-Nu știam că mica mea cheie poate face asta...zise fetița total uimită.
-Sunt multe lucruri pe care nu le știi despre aceea cheie.
-Dar...tu de unde știi de ce poate face cheia mea?întrebă fetița curioasă.
-Mă refer la faptul că acea cheie este la fel de magică ca acest tărâm.
-Posibil...zise fetița ținând sabia de plastic în brațe, dar tot nu-mi explică de unde ai atâtea informații de Cheia Speranței.
-Vezi tu...a vrut să zică vulpoiul, doar ca să fie întrerupt de un râset feminin.
-Ce-a fost asta?!întrebă speriată fetița blondă în timp ce se uita dezorientată în jur.
-Nu cred...zise vulpoiul nesigur.Cred că...ea este...

Dintr-o dată, de nicăieri apare o minge cu dungi roșii și albastre, cu o stea galbenă în vârf.

Mingea sare pe corabie învârtindu-se într-una pe-acolo, până când explodează într-un fum dens de culoare gri

-Aha!Aha!Aha!se auzi tușitul unei femei din spatele fumului.
-Cine este ea?întrebă fetița.

După ce fumul se risipește, se poate observa o femeie roșcată îmbrăcată ca un bufon care tușește încontinuu datorită fumului.

Aceasta avea pe cap o coroană aurie, cu foarte multe pietre colorate.

-Haaahhh....tuși femeia într-una de parcă ar fi avut o boală la plămâni.Și eram sigură că am pus sa fie ceață, nu fum!Baghetă stupidă!zise ea scuturând bagheta care zornăia precum un șarpe cu clopoței.
-Nu din nou...zise vulpoiul total plictisit.
-Cine ești?o-ntrebă Elena.
-Cine sunt eu?zise femeia.Cine sunt euuuuuu?Eu sunt....Regina Trăznăilor!spuse femeia în timp ce țipă bucuros exact ca un copil.

Elenei nu-i venea să creadă că în fața ei se afla o regină...una a trăznăilor ce-i drept, ceva foarte neașteptat pentru o fetiță care a crescut știind că reginele trebuie să fie femei elegante, și frumoase.

-Spune odată ce vrei...zise domnul vulpoi total plictisit.
-Ce vreau?întrebă femeia roșcată.Ce vreau?prelungi ea vocala "a".Păi...încă încerc să-mi dau seama.
-Domnule Renard, ea cine e?întrebă fetița.
-Regina Trăznăilor, zise vulpea total plictisită.Nebuna asta a găsit un castel părăsit, l-a renovat cu magia ei, iar acum se proclamă regină chiar de nimeni nu o ia în serios.
-Tu vezi-ți de treaba ta câine ce ești!spuse regina total nervoasă.
-Vulpe...sunt o vulpe, repetă Oscar.
-Vulpe sau câine, tot aia sunteți!
-Doamne dă-mi răbdare, că dacă-mi dai putere o arunc de pe bord, se rugă vulpoiul la Dumnezeu.

Chiar de se petrece o discuție aprinsă între Renard și Regina Trăznăilor, Elena  nu se poate opri din a o admira pe femeie.

Aceasta era nu mai înaltă decât domnul Renard, având în vedere că ambii aveau aproximativ doi metri.

-Pffffff...ești plictisitor, spuse regina.Nu știi absolut deloc ce e aia distracție!Dar fetița asta se pare că știe!
-Poftim?întrebă Elena doar să observe că femeia bufon a dispărut din fața ei.

Nu mai puțin de o secundă, aceasta e luată în brațe din spate de către regina spunând:

-Să ne jucăm!după care o aruncă pe fetiță în aer atât de sus, fetița începând să țipe.
-Elena!strigă Renard îngrijorat gata să o prindă.
-Crezi că am aruncat-o prea sus?întrebă femeia, doar ca să observe că fetița a început să cadă pe lângă corabie, gata să facă contact cu solul.Dap...am aruncat-o puțin cam sus...stai calmă te prind eu dragă!
-Elena!se auzi vocea îngrijorată a lui Renard care striga după ea.

În timp ce fetița țipa în continuare de frică, știind că moartea ei se va apropia curând...

Sabia ei de plastic se transformă deodată într-o umbrelă magică ce se deschide, astfel aceasta începând să aterizeze încet spre sol, fără vreo problemă.

-Phew...spuse ea odată ce picioarele ei au făcut contact cu solul în siguranță.Era cât pe ce...spuse ea deodată.
-Geronimo!se auzi vocea Reginei Trăznăilor care a sărit de pe corabia zburătoare.

Odată ce aceasta face contact cu pământul, se rostogolește precum o minge iar apoi se ridică în picioare întinzându-se precum o pisică.

-Ești bine fetițo?întrebă aceasta, doar ca să apară corabia zburătoare a lui Renard ce aterizează la pământ.
-Elena!zise vulpoiul sărind din corabie luând-o pe fată în brațe extrem de îngrijorat.Am crezut că te-am pierdut!Ești bine?!
-Sunt bine domnule Renard, umbrela asta mi-a atenuat căderea!spuse ea ridicând umbrela.
-Slavă cerului că ești bine!zise vulpoiul.Nebuno erai să o omori pe biata fată!
-E rănită?Nu!E moartă?Nu!Asta-nseamnă că e bine!
-Câte ți-aș zice eu acum...spuse vulpoiul, dar nu vreau ca această copilă să audă cuvintele ce-au de gând să iasă din gura mea, așa că mă abțin.
-Eh haidee...spuse femeia roșcată total relaxată, doar nu-i moartă!
-Era să omori femeie!Tu gândești?!o-ntrebă foarte furios vulpoiul, începând să mărâie la femeie.Elena, du-te acasă...va trebui să port o discutie cu Regina Trăznăiilor.
-Bine domnule Renard!Cu bine!Cu bine Regina Trăznăilor!spuse aceasta chicotind.
-Pa fată al cărei nume nu-l cunosc!spuse aceasta.

Odată ce Elena a plecat de lângă cei doi, și-a amintit că a plecat foarte departe de ușa magică, astfel pierzându-se pe drum.

-Cred că m-am pierdut...spuse ea foarte tristă, cu puțină teamă în ochii ei.Cred că ar trebui să mă-ntorc la domnul Renard.Offf...ce-aș vrea să ajung acasă.

Iar dintr-o dată, ca prin minune, ușa aceea apare deodată în fața Elenei.

Fetița fiind absolut uimită de miracolele pe care cheia ei magică le poate face.

-Bănuiesc că voi pleca acasă...zise ea intrând pe ușă.

Odată ce intră, aceasta se trezește în camera ei, hăinuțele ei de pirat dispărând iar umbrela transformându-se înnapoi în cheia magică de odată.

-Ca să vezi...spuse ea, am stat acolo o noapte întreagă.

Aceasta cum iese din camera ei, se lovește deodată de fratele ei mai mare.

-Fii mai atentă pitico!îi spuse acesta foarte nervos.

Elena totuși nu spune nimic, decât se uită în ochii fratelui ei în timp ce clipește încet.

-Mda...neața și ție Adam.Unde e mami?
-Ce te interesează?spuse acesta dând-o pe sora lui la o parte într-un mod foarte urât.

Totuși, chiar de fratele său și prietenii lui se comportau urât cu ea, în inima ei nu avea loc ura.

Deoarece mama ei a învățat-o de mică să-i ierte pe toți ce-i care greșesc, și să nu poarte niciodată pică pe cineva indiferent cât de urât s-ar comporta cu ea.

Fetița blondă își întoarse privirea spre camera fratelui său, după care își vede de drum și ajunge în living, unde mama ei dormea alături cu câteva sticle de vin.

Nu vroia să o deranjeze pe femeie din somn, nu că era violentă sau abuzivă, dincontră, era cea mai bună mamă pentru ea.

Dintr-o dată, fetiței îi sare în ochi poza familiei, ce era înrămată în aur și stătea pe birou.

Această poză o conținea pe mama ei ce ținea un bebeluș în brațe, un băiat șaten, și un bărbat a cărei față a fost mâzgălită cu un marcăr roșu.

Cel mai probabil acel bărbat fiind tatăl fetei, pe care Elena nu l-a văzut niciodată.

Totuși, băiatul șaten din poză, ce nu avea mai mult de unsprezece ani, era văzut zâmbind în poza de familie.

Elenei i se părea ciudat, de câte ori vedea poza aia nu putea să nu observe diferențele dintre băiețelul din poză și fratele ei.

Cum de dragul ei frățior, dintr-un băiat zâmbitor și fericit, a ajuns un răutăcios ce se ia de surioara lui mai mică fără vreun motiv anume?

Oare cu ce o fi greșit săraca fată?

Să aibă oare vreo corelanță cu bărbatul din poză?

Dacă da...atunci Elena era determinată să ajungă la capătul tunelului, și să descopere misterul tatălui ei.