— Ben mă iubește mai mult pe mine!

— Ca pe o soră!

Și după asta o împinsese în apă. Nu putea uita glasul afectat, roșeața obrajilor și ura cu care Esther își dorise să scape de ea. Pășise în locul în care ea se refugiase pentru a o confrunta, pentru a-i cere socoteală. Soțul ei era pe moarte, iar pe Esther o interesa în continuare primatul în inima lui Benjamin. Asta o șocase, o făcuse să privească fără să înțeleagă acest comportament. În ultimele lui clipe, Nick, care își jertfise viața pentru a o salva pe a lui Ben, merita mai mult decât o soție care fugea după un bărbat însurat.

Cu gândurile astea în minte deschise încet ochii sau cel puțin încercă. Capul o durea, așa încât fu nevoită să își lase pleoapele ca să nu simtă durerea ca de fierăstrău. Se concentră în schimb pe amintiri, pentru că avea nevoie să știe ce se întâmpla acum cu ea și de ce îi era așa de frig spre finalul verii.

— Care dintre voi e Esther?, ăsta fusese glasul bărbatului care le surprinsese pe amândouă și al cărui chip îl mai văzuse. Bărbatul chel îl împușcase pe Nick. Hillary se blocase și nu putuse spune nimic. Probabil asta se întâmplase și cu Esther, pentru că păruse că-și înghițise limba. Înaintea acestei sfidări, bărbatul le făcuse semn celor doi băieți care îl însoțeau. Bine, ia-le pe amândouă!

Băiatul cel mare, poate cel care avea optsprezece ani, poate avea mai puțin se apropiase de ea și atunci simțise lovitura. Hillary se cufundase în uitare.

Se trezi, dându-și seama că avea obrazul culcat pe pământul umed care mirosea urât. Mâinile îi fuseseră legate într-un nod strașnic la spate. Probabil stătuse prea mult timp în poziția aceasta, pentru că brațele începuseră să o doară. Umerii îi păreau prinși într-o menghină și apăsaț încontinuu până ce simțea că nu mai rezistă să-și susțină pieptul. Clipi, încercând să își revină complet în simțiri. Capul îi vâjâia încă, iar vântul care bătea direct înspre ea o făcea să își dea seama că trebuie să fi fost în apropierea oceanului, în vreo grotă. Soarele nu strălucea aici. Oftă și își ridică fruntea. Întunericul din jurul ei era anihilat de o singură lumânare așezată într-un suport pe o măsuță care avea un picior improvizat. Diferite obiecte de mobilier erau așezate pe ici, pe colo, toate uzate. Totuși, nimeni nu se sinchisise să construiască o podea. Inima îi stătu când realiză că era posibil să nu fie aproape de mare, într-o peșteră, ci sub pământ. Se aflau într-o grotă subterană, săpată, o ascunzătoare perfectă pentru un hoț mult prea inteligent. Sub pământ nu ar fi putut-o găsi nimeni. Sub pământ era ca și moartă.

— Te-ai trezit?, auzi glasul lui Esther lângă ea. Ajută-mă să...

O privea fără să-și dea seama ce se întâmplă. Esther arăta la fel de jalnic precum probabil se prezenta și Hillary. Piciorul femeii se mișcă lângă al ei. Erau legate împreună. Perfect! Își lăsă capul în jos, luptând cu senzația de greață.

— Mi-e frică, mo ghaol.

Glasul lui Benjamin îi reveni în minte de parcă bărbatul ar fi fost chiar acum lângă ea. Era o altă amintire, chiar din seara în care doctorul fusese chemat pentru Nick și un verdict fusese pus; Nicholas Lovejoy nu mai avea mult timp de trăit. Ben plecase din camera muribundului cu mâinile încă pătate de sânge și străbătuse același traseu spre dormitor. Hillary rămăsese ghemuită acolo, lângă măsuță. Îl privise cum se așază lângă ea, cum o ia în brațe, cum îi sărută părul. Frica lui era plusată de a ei. Hillary nu înțelegea cum ajunsese un tâlhar să le invadeze casa și cum această tragedie îi atinsese inima; Nick Lovejoy merita să moară pentru ce îi făcuse surorii ei, dar durerea din glasul lui, durerea unui suflet chinuit de un păcat o făcuse să se întrebe dacă era în măsură să judece cine merita moartea în viața asta. Și nu, nu era. Soțul ei mirosea a sânge și a moarte, de parcă fantoma se agățase de el și o ținea acum în brațe ca să îi amintească un singur lucru: amândoi erau muritori, Ben cu atât mai mult. Iar ținta fusese chiar pieptul său.

— De ce?, îl întrebase așezându-și mâna pe pieptul său.

— Să nu te pierd..., oftase acesta.

Dar frica lui nu era conectată cu ce se întamplase, ci cu cel care determinase evenimentele acelei seri.

— Nu mă vei pierde niciodată, îl asigură, deși ea însăși avea lacrimi în ochi. Fusese atât de aproape să îl piardă.

Benjamin îi prinsese mâinile, iar ochii lui sclipiseră de groază:

— I-am văzut chipul...

— Chipul cui?, îi susținuse privirea Hillary.

— Samuel...

Și cu un nume începeau problemele lor, probleme pe care a doua zi ea le neglijase. Încercase să uite de ele, încercase să se deconecteze până ce întâlnirea cu Samuel fusese reală și de neevitat.

— Care dintre voi e Esther?, continuă vocea să le întrebe.

Ridicându-și ochii, Hillary înțelesese. Fuseseră răpite de bărbatul care îl exploatase pe Benjamin o viață. Erau în mijlocul unei vendete, iar ele erau moneda de schimb. Din cauza asta Ben putea pica într-o plasă. Forțându-și puterile, Hillary articulă, dorind să se asigure că era așa cum judecase:

— Samuel?

Ochii individului sclipiseră imediat, semn că Hillary nu se înșelase. Și-ar fi dorit să se înșele...

— Știi cum mă cheamă, deci...

— Samuel..., oftă Hillary și își închise din nou ochii, cotropită de o senzație de rău de nedescris.

Totul devenea clar în mintea ei, se așeza conform evenimentelor din urmă cu o zi.

După ce Nick fusese rănit, iar Esther aflase totul cu un șoc pe care și-l suprimase numaidecât, contesa se sustrăsese de la căpătâiul muribundului numaidecât. Între timp, Benjamin o informase cu privire la ce văzuse în noapte, își exprimase marea temere; Samuel atacase din nou, de data asta se întâmplase să fie casa lor și, mai mult de-atât, era posibil să îl fi recunoscut.

— N-a îmbătrânit o zi, oftase acesta în timp ce își spăla mâinile de sângele lui Nick.

— Crezi că te-a recunoscut?, îl întrebase Hillary înțelegându-i neliniștea.

— Judecându-i expresia de pe față, da.

Și asta îl îngrozise. Văzuse cutremerul în ochii lui. Nu era însă nimic din ce puteau face, așa că Hillary își propusese să uite. Trebuia să aștepte venirea lui Mary pentru că voia să îi spună cu ce se confrunta muribundul și, în final, voia să îi propună să îi spună cuvintele de care avea nevoie pentru a trece în lumea celor drepți cu sufletul împăcat. Simțind că se sufocă în casa în care zăcea Lovejoy, Hillary se dusese să culeagă flori. Cu un bucheteț de lalele în mâini se așezase lângă lacul din apropiere și oftase. Era sătulă de moarte. Își mângâiase pântecul și își mușcase buzele. Cumva, în inima ei, simțea că nu se terminase, că răul abia acum venea. Și avusese dreptate. Esther o urmărise de cum ieșise din casă. Își amintea că se certaseră. Esther o considera vinovată de starea lui Nick, deși Hillary îi mărturisi că Lovejoy îl apărase pe Ben și că pentru asta avea să îi fie veșnic recunoscătoare. Înfuriată de letargia lui Hillary, Esther izbucnise:

— Ben mă iubește mai mult pe mine!

— Ca pe o soră!

Se enervase și îi făcuse vânt în apă. Brânciul venise de nicăieri, Hillary nu apucase să se țină măcar de pământ. Plonjase în apă și se ridicase la fel de repede la suprafață. Norocul contesei fusese acela că purta hainele bărbătești pe care le folosea de obicei la antrenamentul de scrimă, pentru că, dacă ar fi intrat cu una dintre rochi, oricât de bine ar fi știut să înoate s-ar fi scufundat. Învățase să înoate cu Jeremy, în copilărie, la dorința tatei. Azi îi prinsese bine. Cel puțin nu avea să moară din cauza înecului. O altă problemă se ivea acum; când ridicaase capul din apă, observase că Esther fusese prinsă cu o mână de un bărbat cu o înfățișare îngrozitoare, care îi provoca repulsie. Nu se îndoia acum că ăsta era chipul bărbatului care îl pusese pe Ben să fure. Zărise strălucirea lui în noapte, atunci, știind instinctual că el era vinovatul zbuciumului soțului ei.

Acum, individul își miji ochii și își dezvălui zâmbetul știrb:

— Pe care dintre voi ar da Guilford o avere?

— După averi ai venit?, îl întrebă Hillary. Probabil că era o prostie din partea ei să comunice cu un tâlhar, dar nu găsea nicio soluție prin care să tragă de timp. Esther redevenise mută, privind speriată când la ea, când la Samuel, uneori aruncându-și privirea asupra celor doi băieți care probabil îl ajutau în mârșăviile pe care continuase să le facă.

— Da, ridică el din umeri de parcă era ceva normal să răpești femei pentru recompensă. La urma urmei, o avere aș fi făcut dacă pungașul ăla mic nu fugea cu tot cu marfa mea.

În sfârșit Hillary înțelegea despre ce era vorba. Esther fusese culeasă de pe străzi cu mai mult decât scopul de a-l satisface în seara aceea pe Samuel. Trebuise să fie vândută, dar tranzacția nu mai avusese niciodată loc. Văzându-i chipul lui Ben, își amintise de motivul pierderii sale și acum dorea să primească totul înapoi cu un surplus pentru anii trecuți.

Strângându-și pumnii, Hillary își dădu drumul la gură:

— Eu am înțeles că era un copil.

Samuel o privi încruntat, evervat de îndrăzneala ei. Se aplecă și îi spuse pe un ton tăios:

— Marfă, da. De aceea întreb: care dintre voi e Esther?, dar privirea îi era ațintită asupra lui Hillary.

Esther nu părea pregătită să se deconspire, iar Hillary nu putea fi atât de crudă încât să îndrepte degetul asupra-i. Contesa de Lovejoy se făcuse mică, înțelegând în ce primejdie se afla. Acum, observându-i paloare, Hillary își făcea griji. Nu mai erau inamice, ci două femei aflate la ananghie. Trebuiau să se ajute reciproc. Își ridică privirea spre el și continuă să îl sfideze.

— Prea bine, dădu Samuel din cap. Tu ai o limbă enervantă. Leag-o bine, băiete!

Băiatul căruia i se adresase avea o expresie dură. Poate că era foarte tânăr, dar trăise și văzuse mai mai multe lucruri decât ea și nu avea curajul să nesocotească porunca lui Samuel. Prinzând-o de braț, acesta o trânti pe scaun și înainte ca ea să poată să se elibereze, se trezi legată de obiect. În timp ce acesta strângea nodul în jurul picioarelor, Hillary se aplecă pentru a încerca o manevră de evadare extrem de îndrăzneață:

— Dă-mi drumul, îi șopti. Te pot ajuta și...

— Gata cu flecăreala!, îl auzi pe Samuel și îl simți apropiindu-se cu lumânarea de chipul ei. Căldura focului o făcu să se dea înapoi, îngrozită de ce ar fi putut să se întâmple dacă se apropia prea tare de chipul său. Acum..., zâmbetul său lumină, voi distruge chipul ăsta frumos dacă nu îmi primesc răspunsul. Își așeză o mână pe umărul ei și întrebă rânjind: Care dintre voi e Esther?

*

În răcoarea serii, cei trei călăreți răzbeau cu stoicism vântul care anunța teribila furtună. În zona asta, unde pământul devenea mocirlos de câte ori era inundat de ploaie, ar fi fost imposibil să le mai găsească. S-ar fi adâncit în noroi, caii ar fi obosit și s-ar fi pierdut în pădure. Cel care conducea căutarea era familiarizat cu locul; era una din multele zone prin care vagabondase când el însuși obișnuia să fure de la bogați să să-și însușească. Se dădu jos de pe cal și își trecu mâna prin păr simțind că se sufocă. Le cautau de șase ore și nu era nicio urmă de ele, în afară de evantaiul lui Esther și de pălăria lui pe care Hillary o purtase în acea dimineață. Cum putuse fi atât de neglijent? Cum putuseră fi oamenii lui atât de neglijenți?

— Dacă o pierd, Neil..., se auzi din partea acestuia. Avertismentul fu risipit cu groază pe aripile viguroase ale vântului care aproape că îl dărâmă pe Neil care se dădea jos de pe armăsar, în urma stăpânului.

— Nu o veți pierde!, fu categoric Hans care urmă gestul celor doi bărbați. Pădurea arăta înfricoșător noaptea, dar nu puteau înceta să se uite după ele. Stăpânul știa cine le luase sau cel puțin intuia cu groază asta.

— Da. O vom găsi!, întări și Neil, privindu-și camaradul.

Nimeni nu își putea pierde speranța în aceste momente. Pornind în spatele stăpânului, Hans și Neil își dădură seama că se apropiară de ruinele unei foste construcții. Auziseră că asta căutau, dar li se părea imposibil ca cineva să își fi dorit să locuiască în codru în orice timp și vreme.

— Aici ziceți?, întrebă Neil.

— Da, oftă bărbatul și începu să bată cu piciorul în pământ. S-au raportat mai multe tâlhării la intersecția asta. Neleguiri fantomă despre care el știa de ceva timp fără să se gândească o clipă că Samuel se stabilise din nou în sud. Hoții dispar, îi informă acesta pe bărbați. Ochii mari ai celor doi îl făcură să ofteze. Se ascund, de fapt. Fiți atenți! Repetă gestul în altă parte a fostei podele. În general, Samuel ne ascundea în pământ. Nu degeaba ne zicea că suntem șobolani.

Benjamin Mont fusese prea mult timp un șobolan, iar acum fostul lui cuib amenința să îi distrugă căminul. El nu putea permite asta.

*

— Ai răpit pe cine nu trebuia!, țipă Hillary când realiză că flacăra îi pișcase obrazul. Bărbatul acesta era serios în ce privea desfigurarea ei, iar Esther, cuibărită în continuare la locul ei, nu avea de gând să facă nimic pentru a-l opri.

— Și pe cine?, întrebă bărbatul atât de aproape de ea, încât respirația lui îi aminti că se simțea rău.

— Sunt lady Guilford, iar domnișoara e camerista mea!, izbucni. Se gândea că dacă Esther îi e de folos, lady Guilford și camerista acesteia nu puteau să îi fie de folos. Nu era atât de naivă încât să spere că avea să le elibereze, dar trăgea de timp până la următoarea idee genială.

Privind-o neîncrezător, Samuel lăsă lumânarea pe măsuța de lângă ea și rânji:

— Camerista se îmbracă mai bine decât contesa?

Oh, la naiba cu ziua în care Ben îi încurajase comportamentul frivol!

— Ținuta mea!, înghiți în sec încercând să găsească o scuză potrivită. Făceam un exercițiu, de fapt. Apoi am căzut în apă și...

Dar fu întreruptă de glasul lui:

— Exercițiu... Își trosni pumnii și își îndoi brațele la piept. Deci ești soția lu!. S-a însurat...

— Da!, aprobă, realizând că se referea la Benjamin.

— Ce surpriză!, râse Samuel privind spre băieți pentru a-i îndemna să râdă cu el. Copiii rânjiră, dar nu avură nicio pornire de a-și bate joc de victimile lui Samuel. Soția și..., privi tendențios spre abdomenul ei rotunjit, copilul, bănuiesc...

— Da..., oftă aceasta. Doar scrie-i!, îl îndemnă, simțin că în sfârșit găsise soluția perfectă pentru a scăpa.Te va răsplăti generos!

Samuel își semeți sprâncenele și se lăsă din nou peste ea, intimidând-o.

— Nu știi cât am vrut să îl văd suferind, lady naiba să te ia și pe tine și pe copilul tău!, îi aruncă plin de ură la ureche, făcând-o să lăcrimeze de frustrare. Și eu am suferit de foame, de frig din cauza nerecunoscătorului ăluia mic!

— Te pot ajuta..., încercă și această fisă.

— Nu vreau ajutorul tău!, urlă el, determinând-o să se facă mică în scaun și să își muște buzele. În colțul în care era, Esther izbucni în lacrimi. Un țipăt ca acesta era suficient pentru a sensibiliza o femeie, dar nu pe Hillary. Niciodată pe ea. Vreau să te distrug!, urlă Samuel din nou. Îi prinse gâtul în menghina pumnului și strânse ușor: Vreau ca el să nu se mai uite niciodată la tine!

Pentru că apucatura amenința să o sugrume, Hillary propuse singurul lucru care îi trecu prin minte:

— Și dacă sunt Esther?

Strânsoarea slăbi, iar ea reuși să ia o gură generoasă de aer. În următoarea clipă, respirația lui se apropie din nou de ea pentru a-i spune:

— Atunci îmi iau partea și te trimit în Franța.

Hillary se cutremură, înțelegând prea bine ce însemna partea lui. Samuel își dădea seama pentru prima dată că are o femeie voluptuoasă înaintea lui, iar Hillary era conștientă de noua greșeală pe care o făcuse. În poziția asta, cu apa care se uscase neuniform pe corpul ei, sânii îi ieșeau în evidență, iar răcoarea îi făcea sfârcurile să pară și mai evidente. Samuel se uita la ea cu o poftă care o făcu să își dea seama că pericolul de a fi violată era real. Iar dacă ea putea supraviețui unei astfel de brutalizări, spiritul și copilul ei puteau să nu o facă.

— Ce preferi, contesă?, îl auzi întrebând-o.

Totuși, Hillary nu putea neglija un aspect. Privi spre Esther:

— Cu ea ce se întâmplă?

— Ea se va duce să îi spună lui Ben tot ce a văzut aici, îi șopti Samuel. Asta dacă ajungem la partea plăcută a planului... Vrei să fii Esther a mea?, o ceretă din nou cu privirea.

Strângându-și buzele, Hillary întrebă îngrozită:

— De ce faci asta?

— Nu ne naștem toți bogați, ridică acesta din umeri.

— Nu. Ne naștem oameni!, scuipă cuvintele.

Remarca îl deranjă așa de tare pe bărbat, încât Hillary se alese cu o palmă peste față care îi făcu nasul să sângereze. Unui om care a renunțat la umanitatea lui de prea mult timp nu îi place să i se amintească de creatura magnifică, aceea care obișnuia să fie cândva. Furia îl consumă atât de tare pe Samuel, încât ordonă orbit de ură la adresa acestei femei:

— Cățea ce ești! Dezleag-o! Am decis că ea e Esther!

Băiatul se apropie de ea și făcu întocmai, legându-i mâinile în față de data aceasta. Mai târziu, Hillary avea să se întrebe dacă băiatul nu o făcuse dinadins, astfel încât să poată riposta. Atunci însă Hillary icni:

— Nu!

— Asta dacă prietena ta nu are ceva de zis, ridică din umeri Samuel.

Hillary încremeni în timp ce observă că Esther dădu ngativ din cap, apoi își aplecă fruntea spre țărână. Doar nu putea să-i facă asta! Nu putea fi atât de rea, de egoistă!

— Perfect!, zâmbi Samuel, care o prinsă de mână pe Hillary. Femeia se trezi trântită lângă perete, lovitura lăsând-o fără respirație un timp, cât se dezmetici pentru a auzi cum probahul lui Samuel se deschise. Un fior de teamă îi străbătu corpul, paralizând-o înaintea acestei atrocități. Te uiți, da?, i se adresă el adevăratei Esther, care privea cu coada ochiului la cum mâna lui Samuel înainta pe piciorul contesei. În final, Esther dădu afirmativ din cap. Minunat! Fetele cuminți plac bărbaților, milady!

Dar Hillary nu avea să stea cu mâinile în sân. Degetele lui se lipeau de piciorul ei și o aduseră mai aproape de masculinitatea sa. Acum mulțumi Domnului că purta pantaloni, deși aceștia nu aveau să reziste dorinței lui Samuel prea mult timp. Nicidecum. Când fusese aruncată observase o bucată de lemn, cel mai probabil o scândură, care se odihnea acum lângă palma ei. Ferindu-se de sărutul lui Samuel, prinse bucata de lemn și o izbi cu toată puterea ei de capul bărbatului. Samuel icni numaidecât și dădu să o prindă, aruncându-i injurii. Hillary se lăsă într-o parte și continuă să îl lovească în timp ce acesta se lupta să o atingă. În mintea ei era un singur gând: avea să îl lovească până în clipa în care unul dintre ei va renunța.

Lacrimile îi izbucniră în timp ce se lupta să nu fie prima care cade, astfel că nu auzi explozia și continuă să îl lovească până ce acesta căzu lângă ea. Abia atunci realiză că Samuel fusese împușcat în cap și zăcea mort lângă piciorul ei, cu trupul lui lipit încă de hainele sale. Ridicându-și privirea, îl văzu pe Ben, iar atunci când îi observă mâna tremurândă pe revolver, când realiză ce se întâmplase izbucni și mai tare în plâns.

3292 de cuvinte