— Aș vrea să pot să-i spun tatei ceea ce s-a întâmplat, dar, cum de-abia mie îmi vine a crede că lordul West m-a drogat cu scopul de a profita de mine, mă îndoiesc că ar lua atitudine în ceea ce îl privește. Probabil ar spune că altcineva mi-a strecut în pahar alcool și lordul West încerca doar să mă salveze dintr-o conspirație diabolică.

Se întinse spre un alt cornuleț pe care îl unse cu gem. Măcar atât putea face, să se îngroape în mâncare, să mănânce până nu mai putea. Poate că așa se făcea grasă și urâtă, iar lordul West alegea să o vitregească de prezența lui.

Ajunsese acasă, seara trecută, cu greu. Știa și ea că drogul o înnebunise, o făcuse o adevărată femeie ușoară, dar putea recunoaște că, odată aflată în brațele lui Dacre, nu îi mai venise să se despartă de el. Și nu, nu fusese drogul de vină. În dimineața aceea, Mary Bowman fusese surprinsă să o vadă că dormise cu rochia de aseară și o mustrase pentru că nu se aranajase de somn sau că nu o trezise pe ea ca să o ajute, deoarece acum rochia era mototolită, strânsă în jurul poalelor. Motivul pentru care rochia arăta așa putea să nu fie totuși modul în care dormise, pentru că se trezise în poziția în care se trântise în pat, ci modul în care poalele fuseseră maltratate atunci când se suise peste Dacre, implorând ceva ce, pentru ea, nu avea încă un nume. Cora ținuse totul pentru ea, nu îi spusese lui Mary despre asta. Se spălase atentă, descoperindu-și altfel corpul, transformat în urma atingerilor marchizului. În dimineața aceea, parcă era mai feminină.

Se străduise din răsputeri să nu roșească atunci când, luând alături de mama ei micul dejun în grădină, întrucât tata era plecat cu niște treburi presante, servitorul anunțase prezența lordului Huntly.

— Dacre, îmi pare mie sau de când ai văzut-o pe fata mea ne vizitezi cam des?, insinuase mama.

Dacre se aplecase asupra mâinii ei și o privise pe sub ochi pe Cora. Nu ar fi putut să se abțină, acolo, în trăsură? Nu. Evident că nu. Mușcase din frunctul interzis și voia acum mai mult, ca o nesătulă ce era.

La scurt timp, mama se retrăsese cu pretextul unei corespondențe urgente care trebuia abordată până la prânz, iar ea se găsise față în față cu Huntly, din nou singuri. Singurâtatea aceasta în doi era periculoasă atât pentru onoarea ei, cât și pentru prietenia marchizului cu tatăl său. Oh, Doamne!

Era impecabil, cu albul monoton pe el, care îi evidenția toți mușchii. Părul îi crescuse ușor și stătea în bucle. Barba, la fel, se întrezărea pe chipul său, creând umbre estetice. Avusese cumva o seară de nesomn? Își dădea seama de asta după cearcănele care plusau aspectul masculin. Deși o satisfăcuse pe ea, Cora îl simțise încă excitat. Totuși, acesta nu profitase în acel sens de starea ei și se gândea că fie rămăsese nesatisfăcut - și nu putuse dormi toată noaptea -, fie petrecuse prea multe clipe în compania unei femei la fel de frivolă ca ea și, în acest caz, nu dormise toată noaptea. Voia să elimine varianta a doua, deși era posibilă. Dacre era un bărbat în floarea vârstei și avea nevoie de o femeie.

O privea neîncrezător. Ea ar fi preferat să nu o privească deloc. Dar intuia că niciunul nu avea să primească ceea ce își dorea.

— Adică, își încrucișă mâinile pe masă, de parcă purta o negociere cu un deținut, tu vrei să îmi spui că vei ascunde ceea ce s-a întâmplat de Albert, de tatăl tău?

— Da. Se aplecă peste ceașcă și sorbi ceaiul, încercând să ignore informația superfluă.

Dacre se lăsă pe scaun. Clipi uimit. Când se întâmplase asta cu Cora? De când ascundea aspecte atât de importante de părinții ei?

Era morocănos și numai starea în care se afla Holly îl obligase să nu îi destăinuie chiar el cele întâmplate mamei. Nu dormise, într-adevăr. Mintea îi rămăsese la icnetul Corei din momentul în care atinsese orgasmul, la trupul ei strâns în jurul degetelui său și la buzele pe care nu le sărutase așa cum îi ceruse. Tindea să ignore tentația celor două petale cărnoase și să rămână frustrat secole. Și acum, privind la corsajul rochiei, se gândea că avea cea mai frumoasă pereche de sâni din câte văzuse el vreodată. Ajuns acasă renunțase la ideea autosatisfacerii: el nu avusese niciodată atâta imaginație încât să și-o inchipuie pe Cora peste mădularul lui, sălbatică, așa cum adevărata ei fire îi impunea să creadă că arăta tânăra când făcea dragoste, nu când stătea feciorelnică, speriată sub un bărbat. Dorințele acestea barbare îl făcură să își dreagă vocea și să ignore motivul pentru care venise aici, acela de a se asigura că părinții știau despre lordul West. Aparent, fata nu avea nicio dorință să comunice cu tatăl ei. Atunci, poate comunica cu el pe tema unei probleme care îl îngrijora.

— Cora, cred că este timpul să discutăm un aspect important.

— Nu mai vreau să vorbesc despre lordul West.

— Aseară, începu acesta, dar glasul îi fu curmat de intervenția ei.

— Te rog să nu îmi amintești ce am făcut aseară. Îmi este suficient să știu și eu că am acționat ca o desfrânată. Nu te-aș învinovăți dacă asta gândești despre mine. De fapt, cred că ar trebui să stai departe de mine, domnule. Sunt, așa cum dovedesc faptele mele, cea mai...

— Poftim?, se încruntă el. Își uitase cu desăvârșire gândurile, subiectul pe care voia să îl abordeze. Avea un comportament deplasat, într-adevăr, dar era departe de a fi numită o desfrânată. Cora oftă și își încurcișă brațele la piept. Ești departe de orice femeie pe care am cunoscut-o, Cora, într-adevăr, dar...

— Nu-mi lua apărarea!, se încruntă în direcția lui.

Dacre zâmbi și se întrebă ce putea trece prin mintea acestei fete, chiar acum.

— Oricum nu voiam să vorbesc despre cum ești, ci despre...

— De o săptămână vorbiți încontinuu? Mai aveți subiecte?

Albert, reîntors din oraș, își lăsă pălăria și mănușile la majordom și luă loc la măsuță. Cora încercă să rămână neafectată, deși se jena de ideea că tatăl ascultase modul familiar în care i se adresase marchizul. Trebuia să fie mai atentă.

— Da, cu siguranță, răspunse Dacre.

— Ei bine?, Albert, care îi privea acum pe amândoi, voia să știe care era, de data aceasta, subiectul inepuizabil în conversația lor.

Albert voia să audă întrebarea? Îl privi cu ochii mijiți, gândindu-se cum ar fi reacționat bărbatul dacă ar fi întrebat-o de față cu el pe fiica lui când i-a venit ultima dată menstruația, astfel încât să vadă cât de aproape era de o sarcină cu el. Nu bine, cu siguranță. Albert ar fi făcut o criză. Poate că l-ar fi lovit. Totuși, era o partidă mult mai bună pentru Cora decât lordul West. De ce nu i-o oferise lui pe fată, dacă tot voia să o vândă pentru cine știe ce scop meschin? Nu îl crezuse pe Ravenshire atât de rău și de crud vreodată. Dar, nici în toamna aceea, când se întorsese la Eaton, nu îl crezuse pregătit de căsătorie. Și uite-l acum!

— Lordul voia să mă întrebe despre lady Margery, interveni rapid Cora, ca de fiecare dată, având minciuna pregătită.

— Ah!, Albert părea obosit. Deși doar cu doi ani mai mare decât Dacre, părea cu douăzeci de ani mai bătrân. Cearcăne îi încadrau ochii, ridurile se iviseră peste tot și culoarea tenului devenise cu adevărat ternă. Asta făcea căsătoria? Te îmbătrânea prematur? Era marchizul pregătit să îmbătrânească? Baronul Harris întreabă peste tot de tine, Dacre.

— Nu mă îndoiesc. Doar sunt un om bogat.

— Și modest nevoie mare!, îl ironiză Albert care se servi cu niște cafea.

— Unde ai fost?, îl întrebă Cora pe tatăl său, curmând șirul de epitete pe care marchizul și le adresa de obicei.

Pentru câteva momente, Albert nu știu ce să spună. Asta îl făcu pe Dacre să se încrunte, uitând de Margery și de lordul Harris pe care dorea să îi evite cât mai mult. Ce era asta? O minciună din partea tatălui?

— Am avut treabă. Nimic serios.

Cora ridică din umeri, nepăsătoare. Dar dacă misterul alegerii lui Albert zăcea tocmai în această „nimic serios"? Dacă aici era rana?

— Cum ziceam, reveni Albert la subiectul lor, deranjat și el de minciuna îndrugată. Baronul Harris!

— Nu mă atrage lady Margery, oftă Dacre.

— Știu. Ai prefera o femeie adevărată, nu o copilă.

Cora se încruntă acum la tatăl ei. Marchizul își stăpâni zâmbetul, atenția fiindu-i atrasă de acest gest al Corei. O deranja remarca, era și normal. În fond, ea și Margery erau de-o seamă.

— De aceea nici nu prea ți-am lăsat-o pe cap pe Cora. Acum ce se întâmplă să fiu nevoit să o tot las pe mâna ta.

— Nu am nevoie să fiu lăsată pe mâna nimănui, contraatacă fata, dar nu păru a fi auzită.

— Ai nevoie de mine?, îl abordă marchizul, dându-și seama că urma o rugăminte care o includea pe Cora, prin urmare una care îl atrăgea.

— O duc pe Holly la medicul ăsta. E în Sussex. Știu că e în plin sezon și că probabil Cora ar trebui să stea numai pe ringurile de dans, dar mă întrebam dacă ai putea să ai grijă ca aceasta să fie în siguranță la sfârșitul săptămânii...

— Mă duc la Southened-on-Sea. Trebuie să mă uit peste această moșie, cum mama mea vitregă vrea să se retragă acolo și trebuie să mă asigur că este totul în regulă cu aceasta.

— Înțeleg. Fosta lady Huntly este însă destul de tânără ca să se retragă la țară după moartea tatălui tău. Dar e în regulă. Atunci...

— Dar, oftă Dacre, cuprins de o exuberanță pe care nu o mai cunoscuse vreodată, aș putea să o iau cu mine. Luni ne-am întoarce, dacă asta e în regulă.

— Perfect! Atunci revenim și noi.

Cora clipi șocată. Nu putea să meargă cu el. Tot ceea ce îi mai rămăsese din onoare și din rațiune s-ar evapora, și atunci... Istoria din seara trecută s-ar repeta fără a fi drogată. Se simțea atrasă de Dacre, în ciuda diferențelor dintre ei. Era o nerușinată. Era prietenul tatălui ei, aproape de aceeași vârstă cu el.

— Nu aș putea rămâne acasă? Adică... n-aș vrea să-l deranjez pe lordul Huntly...

— Nu este niciun deranj, o contrazise Dacre, privind-o pe sub ochi. Cu puțin noroc, apucăm serbarea din sat și vezi cum dansează fetele în jurul focului de primăvară.

— Stai calmă, Cora! Dacre a zis că nu îl deranjează.

Cora își strânse pumnii, nervoasă.

— În plus, adăugă Albert, mi se pare mie sau îi citești gândurile? Știai ce voia să te întrebe înainte ca măcar acesta să lanseze întrebarea.

Cora amuți și îl privi pe Huntly. Acum, bărbatul era departe de cei treizeci și doi de ani pe care timpul pretindea că îi dăduse. Din privirea lui jucăușă, cu care aștepta ca ea să îi ofere tatălui un răspuns, putea deduce că se oprise la optsprezece, nicio lună în plus.

***

Obiceiurile vechi se uitau greu. Așa se făcea că vicontele West se afla într-un club de gentelmeni, dar îi făcea ochi dulci chelneriței. De la masa lui, Dacre își miji ochii, luând încă o gură din whisky. Nu mulți s-ar fi încumetat să bea așa o băutură, mai ales în seara în care pariau, dar marchizul gustase și mai rele. Era obișnuit.

— Ai de gând să joci cu el?, Kit Bayle, ajuns și el la treizeci de ani, fostul lui companion de cameră în Eaton, își întinse picioarele și dădu jos o carte. Băiatul nu știa să joace absolut deloc, iar asta era o dezamăgire, mai ales că tatăl său fusese, la vremea lui, un renumit cartofor. Asta până să se se însoare.

— Aha! oftă. Am să îi spun câte ceva.

— Cum ar fi?

Kyle era la fel de frumos ca în adolescență. Cu ochii albaștri și părul blond atrăgea orice femeie. Oricum și el ajunsese la vârsta căsătoriei, atunci când trebuia să atragi o ultimă femeie și să te oprești. Poate că de-asta și participa în acest sezon la baluri: și el era în căutarea unei soții ca să ducă numele conților de Mirchal mai departe. Asta nu era rău. Avea să mute privirile de la el.

— Chestii.

Bayle se lăsă pe spătarul scaunului și își dezvălui cărțile. Pierduse din nou.

— Se aude că petreci cam mult timp, cu lady Cora.

— Serios? Deja se aude asta?

Dacre se ridică de la masă, nestrângându-și prada – nu era interesat să îl scuture pe Kit.

— Ai grijă, amice.

— Când nu am avut eu?

Și îl lăsă în urma lui, așezându-se pe scaunul proaspăt eliberat de partenerul la cărți al lui West. Bătrânul râdea, adunând lirele și monedele într-o grămăjoară.

— Un joc, lord West?

Tresări, așa cum era firesc. Îl prinsese cu Cora într-o zonă întunecată, fata fiind drogată. Nici nu bănuia că fata își descărcase tensiunea sexuală în mâinile lui, nu așa cum își dorise vicontele, pe mădularul său. Era scârbos numai gândul că o fată precum Cora putea fi cu un bătrân atât de libidinos ca cel din fața lui.

— Cred că...

— Haide!

Nu era loc de un refuz. Cărțile fură împărțite fără vreun cuvânt. Vicontele era agitat: își trăgea de lavalieră, respira greu și începuse să asude. Așa și trebuia. Dacă n-ar fi ajuns la timp, probabil că individul ar fi violat-o pe Cora și ar fi nenorocit-o pe viață, legând-o iremediabil de el. Dacre nu ar mai fi putut să o scape de viconte nici dacă s-ar fi folosit de toată influența pe care o avea.

— Știu ce ai încercat la Vauxhall, West, abordă problema.

— Este lord West! Sunt de-o seamă cu tatăl dumitale. Și nu știu despre ce vorbești, băiete!, adăugă rapid.

Lăsă o pereche pe masă. Juca la cacealma acum, nefiind pe deplin atent.

— Nu am respect pentru bărbații care încearcă să necinstească tinerele. Lăsă și el o pereche jos, trosnindu-și degetele. Îl fixa cu privirea, prin minte trecându-i modalități prin care ar fi putut să îl tortureze pe acest infam. Practica asta este pedepsită în Orient, mai ales dacă fata e nobilă. Știi cum, West?

— Este lord...

— Sunt sterilizați la cererea păgubitei, evident.

— Insinuați cumva ceva?

Marchizul zâmbi. Vicontelui îi era teamă că și-ar putea pierde testiculele. Poate că nu era niciodată prea târziu pentru asta.

— Tu și cu mine, West, în zori, în pădurea de la marginea Londrei, Atwood.

— Pentru onoarea unei femeii căreia nu i-am făcut nimic? Sper că glumești!

Nervos, făcu o greșeală, extrase cartea greșită și o aruncă pe masă, din ce în ce mai roșu la chip.

— Lady Cora nu este o simplă femeie. West...

— E lord West, băiete! Sunt de-o seamă cu răposatul tău tată!

Lăsând mâna pe care o avea jos, lordul West privi cum pierduse. Nu se așteptase la asta, dat fiind renumele său la jocurile de noroc. Dacre se aplecă peste masă, își încrucișă degetele și îl privi pe viconte.

— Sper să nu uiți asta. Sper să nu uiți că ești de-o seamă cu tatăl meu.

Dacă era posibil asta, vicontele roșii chiar mai tare, în timp ce marchizul se ridică, aranjându-și vesta. Își prinse mai bine butonii de la cămașă și adăugă, peste umăr:

— Și este Excelență sau lord Huntly. Eu nu sunt un nobil mărunt, îmbogățit peste noapte.

Atunci când trebuia, Dacre le amintea tuturor descendența lui de secole, deși nu îi făcea plăcere, în general, să se laude. Unii oameni nu înțeleg însă cuvintele decât dacă le spui pe limba lor. Vicontele era un astfel de individ.

— Nu pot sâmbăta asta, adăugă West. Trebuie să plec din Londra pentru niște treburi urgente.

— Cum ar fi? – era doar curios, căci, de altfel, nici el nu putea săptămâna aceasta, cum era însărcinat cu vizita domeniului care aparținea familiei și cu grija Corei.

— Îmi vizitez domeniul de lângă Londra.

— Nu știam că ai un domeniu lângă Londra.

— Am. De fapt, West zâmbi, este la câțiva kilometri de conacul Excelenței Voastre, Southen-on-Sea, dacă nu mă înșel.

Dacre se încruntă. De când era West vecinul lui? În minte îi veniră cuvintele lui Albert de dimineață. Avusese o treabă. Ce treabă? Și cum se făcea că îl rugase să aibă grijă de Cora tocmai în această săptămână? Scăpase vreun cuvânt cu privire la retragerea la Southen-on-Sea, iar Albert aflase? Putea să își confirme teoria printr-un singur mod:

— Te-ai întâlnit cu lordul Ravenshire în dimineața aceasta?

— Nu este problema dumitale.

— Mâine, atunci, în zori...

— La naiba, da! Am discutat. Atât.

Albert știuse că West se retrăgea la moșia de lângă Dacre. De aceea o și trimitea pe Cora acolo. Își strânse pumnii, nemaiștiind ce să creadă despre prietenul său pe care îi venea să îl numească din ce în ce mai puțin „prieten" și mai mult un străin. Spera ca el și Cora să se întâlnească și ca fata să se îndrăgostească de West? Asta i-ar fi ușurat gândul că o căsătorea împotriva voinței ei?

Nenorociți să fie amândoi, dar nu va lăsa ca West să o atingă pe Cora.

Săptămâna asta trebuia să stea cu ochii numai pe ea. Iar ăsta era un test grozav de voință, pentru că nici el nu trebuia să o mai atingă pe Cora, oricât de bine se simțea atunci când vedea culorile plăcerii acaparându-i într-un curcubeu nemaivăzut mimica feței. Nu se așteptase la odihnă în Southen-on-Sea, dar nu sperase nici să aibă parte de așa un stres. Socotelile lui nu se potriveau deloc.

Și nici nu aveau să se potrivească.

M-am înscris la atâtea concursuri aici, pe Wattpad, încât, dacă mai stau mult în izolare, umplu site-ul și compensez lipsa de atâtea luni. 

În rest, mă sâcâie rău pandemia asta.  

2909 cuvinte