ㅤM-am rostogolit în pat doar ca să sesizez că cealaltă parte era liberă, mi-am retras mâna întinsă de pe perna goală și m-am încruntat slab când am deschis ochii din cauza luminii puternice ce se afla în cameră.

ㅤMă simțeam de parcă am fost izbită de un tir.

ㅤMi-am șters ochii leneșă și m-am forțat să mă ridic în șezut, gândindu-mă că am dormit prea mult, dar, de fapt, Daniel obișnuiește să se trezească prea devreme. Sebastian i-a moștenit această latură.

ㅤEram sigură că sunt amândoi undeva prin casă.

ㅤM-am dus la baie și teoria mi-a fost confirmată când am ieșit și m-am trezit cu micul brunet intrând în camera mea, mult mai binedispus decât de obicei.

ㅤ— Mami! a strigat bucuros și m-a apucat de pijamale, lipindu-se cu totul de mine și făcându-mă să râd.

ㅤ— Bună dimineața și ție! am continuat să râd și i-am trecut o mână prin firele întunecate rebele ca să le aranjez puțin.

ㅤM-am înclinat suficient ca să-i aplic un sărut pe creștetul capului și l-a primit chicotind.

ㅤ— Am venit să te chem la micul dejun, a zis el și am pufnit amuzată, savurând felul cum brațele lui micuțe mă țineau atât de strâns lângă el.

ㅤBărbia lui s-a fixat pe abdomenul meu, iar ochii lui mari și negri s-au fixat în ai mei, dându-i un aspect de căprioară. Este greu de transpus în cuvinte ce am simțit din prima clipă în care i-am întâlnit, inima mea plină de cicatrici și răni produse de tatăl lui s-a reîntregit; m-am simțit din nou completă. Cu adevărat completă. Am simțit o astfel de iubire pe care nu cred că i-aș putea-o oferi nimănui altcuiva, pentru că a izvorât datorită micuțului dinaintea mea.

ㅤObișnuiam să cred că a apărut în viața mea accidental, dar am înțeles când l-am ținut în brațe prima oară că n-a fost nimic accidental; Sebastian a apărut în viața mea ca să mă salveze și a făcut-o doar cu o fluturare inocentă din gene.

ㅤTatăl lui s-a străduit să mă distrugă ca fiul lui să anuleze totul în câteva secunde. Un final mai corect de atât nu cred că poate exista.

ㅤ— Lasă-mă să mă pregătesc și vin imediat, bine? am negociat cu el și a aprobat, părăsind camera în fugă după ce mi-a zâmbit.

ㅤN-am zăbovit, m-am îndreptat spre dulap și am scos un compleu de vară în culoarea roz pudră pe care l-am îmbrăcat rapid. Nu îmi doream ca toată lumea să aștepte prea mult timp după mine. Mi-am lăsat părul pe spate după ce l-am aranjat și n-am rezistat să nu-mi trec părțile laterale după urechi, era un tic nervos de care mă chinuiam să scap încă din adolescență.

ㅤM-am urcat pe tocurile care complementau perfect ținuta și m-am îndreptat spre scări, coborând la parter și anunțând restul casei fără să-mi dau seama cu ajutorul sunetului produs de ele.

ㅤSe aflau toți la masă și am zâmbit larg când mi-am văzut băiatul stând atât de cuminte lângă tatăl său care nu mi-a acordat încă nicio privire. Se pare că vechiul Daniel s-a întors și nu pot spune că sunt foarte surprinsă.

ㅤ— Bună dimineața! i-am salutat pe toți și m-am așezat în scaunul din dreapta lui Sebastian, ciupindu-l de obraz când s-a strâmbat la mine.

ㅤ— E mult mai bună că ai venit tu, bella! a rostit Cosimo și am surâs flatată.

ㅤSurâsul mi s-a estompat când am văzut privirea mortală pe care i-a aruncat-o Daniel din celălalt capăt al mesei. Am clipit amețită când s-a uitat la mine mustrător și am simțit nevoia să înghit în sec când maxilarul lui s-a evidențiat în timp ce-și ducea cana de cafea la gură.

ㅤ— Nici tu nu arăți prea rău, am comentat, lăsându-i pe toți mască, cu excepția a două persoane.

ㅤFără Sebastian care nu era interesat și nu înțelegea ce se întâmplă și fără Daniel care a lăsat cana pe masă cu o oarecare agresivitate și m-a străpuns cu ochii lui de mi-a dat impresia că își dorește să mă jupoaie de vie, pentru că știa că încerc să-i intru pe sub piele și, spre ghinionul lui, îmi ieșea de minune. Ochii lui s-au îngustat la zâmbetul mic și răutăcios pe care l-am ascuns când mi-am ridicat propria cană în dreptul buzelor.

ㅤCosimo mi-a oferit un răspuns reținut, privindu-ne pe rând pe mine și vărul său, apoi pe Iulia care i-a făcut un gest alăturat de o expresie facială prin care-l anunța că se va obișnui cu timpul.

ㅤAm început să mănânc netulburată, ignorându-l pe Daniel pe cât posibil. Uneori privirile lui deveneau prea intense și nu mă puteam opri să nu mă uit la el, amintindu-mi de ce era mai bine ca el să nu mă ia în considerare. Am mascat disconfortul în zâmbete oferite fiului meu care vorbea însuflețit ca de fiecare dată și ridica dispoziția de la masă.

ㅤRefugiul meu a fost distrus când Sebastian a terminat de mâncat și ne-a cerut permisiunea să se ducă cu Iulia în grădină să se joace, iar noi nu-l puteam refuza. Aproape instantaneu s-a lăsat un aer apăsător între noi, devenind mai greu când Cosimo ne-a părăsit, având treburi personale de rezolvat.

ㅤMi-am plimbat furculița prin farfurie, auzindu-mi inima cum se zbate între coastele mele și încordându-mă cu totul când l-am auzit că se ridică și se apropie de locul în care mă aflu. Respirația mi-a încetinit când mâna lui s-a așezat pe spătarul scaunului meu și l-am simțit cum se apleacă la urechea mea, respirația lui fierbinte trezindu-mi fiori pe șira spinării.

ㅤ— Nu poți să mă privești înfometată și să te aștepți să cred că vorbești serios când îmi complimentezi vărul, piccola, mi-a șoptit zeflemitor și mi-a oprit inima în piept când mi-a aplicat un sărut scurt pe maxilar. Poftă bună! mi-a urat cu un zâmbet superior pe buze în timp ce se îndepărta spre grădină.

ㅤAm pufăit agasată și am lăsat tacâmul din mână, având impulsul de a-l urma și a-l plesni pentru felul în care se joacă cu mine, dar nu mai eram doi adolescenți înfocați. Eram doi oameni maturi care au un copil împreună și acesta din urmă e cel mai important.

ㅤMi-am adunat rațiunea de unde fusese temporar împrăștiată cu ajutorul efectului pe care Daniel îl avea asupra mea și m-am alăturat celor trei în grădină, bucurându-mă de soarele blând de vară și de imaginea celor doi frați care aleargă împreună cu micuțul de-a-lungul grădinii impresionante. Acum înțeleg cel mai bine de ce a ales o casă cu un asemenea teren.

ㅤAm ocupat un loc pe canapeaua de aici și am râs sonor când Iulia a sfârșit trântită în iarbă de băieții mei. Implorările acesteia ca ei să se oprească să o gâdile au ajuns până la mine și am clătinat amuzată din cap, încruntându-mă puțin când razele soarelui au început să-mi intre în ochi.

ㅤRâsul mi s-a intensificat când Iulia a fugit pe lângă mine și s-a adăpostit în casă, închizând ușa din sticlă dinspre grădină ca să-i împiedice s-o captureze. Sebi a tras de ușă și s-a îmbufnat când n-a reușit s-o urnească din loc în timp ce tatăl lui, care arăta mai chipeș decât niciodată cu mânecile suflecate și stropii de sudoare căpătați în repriza de joacă, zâmbea amuzat de toată situația.

ㅤ— Acum ce facem? l-a întrebat micuțul.

ㅤAmuzamentul meu s-a încheiat când ochii întunecați ai lui Daniel au căzut asupra mea și am început să clatin frenetic din cap când strălucirea din ei mi-au spus tot ce gândește. M-am întins mai mult pe canapea când a venit spre mine și am început să mă zbat când m-a luat pe sus, aruncându-mă pe umărul lui și provocându-i o criză de râs fiului nostru.

ㅤ— Daniel, lasă-mă jos! Dă-mi drumul! am început să mă lupt, dar nu m-a băgat în seamă, ba chiar mi-a scos tocurile din picioare cu o mișcare ușoară a mâinii libere.

ㅤ— Haide, mama ta e răpită și n-ai de gând să faci nimic? l-a provocat pe un ton ridicat pe Sebastian și m-am prins mai mult de el ca să nu cad când a luat-o la fugă cu mine în brațe.

ㅤRâsetele lor erau tot ce se putea auzi în jur și nu m-am putut abține nici eu când l-am văzut pe fiul meu cu un pistol de jucărie cum îl amenință pe tatăl său să mă elibereze.

ㅤ— Te rog, nu mă răni! a spus Daniel, jucându-se de-a prizonierul cu o expresie exagerat de speriată. Apoi, întorcându-și capul spre mine, a adăugat: Bine, bine, piccola, te las jos, nu mă pot lupta cu un asemenea adversar.

ㅤA făcut un pas înapoi și m-a pus ușor pe pământ, zâmbind larg când Sebastian a fugit să mă îmbrățișeze.

ㅤ— Ești bine, mami? a întrebat el îngrijorat, ridicându-și privirea spre mine.

ㅤ— Sunt bine, iubitul meu, i-am răspuns, sărutându-l pe frunte. Mulțumesc că m-ai salvat.

ㅤ— Să mergem înapoi la joacă! a strigat Sebastian, luându-mă de mână ca să mă ajute să mă ridic.

ㅤAm petrecut restul dimineții afară, bucurându-ne de soarele cald și de râsetele fiului nostru. La un moment dat, am observat cum Daniel se așezase pe iarbă, privindu-ne cu o expresie gânditoare. M-am apropiat încet de el și m-am așezat alături, simțind cum tensiunea dintre noi începe să se disipeze puțin câte puțin.

ㅤMi-a zâmbit în treacăt când m-a remarcat lângă el, întorcându-se să-i privească pe Armand, sora lui și Sebastian cum continuă jocul abandonat de mine.

ㅤAveam acest sentiment dificil în capul pieptului că se întâmplă ceva mai mult, iar Daniel, ca întotdeauna, îmi ascunde asta.

ㅤ— Ai făcut o treabă minunată cu el, m-a apreciat și mi-a scos la iveală zâmbetul. Obișnuiam să nu am regrete, a vorbit deschis și mi-a captat întreaga atenție. Dar regret că a trebuit să faci totul singură, a continuat cu ochii în ai mei și mi-am simțit inima cum mi se înmoaie.

ㅤ— A meritat, am spus și m-am întins către el, prinzându-i una din mâini în a mea. Și tu ai avut propriile lupte de dus, mi-e greu să mă gândesc prin câtă durere a trebuit să treci ca să te întorci... dar tot ce contează e că ești aici, iar Sebastian are șansă să te cunoască cu adevărat, așa cum ești tu, fără măști.

ㅤ— Nu m-am purtat deloc frumos cu tine, nu-i așa? a deschis un subiect la care nu mă așteptam și m-am tensionat puțin, înghițind în sec.

ㅤ— Am avut momentele noastre, am replicat și a pufnit, scuturând slab din cap de amuzament. Nu-ți port pică, știi? am simțit nevoia să spun. Cumva, m-am gândit că era singura cale pe care o știai din cauza copilăriei pe care ai avut-o...

ㅤ— Nu scuză cu nimic, m-a întrerupt și am clipit buimacă, simțindu-mi inima cum accelerează când mi-a prins mâna mai bine în a lui și și-a încleștat degetele în jurul alor mele; mi-a lăsat impresia că nici n-a realizat că a făcut asta, fiind atât de degajat. O s-o facem să funcționeze, a vorbit după mai multe clipe de tăcere. Pentru el, a adăugat cu privirea spre fiul nostru care chicotea că era gâdilat de mătușa lui. Merită o familie.

ㅤ— Are deja una, am evidențiat și l-am făcut să se uite la mine. Chiar dacă nu e cea mai perfectă, probabil nu se apropie de cea din mintea ta, dar există deja și e iubit de ea cum nici n-am sperat vreodată. Uită-te la el, l-am încurajat și m-a ascultat. N-a fost niciodată atât de fericit.

ㅤEra una din puținele dăți în care simțeam că reușesc să mă conectez cu el, că tai prin straturile lui groase de protecție și ajung la el. Simțeam asta din felul în care ne priveam și părea că ne înțelegem reciproc, fără să fie nevoie de alte lupte obositoare. Și-a folosit cealaltă mână care era liberă să-mi treacă părul ciufulit după ureche și am răsuflat adânc, încercând să nu mă pierd în felul cum se uită la mine.

ㅤMomentul ne-a fost distrus la un centimetru de a ne săruta de mai multe tropăieli care se apropiau de noi. Sandu a ieșit primul în grădină și ne-a aruncat o privire agitată, fiind urmat de cei doi polițiști la scurt timp.

ㅤInima mi-a căzut în stomac.

ㅤ— Vor să discute cu tine, a rostit Sandu și inima mi s-a oprit, fiind acaparată de un frig crunt când Daniel a dispărut de lângă mine și s-a apropiat de ei.

ㅤAm înghețat pur și simplu.

ㅤN-am putut să aud nimic din ce vorbeau și m-am ridicat îngreunată în picioare, având această teamă care mă tortura pe dinăuntru, dar pe care trebuia s-o ascund ca fiul meu să nu fie afectat.

ㅤA devenit aproape imposibil s-o fac când Daniel a încuviințat slab și mi-a aruncat o privire care mi-a spus totul: Era arestat. A decis să meargă de bună voie ca Sebastian să nu-l vadă încătușat sau alte imagini îngrozitoare, dar asta nu a făcut nimic mai ușor pentru mine.

ㅤ— Mami, unde-l duc pe tati? a fugit Sebi la mine și m-a înconjurat de brâu cât mă străduiam să-mi țin lacrimile în ochi.

ㅤ— Nu-ți face griji, mi-am îngropat durerea și mi-am forțat cel mai convingător zâmbet pe buze. Au nevoie de ajutorul lui, dar se va întoarce, nu te teme, l-am consolat, mângâindu-i delicat obrăjorii roșii de la atâta alergătură. Ești transpirat, du-te să faci un duș și după mergem să-i facem o vizită bunicii, ce zici?

ㅤA aprobat extaziat și a luat-o la goană spre intrare. Mi-am lăsat un oftat să iasă de vreme ce a dispărut din zonă, iar Iulia s-a apropiat de mine îngrijorată.

ㅤ— De ce l-au luat pe fratele meu? l-a chestionat pe Sandu și acesta a suspinat, coborându-și umerii.

ㅤ— Un anume Denis Roman a depus plângere împotriva lui, a anunțat cu ochii pironiți în ai mei cu un soi de reproș. Iar acum toată România știe că Daniel Alecsandrescu trăiește, alături de toți dușmanii lui.

ㅤ— Nu-mi vorbi pe tonul ăsta! m-am apărat și a tăcut mâlc, surprins de reacția mea acidă. Nu eu l-am călcat cu mașina, dacă vrei să te legi de cineva, leagă-te de șeful tău! E vina lui!

ㅤ— Laura, nu a vrut să dea vina pe tine..., a încercat să mă îmbuneze Iulia, dar n-am băgat-o în seamă și m-am smucit când a încercat să-mi atingă brațul.

ㅤAm pătruns furioasă în casă și am trecut ca o tornadă pe lângă Armand și Cosimo care puneau la cale următorul pas. Am urcat grăbită la etaj și am luat o geantă de voiaj pe care am umplut-o cu câteva haine de-ale lui Sebastian și de-ale mele, pentru că știam că va trebui să înnoptăm câteva zile la mama ca noutatea scandalului să treacă. Acolo aveam să fim cel mai în siguranță.

ㅤ— Fratele meu se va înfuria dacă va afla că faci asta, m-a avertizat bruneta din prag și mi-am închis ochii pentru scurt timp când am oftat răsunător, îndesând alte lucruri printre haine.

ㅤ— Fratele tău trebuia să se gândească înainte să acționeze precum un mafiot cu sânge rece! am ripostat și am închis agresivă fermoarul. Nu pot risca ca Sebastian să fie expus la toate astea și jurnaliștii sunt următorii care vor da târcoale casei după polițiști!

ㅤ— Armand și Sandu de asta sunt aici! Să ne protejeze! Cosimo la fel! De fapt, vrei să pleci ca să-i dai o lecție și o știm amândouă!

ㅤCelelalte cuvinte i-au înghețat pe buze când m-am întors spre ea, trecând la un nou nivel de furie. Vedeam în expresia ei cât de mult le regretă pe cele deja rostite, dar nu mai aveam răbdarea necesară pentru ea, mai ales când mă simțeam sub cronometru, iar fiecare secundă contează. I-am întors spatele, neadresându-i niciun cuvânt și m-am asigurat că am luat tot ce aveam nevoie pentru zilele următoare.

ㅤTensiunea din cameră s-a mai stins când Sebastian a dat buzna înăuntru și a privit curios geanta așezată pe pat.

ㅤ— Plecăm? m-a întrebat cu o notă de tristețe în glas și am oftat, zâmbind ușor.

ㅤ— Mergem în vizită la bunica ta câteva zile până termină tatăl tău treaba, i-am relatat calmă și a acceptat în pofida că nu-l încânta prea mult ideea de a părăsi camerele special amenajate pentru el, pline cu jucăriile pe care și le-a dorit mereu.

ㅤArmand ni s-a alăturat în cameră și nu mi-a scăpat felul cum i-a prins Iuliei discret umărul și l-a strâns, făcând un schimb de priviri care nu-și are locul între un angajat de-al lui Daniel și sora lui. Apoi m-a privit pe mine și n-a așteptat îndrumări în plus; Armand mereu a avut această capacitate uimitoare de a mă înțelege doar din câteva priviri. A apucat geanta destul de grea și ne-a zis că ne așteaptă la mașină și i-a propus lui Sebastian să se întreacă până acolo ca să ne redea din nou intimitate mie și Iuliei.

ㅤMai calmă, m-am apropiat de ea și am încercat să las deoparte toate prejudecățile din mintea mea, cât și toată furia pe care o resimțeam pentru fratele ei, căci știam în adâncul meu că ea nu merită să mă port astfel cu ea. A încercat mereu să-mi fie alături, neștiind măcar ce face, dar a făcut-o oricum.

ㅤ— Uite, cred că situația asta ne-a încărcat pe toți foarte mult... ar trebui să vii cu noi, Iulia. Mama n-ar fi deranjată o clipă de prezența ta, știi doar, i-am sugerat, dar a clătinat din cap fără să ia în calcul măcar.

ㅤ— Laura, ani de zile eu n-am avut un loc pe care să-l simt acasă, n-am avut un loc care să-mi fie casă, doar adăpost. Aici, de când e și fratele meu și voi, simt asta. Nu vreau să plec de aici, îmi pare rău, m-a refuzat și mi-am presat buzele, expirând slab pe nări când i-am strâns brațul în mâna mea. Îmi pare rău dacă te-am supărat!

ㅤ— E în regulă, i-am spus și am surprins-o într-o îmbrățișare spontană. Știu mai bine decât oricine că nu există în tine nici măcar un strop de răutate. Ai grijă de tine, bine? i-am cerut când i-am prins părintește fața în mâini și m-am liniștit semnificativ la vederea zâmbetului ei cald.

ㅤ— Îl am pe Armand, a spus și am încercat să nu mă gândesc prea mult la ce vrea să spună. Voi fi în regulă, și voi aveți grijă.

ㅤ— Sandu va merge cu noi, am râs și a pufnit amuzată. Nu-ți face griji pentru noi, avem și noi un om să ne protejeze în lipsa fratelui tău.

ㅤ— Știu că-l iei ca să-i nu-i dai un motiv în plus fratelui meu să se supere pe tine, a expus și am ridicat din umeri, făcând pe nevinovata.

ㅤAvea perfectă dreptate.

ㅤ— Vorbim la telefon, mi-am luat rămas bun de la ea și mi-a dat voie să plec cu o foarte mare reținere.

ㅤMi-a lăsat impresia că și-ar fi dorit să aibă puterea să mă țină pe loc, pentru că considera o greșeală ceea ce făceam și pe de o parte o înțelegeam, dar pe de alta speram că ea să mă înțeleagă pe mine.

ㅤM-am urcat alături de Sebastian pe bancheta din spate și i-am spus lui Armand că el va rămâne aici și să-l cheme pe Sandu care n-a întârziat să apară. Citeam dezaprobarea din irișii lui, dar n-a scos un cuvânt de dragul micuțului care se chinuia să învingă monștrii de pe tabletă.

ㅤI-am putut zări pe jurnaliștii care se grăbeau spre locuința noastră când i-am depășit, apoi mi-am scos telefonul din buzunarul pantalonilor și am apelat-o pe mama ca să o anunț că ne îndreptăm spre ea. Veste pe care a primit-o cu multă bucurie, fiindu-i extrem de dor de nepotul ei și de mine.

ㅤSandu a parcat pe aleea de lângă casă și a coborât imediat ca să ia bagajul din portbagaj și ca să evite să discute cu mine. Cam atât de supărat era și nu puteam să nu mă gândesc la cât de supărat va fi șeful lui când va afla.

ㅤI-am zis lui Sebastian că am ajuns și a lăsat deoparte tableta, sărind din mașină și grăbindu-se în brațele mamei când aceasta a ieșit să ne întâmpine cu cel mai călduros zâmbet.

ㅤNu credeam că o voi mai vedea atât de fericită vreodată.

ㅤL-a pupat peste tot în ciuda protestelor lui și am râs când m-am apropiat de Sandu care cotrobăia irascibil prin portbagaj.

ㅤ— De ce simt că mă învinuiești pe mine pentru toată mizeria asta? l-am întrebat direct și s-a oprit din ce făcea, ridicându-și ochii în ai mei.

ㅤ— Pentru că este vina ta, a replicat și m-am încruntat. Dacă ai fi încheiat-o cu Denis atunci când te-a rugat, nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat.

ㅤ— M-a rugat? nu mi-a venit a crede ce aud. Daniel nu m-a rugat nimic, mi-a ordonat să mă despart de el de parcă eram la comanda lui!

ㅤ— I-ai mințit copilul că tatăl lui e Denis, pentru Dumnezeu, Laura! Ce era să facă, să dea mâna cu el și să-l invite la cină?

ㅤCu asta m-a redus la tăcere. Nu aveam cum să mă apăr, era în totalitate greșeala mea. N-ar fi trebuit să-l mint pe Sebastian în legătură cu adevărul despre tatăl lui... Un junghi mi-a apărut în piept când m-am uitat la micuț și la mama care erau încă îmbrățișați și am realizat că eram pe cale să fac cu el exact același lucru pe care l-au făcut părinții mei cu mine.

ㅤ— În niciun caz să încerce să-l omoare! am zis pe un ton ridicat, dar cât am putut de șoptit ca ei să nu ne audă. Dar nu-ți face probleme, voi rezolva asta.

ㅤM-a tras înapoi când voiam să mă alătur mamei și fiului meu, aruncându-mi una dintre cele mai grele priviri întâlnite.

ㅤ— Nici să nu te gândești să te implici în asta! m-a avertizat și am pufnit, eliberându-mă din prinderea lui. Vorbesc foarte serios, nu te amesteca în treaba asta și nu încerca să iei legătura cu Denis! Daniel o să-și piardă mințile dacă aude că ai încercat ceva, nu-i testa răbdarea pe care o are pentru tine!

ㅤ— Doar eu îl pot convinge pe Denis să renunțe la plângere!

ㅤ— Laura..., a rostit avertizător printre dinți.

ㅤ— Copilul meu de abia și-a recuperat tatăl, nu-l poate pierde din nou! Nu pot sta cu mâinile în sân și să privesc cum va fi închis departe de noi!

ㅤN-am rămas să mai ascult ce are de zis, m-am dus spre intrarea în casă și, spre ghinionul meu, mama a sesizat aproape imediat starea tulburată în care mă aflam.

ㅤ— Am auzit știrile... Te simți bine, draga mea? s-a interesat și i-am răspuns la îmbrățișare când a venit la mine. Sunt alături de tine, mi-a reamintit în șoaptă și am zâmbit slab, aprobând prin câteva mișcări ale capului.

ㅤ— Eu o să mă duc la secție, poți sta tu cu Sebastian câteva ore? am mințit și am simțit privirea arzătoare a lui Sandu în ceafa mea.

ㅤ— Sigur că da! Să-mi spui dacă ai nevoie de ajutor, am avocatul familiei în contactele de urgență!

ㅤ— Mă descurc, voi rămâneți aici și mă voi întoarce numaidecât. Să fii cuminte, piciule, bine? i-am zis lui Sebastian și i-am sărutat creștetul capului, el a râs și mi-a promis că va fi exemplar. Sandu, dă-mi cheile de la mașină, l-am rugat și a ezitat câteva momente bune, cedând într-un final.

ㅤ— Sper că știi ce faci!

ㅤNu i-am răspuns, m-am urcat în mașină și am pornit înapoi spre Constanța, asigurându-mă că am pus locația spitalului corect în GPS când am oprit la un semafor. Era prostesc, dar cu cât mă apropiam mai mult aveam mai multe emoții, de parcă-l cunoșteam pentru prima oară. Mi-am amintit ultima noastră interacțiune și nu mă puteam simți mai mizerabilă. I-am greșit atât de mult, nu merita nimic din ce a pățit.

ㅤAm avut norocul să nimeresc în intervalul orelor de vizită și asistenta m-a condus spre salonul în care era ținut. Am rugat-o să mă lase singură când ne-am oprit în fața ușii. Mi-a aruncat o privire ciudată, dar a plecat după. Eu am luat aer în piept și mi-am șters palmele între ele când le-am simțit transpirate, apoi mi-am zis că nu se poate să mă duc cu mâna goală și să-i cer așa ceva. Am făcut cale întoarsă spre marea intrare și m-am dus la magazinul care se afla la parter pentru cadouri. I-am cumpărat un coș cu mai multe lucruri și i-am scris pe un bilețel cât de mult regret ce s-a întâmplat și că sper că mă va ierta în viitor, apoi l-am așezat frumos printre lucrurile din coș.

ㅤCând m-am întors, am bătut încet în ușă și n-am intrat până nu i-am auzit glasul de pe cealaltă parte că-mi permite să o fac. Nu voi putea descrie niciodată amalgamul de sentimente care m-a trecut când i-am reîntâlnit privirea, dar pot spune că rușinea era cel mai predominant dintre ele. Ochii lui se uitau cu răceala la mine și eram sigură că mă disprețuiește de moarte acum; mă așteptam să mă dea afară și să mă înjure ca bonus, dar spre surprinderea mea nu m-a gonit. A așteptat să audă ce am de spus și a privit cu o sprânceană arcuită coșul pe care-l țineam în mâinile mele.

ㅤ— E pentru tine, l-am lămurit când nu s-a oprit să se uite la el și l-am așezat pe o masă din apropiere. Sper să te faci bine cât mai curând!

ㅤ— Mulțumesc, a zis sec și și-a ferit privirea de a mea când m-am apropiat de capătul patului său. Dacă ai venit să mă rogi să renunț, nu-ți răci gura degeaba!

ㅤ— Denis... eu..., mă tot poticneam în cuvinte și am răsuflat obosită, trecându-mi o mână prin păr. Înțeleg, chiar înțeleg de ce ai făcut asta și dacă nu era Sebastian la mijloc nici n-aș fi îndrăznit să deschid gura, pentru că ai dreptate să vrei să fie închis! Dar Sebastian are nevoie de tatăl lui, mai ales acum când abia l-a regăsit!

ㅤ— Sebastian are sau tu ai nevoie de el? mi-a tăiat vorba acid și am înghițit în sec, simțindu-mi lacrimile în colțurile ochilor.

ㅤ— Amândoi, am recunoscut cu voce stinsă și mi-am coborât privirea spre podea. Denis, nu te răzbuna pe mine prin asta! am glăsuit când am văzut-o în irișii lui. Mie poți să-mi faci orice, dar prin asta îl rănești și pe Sebi și știu cât de mult îl iubești! cuvintele mele au început să-l afecteze și m-am întristat și eu când ochii lui s-au inundat de lacrimi.

ㅤAm găsit curajul să mă apropii de el și le-am permis lacrimilor mele să cadă când i-am prins mâna între ale mele și ochii noștri s-au conectat.

ㅤ— M-ai iubit măcar puțin? m-a întrebat și mi-am strâns ochii, simțind mai multe săgeți în inimă. Ultimii ani au fost doar o minciună?

ㅤ— Normal că te-am iubit, bineînțeles că am făcut-o! m-am grăbit să spun și i-am strâns mai mult mâna. Cine n-ar fi făcut-o? Ai făcut pentru mine atât de multe, n-am uitat nimic! Ai fost perfect, iar eu... eu nu te-am meritat niciodată.

ㅤ— Nu spune asta, m-a contrazis. Meriți tot ce e mai bun, Laura. Și tu și puștiul ăla pitic, am zâmbit când i-am simțit subtonul de glumă.

ㅤ— Știu că Daniel nu e tocmai un om bun, dar e un tată bun pentru Sebastian și-l iubește enorm de mult. Ar trebui să-l vezi pe Sebi... radiază, pur și simplu radiază, i-am povestit și încordarea din aer a devenit mai suportabilă când a surâs.

ㅤA revenit la normal când tăcerea s-a așezat cuminte în salon. Eu așteptam un răspuns din partea lui, iar el nu părea dornic să-mi ofere niciunul.

ㅤ— O să mă gândesc, Laura, a vorbit în cele din urmă și piatra mi s-a întors pe inimă, dar n-am insistat, am încuviințat resemnată. Trebuie să mă gândesc.

ㅤ— Sigur că da, am aprobat cu inima foarte grea. Îmi pare rău pentru tot, Denis. Regret totul, mi-am vărsat sufletul, rezistând impulsului de a începe să plâng din nou. Iartă-mă că am îndrăznit să vin să-ți cer să te mai gândești o dată...

ㅤ— Nu e nevoie. La fel cum tu mă înțelegi... și eu o fac. Am fost împreună atât de mult timp, crezi că nu te cunosc? Nu știu ce fel de persoană ești? N-ai putea răni nici o muscă fără să ai mustrări de conștiință! Știu că nu ai intenționat să faci rău nimănui.

ㅤAm zâmbit fără putere ca aprobare inconștientă pentru cuvintele spuse de el. O parte din mine a respirat ușurată, știind că Denis nu mă consideră o persoană ticăloasă și că este conștient că nu mi-am dorit să-i provoc niciun fel de suferință.

ㅤMi-am șters cu delicatețe lacrimile scurse ca să nu-mi întind machiajul și am luat aer în plămâni, îndreptându-mi din nou privirea în ochii lui când am terminat.

ㅤ— Fă-te bine, asta este cel mai important lucru acum. O să te las să te odihnești.

ㅤAm pășit spre ușă, realizând că este momentul să plec și să-i ofer spațiu. Poate că nu mă urăște, dar nu-i este ușor să mă aibă în preajma lui, cum nici mie nu-mi este. Este un aer atât de încărcat între noi, atâtea resentimente și cuvinte nerostite că riscam să ne sufocăm dacă prelungim timpul petrecut împreună.

ㅤ— Laura, mi-a rostit numele ca să mă oprească și m-am întors spre el, curioasă și emoționată în același timp. Mulțumesc că ai venit, a vorbit ca și cum știa ce prejudiciu poate aduce vizita mea în relația cu Daniel și mi-am presat buzele, încercând să par cât de relaxată pot.

ㅤ— Simțeam nevoia să încerc să vorbesc cu tine măcar... pe cât simțeam nevoia să văd că ești în regulă, i-am mărturisit și a zâmbit, spunându-mi printr-un îndemn slab al capului că știa și asta la fel de bine.

ㅤI-am oferit un alt zâmbet timid și am părăsit salonul, având această senzație grea în interiorul meu că las o mare parte din viața mea în urmă cu ușa ce s-a închis. O senzație care m-a făcut să vreau să plâng, o senzație care m-a derutat pe cât m-a eliberat. Știam înăuntrul meu că n-o să-l revăd niciodată pe Denis. Poate de asta am devenit atât de tristă. Sigur, n-a fost iubirea vieții mele, nu m-a făcut să simt lucruri mărețe, dar mereu mi-a păsat și am ținut la el. Pentru tot ce a făcut pentru mine și fiul meu, pentru lucrul frumos pe care am reușit să-l avem împreună până să fie distrus în totalitate.

ㅤEram tristă, dar totodată știam că așa trebuie să fie. Denis merita să fie unicul bărbat din inima unei femei, speram să găsească o astfel de iubire și să uite toate nedreptățile pe care le-a îndurat din cauza mea. Îmi doream pentru el să simtă din partea unei femei demne de el iubirea pe care i-o port eu lui Daniel. Poate atunci ar înțelege cu adevărat de ce lucrurile au trebuit să se sfârșească atât de tragic.

ㅤMi-am păstrat mintea limpede în drumul spre secția de poliție, chiar dacă rațiunea mă sfătuia să încep să-mi culeg cuvintele pentru întâlnirea cu Daniel. Era inutil. O singură privire din partea lui și aș fi uitat tot ce plănuiam să spun. Nu puteam să fiu calculată cu el, n-am putut niciodată și am renunțat să sper că voi putea vreodată. Daniel avea acest efect asupra mea pe care n-am reușit niciodată să-l deslușesc pe deplin, decât să-i resimt puterile și să-i accept prezența.

ㅤDupă ce am parcat, am rămas câteva minute în mașină, adunându-mi curajul ca să-l înfrunt. Curajul și orice resursă disponibilă în mine.

ㅤLe-am spus polițiștilor pentru ce mă aflu aici și m-au invitat să aștept pe unul dintre scaune cât anunță comisarul. Inima mi-a accelerat în piept în secunda în care am ocupat un scaun și am privit în jur, suportând privirile bizare pe care mi le aruncau ceilalți agenți când treceau pe lângă mine.

ㅤNu era plăcut, dar nu puteam să-i judec. Sunt sigură că arăt nelalocul meu aici și chiar așa este, eu n-am ce căuta aici.

ㅤM-am ridicat robotic în picioare când l-am recunoscut pe comisar și am așteptat cu sufletul la gură să aud dacă-mi permite să-l văd, deși se află în arest. Era unul din puținii oameni care știu cât de greu mi-a fost în acești ani cu dispariția lui Daniel, speram ca istoria aceasta să-l determine să mă lase măcar cinci minute cu el.

ㅤ— Asta da întorsătură de situație, doamnă Alecsandrescu! avea un ton pe cât de serios, pe atât de bucuros. Băieții mi-au spus că vrei să-l vizitezi... mă tem că nu se poate.

ㅤ— Vă rog, nu se poate face nimic? Trebuie să vorbesc cu el!

ㅤÎl puneam într-o situație dificilă, dar prea puțin îmi păsa. Probabil că Daniel se frământa gândindu-se la fiul său, iar eu m-aș fi zbătut toată noaptea dacă nu aș fi avut ocazia să-l liniștesc că totul este sub control. Comisarul a urmărit cum intru într-o stare de disperare și a oftat învins, aprobându-mi vizita cu condiția să asculte de după ușă discuția dintre noi. Am fost la un pas să sar în brațele lui și să-l îmbrățișez cât de tare pot doar ca să-i mulțumesc, dar m-am abținut.

ㅤL-am urmat pe holurile care mă făceau să mă simt ca într-un film de groază și un fior mi-a trecut pe șira spinării când a deschis ușa spre celula în care era ținut Daniel și m-a încurajat mutește să pășesc înăuntru. I-am mulțumit în șoaptă și am înaintat nesigură, studiind totul în jurul meu.

ㅤL-am văzut din distanța cum se plimbă dintr-un capăt în altul în celulă, trecându-și degetele peste bare și creând un sunet care ar putea deveni enervant dacă l-ai auzi în mod repetat. Era cu spatele la mine și mi-a dat ocazia să-l privesc și să-mi maschez durerea că este închis aici. S-a oprit din ce făcea și a rămas blocat, pe urmă s-a întors către mine cu surprinderea vizibilă pe întreg chipul lui.

ㅤ— Micuțo? a întrebat neîncrezător și s-a apropiat de barele din față. Tu ce cauți aici?

ㅤOchii lui au reușit să-mi depășească pielea și să-mi perforeze cu brio sufletul. Mi-am ferit privirea când n-am mai suportat felul în care mă privea. Nu știam dacă e fericit să mă vadă sau de-a dreptul furios. Mi-era teamă să întreb. Răspunsurile lui mereu au avut darul de a-mi frânge inima în milisecunde.

ㅤ— L-am lăsat pe Sebastian cu mama și am venit să te văd, i-am explicat și s-a încruntat puțin, având o doză de suspiciune în irișii lui.

ㅤ— De ce?

ㅤM-am apropiat de el și l-am examinat cu atenție. Mă încercau atât de multe emoții deodată că eram în pragul să amorțesc pe dinăuntru și să devin o stană de piatră. Nu mai înțelegeam nimic din ce se întâmplă cu mine, pentru că o parte din mine îl disprețuia pentru ce a făcut și că nu s-a gândit deloc la copilul nostru când a făcut-o, iar cealaltă ar fi vrut să se strecoare printre barele care ne despărțeau și să-l sărute. Eram amețită.

ㅤ— Daniel, lasă-l în pace, am schimbat subiectul și expresia lui s-a înăsprit în clipa în care a înțeles la cine mă refer. Ce vei face? Vei continua să-l torturezi? Istoria cu părinții mei se va repeta? Ai uitat unde ne-a dus toate răzbunările astea fără sens?

ㅤ— De vreme ce pui întrebări al căror răspuns îl știi, cred că mă prezinți cuiva, a replicat serios și am surâs slab, clătinând dezamăgită din cap. Comisare! a strigat fără să-și rupă ochii din ai mei. Vino. E foarte frumos aici, l-a luat în râs, dar spre norocul tuturor, comisarul a ales să-l ignore.

ㅤ— Îl vei lăsa în pace? Promite-mi că te vei opri aici! Lasă-l să-și trăiască viața liniștit, i-am făcut destul rău! Uite, eu sunt aici. Sebastian e cu tine, te iubește. Trebuie să renunți la răzbunare. E singura șansă pentru noi toți. Și pentru el! Dacă nu renunți... o să murim cu toții de data asta.

ㅤ— În regulă, a spus și am pufnit ironică, plimbându-mi ochii de-a lungul feței lui când am mai făcut un pas aproape de bare.

ㅤ— Eu-mi pot da seama dacă minți sau nu, i-am comunicat, dar n-a schițat nimic. Sunt singura care te descifrează, nu ei sau altcineva, Daniel.

ㅤFața lui a rămas la fel de inexpresivă, dar ochii lui au început să capete o strălucire covârșitoare. Acea strălucire care întotdeauna mi-a intensificat pulsul și mi-a făcut corpul să acționeze fără noimă.

ㅤ— Rezultatul?

ㅤ— Minți, am replicat fără ezitare. Nu vrei să te oprești aici și n-o vei face. Îl vei omorî pe Denis.

ㅤ— Aș fi vrut să poți dovedi.

ㅤ— Corect, nu pot dovedi. Să se gândească la acest lucru cei care au meseria asta, dar eu îți citesc în privire... Îți pare rău că ai ratat ocazia, nu fiindcă ai rămas închis aici. Nu e o singură nuanță de negru în întunericul din ochii tăi, știai asta? Iar eu știu pe de rost toate nuanțele de negru din inima ta.

ㅤȘi-a întins brațul printre bare și m-a prins de încheietură când am vrut să plec, trăgându-mă atât de aproape încât aproape m-am lovit cu pieptul de metalul rece. Am uitat cum să respir când am simțit respirația lui fierbinte împrăștiindu-se pe fața mea, intensificându-mi bătăile inimii. Totul s-a înrăutățit când mi-a înconjurat talia cu brațul și m-a tras chiar mai aproape, lipindu-mă de gratiile care ne separau. Am inspirat adânc și m-am pierdut în ochii lui, care își schimbau nuanțele pe care le cunoșteam atât de bine.

ㅤ— Te cunosc la fel de bine, mi-a șoptit, strângându-mă mai tare. Îmi ascunzi ceva, m-a acuzat, și am rămas încremenită în fața lui. Îmi dau seama după cum îți pulsează vena aici, mi-a atins linia pulsului cu degetele. După felul în care înghiți în sec, lăsând o adâncitură aici, și-a plimbat degetul încet peste gâtul meu uscat. După cum ți se usucă buzele, și-a trecut un deget peste ele, și cum respirația îți devine neregulată. Și... după cum îți ascunzi ochii, pentru că știi că ai făcut ceva greșit și te simți vinovată, a adăugat, urcând degetele până la obrazul meu. Mi-am închis ochii, lăsându-mi capul să cadă mai mult în mâna lui. Ce ai făcut, Laura?

ㅤ— Bănuiesc că rămâne un mister până vei fi eliberat, l-am instigat și am răsuflat puternic când m-a lipit mai mult de gratii, având flăcări în privire.

ㅤ— Dacă aud că te-ai dus la el..., vocea lui era mult mai dură și mi-a înmuiat picioarele, pentru că fix asta am făcut.

ㅤ— Ce? am suflat printre respirațiile grele. Ce o să faci?

ㅤOchii lui s-au întunecat cu totul, devenind ca ai unui demon alături de chipul lui, iar buzele i s-au curbat într-un rânjet sardonic. M-am dezechilibrat puțin când mi-a dat drumul brusc și l-am privit încurcată cum se distanțează și se comportă de parcă ultimele minute nu s-au întâmplat.

ㅤ— Du-te acasă la Sebastian, mi-a ordonat și mi-am îngustat privirea. O să vorbim noi mai târziu.

ㅤS-a așezat pe banca din celulă și m-a privit cu un calm înfricoșător, așteptând să-i urmez cuvântul ca un credincios fanatic.

ㅤ— Crezi că mă sperii? l-am întrebat și a pufnit ironic, privind în altă parte pentru o secundă. Amenințările tale nu mai înseamnă nimic pentru mine de foarte mult timp, am adăugat înțepătoare, fiind descurajată de felul cum expresia îi devenea tot mai înspăimântătoare, aproape de nerecunoscut.

ㅤMă simțeam ca pe ace și la un pas să mă prăbușesc într-o prăpastie adâncă. Eram o mincinoasă când îi spuneam că nu-mi trezește nicio emoție, iar el nu mai se sinchisea să mă contrazică, deși știa adevărul. Inima mi se lupta în piept ca o trădătoare jalnică.

ㅤ— Eu nu te-am amenințat niciodată, micuțo, mi-a spus, iar eu l-am privit cu neîncredere. Știi la fel de bine ca mine. Am fost destul de galant să-ți spun ce se va întâmpla, ca să te pregătești.

ㅤM-am încruntat și mi-am ridicat bărbia cu o măsură, aruncându-i priviri letale. Uram când îmi vorbea ca unei subordonate și încerca să se joace cu mintea mea. Nu m-am lăsat intimidată și am încercat să îmi păstrez calmul, chiar dacă inima îmi bătea cu putere.

ㅤ— Ești incredibil de insensibil, am spus determinată. Nu mă voi lăsa păcălită de jocurile tale.

ㅤPrivirea lui era implacabilă și, deși încercam să nu cedez presiunii, se vedea clar că răbdarea mea era pe cale să cedeze. În acel moment, el s-a apropiat din nou, dar nu pentru a mă atinge, ci doar pentru a mă observa mai atent. Cuvintele lui, deși normale în aparență, erau încărcate de o amenințare subtilă, aproape imperceptibilă, dar în același timp inconfundabilă.

ㅤ— Nu e vorba despre păcălire, micuțo, a spus el, ridicând un colț al buzelor într-un zâmbet rece. E vorba despre realitate. Știi prea bine că nimic din ce spun nu e fără fond. Și știm amândoi că nu ai niciun control asupra acestui joc.

ㅤÎmi strângeam maxilarul pentru a nu arăta cât de mult mă afectau cuvintele lui. Știam că în fața lui nu aveam decât două opțiuni: să cedez sau să continui să lupt. Și, chiar dacă mi-ar fi fost mult mai ușor să cedez, aveam să aleg să lupt. Aveam să-mi amintesc de Sebastian, de tot ce conta pentru mine, și aveam să găsesc puterea de a-i ține piept, indiferent de obstacole.

ㅤ— N-o să te iert niciodată dacă îl omori pe Denis, i-am recunoscut. Și nici Sebastian.

ㅤAm plecat când am înțeles că nu va vorbi cu mine și mă va ignora. Am evitat privirea compătimitoare a comisarului când ne-am reîntâlnit pe hol și m-am îndreptat teleghidată spre mașină, trăgând de mine să nu cedez în fața sentimentelor cumplite care mă testau.

ㅤAm băgat cheia în contact și am demarat în trombă, grăbindu-mă să ajung la casa mamei și să-l îmbrățișez pe fiul meu.

ㅤTrebuia să amân gândurile despre problemele care vor apărea între mine și Daniel, altfel aveam să înnebunesc. Dar știam că e doar o chestiune de timp până se vor întoarce și mă vor lovi direct în față.

ㅤAsta dacă Daniel nu mă va ucide întâi.

Sper că v-a plăcut!

Mă găsiți și pe:
Instagram - authorclauurux
TikTok - authorclauurux
Facebook - Author ClauuRux

Pe data viitoare, dragii mei! ❤️