ㅤㅤAlexandru își privea cafeaua cu un gol imens în piept. Trecuseră săptămâni de când singura lui fiică îi ceruse să uite că are una. Cum ar fi putut să uite? Laura era inima lui. Luptase atât de mult pentru ea și mama ei, nu-și închipuise că avea să vină ziua în care le va pierde. Familia lui se destrăma și o vedea clar în chipul palid și gol al soției sale, care nu se ridicase din canapeaua aflată în camera de zi de când își văzuse fiica ultima oară.

ㅤㅤDiana era distrusă. Simțea cum bucăți din ea au fost rupte cu cruzime și acum era incompletă. Copilul ei. Mielușica ei. Căzuse pradă acelui ticălos, care acum îi era soț, și nu putea s-o scoată din ghearele lui. Se gândea întruna unde a greșit, de ce trebuia să se întâmple așa. Se gândea dacă Laura mâncase, dacă este fericită, dacă îi adusese nepotul pe lume. Atât de multe întrebări... simțea cum totul înăuntrul ei se stingea.

ㅤㅤAtmosfera în casa familiei lor, odinioară fericite, era acum de doliu. Sufereau pierderea unei bucăți vitale din ei care nu mai voia să aibă de-a face cu niciunul.

ㅤㅤÎn timp ce Diana își pierdea zilele într-o stare catatonică, furia soțului ei atingea tot mai multe cote. Alexandru voia să-l omoare pe Daniel pentru tot ce-i luase fără drept, îl voia cât mai departe de fetele lui. Dar Laura îl iubea.

ㅤㅤȘi-a pus mâinile în cap și a suspinat profund, de a răsunat întreaga casă, dar Diana nu mai putea reacționa. Nu-i putea fi alături, durerea o transformase într-o legumă, plângea mutește și se gândea cum să rezolve mizeria asta. Alex s-a rezemat de scaun și și-a ațintit privirea asupra soției lui, încă nemișcată în canapea. N-o mai recunoștea. Toată culoarea ei se pierduse, era fantoma femeii pe care o iubea nebunește.

ㅤㅤȘi-a strâns mâinile în pumni și s-a ridicat, jurându-și că atât timp cât va trăi, o să-i facă viața un coșmar lui Daniel Alecsandrescu.

ㅤㅤS-a îndreptat cu pași mărunți spre Diana, așezându-se pe un petic de canapea, zâmbindu-i amar femeii ce nici nu-l privea. I-a mângâiat delicat chipul când i-au venit lacrimile în ochi și a știut că e timpul să plece la firmă ca Diana să nu-l audă plângând. Nici măcar nu știa dacă-l poate auzi. A sărutat-o apăsat pe tâmplă, după și-a potrivit cravata și a pornit spre muncă.

ㅤㅤPlănuia să-i facă și mai multe probleme lui Daniel. Începuse deja, firmele lui Alecsandrescu aveau pe cap multe controale la sânge, toate venite deodată dintr-un favor pe care-l datorau mai mulți lui Alex. Imperiul ticălosului deja începea să se clatine, iar Alex savura fiecare moment. La două dintre afaceri se găsiseră lucruri dubioase și le fusese sistată activitatea până la sfârșitul anchetei, iar Alexandru zâmbea în sinea lui, căci știa că se apropia momentul. Momentul în care avea să-l închidă pe Daniel, mai mult decât îl închisese așa-zisul ginere pe el. Avea să-și salveze fiica și nepotul.

ㅤㅤA pătruns în firmă, fără să trădeze mașinațiunile pe care le puse în desfășurare. Totuși, un singur om știa, singurul om care conta. Daniel știa că e mâna socrului său și încercase să-i răspundă cu aceeași monedă, dar Alex era un om cinstit și la fel erau și afacerile sale. Nu-l putea doborî prin cariera lui, dar nu mai conta. Deja îl doborâse. Avea în posesia lui ce-i era mai drag pe lume, o avea pe fiica lui și nu voia să-i dea drumul. Era soția lui.

ㅤㅤCând s-au văzut în hol, un fior rece a trecut prin fiecare angajat care i-a căutat curios cu privirea. Se simțea tensiunea în prag de explozie dintre ei, aerul era dens când erau amândoi în aceeași încăpere. Nu știa nimeni ce înseamnă asta, dar știau cu toții că era nevoie de un singur imbold și șeful lor l-ar fi omorât cu mâinile libere pe Daniel.

ㅤㅤDaniel l-a privit cu indiferență în irișii ciocolatii plini de ură, având aceeași mască de nepăsare pe care o purta mereu, iar socrul său și-a îngustat privirea, dar nu și-a întrerupt drumul. S-a prefăcut că, de fapt, nici nu-l observase pe Daniel. Își păstra calmul, amintindu-și în cap mereu că dacă avea suficientă răbdare, avea să prindă ziua declinului lui Daniel Alecsandrescu. Trebuia doar să strângă din dinți.

ㅤㅤDaniel a rămas pe loc, rânjind în urma lui Alex. Nu era speriat, nici măcar enervat de bătăile de cap pe care încerca să i le dea. Știa că l-a învins în secunda când Laura a semnat certificatul de căsătorie. Se terminase. Obținerea Laurei doar pentru el, era răzbunarea suficientă pe care o căuta în neștire de atâția ani. Ranchiuna lui cu familia Dinu se încheiase. Rămânea o singură problemă: tatăl lui. Pentru Luciano știa că nu se va termina niciodată până când nu va exista un cadavru și voia să-l oprească înainte să facă și mai mult rău. Să-l oprească înainte să-i facă rău Laurei. De părinții ei nu-i păsa atât de mult și puțina păsare pe care o avea, era tot datorită Laurei pentru că știa că avea să sufere nespus de mult dacă unul din ei pățea ceva. Încerca să-i protejeze pentru ea și familia lor.

ㅤㅤÎn asta îl transformase Laura. Din omul care ar fi călcat pe cadavre pentru orice scop, ajunsese să fie omul care protejează ființele pe care le ura cel mai mult pentru o femeie pentru care nici nu era sigur ce simte, căci era luat prin surprindere de trăiri noi.

ㅤㅤSchimbarea îl enerva foarte tare, dar în același timp, nu fusese niciodată mai liniștit. Ar fi făcut orice să nu piardă liniștea pe care i-o oferea. Laura nici nu bănuia câtă putere căpătase asupra lui și era mulțumit cu asta. Dacă ar fi știut, lucrurile s-ar fi complicat extrem de mult.

ㅤㅤA trecut pe lângă angajați și s-a întors în birou, uitând complet de întâlnirea cu Alexandru. În mintea lui erau doar Laura și Sebastian. Voia să se întoarcă cât mai repede acasă la ei. Așa că, se apucă de treabă după ce mai vizionă încă o dată filmulețul trimis de soția lui cu Sebastian ce părea fascinat de caruselul muzical pe care-l avea la pătuț. Nu i-a răspuns cu nimic, a zâmbit și a băgat telefonul înapoi în buzunarul interior al sacoului. Nici nu avea ce să răspundă. Pentru prima dată în viața lui, se simțea fericit. Laura începuse să coloreze cu alb peste negrul ce-i acaparase viața și sufletul, iar Sebastian începuse să pună culori peste alb. În scurt timp, Sebastian avea să-și învețe tatăl ce înseamnă iubirea.

ㅤㅤAlexandru, în capătul cel mai îndepărtat de biroul acelui individ, simțea cum negrul este turnat peste culorile din viața lui. Dar se îmbărbăta, luptase deja o dată cu întunericul ăsta și câștigase. Avea să câștige din nou dacă-i dădea timpului timp. Avea credința asta.

ㅤㅤNici nu bănuia ce pericol îl pândea din umbră.

ㅤㅤAfundat în muncă de ore bune, a fost trezit doar de soneria apelului. Se încruntă, angajata în casă îl suna mai devreme cu două ore decât era stabilit. A răspuns într-un suflet când anticiparea a ceva rău i-a intrat în vene.

ㅤㅤ— S-a întâmplat ceva?

ㅤㅤPuteai să-i auzi tremurul slab din glas. Inima îi bătea mai tare cu fiecare secundă în care Mariana întârzia să-i spună pentru ce a sunat. Nu putea să alunge sentimentul acela rău care puse stăpânire pe el fără niciun drept.

ㅤㅤ— Doamna a plecat într-o grabă din casă. N-am putut s-o opresc! Îmi pare rău, domnule!

ㅤㅤAlexandru se ridicase de la jumătatea propoziției și își căuta cheile de la mașină ca să plece naibii de acolo odată.

ㅤㅤ— Cum adică? Unde s-a dus?

ㅤㅤÎnșfăcase cheile și se îndrepta spre ușă când Mariana i-a răspuns:

ㅤㅤ— A zis că Laura a dat de necaz, trebuie neapărat să se ducă s-o ajute!

ㅤㅤTimpul s-a oprit în loc, la fel și inima lui. Furia pe care o ținuse în frâu cu eforturi supraomenești se eliberă și i-a închis telefonul în nas Marianei, mărșăluind spre biroul lui Daniel. Ura i se putea citi în pupile, iar clădirea se zguduia cu fiecare pas făcut. Angajații înmărmuriră când Alexandru a trecut pe lângă ei. Nu-l văzuseră niciodată în stadiul ăsta.

ㅤㅤ— Ticălos nenorocit! a strigat când a dat năvală înăuntru și ușa s-a izbit de perete, lăsând urma clanței ca dovadă.

ㅤㅤDar ticălosul nu era nicăieri. Biroul era mai gol decât inima lui Alex.

ㅤㅤO domnișoară a intrat temătoare după el, dregându-și glasul cu stângăcie:

ㅤㅤ— Domnul Alecsandrescu a plecat în urmă cu o oră, l-a anunțat pe un ton nesigur și Alex a închis ochii, răsuflând enervat.

ㅤㅤEșuase să-l oprească din a face rău din nou. Fiica lui era în pericol din nou, doar din cauza lui! Iar acum și soția lui urma să fie în aceeași ipostază. Și-a strâns pumnii, până când unghiile i-au intrat în carne. Nici nu s-a obosit să-i răspundă fetei, a trecut ca un vârtej pe lângă ea și a pornit spre Dumnezeu știe unde, apelând pe oricine cunoștea să-i întrebe dacă nu cumva au văzut-o pe Diana. Nu avea să-și piardă și soția.

ㅤㅤS-a dus la casa unde fusese ultima oară ca să-și recupereze fiica, dar simți un gol în stomac când remarcă cât de pustie arăta. Nu mai era nimeni aici. A înțeles după ce a bătut cu pumnii în ușă minute în șir, fără să-i răspundă cineva. Simțea cum disperarea îl învingea și nu știa cât o să mai aibă putere, dar nu putea renunța. Nu când era vorba de tot ce iubea pe lume.

ㅤㅤÎi venea să plângă în hohote, să urle din toți plămânii, să spargă tot ce-i ieșea în cale. Era ajuns la capătul puterilor când fiecare încercare de a-și găsi soția și fata era în zadar.

ㅤㅤCăutase aproape trei ore când a rămas resemnat în mașină, oprit pe marginea unui drum. Lacrimi îi curgeau pe chip când își imagina tot felul de scenarii și că era prea târziu ca să le mai oprească. Poliția nu era nici ea de mare ajutor. Asta până când un sunet a împânzit interiorul mașinii și l-a trezit din disperare. Un mesaj. A apucat grăbit telefonul și nici n-a citit bine coordonatele primite că deja le puse în GPS și pornise spre ele. Nu mai conta că putea fi periculos, nu mai conta nimic. Dacă avea să moară, voia să-și vadă pentru ultima oară fetele.

ㅤㅤInima îi încetinea cu câte o măsură când a observat că coordonatele erau un câmp. Unul aflat în pustietate. Mâinile îi tremurau pe volan de emoții, nu voia să-și imagineze ce putea să-l aștepte acolo, dar tot o făcea. Înnebunea.

ㅤㅤA lăsat mașina când nu mai putea circula mai departe cu ea și a pornit, cu inima strânsă, drept înainte cum îi arăta locația. Auzea râul de jos ce se spărgea de pietre și a înghițit în sec, dar nu s-a oprit din drum. A aruncat telefonul fără să realizeze și a luat-o la fugă cât l-au ținut picioarele când a zărit-o pe Diana în depărtare, așezată pe o piatră mare, legată la mâini și la picioare.

ㅤㅤ— Diana! a strigat și femeia și-a întors privirea, îngrozită la vederea lui.

ㅤㅤDiana nu voia ca el să vină. Se rugase ca Dumnezeu să facă o minune să nu vină și să pice și el în capcana întinsă. Dar nu se întâmplase asta. Soțul ei venise în ajutorul ei, ca de fiecare dată. A început să plângă în hohote.

ㅤㅤ— Alex, nu! Nu veni! Stai acolo, te implor! a urlat înapoi printre lacrimi, dar Alexandru n-a ascultat-o.

ㅤㅤȘtia că trebuie să se ducă s-o dezlege și s-o salveze. Auzea suspinele ei și doar îl îmbărbătau să nu scadă viteza. Trebuia să o salveze. Trebuia.

ㅤㅤ— Nu te teme, iubito! a încercat s-o liniștească, dar fără reușită.

ㅤㅤ— Alex, te implor, nu veni! Oprește-te, te rog! Te rog!

ㅤㅤNu i-a putut pricepe vorbele până când n-a auzit sunetul de sub pantoful lui și n-a mai îndrăznit să-și miște piciorul. Zâmbetul îi pieri și s-a uitat în jos, realizând ce încerca soția lui să-i spună. Era un teren minat. A înghițit în sec și a ridicat privirea spre Diana ce plângea chiar mai puternic, inima i-a căzut în călcâie când a văzut ceasul legat lângă Diana ce scădea. O bombă, chiar lângă femeia vieții lui. Atunci a înțeles și atunci a acceptat. Se aflau la capăt. S-a adunat ca să n-o facă pe Diana să sufere și mai mult, dar i se rupea inima când îi auzea plânsul neîncetat. Ar fi vrut să meargă și s-o țină în brațe, s-o sărute și să o facă să se liniștească, dar nu putea. Dacă ridica piciorul sau dacă îl mișca puțin, ar fi murit și ar fi omorât-o și pe ea cu el. Trebuia să îndure și să aștepte o minune ca măcar soția lui să fie salvată.

ㅤㅤ— Nu plânge, Diana. Nu plânge. Mi-e milă de tine, a rostit calm cu resemnarea întipărită pe chip și în glas.

ㅤㅤDiana știa că era finalul. Se blestema că nu l-a sunat întâi pe el și s-a aruncat în foc. Iar acum soțul ei plătea pentru prostia ei. S-ar fi oprit din plâns, dar nu putea. Era tot ce-i rămăsese.

ㅤㅤ— Mi-aș dori să nu-ți fi ieșit în cale și să nu mă fi iubit. Mi-aș dori să nu mă fi iubit!

ㅤㅤ— Mi-aș dori să te fi putut iubit mai mult.

ㅤㅤUn zâmbet amar apăru pe buzele lui Alex, în timp ce Diana continua să se învinovățească și să plângă. A privit cerul și s-a întrebat unde a greșit atât de rău de a trebuit să suporte atât de multă durere în viața ei. De ce avea soarta asta.

ㅤㅤ— E o nedreptate, rosti spre cer, după și-a fixat ochii în ai soțului ei. Noi nu ne-am săturat încă unul de celălalt. Nu ne-am săturat unul de celălalt!

ㅤㅤDiana abia putea fi înțeleasă printre lacrimile ce o înecau, dar Alex înțelegea fiecare cuvânt, ba chiar îi răsuna în cap și-i rupea câte o fâșie din inimă. Era la fel de supărat, dar se ținea tare pentru ea. Nu voia ca în ultimele lor clipe să-l vadă răpus.

ㅤㅤ— Nu ne-am fi săturat nici în o sută de ani, Diana.

ㅤㅤPlânsul Dianei se mai domoli în timp ce în ochii ei se afla doar figura bărbatului pe care-l iubea și, după atât de mult timp, zâmbi slab spre el, primind înapoi zâmbetul cu care a cucerit-o acum mai bine de douăzeci și șase de ani.

ㅤㅤ— Ultimele patru minute, a spus vlăguită, încă cu lacrimi în ochi și pe obraji.

ㅤㅤAlexandru a continuat să se roage ca acea minune ce avea să-i salveze soția să se petreacă, dar până atunci, a privit-o doar în ochii verzi care i-au furat mințile, retrăind fiecare clipă în care îi văzuse.

ㅤㅤ— Nu te teme.

ㅤㅤ— Nu mă tem.

ㅤㅤA spus-o cu zâmbetul pe buze, printre lacrimi. Îi părea atât de rău pentru ce se întâmpla din cauza ei, dar era împăcată ca măcar avea să moară alături de iubirea vieții sale, tatăl copilului ei, omul care a salvat-o din cea mai întunecată parte a vieții ei. Eroul ei.

ㅤㅤ— Ar fi trebuit să vă temeți, s-a auzit puțin din depărtare și ochii lor se ațintiră spre locul de unde s-a auzit glasul. Nu ar mai fi fost nevoit să vă despartă prin moarte, a continuat pe același ton de neclintit și a înaintat spre cei doi cu grijă.

ㅤㅤAlexandru l-a privit cu ură și Diana își lăsă capul în pământ, clătinând din el, de parcă nu-i venea să creadă. Daniel nu părea mișcat de durerea pe care o afișau părinții Laurei.

ㅤㅤ— Nu aveți destulă putere să ne despărțiți, a scuipat Alex, privindu-l urât și fără să știe la cine se referă Daniel.

ㅤㅤ— Verificăm? a întrebat ironic și fruntea lui Alex se descreți, fiind surprins de sadismul lui.

ㅤㅤS-a îndreptat fără nicio ezitare spre locul unde era Diana, analizând cu precauție solul. Strigătele Dianei ce-i spuneau să stea departe de ea și să plece de aici, scoase acum cu ură, erau nule pentru el, căci nu-l opriră. Bineînțeles, ei nu aveau idee că Daniel nu era implicat în jocul ăsta mortal și josnic. În ochii lor, el era singurul capabil de așa ceva, singurul vinovat pentru tot ce au suferit. Iar pe el nu-l interesa atât de tare să le schimbe părerea.

ㅤㅤ— Nu veni aici, mizerabilule! Nu veni! Pleacă! Stai departe de mine! Nu veni! a continuat să țipe în zadar, fără să fie luată în seamă de Daniel.

ㅤㅤ— Stai calmă, Diana, a spus Alex îngrijorat, cu frica că bomba s-ar putea declanșa în orice moment de agitație, iar soția lui ar muri. Stai calmă! a strigat când a observat că el nu venise să-i facă rău, ci s-o dezlege după ce oprise bomba.

ㅤㅤ— Lasă-mă!

ㅤㅤA început să se zbată în mâinile lui după ce a eliberat-o, cu dorința să fugă în brațele soțului ei cât mai repede, de parcă asta ar trezi-o din coșmarul în care era prinsă.

ㅤㅤ— Diana! a strigat când femeia încercă să fugă spre terenul minat. Nu! Nu! Diana!

ㅤㅤ— Lasă-mă! a strigat spre Daniel ce a reușit s-o prindă chiar înainte să pună piciorul pe zona periculoasă.

ㅤㅤ— Să nu cumva să vii! a atenționat-o Alex, cuprins de disperare.

ㅤㅤ— Lasă-mă! Alex!

ㅤㅤDiana se zbătea degeaba în strânsoarea lui Daniel. Acesta nu avea de gând s-o lase să se omoare atât de prostește. Mâinile lui erau ca două bare de fier.

ㅤㅤ— O să te duci la Laura. O să te duci la Laura, Diana, la fata noastră. Bine?

ㅤㅤ— Eu nu vreau să trăiesc fără tine, Alex! Nu vreau! a strigat și s-a tras cu putere din mâinile lui Daniel, dar nu a reușit să se elibereze. Nu vreau!

ㅤㅤ— La Laura! O să te duci la Laura. Încă ai încredere în mine, nu? Încă ai încredere în mine!

ㅤㅤ— Nu pot... nu pot! Nu pot să te las!

ㅤㅤ— Diana..., a rostit încet Daniel, încercând s-o îndrume pe drumul fără bombe. Urmează-mă, Diana. Urmează-mi pașii. Auzi?

ㅤㅤ— Nu!

ㅤㅤ— Fă ce-ți spune, Diana. Hai, fă ce-ți spune! Fă-o! Trebuie s-o faci pentru fiica noastră, Diana. Trebuie s-o faci pentru Laura! a continuat să o convingă pe Diana, care tocmai începuse să plângă și mai rău. Pentru Laura! a spus categoric și soția lui a clătinat din cap, refuzând că trece prin așa ceva pentru a doua oară.

ㅤㅤSe afla pusă în situația în care trebuia să aleagă între soțul și fiica ei, din nou. Ai spune că ar trebui să fie mai ușor, dar nu era. Diana simțea aceeași durere ca atunci, de parcă era pentru prima oară când o experimenta.

ㅤㅤ— Diana, trebuie s-o faci pentru promisiunea pe care i-am făcut-o. Hai!

ㅤㅤ— Alexandru, nu face asta, te rog!

ㅤㅤ— Urmează-mă, a insistat Daniel și a îndrumat-o după el, dar femeia nu voia să se clintească din loc.

ㅤㅤ— Alex, nu-mi face asta, te rog! continua să implore, plângând, în cel mai înalt prag de disperare.

ㅤㅤAlex o privea cu regret, simțind cum inima lui sângerează cu fiecare lacrimă vărsată de Diana.

ㅤㅤDaniel, chiar dacă își păstra mina neutră, era și el atins de suferința femeii pe care se străduia s-o țină în siguranță. Nu voia să fie părtaș la așa ceva niciodată.

ㅤㅤ— Urmează-mă! a spus răspicat și a renunțat să mai aștepte, trăgând-o după el.

ㅤㅤ— Lasă-mă! Dă-mi drumul! s-a opus imediat Diana, încercând să se smucească din prinderea lui.

ㅤㅤAlexandru simțea nevoia să meargă și să fie el cel care o salvează pe Diana din mizeria asta, dar era neputincios. La fel și privea. Nu putea să se miște, nu fără să-i pună în pericol și poate că era orice, dar nu era un criminal. Cu atât mai puțin al soției sale.

ㅤㅤ— Vino, Diana, a zis la capătul răbdării și Diana a cedat după un schimb lung de priviri cu soțul ei. Încet. Încet, îl urmă cu inima cât un purice. Așteaptă. Încet, Diana! Încet! Stai!

ㅤㅤ— Nu! a strigat Alex.

ㅤㅤ— Alexandru!

ㅤㅤEra prea târziu, Diana scăpase și o luă în pas alergător direct spre Alex care privea terifiat scena. O ruga să se oprească, în timp ce Daniel a luat-o după ea, încercând s-o prindă din urmă și s-o țină pe loc, înainte să-i omoare pe toți.

ㅤㅤ— Stai! Stai! strigară amândoi în cor, dar Diana se încăpățânase.

ㅤㅤVoia să moară în brațele soțului ei. Nu avea de gând să-l lase singur acolo și mai ales, să plece cu monstrul care i-a distrus familia.

ㅤㅤDaniel a fugit după ea, prinzând-o de cot și oprind-o, când a simțit că a călcat pe ceva. S-a oprit instant, iar Diana s-a întors stupefiată spre el. Alex a priceput ce s-a întâmplat după râsul nervos pe care l-a eliberat Daniel și a ridicat o mână, făcându-i semn Dianei să stea pe loc. Daniel nu mai putea să o fugărească acum.

ㅤㅤ— Alex!

ㅤㅤ— Stai, Diana. Stai! Să nu cumva să vii. Stai, a zis alarmat, privind-o atent. Diana, nu te mișca. Nu te mișca! a rugat-o cu inima bătându-i mai tare decât niciodată. Spune-i repede unde trebuie să calce! s-a răstit spre Daniel. Spune-i, ca să iasă de aici! Să iasă Diana de aici! Spune acum!

ㅤㅤ— Alex, nu pot să plec. Nu pot să te las singur aici.

ㅤㅤ— Diana, trebuie să te duci la Laura.

ㅤㅤ— Nu pot să te las așa!

ㅤㅤ— Singura noastră șansă e să ieși teafără de aici. Trebuie să pleci. Hai!

ㅤㅤS-au oprit când au auzit zgomot din față. Daniel a știut cine era, chiar dacă era forțat să rămână cu spatele spre sursă. Ar fi recunoscut sunetul bastonului acela oriunde. A închis ochii și a suflat zgomotos. Diana a rămas șocată când și-a văzut vechiul prieten, apărând în fața lor ca și cum nu s-a întâmplat nimic. Alex simțea cum furia lui revine.

ㅤㅤDiana a exclamat îngrozită când Laura a fost adusă de el acolo. Alex a rămas fără aer când și-a văzut fetița, dar a încercat să-și păstreze cumpătul. Daniel s-a încordat când a înțeles de ce cei doi au rămas atât de tăcuți, prinși într-un șoc.

ㅤㅤ— Ți-am spus că te voi reuni cu familia, i-a murmurat Laurei și aceasta a uitat cum să respire.

ㅤㅤDaniel, brusc, simțea tot ce experimentaseră până acum socrii săi.

ㅤㅤ— Ce se întâmplă? a întrebat sugrumat Laura, plimbându-și privirea prin tabloul macabru.

ㅤㅤDiana simți cum strânsoarea lui Daniel deveni mai puternică și l-a privit consternată. Confirmarea bănuielii sale, îl aduse pe marginea prăpastiei. Îl voia pe Luciano mort. Imediat.

ㅤㅤ— Să zicem că am călcat pe bec, i-a răspuns Daniel și inima Laurei s-a oprit.

ㅤㅤ— Ajută-i! Scoate-i de acolo! a început să se agite și Luciano doar i-a râs în nas.

ㅤㅤ— Îmi pare rău, a spus și a ridicat din umerii.

ㅤㅤ— Ce înseamnă asta? a găsit puterea Diana să întrebe și Luciano a clătinat ușor din cap, spre oroarea ambelor femei.

ㅤㅤ— Călătoria aia nu are întoarcere.

ㅤㅤLaura a început să plângă când a auzit verdictul și a dat să înainteze spre ei când toți au rugat-o să nu se apropie și i-a ascultat.

ㅤㅤ— Acum, ascultă-mă bine, i-a zis Daniel Dianei. Vezi piatra aia neagră de acolo? a întrebat-o, arătându-i cu degetul locația. Uite, e jos. Ai văzut-o?

ㅤㅤDiana a încuviințat nesigură din cap, știind că e momentul să se salveze ca s-o poată ajuta pe fiica ei.

ㅤㅤ— Mergi încet până acolo, a îndrumat-o și a privit-o cu atenție, sperând să nu facă vreo prostie. Încet. Mergi drept. De acolo... nu, stai. Oprește-te acolo, Diana a făcut exact ce i-a spus. Acum, în stânga ta, pe diagonală, e o piatră neagră.

ㅤㅤDiana a întors capul, cu inima în gât, căutând piatra menționată. Simțea privirile tuturor asupra ei, iar adrenalina o menținea pe picioare. 

ㅤㅤLuciano privea distrat întregul spectacol, simțindu-se în sfârșit răzbunat pentru toate daunele produse de nenorocitul de Alexandru Dinu, pe care-l privea cu ură, chiar de lângă fata lui.

ㅤㅤ— O vezi? Diana a încuviințat din cap. Mergi spre ea, a privit cum Diana pășește cu grijă, chiar pe unde i-a arătat și o greutate i se ridică din piept. Stai. De acolo, trei pași la dreapta. Drept înainte. Încetișor. Gata. Fă patru pași exact în față. Diana, s-a întors spre el, privindu-l cu atenție când a întins mâna spre direcția pe care trebuia s-o ia. Exact în față, a spus răspicat și ea a încuviințat, urmând indicațiile lui. Restul terenului e curat, a precizat când Diana a ieșit din zona periculoasă.

ㅤㅤAlexandru a răsuflat ușurat, odată cu Laura care nu știa cum să se ducă mai rapid spre mama ei. Luciano n-o ținea cu forța lângă el, putea să plece când își dorea. A început să pășească cu atenție, pe lângă teren, cu privirile înspăimântate ale părinților ei asupra sa. Luciano privea mândru scena.

ㅤㅤDaniel a zărit-o când a ajuns în dreptul lui și s-a încruntat imediat, privind-o sever pe soția lui.

ㅤㅤ— Laura, nu te mișca dracului! a strigat și bruneta a rămas în loc, de parcă era prinsă de picioare.

ㅤㅤ— Daniel..., a rostit vlăguită când a privit în jos spre piciorul lui, apoi spre cel al tatălui ei. O să te scot de acolo, în regulă? O să vă scot pe amândoi, trebuie doar să rezistați încă un pic.

ㅤㅤ— Singurul lucru pe care vreau să-l faci e să stai cât mai departe! Mergi drept și nu intra în niciun fel în perimetrul nostru! M-ai înțeles? Nu e de joacă acum, Laura.

ㅤㅤA aprobat tacit și i-a urmat îndemnul fără nicio abatere. O piatră i se ridică de pe inimă atât lui Daniel, cât și lui Alexandru când și Laura a ajuns în zona sigură.

ㅤㅤLaura s-a aruncat direct în brațele mamei ei și Diana a strâns-o cu tot dorul acumulat în săptămânile care au trecut. I-a sărutat părul, obrajii și a simțit speranța că totul va fi bine.

ㅤㅤ— Diana, scoate-o pe Laura de aici și anunță imediat poliția, i-a cerut Alex și aceasta și-a apucat fata imediat de mână, începând să se îndepărteze sub ochii vigilenți ai celor doi Alecsandrescu.

ㅤㅤO tăcere s-a așezat peste cei trei bărbați, care erau încercați fiecare de un sentiment de furie. Alexandru, deși i-a ajutat fetele să iasă în viață de acolo, tot îl învinuia pe Daniel pentru tot ce s-a întâmplat și urma să se întâmple.

ㅤㅤLuciano cu un zâmbet diavolesc pe față, a luat-o agale pe drumul parcurs de Laura și s-a oprit exact în dreptul celor doi. Diferența era că el era în siguranță, iar fiul și dușmanul lui de moarte călcaseră pe minele montate de oamenii lui.

ㅤㅤDaniel își scrâșni maxilarul și a evitat să-l privească. Îi era teamă că furia l-ar fi silit să se miște și l-ar fi omorât pe Alexandru fără să vrea. Cel puțin, acum nu mai voia să-l omoare. Dar nici nu-l agrea.

ㅤㅤ— Un final mai bun nu cred că se putea.

ㅤㅤDaniel a pufnit amuzat, privind drept înainte, spre cărarea urmată de Laura și mama ei. Alexandru și-a întors capul spre Luciano, încercând să înțeleagă de unde provenea toată această ură. Pentru ce fusese nevoie de tot acest carnagiu, căci știa că el și ticălosul cu care se căsătorise fiica lui nu mai aveau să scape vii de aici. Și Daniel o știa, avea să aibă soarta mamei lui, omorât de aceleași mâini.

ㅤㅤ— De ce, Luciano? a întrebat cu glasul stins. Cu ce ți-am greșit eu ție?

ㅤㅤLuciano a râs în scârbă, atacându-l cu pumnalele din ochii lui.

ㅤㅤ— Ai pus mâinile pe soția mea! i-a reproșat și Alex l-a privit cruciș, neînțelegând despre ce naiba vorbește.

ㅤㅤDaniel începea să fiarbă de furie, iar sângele i se încălzise, arzându-l pe dinăuntru. Și-a plecat capul și a început să respire greu, simțind cum își pierde controlul.

ㅤㅤAlexandru și-a mutat privirea asupra lui, încruntându-se la imagine. Prevedea că nu avea să se termine cu bine pentru niciunul.

ㅤㅤ— Nu, tu ai pus mâinile pe mama mea! tonul lui Daniel i-a făcut până și lui Alex să-i sară inima.

ㅤㅤLuciano l-a privit ca pe un trădător și a plescăit din buze, apropiindu-se fără teamă — căci știa unde sunt poziționate toate minele — de chipul fiului său. L-a pătruns cu ochii lui, goi și negri, până în suflet.

ㅤㅤDaniel s-a calmat când l-a văzut atât de aproape și încruntătura lui Alex s-a adâncit, neînțelegând ce urmărea. Ba chiar, l-a băgat de tot în ceață când pe buzele lui a apărut un rânjet mic.

ㅤㅤ— Întotdeauna ai fost slab, i-a trântit-o în față și asta a fost suficient pentru bestia ascunsă în Daniel.

ㅤㅤFiul lui l-a privit direct în ochi când a zâmbit cu dispreț și l-a prins de guler, trăgându-l spre el, direct în briceagul pe care îl ținea mereu ascuns în spatele curelei. Luciano a gemut zgomotos și s-a uitat uimit în ochii lui Daniel.

ㅤㅤAlexandru a înmărmurit, privind în premieră de ce era capabil soțul fiicei lui.

ㅤㅤ— Asta e pentru mama, i-a șoptit la ureche când a scos cuțitul. Asta e pentru Iulia, a adăugat când l-a înjunghiat din nou, geamătul lui de durere, spărgându-i timpanul. Asta e pentru mine. Și asta e pentru că ai pus mâinile pe soția mea! îl străpunse pentru ultima oară cu lama, apoi s-a asigurat că-l împinge departe de mine.

ㅤㅤLuciano s-a uitat uluit la cei doi, apoi a făcut mai mulți pași stângaci în spate, prăbușindu-se pe pământ cu sângele țâșnindu-i pe gură. Alexandru privea îngrețoșat cum își dădea duhul, în timp ce Daniel se uita la tatăl lui fără emoție, după ce-l înjunghiase de patru ori fără niciun semn de remușcare.

ㅤㅤS-a întors spre Alex după ce bărbatul a încetat să respire, cu mâinile încă pătate de sânge și și-a dres glasul:

ㅤㅤ— Recunosc că te-am subestimat, a început să vorbească, dar Alex încă privea spre corpul inert al lui Luciano. Nu trebuia să-ți trimit coordonatele când erai atât de aproape. Poate că n-am fi fost aici, în acest fel. De ce n-am reușit să te împiedic să ajungi la timp?

ㅤㅤ— Eu aveam de trăit o iubire aici, a replicat cu ură, încă privind spre Luciano. Și o ultimă suflare de dat, a reluat, îndreptându-și ochii plini de dispreț spre Daniel care a început să rânjească.

ㅤㅤ— Nu trebuia să aștept să se declanșeze mina pentru a te omorî.

ㅤㅤ— Ai luptat mișelește de la bun început. Ai lovit mereu sub centură. Acum înțeleg de unde ai învățat toate astea.

ㅤㅤ— Și, în concluzie, soarta mi-a fost pecetluită cu tine, nu cu Laura. Ce mesaj crezi că ne transmite viața?

ㅤㅤ— Tine-ți gura! Nici măcar nu știi pentru ce o să mori. Mori în numele unui sentiment pe care nu-l cunoști și n-o să știi niciodată ce înseamnă inima Laurei!

ㅤㅤDaniel a început să râdă, privind cum Diana se apropie, alergând spre ei. Dar nu a suflat o vorbă când Diana a privit îngrozită cadavrul lui Luciano.

ㅤㅤ— Alexandru!

ㅤㅤ— Diana?

ㅤㅤ— Am sunat, Alex. Vin. Am trimis și adresa, Laura a rămas să-i ajute să te găsească mai repede, a spus plină de speranță, ignorând crima tocmai produsă. Vin și polițiștii, și experții în dezamorsarea bombelor. O să scapi, iubitule! a concluzionat fericită și Alex a început să zâmbească, rotindu-și trunchiul ca să o poată privi, cu atenție ca să nu-și miște picioarele.

ㅤㅤ— O să scăpăm, Diana. O să scăpăm împreună.

ㅤㅤDaniel a pufnit la vederea celor doi și a zâmbit ironic, dar fără să se poată abțină să nu se gândească la cum ar fi să scape și el. Să se întoarcă acasă cu Laura la fiul lor.

ㅤㅤ— Romantici incurabili! i-a luat în râs, dar cei doi nici nu-i mai sesizau prezența.

ㅤㅤ— O să plecăm de aici împreună, ținându-ne de mână.

ㅤㅤ— O să ne înlănțuim unul de celălalt.

ㅤㅤ— Și n-o să ne mai despărțim niciodată!

ㅤㅤ— N-o să ne mai despărțim niciodată.

ㅤㅤTrecuseră deja două ore de când echipajele ajunseseră, securizând perimetrul și încercând să găsească o soluție pentru cei doi bărbați. Diana stătea lângă detectiv, cu mâinile împreunate, rugându-se neîncetat ca soțul ei să scape nevătămat de acolo.

ㅤㅤNici măcar nu observase când cadavrul lui Luciano fusese ridicat și dus la morgă. Nici întrebările despre posibilul eveniment nu le mai auzea, privirea îi era ațintită doar spre bărbatul ce se străduia să rămână nemișcat, în timp ce unul dintre experți studia mina pe care călcase.

ㅤㅤ— Nu vă temeți, doamnă. O să scape, a rostit încurajator detectivul când a observat îngrijorarea Dianei.

ㅤㅤNu i-a răspuns, doar și-a frământat mâinile, cu ochii umflați de plâns.

ㅤㅤ— Doamne, cruță-mi-l! Te rog, cruță-mi-l, Doamne! Te rog..., s-a rugat fără pauză cu inima strânsă într-un ghem.

ㅤㅤA privit temătoare, dar încă cu o speranță încăpățânată în suflet, când expertul ce studiase mina lui Alexandru a început să vină spre ei. Un zâmbet slab i-a apărut pe buze la gândul că își va putea lua soțul și să plece acasă.

ㅤㅤ— Ce s-a întâmplat? S-a terminat? De ce ați venit? l-a luat la întrebări imediat, cu pulsul crescând la valori tot mai mari.

ㅤㅤ— Minele folosite sunt foarte puternice, a început să explice și Diana l-a privit nedumerită.

ㅤㅤ— Adică?

ㅤㅤ— În jurul soțului dumneavoastră sunt foarte multe mine apropiate una de alta.

ㅤㅤ— Da? l-a încurajat să continue cu glasul tremurat.

ㅤㅤ— Explozia uneia le-ar putea declanșa și pe celelalte, i-a explicat cu calm și răbdare, dar femeia nu putea să accepte ce încerca să-i spună.

ㅤㅤ— Dar dumneavoastră o să le dezamorsați, nu? a întrebat nesigură, privindu-l disperată pe expert.

ㅤㅤ— Putem dezamorsa una, dar pe cealaltă e imposibil s-o dezamorsăm.

ㅤㅤInima a început să-i bată repede și simțea cum o ia amețeala, dar nu avea să se lase pradă corpului ei slab. A privit spre câmp, unde Daniel și Alexandru stăteau nemișcați pe câte o bombă și un gând negru a apărut în mintea ei, îmbolnăvindu-i inima.

ㅤㅤ— Pe care? a întrebat cu frica în suflet.

ㅤㅤ— Minele au fost amorsate și în mod electronic, a mai adăugat, dar pe Diana n-o mai interesa asta.

ㅤㅤ— Pe care? a insistat, începând să se agite.

ㅤㅤ— Mecanismul minei pe care a călcat soțul dumneavoastră e foarte complicat. E foarte greu de deslușit. Îmi pare rău.

ㅤㅤCoșmarul Dianei prindea contur și mulțumea Cerului că Laura rămăsese să dea o declarație undeva mai departe de câmp și nu putea auzi asta. Simțea cum se pierde cu firea și corpul ei e în prag de colaps.

ㅤㅤ— Vă rog, faceți ceva! Salvați-l pe Alexandru, vă rog! a implorat, începând să plângă din nou.

ㅤㅤDaniel a privit cu atenție toată discuția de la depărtare și bănuia deja deznodământul lor din panica Dianei.

ㅤㅤ— Treburile nu merg prea grozav, l-a anunțat pe Alex care deja era resemnat, cu o durere imensă în inimă.

ㅤㅤ— Ține-ți gura, i-a spus obosit, cu dispreț.

ㅤㅤ— Te-ai gândit ce s-ar întâmpla dacă eu aș scăpa și tu ai rămâne?

ㅤㅤAlexandru îl țintui cu privirea, având crima în pupile, dar nu a mai zis nimic. A privit spre omul ce se chinuia să analizeze mina pe care a călcat Daniel.

ㅤㅤ— E foarte greu. Facem tot ce putem, a asigurat-o expertul pe Diana, dar niște cuvinte nu erau suficiente pentru ea.

ㅤㅤ— Detectivule, zi ceva, te rog frumos! Alexandru e acolo! Haideți, faceți ceva! a început să se răstească și să se panicheze tot mai mult.

ㅤㅤDomnul detectiv a răsuflat zgomotos și a clătinat încet din cap, încercând s-o liniștească pe Diana. L-a rugat pe expert să dea tot ce poate ca Alexandru Dinu să scape viu.

ㅤㅤ— După panica ei, ar putea fi ziua mea norocoasă, a rostit Daniel, încă analizând conversația.

ㅤㅤAlexandru a început să-i audă strigătele tot mai pronunțate și a privit peste umăr spre soția lui care deja își pierdea mințile.

ㅤㅤ— Faceți ceva, vă rog! Să vină altcineva! Să se facă ceva! Haideți, faceți ceva!

ㅤㅤ— Noi suntem singura echipă de experți în acest domeniu.

ㅤㅤ— Atunci, să faceți o minune! Faceți ceva! Salvați-l!

ㅤㅤDaniel s-a uitat atent spre omul ce se ridica de la picioarele lui. Bărbatul și-a redresat poziția și l-a privit bucuros.

ㅤㅤ— Puteți ridica piciorul, a rostit și Daniel și-a stăpânit cu greu rânjetul superior când l-a privit pe Alex încă captiv. Urmați-mă, a adăugat și Daniel a luat-o încet în spatele lui triumfător.

ㅤㅤ— Dar a mea? l-a întrebat Alexandru pe expert și pe chipul acestuia a apărut o umbră de regret ce i s-a înfipt ca un cuțit în inimă.

ㅤㅤA ridicat din umeri și a scuturat din cap cu buzele strânse într-o linie dreaptă:

ㅤㅤ— Îmi pare foarte rău.

ㅤㅤDiana care terminase să se certe cu alt om din echipă, l-a văzut pe bărbat dându-i verdictul soțului ei și acum devenea mult mai real, imposibil de ignorat. O durea pieptul și abia mai putea respira, instinctiv și-a dus mâna la inimă, simțind cum o înjunghie. A privit cum Alex a încuviințat din cap și lacrimile o asaltară din nou. Nu putea să accepte că va pleca fără o parte din inima ei.

ㅤㅤ— Ți-am spus că e ziua mea norocoasă, a rostit batjocoritor și a luat-o pe culoarul marcat, apropiindu-se de Alex. Nu ai reușit să accepți asta, dar azi s-a confirmat din nou. Alecsandrescu câștigă mereu, a încheiat mândru, fără să fie afectat de privirea tăioasă a lui Alexandru.

ㅤㅤAlex l-a privit cu ură și a așteptat cuminte să ajungă în dreptul lui, atunci l-a prins cu forță de braț. Daniel a râs sec și a rămas în loc.

ㅤㅤ— Asta s-o crezi tu, a spus disprețuitor.

ㅤㅤ— Dă-i drumul! i-a cerut expertul, dar Alex l-a strâns mai bine pe Daniel, făcându-și intențiile clare.

ㅤㅤ— Plecați imediat de aici, a declarat, privind peste umăr la bărbat. Când o să ridic piciorul, n-o să mai aveți nicio șansă, i-a avertizat și expertul l-a privit contrariat, apoi a început să-și adune echipa pentru a părăsi perimetrul.

ㅤㅤDaniel, în ciuda faptului că era prins într-un joc decisiv, părea foarte binedispus. Chipul nu-i trăda nicio emoție de vreo eventuală frică.

ㅤㅤ— Nu ai putea s-o faci, i-a spus lui Alex și acesta a pufnit.

ㅤㅤ— Ba aș face-o. O să le salvez pe Laura și Diana de tine. Ba chiar, pentru totdeauna! i-a scuipat cuvintele direct în față și zâmbetul sfidător al lui Daniel s-a risipit.

ㅤㅤȘtia că e serios, dar mai știa că Alexandru Dinu nu era un om capabil de așa ceva.

ㅤㅤ— Nu.

ㅤㅤ— Până aici a fost.

ㅤㅤ— În final, m-ai uimit și pe mine. Nu mă așteptam la asta, a spus sincer, dar nu l-a impresionat pe bărbatul ce-l ținea prizonier.

ㅤㅤAlex era mândru de el, simțea că asta e ce trebuie să facă. Dacă destinul l-a adus aici, a făcut-o cu un scop, iar acela era să-și salveze familia de ticălosul care-i rănise fiica.

ㅤㅤ— Alexandru! glasul Dianei l-a trezit din transă și a privit-o de după umăr. Alex, iubitule, să nu cumva să renunți, da? Să nu cumva să renunți! O să te salvăm!

ㅤㅤCuvintele ei i-au frânt tot ce-i mai rămăsese din inimă, căci știa că acest vis al soției sale nu-l putea împlini, oricât își dorea. Era atât de greu s-o asculte când știa că este obligat s-o dezamăgească. De fiecare dată când auzea durerea Dianei, ura soarta care i-a fost dată.

ㅤㅤ— Detectivule, cheamă pe cineva! Fă ceva! Salvează-l pe Alexandru! a început să-l implore din nou, dar era peste puterile lui.

ㅤㅤEra peste puterile oricărui om. Nici măcar Dumnezeu nu-l mai putea scăpa de acolo.

ㅤㅤ— Doamnă, nu e nimic de făcut acum. Nu vă pot pune în pericol pe tine și echipa mea. Trebuie să plecăm de aici. Îmi pare rău. Te rog!

ㅤㅤDiana a început să râdă frustrată printre lacrimi, simțind cum totul înăuntrul ei se rupe și dispare.

ㅤㅤ— Îți pare rău, l-a îngânat ironică. Îți pare rău acum? Tu știi cine e cel de acolo? E sufletul meu, sângele meu! a început să țipe, cuprinsă de o furie răvășitoare. Dacă ți-ar părea rău, nu ai sta aici, așa! a continuat frântă, înduioșându-i pe toți din jur. Fă iute ceva! Fă ceva! i-a cerut, arătând spre câmp cu ultimele puteri.

ㅤㅤDaniel a privit la brațul prins de Alexandru, apoi și-a adâncit ochii în ai lui. Știa că nu va merge până la capăt. Spera că nu va merge până la capăt. Dar era prea mândru ca să-l implore pentru viața lui.

ㅤㅤ— Dă-mi drumul, tu nu ești ca mine. Nu ai putea ucide un om cu bună știință.

ㅤㅤ— Ai meritat-o din plin, i-a răspuns scârbit.

ㅤㅤDiana refuza să se îndepărteze și nu-l scăpa din ochi pe Alex. Îi era teamă că dacă întoarce capul, atunci el ar dispărea și l-ar pierde pentru totdeauna.

ㅤㅤ— E foarte riscant să stați aici, îndepărtați-vă imediat. Ar putea exploda în orice clipă, i-a anunțat expertul, dar Diana a scuturat vehementă din cap.

ㅤㅤ— Nu plec nicăieri... nu plec nicăieri de aici, a murmurat ca pe un jurământ, cu ochii doar la Alex.

ㅤㅤ— Trebuie să plecăm, i-a spus detectivul și a încercat s-o tragă de acolo, dar s-a smucit cu putere. Lasă-l, trebuie să plecăm. Hai! i-a ordonat și ea doar a început să plângă mai rău, refuzând să se urnească.

ㅤㅤ— Diana! a strigat-o Alex. Pleacă de aici, a rugat-o, sfâșiat de suspinele ei ce se auzeau atât de clar.

ㅤㅤ— Nu pot să plec, Alex! Nu pot să te las aici, așa!

ㅤㅤ— Hai, doamnă! a încercat s-o ia iar detectivul, dar a refuzat încă o dată. Trebuie să plecăm, doamnă, a încercat să motiveze, dar nu avea cine să-l înțeleagă.

ㅤㅤDurerea o paralizase. Îl privea în ochi pe soțul ei, neputincioasă. O durea fiecare parte, fizică și psihică. Nu avea să se ierte niciodată dacă-l abandona acolo pe Alexandru.

ㅤㅤ— O să pleci, Diana!

ㅤㅤ— Nu te las aici nici dacă mor! Ai înțeles?

ㅤㅤ— O să mă lași. O s-o îmbrățișezi pe fata noastră, pe Laura. O să continuați să trăiți pentru mine. Hai!

ㅤㅤ— Nu se poate, Alex! a rostit categorică cu vocea ruptă de lacrimi. Nu pot pleca de aici fără tine. Te rog, nu-mi face asta, Alexandru! Te implor, nu-mi face asta!

ㅤㅤ— Detectivule! Scoate-o cu forța pe Diana, îndepărteaz-o de aici. Să nu rămână nimeni. Haide! Nu vreau să aibă nimeni de suferit!

ㅤㅤA încuviințat slab și a apucat-o pe femeie de braț, forțând-o să meargă. Dar a continuat să se opună și să protesteze, aducându-l în pragul exasperării.

ㅤㅤ— Doamnă! Nu e nimic de făcut acum!

ㅤㅤ— Alexandru! a ignorat complet cuvintele detectivului, privind îndurerată spre cei doi bărbați.

ㅤㅤ— Nu plânge, Diana! Zâmbește! i-a spus, cu ochii fixați asupra lui Daniel. Azi o să vă salvez pentru totdeauna de pacostea de Alecsandrescu!

ㅤㅤ— Bine că am un tovarăș de drum! a replicat zeflemitor.

ㅤㅤ— Nu se poate, Alex! Diana a continuat să refuze finalul.

ㅤㅤ— Hai, îndepărteaz-o pe Diana de aici!

ㅤㅤ— Alexandru! Eu aș muri fără tine, Alex! Te rog, nu-mi face asta. Aș muri fără tine. Nu aș putea trăi! Te rog!

ㅤㅤLacrimile începură să se adune și în ochii lui Alexandru, conștientizând că sfârșitul se apropie.

ㅤㅤ— O să ne crești nepotul, Diana! O să fii împreună cu Laura! O să trăiți în continuare pentru mine! Haide!

ㅤㅤ— Dar eu nu aș putea trăi fără tine... nu aș putea trăi fără tine! Ia-mă și pe mine, atunci!

ㅤㅤ— Ți-am scris o scrisoare după ce ne-am căsătorit. E în bibliotecă. Când îți pierzi speranța, deschide-o și citește-o, Diana. Când îți pierzi speranța în viață, deschide-o și citește-o!

ㅤㅤ— De ce nu terminați odată? l-a întrebat Daniel, incapabil să mai suporte dialogul lor.

ㅤㅤ— Noi ne iubim mai mult decât ai putea înțelege tu, i-a răspuns cu ură, în surdina protestelor soției lui.

ㅤㅤDaniel care privea suferința Dianei în prim-plan, văzând-o cum se zbate să rămână lângă el, simțea pentru prima oară milă. Și mai ales, o putea înțelege pe deplin. Iar asta îl speria și îl incomoda.

ㅤㅤSpera ca Laura să nu sufere astfel după el, era prima dată când se ruga și o făcea doar ca Laura să nu simtă asemenea durere. Un sentiment ciudat i se zvârcolea în piept când vedea disperarea femeii și auzea plânsul ei mișcător. Nu știa ce înseamnă, știa doar că voia să înceteze.

ㅤㅤ— Hai, trage-ți piciorul și pune capăt acestei torturi, i-a replicat serios și resemnat cu gândul că n-o să-și mai vadă băiatul și soția niciodată.

ㅤㅤ— N-o să se termine când vrei tu, ci când vreau eu, a spus cu ură, având ochii înlăcrimați. Diana! a strigat-o și a privit peste umăr. Spune-mi ceva frumos, pentru ultima oară!

ㅤㅤ— Te iubesc foarte mult! a țipat în timp ce era îndepărtată de către detectiv. O să te iubesc până la ultima suflare!

ㅤㅤ— Și eu te iubesc foarte mult! i-a răspuns cu ultima forță rămasă și s-a întors către Daniel. Acum se poate termina, i-a zis după ce și-a șters lacrimile.

ㅤㅤ— Daniel Alecsandrescu a trecut prin lumea asta, a declarat amar, privind în depărtare cum Laura pășește spre câmp.

ㅤㅤ— Ăsta nu e sfârșitul nostru. E sfârșitul tău!

ㅤㅤLaura a grăbit pasul când a văzut-o pe mama ei în acea stare, dar s-a oprit când și-a privit tatăl cum ridică piciorul, declanșând o explozie imensă.

ㅤㅤ— Alexandru! Alexandru! urletele pline de durere ale Dianei puseseră stăpânire pe întreaga zonă.

A rămas fără puteri și l-a strigat până a rămas fără voce când a realizat că Alexandru chiar s-a dus și a căzut la pământ, susținută cu greu de detectiv, plângând isteric.

ㅤㅤLaura a rămas paralizată, auzind doar vocea distrusă a mamei ei. N-a durat mult până când a început să plângă, dar s-a chinuit să ajungă la mama ei, prăbușindu-se în genunchi lângă ea. A luat-o în brațele ei și a început să plângă cu ea, simțind o durere pe care n-o experimentase niciodată și căruia nu-i putea face față.

ㅤㅤTocmai și-a pierdut tatăl și soțul în aceeași zi.

ㅤㅤTrecuse o săptămână de la tragedia familiei lor, iar Laura a fost nevoită să se ocupe de toate pregătirile, fiindcă mama ei era prea distrusă de durere ca să mai poată face orice. Suferea enorm, iar Laura suferea și mai mult când o vedea în acest fel.

ㅤㅤNu că Laura ar fi fost într-un loc mai bun, era pietrificată de durere, dar Sebastian îi oferise putere să ia problema în mâinile ei și să-i găsească rezolvare.

ㅤㅤTocmai s-a terminat înmormântarea tatălui ei, unde a fost nevoită să îngroape un sicriu gol, exact ca în cazul soțului ei, căci trupurile lor n-au mai fost găsite. Nu mai era nimic din ei. Era de parcă nu existaseră și acum Laura încerca să se convingă că au existat.

ㅤㅤIulia legăna ușor căruțul înainte și înapoi, privind de pe bancă spre Diana care nu părăsise locul de veci al soțului ei de ore bune. Dar nu o judeca, la fel a făcut și ea când și-a înmormântat fratele. A aruncat o privire în stânga ei, la Laura, care era lângă ea pe bancă și o supraveghea pe mama ei. O admira atât de mult. Era singura care a rămas stăpână pe sine, deși suferea enorm de mult. Puteai să vezi asta în ochii ei goi și cearcănele vizibile. Dar se forța să fie puternică pentru ele două.

ㅤㅤDiana atingea pământul și plângea fără oprire, admirându-l pe Alexandru în poza mică de pe piatra lui funerară. Când a mai reușit să-și rețină plânsul, și-a îndreptat spatele și și-a șters lacrimile cu grijă, zâmbindu-i slab pozei.

ㅤㅤA băgat mâna în paltonul negru și a scos cu grijă scrisoarea lăsată de soțul ei. A despăturit-o cu atenție și s-a chinuit să n-o păteze cu lacrimile ce reveniră. A luat aer în piept și s-a apucat s-o citească:

Dragostea mea infinită, viața mea, soția mea dragă, în dimineața asta m-am trezit cu tine și cu fiica mea lângă mine. Se spune că omul nu mai rămâne pe lume după ce moare. Ce minciună mare! M-am uitat la voi. Voi erați ziua mea de mâine, viitorul meu. În dimineața asta, am schimbat numele fericirii; am numit-o Diana și Laura. Asta nu e dragoste, iubito. E cu neputință. Dacă ar fi fost așa, inima mea nu s-ar fi cumințit puțin când ne-am căsătorit? Dacă ceea ce trăiesc s-ar fi numit doar dragoste, iubirea noastră n-ar fi plâns așa în ea. N-ar fi trebuit să mă tem măcar puțin de moarte? Nu mă tem. Nu mă tem deloc chiar.
Iubita mea, soția mea, femeia mea... tu ai făcut un erou dintr-un amărât de licean. Dacă asta nu e o minune, atunci ce este? Tu l-ai creat pe Alexandru. M-ai completat ca și când ai completa un tablou cu degetele tale delicate. Am ieșit din mâinile tale. M-am întrupat. Nu am regretat restul.
Diana mea, Laura mea... nu am altă teamă pe lumea asta decât să vă pierd pe voi. Eu am ieșit din mine însumi deja, m-am unit cu voi. Fiindcă am lăsat în urmă două perechi de ochi, care o să trăiască pentru mine. V-am lăsat pe tine și pe fata noastră. V-am lăsat pe voi.
Vă aud pe tine și Laura de dincolo. Mă căutați. Peste puțin timp, o să ne ducem în grădină. Mi-e dor de voi până și când sunteți lângă mine. Nu mi se pare ciudat, m-am obișnuit. Fiindcă voi sunteți respirația mea.
Să nu mă uiți niciodată. Atâta timp cât respirați voi, n-o să mor. Eu am capitulat în fața ta, iubito. Fiindcă asta nu e doar o dragoste. E o dragoste infinită.

ㅤㅤÎn ciuda eforturilor Dianei, niște lacrimi au reușit să păteze pagina. A strâns bucata de hârtie la piept și a închis ochii, dorindu-și să fi existat o cale prin care să-l aducă înapoi pe Alexandru. Dar nu putea. A îndepărtat foaia și a citit-o din nou, având răspunsul chiar în mâinile ei. Alexandru va fi întotdeauna lângă ea, atât timp cât va trăi. A zâmbit tristă și a atins cu grijă poza soțului ei.

ㅤㅤLaura își învârtea verigheta pe deget în timp ce se uita la mama ei. Și-a coborât privirea, auzindu-i din nou cuvintele lui Daniel, atât de clare și răspicate că era de parcă tocmai i le spunea.

Îți va spune tot ce trebuie să știi și vei înțelege ce este important.

ㅤㅤA mai învârtit-o puțin, apoi a simțit nevoia să o scoată ca și cum o rănea. A prins-o în degetele ei și a analizat-o îndelung, apoi a încremenit când a rotit-o și a observat că este gravată. S-a încruntat când a remarcat că cuvintele erau în italiană.

Piccola del mio cuore.

ㅤㅤIulia s-a aplecat pentru a vedea la ce se uita cumnata ei atât de concentrată și a surâs când a citit inscripția.

ㅤㅤ— Ce frumos! a mărturisit și Laura a privit-o încurcată.

ㅤㅤ— Ce înseamnă?

ㅤㅤIulia i-a zâmbit și a luat-o de după umeri într-o îmbrățișare.

ㅤㅤ— Micuța inimii mele, a șoptit și Laura s-a încordat.

ㅤㅤS-a retras din brațele Iuliei și a privit hipnotizată inelul din mâna ei. În scurt timp, lacrimi au început să-i curgă pe obraji. Dar nu erau de tristețe, nicidecum. Nu cu zâmbetul pe care-l căpătaseră buzele ei. În final, a obținut răspunsul pe care l-a căutat atât amar de timp. A sărutat bijuteria, apoi a pus-o înapoi pe deget, întorcându-se la privitul mamei ei cu o nouă speranță în inimă.

ㅤㅤDaniel a iubit-o. Până în ultima clipă.

Sfârșitul părții I!
Sper că v-a plăcut!

Mă găsiți și pe:
Instagram - authorclauurux
TikTok - authorclauurux

8934 de cuvinte!

Pe data viitoare, dragii mei!