit la coloană, ar fi știut până acum. Hillary își scosese haina groasă și rămăsese doar în rochia cenușie, închisă până în gât.

— E numai vina mea, o auzi zicând. N-ar fi trebuit să accept să vii cu mine vreodată.

— Nu spune asta, oftă el. Nu e prima dată când sunt rănit. Am fost împușcat o dată, de două ori tăiat și aproape că m-au spânzurat când eram copil și locuiam în Scoția pentru că am furat pâine.

— Astea sunt lucruri teribile, Ben!, zise ea. Doamne Dumnezeule... Am crezut... cât sânge!, avea ochii închiși, dar respirația i se mai relaxase.

— Să nu vomiți din nou!, îi ordonă el. Te-ai lovit la cap?, îi papă țeasta. Gâtul? Totuși, când îi strânse degetele, Hillary își dădu seama că o durea mâna. Icni. Ai căzut pe ea? Femeia aprobă. Ben expiră îngrijorat. Dacă își rupsese mâna... Asta o putea lăsa infirmă pe viață. Vreau să te dezbraci și să mă lași să mă uit la ea!, îi porunci, nedându-și seama că îi dăduse un ordin ca unui lacheu.

— Nu mă pot dezbrăca!, zise ea.

— Mo ghaol, te-am văzut deja dezbrăcată. Nu ai de ce să te rușinezi.

— Dar ai spus că nu ai văzut nimic!, icni ea, desprinzându-se din îmbrățișarea lui.

— Am mințit.

Se așteptase să țipe la el, să plângă. În schimb, ea râse. Poate că se lovise din nou la cap, iar el nu își dădea încă seama.

— De aceea nu se va mai întâmpla din nou, se ridică din pat și luă o gură mare de aer.

— Larry.., îi prinse capul în palma sa și oftă. Nu pot crede că ai crescut în mănăstire. Te usuci acolo. O fată ca tine are nevoie de aventură.

— Vreau să fiu călugăriță, se încruntă în direcția lui.

— Sigur asta e ce vrei?

— Da! Și acum, dacă mă scuzi...

Dar el nu o scuză. O aplecă ușor spre el și o sărută rapid, până ce ea să se dezlipească de buzele lui și să iasă din cameră. Ben oftă și zâmbi. Era imposibilă!

*

Fu clar că Ben avea nevoie de o zi sau două să se refacă înainte de a o porni spre Peterborough, ceea ce îi prindea bine și lui Hillary, pentru că nu o ducea mai bine. Când îl lăsase în sfârșit să se uite la mâna ei, Ben constatase că era doar luxată, nu și ruptă, și reuși să răsufle ușurat, pentru că amândoi știau că ar fi avut nevoie de un doctor în cazul în care și-ar fi rupt mâna. Cu ajutorul gazdei, Ben îi imobiliză mâna, sperând ca într-o săptămână să se vindece și asigurând-o că mai făcuse asta de sute de ori. Exagera numărul, bineînțeles, pentru a o calma.

Să stea pe loc o îngrijora pe Hillary, care se temea să nu fie urmărită, dar dovedea că Ben se îndoia de asta de parcă nici nu credea că fugise de la mănăstire de un potențial soț. Totuși, pentru a-și întări spusele – ea trebuia să își îndeplinească destinul de a deveni slujitoarea eternă a Domnului – în prima seară Hillary dormi în bucătărie, lăsându-i lui patul. Deși fusese de acord ca în hanuri să închirieze o singură cameră, nu își imagina împărțirea patului cu Ben. Era scandalos! Observând-o, Ben insistă să împartă camera dacă voiau ca înșelătoria lor să țină, iar asta pentru că amfitrioana încercase să îi tragă de limbă chiar la micul dejun de a doua zi.

— Va fi prima care te va turna!, îi atrase el atenția.

Asta o hotărî; înainte de cină Hillary îi spuse că era de acord, deși Ben o vedea că mânca tensionată. Se gândea la altceva, își trecea mâna agitată prin păr și își netezea rochia cenușie simplă. Privindu-i pe rând, gazda găsi potrivit să facă niște conversație:

— De cât timp sunteți căsătoriți?, îi întrebă.

— Ăăă..., Ben privi spre ea cum se înroșise, dar o lăsă să se descurce. Cinci ani!

Bărbatul ridică din sprâncene, uimit, dar continuă să mănânce. Știa prea bine ce întrebare urma, în ce belele se băgase fata când spusese că erau căsătoriți de cinci ani.

— Și nu aveți copii?

Hillary se pălmui mintal; ar fi trebuit să spună că erau împreună de două luni. Își dădu seama că se gândea la copiii lui Ben, la o fată sau la un băiat care să îi moștenească ochii anormali.

— Ben nu..., începu ea, dar bărbatul se uită urât.

Știa ce voia să facă, să dea vina pe el.

— Dumnezeu nu ne-a dat încă, îi zise el femeii. Sperăm să fim binecuvântați în viitor.

Gazda zâmbi; probabil ghicea de ce nu aveau copii; soții Matthias nu se înțelegeau direct în pat. Unul dintre băieței sări atunci în brațele lui. Își terminase cina și cerșea probabil mai mult. Spre deosebire de fată, care își luase locul pe unul dintre scaune tăcută, privind la străini, băieții erau volubili. Ben îl așeză pe coapsa care nu era rănită și îi dădu o bucată de pâine pe care tot mama lui o copsese. Hillary se opri din mâncat. Să îl vadă așa blând cu un copil îi înduioșa inima. Trunchiul băiatului se potrivea în palma lui Ben, deși bărbatul era foarte blând. Hillary ar fi zis că era genul care nu suporta copiii și de care aceștia din urmă fugeau, dar, dacă ajungeai să îl cunoști, realizai că nu aveai de ce să te sperii. Celălalt băiat se uită la ea. Nu era la fel de îndrăzneț ca fratele lui, dar merita cu siguranță mai multă mâncare. Hillary i-o pasă, sărutându-l pe obraz. Când își ridică privirea îl observă pe Ben privind-o cu un zâmbet. Se îmbujoră numaidecât.

La culcare, în acea seară, femeia decise să păstreze cât mai multe haine pe ea, mai ales după ce ușa de închise. Dezbrăcat până la cămășă deja, Ben o studiase un timp, apoi se apropie de ea și îi zise:

— Sper că n-ai de gând să dormi cu rochia asta incomodă pe tine.

— Ba exact asta voi face!, se încruntă. Ți-aș fi recunoscătoare dacă te-ai întoarce ca să mă aranjez.

— Larry, dacă m-ai cunoaște, ai ști că hainele nu mă împiedică să fac dragoste, zâmbi acesta.

— Nu pronunța așa ceva cu voce tare!, icni ea.

Acum era roșie ca focul, drept care Ben își dădu ochii peste cap și se apropie de ea, trecând în spatele ei și desfăcând șireturile rochiei. Hillary nu se putea împotrivi și nu pentru că asta ar fi pericliltat acoperirea lor, ci pentru că nu se putea mișca. Degetele lui se mișcau experte, foarte blânde. Rochia pică numaidecât, lăsând-o în lenjerie. Hillary nu credea că există rușine mai mare decât asta, de aceea își închise ochii. Spera doar ca Dumnezeu să o cruțe de acest chin și să o ia cât mai curând.

— Nu suport bărbații care se ating de femei fără voia lor, îi zise scoțând și corsetul pe care îl lăsă numaidecât într-o parte. Doar știi asta, de aceea te întreb, Larry: ți-e teamă că eu voi face ceva necugetat sau că tu vei da frâu liber dorințelor tale?

— Eu n-am dorințe!, Ben zâmbi și veni înaintea ei, ridicând ușor cămășuța. Când el dădu să îi desfacă și pantalonașii, Hillary icni și deschise în sfârșit ochii. Dacă nu l-ar fi văzut încontinuu de ceva timp, s-ar fi speriat de căutătura urâtă. Fața lui Ben nu era prietenoasă deloc. Ăștia nu!, și ținu cu propria viață de elastic.

Dar Ben era mai rapid, asta pentru că nu era el cel cu probleme la mână. Susținându-i privirea, desfăcu șiretul și pantalonii picară.

— Gata! O prinse de șolduri, o ridică de parcă nu cântărea mai mult decât vreunul dintre băieții gazdei lor și îi dădu drumul în pat. Ești gata de somn, mo gaoli.

Nu îi dădu timp să protesteze; se așeză în spatele ei și îl auzi oftând când își lupi trupul de corpul său. Hillary era prea șocată pentru a mai zice ceva. Nu mai dormise în viața ei cu nimeni și se îndoia că s-ar putea odihni vreodată simțind acel trup fierbinte atât de aproape de ea. Ben stătea pe spate, încercând să nu se gândească la șoldurile femeii, la mirosul corpului ei – avea impresia că mirosea a garoafe și a ghiocei.

— Oricine are pofte, Larry, începu el cu gura aproape uscată. Eu poftesc să te sărut, de exemplu. În majoritatea timpului mă abțin, adăugă rapid, căci ea părea că nu mai respira. Știu ce poate face pofta. Stătu un moment să cugete apoi continuă: Mama mea a fost servitoare în casa unor lorzi. Fiul contelui și-a bătut joc de ea și, când mama lui a aflat că e însărcinată, a alungat-o. M-am născut în Highland, printre oameni care nu și-o doreau pe mama acolo și care credeau că am fost făcut cu un diavol. Mi-ai văzut ochii, nu? Probabil și tu credeai asta. Hillary ar fi vrut să îl contrazică, dar nu avea rost să mintă. Am învățat galeza pentru că mama lucra pentru un scoțian și, când ea a murit, bărbatul m-a alungat. Nu mă mir să fi poftit și el la ea de câteva ori. Hillary se îngrozi, dar în cele din urmă reuși să își lase trupul lejer lângă al lui. Înțelegi de ce nu voi face asta vreodată?

— Da, răspunse scurt.

— Dacă fiul acelei familii nu ar fi luat ce credea că i se cuvine atunci, mama ar mai fi fost o femeie respectabilă, zise acesta fără a lua în seamă răspunsul ei.

Asta așa era. Îl compătimi pe el, pe mama lui și pe familia lor. Nu voia să se gândească la modul în care fusese tratat el, în calitate de bastard. Oftă. Deși șoldul ei se lipise de al lui, Ben nu era deloc indecent, nu o atingea și nu făcea nicio insinuare. Atunci își dădu seama că îl judecase din nou greșit. Hotărâtă să continue conversația, pentru că îi plăcea să afle mai multe lucruri despre el, să îl cunoască, întrebă:

— Cine e lordul?

— Oricum nu contează, oftă Ben. Asta era adevărat. Nu conta. Ea oricum nu cunoștea nobilii. E conte, continuă el după câteva clipe. Îi părea că se întorsese pe o parte ca să îi sufle în ureche cuvintele: Contele Guilford.

Hillary încremeni. Guilford. Logodnicul ei. Strânse singura pernă din pat nu din cauză că Ben își așezase mâna peste șoldurile ei și o luase în brațe, pregătit să adoarmă, ci pentru că își dădea seama că Jeremy i-l alesese drept soț pe tatăl bărbatului care o ajuta să fugă.

— Acum e rândul tău! Zi-mi ceva despre tine, mo ghaol!, o îndemnă.

Cu lacrimi în ochi, Hillary înghiți în sec și se hotărî să spună:

— Eu... eu trebuie să mă mărit cu contele...

Și amândoi rămaseră încremeniți sau cel puțin asta crezu Hillary că făcea Ben, că era la fel de șocat ca ea.

Câte dovezi mai vreți?

3416 cuvinte