Am stat nemișcați câteva secunde, amândoi şocați de ceea ce s-a întâmplat. Ana, după ce şi-a venit în fire şi şi-a dat seama de situația puțin spus jenantă, în care ne aflam, s-a ridicat brusc în picioare. M-a privit cu ochi mari și într-un sfârșit a reușit doar să scoată un sunet fără sens:

—Scuze, îmi pare rău.

Adică de ce îi părea rău, a fost doar un accident, iar ea posibil considera totul o greșeală incredibil de oribilă, și-ar fi vândut sufletul ca să întoarcă timpul înapoi și să-și recapete sărutul atât de prețios! Observam asta și în privirea ei dezgustată, vinovată, rușinată, toate împreună! Fiindu-mi jignit propriul orgoliu, ne reușind să suport tăcerea ei tensionată care nu-mi lămurea nimic, am zis, mai degrabă sub influența insultei, ceva lipsit de explicație, de gândire logică:

—Acesta a fost primul meu sărut.

Cuvintele au fost spuse pe un ton atât de dezamăgit, de parcă regretam că el a fost cu Ana.

—Poftim?! a întrebat ea uimită de comentariul meu prostesc, făcut mai mult din ciudă.

—Nimic, uită, am zis eu rușinat de propriile mele cuvinte.

—Ți se pare că al meu a fost al 10-lea! Să știi că mă bucur de popularitate printre băieți! Chiar adineauri am primit invitație să ies cu cel mai popular băiat din şcoală, îmi face de mai mult timp curte, doar că eu îi respingeam atenția! Și doar tu ești nemulțumit că te-ai sărutat cu mine! Mulți şi-ar fi dorit asta, dar nu le-am permis nimănui să o facă, însă s-a găsit unul ca tine care să afirme că şi-a pierdut primul sărut în scurgerea de la toaletă! Dacă nu ar fi fost un simplu accident, nu făceam asta în toată viața mea! Așa că poți fi liniștit! Pa!

     Ea s-a pornit nervoasă în direcția scărilor, tot blestemându-mă la fiecare pas. Am rămas șocat de cele auzite, o minută în urmă își cerea iertare și regreta de cele întâmplate, iar acum mă certa pe mine. O să-mi storc creierii cu fetele astea! Nu am reușit mult să mă indignez de comportamentul ei, căci m-am pomenit peste câteva clipe cum o priveam în urmă și zâmbeam.                       Îi conduceam pașii cu căldură în inimă, fiindcă ea a fost primul om care m-a întrebat:,, ești bine?". A fost cea dintâi care a privit dincolo de aparențe și a pătruns în inima mea, mi-a înțeles durerea, făcând tot posibilul ca să mi-o aline. Chiar dacă i-am respins atât de dur prietenia, ea totuși mi-a rămas alături. Şi poate că mai bine ar fi fugit de mine, mi-ar fi impus bariere ca alții, ne-am fi distanțat sufletele și am fi rămas doar doi necunoscuți. Eu mereu îi rănesc pe cei dragi şi într-un final ei mă părăsesc, pentru că nu mai au puterea să îndure suferința pe care le-o provoc. Ei pleacă dincolo de orizont, își șterg prezența din amintiri și nu se mai întorc. În curând și această fată mă va abandona, şi ea va plânge din cauza cicatricelor pe care i le voi lasa, în curând și ea va reteza definitiv aceste momente din memorii şi doar eu le voi păstra veșnic şi doar eu voi regreta la infinit și doar eu voi rămâne singur...
*******

        Am ajuns total epuizat acasă, tot ce s-a întâmplat azi m-a obosit mult. De fapt nu era nimic nou pentru mine, fiecare zi avea același conținut trist şi plin de dezamăgire. Am căzut sleit de puteri în pat, dar deodată din nicăieri în fața ochilor mei a apărut Kristal. M-am îngrozit la vederea ei, căci era plină de sânge și cu lacrimi în ochi îmi pronunța numele. Rochia ei pijama, dintr-un material fin de culoare albă, era aceeași ca în ziua tentativei sale de suicid. Petele roșii de pe haine construiau un contrast înăbușitor a acestor două nuanțe, încât simțeam cum mă lipsesc de aer. Ea îmi striga cu vocea răgușită și cu ura prezentă în priviri:

—Tu ai greșit! Tu ai greșit, Mark, ai greșit!!!!

       Ea s-a apropiat de mine și era gata să mă sufoce cu o panglică neagră. A pus-o atent la gât, însă m-am trezit brusc din somn și m-am ridicat tremurând în picioare. Am analizat împrejurimile și am răsuflat ușurat, căci a fost doar un vis, unul extrem de real care m-a făcut să transpir. Am șters picăturile de apă de pe fruntea mea și am purces la dezlegarea acestui coșmar. Dar fără să vreau am trecut la amintirile inventate de mine. Revedem din nou căderea surorii mele, nebunia care m-a acoperit din cauza faptului că nu am putut primi moartea ei, cuvintele de iertare pe care le pronunțam fără oprire. M-am oprit speriat la un moment dat, căci viziunile mele nu m-au părăsit, rămânând tot atât de clare. Am alungat aceste gânduri stupide și am încercat să privesc totul sub alt unghi. Tot analizând cu dedicare esența visului meu, deodată mi s-a aprins ca un fel de bec în minte și am zis:

—Am înțeles ce înseamnă acest vis.

        Problema consta în faptul că mă simțeam vinovat în încercarea surorii mele de a se sinucide și deaceea invonluntar mi-am înlocuit amintirile. Kristal în vis îmi arăta spre greşeala mea de azi, fiindcă am început din nou să am crize de ură pe ea, iar acest fapt în trecut a dus la incidentul teribil din care ea a scăpat ca prin urechile acului. 

       Așa ar fi spus și doctorul meu psihiatric, el mi-a ordonat să-mi explic orice fapt, chiar și visele, din punct de vedere psihologic, fiindcă orice amănunt contează în regresul sau progresul bolii. Am studiat și eu câte ceva, pot să decodific unele detalii, doar nu sufăr de psihoză de o zi. În concluzie eu trebuie să repar totul, să-i dăruiesc surorii mele dragostea de frate pe care nu a primit-o în toți acești ani. M-am ridicat repede din pat şi am alergat în căutarea ei, căci după calculele mele, Kristal demult trebuia să fie acasă. Am intrat în toate camerele, dar nu i-am dat de urmă. I-am format numărul și am pus telefonul la ureche, însă peste câteva minute glasul metalic al domnișoarei a anunțat că ea se află în afara ariei de acoperire (aveau o asemănare anumită, aceeași voce lipsită de emoții). Am început să-mi fac griji, însă mi-am dat seama că tata cel mai probabil știa unde ea se află, așa că am năvălit la el în odaie unde acesta își împlinea somnul. Am început să strig și să-l zgudui, de parcă nici nu am observat că el doarme:

—Tată! Tată, unde e Kristal? Nu ți-a spus unde s-a dus?! Tatăăăăă!

El a bombănit ceva neclar prin somn:

—A plecat să-și aleagă o nouă capsulă în care își va încărca batereile...

—Care capsulă, tată, iar visezi roboți?! Eu te întreb unde e Kristal?! am început să mă plâng eu ca un copil mic.

Tata a ridicat neştiutor din umeri, asta a fost de ajuns ca eu să dispar mai repede ca vântul din cameră. Am alergat afară şi am privit pierdut împrejur. M-am aruncat orbește într-o direcție necunoscută, aveam senzația că retrăiam aceleaşi momente când sora mea era gata să-şi pună capăt zilelor. Ca și atunci aveam un presentiment ciudat, al șaselea simț îmi dicta pașii. Mi-am mărit viteza și deja nu mă mai puteam stăpâni, eram acaparat de frică şi neîncredere în forțele proprii. După multe încercări de a o găsi, în care am vizitat si universitatea ei, şi locurile în care iubea să petreacă timpul, şi multe altele legate de persoana sa, m-am dat bătut.

       Am ajuns seara târziu acasă și nu am avut puterea să mai fac ceva. Nici nu am reușit să deschid uşa de la intrare, deaceea m-am așezat jos pe pământul rece de afară. Era începutul toamnei, însă frigul din acea regiune îndepartată în care ne aflam noi s-a adăpostit mai degrabă printre crengile acoperite cu frunzele verzi şi doar câteva gălbui. Vântul mi-a învăluit tot corpul și am început să tremur vizibil. Pe obrajii mei s-au rostogolit câteva picături străvezii de apă. Îmi era atât de frig, mă simțeam atât de singur și ea nu venea, nu venea să mă vadă, să mă întrebe dacă sunt bine și să mă strângă cu căldură la pieptul ei. Ea a dispărut în negura nopții şi nu s-a mai întors. Am stat mai mult de trei ore afară, slăbit şi acoperit de o sumedenie de gânduri. Ca un sunet pierdut, din cauza amorțelii, am auzit foarte încet gălăgia frunzelor care foşneau sub talpa unor cizmulițe. Am ridicat capul şi am pătruns cu ochii mijiți întunericul. După ce am înțeles că în fața mea se afla Kristal, am izbucnit în plâns. Ea a întrebat stupefiată de întâmpinarea mea ciudată:

—Mark, ce s-a întâmplat? De ce stai afară? Se pare că ai înghețat de tot și care este motivul lacrimilor tale?

—Unde ai fost, Kristal, unde ai dispărut? am reuşit eu să întreb printre suspine.

—Am fost la magazin după...

Eu nu i-am dat voie să continue, fiindcă m-am ridicat brusc şi am îmbrățişat-o strâns, încât ea şi-a pierdut darul vorbirii. Apoi cu glasul stins am şoptit:

—Iartă-mă, Kristal, iartă-mă!