Când suspinele au încetat, i-am dat drumul surorii mele și ea fără prea multe explicații, și-a urmat direcția în camera sa. Eu de-asemenea mi-am închis ușa în adăpostul meu propriu, lăsându-l pe tata să se clarifice singur în cele întâmplate.
*******

          După ore bune, în care ne-am adunat gândurile, total izolați de lumea înconjurătoare eu m-am ridicat din pat și am ieşit în coridor. Afară înserase, puțin câte puțin întunericul își făcea și el loc printre case. Am bătut ușor în lemnul uşii de la camera surorii mele şi am așteptat timp de câteva minute răspunsul cu sufletul la gură. Mi-a fost de ajuns să mi se adreseze cuvântul: ,,intră", că îndată am și dat buzna în odaie.

—Ce s-a întâmplat? i-am auzit vocea stinsă, încă învăluită de tristețe.

—Alege o ținută elengantă și ieşi afară. Te aștept pe pragul casei.

—Poftim? Despre ce vor...

          Nu i-am dat voie să înțeleagă mai bine situația și m-am strecurat rapid în odaia mea. Am început să devastez dulapul în căutarea unor haine potrivite pentru o ieșire oficială în oraș. După ce m-am îmbrăcat la 4 ace într-un costum ordinar de culoare neagră şi m-am chinuit să-mi aranjez cravata la gât (într-un sfârșit am abondonat-o, neinsprăvind lupta cu ea), m-am apucat să-mi fac coafura.

        Finisind pregătirile mi-am încălțat pantofii şi am ieşit afară pentru a-i oferi timp prințesei Kristal să-şi aleagă rochia de bal, însă pregătirea a durat mult peste așteptările mele. Îmi pocneau oasele de frig, ceața densă s-a lăsat în negura pătrunzătoare a nopții şi câteva picături de apă s-au așezat lin pe firele brune ale părului meu. Vântul rece a spart bariera hainelor mele subțiri și mi-a ajuns până la piele, astfel încât am început  să tremur ambundent şi să scrâşnesc din dinți. Mi-am apropiat mâinile de gură pentru a le încălzi cu respirația caldă, însă degetele mi-au amorțit complet și nu se mobilau după isprăvile mele nereușite.
           După aproximativ jumătate de oră în care eram gata să mă transform într-un țurțure de gheață sora mea în sfârșit și-a făcut apariția. Și totuși chinurile mele nu au fost zadarnice, puținul meu chin a meritat rezultatul, căci Kristal a apărut într-un chip total diferit, o configurare a personalității care nu putea fi primită de mintea mea ulterior. Aspectul ei era identic cu delicateția nemaipomenită a unei zâne ilustrate doar în basme. Rochia ei de un roz fin, catifelat, moale asemenea unui nor de pe bolta, cerească, ajungea până la pământ. Mijlocul era prins cu un brâu multicolor pe care se aşterneau unul câte unul mii de fluturi, ce păreau că își vor lua zborul în curând şi vor dispărea dincolo de limitele punctate ale întunericului. Pantofii albi cu toc abia dacă se zăreau de după dantela puțin străvezie a rochiei. Pe cap purta o coroniță mică de argint încrustată cu câteva pietricele care se prelingeau ușor, moderat, fără o trecere bruscă, în toate culorile curcubeului. Ochii ei mari și negri mă cercetau detaliat din cap până în picioare cu o curiozitate vădită. Am stat să ne admirăm în tăcere preț de câteva minute și fără a putea menține seriozitatea în continuare, am izbucnit la unison în râs.

—Arăți ca un adevărat gentleman, frățioare.

—Iar tu ca o contesă, surioară.

Am început sa ne amuzăm copios pe seama proprie, căci era pentru prima dată când reușeam să imortalizăm pe corpul nostru niște ținute atât de elegante. Îmi este complicat să-mi amintesc când am decis să petrecem ultima oară timpul în familie undeva departe de pereții casei. Am fost conduși de valul problemelor, suferințelor şi am uitat să mai privim în jur, să visăm, să zâmbim, să fim fericiți... Doar acum sesizez că egoismul meu a distrus adevarate valori familiale, credeam că sunt cel mai nefericit om de pe pământ, că cei din preajma mea nu au suferit nici pe aproape tot ceea ce eu am fost nevoit să suport, că sora mea a fost o trădătoare, atunci când doar eu i-am trădat pe toți și mi-am trădat propria persoană, consideram societatea întreagă un gunoi, când eu însuși nu am fost perfect. Sora mea are dreptate, nu totul se învârte în jurul rănilor mele, trebuie să privesc peste umărul meu ca să reușesc să observ și alte vieți, și lacrimile altora, regret că am pătruns aceste lucruri prea târziu. Nu pot să calc în continuare peste oameni și peste sentimentele lor, nu am dreptul să le provoc durere, sufletul meu tinde spre o schimbare, îmi doresc să devin un om demn pentru familia şi prietenii mei.

         Am luat-o pe Kristal de mână și am condus-o cu pași lenți și măsurați către taxi-ul ce aștepta cuviincios la poartă. I-am deschis grațios uşa ca un adevărat domn și am așteptat ca domnişoara de lângă mine să se așeze pe bancheta din spate a mașinii. După ce sora mea și-a făcut comod pe scaun, mi-am luat și eu locul în față, iar șoferul a apăsat pe accelerator.

         Aproximativ în 20 de minute eram în fața restaurantului unde am rezervat locurile. Odată ce am intrat în local am simțit cum toate privirile s-au ațintit pe perechea noastră frumoasă. Pariez că clienții încăperii ne considerau un cuplu minunat, căci Kristal cu toate că era mai mare cu 4 ani, eu practic o întreceam în înălțime şi după cum mulți au menționat avea față de copil, totuși cu trăsături extrem de pronunțate, caracteristice unei dive. Astfel am ajuns să nu ne diferiențiem în privința vârstei și să creem o imagine de doi îndrăgostiți.       

        Fiind în dreptul mesei rezervate, am dat cu multă acuratețe scaunul într-o parte, pentru a-i face loc surorii mele să se așeze și îndată am chemat chelnerul. El ne-a oferit meniul cu aceeași amabilitate obișnuită angajaților şi noi am început să alegem gustările.

—Mulțumesc, a rupt brusc tăcerea sora mea.

—Pentru ce?

—Pentru această seară minunată și pentru faptul că nu ai încercat să afli nimic, doar m-ai susținut ca un adevărat frate.

—Nu, eu îți sunt recunoscător ție, pentru că ai supraviețuit, luptând cu moartea și nu ai dat drumul mâinii mele atunci când credeam că mă voi risipi ca cenușa în singurătate, nu am nevoie de explicații, un singur lucru îmi doresc, să-mi fii aproape.

        Liniștea s-a instalat momentan, probabil că gândurile noastre încercau să șteargă trecutul pentru a putea făuri viitorul. Când în sfârșit bucatele au fost servite, pe neașteptate Kristal a început să simtă dureri groaznice în burtă. Ea s-a ridicat de pe scaun, ținându-se de abdomen şi a fugit în grabă la toaletă.

—Nu mă simt chiar bine, putem să mergem afară, am nevoie să respir aer curat? m-a întrebat ea după ce a ieșit.

—Sigur, doar să plătesc comanda.

—Îmi pare rău, nu am reușit să cinăm și ai aruncat doar banii în vânt.

—Nu-i nimic grav, doar nu ai făcut-o intenționat, am zis eu în glumă, însă se pare că sora mea a luat totul pe o notă mai serioasă, căci în timp ce m-am întors cu spatele ca să-mi iau paltonul de pe scaun, am auzit-o șoptind:

—Ai dreptate, am procedat astfel intenționat.

       Am alungat această ipoteză stupidă, prin simplul gând că doar mi s-a părut, pentru că nu i-ar servi cu nimic o simulare ca asta, nu avea nici un sens să o facă.

         Preț de câteva ore, ale căror trecere rapidă nu am reușit să o observăm, am colindat orașul în lung și în lat sub cupola albastră a cerului, doar noi doi într-un uriaș univers. Alergam, râdeam, făceam glume pe seama trecătorilor care, bieții, nu purtau nici o vină ca să suporte comportamentul nostru obraznic. Noaptea încet, încet își colora tonurile de gri și negru, în nuanțe aprinse, căci pe cer una câte una au apărut stelele, miliardele, focul cărora nu se va stinge niciodată, atâta timp când zâmbetele noastre se deschid în unison. În acea seară feerică reflexia a celor mici lanterne a cerului s-a oglindit în ochii ei întunecați. În sfârșit am regăsit acea picătură de lumină care a fost dată dispariției, strălucirea surorii mele, acea neobișnuită sclipire pe care mereu o purta în privire astăzi a izbucnit ca un vulcan stins, ca o taină ascunsă în tăcere. Am strâns-o în brațe și cu vocea sugrumată de emoții am zis:

—Kristal, te-ai întors.