Iubirea e un tratament al inimii frânte. Dă viață.

- Pandora Cardinham, fiica ducelui de Rothgar

*

Întreaga aventură avusese un final neașteptat, își dădu seama Owen a doua zi când se trezi în zgomotul strident al vocilor feminine cu inflexiuni evidente și care se zbăteau să acopere conversația. Soarele strălucea timid pe cer – prea timid pentru a putea vorbi de o oră de vizită decentă. Lumina lui rece anunța că astăzi urma să fie o zi ploioasă și că vremea se stricase, așa cum era de așteptat în această perioadă. Owen oftă și închise o secundă ochii.

Maxine nu mai era lângă el, iar locul în care trupul ei stătuse până aproape de ziuă păstra căldura amintirii sale. În mai puțin de o zi era căsătorit și, minunat, consumase această căsnicie în cea mai minunată împreunare pe care el o experimentase vreodată. Maxine fusese tandră, caldă, dornică, încrezătoare, asta după ce îi amintise constant că nu îl dorea și că regreta fiecare moment al căsniciei sale. Nu avea cuvinte pentru a exprima ce simțea acum, dar o căldură în stomac i se răspândea până în viscere și, mai sus, până în inimă. Femeia care era tot ce prefera el în materie de parteneră devenise acum partenera lui într-un joc al sorții la care el consimțise. Owen zâmbi și își semeți fruntea glasurile se întețiră. Poate că trebuia să intervină din moment ce părea că doamna Owen Carter era chinuită dis-de-dimineață de neamurile sale. Se ridică leneș din pat și trase pe el halatul pe care îl avusese aseară. Strânse cordonul strașnic și se privi în oglinda lavoarului. Observă că Maxine folosise lavoarul – o cârpă însângerată stătea mărturie uniunii dintre ei. Nu știuse cum să facă totul mai bine pentru ea, dar orgasmul care îi zguduise pe amândoi îl făcea să își dea seama că nu o rănise prea tare.

Cu mișcări lente se îndreptă spre salonul din care se auzeau vocile. Ușa era întredeschisă și, se părea, Chastity Cardinham nu era deloc veselă. Își semeți sprâncenele când își dădu seama că Maxine și Chastity erau poziționate față în față, în timp ce Chastity gesticula dramatic. Maxine nu apucase să-și tragă decât halatul pe ea, halatul lui, îl legase rapid și atât. Avea părul negru, lung, până la brâu, în neorânduială. Ochii îi erau însă alerți, sprâncenele încruntate și părea pregătită de atac. Slavă Domnului că nu era el înaintea ei acum.

—A venit pusă pe harță de dimineață. Owen întoarse privirea spre fratele său. Maximilian arăta ca întotdeauna obosit, cu ochii încercănați, dar îmbrăcat impecabil, cu lavaliera perfect înnodată și pantofii strălucind. Ar trebui să te felicit pentru nuntă, frățioare, dar știu că nu am participat la ea. Și îmi dorea să o fac. Așa cum probabil își dorea și lady Chastity.

Owen închise ușa în care cele două femei discutau – sau poate era doar monologul lui Chastity Cardinham – și își privi fratele:

—A fost neașteptat și pentru mine, zise Owen.

—Îmi poți explica?

Owen oftă și aprobă. Maxine era capabilă să se descurce cu sora ei, în timp ce lui îi revenea obligația de a se descurca cu fratele său. Se îndreptară spre salonul pentru micul dejun – era înformetat –, unde îi făcu semn slujnicei să înceapă pregătirea mesei. Între timp, cât îi luă pentru a veni cafeaua, Owen și Maximilian discutară despre evenimentele din seara-trecută. Max se încruntă de mai multe ori, aprobă, oftă și, în final, în timp ce își degustau cafeaua în așteptarea mesei, concluzionă:

—Ai acționat bine, deși Maxine nu vede astfel situația. O poți învinovăți? Știe că îți dorești Devil's Luck mai mult decât își dorești o soție. Dar pentru prima dorință e nevoie să îndeplinești a doua obligație.

—Nu m-am gândit o clipă la club când am făcut-o. Dacă nu mă însuram eu cu ea, era o țintă ușoară. Acum, oricine vrea să se ia de ea, va trebui să treacă de mine.

—Și de tata, zâmbi Max. Inteligentă mișcare, Owen. Aș putea spune chiar că e mișcarea unui om îndrăgostit.

—Nu neg că ar fi așa, îi zise Owen. Maxine e diferită de tot ce am întâlnit până acum. Nici măcar nu am putut să flirtez cu lady Lily, deși e clar genul de femeie pe care o prefer. O vedeam doar pe Maxine, părul ei negru, ochii ei apriji, sprâncenele alea veșnic încruntate, trăsăturile ascuțite de parcă e un veșnic băiețel... Când a dispărut, am simțit că-mi cade cerul în cap. Îți vine să crezi că am descoperit-o în haine zdrențăroase? Cât de descurcăreață e! Câte femei s-ar fi descurcat astfel în viață?

—Cred că toate femeile Cardinham. E ceva diavolesc în familia asta. Și tu tocmai ce ai început să faci parte din ea.

Owen aprobă. Apoi, își îndreptă postura în scaun când platourile cu mâncare începură să intre în încăpere. Abia după ce totul fu așezat la locul lui, Owen îi șopti servitoarei să le cheme pe doamna Carter și pe lady Chastity să li se alăture.

***

Maxine nu putuse dormi așa cum observase că Owen făcuse. Imediat după ce fusese deflorată, Maxine ațipise, dar somnul ei fusese agitat, iar inamicii închipuiți sau sugerați de Owen nu îi dăduseră pace. Era patru dimineața când se trezise amorțită, pe pieptul lui Owen. Se ridicase în fund și se uitase la bărbatul care îi era acum un zeu și, în comparație cu ea, descoperise că Owen Carter era cel mai frumos om din lume, în timp ce ea era cu siguranță cea mai urâtă femeie. Chiar și atunci când dormea totul strălucea la el, de parcă era învelit într-o aură magnifică. Își ridicase degetele și le trecuse prin buclele blonde ale părului lui, știind prea bine că totul se potrivea la nenorocitul ăsta chipeș, de la culoarea pielii, la ochi și la buze. Ar fi vrut să-l sărute, dar s-ar fi cufundat și mai mult în vraja acelor mâini mari, pricepute, magice, în timp ce el și-ar fi protejat inima spunând, simplu, „nu știu".

Se ridicase, se aranjase, iar atunci fusese anunțată de servitoare că lady Chastity Cardinham o aștepta în salon. Era șase dimineața, iar sora ei, alături de ducele de Rowland, o aștepta în salon. Bineînțeles că se așteptase la ce era mai rău, drept care pusese rapid un halat pe ea și dispăruse pentru a o vedea pe Chastity. Chastity însă spumega. Nu era o tragedie în familie, nicidecum: Chastity voia să cunoască motivul nunții grăbite dintre ea și Owen. Observând-o, ducele de Rowland se retrăsese, așa că iată-le acum, răcnind una la cealaltă.

—Puteai să spui „nu"! Ce avea să-ți facă? Fără consimțământul tău nu te putea cununa!

—Crezi că n-am încercat?, îi zise Maxine. Tata era furios și părea că mă respinge și acum mă urăște și nu mă va mai accepta niciodată în casa lui și l-am dezamăgit și...

—Oh, mai taci!, o apostrofă Chastity. Tata ne adoră! Mai degrabă îl ucide pe Owen și te lasă văduvă, restabilind situația. Te-au păcălit. Amândoi te-au păcălit!

—Nu fi ridicolă, Chastity! Tata nu are niciun motiv să mă păcălească. Iar amenințarea era reală. Acel Don...

—Îl omor cu mâinile mele când îl prind!, zise Chastity. Să-mi iasă mie în cale. Îl distrug!

Maxine oftă. Vedea furia din ochii surorii ei și o înțelegea, chiar dacă de ceva timp era irațională. Se apropie de ea și o luă brusc în brațe. Era mai înaltă decât Chastity cu vreo zece centimetri, ceea ce o făcea să o ia destul de ușor în căldura brațelor sale.

—Înțeleg ce simți și ce faci, Chastity, dar... și urăsc să o spun, dar Owen m-a salvat.

—De parcă acum nu te poate ucide cineva ca să-și ia Whitechapel. Nici măcar nu este mahalaua ta. Ai... ai făcut o greșeală când l-ai ucis pe Geogry. Nici nu se pune să l-ai ucis. A fost culpă.

—Știu, zise Maxine. Dar, aparent, așa e tradiția.

—Tradiția e tâmpită. Nu dau doi bani pe ea. Iar acum ești căsătorită cu un bărbat care... care... nici măcar nu știu ce e așa rău la el, dar sigur e ceva oribil!

—De ce îl urăști așa mult pe Owen?, întrebă Maxine.

—Te folosește ca să pună mâna pe Devil's Luck.

—Și eu îl folosesc pe el ca să câștig duelul cu vicontele de Cyn. Suntem chit.

—Tu de ce îi iei apărare?, întrebă încruntată Chastity.

Maxine ridică pur și simplu din umeri și realiză:

—Pentru că nu e un om rău. Și pentru că e posibil să fie bărbatul potrivit pentru mine.

Bătaia din ușă o făcu atentă la cuvintele servitoarei:

—Domnul Carter vă cheamă la micul dejun, milady.

—Haide la masă, Chastity, îi șopti Maxine. Sunt înfometată.

—Mda. Uite o oportunitate de a ne consolida relație de cumnați!, bombăni Chastity, dar privirea ei nu fu deloc îndârjită când remarcă acestea.

***

Chastity nu putea considera încă faptul că ceea ce i se întâmplase lui Maxine era bine. Se uita la cumnatul ei, un patron opulent care mușca neglijent dintr-o căpșună și care discuta cu fratele său, în timp ce soția lui amesteca în ceai lingurița cu miere. Sigur, din punctul ei de vedere cei doi se potriveau mai mult decât ar fi crezut vreodată cineva, dar firile opuse sunt capabile de prea mult rău, de explozii apocaliptice. Dacă nu există succes, trebuie să existe eșec. Maxine nu avea nevoie de eșec.

Era plecată de acasă dis-de-dimineață, după ce se consultase cu Pandora. Sora ei mai mică îi propusese chiar un motiv pentru care vicontele de Cyn era într-atât de înverșunat împotriva lui Maxine sau, probabil, împotriva oricărui Cardinham. Momentan însă îi studie pe toți, inclusiv pe duce. Frate mai mare, cu o fire mai puțin jovială decât a lui Owen, Maximilian nu părea nicidecum deranjat de ținuta neconvențională a surorii sale. Doamna Carter era în halat și, probabil, pe sub halat nu purta nimic, ceea ce o făcea să se gândească la posibilitatea ca Maxine să fi experimentant îngrozitoarea noapte a nunții. Gândul îi provoca greață, așa că dădu la o parte chifla caldă din fața ei. Nu îi era foame. Era, din contră, îngrozită.

—Lady Chastity, micul dejun nu este pe placul tău?, întrebă brusc Owen. Ar trebui să comand altceva pentru tine?

—Faptul că sora mea s-a măritat în scandal îmi scade apetitul.

—Chas, șopti Maxine. Nu începe din nou, te rog.

—Nu vrei să stai la masa asta la fel cum nici eu nu-mi doresc asta, se încruntă Chastity în direcția ei. Asta era doar... doar o mascaradă. O șaradă. Uite unde s-a ajuns! Adu-mi aminte să nu fac niciodată o înțelegere cu un bărbat. Înainte să-mi dau seama mă mărit cu el și îi port odraslele! Apoi, brusc, Chastity privi spre sora ei: Oare ești... ești...?

—Lady Chastity, acesta nu este un subiect pe care să-l discuți aici, îi zise Rowland. Și nu este treaba ta.

—Este sora mea mai mică, duce! Nu-mi spui tu ce mă privește.

—Te comporți nerezonabil și tiran, milady!, se încruntă ducele la ea. Ce motive ți-a dat fratele meu să crezi că se va comporta cu soția lui într-o manieră nedemnă de familia și statutul ei? Are un venit al său; eu nu-i asigur nicio rentă. Are proprietăți pe numele său. Are o profesie respectabilă. Se îngrijește singur de toate. E un om blând, prea rar își pierde cumpătul. De ce intervi în familia pe care și-o crează?

Chastity își miji ochii spre duce și tăcu. Că dorea sau nu, Maxine era deja măritată, și șansele de anulare ale căsniciei erau minime. Mai ales acum.

—Cumnată, zise Owen, cred că am început relația asta cu stângul. Nu am de gând decât să o cinstesc pe sora ta. Nimic mai mult.

—Să aud un moment că îi faci altceva, că... că... Chastity nu-și continuă fraza. Alese să tacă, în timp ce Maxine privea spre ea cu compasiune. În fine... Legat de vicontele Cyn, schimbă rapid subiectul, Pandora crede că motivul pentru care îi urăște pe Cardinhami este fostul iubit al lui Evangeline, Thomas.

Maxine o privi încruntată. Cu ceva timp în urmă, Thomas, fiul comod al unui bărbat care alsese să lupte pentru țara lui, o sedusese pe Evangeline Cardinham și o lăsase însărcinată. Thomas, la acea vreme, jucase la două capete – Zylphia și Evangeline –, numai că, în cele din urmă, pe Eva o prinsese în plasa lui. În final, Eva se căsătorise cu ducele de Albany, singurul bărbat demn de inima ei, așa încât Thomas, la presiunile familiei, se văzuse nevoit să plece pentru totdeauna din țară. Maxine nu fusese sigură ce se petrecuse cu el, atâta timp cât știa că Thomas fusese martorul crimei sale: Thomas știa că îl ucisese pe Georgy.

—Ce te face să spui asta?, întrebă Owen.

—Pandora și-a dat seama că Cyn și Thomas au fost în armată, împreună. Aparent, au împărțit același regiment. Cyn se întoarce rănit din războiul cu Napoleon; Thomas moare. De altfel, Cyn știe că Maxine l-a ucis pe Georgy. Oare de unde?

—Thomas a fost acolo, șopti Maxine. Bineînțeles! Cum am putut uita asta?

Owen își ridică mâna și și-o așeză peste degetele ei, încercând să o liniștească:

—Asta nu explică de ce Cyn are o aversiune pentru Cardinhami.

—Vicontele de Cyn e un corect. Drept. E aproape ca unchiul Colt dacă nu ar fi cunoscut-o niciodată pe mătușa Christina. Poate consideră că așa face dreptate.

—Poate de aceea a luat-o în considerare pe Maxine în crima împotriva lui Brumstick. Știe că are antecedente, adăugă ducele.

—Plus că există acel bilet, adăugă Maxine. Brumstick a scrijeli inițiala mea, dar referindu-se la ceva ce-mi aparține. Acum... Legat de seara trecută... Maxine își tamponă buzele și, după ce privi spre Owen, se hotărî să spună: Am fost ademenită în grădină de un tâlhar care s-a retras în Londra tocmai din Lowlands. Don.

—Cum adică ai fost ademenită?, întrebă Chastity. Ce ești tu, câine?

—Am crezut că e Owen și... Maxine oftă. În fine! Mi-a dat de înțeles că el l-ar fi ucis pe Brumstick. Mi-a zis că eu ar trebui să știu mai bine de ce. Dar nu văd niciun motiv pentru care să cunosc foarte bine de ce aș fi implicată indirect în moartea lui Brumstick.

Chastity își țuguie buzele:

—Deci ar fi vorba despre ceva care e al tău și care, probabil, a fost adus în discuția cu Brusmtick. Don se înfurie, scoate arma și trage. Brumstick e mort.

—Dar ce?, înrebă ducele.

—Cred că asta va lămuri exact moartea lui Brumstick și poate că ne va da un indiciu legat de acest Don, zise Owen. Nu de alta, dar o cam vrea pe soția mea moartă...

***

Lady Sylvia Rose avea o pasiune: schița. Nu știa neapărat să potrivească paleta de culori și, cu atât mai puțin, să țină o pensulă în mână așa cum știa că o făcea Chastity Cardinham care nu avea nevoie de niciun șablon pentru a desena, dar Sylvia era impresionată de nonculoare, de portretul din linii neglijente, totuși autentic, real. Așa se întâmpla și acum, când, imediat după micul dejun care nu îi trezise o poftă nemaipomenită, singură, tristă, speriată de viitor, Sylvia ieși în grădina casei sale – casa tatălui său – și rămase pentru a desena ceva, orice. Faptul că locuința era învecinată cu a duceluid e Shrewsbury era o coincidență, dar peisajul din acea zi nu păru astfel deloc.

Gardul viu care delimita locuințele permitea să vadă în curtea din spatele casei acolo unde, se părea, se construise un mic foișor și unde, la soare, își întindea leneș trupul îmbrăcat neglijent chiar Cyrus Talbot, moștenitorul ducelui de Shrewsbury. Cyrus avea trăsături sculptate: înalt, cu obraji proeminenți și maxilar pătrățos, cu părul atât de blond, încât părea argintiu, Cyrus avea aceeași privire gri precum a mamei sale. O cunoscuse pe lady Summer: era o mamă tânără, o femeie minunată, energică, plină de viață. Probabil că Cyrus nu știa că nu e singur și că e spionat, pentru că își suflecase mânecile și nu purta lavalieră. Și, Dumnezeule, ce piept încântător avea! Totul la el era palid: dacă, de exemplu, frații Carter aveau tenul mai închis la culoare, în ciuda părului blond, Cyrus și fratele lui, Alexander, erau palizi, aidoma mamei. Și era delicios. Cel puțin asta gândi Sylvia când obrajii i se aprinseră și când își dădu seama că trebuia să imortalizeze momentul în care contele, viitorul duce, își sorbea ceaiul de dimineață și citea liniștit ziarul.

Începu timid cu chipul, schițând urmele vagi ale feței sale, apoi coborî spre gât, realizând că avea un gât impresionant de gros, cu un măr al lui Adam proeminent. Era un bărbat chipeș. Și strălucea. Dar avea și o constituție a umerilor eminamente lată, coapse puternice, o privire ageră. Brusc, universul în care îl contura numai pe el fu perturbat de lady Summer care, într-o rochie de zi neglijentă, veni alergând spre fiul ei. Imediat, Cyrus se ridică și o prinse de talie pe mama lui – care nu îmbătrânise nicio zi și care părea că ar putea să-i fie iubită – și îi ascultă murmurul îngrijorat.

Oare ce se întâmplase? În cele din urmă însă obiectul fascinației sale plecă, asta după ce o clipă Sylviei i se păru că o vede, că o fixează cu privirea. Cinci minute mai târziu, servitoarea personală venea să o anunțe că lady Maxine se căsătorise peste noapte. Și atunci înțelese perfect de ce familia extinsă a Cardinhamilor era în alertă.