În câteva minute eram toate trei la bibliotecă.  Măresc ochii când văd o mare cameră ce mi se părea că e de cel mult un kilometru,  plină cu o groază de rafturi mari făcute din marmură ce se întindeau până la tavan. Fiecare raft era plin de tot felul de cărți despre tot felul de puteri și modul în care funcționau ele. Totuși pe cât de mare era bibliotecă, nu prea erau mulți studenți ce veneau să studieze aici.

     — Poate aici aflăm ceva despre cum funcționează puterile tale! mă privește Trixie cu speranță în ochi, un zâmbet sincer apărându-i pe față.

     — Da. Să sperăm – continui eu.

     — Apropo Eliana, întreabă Trixie. Tu la ce secție ești și ce materii studiezi?

     — Oh! Păi eu sunt la secția de Influență Astronomică. Studiez în mare parte geografie și astronomie și astrofizică. Știu, extrem de plictisitor având în vedere că sunt materii ce se studiază în școli normale. Dar studiez și relația minții cu universul, influența celestă, energie planetară și stelară, aparent energia anotimpurilor, kinetică și kinezie.

     — Noi două suntem la secția de Influență Elementară. E multă chimie la noi dar studiem și geografie, unde o să stăm împreună în clasă! zise Alina extrem de fericită.  Și semestrul ăsta noi o să mai studiem: energia elementară, generarea energiei, controlul elementelor și kinezie elementară.

     Atmosfera dintre noi devine una puțin mai rece, având în vedere că simt o tristețe mare ce vine din jurul lui Trixie ce s-a îmbrățișat singură.

     — Trixie, ești în regulă? îi pun eu mâna pe umăr, îngrijorată fiind.

     — Vreau doar să stau puțin singură – pleacă ea dintr-odată fiibd evident supărată de ceva.

     — Am zis ceva ce nu trebuia? se uită Alina la mine sar eu pur și simplu dau din umeri.

      Era supărată din cauză că nu putea să-și controleze puterile. Parcă simțeam asta, dar nu înțeleg cum Alina nu poate să simtă asta. Adică, mereu am putut simții emoțile celor din jurul meu, dar nu e o abilitate pe care au cu toții?

     Îmi strâng ușor pumnii și-mi strâng dinții foarte tare în timp ce imaginea lui Trixie îmi apare în cap.
Un gând mă lovește deodată în cap precum fulgerul: "Am venit degeaba aici. Nu voi putea fi niciodată o eroină adevărată. Sunt defectă."

     — Trixie...îi șoptesc eu numele.

     — Ai zis ceva? se uită Alina la mine.

      Dacă îi spuneam riscam să îi trădez încrederea lui Trixie, și cel mai probabil nu ar mai fi prietenă cu mine. Dar nu o puteam minții nici pe Alina, nu voiam să aibă o altă impresie despre mine.

     — Nu mai contează. Să găsim cartea aia, schimb eu subiectul.

     Eu și cu Alina căutăm de vreo treizeci de minute. Dar erau atâtea rafturi cu sute de cărți, ne era imposibil să găsim cartea aia.

      — Eu zic să plecăm, se uită Alina la mine. Oricum, dacă găseam cartea aia poate nu găseam vreo informație despre ea. Oricum avem oră acum. Deci hai să mergem.

     — Nu dar serios, cât noroc să avem să fim toate trei la geografie? Și în aceeași zi la aceeași oră!

     — Se pare că mai multe grupe pot studia la o singură clasă. Zâmbesc eu.

     — Maxim trei grupe. Suntem foarte mulți studenți cu puteri și fiziologii diferite. Abia aștept să facem fiziologia elementară în anul doi! Tu îți dai seama să fiu capabilă să mă transform în foc? Bine, chimia e plictisitoare dar noroc că o studiem doar în anul întâi. Haide la oră că mă ia gura pe dinnainte cu vorba! mă trage fata de mâna și mă ia după ea.

     Ajungem pe holul școlii puțin stresate ambele, deoarece încă ne gândim la Trixie și ceea ce ar fi putut să o supere. Bine, eu știu motivul dar Alina nu-l știe, dar nu e de parcă o cunosc de mult timp să-i spun chiar totul.

     — Du-te de-aici! zise Alina șocată la care eu îi simt furia interioară cum începe să-i ardă sângele. Iar eu devin pur și simplu frustrată. Pentru o secundă am putut să jur cum focul ardea în jurul Alinei, dar doar mi s-a părut. Îmi întorc privirea și nu-mi vine să cred ce-mi văd ochii.

     Un băiat musculos cu părul șaten a trântit de vestiar un băiat puțin mai scund decât el, slăbuț și albinos ce avea un păr împletit într-o codiță ce-i ajungea pâna la genunchi. Credeam că suntem la o universitate de fiță, nu la orice liceu unde găsești tot felul de tâmpiți care îi înjosesc pe alții să se simtă ei mai bine.

     — Hey fraiere! mă duc eu spre băiatul musculos. Ce ai cu săracul băiat?

      Tipul își întoarce capul către mine și mă privește feroce, cu ochii săi aurii ce aveau pupilele dilatate precum cei ai unei pisici.

      — Tu nu te băga aici blondo.

      — Că de nu ce? întreabă Alina din spatele meu. O să dai într-o domnișoară?

      — Alina, mă descurc și eu – o privesc eu serios. Ce ți-a făcut săracul băiat de te iei de el?

     — Nu este treaba ta păpușă. Eu zic să fugi până nu te dau și pe tine cu capul de pereți.

     — Vai dar ce frică îmi e, spun eu ironic asta. Știi că mă pot duce la directorul școlii și pot face o plângere pentru abuz atât pentru mine cât și pentru băiatul ăsta? Nu mă face că sun direct la poliție dacă vreau, că nu mă tem de tine.

     — Vezi cum vorbești afurisită ce ești.

      — Afurisită e mă-ta! îi zice Alina. Și taică-tu ăla și toată familia ta. Că dacă-ți ard una pe cârcă nu mai vine nici poliția și nici salvarea. Vine direct popa să te îngroape. Ce ți-a făcut ție săracul băiat?!

     — Tu să taci roșcovan-o! Că dacă mă-

     — Că dacă ce?! o apăr eu pe Alina. Că dacă te enervează ce faci?! Ești complet jalnic, știi asta?! Te faci de râs naiba! Oamenii vin la universitatea să iasă eroi serioși nu să iasă niște rahați în ploaie care se iau de alții mai slabi decât ei. Așa că roiu' de aici până nu o chem pe directoare!

      — Poți să chemi pe cine vrei, nu mă sperii blondo că nu știi cu cine te pui! Vezi că în seara asta e luna plină și nu știi de ce sunt capabili cei ca mine.

      — Deci ești vârcolac va să zică. Auzi lupișor...pui tu pariu pe un milion de dolari că seara asta nu e lună plină. Că văd că ești și bogat după îmbrăcăminte.

      Tipul mă privește curios și-și schimbă starea din furie în fericire iar deodată începe să râdă sfidător privindu-mă în ochi.

      — Da sunt bogat. Și accept. Pentru că eu știu ciclurile lunare pe dinafară și știu că seara asta va fi lună plină. Și să te văd atunci cum îmi plătești tu un milion de dolari.

     — Fie facem așa! îi zic eu lui. Dacă seara asta e lună plină îți dau eu un milion de dolari, văd eu cum fac rost de ei. Dar dacă nu e lună plină seara asta, nu doar că îmi dai tu mie un milion de dolari dar îl lași și pe băiatul ăsta în pace cât timp studiază la universitatea asta!

      — S-a făcut! dă tipul mâna cu mine rânjind pe sub mustăți. Chiar vreau să te văd cum îmi dai banii. Ne vedem deseară aici, în fața școlii!

     — Să ai banii pregătiți lupișor, îl tachinez eu. Că am eu o presimțire că seara asta nu doar va fi lună plină dar și că ajung și milionară peste noapte.

      — S-o crezi tu. Ți-oi da eu banii ăia când o fi luna nouă pe cer.

      — Cum vrei, îi spun eu lui la care el pleacă.

     Mă uit la băiatul albinos ce era căzut în fund și-mi întind mâna spre el ajutându-l să se ridice. Avea niște ochi roșii aprinși ce parcă se uitau în sufletul meu.

      — Ești bine? îl întreb eu.

     — Da, mulțumesc. Scuze că te-am deranjat.

       — Ce deranj? Noi ne-am oferit să te ajutăm! încerc să îi ridic eu stima de sine.

      — Mulțumesc mult! La naiba! Trebuie să merg la cursuri! Ai grijă de tine! fuge el spre clasă în timp ce coada lui împletită zboară în aer.

     — Eliana, tu ești sănătoasă la cap?! mă ia Alina de umeri. De unde ai tu un milion de dolari să-i dai băiatului ăluia?!

      — Alina draga mea. Ai uitat cumva ceva despre mine? o-ntreb eu ușor.

       — Vai de mine. Vai de mine! se miră ea deodată. Fată dar tu ești nebună! zâmbi ea fericită. Cât de nebunatică să fi?!

      — Atât de nebunatică. Acum hai la ore, că deseară ne lăfăim în bani!

      — Dar tu crezi că vine cu banii?

     — Dacă nu vine cu banii nu e mare lucru. Am să-l fac de râs tuturor că zice că e bogat și nu mi-a dat și mie un milion de dolari dim cauza unui pariu. Asta i-ar cam strica reputația, nu crezi?

     — Fată tu ești nebună. Tu ești absolut nebună!

      — Mulțumesc frumos!