Când eram deja slăbit să lupt, m-am așezat zdrobit pe podea şi am închis ochii. Câteva picături străvezii de apă au alunecat la pământ, iar eu încă îi chemam pe tata şi sora mea cu glasul deja stins, abia auzit. Deodată am simțit cum cineva mi-a şters încet obrazul ud și a început să vorbească cu o voce blândă şi caldă:

—De ce plângi? Noi suntem aici. Totul este bine.

Am deschis ochii încet şi ca prin vis am văzut-o pe Kristal aşezată în genunchi în fața mea cu un zâmbet dulce pe față. Atunci fără să mă mai gândesc, i-am sărit în brațe și am început de bucurie să o sufoc în strâmsoare. Tata era în urma ei şi privea această scenă cu duioșie.
Am stat puțin la pieptul ei să-i ascult răsuflarea, apoi Kristal brusc m-a desprins din îmbrățișare şi a dictat cu aceeași severitate:

—Ajunge atâtea miorlăieli!

Nu i-am dat mare importanță tonului puțin brutal al surorii mele, căci fericirea de a-mi revedea familia mi-a acoperit ochii. Dacă aş fi fost atent atunci la detalii, dacă nu aş fi trecut cu vederea multe lucruri, s-ar fi construit în așa mod viitorul, ar fi existat prezentul? Căci mai bine aş fi fost încătușat în situația fără ieșire, în care eu trebuia să mă las pradă morții, decât să îndur tot ce a urmat mai departe. Mereu o să mă acuz pentru greșeli, pentru vălul cu care îmi acopeream ochii, fără a intra în esența faptelor mai adânc, timpul nu-l poți întoarce şi nu o să pot opri faptul că eu am fost cel ce a permis ca să se dezlege astfel destinul.
*******
         Am ieșit în curte pentru a nu distrage pompierii de la obligațiile lor. Era o noapte înstelată care te fermeca cu taina ei ascunsă dincolo de bolta albastră, în lumea cea necunoscută pentru noi, dar care a fost descoperită de mama mea. Probabil că ea ne privea de acolo de sus cu ochii ei blânzi şi buni, care reflectau aceeaşi sclipire moștenită de sora mea. Astfel Kristal reușea să distrugă orice băiat în cale cu vraja ochilor săi. Însă toată magia din jur se spulbera atunci când vântul rece își făcea şi el loc printre crengile firave ale copacilor. Dârdâiam de frig vizibil și simțeam cum acesta îmi pătrunde ușor în haine.

—Mâine, e luni, nu ai uitat, Mark, întâmplător de școală? a spart tata gheața liniștii copleșitoare dintre noi.

—Nu tată, am răspuns eu scurt, din cauza tremurului ce a fost provocat de răcoarea abundentă a nopții.

—Bine, Kristal va avea grijă să te conducă, până nu primești permisul. Ea doar deține mașina ei proprie.

—Ce? Poftim? Eu? Dar nu am avut ocazia să fac asta niciodată. Sigur, mă acomodez repede cu tehnologiile, dar, totuși,s-a indignat Kristal nemulțumită.

Am privit-o confuz câteva secunde și ea parcă citindu-mi gândurile, și-a lămurit cuvintele lipsite de logică:

—M-am referit la faptul că nu am condus demult. Cât am fost internată în spital nu am avut această posibilitate. Nu m-am exprimat corect, dar nu-ți fă griji Mark, o să mă urc la volan pentru tine.

Totul părea extrem de ciudat, dar nu mă interesa mult acest lucru, ci eram pur și simplu împlinit că acest incendiu nu a răpit viața nimănui.
*******
         Tot drumul către școală a reprezentat Iadul pentru mine. Kristal mâna cu viteză maximă, iar eu mai aveam puțin şi vomitam în mașină. Ea nu avea nici cea mai mică intenție să încetinească, ci dimpotrivă accelera din ce, în ce mai tare. Aveam senzația că a intrat diavolul în ea și îşi dădea toată silința să mă ucidă. Când în sfârșit am ajuns la destinație, sărutam pământul de fericire care se învârtea în jurul meu din cauza amețelii.

—Hei, ce e cu tine? Abia dacă ne-am mișcat ca o broască țestoasă, iar tu te-ai făcut turtă, mi-a aruncat iritată Kristal.

—Po...po...po...poftim? Broască țestoasă?! Asta nu a fost tot de ce ești în stare?! O, Doamne, ferește-mă, te rog, de monstrul acesta îngrozitor! am strigat eu cu mâinile împreunate către cer pe un ton plângăcios, dar sora mea deja era la un kilometru distanță de mine.

Am alergat repede să o ajung, dar m-am oprit brusc în fața porților şcolii. Am încremenit, fiind secat de sentimente la vedearea acestei clădiri învăluite în întuneric. Pe o clipă mi-am permis să uit că în ochii colegilor mei sunt un gunoi, un nimic, o zdreanță murdară a societății care împute cu mirosul său și putrezește printre rândurile luxoase ale oamenilor de rând. Am dat voie să șterg veridicitatea faptului că eu pur şi simplu exist, nu trăiesc. Acum când stau față în față cu acest uriaș căpcăun al suferinței mele, revine trecutul de altă dată, se întoarce indiferența și se sting emoțiile. Kristal a vrut să se asigure că o urmez, însă eu nu mă mişcam din loc. Am plecat capul trist şi am început să privesc absent pământul acoperit de puținele frunze aurii. Sora mea s-a apropiat de mine și m-a întrebat încurcată:

—Ce faci? Nu vii? Vei întârzia la ore.

Nu i-am răspuns nimic, ci am ridicat privirea însoțită de amărăciune către ea.

—Mark, de ce ești atât de deprimat?

Nu am găsit nici o alinare în expresia neschimbată a feței ei, deaceea cu pași rapizi am străbătut drumul curții, astfel evitând întrebarea dureroasă a surorii mele. Ea nu ştia prin ce am trecut eu, ea nici măcar pe aproape nu-și dădea seama că eram respins de toți, pentru că ea nu a fost alături în acele momente, pentru că am încercat să supraviețuiesc în ambianța teribilă a școlii de unul singur. Mersul meu s-a transformat treptat în alergat. Alergam de ea, de întrebări lipsite de sens şi de explicații inutile pentru un om departe de esența vieții mele oribile.

—Stai! Mark, te rog! îmi striga ea în urmă cu aceleași note metalice, învăluită de aceeași personalitate lipsită de empatie. De ce îmi faci asta? De ce fugi din fața unei probleme? Opreşte-te şi dezvăluie-mi mie ce s-a întâmplat! Eu sunt sora ta, Mark!

Am ajuns înăuntru şi m-am oprit puțin ca să-mi iau aer. Nici nu am reușit să observ cum s-au apropiat de mine o gloată mare de băieți care mă studiau atent din cap până în picioare. Privirea lor era plină de ură şi disprețuire, zâmbeau ironic şi mă îmbrânceau cu putere. Eu le permiteam să mă ofenseze cu insulte usturătoare şi să mă umilească în tot felul posibil. Nu avea rost să întreprind ceva, fiindcă toată școala era îndreptată împotriva mea și eu nu aveam forța să lupt de unul singur într-o confruntare predestinată eșecului.

—Bună, Mark, a început să vorbească sarcastic unul dintre ei, ne-ai lipsit atât de mult! Unde te-ai pierdut zilele acestea? Ai dispărut fără urmă şi nici nu ne-ai anunțat că ai de gând să chiuleşti de la ore. Am auzit de la profesori că ne vei vizita astăzi și cu prilejul acestei sărbători instalate odată cu prezența ta, ți-am pregătit o surpriză foarte plăcută. Băieți şi fete apropiați-vă, e nevoie să-l întâmpinăm pe colegul nostru drag
în modul cuvenit!

În jurul meu s-a strâns o mulțime de elevi, chiar și fetele nu au ratat șansa de a vedea un spectacol impresionant absolut gratis. Fiecare avea în mână ouă crude şi nu era greu să-mi dau seama pentru ce erau ele  predestinate. Mă simțeam trădat din nou de propria soră, fiindcă ea nici nu și-a dat silința să mă ajungă, deoarece nu-i păsa de mine și de cauza durerii mele.

—La atac! a strigat același băiat care i-a adunat pe toți în holul școlii.

În doar câteva secunde în direcția mea au zburat sute de ouă. Aşteptam, fără să mă împotrivesc, să fiu murdărit din cap până în picioare şi să rămân batjocorit în acest fel josnic. Dar în ultima secundă, din nicăieri, a apărut figura unei fete care a luat toată lovitura asupra ei.