ㅤㅤㅤBuimăcită, mă rotesc în somn în căutarea unei noi poziții de somn mai favorabilă după ce am amorțit. Două mișcări au fost îndeajuns să simt impulsul de a vomita. Mă ridic cu toată forța pe care am putut s-o găsesc în mine amețită fiind și fug direct spre baie, vărsând totul din stomacul meu. Când s-a sfârșit, gâfâiam de parcă am depus cel mai mare efort din viața mea și am tras apa slăbită. Am rămas pe podea, neavând resursele necesare să mă ridic. Nici măcar voința. 

ㅤㅤㅤMi-am lipit spatele de perete, apoi mi-am sprijinit capul și am oftat zgomotos. Mii de gânduri își făceau loc în mintea mea și dintre toate n-am putut să ignor întrebarea insistentă: Aceasta este calea Universului de a mă pedepsi? Este un avertisment? Mi-a fost oferită atât de multă putere să rezist răului ce mă urmărește necontenit și asta pentru ce? Am cedat din nou în fața lui, am căzut în brațele lui de parcă nu știam că acolo am suferit cel mai mult. Avea dreptate, nu mă învăț niciodată minte... nici măcar acum. Dacă aș putea să mă întorc în timp sau m-aș afla iarăși în aceeași situație, l-aș alege mereu pe el. Conștientă fiind că nu-l pot avea niciodată, că el nu mă va alege niciodată, în nicio circumstanță. De ce continui să mă rănesc singură? Am ajuns în punctul în care doar mă resemnez, știind că n-am nicio rezistență și aștept cu nerăbdare ziua în care voi putea privi în ochii lui mai întunecați decât iadul și după-i voi întoarce spatele și voi pleca. Fără nicio ezitare, fără să privesc înapoi. Să plec și să mă eliberez odată și pentru totdeauna de toată otrava lui.

ㅤㅤㅤOchii mi-au coborât spre umflătura abdomenului meu ce a devenit mult mai vizibilă și am suspinat adânc. Acum nu mă voi putea elibera niciodată cu adevărat de el. Am zâmbit amar și mi-am pus mâna pe fiul meu. Nici nu a ajuns aici și este un haos total, probabil deja îi este rușine cu o mamă atât de slabă ca și mine. Și așa este, sunt lipsită de orice control când Daniel doar mă privește. Sunt prizoniera inimii mele ce refuză cu înverșunare să-i dea drumul.

ㅤㅤㅤ— Laura? Vocea lui aproape că cutremură baia, cel puțin asta am simțit eu.

ㅤㅤㅤMi-am ridicat privirea doar pentru a-l vedea cum se uită alarmat la mine din tocul ușii. N-am putut să mă gândesc la un simplu răspuns sau la orice altceva, în afară de faptul că părea atât de înalt acum, ca un gigant, în timp ce eu mă simțeam mai mică decât niciodată pe podeaua băii, aproape minusculă, sub inspecția desăvârșită a ochilor lui. Tăcerea mea îl determină să vină lângă mine, aplecându-se până la nivelul meu și tăindu-mi respirația. Își plimbă preocupat privirea de-a lungul feței mele, apoi mi-a cuprins obrajii în mâinile sale. Atunci am înțeles de unde provenea iluzia mea prostească. Nu el este cel uriaș, controlul lui asupra mea este, altfel inima mea n-ar fi început să bată într-un ritm atât de alert de îndată ce distanța dintre noi aproape că a dispărut.

ㅤㅤㅤ— Ce se întâmplă? Întrebă când a simțit intensitatea cu care-l priveam.

ㅤㅤㅤ— Cum voi înceta să te iubesc? Era mai mult o întrebare pentru sine, ce s-a făcut auzită de amândoi.

ㅤㅤㅤSperam ca măcar el să-mi ofere o soluție, căci eu am epuizat toate opțiunile. Atât de multe și nimic n-a funcționat.

ㅤㅤㅤDaniel a rămas nemișcat, pătrunzându-mă direct în inimă cu privirea lui de oțel. Nu puteam distinge nici măcar o emoție pe chipul lui, dar eram obișnuită cu asta. Atât de obișnuită încât tăcerea lui a început să-mi spună mai multe decât ar face-o el vreodată. Nu avea să răspundă, dar știam de ce. Nu avea nici măcar cea mai mică idee ce să spună.

ㅤㅤㅤ— Haide, să te ridicăm de aici, schimbă subiectul, îngropându-l definitiv.

ㅤㅤㅤSe ridică și s-a întins imediat după mine. Mâinile lui mi-au cuprins ferm talia când mâinile mele au căutat sprijin necontenit în umerii săi. Mă ajută să mă ridic fără nicio dificultate în ciuda condiției sale, de parcă bandajul din jurul abdomenului său nici nu exista, la fel și rana ce se vindeca. M-a condus până la chiuvetă unde a stat în dreptul meu și mi-a spălat fața grijuliu, apoi a șters-o cu un prosop moale. Când a vrut să mă ducă până în dormitor, l-am oprit și m-am tras la o parte.

ㅤㅤㅤ— Pot să merg singură, am spus vehementă și mă aprobă fără comentariul tipic pe care-l așteptam din partea lui.

ㅤㅤㅤM-am întors în pat, dar i-am simțit privirea pe tot parcursul deplasării. Starea de greață reveni îndată ce m-am așezat pe saltea și am scos un sunet ce l-a făcut pe Daniel aproape să se teleporteze lângă mine, privindu-mă cu ochii mari.

ㅤㅤㅤ— Ce este? Întrebă ușor panicat de grimasa feței mele și m-am abținut să mă amuz.

ㅤㅤㅤ— Mi-e greață în continuare, i-am oferit într-un final un răspuns și mă aprobă precum un soldat, apoi se ridică de pe marginea patului.

ㅤㅤㅤ— Mă întorc imediat, încearcă să reziști.

ㅤㅤㅤL-am urmărit cu ochii larg deschiși cum pleacă din cameră și după m-am încruntat. Ce este cu el? Sau mai bine zis, ce vrea să facă? În toată așteptarea în care m-a lăsat, aproape am uitat de starea de rău pe care o aveam. Intriga mă acapară cu totul. Daniel s-a întors în câteva minute cu o farfurie mică pe care erau așezate feliile presărate cu zahăr tăiate dintr-o lămâie. Un zâmbet tâmp îmi ocupă chipul. Se așeză din nou pe marginea patului și mi-a întins farfuria. Am apucat-o fără să gândesc de două ori.

ㅤㅤㅤ— Cine ar fi crezut? Daniel Alecsandrescu să-mi aducă mie felii de lămâie că nu mă simt bine, am zis în spirit de glumă și el zâmbi ușor, apoi își plasă mâna pe coapsa mea.

ㅤㅤㅤ— Este vina mea că ești în situația asta, pot să fac un sacrificiu.

ㅤㅤㅤN-am mai adăugat vreun comentariu, fiind inutil. Am zâmbit în fața dovezii lui de bună voință și am apucat una dintre felii. Mușc din ea și mă izbesc de gustul caracteristic al lămâii ce-și lasă urma în întreaga mea cavitate bucală. Mă strâmb și tușesc puțin, remarcând felul în care Daniel m-a privit în tot acest timp. Zâmbesc stingherită, iar el surâde aproape imperceptibil. Știam că interesul exagerat pe care-l avea față de mine era cauzat de teamă și grijă, totuși nu face situația mai puțin ciudată. Fiul nostru a scos la suprafață o latură total neașteptată a tatălui său, în fața căreia n-am idee cum ar trebui să mă port. Ar trebui să mă bucure că-i pasă, dar de cele mai multe ori, grija sa obsesivă este obositoare și o displac din adâncul sufletului meu. Deoarece el nu știe diferența între a avea grijă și a controla pe cineva. Un altfel de control căruia nu mă pot supune oricât aș încerca să închid ochii. Înțeleg că nu are de gând să se oprească din a mă studia atent și oftez adânc, abandonând a doua felie de lămâie din mână. Un sunet dezaprobator nu întârzie să apară.

ㅤㅤㅤ— Suntem bine. Stările acestea vor continua să apară și sunt normale, relaxează-te.

ㅤㅤㅤAprobă tăcut și pot vedea cum am greșit în privința preocupării lui. Da, l-a îngrijorat starea mea și a copilului, dar acum... acum văd o altă tulburare în ochii lui. Una total necunoscută mie. Își schimbă poziția, dându-și seama de concluzia mea fără să fie nevoie s-o rostesc cu voce tare. Își sprijină coatele pe genunchi, împreunându-și mâinile și așezându-și bărbia peste ele. Toate acestea în timp ce privește rătăcit peretele în direcția căruia s-a întors departe de mine și ochii mei. N-a durat mult până când am simțit cum cearșaful de pe pat îmi dispare treptat de sub picioare. 

ㅤㅤㅤO senzație familiară pe care am avut-o când eram mică și am mers împreună cu părinții mei la plajă. Mergeam mereu la plajă cu ei, dar acea zi a fost diferită. A fost ziua în care am înfruntat pericolul pentru prima dată. Am intrat în mare în ciuda rugăminților mamei mele, marea fiind destul de agitată în acea zi. N-am ascultat-o nici când mă striga să mă întorc, continuând să înaintez printre valurile care erau mari, dar ușor de învins. Asta până când senzația aceea a venit. Nisipul mi se retrăgea tot mai mult printre degetele de la picioare, adâncindu-mă inevitabil în cel de dedesubt. Țin minte că nici asta nu m-a alarmat, eram doar bucuroasă că nivelul apei a scăzut chiar dacă simțeam înăuntrul meu că urmează ceva rău. M-am rotit cu greu în direcția mamei doar pentru a o anunța entuziasmată că marea își revenise. Ultimul lucru pe care l-am văzut înainte ca valul uriaș să mă izbească și să mă aducă brutal până la mal, a fost privirea îngrozită a mamei și felul în care venea grăbită spre mine. N-am pățit nimic, dar momentul m-a marcat din pricina gândului că aș fi putut păți ceva. Asta simțeam și acum, chiar dacă cearșaful nu se mișcase nici măcar un centimetru. Golul pe care-l simțeam în stomac prevestea dezastrul cu care urma Daniel să mă izbească.

ㅤㅤㅤ— A fost greșeală ce s-a întâmplat ieri, răsuflu mâhnită, simțind din plin valul imens imaginar. Nu vreau să crezi că a fost ceva mai mult, nu poți continua cu ideea asta prostească că se va schimba ceva. Nu se va schimba, repetă, adâncind mai mult cuțitul în inima mea. Niciodată, încheie categoric când respirația mea a devenit mai grea cu fiecare cuvânt ce i s-a rostogolit din gură.

ㅤㅤㅤNu s-a întors o secundă spre mine, neavând curajul sau poate doar nu-i păsa să vadă urmările cuvintelor aruncate cu atât de multă ușurință. Am înghițit în sec și mi-am mutat privirea după ce mi-am șters fugitiv lacrimile ce au căzut prea rapid. Atât de rapid încât le-am simțit prezența când deja parcurseră jumătate din drum. N-am putut să mă rețin să nu mă uit la el din nou, am rămas așa... blocată cu ochii pironiți asupra lui, având atât de multe lucruri de spus. Atât de multe frustrări, întrebări ce voiau să iasă la liman, dar mi-am mușcat limba. M-am dezis total de tot ce s-a întâmplat și am continuat să mănânc fără să mai simt gustul puternic al lămâii. După multe minute lungi și tăcute, Daniel își îndreptă atenția spre mine, fiind nedumerit de răspunsul meu. Sau mai bine zis, absența acestuia. Am încetat să mă lupt cu cruzimea lui acum mult timp. I-am întins farfuria cu nonșalanță chiar dacă inima mea era pentru a mia oară în bucăți și i-am întors spatele, culcându-mă. Dorința mea arzătoare de a uita totul părea să fie ușor de atins prin somn. Dar nu puteam să adorm pur și simplu, oricât de mult mi-am dorit.

ㅤㅤㅤMi-am închis pleoapele, dar am continuat să-i ascult fiecare mișcare. Dorința ca el să plece ocupă primul loc în capul listei. A rămas câteva clipe nemișcat, pătrunzându-mă cu ochii săi negri ce se simțeau ca două pumnale înfipte în spatele meu—îi simțeam privirea până în măduva spinării—, apoi suspină prelung și simt cum salteaua devine mai ușoară, semn că s-a ridicat. Sunetul ușii a urmat la scurt timp după. Mi-am deschis ochii, privind într-un punct fix în peretele ce se afla în câmpul meu vizual. Cuvintele mi se repetau în cap, de fiecare dată mai tare, până când lacrimile s-au întors decise să rămână. Mi-am permis să plâng, chiar dacă silențios doar pentru că el nu era nicăieri să mă vadă sau să mă audă. Am trăit și retrăit acest moment de mai multe ori decât pot să număr, ar trebui să fiu imună, dar nu sunt. Doare mai puțin de fiecare dată, dar tot doare. Refuzul pe care mi-l aruncă în față de fiecare dată mă strivește și asta doar pentru că sunt conștientă că eu nu sunt capabilă să-l refuz. Știu că voi fi folosită, dar nu pot face nimic să împiedic asta și mă trezesc din nou și din nou în același loc. Îi dau dreptate încă o dată, nu mă învăț minte niciodată.

ㅤㅤㅤAm șters imediat orice urmă că am plâns când i-am auzit pașii grei pe hol ce se apropiau de dormitor și mi-am închis ochii, prefăcându-mă că dorm în continuare. În momente ca acesta îmi doresc să fiu acasă cu părinții mei. Acolo eram fericită și acolo cu siguranță nu exista un Daniel care să mă rănească.

ㅤㅤㅤIntră în cameră cu pași calculați la perfecție, sunetul lor oprindu-se în fața patului. Căci de acolo simțeam că pumnalele se îndreptară încă o dată spre mine. Prezența lui a adus un aer sumbru și apăsător în cameră ce-mi îngreună respirația oricât am încercat să nu las asta să se întâmple. Inima mi se strânse ca prinsă într-o gheară ce nu avea de gând să mă lase să supraviețuiesc. Atunci am știut. Imaginea lui îmi era perfect proiectată în minte, fiind totul atât de clar chiar și cu ochii închiși. Am fost naivă să-mi închipui că el a crezut o secundă teatrul meu.

ㅤㅤㅤ— Trebuie să plecăm, declamă autoritar și m-am pus pe spate, renunțând la act.

ㅤㅤㅤOricum era fără rost să mă mai prefac acum, pe lângă asta avea dreptate. Chiar trebuia să plecăm... chiar trebuia să plec. Casa asta va fi ștearsă definitiv din memoria mea odată cu pasul final pe ușă. La fel ca tot ce s-a întâmplat între noi, trebuia să fie așa, altfel m-ar fi mâncat de vie totul. M-am pus în șezut la marginea patului, simțind podeaua rece sub tălpile mele goale. A fost ca o trezire la realitate că din păcate eu mă aflu aici și n-a fost totul doar un coșmar. M-am ridicat robotizată chiar dacă nu aveam nicio putere și mi-am îmbrăcat mecanic restul hainelor. Fără să-i atribui o singură privire. Să mă uit la el era ultimul lucru pe care voiam să-l fac acum când inima mea sângera, iar ochii lui întunecați doar s-ar asigura că treaba este bine dusă până la capăt și este ucisă. Îmbrăcată, mi-am dat părul din raza mea vizuală și am ieșit din casă înainte ca pereții să mă sufoce sau să mă zdrobească. Mi-am ocupat locul din dreapta, fiind determinată să-l ignor pentru tot restul vieții.

ㅤㅤㅤAșteptarea devenea mai chinuitoare cu fiecare secundă scursă și mă întrebam serios dacă face asta intenționat, vrând să mă rănească mai rău. Stând singură, în liniște completă și într-o așteptare ce părea că nu se mai sfârșește, am început să gândesc prea mult pentru binele meu. Mai exact, să-mi amintesc. Secvențele de seara trecută au început să mă bântuie când privirea mi-a ajuns din greșeală spre ușa de la intrare. Încă-i resimțeam sărutul pe buze, de parcă era imprimat, la fel și gustul. Amprentele mâinilor sale n-au dispărut de pe corpul meu și nici emoția pe care o aveam de fiecare dată când m-a dezmierdat de parcă eram cea mai specială femeie din lume. Noaptea a trecut, dar o parte din mine a rămas acolo. Incapabilă să renunțe la ceea ce a simțit, ceea ce am simțit amândoi. Felul în care mă privea, poate că nu e vorba de iubire, dar nu te poți uita la cineva în acel fel dacă ți-e indiferent. De asta doare și atât de mult. Confuzia prin care mă silește să trec este mai groaznică decât orice formă de tortură pe care a putut și ar putea s-o exercite asupra mea. Cuvintele lui sunt întotdeauna contradictorii cu acțiunile sale.

ㅤㅤㅤPlânsul nu era departe când brunetul a decis să-și facă apariția. Am strâns din dinți ca să mă împiedic să lăcrimez și să mă trădeze vreo emoție, n-am de gând să-i ofer satisfacția că m-a rănit iarăși. El arăta impecabil atât pe dinafară, cât și pe dinăuntru. Armura invizibilă pe care o purta sub ținuta simplă, dar stilată, era imposibil de pătruns. Mi-am întors privirea înainte să vadă că mă uit la el și am așteptat să mi se alăture. Asta a și făcut, cu o impasibilitate de speriat ce aproape mă făcea să-mi rup părul din cap. Indiferența îl stăpânea, conducând liniștit în timpul în care eu ardeam pe interior, chiar dacă nu puteai citi asta pe fața mea. Măcar un lucru am putut să deprind de la el.

ㅤㅤㅤRana provocată de el sângera mai mult când stăteam atât lângă el. Îmi doream să ajung la Iulia, la mama, până și la Armand. La orice persoană care nu era el. Rugăciuni disperate și lungi rostite în mintea mea ca drumul să dureze cât mai puțin și să evadez de lângă asasinul meu. Semaforul care tocmai a devenit roșu veni ca o palmă. Am început să-mi forțez atenția pe tot felul de lucruri mărunte, pe decorul de afara, dar era chiar mai lipsit de viață ca persoana de lângă mine. Ritmul degetului său ce se lovea de volan în așteptarea verdelui mă aducea la capătul puterilor. Daniel a decis în cele din urmă să acorde importanță stării mele ce devenea din ce în ce mai fragilă.

ㅤㅤㅤ— N-am vrut să te rănesc, murmură și mi-a atras atenția.

ㅤㅤㅤCuvintele lui deși se voiau mângâietoare, doar mi-au pus sare pe rană. M-am uitat la el consternată, simțind durerea cum se transformă în furie cu cât asimilam mai mult ce a zis. Săgeți de foc îmi ies din ochi, luându-l prin surprindere. Nu-l urăsc, chiar dacă vreau asta extrem de mult, dar sunt la un pas s-o fac.

ㅤㅤㅤ— Ce simplu ar fi fost să nu fi vrut asta înainte să mă folosești! Chipul i se întunecă subit, odată cu veninul scuipat de mine. A fost mai convenabil pentru tine să vrei asta de abia după, nu-i așa? Tonul ce ascundea o acuzație subtilă îl transformă pe Daniel.

ㅤㅤㅤVolanul aproape striga după ajutor sub strângerea brutală a mâinilor lui. Era furios. De-a dreptul. Își îngustă privirea și mă privi cu răutate, dar nu m-am lăsat mai prejos, purtând bătălia dintre privirile noastre fără complicații. Respirația ușor mai grea alăturată de uitătura lui criminală anticipau o catastrofă, dar n-am cedat, atacându-l mutește cu aceleași metode mârșave.  După expresia chipului său, nu pare să-i placă gustul propriului medicament. Cel puțin, acum știe măcar unu la sută din ce simt eu. Verdele semaforului revine după o lungă așteptare, iar Daniel nu s-a calmat deloc, ba din contră. Am înghițit în sec când am văzut întunericul dansându-i în voie prin pupile și am închis strâns ochii când apăsă accelerația de parcă am avea nouă vieți și viteza crescu într-un mod alarmant. Am apucat o parte din centura de siguranță mai bine, strângând-o în mâna mea în căutarea unui oarecare sprijin până când degetele mi-au devenit albe, adâncindu-mă în același moment în scaun când el refuză să încetinească, făcând slalom printre puținele mașini ce ne-au ieșit în cale. Mulțumeam tuturor sfinților că nu este un drum foarte circulat, n-am ratat niciunul. Am avut curajul să-l privesc doar pentru a sesiza cum mânia a pus complet stăpânire pe el. Era pentru prima dată când își pierdea controlul, iar eu am avut ghinionul să fiu prin preajmă. Control pentru care îl invidiam atât de mult, s-a dovedit a fi instabil. Simțind din plin consecințele, regretam cu toată ființa mea tot ce am spus și felul în care l-am provocat până a clacat. Nu știam dacă mașină tremura din vina vitezei sau eu eram cea care tremură, înspăimântată că pot muri în câteva clipe. Inima mi se zbătea ca o nebună, dorind să evadeze din cutia toracică, la fel cum îmi doream eu să scap din mașina groazei. Lacrimi mi se adunară în colțurile ochilor și am pierdut total firul despre unde suntem, încotro ne îndreptăm.

ㅤㅤㅤFrână atât de brusc, încât dacă centura mea n-ar fi fost cuplată, aș fi zburat din scaun. M-am izbit cu spatele de scaun și am expirat speriată, nefiind sigură dacă mașina chiar s-a oprit sau am murit. Am rămas blocată, privind în față prin parbriz, cu pulsul ridicat până la cer și bătăile inimii mele ce aproape mă surzeau. Un suflu de ușurare îmi părăsi buzele când am fost convinsă că s-a terminat. I-am simțit privirea mânioasă asupra mea, dar n-am avut stăpânirea de sine să mă înham la alt schimb dur de priviri periculoase. Îmi oferise lecția. Dacă și-a dorit să mă pună la punct și să-mi demonstreze că el nu este o persoană pe care s-o provoc, obținuse exact ce și-a dorit. Nu vreau să-l mai văd niciodată!

ㅤㅤㅤ— Ai dreptate... mormăi cu vocea gâtuită de teamă. Nu s-a schimbat nimic, ești același nenorocit bolnav! M-am răstit cu ochii înlăcrimați, repezindu-mă afară din mașină până în casă.

ㅤㅤㅤFaptul că încă aveam picioarele pe pământ părea un miracol când am înaintat încă zăpăcită pe holul spațios de la intrare ce se întindea în stânga și în dreapta, adăpostind intrările celorlalte camere, curbându-se pe alocuri, dar fiind despărțit de arcada cu puțin după intrarea ușii ce ducea direct în sufragerie. Am înlemnit când Iulia a apărut de nicăieri în mijlocul holului, chiar în fața mea. Zâmbetul bucuros fu șters mai repede decât am clipit când îmi citi groaza pe întregul chip. Scoase o șoaptă îngrijorată și se apropie puțin, punându-și precaută mâinile pe brațele mele. Am privit-o, incapabilă să spun sau să fac ceva.

ㅤㅤㅤ— Ce ți-a făcut?

ㅤㅤㅤA fost de ajuns să aud asta doar pentru a bufni în plâns, neputincioasă. Fratele ei tocmai mă traumatizase cu ferocitatea lui, iar ea părea să știe de sadismul lui Daniel, asumând fără să codească o clipă că el mi-a făcut ceva. M-am oprit din plâns doar pentru a o privi încurcată. Iulia se aștepta ca el să-mi facă un rău oricând, vedeam asta limpede prin frica ce se chinuia s-o mențină ascunsă din ochii ei căprui. N-am știut cum să reacționez, dar nici n-am mai apucat. Sora lui se încordă brusc când privi de după umărul meu și inima mi-a luat-o la goană. El era aici în tot acest timp. Ne-a privit din umbră, ascultând fiecare parte a întrebării Iuliei în întregime. Nu mi-am întors capul, dar puteam să-i simt furia. De data asta nu mai era îndreptată spre mine, ci spre sora lui. Întrebarea pe care mi-a pus-o avea substraturi pe care eu nu le cunoșteam, doar cei doi frați Alecsandrescu și erau cruciale, altfel Daniel n-ar fi fost atât de deranjat de ce a scos Iulia pe gură. Acesta era momentul să mă sustrag înainte să fiu prinsă într-o discuție de familie. Familie din care eu nu voi putea face parte niciodată. I-am lăsat pe cei doi să lămurească, știind că Iuliei nu i-ar face niciun rău și m-am refugiat în camera mea.

ㅤㅤㅤVocile lor se auzeau undeva în fundal, dar nu erau de ajuns să oprească bătălia aprigă ce se dezlănțuia în mintea mea. Îmi era greu să recunosc, dar îmi era teama de Daniel. Totuși, nu îndeajuns încât să uit sentimentul atingerii lui și să nu râvnesc în continuare la ea. Nu-l voiam pe Daniel, dar îl doream. Ce naiba se întâmplă cu mine? Mi-am pierdut într-un final mințile? Bărbatul acela aproape m-a ucis, la propriu, nu doar sentimental, iar eu mă gândesc la prostiile astea. Cum ar fi felul în care mă privește și mă sărută. Doamne, nu! Îmi clatin capul ușor, alungându-mi imaginile din fața ochilor. Am tras aer în piept cu putere și am mers la duș. Singura cale prin care m-am gândit că pot să șterg fiecare urmă a lui și păcatele. A fost ultima oară când am permis ca un monstru ca el să mă atingă în vreun fel! Mi-am frecat corpul frenetic cu gelul de duș, zgâriindu-mi ușor pielea, cuprinsă de nebunia că dacă voi apăsa mai tare, totul se va înlătura. Degeaba pielea mi s-a înroșit și am îndurat disconfortul, efortul a fost în zadar. Nu exista o cale să aplic tratamentul ăsta minții mele și ea avea cea mai multă nevoie ca să poată uita.

ㅤㅤㅤAm luat primul prosop ce mi-a ieșit în cale după ce am terminat dușul de care aveam atât de multă nevoie, dar nu a reușit să mă relaxeze cum speram. L-am înfășurat în jurul meu, strângându-l bine ca nu cumva să cadă de pe mine, apoi am înaintat un pas, lăsând picăturile de apă să cadă pe covorașul de baie de sub picioarele mele și ele umede. Priveam drept în față, spre ușă, evitând fără perdea oglinda din stânga mea. Oglindă ce mă striga pregătită să-mi facă o morală bine meritată și să mă judece aspru. Era ultimul lucru pe care-l voiam. Încă un pas făcut și coada ochiului îmi fugi nestăpânită spre obiectul din sticlă. Am cedat, învinsă de demonii lăuntrici ce m-au împins intenționat în fața ei, lovindu-mă din plin de umbra femeii ce am fost odată. Reflexia îmi îngheță sângele în vine și nu mi-a rămas decât să încerc să înghit nodul imaginar pe care îl simțeam în gât. Fața palidă cu cearcăne destul de pronunțate alăturate de ochii roșii au fost urmele evidente ale suferinței mele. Lumina ce-mi domina ochii în trecut, acum era stinsă și am răsuflat speriată când i-am putut asemăna cu cei ai lui singurul vinovat. Mi-am dus mâna la față, atingând-o delicat cu buricele degetelor. În ce m-am transformat? Sau mai bine, în ce m-a transformat? Un sentiment bizar a început să pună stăpânire pe mine în timp ce am rămas înghețată. Sentiment similar cu căderea în gol, de aici și simțirea din stomacul meu. Mă pierd... mă pierd și oricât caut cu disperare să mă agăț de ceva să împiedic să se întâmple, nu pot opri. Pierderea mea era inevitabilă cât voi fi lângă el. Acum nu se mai rezuma doar la pierderea fericirii mele sau el, căci alegerea asta am făcut-o cu mult timp în urmă și e pierdută. Acum am de ales între mine și el. O alegere dură ce nu putea fi amânată și totuși, n-am găsit în mine puterea s-o fac. Acest timp lângă el, cu toate certurile și tensiunea resimțită adânc de amândoi... m-au epuizat, m-au stors de orice fărâmă de putere. Jocul ruletei rusești dintre noi părea că s-a terminat, iar eu am fost cea ghinionistă. Întunericul lui capturându-mă pe zi ce trece și înecându-mă orișicât m-am zbătut să mă eliberez.

ㅤㅤㅤÎnșirând acestea în mintea mea, nevoia să evadez a crescut considerabil, atingând cote maxime. Pentru că știam că dacă voi rămâne aici mult timp, închisă între patru pereți ca o prizonieră, îmi voi pierde mințile. În mod neașteptat, imaginea tatălui meu veni în ajutor precum un înger păzitor. Rugămintea să mă ocup de firmă cât timp este închis îmi reveni în minte și am expirat iritată pe sine că de abia acum mi-am amintit. Am părăsit precipitat baia după ce mi-am aranjat părul, începând să mă pregătesc în doi timpi și trei mișcări. Oftez agasată când bluzele elegante pe care le aveam ori nu mai intrau deloc, ori îmi erau fixe și nu puteam respira. Trebuia să mă gândesc că și bustul mi se va mări, odată cu abdomenul! Cu toate acestea, am scos un sunet de mulțumire când fusta neagră creion încă îmi venea și mi-am mulțumit mie din trecut că am ales și una elastică. Înainte să îmbrac fusta, am aruncat o privire fugitivă și spre dres, dar n-am avut nici curajul să-l probez.

ㅤㅤㅤCotrobăi prin dulap cu sutienul, ce se simțea și el mai mic, pe mine, cu speranța să găsesc măcar ceva acceptabil. Nervoasă, renunț când înțeleg că n-am nicio opțiune. Era vremea să-mi cumpăr o garderobă nouă, concluzie trasă drastic după ce am numărat bucățile de îmbrăcăminte ce au rămas valabile, și cu siguranță aș fi făcut-o în urmă cu mult timp dacă nu existau atât de multe probleme în jurul meu ce nu mi-au dat voie nici să respir. Mă așez dezamăgită pe marginea patului, uitându-mă neputincioasă înăuntrul dulapului din fața mea. Rămân minute întregi așa, săpând în mintea mea după o idee. Când aceasta a întârziat să apară, eram gata să renunț și să-mi găsesc consolare sub plapuma călduroasă a patului în sesiuni lungi de plâns din frustrare. N-am făcut asta, în capul meu făcându-și loc imaginea vinovatului și mai ales, cămășilor sofisticate pe care le poartă cel mai des. Dacă ale mele nu-mi vin, sigur voi găsi una de-a lui care să mi se așeze perfect pe trup. Zâmbesc larg după ce am găsit soluția obstacolului și mă ridic să mă machiez înainte să-mi pun în aplicare planul. Am socotit să fac toate lucrurile necesare și să las găsirea cămășii potrivite pe ultimul loc, căci soluția găsită de mine aducea rezolvare, dar putea să aducă foarte bine și neplăceri. Să îmbrac cămașa și să fiu gata să fug imediat după, părea cea mai oportună ocazie să scap din temnița asta!

ㅤㅤㅤM-am gândit când aveam jumătate de machiaj făcut și la varianta de a o ruga pe Iulia să-mi ofere ceva de îmbrăcat, dar ea are o siluetă chiar mai bună decât o aveam eu înainte de a fi însărcinată. Mi-aș fi rănit mai mult sentimentele. După ce mi-am aranjat minuțios toată ținuta, am zâmbit din nou, regăsind-o măcar puțin pe vechea Laura în reflexia oglinzii. A rămas doar acea afurisită de cămașă după ce mi-am încălțat tocurile pe care aveam impresia că-mi era mai greu să mă deplasez și le-am înlocuit cu unele cu tocul puțin mai mic, neluându-mi riscul de a mă răni pe mine și indirect, pe fiul meu.

ㅤㅤㅤAm luat două guri zdravene de aer înainte să înceapă efectuarea planului, apoi am apucat, plină de îndoieli, mânerul ușii. Încă o gură de aer și o deschid încet, privind precaută în stângă și-n dreapta pentru a mă asigura că nu este nimeni prin preajmă. După toate asigurările făcute, am făcut primul pas, simțind o scădere de temperatură sesizabilă. Am aruncat vina pe lipsa piesei de îmbrăcăminte pe care mă duceam practic s-o fur și am înaintat spre dormitorul în care nu credeam că voi mai intra vreodată.

ㅤㅤㅤMi-am înclinat capul spre ușă înainte să intru, convingându-mă că el nu este acolo, deși știam că unicul loc în care îl pot găsi este biroul lui, ce era la câțiva pași distanță, în capătul din stânga a holului inițial bifurcat. Pășesc înăuntru și închid ușa fulgerător pentru a nu risca să mă vadă cineva. Mai ales aici. Îmi croiesc drum spre dulapul lui și sunt surprinsă de modul perfect în care erau ordonate toate hainele lui. Mut umerașele cu atenție, culegând o cămașă albă ce părea mai mică decât restul.

ㅤㅤㅤO scot de pe umeraș, pe care-l pun la locul lui gol, și o îmbrac grăbită. Mă opresc instantaneu când mirosul lui îmi invadează simțurile și-mi face inima să se oprească. Aduc o mânecă mai aproape de nasul meu și-mi închid ochii când inhalez parfumul care îmi oferă o stare de liniște întotdeauna. Mi-am revenit brusc din hipnoză, total șocată de acțiunile mele prin care zici că sunt o obsedată. Îmi închei nasturii încă amețită, lăsând doi deschiși, apoi bag cămașa în fustă, obținând în final un rezultat neașteptat. Chiar îmi stă bine! Mă rotesc de câteva ori, acaparând liniștea mormântală cu sunetul tocurilor mele, în oglinda din camera lui.

ㅤㅤㅤMă opresc într-un final după ce m-am hotărât că totul arată impecabil și ies din cameră încrezătoare. Purtându-i cămașa, mi-a conferit o încredere în sine pe care n-am mai simțit-o niciodată, mă simt de-a dreptul invincibilă și astfel, nu mă interesează de nimic altceva.

ㅤㅤㅤAm lăsat un bilețel pe patul din camera mea, anunțându-i astfel de locația mea. Nu voiam să îngrijorez pe nimeni cu dispariția mea sau să-i creez probleme lui Armand al cărui rol este să fie cu ochii în patru. Chiar și așa, a fost ușor să mă strecor chiar sub nasul lui și să merg spre strada principală, unde avusese loc cu puțin timp în urmă o ceartă uriașă între mine și Daniel, unde s-a întâmplat să treacă un taxi chiar atunci.

ㅤㅤㅤPuteam foarte simplu să-i spun lui Daniel despre dorința mea de a merge la firmă și mi-ar fi oferit transportul, dar nu vreau să vorbesc cu el după ce a făcut. Pe lângă asta, riscam să vadă că am intrat în camera lui în lipsa sa și i-am furat cămașă, iar la cum este el de fixat cu spațiul personal, riscam o altă dispută. Am coborât din taxi, oferindu-i ultimii bani numerar pe care-i mai aveam la îndemână și am înaintat pe trotuar. Înainte, aveam o temere gigantică să mă întorc la firmă și să confrunt fiecare privire insinuantă din partea tuturor, dar mai ales să suport tensiunea dureroasă dintre mine și tatăl meu. Tensiune ce pare că a existat doar în capul meu. Acum, este ca o barcă de salvare. Nu credeam că voi fi atât de plină de entuziasm să muncesc din nou și să fiu prinsă în hârțogăriile pe care le detestam atât de tare!

ㅤㅤㅤMi-am făcut intrarea cu pași apăsați, tocurile umplând tăcerea ce s-a așternut odată cu apariția mea. Cu fiecare pas făcut, mă întorceam în trecut, recăpătând o parte din viața mea dinainte să fie dată peste cap de nimeni altul decât asociatul tatălui meu, Daniel Alecsandrescu. Cine ar fi prevăzut ce avea să se întâmple după încheierea acelui contract? Zâmbetul meu fals salută fiecare angajat ce părea total șocat când treceam pe lângă el, continuând să merg cu aceeași determinare oferită de încrederea pe care o aveam purtând cămașa aceasta, chiar dacă auzeam șoaptele despre tot felul de bârfe nesemnificative, dar și despre tatăl meu care m-au rănit. N-am arătat nicio emoție în schimb. Puteam să mă opresc și să iau la rost fiecare ingrat care vorbea urât cu atâta ușurință despre superiorul lor ce a făcut tot posibilul să fie totul mulțumitor pentru ei, dar cu ce folos? Singurul meu scop era să mă asigur că munca tatălui meu nu se ducea de râpă.

ㅤㅤㅤ— Nicoleta, anunță pe toată lumea că va avea loc o ședință în jumătate de oră! Am ordonat strictă și cu glasul răspicat când am trecut pe lângă biroul ei și am intrat în al meu.

ㅤㅤㅤCând am scăpat de toate privirile ațintite asupra mea, am expirat zgomotos, simțind adrenalina cum încă îmi traversa corpul. N-am mai pierdut timpul după pentru că fiecare minut era prețios și am pornit să pun în ordine toate cele necesare. Am început să lucrez cu o poftă nemaipomenită, bucurându-mă de fiecare clipă și realizez cât de mult mi-a lipsit totul. Viața mea, cariera mea pentru care am luptat destul de mult, tot ce am însemnat eu înainte de punctul de cotitură. N-a durat mult până când vestea venirii mele a înconjurat firma și șatena cu ochii turcoaz a dat iama la mine în birou mânată de pură bucurie.

ㅤㅤㅤ— Laura, ai venit! Exclamă și ocoli biroul când m-am ridicat de pe scaunul de birou, îmbrățișându-mă cât de strâns a putut. Căldura ei mă ancoră și mai mult în realitate, reasigurându-mă că eu chiar sunt aici și nu visez. Am fost plină de griji, n-am putut să dau de tine nicăieri! După aceea am auzit ce s-a întâmplat cu tatăl tău și acel ticălos... am crezut că o să-mi pierd mințile de îngrijorare! Se confesă, ținându-mă la fel de strâns, de parcă-i era frică că voi dispărea din nou. Unde ai fost până acum?

ㅤㅤㅤ— Sunt aici acum, Marina. Sunt bine... suntem bine, am liniștit-o și ea se depărtă cu un singur motiv: umflătura mică ce se observa cu ochiul liber acum.

ㅤㅤㅤ— Ai păstrat copilul! Rosti copleșită de entuziasm și a vrut să pună mână pe fiul meu, dar se opri, cerându-mi aprobarea din priviri.

ㅤㅤㅤ— E în regulă, ofer răspunsul abia așteptat și imediat îi simt mâna pe abdomenul meu, oferindu-i mângâieri blânde. Voi avea un băiat, o anunț cu zâmbetul întipărit pe buze și ea scoate un sunet de fericire, oferind alte atingeri afectuoase băiatului meu.

ㅤㅤㅤ— Bună, micuțule! Inima mi se strânse îndată ce am auzit acel cuvânt și zâmbetul îmi scăzu puțin. Eu sunt mătușa ta, Marina, și abia aștept să te țin în brațe! Spune aplecată spre umflătură cu un zâmbet larg și chicotesc la convorbirea purtată de cei doi, chiar dacă fiul meu nu a răspuns în vreun fel.

ㅤㅤㅤDeja îi seamănă tatălui său.

ㅤㅤㅤ— Tu ești bine? Am întrebat-o și ea aprobă reținută, redresându-și poziția.

ㅤㅤㅤMi-am ridicat sprânceana, dar n-am insistat când mi-a aruncat privirea specifică de a nu continua s-o presez după ce va răspunde.

ㅤㅤㅤ— Eu sunt la fel, nu mi s-a întâmplat nimic spectaculos! Rosti plat și n-am crezut o iotă, dar aveam s-o descos altă dată.

ㅤㅤㅤ— N-ai idee cât de norocoasă ești! Am zis amuzată și ea zâmbi, apoi mi-a întins niște dosare pe care le-am apucat rapid.

ㅤㅤㅤ— Sunt ale tatălui tău. Bănuiesc că te vei ocupa de ele până se va rezolva necazul ăsta!

ㅤㅤㅤ— Da... mulțumesc, Mari. Chiar acum mă apuc de treabă, altfel o să dorm aici!

ㅤㅤㅤÎncuviință și după mă lăsă să mă ocup de ele. Să fiu în locul tatălui meu se simțea ciudat, dar aș minți să spun că nu-mi face plăcere. Ador fiecare clipă pentru că acesta este visul meu de când eram un copil și pentru asta am muncit până acum: Să conduc firma mea. Mi-ar fi plăcut mai mult dacă se întâmpla asta în cu totul alte circumstanțe.

ㅤㅤㅤM-am cufundat atât de mult în hârtiile mele încât eram aproape să uit de întâlnirea stabilită chiar de mine. Am lăsat totul deoparte și m-am îndreptat țintă spre sală. Am intrat încrezătoare și am ocupat locul din capătul mesei, unde obișnuia să stea tatăl meu, fără să mă gândesc o secundă că și prezența lui Daniel va fi neevitabilă. Respirația mi se pierdu imediat ce ochii noștri au făcut contact, privindu-mă fix și enervat din celălalt capăt al mesei. Inima a început să-mi bată rapid în anticipare a tot ce va urma după. Am luat aer în piept și mi-am așezat zâmbetul pe chip când privirile ciudate erau îndreptate spre mine și m-am ridicat în picioare când privirea pătrunzătoare a lui Daniel a făcut scaunul să se simtă de parcă era în flăcări, fără să întrevăd că ochii tuturor vor coborî țintă spre semnul clar al sarcinii mele. Am ignorat asta cu succes, deși toți voiau o lămurire prin expresia feței lor confuze. Toți în afară de el, care privea acum foaia dinaintea lui de pe masă cu un rânjet discret pe chip. M-am abținut să-i arunc o privire înțepătoare și mi-am dres glasul, gest ce i-a atras din nou atenția.

ㅤㅤㅤ— V-am adunat astăzi aici pentru a vă anunța că eu mă voi ocupa de firmă în absența tatălui meu, până când se va soluționa toată neînțelegerea asta. Nu vreau ca acest eveniment să devină definiția firmei Sarte, de aceea noi vom munci împreună cu aceeași pasiune și voință pentru a o menține mai presus de scandalul pe care-l caută presa. Niciun membru al firmei nu are voie să vorbească sau să dea declarații presei. Echipa de marketing îmi va oferi imediat raportul cu tot ce s-a scris până acum și ce putem face mai departe, între timp ne vom continua treaba în ritmul normal. O zi bună și spor la lucru!

ㅤㅤㅤAm așteptat ca toți să se întoarcă la treabă, inclusiv Daniel care a ezitat să părăsească sala, având multe lucruri de spus, dar a renunțat, rămânând doar cu echipa desemnată, pregătind un plan să scăpam firma de reputația proastă.

ㅤㅤㅤDupă multe ore lungi, am găsit soluția ce avea să fie pusă în aplicare în acea clipă. Tăiasem un lucru de pe lista de făcut, rămaseră doar dosarele ce mă așteptau cuminți în biroul meu.

ㅤㅤㅤM-am întors în birou și am tresărit când am văzut silueta străină a bărbatului din el. Eric, fiul unuia dintre asociații tatălui meu cu care eram prieteni de familie, mă aștepta răbdător și am pășit mai aproape cu un zâmbet pe față.

ㅤㅤㅤ— Laura Dinu, la conducere. Cine ar fi crezut? Eu, bineînțeles! Râd și-l iau în brațe câteva momente. Mereu am crezut în tine, știi doar.

ㅤㅤㅤ— De ajuns cu lingușelile, Eric. Spune-mi ce vrei, am tăiat șirul lung de complimente ce avea să vină când am trecut pe lângă el, oprindu-mă în dreptul biroului.

ㅤㅤㅤEric își mută firele blonde din față cu o mână și mă fixă cu ochii săi arămii, afișându-și zâmbetul perlat. Zâmbet ce a fost încheiat prematur de vederea abdomenului meu. Își înălță privirea mirat în ochii mei, dar nu comentă nimic. Păși în dreptul meu, forțându-mă să-mi ridic bărbia pentru a continua contactul vizual.

ㅤㅤㅤ— Ce am vrut dintotdeauna, spune pe o voce plină de subînțelesuri când ușa se deschide din nou, dar asta nu-l opri pe Eric din a mă aborda atât de direct. Să bem o cafea împreună! Am început să râd până când privirea tăioasă a lui Daniel mi-a înăbușit râsul.

ㅤㅤㅤCum am sesizat prezența rece a lui Daniel, m-am dat în spate câțiva pași teleghidată, mărind distanța dintre mine și blondul acum confuz. Se întoarce spre locul unde eu privesc cu o oarecare teamă și privirea-i devine aspră la vederea brunetului.

ㅤㅤㅤ— Daniel Alecsandrescu, scoate cuvintele cu dispreț, iar el înaintează fixându-l pe blond de parcă în secunda următoare urma să-l ucidă.

ㅤㅤㅤI-am privit din spate pe amândoi, simțind clar că este vorba de un trecut pe care nu-l cunosc. Felul în care se uita la el, îl intimidă într-un final pe Eric ce înghiți în sec când Daniel veni destul de aproape, făcând diferența de înălțime între ei mai clară când blondul ridică bărbia o măsură.

ㅤㅤㅤ— Nu credeam că te voi vedea aici, rosti Eric fără să primească un răspuns, ci doar o privire ușor încruntată.

ㅤㅤㅤ— Ar fi cazul să pleci, spune dur, fără să-l scape din priviri pe blond până în punctul în care acesta ridică mâinile în semn de predare și se scuză, aruncându-mi o ultimă privire înainte să părăsească camera.

ㅤㅤㅤPrivirea cu care-l răpuse pe Eric se îndreptă acum spre mine, uitându-se la mine de parcă am făcut ceva greșit. Stătea drept și cu o expresie deranjată pe chip, toate astea în timp ce-mi arunca săgeți cu ochii lui negri. Am ignorat complet și mi-am îngustat privirea.

ㅤㅤㅤ— Ești deplasat. Cine te crezi să-mi alungi oaspeții? Îl iau la rost, dar aud doar un mârâit slab de parcă cuvintele mele au fost de ajuns să-l facă să-și piardă cumpătul.

ㅤㅤㅤ— Tatăl copilului tău! Rosti aprig și l-am privit urât.

ㅤㅤㅤ— Da, dar doar atât! Faptul că sunt însărcinată nu înseamnă că nu sunt o femeie liberă. Tu nu ai niciun drept asupra mea și cu atât mai mult să alungi bărbații interesați de mine! Susțin plină de curaj dobândit de distanța considerabilă dintre noi.

ㅤㅤㅤAm înghețat de-a dreptul când distanța aceea dispăru în milisecunde. Daniel mă lipi de peretele aflat în spatele meu și am scos un icnet surprins când am simțit impactul. I-am cercetat ochii panicată cât timp mă ținea prizonieră între el și perete, fără o șansă să scap când îmi blocă ieșirile cu mâinile lui. Am înghițit în sec când continuă să mă privească intens, cu ochii plini de foc. Se apropie de mine mai mult, până când umflătura îl opri să înainteze, coborându-și pentru scurt timp privirea spre ea. Reveni la fața mea, înghițindu-mă de-a dreptul cu ochii lui obscuri. Era atât de aproape încât simțeam cum rămân fără aer, iar inima mi se oprește în piept. L-am privit neputincioasă când mă privi cu aceeași expresie criminală.

ㅤㅤㅤ— Crezi că te voi lăsa să ți-o tragi cu copilul meu în pântece? Întrebarea lui avea o notă de amenințare, cât și una de ultimatum. Am șuierat ușor.

ㅤㅤㅤM-am încruntat și am simțit furia căpătând control asupra mea. Cum își permite să mă jignească în acest mod, mai ales după tot ce s-a întâmplat. Afirmația lui dădea de înțeles că sunt o femeie ușoară, iar asta mă înnebuni de-a dreptul. Am dat să-l împing, dar nu aveam forța necesară de a-l îndepărta acum. N-am înțeles de ce, până acum reușeam, dar acum... când mă privea cu atât de multă ură, zici că era o stâncă. Am încercat din nou, dar îmi prinse mâinile și mi le ridică deasupra capului, făcându-mă să-mi pierd respirația când s-a întins mai mult spre fața mea. Strânsoarea lui mă incomoda, dar nu-mi provoca durere. Am rămas împietrită, fiind prima dată când Daniel avea izbucniri de genul. Pe celelalte știam cum să le combat, dar acum eram prinsă în necunoscut. Un necunoscut ce creștea panica în mine.

ㅤㅤㅤ— Ești un nenorocit! Te urăsc! I-am strigat în față și am început să mă zbat.

ㅤㅤㅤEfortul meu fu inutil și doar îl enervă mai tare. Strânsoarea lui deveni mai puternică și mă propti și mai tare de perete, oprindu-mi orice fel de mișcare. Poziția în care ne aflam, mă obliga să-l privesc direct în ochi, lucru ce era aproape imposibil acum când mai avea puțin și mă  incinera cu ei. Un rânjet crud îi acoperi fața când observă dificultatea mea de a mai acționa, ce tot spun? Dificultatea mea de a mai respira! Se aplecă ușor spre urechea mea, înghețându-mi sângele în vene și am închis ochii când i-am simțit respirația caldă pe piele.

ㅤㅤㅤ— Ții morțiș să mă enervezi? Șopti cu un aer de avertizare lângă urechea mea și fiori întregi mi-au străbătut tot corpul, încordându-mă automat sub ochii lui. Ai trăit pe pielea ta ce înseamnă să te joci cu nervii mei și continui s-o faci, adaugă cu același ton ce avea o notă de seducție în el, reanimându-mi inima ce o luă la goană în secunda următoare. Ai tendințe sinucigașe, Laura? Sublinie clar ce voia să spună, dar mintea mea a rămas fixată pe modul în care mi-a șoptit numele. Felul în care vocea lui mi-a făcut numele să sune ca o melodie pe care aș asculta-o la nesfârșit, nebăgând în seama și duritatea pe care o avea în glas.

ㅤㅤㅤMi-am întors capul încet spre el pentru ca ochii noștri să se întâlnească și când au făcut-o în final, flăcări acapară întreaga încăpere. Am început să simt furnicături în tot corpul și deși Daniel mă ținea captivă în timp ce arunca amenințări în stângă și-n dreapta, tot ce puteam gândi este cât de mult îmi doresc să-l sărut acum. O dorință ce mă luă pe neașteptate și pe care mă chinuiam s-o țin în frâu. Strânsorile încheieturilor mele deveniră mai severe când am refuzat să-i dau o replică și am răsuflat cu greutate, nedezlipindu-mi ochii din întunecimea irișilor săi. Mă dureau strângerile lui și simțeam că ard în locul în care mă atingea, dar nu m-am mișcat niciun centimetru, pierzându-mi mințile chiar sub nasul lui.

ㅤㅤㅤ— Nu e treaba ta, Daniel! Am spus pe un ton grav și dacă până acum credeam că pot vedea cât de negri îi pot ajunge ochii, mă surprinde din nou, transformându-se într-un demon.

ㅤㅤㅤAceastă simplă propoziție a fost de ajuns ca el să-și iasă din fire și să mărească forța cu care mă ține la perete. Am gemut de durere, dar asta nu l-a afectat, menținându-și ferm poziția în timp ce-mi aruncă priviri din ce în ce mai mortale. L-am privit alarmată când refuză să se oprească și respirația îmi acceleră, făcându-mi pieptul să se miște în sus și în jos într-un ritm îngrijorător. Asta i-a captat interesul. Coborându-și ochii desprinși din iad spre semnul clar al agitației mele. Studie atent mișcările și m-am încruntat, lucru ce l-a făcut să-și revină și să-mi dea drumul dintr-o dată când remarcă expresia mea, aproape destabilizându-mă de pe picioarele ce-mi deveniseră moi. 

ㅤㅤㅤMi-am dus instinctiv mâna pe încheieturile ce mă înțepau după ce mi-a oprit circulația, masându-le delicat în ciuda tratamentului de mai devreme. L-am urmărit tulburată cum mărește distanța dintre noi de parcă i-ar fi teamă de el însuși. Dacă lui îi este frică de el, eu ce ar trebui să simt? În mod cert, nu-mi doresc o confruntare cu demonul Alecsandrescu, nu după atât de multe demonstrări ale cruzimii lui.

ㅤㅤㅤ— De ce îmi porți cămașa? Întrebarea lui mă dezarmă și mi-am încrețit fruntea.

ㅤㅤㅤMi se părea cea mai stupidă întrebare pe care o putea adresa acum, dar era mai interesat de obiectul de îmbrăcăminte decât de ce tocmai se întâmplase între noi. Am început să-mi recapăt control asupra emoțiilor și mi-am îngustat ochii imediat.

ㅤㅤㅤ— E nevoie să mă repet? Pun întrebarea retorică plină de aroganță, iar el aruncă o privire urâtă în fața sfidării mele.

ㅤㅤㅤFace un pas înspre mine și corpul meu o ia din nou razna, de parcă a apăsat un buton care să declanșeze tot amalgamul acesta de senzații turbate. Tot acum realizez că nu m-am îndepărtat de niciun fel de perete chiar dacă m-a eliberat. Nu aveam stăpânirea de sine necesară nici să fac un pas.

ㅤㅤㅤ— Ușor, nu mă provoca să-ți închid gura aia frumoasă, scuipă încă o amenințare cu un calm neobișnuit în detrimentul realei lui stări.

ㅤㅤㅤAm înaintat și eu cu un pas, sfredelindu-l cu privirea mea. Mi-am înălțat bărbia și l-am provocat din nou cu un duel al privirilor ce nu părea că avea să se termine prea curând.

ㅤㅤㅤ— Și cum ai face asta, mă rog? Mormăi agasată de insinuarea lui și el își încleștă maxilarul. O să mă lovești? O să mă omori? Ce vei face? Continui să-l ațâț, obținând un mârâit gutural de toată frumusețea.

ㅤㅤㅤAruncă o privire scurtă biroului plin de dosare, apoi își ațintește ochii asupra mea. Nici nu știam ce urma să spună sau să facă, dar din scânteile din ochii lui nu avea cum să iasă ceva bun. Am înghițit în sec când veni din nou în fața mea. Eram atentă la fiecare respirație pe care o scotea, neștiind la ce să mă aștept, dar am înlemnit când mâna lui se ridică pentru a-mi muta șuvițele de păr ce urmau să-mi îngreuneze vederea, apoi a urmat un traseu până la obrazul meu pe care-l atinse suav ca în final să coboare pe linia pulsului meu și să se oprească acolo, simțind intensitatea cu care pulsează și-și pironi ochii în ai mei când termină cu scurta tortură. Zâmbi satisfăcut când observă lipsa mea de reacție, fiind incapabilă de orice. Își etala controlul asupra mea cu atâta mândrie și am înjurat în mintea mea că nu aveam cum să-i dau peste nas în vreun fel.

ㅤㅤㅤ— Și asta e nimic pe lângă ce aș putea face. Nu mă provoca, mai ales dacă nu ești în stare să fii un adversar veritabil.

ㅤㅤㅤNu puteam decât să-l urmăresc indignată cum mărește iarăși distanța, având același rânjet mulțumit pe buze ce mă scotea din minți. Omul acesta mă înnebunește de-a dreptul! Îmi doream să-l ucid pentru felul în care se juca cu mine cu bună știință, dar în același timp îmi doream să mă pot juca și eu astfel cu el. Dar nu puteam. Nu puteam pentru că el nu mă iubește și ar fi fost infimă orice încercare a mea. Deodată, îmi amintesc de la ce a pornit totul și un zâmbet batjocoritor îmi apare pe față sub privirile derutate ale brunetului. Furia pe care o răsfrângea asupra mea era pentru bărbatul care mă invitase în oraș.

ㅤㅤㅤ— De ce? Mă trezesc întrebând și se încruntă. De ce-ți pasă cu cine ies sau nu în oraș? Cuta dintre sprâncene i se îmblânzi treptat, fiind luat pe nepregătite și adoptă o postură de gheață care nu exprimă nimic.

ㅤㅤㅤObservând cât de rigid a devenit, n-am putut să nu-mi ridic o sprânceană curioasă. Lipsa răspunsului lui doar mă intriga mai tare. Am înțeles că-i pasă de fiul nostru și este și normal, dar de ce i-ar păsa dacă aș ieși la o întâlnire cu un alt bărbat? Și mai ales, de ce ar fi în stare să omoare orice bărbat se apropie de mine. Privirea aceea întunecată nu a fost prima dată când am văzut-o. Întâi, a fost Armand care doar mă complimentase. Acum, a fost Eric cu invitația lui la o cafenea. Privirea aceea poate însemna un singur lucru și nu-mi vine să cred că sunt pe cale să spun asta, dar este vorba de gelozie. Gândul că un alt bărbat este interesat de mine îl face pe Daniel să-și piardă controlul și spun asta cu un zâmbet imens pe față. Revin asupra lui și nu și-a schimbat în niciun fel postura, dar a înțeles tot ce gândesc după modul în care mă uit la el satisfăcută.

ㅤㅤㅤ— Ești gelos, concluzionez cu voce tare și nu schițează nimic, dar nici nu am nevoie.

ㅤㅤㅤ— De câte ori să-ți mai explic, naivo? Tonul lui aspru sparge liniștea ce se reinstalase după mult timp și mi-am focusat atenția asupra lui, fără să fiu descurajată de privirea rece pe care mi-o aruncă. E vorba doar de copilul meu!

ㅤㅤㅤPutea să-mi și urle în fața tot ce-și dorea. Nu avea cum să schimbe adevărul incontestabil și semnele clare din spatele cuvintelor lui dureroase. Putea să mintă și să se ascundă sub orice paravan dorea el, căci doar pe el se mai putea minți în acest moment. Când termină tot ce avea de spus, se roti spre ușă, îndreptându-se spre ea cu pași lați și conciși. A pus mâna pe clanță când m-am trezit vorbind:

ㅤㅤㅤ— Când se va naște fiul nostru ce scuză vei mai avea? Se blocă cu mâna pe clanță, rămânând cu spatele la mine. Nu voi aștepta o viață întreagă ca tu să-mi oferi ce-mi doresc și o știi și tu! Ce vei face când nu mă vei putea întoarce din drum?

ㅤㅤㅤMă amuți cu privirea severă pe care mi-o oferi, murmură probabil niște înjurături și ieși din birou, lăsând ușa să se trântească în urma lui. Am rămas pe loc, complet înmărmurită de tot ce s-a întâmplat și fără să mă pot abține să nu zâmbesc. Tocmai i-am închis gura lui Daniel Alecsandrescu! Victoria chiar are un gust fenomenal.

ㅤㅤㅤAm revenit la treburile mele, având o pace interioară pe care n-am mai simțit-o de prea mult timp. Se pare că domnul de piatră nu este chiar de piatră cum pretinde și chiar dacă nu recunoaște, i-am intrat pe sub piele.

ㅤㅤㅤAu trecut două zile în care Daniel a făcut tot posibilul să mă evite. Dacă aș spune că nu m-a deranjat, aș minți, dar știu de ce o face. Cuvintele mele l-au afectat mai mult decât a lăsat să se vadă, exact cum am bănuit. Toate acțiunile lui doar mi-au întărit teoria ce nu mai este o simplă teorie, ci realitate. Îi pasă mai mult de mine decât își permite să-i pese și nu poate opri asta... asta-l înnebunește. Un om dependent de control ca el, cred că este în agonie acum când trece prin trăiri similare cu ale mele. Și totuși gândul ca el să fie neputincios în fața mea tot pare departe.

ㅤㅤㅤSortez și ultima parte din dosare și răsuflu ușurată. Nu mi-am dat voie să-mi pierd concentrarea din cauza purtării ambigue a lui Daniel, din contră. Mi-am folosit toată energia pe care aș fi utilizat-o înnebunind și m-am cufundat în muncă cu ea, repunând total pe picioare firma. Mai rămâne ca tatăl meu să se întoarcă și pun pariu că ar fi mândru de ce am reușit să fac în lipsa lui. Dar, desigur, această decizie este la cheremul domnului de piatră ce refuză intenționat să ia o hotărâre.

ㅤㅤㅤMă las în scaun, oftând cu zgomot și-mi așez mâna pe burtică. Altă chestie care îmi dă bătăi de cap, lipsa mișcării copilului meu. Doctorul a spus că în curând se va întâmpla și asta, dar acel în curând pare deja prea mult pentru integritatea mea mintală. Nu i-am spus nimic despre asta lui Daniel de când am fost la mama mea, nu i-am mai spus nimic. Nu voi fi eu cea care sparge tăcerea lăsată între noi, mai ales că vina nu-mi aparține. Acum înțeleg de ce spunea toată lumea că adevărul doare, văd asta. Oricât de nepăsător vrea să pară, știu că este măcinat pe interior. Nu-l pot ajuta dacă nu mă lasă să-l ajut, deci nu e problema mea că va ajunge curând în cămașa de lanț. Apropo de cămăși, am decis să pun sechestru pe acea cămașă albă. Oricum îmi vine mai bine mie, dar pe lângă asta, ador modul în care îl enervează când o vede la mine. Cam egoist pentru omul cu care se presupune că am un copil, dar asta este altă discuție.

ㅤㅤㅤMă asigur și reasigur că totul este pus în ordine și părăsesc biroul, ulterior firma după ce-mi iau rămas bun de la prietena mea bună, Marina.

ㅤㅤㅤUrc în mașina lui Daniel pe care am luat-o fără să-l întreb—căci nu vorbește cu mine— doar ca să-l irit și pentru că știam că astăzi lucrează de acasă. De unde știam? De la Sandu care a binevoit să mă pună la curent cu noutățile seara trecută, după ce m-a ajutat la strâns masa. Angajații lui sunt mult mai agreabili decât el și cu mult mai cooperanți.

ㅤㅤㅤParchez în fața casei, având un sentiment bizar când remarc liniștea ciudată din jur. Nu e nici măcar Armand să dea târcoale casei și asta e de-a dreptul alarmant. Nu se poate să se fi întâmplat ceva, aș fi fost anunțată de cineva dacă nu de el. N-ar risca ca eu sau fiul nostru să fim în pericol din cauza orgoliului său rănit. Cel puțin sper asta.

ㅤㅤㅤIntru în casă și abandonez geanta pe scăunelul ce deservește în mod normal alt rol, dar energia îmi este limitată pentru a o căra după mine până în dormitor. Tot ce vreau acum este o baie fierbinte care să-mi detensioneze atât corpul, cât și mintea. Mai ales după evenimentele complicate și difuze ce s-au petrecut în ultima vreme.

ㅤㅤㅤFac un pas în sufragerie când sesizez niște buchete de flori nemaivăzute alăturate de coșuri cu dulciuri și încremenesc la imaginea din fața mea văzută prin ușa de sticlă ce duce spre grădină. Sandu, Armand, Iulia erau adunați afară, în ținute cât de cât dichisite, împânzind masa decorată cu o față de masă albă pe care erau așezate niște aranjamente de flori micuțe care să nu deranjeze în vreun fel... ofițerul de stare civilă. Înlemnesc câteva momente, dar apoi pornesc mânată de curiozitate spre micul colț de rai pe care l-am amenajat eu, Armand și Sandu pentru cei doi frați. Îmi simt inima bubuind cu fiecare pas făcut și nedumerirea crește cu fiecare apropiere. Mă opresc în fața lor, privindu-le consternată chipurile zâmbitoare.

ㅤㅤㅤDaniel își face apariția de undeva din dreapta, într-unul din costumele sale specifice și vine până în fața mea, făcându-mi inima ce bubuia să se oprească de tot. Ce fel de pedeapsă bolnavă a mai pus la cale, căci de la el mă aștept la orice. Îmi zâmbește blând și vine și mai aproape, făcând distanța dintre noi aproape inexistentă. Mi-am ridicat bărbia pentru a-l privi mai bine și l-am chestionat exigent din ochi ce se întâmplă. Refuză să-mi ofere o lămurire înainte să simt că sunt pe marginea prăpastiei.

ㅤㅤㅤ— Ce înseamnă asta? Bâigui copleșită de uimire fără să scap o secundă din atenția mea ochii aceia întunecați în căutarea adevărului.

ㅤㅤㅤ— Vreau să mă căsătoresc cu tine, cuvintele lui par să iasă cu încetinitorul când mintea mea refuză să le digere.

ㅤㅤㅤRămân paralizată și o ceață îmi învăluie capul. Clipesc des, nefiind sigură dacă mi-am pierdut mințile și este doar halucinația mea. Nu există nicio circumstanță, niciun univers paralel în care Daniel ar sta drept în fața mea ca acum, zâmbindu-mi domol și scoțând acele cuvinte pe gură. Nu există! Capul începe să-mi vâjâie ușor când nu pot găsi sens în toată nebunia asta și-mi mut privirea bănuitoare către toți ceilalți ce par atât de calmi în fața stângăciei mele vizibile. Bătăile inimii îmi revin treptat și încep să accept ușor cât de ușor că se întâmplă asta. N-am sperat nici în cele mai frumoase vise ale mele la deznodământul acesta și dacă aș fi naiva din urmă cu luni întregi, aș crede fără să iau aer în piept tot basmul acesta. Dar nu mai sunt. Am trăit alături de el suficient timp ca să știu că acest lucru nu poate fi posibil, nu fără un preț exorbitant ce va rezulta indubitabil în distrugerea mea. Cuvintele mele îmi revin clar și răspicat în minte: „nu voi aștepta o viață întreagă ca tu să-mi oferi ce-mi doresc și o știi și tu!". Acesta este modul lui de a-mi spune că nu vrea să mă piardă? Totul este prea din scurt ca să ajung la o concluzie bună. În mod special s-a asigurat ca acesta să fie cazul pentru a nu putea gândi la rece.

ㅤㅤㅤRăzboiul cu tatăl meu nici nu a avut o finalizare, iar el dorește să se căsătorească cu fiica celui mai mare dușman al lui? Teorii peste teorii își fac loc la foc armat, împinse de rațiunea mea înainte să fac o greșeală fatală. N-ar face asta dacă nu ar ieși cumva câștigat, mai ales că mi-a făcut cât se poate de clar faptul că nu mă iubește. Mă gândesc subit la tatăl meu și ce s-ar întâmpla când ar auzi că am fost folosită într-un mod și mai crud din vina lui. Atunci am știut despre ce e vorba, dar n-am avut curajul să-l acuz direct:

ㅤㅤㅤ— N-o faci să-l rănești pe tatăl meu, nu-i așa? O vagă speranță că greșesc se înfiltrează în întrebarea mea și Daniel rânjește discret.

ㅤㅤㅤ— O să ne căsătorim chiar acum dacă te decizi, Laura. Numește-o capitulare sau victorie. Minunea s-a întâmplat, tu ești cea care a făcut minuni. Acestea sunt cuvintele tale, îți amintești, nu?

ㅤㅤㅤUn zâmbet vag îmi apare pe chip la auzul fiecărei părți și mă uit încă o dată în jur, totuși cu o reținere rezonabilă de a mă bucura de ceea ce poate aduce sfârșitul întregii mele suferințe. El mă alege pe mine, pentru prima dată o face el și nu eu.

ㅤㅤㅤ— Să le numesc victorie sau capitulare?

ㅤㅤㅤStudiul atent a-l chipului său îmi face inima să accelereze când văd semnele clare ale sincerității. Nu minte, el chiar vrea să se căsătorească cu mine! Poate că evenimentul de acum câteva zile a fost palma zdravănă de care avea nevoie ca să asimileze anumite lucruri.

ㅤㅤㅤ— Vorbești serios, concluzionez, dându-mi voie să zâmbesc.

ㅤㅤㅤ— Când ți-am dovedit contrariul?

ㅤㅤㅤOchii mei nu se opresc din a-i cerceta amănunțit pe ai lui, căutând orice semnal de alarmă în întunericul lor care să mă aline când ar fi cazul să refuz dorința pe care am avut-o încă din secunda în care mi-am dat seama de sentimentele puternice ce le nutresc pentru el. Chiar dacă aud sinceritatea și-i văd seriozitatea, nu sunt sigură că pot avea încredere în el. Am avut o dată și știm amândoi unde a dus asta.

ㅤㅤㅤ— Să te cred? Nesiguranța-mi este clară în glas și el lasă la vedere un zâmbet scurt plin de blândețe.

ㅤㅤㅤ— Crede-mă, spune ferm și înghit în sec. Uite, garanția faptei mele este aici, adaugă, schimbându-și poziția pentru a o vedea mai clar pe Iulia și arată cu o mână spre ea. Poți s-o întrebi pe sora mea.

ㅤㅤㅤInstant privirea mi se plimbă între cei doi și după ce-mi iau inima în dinți, trec pe lângă Daniel în direcția arătată, oprindu-mă înaintea Iuliei, analizând-o la fel de temeinic plină de suspiciuni.

ㅤㅤㅤ— Iulia, să am încredere în ce spune fratele tău? Glasul îmi tremură ușor în anticiparea a ceea ce va fi dacă este un răspuns afirmativ.

ㅤㅤㅤBruneta mă privi cu un zâmbet larg pe chip și ochii plini de bucurie. Părul ei lung, ușor ondulat și negru era acum prins într-un coc lejer pe spate cu două șuvițe lăsate să-i brăzdeze fața. Buzele-i pline din care așteptam cu nerăbdare să primesc verdictul, erau acum într-o nuanță de un roz pal, iar rochia scurtă și elegantă de culoarea liliacului mi-a făcut clar că ea știa de tot aranjamentul acesta.

ㅤㅤㅤ— Dă-i o șansă, Laura, rosti pe un ton blajin, ținându-și în frâu entuziasmul greu de controlat.

ㅤㅤㅤZâmbetul ei deveni contagios, lipindu-se și de mine. O privesc încă o dată, simțindu-mi inima aproape explodând de emoție, și mă întorc spre nimeni altul decât cel care a reușit să mă uimească în feluri în care nici n-am putut gândi vreodată. I-am aruncat o privire hotărâtă amestecată cu încântare și mi-am păstrat zâmbetul pe chip.

ㅤㅤㅤ— Să ne căsătorim, atunci!

ㅤㅤㅤAm înaintat până în fața mesei unde ofițerul ne aștepta cu o răbdare dumnezeiască și l-am lăsat să înceapă să vorbească. Îi auzeam tare vocea, dar cuvintele lui nu-mi rămâneau mai mult de două secunde în cap, aflându-mă într-o stare euforică. N-am să mint, când obișnuiam să mă gândesc la momentul în care mă voi căsători, era total diferit de felul în care se petrece acum. Îmi imaginam o rochie albă demnă de luat respirația asemenea eroinelor de care părinții mei îmi citeau când eram un copil, nu un costum ce s-a nimerit a fi parțial alb, având doar pantalonii negri, după o zi lungă de muncă. De asemenea, îmi imaginam o nuntă mare alături de toți oamenii la care țin, dar mai ales familia mea. Nicidecum să fiu acompaniată doar de oamenii lui Daniel și unica rudă cu care se înțelege. Nu este totul cum mi-am dorit eu, dar măcar îl am pe el. Într-un final, îmi dă voie să-l am. M-am trezit brusc din reverie când am fost îndemnată să răspund și să semnez. Am semnat cu mâna tremurândă, însă cu o inimă copleșită de fericirea pe care mi-a cauzat-o Daniel de bună voie. Martorii aleși au fost Armand și Iulia, destul de ciudat, având în vedere că Daniel n-ar permite în ruptul capului o apropiere între ei, singura și ultima lor apropiere rămânând pe foaia semnată.

ㅤㅤㅤRealitatea începe să mă lovească încetul cu încetul și sentimentul euforiei se pierde, mai repede decât a apucat cerneala să se usuce pe foaie. Un sentiment ciudat mă acaparează, dar dau vina pe tendința de a gândi prea mult până ajung să mă rănesc și îl înlătur, lăsând-o pe Iulia să ne fotografieze. Daniel se apropie mai mult, înconjurându-mi talia cu o mână și zâmbind din senin, iar eu îi urmez exemplu zăpăcită înainte ca blițul să apară. Mulțumită de fotografie, Iulia surâde și îmbrățișează telefonul, amuzându-mă. Multe felicitări și gânduri bune ne împânzesc, făcându-mă să mă simt și mai pierdută. Eu chiar am făcut asta? Chiar am devenit soția lui?

ㅤㅤㅤSandu își ia sarcina să conducă ofițerul la plecare și dispare subit împreună cu el. Moment în care talia îmi este abandonată brusc și un val rece mă înconjoară până în măduva oaselor când observ schimbarea stării lui Daniel.

ㅤㅤㅤ— Iulia! Trimite pozele pe care le-ai făcut pe telefonul meu și apoi, întoarce-te în cameră! Ordonă unei fete total năucite, încremenită cu telefonul în mână.

ㅤㅤㅤZâmbetul ei dispăru odată cu toate celelalte din zonă. Se uită la el fără a-i vine a crede și îl opri, prinzându-l de braț când acesta a vrut să plece spre intrarea în casă. Mi-am simțit inima picându-mi în genunchi.

ㅤㅤㅤ— Unde te duci? Întrebă deranjată, dar el se trase ușor din strânsoarea ei, privind-o inocent.

ㅤㅤㅤToate astea în timp ce eu conștientizam mai mult ce s-a întâmplat. Durerea amenință să ia control asupra întregului meu trup când imaginea celor doi frați aflați într-o clară neînțelegere se perinda prin fața mea. Realizarea că totul a fost un joc nu întârzie să apară și mă chinui să înghit nodul din gât cu lacrimile înțepându-mi ochii.

ㅤㅤㅤ— La birou. Voi munci.

ㅤㅤㅤRăspunsul simplu adaugă furia pe lângă celelalte sentimente ale mele. Iulia îl privi bulversată și acesta dă să înainteze când bruneta a rămas fără cuvinte.

ㅤㅤㅤ— Nu face asta! Mă trezesc răstindu-mă, uitându-mă fix la bărbatul ce n-a ezitat să mă rănească atât de josnic.

ㅤㅤㅤSe rotește pe călcâie, dând piept privirii mele rugătoare. Speram mai mult ca niciodată să fie doar o glumă proastă purtarea lui, dar știam prea bine că nu era. Eu am fost singura proastă dintre toți. Trebuia să știu că mă va zdrobi pentru felul în care l-am sfidat în biroul meu.

ㅤㅤㅤ— Ce să nu fac?

ㅤㅤㅤÎmi întoarce schimbul de priviri încurcat, mimând nevinovăția. De parcă eram nebună că spun asta, dar știa exact la ce mă refer. Cuvintele mele nu erau decât o rugăminte disperată să nu-mi facă inima bucăți.

ㅤㅤㅤ— Să nu îndrăznești să faci asta! Am ridicat tonul aproape în prag de plâns, privindu-l încruntată cu ochii înlăcrimați.

ㅤㅤㅤ— Să nu... mă acompaniază Iulia pe o voce domolită, vizibil mâhnită de felul în care au mers lucrurile.

ㅤㅤㅤArmand păstră tăcerea de parcă se afla la o înmormântare și nu-și ridică privirea de la pantofii lui. Oricât de mult îl supărau și pe el lucrurile, supărare trădată de încordarea lui. Daniel își mută privirea de la una la cealaltă, privindu-ne cu o ușoară încrețire a frunții și ochii lipsiți de orice urmă de viață.

ㅤㅤㅤ— Ce-i cu mirarea asta, doamnelor? Rosti răspicat, ațintindu-și privirea doar la mine când termină de vorbit. Felul în care mă privea mi-a luat respirația cu totul. La ce vă așteptați? Unele lucruri nu se vor schimba niciodată, fiecare vorbă ce-i părăsea gura, în timp ce mă pătrundea cu ochii lui, se juca cu mintea mea, înnebunindu-mă. Tu ai numit-o victorie și eu o voi numi capitulare. Ai capitulat în fața mea din nou, micuța mea, rosti, luându-mi orice șansă de a mai reacționa, fiind rezumată doar la a-l privi cu aceeași ură ce o aruncă la rându-și.

ㅤㅤㅤ— Daniel, ai grijă cum vorbești, îl atenționă sora lui, captându-i interesul. Este soția ta.

ㅤㅤㅤÎși mută întreaga atenție asupra surorii lui, însă eu n-am putut să fac același lucru. Continuând să-l săgetez cu privirea mea în speranța că va putea simți măcar un pic din durerea pe care mi-a provocat-o.

ㅤㅤㅤ— Ce-i cu atitudinea asta, surioară? Nu vreau să văd lacrimi ca la o mireasă din lumea a treia!

ㅤㅤㅤRosti cu răutate, privind efortul depus de mine de a nu plânge. Iulia a scos numai sunete dezaprobatoare sub privirea îngustată pe care i-o ofeream fratelui ei.

ㅤㅤㅤ— Nu o să te iert niciodată! Declam autoritară fără să primesc o mare reacție din partea lui. Nu o să te iert niciodată, repet pe un ton mai domolit ca un jurământ, având privirea înghițită de dorința răzbunării totodată cu durerea.

ㅤㅤㅤ— De ce? Răspunde neafectat și rânji ușor. Pentru că te-am ajutat cu victoria ta? Mereu ai vrut să ajungi la o cununie cu mine. Poftim, o cununie doar pentru tine! Cea mai bună cale de a te trata cu mănuși pentru copii.

ㅤㅤㅤDiscursul său ucide și ultima fărâmă de autocontrol rămasă și lacrimi încep să-mi parcurgă chipul chiar când ticălosul se hotărăște să plece.

ㅤㅤㅤ— M-ai păcălit! Rosti pe o voce gravă, aflându-se între tristețe și furie.

ㅤㅤㅤEra pentru prima oară când o vedeam pe Iulia astfel. Fata blândă și inocentă dispăru complet, luându-i locul femeia ce scăpără doar foc în jur, dar mai ales spre fratele ei, prin ochii ei.

ㅤㅤㅤ— Asta nu a fost nimic pentru cineva care m-a înjunghiat în spate! Mârâie cu maxilarul încleștat, făcându-mă să mă încrunt. Din fericire, există lucruri care mă rănesc mai mult.

ㅤㅤㅤUn sunet șocat îmi iese printre buze când palma Iuliei se lipește fulgerător și brutal de obrazul lui, făcându-l să întoarcă capul. Îi aruncă priviri ucigașe până când Daniel reveni la fața ei cuprins de un întuneric ce mi-a făcut și mie sângele să-mi înghețe în vine. Armand ridică într-un final privirea, urmărind atent evoluția lucrurilor, fiind pregătit oricând să sară în ajutorul Iuliei după privirea dușmănoasă ce i-o aruncă șefului său.

ㅤㅤㅤ— Tu nu poți fi fratele meu, scuipă consternată, privind tulburată chipul acum inexpresiv al lui Daniel.

ㅤㅤㅤ— Și tu nu ești sora la care mă așteptam, răutatea lui o nimeri și pe Iulia, făcând-o să-i cadă lacrimi amare printre genele dese.

ㅤㅤㅤ— Scoate acel venin din corp și aruncă-l departe! Îl rugă în pragul disperării, obținând în sfârșit o urmă de umanitate din partea lui când chipul i se îmblânzi.

ㅤㅤㅤ— L-am aruncat, declară cu o oarecare tristețe. De aceea sângerează, continuă și privesc pierdută toată scena de parcă s-au întâmplat atât de multe lucruri de care nu am niciun habar. Fratele tău moare aici, Iulia, rosti cu dificultate și se îndepărtă mai repede decât am apucat să clipesc.

ㅤㅤㅤConvinsă că prezența lui nu se va mai întoarce, am început să plâng în hohote. Așa cum n-am făcut-o niciodată, eliberându-mi toată durerea pe care m-am zbătut s-o reprim. Nu puteam să neg urmările cauzate de el. Toți rămași eram distruși într-un fel sau altul. Eu că a trebuit să îndur încă o umilință cruntă și să fac față suferinței stârnită de sentimentele pentru el, Iulia că a trebuit să asculte cele mai crude replici din partea propriului frate pe care nu le merita și Armand că nu a putut face nimic ca să-l oprească să ucidă cele două femei care țin atât de mult la el.

ㅤㅤㅤIulia își croiește drum, învinsă și îndurerată, spre mine. Mă învăluie cu brațele ei, lăsându-mă să-mi vărs amarul fără să-i pese că-i distrug rochia. Armand a rămas împietrit în același loc, uitându-se compătimitor la cele ce-i plâng în față. Niciuna nu am rostit niciun cuvânt, fiind inutil acum. Strânsoarea puternică în care ne mențineam una pe alta, în timp ce lacrimi covârșitoare ne umpleau obrajii, era părerea de rău suficientă.

Capitolul nou așa cum v-am promis! Sper să vă placă și să mă revanșez puțin cu lipsa îndelungată a unuia!

12741 de cuvinte.

Pe data viitoare și vă urez Crăciun fericit din nou, dragii mei!