Stilul vremurilor în care trăia putea fi numit frivol. Fiecare ținută promova fantezia și liberaliza modul în care o femeie voia să fie văzută, deși era recomandat ca tinerele necăsătorite să respecte o anumită etichetă. Acestea din urmă trebuia să poarte lucruri cât mai simple care să le scoată în evidență mărinimia, nu bugetul. Modistele știau asta și se bucurau să falseze eleganța simplă alături de majoritatea debutantelor, permițându-și să le creeze un trusou scandalos de încărcat, dar care va fi purtat după nuntă.

În atelierul modistei care îi aranjase garderoba pentru viața de femeie căsătorită, Hillary descoperea cele mai valoroase țesături pentru femeile căsătorie; până și rochia pe care Hillary o purta azi putea fi excesiv de arogantă dacă maica stareță ar fi aflat că materialul era o combinație între mătase și catifea. Corsajul rochiei, din mătase lila, purta amprenta diferitor broderii albe, un întreg model ce se extindea pe mânecile lejere, dar bufante. Decolteul era excesiv de adânc, drept care Hillary alesese o pelerină rotunjită care să o acopere. Rochia avea un singur volan, la baza trunchiului, continuând cu o fustă voalată, de un roz foarte închis la culoare. Bineînțeles că pletele în stil Watteau erau nelipsite, alături de mănuși și pantofi care, dacă ar fi fost folosiți pentru adevăratul scop, mersul, s-ar fi rupt.

Cu toate acestea, parfumul în care fusese răsfățată și viața pe care o trăia de curând o făceau să creadă că se îndepărtase mult de valorile smereniei pe care mănăstirea i le insuflase. Lui Hillary îi plăcea să poarte renumita rochie franțuzească, pentru că era încărcată cu volane, dantelă și flori, iar pantofii te făceau să crezi că aterizai de fiecare date într-o mare de pene. Prin urmare, în timp ce privea un ciorap cu dantelă și își mușca buzele înaintea prețului, Hillary se gândi să adauge o vizită la biserică pe lista lucrurilor pe care trebuia să le facă până la finalul săptămânii, asta și pentru că se gândea serios să cumpere lenjeria pentru ca amândoi, ea și Ben, să se bucure de ea.

— Ah!, auzi glasul lui Esther foarte aproape de urechea ei. Contelui i-ar plăcea la nebunie!

Oh, Esther!

Săptămânile petrecute în compania ei fuseseră pline de frustrare. Pentru că nu se cădea ca cineva, cum era o fată necăsătorită ca Esther, să stea într-o casă cu niște proaspăt însurăței, Esther rămăsese în casa din Londra a lui George Ethel care, aflase Hillary, era bancher și, totodată, contabilul soțului său. Pentru un băiat care nu avusese nimic, George profitase din plin de mintea ascuțită cu care fusese înzestrat și de studiile finanțate de conte, iar Hillary îl admira. Pe cine nu putea aprecia cum credea Ben că se cădea era Esther, o prezență enervant de băgăcioasă, care își făcuse simțită prezența la micul dejun sau la cină cu regularitate. Prin urmare, contesa obișnuia să mănânce cel mai mult la prânz.

Întorcându-se spre Esther, Hillary oftă. Se obișnuise cu ideea că era o frumusețe de neegalat, dar nu cu faptul că intra neinvitată în viața sa. Încercase din răsputeri să nu o bage în seamă, dar era imposibil; Ben îi ceruse să se ocupe de ținutele celor două debutante. În schimb, pentru a-și ispăși greșeala de a i-o fi lăsat pe cap pe Esther, soțul ei îi aducea în fiecare zi flori. Seara, Hillary uita că era supărată pe el, iar ziua, când trebuia să ia micul dejun cu Esther și cu Mary, își amintea durerea ei. De altfel, nu putea să îl facă pe Ben să o displacă pe „sora" lui. Nu era potrivit să o vorbească de rău și se îndoia că el și-ar fi dorit să audă cuvinte răutăcioase la adresa lui Esther. Ținea foarte mult la ea, mai mult decât ar fi apreciat Hillary, drept care el spera ca totul să iasă perfect în acest sezon.

Prin urmare, contesa se străduise să facă totul pentru a-l mulțumi. Deși nu ieșise niciodată în societate, își amintea lecțiile guvernantelor și normele de moralitate. Studiase aspecte ale modei și ale manierelor și repetase cu cele două diferite dansuri. Putea spune însă că asta o storcea de energie și ajungea să își vadă soțul prea puțin în timpul zilei.

Azi trebuiau să facă ultimele probe ale hainelor, ceea ce însemna că avea să se întoarcă tâziu acasă, pentru că mâine, vineri, balul de la Ascounty găzduia debutul tuturor tinerelor eligibile.

— Mi-ar plăcea să fii mai discretă, domnișoară Ethel, îi zise ea fetei.

I-o spunea pe cel mai politicos ton, privind la Mary, aflată în apropierea lor. Nu știa ce experimentase Esther de-a lungul vieții sale, dar Mary, sora ei, era cu adevărat o tânără inocentă. Un aspect o făcea și mai mândră pe Hillary, avându-l pe amândouă una lângă alta: în comparație cu Esther, Mary putea fi considerată la fel de frumoasă. O descoperise veselă și avidă să afle cum era viața de femeie căsătorită, imediat ce o vizitase după nuntă. Hillary fusese modestă când îi spusese că era palpitant. Nu se putea plictisi alături de Benjamin sau, cel puțin, nu încă. Cu toate acestea, gândul că îi era alături lui Mary măcar în această etapă a vieții sale o bucura teribil, iar sora ei își dorea asta.

Domnișoara Ethel privi cu coada ochiului la Mary care se prinsese de brațul lui Hillary.

— Mary e foarte tânără, observă Esther, dar contesa se îndoia că realizase asta tocmai acum. Este sora dumitale, nu?

Din nou, glasul tendențios și privirea perfidă o dezgustară pe Hillary, care răspunse totuși calmă:

— Da.

— Ciudat. Nu semănați!, și ridică din umeri, plecând într-o parte pentru a atinge materialul unor șaluri.

Hillary îi zâmbi, prinzând brațul surorii sale înainte ca aceasta să se dezechilibreze și să cadă peste măsuța cu rol decorativ dintr-o parte a camerei.

— Ce-i cu tine?, o întrebă în șoaptă, deși Esther se oprise din contemplat și se apropiase de ele. Era să spargi o vază mai devreme! Îți este rău?

Mary înghiți în sec și își drese glasul, aranjându-și rochia:

— Mă doare puțin capul. Atât.

— Serios?

Hillary se îngrijora pentru că sora ei era de câteva zile cu capul în nori. Spărsese un pahar, nu era atentă la întrebările care i se puneau și aproape că intrase într-o servitoare când fugise pe coridorul din casa mătușii pentru a ajunge în salonaș. Mary cea pe care o știa ea era veselă, într-adevăr, dar era o fire rezervată, cu picioarele pe pământ.

— Da. Nu îți face griji pentru mine!, Mary îi zâmbi, strângându-i mâna.

— Dacă nu aș cunoaște semnele de pe chipul tău, Mary, zise Esther urmărind cum chipul tinerei se îmbujora, aș spune că ești chiar îndrăgostită.

La fel ca Hillary, Mary nu părea să o aibă la inimă pe cumnata sa, așa cum îi fusese prezentată. Ridicându-și privirea, o scrută răutăcioasă.

— Ce știi tu despre dragoste?, o întrebă Mary.

Hillary era pe cale să o apostrofeze – nu se vorbea așa, oricând de mult ar fi meritat persoana căreia i te adresai cu această lipsă de respect –, când cuvintele lui Esther o făcură să uite chiar ea de ceea ce se cuvenea.

— Se pare că mai multe decât contele de Guilford, oricum!, oftă Esther. La urma urmei, el este îndrăgostit doar de pământurile sale.

— Te înșeli!, se încruntă Hillary.

— Vrei să spui că te iubește mai mult pe tine?, o întrebă fata.

— Bineînțeles că Ben mă iubește!

— Ți-a spus-o?

— Nu, dar...

— Ei bine, mie mi-a spus-o de sute de ori, îi închise aceasta gura. Apoi, încurcată de faptul că Hillary pufnise și se concentra acum pe sora ei, continuă: Și l-ai văzut vreodată cât timp stă cu registrele sale? De-abia ce iese! De ce crezi că lumea îi spune că nu are inimă? Benjamin Mont nu are ochi decât pentru bani, contesă.

Asta putea fi adevărat, deși Hillary nu voia să accepte gura răutăcioasă a lumii. Benjamin se ocupa de administrarea averii ca un adevărat sclav al pământului, iar pentru asta era pregătit să lucreze o întreagă zi. Totuși, ea nu simțise niciodată că nu i se acordă suficientă atenție. Nu se simțise pe locul al doilea, drept care nu voia să îi dea lui Esther satisfacția unui câștig. Era pregătită să îi impută comportamentul lipsit de fidelitate față de bărbatul care o salvase dintr-o viață de prostituție, când Mary găsi potrivit să mărturisească:

— Este acest bărbat...

Toate nenorocirile începeau cu bărbații! Prin urmare, Hillary își lăsă privirea asupra-i și înghiți cu dificultate.

— Ce bărbat?

Hillary simțea un val de căldură inundând-o. Mary nu își făcuse debutul și nu își petrecea timpul decât în compania ei și a lui Esther. I se părea imposibil ca aceasta să găsească un bărbat cu care să comunice și acesta să nu fie din familie.

— Conte de Lovejoy.

— N-am auzit de el!, se încruntă Esther, neluând în seamă gravitatea situației. Mary cunoștea un conte, iar acesta nu era cumnatul ei.

— Și-a câștigat titlul recent!, se încruntă spre Esther. Modul în care îi luă apărarea în fața comentariului răutăcios o făcu pe Hillary să clipească îngrozită. Emoțiile care se succedau cu rapiditate peste chipul fetei o făceau să înțeleagă un aspect: era posibil ca Mary să se fi îndrăgostit.

— Corespondăm, continuă copila, cu glasul stins.

— Mary!, exclamă Hillary, trăgând-o în afara atelierului de modă. Nu își puteau permite ca o fată să audă ce vorbeau. Viața surorii ei s-ar fi terminat înainte ca măcar să fi început.

— Nu mai vreau să țin ascuns de tine asta, Hillary!, îi prinse mâinile și oftă. E chipeș și...

— Mary, așa ceva nu se face! Undel-ai întâlnit pe acest bărbat? Mătușa știe?

Se străduia să nu țipe, să nu atragă privirile, dar corpul îi tremura prea tare. Auzise singură povești despre fete care picaseră în plasa unor conți, care făcuseră un copil și care fuseseră alungate pentru totdeauna din sânul familiei. Se îndoia că Ben ar fi făcut asta, dar nu putea risca niciun moment. Știa încă prea puține lucruri despre soțul ei, așa cum Esther dorea să îi amintească în fiecare zi.

— Ceva îmi spune că nu trebuie să știe, râse Esther.

Toată furia contesei se îndeptă spre aceasta acum.

— Nu mai încuraja așa ceva, domnișoară Ethel!, o apostrofă Hillary. Domnișoarele nu au un comportament care le-ar putea periclita reputația! Cer să nu mai corespondezi cu acest bărbat, Mary, până ce nu îl cunoaștem. Cu toate astea, tind să cred că e un pierde-vară, dacă își pune mintea să seducă fete tinere ca tine, fără ca măcar să ceară permisiunea de a...

Chipul surorii ei se făcea livid, aproape că izbucnea în lacrimi, când glasul lui Esther, a cărei mândrie fusese rănită pentru că se răstise cineva la ea în public, articulă:

— Dar tu ai cerut permisiunea de a fugi de la o mănăstire, lady Guilford? Inițial, Hillary nu înțelese cine pusese întrebarea. Putea fi foarte bine în capul ei. Dar mintea ei nu suporta glasul lui Esther, prin urmare îl recunoscu și rămase șocată, alături de Mary, ai cărei ochi înotaseră în lacrimi mai devreme. Încântată că atrăsese atenția celor două surori, Esther continuă: Când te-ai întâlnit cu contele pe drum, ai cerut permisiunea de a te întovărăși cu el? Ai avut un comportament ireproșabil sau... știi tu?

Știa ea, bineînțeles. Știa și își amintea fiecare râs, fiecare vorbă, fiecare lucru pe care îl făcuseră în momentul în care ușile se închideau. Știa ea lucruri pe care numai o soție ar fi trebuit să le știe.

De partea cealaltă, Mary, care auzea aceste lucruri scandaloase acum, o întrebă:

— Hillary? E adevărat?

Dintr-odată, Hillary deveni inculpata, păcătoasa, iar toate privirile se îndreptau asupra ei. Aproape că îi veni să strige de frustrare, pentru că nu ăsta era subiectul acum, și nici n-ar fi trebuit să fie, dar nu putea scăpa de reproșul din privirile surorii sale. O prinse de mâini și încercă să îi explice, speriată de ce ar putea crede aceasta despre ea:

— Mary, a trebuit să fug ca să...

— Îmi vorbești despre moralitate când tu ai procedat altfel?, îi aruncă Mary, desprinzându-se din mâinile lui Hillary. Făcând un pas înapoi, gura i se curbă într-o linie a disprețului. Mary își ridică un deget înmănușat înaintea ei și îi spuse: Nu îi vei spune nimic contelui! Și eu am dreptul să mă port cum vreau cu bărbatul pe care îl iubesc!

Dumnezeule! Își pierdea orice urmă de autoritate înaintea surorii sale. Situația trebuia salvată, măcar cu vorbă bună.

— Mary, asta nu poate fi iubire!, insistă.

— Atunci, nici între tine și conte nu e iubire!, replică Mary.

Pentru fată, interzicerea corespondenței fusese aidoma unei trădări; cum putea ea, sora ei, să îi interzică să fie fericită, când era clar că și Hillary acționase în favoarea fericirii proprii, neținând cont de datorie, de dorințele familiei? Aceste momente, aceste restricții și lipsa unei idei strălucite prin care ar fi putut să îi sugereze să nu mai comunice cu contele de Lovejoy o îndepărtau pe Mary de ea.

— Mary...

Dar era în zadar; sora ei se urcase deja în trăsura conților de Southam. Contesa de Guilford rămase acolo, cu lacrimi în ochi și cu pumnii strânși, simțindu-se la rândul ei înșelată. Era pe de o parte Mary, care îi nesocotea sfatul, iar pe de alta Ben, care era clar că nu cunoștea sensul cuvântului „intimitate".

Esther zâmbea privindu-le, moment în care Hillary se întoarse spre aceasta:

— Cum poți să spui asta de față cu Mary? Dacă ne auzea cineva? Amenințările ei sunau lipsite de consistență acum, pentru că se simțea dezgolită înaintea acestei fete. Avea impresia că Esther putea intui tot ce se întâmplase între Ben și Larry. Ca atare, încrederea în sine pălea.

— Nicio femeie care se respectă nu ar fi procedat ca tine, îi aruncă Esther, simțindu-se mare și puternică acum. Când contele mi-a povestit toate astea..., râse. Nu ești demnă de titlul care ți-a fost dat!

Enervată pentru că sfârșise ca moralitatea să-i fie discutată, Hillary aruncă plină de furie:

— Și atunci cine e? Tu?

— Am fost crescută pentru asta! Știi care era dorința bătrânului în testament?, Esther își miji ochii, apropiindu-se mai mult de ea. Ca eu și Ben să formăm o pereche. De la optsprezece ani am așteptat să îi îndeplinească doleanța. Anul acesta mi-am dat seama că nu o va face.

Încă o veste ca aceasta n-ar fi trebuit să o șocheze, dar simți informația de parcă o suliță i se înfipsese în coastă. Pur și simplu nu se așteptase...

— Ești o... o..., dar nu putea rosti cuvântul, oricât de nerespectabilă ar fi putut unii oameni să creadă că este.

— Nu mai mare ca tine, lady Guilford!

Cu aceste cuvinte, Hillary se hotărî și urcă în trăsură. Esther dădu să vină pe urmele ei, crezându-se victorioasă, dar contesa închise ușa, prinzându-i aproape degetele lacheului. Bărbatul făcu ochii mari și își mângâie unghiile, asistând la continuarea unei discuții în contradictoriu.

— Tu nu intri în aceeași trăsură cu mine!, îi aruncă contesa.

— Doar nu ai de gând să mă lași aici!, pufni șocată Esther. E aproape ora șase!

— Privește-mă!

Și dădu instrucțiunile să se întoarcă acasă. Pentru lipsa ei de replică exista în acest moment un singur vinovat.

*

Ben era în fiecare seară acasă, oricât de târziu se întâmpla să fie. Ca întotdeauna, la ora aceasta, aștepta cina în biroul său și privea ceasul, intuind momentul în care soția lui ar trebui să ajungă acasă. Luna care se scursese îi dovedise că puteau coexista, ba mai mult, formau cuplul pe care îl intuise. Cu Hillary, nimic nu era plictisitor. Găsea uneori imposibil să nu se apropie de ea, chiar dacă știa că avea nevoie de odihnă, era conștient de cât lucra și ea pentru ca totul să iasă perfect pentru Esther și sora ei. Prin urmare, îi comandase o surpriză care avea să îi viziteze regulat până ce își va termina treaba, începând de luni.

Se încruntă și se opri din scris, pentru că auzea ușile trântindu-se și toculețele micuțe ale soției sale – Dumnezeule cum îi cunoștea pasul apăsat, parcă pregătită să facă o gaură în pământ când defila! – apropiindu-se de bibliotecă. Când Hillary intră în cameră, ridică privirea spre ea și îi zise simplu:

— Nu te așteptam așa devreme.

Era de-abia șase. Își lăsase imediat privirea înapoi în registru. Calculele îl omorau, fusese mai mereu omul cuvintelor, dar trebuia să o facă și pe asta. Trebuia să verifice. Își dădu seama că ceva era în neregulă când Hillary nu se clinti dinaintea sa, nu veni pentru a-l îmbrățișa, pentru a-și așeza corpul moale peste brațul său.

— De ce i-ai spus?

Benjamin își ridică de-abia acum capul de-a binele și fu șocat de ce văzu. Hillary spumega. Era vizibil că plânsese, pentru că ochii îi erau roșii, și se gândea că așa trebuia să arate un călău înainte de ghilotinarea unei persoane.

— Nu înțeleg la ce te referi, se încruntă el. Pe bună dreptate, fusese toată ziua aici, după ce revenise de la clubul său preferat, unde băuse puțin și discutase cu ceilalți domni.

— I-ai spus cum ne-am întâlnit!

— Larry?, o întrebă încruntat.

— Exact! I-ai zis de Larry! Brusc, bărbatul înțelese. Închise ochii și oftă. Se temea că Esther făcuse din asta un armăsar. Ce altceva i-ai mai zis?, continuă Hillary. I-ai zis ce ți-am făcut în seara aceea, la han, sau poate îi zici ce îți fac în fiecare seară, în dormitorul nostru?

Îi înțelegea supărare – Esther avea darul de a exagera –, dar ăsta nu era o acuzație de trecut vederea.

— Hillary!, se ridică încruntat. E vorba de Esther?

— De cine altcineva?, își aruncă aceasta mâinile pe lângă corp, disperată.

Ben se temea că soția lui era în mijlocul unei crize de nervi. Nici în seara în care descoperise că el era contele nu reacționase astfel. Avea pupilele dilatate și fața roșie ca focul. Părul i se desprinsese din coafură, iar hainele îi erau în neorânduială. De fiecare dată când i se adresa, o venă îi zvâcnea pe frunte.

— Atunci, te rog să nu mai vorbești așa ceva! Sora mea este fecioară; nu i-aș spune niciodată nimic din ce se întâmplă între noi! Nici ei, nici altcuiva!

— Mincinosule!

Benjamin tocmai ocolea biroul și se apropia de ea când, în accesul de furie, Hillary privi în jur pentru a găsi un proiectil. Prin urmare, prinse un fruct și îl aruncă spre el; mărul îl lovi în umăr și căzu la picioarele sale. Asta nu îl descurajă, deși se gândi că dacă avea să găsească un cuțit de scrisori avea să fie din nou ținta ei. În timp ce ajungea lângă ea începu să îi povestească:

— M-a întrebat cum te-am întâlnit. I-am zis despre fuga ta și...

— Nu trebuia să îi zici!, Hillary îl împinse când acesta vru să se apropie de ea. Știi ce mi-a zis? Că sunt nedemnă, asta mi-a zis!

— Nedemnă de?, se încruntă el, făcând o nouă încercare de a o cuprinde în brațele sale.

Hillary nu îl băgă în seamă, continuă să îi destăinuie ceea ce o făcea să simtă că lua foc.

— Și zici că e sora ta, nu? Ce credea fostul conte despre tine și Esther?

— E vorba de căsătorie?

Lui Ben nu îi venea să creadă că Esther îi destăinuise și acest aspect care era de domeniul trecutului și care, pentru el, nu fusese niciodată o opțiune.

— Nu negi!

— Nu mint. Reuși să se apropie de ea și să își prindă mijlocul în brațele sale. Hillary, ia un loc să vorbim.

Din neant, o palmă îl atacă, făcându-l să își muște nervos buzele.

— Nu ai ce vorbi cu mine!, o auzi îngâimând printre dinți.

— La naiba, femeie!

Îi prinse mâinile între ei și o ridică pe umărul să fără să depună cel mai mic efort. Dibaci, ținându-se depare de picioarele femeii care îi vânau fața, îi dădu drumul pe divanul din colț, unde se aruncă peste ea și o opri din a se mai mișca. Oricât s-ar fi chinuit, era cu douăzeci de kilograme mai greu. Obosise, se vedea pe ea. Aștepta doar să se liniștească, pentru a-i vorbi rațional. În cele din urmă, furia fu înlocuită de lacrimi care izbucniră din ochii ei și picară pe obraji. Contele înghiți în sec, mișcat de durerea femeii.

— I-am spus că ai fugit de ideea de a-mi deveni soție și că te-am păcălit pe drum, începu să îi explice pe un ton răbdator. I-am spus că eu te-am condus în Southam, în gura lupului, ca să mă asigur că ai o călătorie lipsită de pericole. Hillary își lăsă capul într-o parte, refuzând să-l privească. La naiba, femeie, cum poți să crezi că aș putea să spun vreun moment cuiva despre lucrurile pe care le facem împreună? Cum să te dezonorez astfel pe tine, femeia pe care nu mi-o pot scoate din suflet din momentul în care era gata să dărâme un grajd cu capul?

Ochii ei se întoarseră spre ai lui. Nu mai era nicio urmă de furie în aceștia.

— Dar are dreptate, Ben, îl prinse de reverele hainei. O domnișoară ca cea care pretindeam că sunt nu s-ar fi lăsat în veci sedusă!

Contele oftă, lipindu-și fruntea de a sa.

— Ce vă mai place vouă, femeilor, să vă judecați una pe alta! Îi șterse lacrimile. Află că un domn nu ar seduce în veci o domnișoară.

— Nu e același lucru..., încercă aceasta să îl împingă.

— Ba e exact același lucru!, o contrazise pe un ton care cerea supune. Să nu mai aud că spui femeie, bărbat. Om. Suntem cu toții oameni. Și află că omul ăsta te găsește mai mult decât demnă de titlul de regină, dar că nu ți-l poate oferi.

Hillary oftă.

— Nu vreau să fiu regină...

— Ești deja una. Privindu-l, bărbatul continuă. Ești regina inimii mele, Larry... și îmi pare rău că ți-am curmat încrederea în mine astfel. Nu am zis însă nimic din ce ți-ar putea periclita reputația. Esther e pur și simplu... răutăcioasă.

Îl durea să recunoască acest aspect, dar trebuia să își asume vina. În schimb, Hillary, căreia începea să îi pară rău pentru scena pe care o făcuse, în loc de îmi pare rău afirmă singurul lucru care îi trecea acum prin minte:

— Te iubesc. Apoi, amintindu-și de cuvintele lui Esther, îi făcu atent la ea: Te iubesc și vreau să știu că și tu o faci!

Benjamin era derutat.

— Că te iubesc? Hillary, mulți ani am iubit ideea de siguanță. Am iubit mâncarea, am iubit banii, am iubit hainele drăguțe. Mi-am dat însă seama că nu le iubeam cu adevărat de foarte devreme, dar știi ce nu a pierit niciodată în ochii mei? Ceea ce am iubit dintotdeauna a fost sufletul unei fetițe pregătite să mă atace, deși eram de două ori mai mare decât ea.

Hillary nu voia să audă că o stimase îngrozitor când era copil; voia să fie iubită acum, ca adult, cu tot cu păcatele de care se făcea vinovată.

— Oh, pe toți dracii!, exclamă Hillary, trăgându-l sub ea. Când își așeză greutatea corpului pe trupul său era îndârjită: Mă iubești sau nu?

Contele era șocat de firea pătimașă a lui Hillary; nu recunoscuse niciodată, dar ea era tot ce era și el, dar acea parte a lui care nu se eliberase niciodată.

— Draga mea, te iubesc, dar asta nu înseamnă că te las să stai deasupra!

Și o trase în brațele sale, inspirând parfumul pielii ei. Amândoi zâmbiră și împreună gândiră că celălalt mirosea a aventură.

3876 de cuvinte