Iubirea e o boală pe care nu vreau să o cunosc vreodată. Ucide.

- Simon Thorne, viconte de Cyn

*

Maxine Cardinham suna atât de bine. Sunase. Sunase bine. Singură, în dormitorul în care fusese cazată și ieri-seară, pe vremea în care numele ei avea rezonanța perfectă, Maxine era așezată în mijlocul patului, purtând pe umerii ei firavi o pătură. Era încă furioasă, dar preferase să accepte baia fierbinte pentru a se descotorosi de mirosul din mahala și, probabil, de paraziții pe care îi luase. Părul îi era umed, focul care ardea mocnit în cameră încălzind pe alocuri șuvițele negre care îi împânzeau capul. Maxine Cardinham simțea că ea însăși nu mai era. Oricum nu mai era niciun Cardinham acum, pentru că era un nenorocit de Carter. Maxine Carter suna... suna...

Se strâmbă și își trase nasul, ștergându-și pentru a mia oară chipul. Trebuia să facă o recapitulare pentru a-și da seama cum de viața ei o luase în jos; ei bine, fusese momentul în care se enervase și îl provocase pe fostul ei logodnic la duel, știind prea bine că vicontele de Cyn urma să îi secund și că Brumstick nu avea să lupte cu ea, cu nimeni. Apoi, fusese momentul în care se dusese la Owen Carter din cauza fascinației ei bolnave pentru acest bărbat. Trebuia să mărturisească acum pentru totdeauna că, în adolescență, bărbatul acesta o interesase; chipeș, jucăuș și glumeț, Owen nu promitea să fie un partener obișnuit. Păruse genul de bărbat cu care puteai vorbi ore în șir și care provoca scântei în fiecare cameră în care intra, iar pentru adolescența ei să vorbești era tot ce puteai face cu un bărbat. Apoi însă, când Maxine crescuse, prezența lui Owen promisese cu totul altceva, ceva ce acum avea obligația să facă, să ofere. Și nu voia. Nu așa, nu când era sub regulament. Apoi, fuseseră toate acele clipe în care prinsese încredere în Owen și îi acceptase micul joc de-a logodna. Dumnezeule cum se încrezuse în el! Pentru ca în final, după ce cu adevărat și ea contribuise la catastrofă, bărbatul acesta să o folosească pentru planul lui meschin de a-și crește reputația, toate astea sub masca datoriei și a seriozității. De parcă avea ea nevoie de protecție! N-avea nevoie de nimeni!

Poate doar de tata...

Tată care acum o ura și ura momentele de libertate pe care i le oferise. Îl dezamăgise. Tocmai ea îl dezamăgise. Poate că la Chastity s-ar fi așteptat; și Pandora avea în ea un dram de rebeliune; Seraphine se bătea de acum cu băieții din familie. Sigur, și ea era capabilă de mult nonconformism, dar ce se întâmplase acum întrecea categoric orice posibilitate ca ducele de Rothgar să aibă impresia că făcuse ceva bine în educația fiicelor ei. Maxine Cardinham urma să fie motivul pentru care generații de femei de acum înainte aveau să fie restricționate, ignorate și îndoctrinate din cauza faptului că devenise peste noapte Maxine Carter. Dumnezeule mare!

—Ai cumva o criză?

Maxine își îndreptă privirea spre ușă și îl zări pe Owen care, se părea, își schimbase ținuta în absolut nimic în afară de un halat albastru din catifea. Nenorocitul venise la ea cu pieptul lui cu păr blond strălucind, gol, și cu o tavă în mână. Buclele blondinii ale părului îi erau umede, iar pielea încă roz de la căldura apei.

—Dispari!, strigă la el, adunându-și toată ura pentru ceea ce îi făcuse.

—E cam târziu acum, Maxine, dar am venit cu gânduri bune: probabil nu ai mâncat toată ziua. Maxine își trase nasul și se îndepărtă spre perne în timp ce el înainta.

Owen își privi proaspăta soție și își dădu seama că probabil făcuse prostia vieții lui. Mireasa lui îl ura, iar Maxine, deși nu îl agrease teribil, fusese femeia care începuse să creadă în el tocmai datorită legăturii unice pe care o avea cu ea. Înghițind în sec, Owen se apropie și lăsă tava încărcată – servitoarea îi sugerase că toate femeile iubeau mâncarea – în mijlocul patului, așezându-se chiar el la picioarele acestuia, sprijinindu-se de tăblia groasă, din lemn masiv. Pielea palidă a lui Maxine era translucidă acum din cauza zilei agitate pe care o avusese, iar ochii îi erau încercănați. Știa că era dezbărcată sub pătura de pe umerii ei: vedea foarte bine picioarele lungi, umflătura unui sân timid. Dar trebuia să-și controleze dorința; nu pentru asta venise aici, ci pentru a repara ceea ce nu crezuse că avusese să strice vreodată atât de rău.

—Nu te atinge de mine!, îl amenință Maxine. Nu vreau mâncarea ta cum nu vreau nici atingerea ta. Nu vreau nimic de la tine!

Owen oftă și se întinse spre o bucățică din puiul întreg pe care servitoarea îl gătise pentru Maxine. Rupse un copan și îl duse la buze. Și el era hămesit. Toată ziua o căutase și întreaga zi se îngrijorase din cauza ei. Faptul că era bine și înaintea lui îl bucura.

—Nu am de gând să te ating, Maxine. Nu așa cum crezi tu. Maxine îl privi încruntată. Nu voi face dragoste cu tine, Maxine, pentru că nu asta îți dorești tu acum.

—Nu-mi voi dori asta niciodată!, îi strigă Maxine.

—Atunci, nu voi face asta niciodată cu tine. Vreau să înțelegi faptul că nu am de gând să te forțez cu nimic. Relația noastră e mai mult decât un pat.

Maxine scuipă furioasă în direcția lui:

—Normal că acum nici măcar nu mă vrei! Ai vrut doar să îi arăți tatălui tău cât de responsabil ești! Vrei clubul ală atât de mult, încât a trebuit să calci peste mine!

—Nu am făcut numai din cauza asta, îi spuse el. Silas Davis...

—La naiba cu Whitechapel și la naiba cu mahalaua! Ce putea să-mi facă? Să mă omoare? Owen tresări. N-ar fi făcut-o. Nu e nu știu ce poveste ți se citea ție când erai un copil mai tâmpit decât bărbatul care ai devenit. Nu ar fi...

—Așa cum aseară nu a încercat să te mărite cu forța cu unul dintre ai lui pentru a pune mâna pe mahala? Maxine, nu fi naivă!

Maxine înghiți în sec și își mușcă buzele.

—Nu văd cum m-ai putea ajuta tu, îi spuse ea.

—Uiți probabil de influența tatei pe străzile londoneze.

—Nu ești tatăl tău.

—Așa este, nu sunt, îi spuse. Diavolul nu ți-ar fi acceptat nicio secundă modul în care vorbești. Probabil te-ar fi plesnit. Probabil orice soț ar fi făcut-o.

—Îndrăznește doar!, îl provocă Maxine.

—N-am s-o fac, îi zise Owen. Niciodată. Mușcă în continuare din pui. Dar ești fiica lui acum, a lui Damon Carter. Diavolițo, îi zâmbi. Ești una dintre Carteri. Și nu cred că suntem atât de răi, să știi. Nu mai răi decât Cardinhamii.

Maxine pufni. Nu putea avea încredere în el. Nu după tot ce îi făcuse. Dar cumva îl credea. Maxine îl credea pe acest bărbat și avea încredere în intențiile lui nobile.

—Și cum rămâne cu iubirea, Owen?

Owen oftă și privi romantica mascată în spetele unei femei reci și dure.

—Maxine, îți mărturisesc faptul că nu știu cum se simte dragostea. Poate că deja sunt îndrăgostit de tine, iar prostul de mine nu-și dă seama de asta.

—Atunci, da, chiar ești prost, pufni ea.

—Asta te face și pe tine proastă, să știi. Maxine făcu ochi mari în direcția lui, moment în care Owen zâmbi: Nu te-am jignit, dar nici tu nu-ți dai seama dacă mă iubești sau nu. Nu sunt singurul dezorientat aici.

Maxine oftă și se uită la picioarele pe care începuse să le scoată din pătură. Owen nu o privea. Mda, nu știa deloc ce simțea pentru Owen. Absolut deloc. Se uită la mâncarea apetisantă dinaintea ei și își mușcă buzele. Avea să ia doar puțin, dar asta pentru că fusese privată de mâncare întreaga zi din cauza lui. Luă o gură din pui și oftă de plăcere. Nici nu-i păsa că îi pica pătura de pe ea. Îi era mult prea foame.

—Ai de gând să mănânci aia?, îl întrebă, indicând spre copanul din mâna lui. Owen dezaprobă și i-l întinse. Mmm... Ce bun e totul! Nici nu știi ce chestii mănâncă oamenii din mahala.

—Am o idee sau două. Owen își șterse degetele de unul din șervetele aduse și o privi. Vicontele de Cyn ți-a sărit în ajutor. Nici măcar nu știa pe cine ajută. Pare un erou.

—E un nenorocit. Împrăștie zvonuri despre mine în mahala. Nu știu de ce mă urăște așa tare. Lui nu i-am făcut nimic. Niciodată. Până acum, evident. Vreau să înfig un glonț în... Maxine înghiți în sec. Nu contează. Nu vreau nimic. Stai! Mă mai duelez cu el acum?

—Cu atât mai mult acum, zise Owen. Chiar e o chestie de onoare în momentul acesta.

—Particp încă?, întrebă ea. Asta e ciudat. Nu e ca și cum orice soț își încurajează soția să se lupte într-un duel.

—Ești liberă, Maxine Carter. Cu mine ești liberă. Vreau să fii mai mult decât doamna Carter. Vreau să fii partenera mea. Putem fi în continuare parteneri, nu-i așa?

Maxine își dădu ochii peste cap și își tamponă buzele cu șervetul.

—Bine, putem! Să mă mai pui vreodată într-o situație în care mă fac de râs în fața familiei mele. Oricum acum scandalul va fi atât de evident, iar tata mă urăște atât de mult... Nici nu cred că voi mai putea da ochii cu el vreodată.

—Ducele de Rothgar își iubește prea mult copiii, Maxine. Tatăl tău nu te urăște și, mai mult ca sigur, mâine voi avea la ușa mea o hoardă de surori, verișoare și nepoate furioase. Așa sunteți voi, Cardinhamii: numeroși, bătăioși și zurbagii.

Maxine se întinse după paharul cu vin și luă o gură din băutură. Putea spune că era sătulă și putea spune că furia îi trecuse, chiar dacă era evident că nu putea accepta în totalitate ce se întâmplase între ei acum. Existau avantaje de a fi căsătorită, iar unul mare, blond și masculin se ivea chiar în fața ei. Maxine înghiți în sec și mai luă o gură din cupa de vin, în timp ce îl observă cum își ștergea degetele și cum se întindea și el după o cupă. Era drept că aseară îl rugase să se culce cu ea, să o dezvirgineze.

—Nu pot să cred, Owen. Am fost răpită pentru a fi mireasa unui copil și pentru ca un tâlhar scoțian să pună mâna pe Whitechapel și am sfârcit măritându-mă cu... cu... cu un alt copil.

Owen își ridică o sprânceană blondă și trase ușor de cordonul halatului, evidențiindu-și corpul, atent însă ca părțile lui masculine să nu fie evidente. Sigur, se căsătorise cu ea pentru a o proteja, pentru că, într-un fel, Maxine răspundea nevoilor lui și, mai mult, începuse să țină la ea așa cum nu ținuse niciodată la o femeie. Maxine nu urma să fie soția pe care și-o închipuise: docilă, plictisitoare. Maxine era altceva și era atât de ciudat ce era atras teribil de trupul ei, de ea, ca persoană. Fusese sincer când îi spusese că relația lor nu se rezuma la un simplu pat; Owen îi râvnea prezența și în afara lui. Gustul ei pe buzele lui era o amintire plăcută, da, dar limba ei ascuțită, dură, comportamentul ei îl înnebuneau la propriu.

—Oh, poate nu chiar un copil. Chipul lui Maxine roșii. Owen avea picioare musculoase, precum a statuilor grecești pe care le văzuse cu Chastity în muzee. Maxine își linse buzele și înghiți în sec. Nu te voi dori niciodată.

Owen zâmbi, se întinse spre ea și îi luă paharul de vin din mână.

—Am zis eu că o vei face?

—Adică... adică, noi doi...

—Da?

Maxine înghiți din nou în sec, dându-și seama că buzele lui erau la o distanță infimă de ale ei. Voia să-l sărute după o zi în care dorise să-i smulgă limba mincinoasă.

—La naiba, Owen, te vreau!

—Atunci, doamnă Carter, ia-mă!

Iar Maxine, simțind cum toate simțurile i se trezesc la viață, făcu întocmai. Își ridică palmele, îi prinse capul între ele și îl sărută. Își lipi buzele de ale lui, iar apoi, dându-și seama că nu îi e suficient, își vârî limba adânc în gura lui și se jucă încântată cu ce descoperea acolo, bărbatul ei, cel care nu o iubea sau care nu știa dacă o iubea, și care o forțase să-i devină soție. În acest caz, ce rost avea să fie privată de o experiență pe care și-o dorise de când trupul începuse să-i fiarbă pentru el, din adolescență? Expiră adânc, impresionată de patosul cu care chiar el îi răspundea, apoi inspiră și îl atacă din nou, conștientă de halatul care i se desfăcuse, al lui, al ei, al lor. Erau goi. Timpul și gravitația îi ajutase să ajungă goi, prin urmare Însuși Dumnezeu îi voia desfrânați. Ăsta era un semn.

—Nu te iert, dacă fac asta cu tine. Nu te urăsc mai puțin pentru ce mi-ai făcut.

Îl simți zâmbind pe pielea lui în timp ce își cobora capul în jos, pe corpul ei, și îi săruta gâtul.

—Dacă astfel mă urăști tu, Maxine, sper să mă urăști întreaga noastră căsnicie.

Maxine auzi cum tava cădea, își dădu seama că își lăsase capul pe perne și că gura lui cobora lascivă pe clavicula ei, apoi, mai jos, pe sânii săi. Tresări când Owen îi mușcă sfârcul, apoi gemu când îi simți limba în jurul unuia dintre ei. Își deschise rapid ochii, conștientă de faptul că își dorea să-l vadă între picioarele ei, pe el, cu umerii lui lați, cu corpul lui auriu. Imaginea o excită atât de mult, încât gemu puternic și își arcui corpul, simțind cum presiunea crește în corpul ei până când începe să o doară.

—Fă ceva!, îi spuse. Fă ceva, numai ia senzația asta... Ia-o!

Owen o privi, văzu dorința din ochii ei și înțelese să facă astfel, încât să consume noaptea nunții lor. Mai avea halatul pe umeri când se ridică deasupra ei, se sprijini într-o mână, îi deschise piciorul, îi prinde coapsa, o depărtă și își poziționă trupul la intrarea în ea.

—Să stai așa, îi șopti, îi mângâie ușor coapsa și își apăsă degetul mare între pliurile dintre picioarele ei, apăsând clitorisul excitat, umflat, dornic. Știa că trupul i se scutură de emoția orgasmului când o penetră. Simți duritatea barierei corpului ei, simți cum o lărgea, o întindea și simțea cum plăcerea se amesteca cu durere pentru ea. O auzi gemând și incnind, o simți strângându-l, mulgându-l, ademenindu-l să continue, dar mina palidă a feței ei îl făcu să se oprească. Ești bine?

—Mă rănești, nenorocitule! Mă doare!

—N-am cum s-o fac altfel. Maxine, nu te mai mișca. Lăsându-se peste ea, o imobiliză, plecându-și fruntea peste a ei. Trebuie să te obișnuiești. Respiră și... La naiba, nu strânge!

—De ce pare că tu ești în dureri?, îl întrebă ea încruntată.

—Simt nevoia să... Să ies din trupul tău și să...

—Ieși!, îi zise Maxine. Ieși, oricum, pentru că... Owen începu să se retragă ușor, mișcare care o făcu să se încrunte și să își dea seama de fiorul care se insinua din nou în corpul ei. O... O... ăăă... Stai.

—Te doare rău?

Owen simțea că avea să moară. Să se culce cu ea fusese o idee foarte proastă. Era virgină. Foarte virgină. Avea nevoie de un bărbat mai mic și mai răbdător, iar el, care nu mai fusese cu o femeie de ceva timp, nu avea răbdare. Trupul îi transpirase, mădularul cerșea o mișcare, două, trei care i-ar fi adus fericirea.

—Nu, doar... Poți să o faci din nou? Owen se încruntă și apăsă ușor în corpul ei. Citi limpede plăcerea în privirea ei. Asta. Asta e... Dumnezeule, cred că mor!

Și atunci Owen îi mulțumi și el Domnului, pentru că încet, dar sigur, începu să se miște în corpul ei. Își plecă fruntea peste a ei și o sărută încet, tandru, flămând. Nu, nu fusese o greșeală. Iar când ea atinse plăcerea, Owen se agăță cu fiecare părticiă a trupului lui de al ei.

***

Maximilian mângâia ușor gura paharului și asculta cum focul trosnea mocnit în șemineu. Se afla în casa ducilor de Rowland, în St Lambeth, în proximitatea ducilor de Newcastle. Fusese o seară liniștită, fără evenimente prea mari. Problema lui era teancul de scrisori de alianță politică, de sprijin social și implicare în diverse proiecte cu iz politic și, deși Maximilian iubea omul și sociateta, disprețuia categoric politica. Oftă și își întinse picioarele. Înainte de a se retrage pentru o săptămână în vara aceasta trebuia să se ocupe și de aspectele care îi făceau o plăcere mai mică, anume de politică. Și poate și de obsesia tatei de a se însura.

Ajunsese la o vârstă la care trebuia să se așeze la casa lui, dar nu era sigur dacă era o prioritate pentru sine. În plus, Maximilian știa că ducesa de Rowland ar fi fost nedreptățită: prezența lui era rară. Serile ca acestea, când ajungea acasă pentru a se bucura de o noapte neîntreruptă – sau aparent neîntreruptă – de somn erau rare.

Anul acesta i se păreau că momentan totul mergea bine. Sigur, momentul în care fratele lui avea să-și dea seama că era îndrăgostit urma să fie unul de dramă intensă pentru Owen cel care fusese întotdeauna convins că douăzeci e o vârstă fragedă pentru dragoste și că, mai înainte, trebuia să-și găseasă rostul pe lume, nu să cadă în vraja lui Maxine Cardinham. Oricum știuse de când erau amândoi niște copii că viața lor avea să se intersecteze la un moment dat. Maxine promisese întotdeauna că avea să facă din Owen un bărbat adevărat, iar Owen că avea să scoată din Maxine femeia care era. Bineînțeles că până să-și dea ei seama că logodna nu avea să fie niciodată ruptă timpul va trece și, odată cu el, și sezonul. Ce spera Maximilian că nu se va întâmpla va fi o căsătorie forțată din cauza unor împrejurări precum fratele lui care nu-și putea ține mâinile sau buzele departe de pseudologodnica lui.

Totuși, cât timp stătea Maximilian astfel, își dădu seama că nu era singur în încăpere. Energia unei a doua persoane străluci în jurul lui și, mai mult, simți mirosul prafului de pușcă. Se relaxase cu totul și nu își dăduse seama de intrusul care se insinuase în casa ducală pe unul dintre geamurile uitate deschise de vreun servitor. Strângându-și mâna pe pahar, pregătit chiar el de atac, își menținu tresărirea din piept când simți țeava revorverului aproape de capul lui. Șocul fu cu atât mai proeminent când vocea lui Chastity reverberă în cameră, iar privirea lui o percepu pe domnișoara Cardinham, cu părul ei negru, de abanos, semănând atât de bine cu Rothgar, în același timp având voluptuoatea trupească a femeilor din famili ei.

—Vorbește, Rowland.

—Cu plăcere, domnișoară, dar nu era necesar să îmi încălcați dreptul de proprietate și să mă amenințați cu arma pentru a-mi auzi vocea.

Țeava se îndârji în scalpul lui blond, ceea ce cu siguranță avea să-i lase o urmă, dar tăcu.

—Nu face pe deștetul cu mine, doctore! Chastity își miji ochii și își țuguie buzele roșii. Ce i-a făcut fratele tău surorii mele?

Maximilian se încruntă.

—Mă tem că nu înțeleg la ce te referi.

—Nu face pe prostul, doctore! Tata a lipsit toată ziua. Mama e agitată. Maxine lipsește. Pandora a auzit cum mama și tata vorbeau despre căsătorie. Ce i-a făcut nenorocitul?

Maximilian oftă și înjură. Lăsă paharul pe măsuța de lângâ fotoliu și își trecu degetele peste față. Ce spusese mai devreme legat de alianțe forțate? Aparent, anticipase viitorul.

Știți de ce scriu așa de greu? Sunt în sesiune. :)