Autorul

       John a împietrit de frică, rămânând cu ochii închiși, căci simțea că nu va putea învinge realitatea covârșitoare. După această lovitură nu mai avea speranța că va reuși să o repare pe Kristal-robotul său, ultima soluție de a-și vindeca fiul de boala ce îi sugruma personalitatea, ce îi sugea sângele, ce îi întuneca orizonturile.

—Ce crezi că faci? Ridică-te odată, doar nu o să stai toată ziua pe podea! În plus, este periculos să ne mai aflăm aici, a auzit el o voce identică cu a fiicei sale, dar mult mai aproape de răceala unui robot.

—Toate această situație stresantă îmi provoacă deja halucinații auditive. Probabil că încet îmi ies şi eu din minți, a pronunțat John ca pentru sine.

—Poate, ajunge să manifești faza asta cu circu. Să te văd în picioare imediat, dacă totuși nu ai tendința să cazi pe mâna focului. Nu te voi salva din nou, în pofida faptului că ești creatorul meu!

La această poruncă autoritară John instinctiv a deschis ochii şi reflexiv a scos un strigăt.

—Da, da, eu sunt. Nu te mira atât, i-a mărturisit acest lucru Kristal complet nevătămată. În bazele mele de date a fost introdusă și funcția de a forma în caz de necesitate o barieră din sticlă anti glonț. Așa că datorită acestui fapt nu am avut de suferit.

John amintindu-şi de această setare, s-a lăudat cu mândrie:

—Sunt un geniu!

—Atât de bun încât ți-ai ars propriul laborator, l-a contrazis Kristal cu note vizibile de ironie.

—Mulțumesc pentru protecția oferită, a zis John cu sinceritate, trecând peste tonul sarcastic al robotului său.

—Ești stăpânul meu, nu aveam dreptul să procedez altfel, a răspuns ea, ca deobicei, aproape sec.

John şi Kristal au străbătut coridorul lung şi în timp ce mergeau, ea și-a cerut acordul de la inventatorul ei:

—Am voie să-mi expun părerea?

—Da, sigur. Te ascult.

—Decizia construcției mele este una greșită. Eu nu o voi înlocui niciodată pe adevărata Kristal. Sunt doar o bucată de metal fără suflet. Singurul lucru pe care nu-l cunosc în varietatea mea bogată de cunoștințe, este ceea ce reprezintă sentimentele omenești, eu afirm doar ceea ce îmi transmite creierul şi nu dau siguranția că aceste cuvinte nu vor răni pe cineva. Îmi este greu să înțeleg oamenii, dar am de a face cu un psihopat și asta îmi complică mult situația.

—Fiul meu nu este psihopat! s-a aprins jignit John.

—Vezi, asta și încercam să-ți explic, a continuat Kristal tot atât de monoton, nu sunt în stare să mă ascund sub masca unui om, căci eu sunt doar un robot.

John a pătruns cu privirea ochii negri a fiicei sale false şi fără să vrea a scăpat o lacrimă. În ochii de sticlă a maşinei sale nu se va oglindi niciodată acea lumină blândă care i-a alinat de atâtea ori sufletul său deja aproape bătrân.

—Şi ca o completare la toate acestea, a vorbit din nou robotul, îi faci dureros nu doar fiului tău, ci şi ție. Eu nu ştiu ce înseamnă această emoție ciudată, dar cu precizie îmi dau seama că îți este greu să mă vezi în fiecare zi, o persoană identică cu chipul fiicei tale, dar atât de departe de sufletul ei. O simplă prezență a mea îţi amintește de ea. Iar dacă Mark va afla adevărul, atunci totul se va sfârși, atât pentru el cât și pentru tine.

John a început să plângă, tot ce a spus Kristal era purul adevăr, însă el totuși avea o îndreptățire și o consolare, el a disperat complet, asigurându-se că nu există o altă ieșire în această situație.

—Da, ai dreptate! Și tu şi George, ambii, mi-ați deschis ochii la realitate! a strigat el printre suspine. Dar...dar...eu am vrut să-l scap odată pe Mark de acest chin îngrozitor, de respingerea colegilor săi, de durerea şi singurătea care nu i-a părăsit sufletul din momentul ce mi-am pierdut soția. Eu doresc să-i demostrez că sunt un tată pentru el, ci nu un alcoolic. O persoană apropiată care îi va fi alături mereu, un tată care nu am fost în acești 3 ani. Este ușor să-mi dictați omisiile, însă este greu să pătrundeți adevăratele mele intenții. Într-adevăr mă doare, eu sufăr enorm, sufletul meu geme și se farămițiază în mii de cioburi de sticlă, dar un gând îmi permite să respir, eu procedez astfel pentru fiul meu! Tu nu vei cunoaște niciodată sentimentul teribil de deznădejde atunci când se ridică la cer soția și fiica ta, iar propriul fiu înebunește de durere. Visez să fiu ca tine, să pierd emoțiile, trăirile, dar este ceva imposibil, ireal. Deaceea strâng puternic din dinți și înghit cu tot dezgustul adevărul, îmi pun o mască pe față și zâmbesc fals, pentru ca Mark să nu treacă dincolo de limitele barierului pe care însuși i le-am impus.

        John nu înceta să plângă, iar Kristal îl privea uimită, probabil de sine, fiindcă aceste cuvinte i-au mișcat puțin corpul de metal şi i-au zdruncinat pe câteva clipe nesemnificative mintea. De obicei nu se descumpănea, nici pe o milisecundă, dar acum i-au secat toate cuvintele în gură.
Undeva printre firele electrice persista puțină omenitate sau poate că era doar o reacție ciudată la tonul brutal al creatorului. Toate se vor afla în curând, căci povestea merge mai departe...
*******
Mark

      Pe când domnul Michel îmi punea întrebări despre schimbul comportamentului meu și agresivitatea ce mi-a permis să distrug vaza din bucătărie, am auzit un sunet asemănător cu sirena mașinilor de salvare. M-am ridicat de pe scaun, curios să văd unde se va opri galăgia, însă am rămas surprins să descoper că maşina pompierilor, ambulanța şi poliția și-au finalizat destinația în fața casei noastre. Ei au năvălit grăbiți în casă și au alergat cu o viteză mărită către al doilea etaj. Mă întrebam stupefiat de cauza vizitei lor, deaceea le-am urmat pașii. Odată ajuns acolo, am încremenit la vederea flăcărilor ce au înconjurat practic tot spațiul. Am vrut să înaintez, dar am fost oprit de agenții de securitate. Am început să mă smuncesc din răsputeri din blocada ce mi-au organizat-o, căci eram obligat să ajung acolo cu orice preț. Strigam cât de tare puteam, însă ei nici nu-și dau silința să mă asculte. Mă zbăteam disperat și îi imploram cu vocea tremurând:

—Tata! Kristal! Vă rog, lăsați-mă! Familia mea este acolo! Trebuie să-i văd! Vă rog! Tata, sora mea! Nuuu!