Cardinhamii au făcut categoric prea mulți copii! Și pe una dintre aceste copile a numit-o Pandora.

- Simon Thorne, viconte de Cyn

*

Aprilie nu era mereu cea mai îmbietoare lună de primăvară, ci, mai degrabă, capricioasă și schimbătoare, dar un pas înainte spre minunata vară. Azi însă soarele strălucise, iar Chastity și Maxine deciseseră să ia micul dejun pe balcon, acolo unde li se aduseseră produse de patiserie și ceai din belșug. Ținând între degete niște budincă de Yorkshire și o linguriță cu dulceață în cealaltă, Chastity își privi sora mai mică și rumegă informațiile pe care Maxine i le dăduse:

—Trebuia doar să îmi zici că Brumstick și-a bătut joc de tine. Îl omor pe nermenic!

Maxine oftă. Era zece dimineața, iar celelalte fete Cardinham dormeau. Ele două nu erau departe de ținuta de somn; în cămăși de noapte și cu halate în jurul umerilor, lăsau adierea suavă a dimineții să le ciupească pielea tandru. Numai gândul ăsta o făcea pe Maxine să se gândească la ce făcuse, de fapt, cu Owen: îl sărutase. Iar acea senzație ilicită îi trezise în vintre o dorință violentă, una despre care nu-i povestise lui Chastity. Nu era oricum nevoie ca sora ei băgăcioasă și categoric libertină să știe că nutreau lucruri interzise pentru un bărbat care era cu atât mai mult libertin. Poate că Owen convenise să o ajute din milă și pentru că avea nevoei de o logodnică, dar asta nu îi abolea păcatele. Rămânea un celibatar periculos pentru reputația ei, unul care avea să o distrugă dacă îi permitea asta. Iar Maxine nu mai era un copil prostuț nicidecum.

—Mă ocup eu, Chastity. Nu am nevoie de ajutor.

—Te ocupi alături de Owen, nu? Maxine mușcă din prăjitură și rânji. Îți cam place de el, nu?

—Nu. Nu!, dădu vehement din cap. Ți-am zis doar: îl ajut la rândul meu. Are nevoie de o logodnică. Eu voi fi aceea.

—Mama și tata vor fi atât de fericiți! Chastity își lăsă capul să atârne, cu buclele scurgându-i-se peste spătarul scaunului. Ceea ce îi va face să uite că eu trebuie să mă mărit. Nu mă pot plânge. Bine, domnul Carter nu e nobil, dar fratele lui e. Care ar fi șansele ca Maximilian Carter să moară, iar fratele lui să îi ia locul?

—Tu chiar nu-l placi pe omul ăla, nu?, pufni Maxine și se întinse spre dulceața de căpșuni. Nu înțeleg ce ai cu el, Chastity. Îmi aduc aminte acum cinci ani că dacă nu ar fi fost el probabil ai fi murit.

În pădure, în timp ce se apropiau de zona în care se afla Evangeline cu noul ei soț, dăduseră de tâlhari, iar Chastity fusese cea nimerită de ținta unuia dintre ei, în umăr. Și acum purta semnele cu ea, deși nu vorbiseră prea mult despre asta.

—N-am să-i fiu recunoscătoare pentru toate viața. El a ales să mă salveze. Maxine oftă. Oricum, de ce vrea Owen să-i fii logodnică?

—E de fațadă. Nu știu de ce. Crezi că i s-a impus? Așa cum ți-a impus ție tata?

—Atât de plictisitor să fie Damon Carter? Să-și șantajeze copiii? Vorbind de părinți plictisitori, unde sunt mama și tata, oricum?

—La Blue. I-am auzit vorbind despre cum trebuie puse la punct detaliile legate de bal. Va fi fastuos, ca în fiecare an. Ducele de Newcastle începe și încheie sezonul încântător!

După ce tatăl lui Rhys murise, iar el devenise ducele de Newcastle, în cinstea tatălui său bărbatul organizase întotdeauna cel mai frumos eveniment de debut al sezonului. Soția lui, fiica lui Colt Cardinham, Blue, se ocupa sârguincios de organizase, fiind adesea o gazdă minunată, o femeie împlinită și un model pentru toate tinerele: îi oferise soțului ei un moștenitor și două rezerve, alături de o fată. Toți voiau să îi intre în grații ducesei de Newcastle, uitând cu desăvârșire de descendențele ei în fapt umile – fiica unei prostituate și a unui șef de bandă din suburbii.

—La balul la care oricum nu mă duc, nu?

—De ce ții să-i superi pe mama și pe tata? Îți vor doar binele, îi zise Maxine.

—Daa! Căsătoria îți aduce binele, nu? Asta s-a întâmplat cu Davina. Și acum e în creierii munților din Scoția. Și acum...

Despre Davina nu se vorbea. Nu se mai vorbea, mai ales după ce întreaga familie ascunsese scandalul legat de răposatul ei soț și de ea. Pentru lume, Davina rămânea o văduvă îndurerată, deși trecuseră trei ani de când rămăsese singură, pe moșia soțului ei. Chastity și Davina nu se înțeleseseră în adolescență, dar apoi, după ce relizase ce se întâmplase cu verișoara ei, Chastity nu dorise să recunoască niciodată că o marcase profund căsnicia scurtă și nefericită a Davinei și ce se alesese de fata cochetă, plină de viață și vorbăreață.

Intrarea agitată a servitoarei le întrerupse conversația.

—Domnișoară! Domnișoară!

—Ce e?, întrebă Chastity și lăsă ceașca jos imediat, privind imediat spre aceasta.

—Domnișoară, sunt aici niște soldați care... Femeia nu apucă să termine, pentru că soldații despre care vorbea dădură buzna în spațiul în care cele două luau micul dejun. Nu se poate să fiți aici!, zise femeia brusc. Domnișoarele nu sunt pregătite să...

—Ne uităm la domnișoarele Cardinham ca umilii servitori ai Excelenței Sale și ai Domnului, zise căpitanul soldaților, domnul Scott Carson.

Atât Chastity, cât și Maxine îl recunoscură pe individ; la douăzeci și șase de ani, domnul Carson preluase șefia trupelor din Londra și fusese înnobilat la rangul de Sir, deși descendențele sale erau îndoielnice; fără tată, doar cu mama care îl crescuse din greu, Scott Carson ajunsese să fie o pacoste pentru Chastity care, adesea, se perinda în locuri necuviincioase, prea aproape de ochii pofticioși ai domnului Carson. Și acum, de pildă, privirea căpitanului poposi prea mult pe trupurile aproape dezbrăcate ale femeilor, în ciuda protestelor servitoarei. Și acum privirea lui verde se opri în a lui Chastity, apoi coborî spre Maxine.

—Domnule Carson, care este motivul acestei obrăznicii?

—Nu este deloc o obrăznicie, domnișoară. Și dacă o considerați astfel, ne scuzați, dar avem ordin: trebuie să o arestăm pe Maxine Cardinham.

Maxine privi încruntată figura căpitanului, apoi se uită la ceașca cu ceai și înapoi la soldat. Era ăsta un vis? Era un coșmar?

—Pentru ce anume?

—Crimă, îi zise căpitanul simplu.

—Poftim?!, se încruntă Maxine. Crimă? N-am... n-am ucis... Dar cuvintele i se poticniră în gură, pentru că nu era adevărat; cândva, Maxine Cardinham apăsese pe trăgaci și curmase viața unui om, a unui conte. Observându-i ezitarea, privirea căpitanului se desfătă, dar Chastity o prinse pe sora ei de mână și aproape că sări în fața ei când cei doi soldați care îl acompaniau pe căpitan dădură să vină spre acuzată.

—Sora mea e minoră. Nu poate să...

—Și dumneavoastră femeie, comentă un Carson care se apropiase de ea.

—Cum îndrăznești?, icni Chastity și imediat, enervată, îl pocni.

Când obrazul căpitanului fu atins, bărbatul își strânse furios maxilarul în timp ce Maxine își duse șocată mâinile la gură.

—Luați-le pe amândouă!, porunci bărbatul.

***

Owen avea un vis erotic în care Maxine, îmbrăcată în nimic altceva decât un cearceaf, părul ei lung și negru și buzele ei roșii, îi mângâiau pielea, orpindu-se cu poftă asupra unei părți din anatomia lui care îi făcea probleme. Gemu și își mușcă buzele când auzi ciocănitul enervant din ușa dormitorului său. Servitorii îl deranjau arareori, iar în Casa Oglinzii, cum era denumită întreaga locuință, nu venea nimeni niciodată. Adesea se ducea el la părinții lui, în Bekeley Square, sau la fratele său, în Lincoln's Inn Fields, lângă ducele de Newcastle. Atunci, cine putea fi la ora asta și cine Dumnezeu făcea tărăboiul ăsta?

—Îl omor. Îl omor! Nemernicul! Îl omor!

Nemernic? Și crimă? În casa lui? Dar Lambeth Street numărul 5 era un loc al păcii și al iubirii, nu un câmp sângeros al crimei. Și vocea aceea, vocea părea atât de familiară! Tresări când fu la propriu smuls din starea de semiconștiență. Deschise ochii, și erecția lui dispăru instant când își dădu seama că înaintea ochilor se afla chiar tatăl fetei la care visa. Imediat apoi se trezi și cu un pumn în față de la ducele de Rothgar, urmat de și mai multe insulte și de chipul evident roșu al bărbatului. Fu zguduit și împuns până să se dezmeticească și să prindă noul pumn care se propaga asupra sa.

—Excelență, îți cer respectuos să încetezi orice se întâmplă aici și, în al doilea rând, ce Dumnezeu faci aici?

Chipul lui Bryght se făcu de-a dreptul stacojiu când făcu un pas înapoi. Owen se gândi o clipă dacă să se dea jos din pat sau să rămână acolo, acoperindu-și goliciunea cu o pătură. Nu dormea niciodată îmbrăcat, dar să se afișeze gol în fața viitorului pseudosocru nu îi cădea foarte bine. Totuși, nu putea rămâne ca o fetiță speriată în pat. Trăgând după sine cearceaful și înfșurându-l în jurul șoldurilor își dădu seama că ducele nu era singur, ci venise cu ajutoare, mai exact cu Silas Davis. Purtând haina aristocratului, Foxborough continua să domine suburbiile londoneze și, se părea, nu venise cu intenții de pace.

—Nnenorocitule!, îi zise Rothgar din nou. Și am avut încredere în tine! Când ai venit ieri în casa mea, să-mi iei fiicele la plimbare, am avut încredere în tine. Pentru că îl cunosc pe Damon Carter și credeam că a crescut fii respectabili. Credeam...

—Înainte să continuați să îmi insultați tatăl, Excelență, mi-ar plăcea să-mi spuneți ce se întâmplă. Se îndreptă spre garderobiu, începând să se îmbrace. Își stropi chipul cu apă rece în lavoar și începu să se îngrijească de dinți, punând rapid pantalonii pe el. Ascult!

—Știi bine ce ai făcut, Carter!, îi zise ducele. Ai dezonorat-o pe fiica mea!

Încremeni cu mâna pe butoni. Nu-și dăduse seama când se îmbrăcase atât de rapid, dar ieși din garderobiu și se uită la duce. Cum Dumnezeu știa el despre Maxine și despre el? Cum aflase despre sărutul lor? Știa că regulile erau stricte în societate, dar un sărut... bine, poate că se frecase puțin de trunchiul ei, dar doar asta se întâmplase, nimic mai mult. Momentan. Nu, niciodată! Nu avea să se întâmple niciodată.

—Nu am... nu...

—Nu încerca să minți, Owen, îi zise Silas. Am văzut-o pe Maxine ieșind din clubul tatălui tău acum două seri. Neagă faptul că a fost aici, în casa asta, aseară. Poate... în patul ăsta? Era destul de răvășită când a ieșit din casa ta.

—Foxborough, măsoră-ți cuvintele, îi zise Owen. Lady Maxine e o lady în adevărul sens al cuvântului, o domnișoară desăvârșită. Nu te las să o terfelești...

—E cumnata mea, îi zise Silas. Știu și eu cum este lady Maxine. De aceea știu foarte bine că Maxine e deasupra oricărei frivolități sau naivități. Ce se petrece, de fapt, între voi doi?

Owen înghiți în sec. Tatăl lui îi vorbise despre o logodnă. Nu conta neapărat cum făcuse rost de ea, iar acum era momentul să anunțe legătura abruptă dintre ei. Își trecu mâna prin păr și, privindu-l pe Rothgar, îi zise:

—Suntem... suntem logodiți.

—De când?, întrebă ducele.

—De... De puțin timp. Recunosc, s-a întâmplat brusc. Nu... nu m-am așteptat. Nici ea. Dar jur că nu s-a întâmplat nimic între noi. Lady Maxine... Am fost sincer când am spsu că e o domnișoară desăvârșită.

Dormitorul lui, oaza lui transformată acum în câmp de luptă, căzu în tăcere. Cel care interveni fu Rothgar care, după o secundă în care devenise livid, cu ochii îngrijorați,

—O iubești pe fiica mea? O iubești pe Maxine?

Owen își dădu seama atunci că se adresa unui tată disperat, unul care își văzuse fiica cea mare deznădăjduită, bolnavă, îngrijorată, aproape moartă. Trebuia să aibă grijă. Cu căldură în suflet, înțelegând prin ce putea trece ducele, dădu afirmativ din cap. Privirea tăioasă a lui Silas Davis nu îl slăbi nicio clipă, dar Rothgar mușcă momeala; ducele oftă și își trecu mâna peste chip, ștergând categoric niște lacrimi pe care alminteri nu ar fi vrut să le vadă nimeni. Să vezi bărbați puternici precum ducele de Rothgar plângând după fetițele lor, după copiii lor, era un lucru înduioșător, unul pe care Owen își dădu seama că îl respecta.

—Ei bine, această logodnică a ta e în închisoare, domnule Carter, tăie Silas Davis momentul de liniște.

Sângele îngheță brusc în Owen când privi spre Silas.

—Poftim?

—Au ridicat-o azi dimineață, și pe ea, și pe Chastity. Oamenii mei au înțeles că Chastity a avut un comportament nepotrivit față de soldați, dar Maxine e acuzată de crimă. Circulă de dimineață vestea morții contelui de Brumstick; eu, evident, am aflat primul; evident că am aflat puțin mai târziu și că Maxine e suspectul principal, dar a fost prea târziu.

—Eu și Melody eram plecați. Puneam la punct detaliile unui bal. Când am ajuns acasă... când am aflat... Și când mi-a zis Silas de tine și Maxine... Fetița mea e acuzată că l-a ucis pe Brumstick. Pe conte.

Iar atunci Owen își dădu seama că aceste acuzații erau mincinoase, iar asta pentru că Maxine nu era capabilă să țină în mână nici măcar o armă, darăminte să ucidă pe cineva.

***

Celulele din Newgate erau mizerabile. Așezată într-un colț, strângându-și în brațe picioarele și încercând să inspire cât mai puțin mirosul greu, Maxine nu putea decât să se gândească la tot ce însemna faptul că era aici. Părinții ei când aveau să afle... Bietul tata! Mai mult, când ziarele aveau să scrie despre asta... Nu voia să-și imagineze cum avea asta să păteze imaginea Cardinham. Deși în ea se aduna o teamă incredibilă, în același timp o furie teribilă încolțea; nu îl ucisese ea pe Brumstick, iar moartea lui o marca în moduri în care nu credea că vor exista în ce îl privea. Cineva îi înscena asta.

—Ești bine?, auzi glasul surorii sale care se afla în celula de vizavi. Chastity nu fusese docilă. Nicidecum. Se luptase, mușcase, zgâriase și urlase, ceea ce o lăsase cu vânătăi pe obraz și îi rupsese într-o parte rochia. Maxine nu tăcuse; Maxine intervenise imediat pentru sora ei și se alesese, pentru asta, cu o palmă peste față. Obrazul îi zvâcnea și acum.

—Da, îi zise. Tu?

—O să fiu și mai bine când îi scot ochii lui Carson. Nenorocitul!

—Se pare că îl cunoști mai bine decât mine.

—M-am mai întâlnit cu el. Își dorește nespus să-l fac să tacă pe vecie.

—Nu spune asta, Chastity.

—Sau ce? Mă vor aresta pentru crimă? Oh, sigur! Ia uite unde sunt deja. Mai bine le dau motive întemeiate să mă închidă.

Maxine oftă.

—Am observat că folosesc baionete. Mi se pare o invenție interesantă, derivând atât de mult din muchetă, încât e doar un model îmbunătățit al acesteia. Am înțeles din revistele de specialitate că soldații Majestății Sale sunt pedepsiți dacă nu sunt suficientd e rapizi, astfel încât să atingă acel maximum de trei cartușe pe minut. Totuși, orice poate merge prost, inclusiv ca acest Carson să uite să scoată vergeaua din butoiaș. S-ar putea declanșa scântei, așa că ar trage la întâmplare. Atunci ai fi în avantaj. Cred. Chastity clipi în direcția ei. Nu am mai pus mâna pe o armă, Chas, dar am continuat să mă interes de noile modele. Cred într-o epocă în care se vor putea trăgea un număr infinit de glonțuri. Imaginează-ți un conflict astfel.

—L-aș putea găuri pe Carson din orice direcția, atunci!, zise Chastity. Maxine râse, apoi gemu când simți durerea din obraz. Ar fi trebuit să mă potolesc, zise Chastity. Îmi pare rău, Maxine!

Maxine se ridică și, printre gratii, strânse degetele surorii sale. Tresări când auzi ușa din metal, grea, deschizându-se. Chastity îi strânse imediat mâna, pregătită parcă să înfrunte pe oricine intra în celula surorii sale. Apoi însă Maxine oftă ușurată când își dădu seama că nu era un intrus. Era Owen.

—Maxine! Îi auzi glasul și imediat se simți zdrobită de pieptul lui. Mâinile bărbatului îi prinseră fața în palme, moment în care Maxine tresări. Dumnezeule, ești... Ești bine? Îi duse chipul în lumina difuză din celulă. Ți-a făcut cineva ceva? Momentul în care Owen observă vânătaia de pe obrazul lui îi făcu ochii să se înrăiască. Cine? Cine e a făcut asta?

Maxine nu avu timp să răspundă, pentru că îl observă de ducele de Rowland în spate.

—Owen, nu avem timp de asta acum. Ferindu-și privirea de trupul lui Maxine, făcând-o conștientă de goliciunea sa, întrucât cămașa nu acoperea mare lucru, ducele îi zise fratelui său: Dă-i lui lady Maxine mantaua ta.

Owen privi o clipă spre ea, apoi, strângându-și maxilarul, își dădu jos pelerina de pe umeri și o acoperi cu ea.

—Condu-o pe lady Maxine la trăsura tatălui ei. O voi aduce eu pe lady Chastity. Privirea ducelui se opri asupra femeii care privea încă scena printre gratii.

—Și acuzațiile?, întrebă brusc Maxine. Sunt acuzată de...

—Știu, îi zise Owen. Acuzațiile sunt retrase. Îți explic. Haide acum!

—Sora mea..., insistă Maxine.

—Se ocupă Rowland. E în siguranță cu fratele meu.

Și privind în urmă o secundă, Maxine aprobă. Brusc își dădu seama că era minunat să se afla în brațele lui Owen. Era minunat să fie acolo.

***

Maximilian o privi pe Chastity și oftă. Aflat cu ea în celulă se uită la trupul femeii, aproape gol, la zgârietura de pe umărul ei și la vânătaia de pe brațul drept. Fusese o luptă pe cinste aici. De dimineață vizitase un prieten, un lord în vârstă, care se plângea de o răceală. De-abia ajunsese acasă când primise misiva fratelui său – domnișoarele Cardinham erau reținute în Newgate. Când apăruse la închisoare, Maximilian se întâlnise cu ducele de Rothgar și, apoi, își dăduse seama că gărzile aveau nevoie de o persusasiune fermă. Pe Carson îl cunoștea: era un soldat vertical, dar dur, rigid și inflexibil. Nu avea nimic deosebit pentru el, dar obstinația cu care refuza să le lase să plece îl enervase. În cele din urmă, când ajunsese să amenințe cu însuși Majestatea Sa, Scott Carson își plecase capul roșu de mânie și spusese că le eliberează. Într-adevăr, nu existau dovezi substanțiale împotriva domnișoarei Maxine, iar câteva monede putea face un soldat să uite că fusese umilit de o femeie, lovit de aceasta.

—Ai pocnit o gardă a Regelui, lady Chastity, îi zise simplu Maximilian în timp ce își scoase pelerina pentru a o așeza pe umerii femeii. Chastity aprobă și primi pelerina, cu siguranță având un simț al pudismului, măcar atât, măcar acum. Și regreți?

—Nu, îi zise Chastity. Căpitanul Carson mi-a zis că sunt femeie.

—O constatare biologică, nu crezi?

—Și că sunt incapabilă.

—Înțeleg. Ducele de Rowland își strânse maxilarul și o pofti afară din celulă, străduindu-se să se uite cât mai puțin la această ispită. Apoi, oprindu-se în fața lui Carson însuși, Maximilian se aplecă și îi șopti roșcovanului: Domnule Carson, îți sugerez să îți strângi lucrurile. Cred că Majestatea Sa nu va mai avea nevoie de serviciile tale.

În urma lui, ducele auzi un icnet și mai multe comentarii pe care le ignoră. Privind peste umăr, minunata brunetă îi șopti:

—Mulțumesc.

—Nici eu nu sunt de acord cu constatările legale ale incapacității feminine. Atât.

Totuși, când îi dădu brațul, Chastity nu ezită să se sprijine de acesta.