Decembrie, 1790

—S-a întâmplat ceva?

Aaron, băiatul ducelui de Albany, lord Clarence chiar el, își ridică privirea spre ducesa de Rothgar. Copilul avea chipul bosumflat, iar asta pentru că era cu adevărat supărat. Veștile pe care le auzise de dimineață de la mama lui îl îngrijorase, aceasta cu atât mai mult cu cât prinsese drag de familia Cardinham. Prinsese drag de lady Rothgar, cu buclele ei roșcate, ochii atât de întunecați la culoare și buzele pline. De câte ori clipea, Aaron nu putea să nu se abțină din a ofta. Corpul ei era perfect, subțire, gingaș. Când se lăsă în fața lui acum, pe vine, Aaron observă degetele suple, perfecte, care trecură prin părul lui brun pentru a i-l îndepărta din ochii căprui-închis.

—Mama spune că trebuie să plecăm, îi zise. Eu nu vreau să plec, dar...

Melody, ducesa, înțelegea. La acea vreme Aaron nu putea înțelege de ce tatăl lui izbucnise furios în fața ducesei sau de ce aproape că o lovise, dar în ochii femeii pentru care trupul lui zvâcnea mai puternic Aaron citea toată înțelegerea din lume. După ce oftă îl atinse ușor pe obraz.

—Îmi pare rău să aud asta, Aaron.

Vocea ei suna divin, precum o șoaptă în pădurea umedă a dimineții.

—Și mie. Mama spune și că nu vă mai pot vizita, milady. Aaron își mușcă buzele și își reținu lacrimile. Are de-a face cu ce a vrut să vă facă tata? Nu s-a întâmplat nimic, nu-i așa? Nu l-aș fi lăsat să vă facă rău.

Aaron era din toate punctele de vedere un gentelmen. Când ducele de Albany se năpustise furios la Melody el se interpusese între cei doi. Melody îl îmbrățișă, iar Aaron îi inspiră parfumul de flori, pielea curată și palidă. Îi era rușine să o atingă, oricât de mult își dorea asta acum. Mai avea până răsărea soarele, dar aceasta era în fond noaptea de Crăciun. Melody era cadoul lui, decise Aaron atunci. Ducesa avea însă altceva în minte. Își îndepărtă șalul și îl așeză pe umerii băiatului:

—Ăsta este pentru tine, Aaron, îi șopti.

—Nu pot să..., dădu băiatul să protesteze.

—Ba da! Îl iei! Ești cavalerul meu și în Evul Mediu domnițele ofereau cavalerilor câte un suvenir. Amintește-ți de mine de câte ori trebuie să lupți în viața asta. Buza de jos a lui Aaron începuse să tremure, semn că băiatul avea să plângă. Fii puternic, Aaron! Și fii bun! Îl sărută pe frunte. Ai grijă de femeile din viața ta, scumpule!

Din acel moment, Aaron, actualul duce de Albany, rămase cavalerul lui lady Melody pentru totdeauna.

Și apoi deveni regele și sufletul lui Evangeline Cardinham, copilul care creștea între îmbrățișarea ducesei și a micului duce.