Rămase încremenită pe ceea ce părea să fie piciorul lui Ben și înghiți în sec. Brațul bărbatului o ținea strâns de talie, de parcă se aștepta ca ea să protesteze încă. Nu putea. Tocmai ce fusese prinsă abandonându-l, din nou, iar de data asta motivul ar fi fost ilogic chiar și pentru el. Totuși, simțindu-i inima bătând la unison cu a sa, se gândi că nu ar fi putut ajunge înaintea ei aici dacă lucrurile nu ar fi fost aranjate încât să o ia prin surprindere. Era încă în pat când se îmbrăcase și plecase. Dacă ea credea că îl păcălise în seara asta, atunci, în clipele astea, când realiza contrariul, trăia o decepție; Ben o păcălise pe ea. Relaxându-și corpul, își închise ochii și îl întrebă:

— Ned era așezat pe canapea ca să îți dea timp să te urci în trăsură înaintea mea, nu?

Vocea lui răsună în urechile ei:

— Aha.

Și era și mai mult. Își aminti ziua în care venise în salonaș, când o întrebase ce are și când încercase să scoată de la ea totul. Nu avea de unde să știe dacă el aflase deja că îi trimisese banii lui Lovejoy, dar era convinsă că cineva îi spusese despre corespondența ei cu contele. Benjamin trebuie să fi căutat prin lucrurile ei și să fi descoperit scrisoarea; nu o ascunsese prea bine. Și atunci îi înscenase totul:

— De fapt, tu ai scris...

— Chiar mă întrebam când îmi vei recunoaște scrisul.

Contele se întinse după lampa din trăsură și făcu lumină în interiorul acesteia. Hillary se refugie pe cealaltă banchetă, stânjenită că se lăsase din nou manipulată de acest maestru al farselor. Ben se îmbrăcase în grabă și nici nu avea toate piesele obligatorii. Lavaliera lipsă îi oferea o priveliște încântătoare asupra pieptului care mai lucea încă datorită celor petrecute între ei în dormitor. Înghiți în sec și își plecă fruntea. Părea furios. Își încolăcise brațele la piept și o sfredelea cu privirea, făcând-o să se simtă vinovată. La naiba, asta era vina lui, nu a ei! Dacă ar fi acceptat să restituie banii, nu ar fi făcut-o chiar ea, și dacă ar fi vorbit cu ea despre crestătura din sprânceană, azi nu ar fi fost aici, fugind la un bărbat care deținea adevărul. Strângându-și pumnii, femeia se hotărî să îl confrunte:

— Atunci, știi bine de ce fac asta. Cum poți insinua că mă duc...?

— I-ai trimis banii lui Lovejoy, zise acesta pe un ton care trăda iritarea. Însă pentru ea nu era momentul optim să facă o recapitulare a păcatelor. Furioasă, îi aruncă:

— Da! Mă simțea ca o hoață, Ben! Nu puteam trăi cu asta, cu faptul că aveam să rămân cu banii lui murdari în casă, în locul în care noi...

— Aveai de gând să te întâlnești cu un bărbat, într-un cimitir, în miez de noapte, continuă acesta, nelăsând-o să termine.

Oh, la naiba! Făcea pe profesorul cu ea de câte ori găsea ocazia! Poate că aici avea dreptate; Lovejoy eraun individ periculos, care își dovedise cruzimea când abuzase de naivitatea lui Mary. Înghiți în sec. Ce făcea era greșit din mai multe puncte de vedere, unul fiind acela că Nicholas era violatorul surorii sale. Dacă stătea să judege totul acum, realiză că nu ar fi putut da ochii cu el. Rușinea lui Mary era rușinea ei, iar dezamăgirea fetei reflecta în Hillary o ură violentă. Îl ura, iar acest sentiment îi fusese necunoscut prea mult timp. Nu știa cum avea să reacționeze când îl va vedea pe el, obiectul neliniștii sale.

Cu toate astea, nu îi putea da lui Ben ce era de drept al său – dreptatea.

— Nu eram singură! Vizitiul...

— Dacă tu îți imaginezi că vizitiul nostru a fost campion la box și că te poate proteja de fiarele nopții, ei bine, cred că a venit vremea să te întreb dacă ai prieteni imaginari.

Insinuarea lui o luă prin surprindere. Clipind uimită icni:

— Benjamin!

Și acum dădeau cărțile pe față. Ridicându-și palma, Benjamin îi opri orice doleanță, spunându-i serios:

— Nu ține, doamnă!, o săgetă cu privirea, făcând-o să se simtă vinovată de lipsa de încredere în soțul ei. Credeam că înțelegi cât de periculos e Nick Lovejoy.

Dar Benjamin nu era deloc afectat de neîncrederea pe care Hillary i-o arătase, cât de curiozitatea care ar fi împins-o să rămână singură cu un monstru.

— Vreau să știu..., începu aceasta, cu lacrimi în ochi, căci simțea vinovăția măcinându-i sufletul. Vreau..., iar glasul îi pieru, în locul său umplând spațiul vocea puternică a lui Benjamin:

— Ce? Vrei să știi cum am căpătat zgârietura?, și își indică sprânceana pe care o împunse cu violență. Speriată de posibilitatea ca soțul ei să fie atât de furios încât să-și scoată ochiul, Hillary se întinse spre mână, îi netezi sprânceana și îi reținu degetele, adăugând cu buzele țuguiate:

— Da.

— Ți-am spus!, își trase acesta degetele din mâna ei, iar ochii îi ieșiră din orbite. Dar pe Hillary nu o intimida deloc. Îl simțea cum ascunde lucruri de ea.

— Nu e toată povestea!, se plânse femeia, agățându-se de cămașa lui, pregătită să verse câte lacrimi ar fi fost necesare pentru a-l face să spună adevărul.

Îndârjirea ei îl făcu pe Ben să se încrunte, căci în momentul în care încercă să o îndepărteze, ea păru atașată cu cuie de gâtul său. Tot ce îi rămase fu o așeze mai bine lângă el și să înjure, pentru că inima începea să i se strângă violent. Benjamin era un bărbat cu trecut, nu era la fel de curat ca ea. Iar despre acea murdărie sperase că nu va vorbi niciodată. Acum însă era obligat; se temea că ascundarea adevărului o adusese pe Hillary în ipostaza de a se pune în pericol. Trebuia să îi spună el totul și să o lase pe ea să judece faptele.

— La naiba, femeie! La naiba!, zise printre dinți. Apoi, nesuportând să îi privească ochii care în lumina difuză străluceau precum pietrele prețioase, își lăsă capul lângă al ei, șoptindu-i în ureche:Ți-am zis că mama era angajată în casa unui lord. Femeia aprobă, prinsă încă de haina lui. Ei bine, lordul avea doi copii, doi băieți. Își închise ochii, amintindu-și exact etapele copilăriei sale, jocurile și persoanele care acum îi bântuiau visele. Cu cel mare am și apucat să învăț să citesc și să socotesc, spre uimirea lui Samuel.

— Este cu adevărat neobișnuit, remarcă Hillary.

— Chiar mi-am căpătat cicatricea în timp ce furam de la un lord, de la acel lord care a avut bunăvoința să mă lase să învăț alături de fiul lui, care și-a pus încrederea în mine, oftă el, depănându-și trecutul cu stoicism. Nu-mi amintesc al câtelea jaf la drumul mare a fost, dar atunci am început să mă schimb, atunci am început să judec toate metodele lui Samuel. Am oprit trăsura, am împușcat vizitiul în picior, am dat domnii jos și i-am văzut. Am încercat să îi șoptesc lui Samuel să o lăsăm baltă, să jefuim pe altcineva. Nu m-a ascultat...

— Nu-mi place deloc acest Samuel, remarcă femeia, foindu-se pentru a se așeza mai bine.

Ben zâmbi. Nici el nu îl avusese la inimă, dar fusese singura sursă de hrană. Pentru un băiat în creștere, mâncarea nu era de refuzat. Înghiți în sec, deoarece cuvintele lordului îi răsuară și acum în timpane. Îl recunoscuse, îl făcuse un nerecunoscător, un hoț, un pui de cățea. Și toate astea era adevărate, iar atunci îl duruse cel mai tare, când simțise cu adevărat fiecare afirmație. Fusese un nimeni care fura de la cineva.

— În seara aceea, băiatul pe care îl consideram ca un frate a fost împușcat de Samuel, iar bătrânul... ei bine... a fost rănit, încât nu a mai putut merge niciodată.

Nu își dăduse seama că îl ologise decât atunci când, urcat pe cal, îl auzise văitându-se că nu își putea simți picioarele. Urletul său îl urmărise în fiecare noapte, timp de doi ani, visându-se pe sine olog, strigând în somn cuvintele acelea îngrozitoare: Nu-mi mai simt picioarele!

Acum nu își dădea seama că tremura, cuprins de febra rușinii. Simțindu-l, Hillary înghiți în sec și îi mângâie brațul.

— Dar e mai rău de-atât, nu?, îl îmboldi, simțind că acum venea o adevărată furtună.

Neînțelegându-i întrebarea, Benjamin o prinse de mână și o privi îngrețoșat:

— Vrei să îți spun că până în ziua de azi îl aud plângându-și fiul cu țeasta despicată? Chiar în acel întuneric puteam vedea creierul lui, sângele era peste tot și..., își închise ochii, având impresia că ceaiul de seară se va revărsa pe rochia gri a soției sale. Știi ce am făcu?, îi puse întrebarea la care ea, cu lacrimi în ochi, dădu din cap negativ. Zâmbi într-o parte, realizând că nu își mai putuse controla lacrimile. Își duse mâna la chip și le șterse rapid, dar în locul lor răsăriră altele. Am stat, ca un paralitic, și am privit, Hillary! Am privit cum Samuel face toate astea!

Nu îi putea oferi lui Benjamin o alinare acum, pentru că știa prea bine că ar fi respins-o. Putea doar să sape și mai adânc în rană, până ce nu ar mai fi fost nici urmă de puroi. De-abia atunci infecția putea să se vindece.

— Ce implicare are Lovejoy?

Înghițind în sec, Benjamin își lăsă capul pe spate. Îl năucea faptul că Hillary nu părea dezgustată de ce făcuse. Nu încă.

— Lovejoy e numele contelui care m-a găzduit. Mi-am adus aminte asta când Nicholas mi-a spus-o, căci eram prea mic să cunosc detaliile astea. Oftă: Nick e fiul lui cel mic...

— Dumnezeule..., Hillary înghiți în sec și își duse mâinile la gură. Nick era doar un biețel care nu se maturizase niciodată și care căuta răzbunare. În același timp, soțul ei era un adolescent rănit. Așezându-și o mână pe pipetul lui, hotărî să îi spună ceea ce credea că era cel mai important lucru pentru el, părerea ei: Ben, cred că știi că nu e vina ta.

— Oamenii nevinovați nu trec indiferenți pe lângă cadrave, i-o tăie acesta.

Știa că avea să fie dificil, dar nici ea nu era o fire mai ușor de convins:

— Nu puteai face nimic!

— Puteam găsi ceva!, își lăsă privirea spre ea și îi curpinse umerii. Asta, își atinse sprânceana, e o pedeapsă prea mică. Hillary înghiți în sec, imaginându-și cum căpătase semnul. Înțelegându-i gestul greșit, Ben zâmbi trist: Gata, Hillary, ai aflat! Sunt un ucigaș!

— Nu ești!, îl zgudui femeia.

Nemulțumit de modul în care îi găsea clemență, Benjamin fu hotărât să stoarcă de la ea o strălucire din dezgustul pe care îl avea pentru sine:

— Dar și eu am luat viața cuiva, Hillary. Femeia îl privea deloc impresioantă. Era un vâslaș. Își duse mâinile la gâtul ei și apăsă încet, amintindu-și cum viața se scursese din acel bărbat în câteva minute. L-am strâns de gât până ce a cedat punguța cu două monede. Trebuia să îi aduc ceva lui Samuel ca să mănânc.

— Ben..., Hillary îi îndepărtă mâinile, moment în care acesta își lăsă mâna să-i cadă pe abdomen.

— Am văzut femei ucise, copii, bărbați, bătrâni. Înaintea lor nici nu am clipit!

Oftând, Hillary dădu glas neliniștii sale:

— Îți era teamă că te-aș părăsi știind că ai ucis pentru mâncare?

— Nu i-am ucis eu pe mulți dintre ei, Larry..., zâmbi el. E mai rău! Am tăcut înaintea uciderii lor.

Indiferența ucidea, într-adevăr, dar nu putea să îl condamne, să îl judece prea aspru pentru dorința de a mai supraviețui o zi și încă una. Îi era recunoscătoare că fusese atât de rezistent încât să ajungă acum, aici, să fie soțul ei. Nu îl putea urî pe Benjamin, oricât de mult credea el că merită această ură.

— Oh, Ben..., oftă, simțind durerea lui. Îl luă în brațe, încercând să îi aline sufletul: Orice a fost, ai plătit de mult.

— Mă tem că pentru asta a plătit sora ta, oftă el, deși îi strânse corpul în brațele sale și îi inhală parfumul. După aceea, o îndepărtă și o așeză pe cealaltă banchetă, trecându-și mâinile peste chip. Trebuia să se adune. Voiai să te vezi cu Lovejoy, nu, doamnă?

— Ben..., spuse obosită.

— În cimitirul din Grovesnor ne așteaptă contele. Hillary îl privi uimită. Crezuse că nu exista niciun conte care să aștepte în Grovesnor, că totul fusese pus la cale de Ben și că trăsura nu avea să pornească în seara aceasta. Mergem?

Bătu de două ori în acoperișul trăsurei, iar aceasta se urni. Femeia tresări, descoperind că Ben nu își bătea joc de ea; el chiar voia să o ducă să se vadă cu Nicholas Lovejoy.

— Nu!, icni Hillary și repetă gestul soțului său, iar vehiculul se opri, cum intuise. Credeam că Lovejoy nu așteaptă în niciun cimitir!, își ridică mâinile.

— Oh, ba da!, zâmbi el.

— Ba nu!, îl contrazise și urmă o nouă bătaie în acoperișul trăsurii, urmată de alta pentru a o anula pe prima și tot asta. Gesturile fură repetate până ce vizitiul se auzi îngâimând dezorientat pe capră în așteptarea unei instrucțiuni clare:

— Milord?

Prinzându-i mâna, Benjamin îi zise lui Hillary:

— Încetează! Vreau să auzi de la el tot ce ți-am spus eu! Vreau să decizi în seara asta pe cine iubești: pe mine, păcătosul, sau pe Dumnezeul tău, care m-a lăsat să păcătuiesc.

*

Deși Hillary nu înțelegea mare lucru din creația lui Dumnezeu, din motivele Lui și din ideile de cele mai multe ori ironice, nu ar fi rostit niciodată blasfemia pe care Ben o epatase. Îl privise urât tot drumul, gândind că era mai ușor să dea vina pe divinitate decât să își asume responsabilitatea trecutului său. Dar, la o adică, până și creștinii devotați considerau că era mai ușor să pasezi vina păcatului Diavolului în locul limitelor sufletești cu care fuseseră înzestrați. Pur și simplu așa era mai convenabil! Iar asta o deranja. Prin urmare, când Ben o ajută so coboare, iar ea realiză că Nick stătea lângă statuia din cimitir, îi zise:

— Crezi că m-ar mai primi cineva la mănăstire acum?

Bejamin râse. Ăsta era modul ei de a-i spune că măcar în seara asta îl alegea pe Dumnezeu. Prinzându-l de braț și fiind atentă pe unde călca, Hillary înghiți în sec. Nici când era copil nu avusese cimitirul la inimă. Fusese o proastă să își imagineze că s-ar fi putut vedea cu cineva, vreodată într-un astfel de loc care duhnea a suflete. Călcă pe pământul moale al unui mormânt și tresări, gata să fie cărată de Ben până lângă soclu. Ținând-o însă ferm, Ben nu avea de gând să îi dea drumul. Îl contactase el pe Lovejoy, într-adevăr, îngrijorat de posibilitatea că bărbatul ar fi putut împrăștia zvonuri despre Hillary în scurt timp. Voia să îl amenințe pe individ înainte ca acesta să apuce să îndruge prostii. Iar Hillary trebuia să asiste. Hotărâse asta de când vizitiul îl informase că doamna ceruse o trăsură, în jurul orei trei dimineața.

Nick se întoarse spre ei, cu zâmbetul imaculat deformându-i trăsăturile feței. Se potrivea de minune cu simbolurile de pe clădiri, în stilul Evului Mediu întunecat. La imaginea deloc prietenoasă contribuiau și hainele în neorânduială, părul vâlvoi și oboseala de pe chipul contelui. Zâmbind machiavelic, Nick remarcă:

— Deci ți-ai adus și soția.

Când îl văzu, Hillary avu impresia că va leșina. Chiar dacă voia să se țină tare, teama o cotropise, iar prezența lui Ben nu putea schimba asta. Acest bărbat încercase să se culce cu ea, îi violase sora și acum avea curajul de a zâmbi în apropierea pământului sfânt. De s-ar fi crăpat pământul și l-ar fi înghițit, Hillary nu ar fi vărsat nicio lacrimă pentru asta și nu i-ar fi întins mâna. Deloc afectat de remarca lui, Ben îi spuse:

— Din câte știi, Lovejoy, lady Mary se va căsători cu George Ethel. Înțelegerea noastră, cum că primești fata și moșia Southam, pică.

Hillary îl privi acum pe Ben încruntată. Nu știuse niciun moment că la mijloc fuseseră și pământurile strămoșilor ei, Southam. Strângându-i brațul, îl privi urât. Bărbatul însă găsi potrivit să nu spună nimic, să rămână tare înaintea inamicului.

— Mă tem că încă o pot lua pe Mary, zise Nick. Un cuvânt aici, un cuvânt acolo și e distrusă.

— George știe ce s-a întâmplat cu lady Mary, își ridică Benjamin sprâncenele. Nu vei avea ce distruge. Știm amândoi că domnul Ethel se bucură de protecția multor lorzi. Nu cred că acești bărbați ar da doi bani pe cuvântul unui necunoscut din Scoția.

Valora mai puțin acum, bineînțeles, doar pentru că venea din acea zonă. Nicholas înghiți în sec, iar Hillary se simți câteva clipe victorioasă, deși ea nu spusese nimic.

— Prea bine, atunci o voi răpi!, aruncă Nick spre cei doi. Hillary păli și îl pironi cu privirea. Bărbatul acesta nu știa deloc când să renunțe. Ceea ce avea să spună contele însă o uimi și mai tare: Așa cum voiam să fac cu lady Guilford înainte de a-ți deveni soție. Nick o privi din cap până-n picioare, lingându-și buzele. Doar nu credeați că eram în Newmarket degeaba. Ți-am urmărit fiecare mișcare, Guilford, și când am auzit cu cine vrei să te însori..., zâmbi spre Ben pe fața căruia nu tresărise niciun mușchi. Mi-am zis să ți-o iau înainte! De fapt, își prinse mâinile la spate și se apropie de ei, intenționam să o răpesc de la mănăstire și să o forțez să se căsătorească cu mine. Aruncându-i o privire lui Hillary îi spuse: Sau poate aveam doar să o batjocoresc și să ți-o înapoiez, cine știe. În final, am violat sora greșită!, râse Lovejoy.

Izbutind să se smulgă din mâna lui Ben, Hillary făcu un pas înainte, îngrozită de lipsa de moralitate a lui Lovejoy. O enerva zâmbetul lui câștigător, o înfuria fiecare părticică a strălucirii din ochi.

— Ce vrei, de fapt?, îl întrebă, cu pumnii strânși, simțind nevoia să șteargă râsul acela ironic de pe chipul său.

— Southam e suficient, zise el, dar continuă să i se adrese soțului său. Vezi tu, Ben, tata nu a mai fost în stare să își administreze pământurile și, după moartea lui, am descoperit că nu mai am nimic. Vreau Southam în schimbul anilor pierduți.

— Nu vei primi Southam niciodată!, țipă Hillary, încercând să îl facă pe Benjamin să înțeleagă că moșia baronilor nu era de vânzare.

— Atunci, cred că lumea ar trebui să știe că lady Hillary are o pasiune pentru aventuri, nu crezi?, de data aceasta i se adresase ei.

Și atinseseră mijlocul problemei. Asta voia să vadă Ben; cum se albește, realizând greșeala pe care o făcuse; trimițându-i banii, îl făcuse să-și amintească unde anume o întâlnise și, în cele din urmă, îi oferise o monedă cu care să o șantajeze. Voia să o pună față în față cu prostia ei și, după ce își dădu seama că îi reușise, iritat de faptul că războinica din ea părea să se retragă, îi spuse lui Nick:

— Tot ce ai face ar fi să te târăști și tu în mocirlă. Oamenii vor afla că ai încercat să profiți de ea.

Dându-și seama că așa era, Nick înghiți în sec, iar Hillary fu din nou mare. Pe Ben îl amuza și îl făcea oarecum mândru să vadă că se însoțise cu așa o femeie cu personalitate. Dacă nu ar fi cunoscut-o, ar fi zis că era pregătită să îl lovească. Asta ar fi fost culmea! Încercă să nu râdă, când îl auzi pe Nick spunând:

— Prea bine! Atunci oamenii vor afla că Benjamin e un hoț!

— Nu ai nicio dovadă în sensul ăsta!, fu rândul lui Hillary să îl apere pe Ben, iar contele fu impresionant de repeziciunea minții dale.

— Decât două perechi de ochi foarte diferiți. Spune-mi, lady Guilford, i se adresă lui Hillary, te-ai gândit vreodată că în soțul tău zace Necuratul? Tata obișnuia să spună asta, că oamenii însemnați sunt ai Diavolului.

— Lovejoy, îi spuse Hillary înainte ca Ben să apuce să mai spună un cuvânt, eu așa văd lucrurile: nu ai nimic. Și, dacă vrei să scoți ceva la această lumină care e doar în capul tău, cred că merită să spunem că ai profitat de sora mea.

Sigur că da! Nick aproape că uitase că, odată căsătorită, Mary nu îi mai era de folos. Își mușcă buzele nervos, moment în care Ben o prinse pe Hillary de braț și dădură să se îndepărteze. Gândind că nu trebuia să piardă, Nick întrebă:

— Spune-mi, este sora ta grea? Căci, dacă ar fi, lucrurile ar sta mult mai rău. Lumea ar zice să și ea s-a distrat! Și râse.

Atunci, enervată la culme de îndrăzneala ei, Hillary se întoarse fără vreun cuvânt și își lăsă mâna să îl lovească. Benjamin o prinse prea târziu; când realiză ce se întâmplase, contele observa că nasul lui Nicholas sângera, acoperit de mâinile acestuia. Nici lui Hillary nu îi venea să creadă ce făcuse, așa că stătu acolo și clipi câteva secunde, până ce o senzație de bine o invadă. Îl pocnise pe conte direct în nas. Sigur că mâna îi atârna dureroasă pe lângă corp, dar senzația era prea mică în comparație cu plăcerea din interiorul său.

— Mi-a rupt nasul!, exclamă uimit Nicholas.

Contele de Lovejoy dădu să facă un pas înainte, spre Hillary, moment în care Benjamin îl prinse de haină și îi zise:

— Adio, Nick! Vreau să știi că îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat cu fratele și tatăl tău, dar nu eu i-am ucis. Regret la fel de mult pierderea lor. Apoi, cu ochii devenindu-i tulburi, continuă: Dar asta nu înseamnă că te voi cruța pentru ce i-ai făcut cumnatei mele. Nu... Dacă te mai văd o dată, moartea ta chiar mi-o voi asuma!

— Mă tem că va trebui să mă mai vezi o dată, zâmbi Nick, dorind să fie cel care avea ultimul cuvânt în această dispută. La urma urmei, mi-a șoptit o pasăre că soția ta e sigurul tău lucru de preț. E adevărat? Dacă i s-ar întâmpla ceva, cred că ai fi pe deplin nefericit.

— Nu te vei atinge de ea! Nu permit, îl zgudui Benjamin.

Așezându-și o mână peste umărul lui, Hillary îl privi pe Nicholas:

— Nu, Ben, eu nu permit!

— Cuvinte mărețe, doamna mea, la fel de mărețe ca ale lui Mary. Nick fu lăsat jos, pentru că Ben simțea că Hillary era pe cale să împartă un alt pumn de fiecare dată când auzea numele surorii ei rostit de acest bărbat. În cele din urmă, strigă el în urma lor, sper că nici domnul Ethel, nici Guilford să nu chestioneze paternitatea moștenitorilor lor!

Când o împinse în trăsură, Benjamin îi zise:

— Nu pot să cred că ai lovit un bărbat, Hillary! Un bărbat! Nu pot să cred că ai lovit pe cineva, ca să rectific. De unde naiba ți-a venit mișcarea aia? Ce vă învață pe voi la mănăstire, Dumnezeule!, dar îi prinsese mâna și îi privea degetele julite care îi tremurau. Izbucni într-un râs necontrolat, iar când termină depuse sărutări pe mâna ei.

— Nu m-am putut controla..., îngâimă femeia, încruntată, supărată. Focul din prvirea ei era adevărat, nu era o iluzie. Am simțit nevoia să îl ucid!, gemu femeia. Pentru ce i-a făcut surorii mele... Pentru toate prostiile pe care le îndrugă!

O înțelegea, deși putea declara că dintre ei doi el nu era colericul. Trăgând-o pe piciorul său, Benjamin îi șopti:

— Spune-mi că Mary nu e însărcinată.

— Nu este, liniștește-țe. Își lăsă capul pe umărul lui. Furia era înlocuită de o tristețe profundă, care îi aducea lacrimi în ochi. Ben? Bărbatul îi mângâia ușor șoldul. Chiar nu să-l facem să plătească pentru ce i-a făcut surorii mele?

Și el se gândise de multe ori la asta și ajunsese la aceeași concluzie:

— Mă tem că am târî numele ei prin mocirlă. Iar lumea vorbește. Hillary dădu din cap, înțelegătoare. Atât te rog, începe să pregătești nunta lui Mary cu George. Vreau să îi văd căsătoriți.

Așa era cel mai bine, într-adevăr, dată fiind amenințarea lui Lovejoy. Dar, în iureșul acela de amenințări, Hillary își putea aminti o frază care îi răsuna și acum în urechi.

— Sigur că voi face asta după ce îmi explici despre ce înțelege a fost vorba. Am auzit eu bine sau... la schimb era chiar moșia Southam, casa mea?

Îndepărtându-i o șuviță de pe față micii lui bătăușe, Benjamin se abținu din a izbucni în râs înaintea privirii ucigașe:

— Dacă îți spun, promiți să nu mă iei la bătaie?

Totuși, Ben se abținu să îi spună că acum Guilford era casa ei și că Southam nu fusese niciodată căminul lui Hillary.

În acea perioadă societatea considera că dacă o femeie rămânea însărcinată după ce fusese violată actul sexual nu putea fi considerat viol, ci doamna și-a dat consensul, întrucât Dumnezeu nu putea permite ca un copil să se nască în urma unei violențe ca aceasta. De aceea Nick vrea să știe dacă Mary este însărcinată.

De altfel, înțelegeți că Nick și-a pregătit planul înainte ca Ben și Larry să se cunoască, nu?

4056 de cuvinte