Unora nu le e dat să fie împreună. Iar pentru binele lor Universul devine crud.

- Din Abaque îl învață pe Aaron ce este lumea

Nu se așteptase să se simtă atât de gol de emoție odată ce durerea însăși începu să își facă sălaș în el. Valvârtej intră în casă, în dormitorul lor și începu să își strângă puținele lucruri pe care le adusese aici. Normal că Evangeline nu îl iubea pe el, ci pe Thomas, din moment ce el trebuie să vină după ea, iar lui Thomas i se dăduse de bună voie. Dacă nu ar fi fost inspirat să ajungă în Harlow probabil că nici acum nu ar fi fost împreună.

Amintirile trupului ei mișcându-se sub al său, gemetele ei, ușurarea de pe chipul său, fericirea pe care o simțise radiind din ea... la naiba! Își imaginase cumva totul pentru a-și consola inima tâmpită? Singura femeie de care se îndrăgostise cu adevărat nu îl iubea, iar Aaron simțea acum că trece printr-o tragedie. Se așeză pe pat și închise ochii. Era atât de furios, încât simțea că putea să dărâme întreaga locuință. Își trecu mâna prin păr și își aminti de drumul lor în Gray, de zilele în care ea nu se simțise bine, momentul în care făcuseră plăcintă împreună, primul lor sărut... Adora să o țină seara în brațe, să îi șoptească la ureche, să povestească despre călătoriile lui. Și crezuse că și ea adora asta.

—Ești bine, Albany? Aaron își ridică privirea spre Max. E târziu și mă întrebam unde este lady Albany... Max se opri când îi zăr mâinile julite. Pumnii tăi... Ridicându-și privirea spre el, Aaron îl observă apropiindu-se și întrebând îngrijorat: Ce s-a întâmplat?

—Barbury este aici. În Grays. A găsit-o pe Evangeline.

—Și... și ea unde este acum?

—I-am lăsat împreună în căsa din pădure.

Rowland clipi, încercând să înțeleagă ceea ce tocmai i se spusese.

—Ai lăsat-o pe soția ta singură cu fostul ei iubit?

—Îl iubește, bine!, spuse Albany, se ridică și începu să împacheteze din nou. Să o fi văzut ce îi lua apărarea când am vrut să îi smulg capul!

—În cazul ăsta, probabil că și eu aș părea îndrăgostit de Barbury din moment ce nu te-aș lăsa să comiți o crimă. Dumnezeule, Albany, ești așa un idiot! Aaron îl privi încruntat. Evangeline te iubește. E vizibil pentru toți. Cardinhamii s-au prins și credeam că ei sunt grei de cap.

—Nu poți fi sigur, îl contrazise Albany.

—Albany, nu cred că îi înțelegi nesiguranța. A iubit, a fost părăsită. Se pare că nici de data asta nu se va schimba ceva, din moment ce te iubește și...

—Carter, ai grijă ce spui!

—Îmi pare rău, Albany, dar ești idiot.

Ducele era pregătit să îi rupă mâinile sensibile chirurgului Rowland, când glasul furios al lui Silas reverberă în hol.

—Ce faci aici, Barbury?!

Privindu-se unul pe celălalt, Aaron și Max deciseră să vadă ce se întâmplase cu adevărat. Deși se temea de faptul că era probabil că îl vadă pe Thomas de braț cu Evangeline, cerând binecuvântarea lui Rowland, Aaron ieși în hol pentru a-l vedea pe Silas ținând cu un pumn un Thomas pe care nu își amintea să îl fi lovit atât de puternic. Da, probabil că urma să îi lase un ochi vânăt, dar nu se atinsese de nasul lui.

—Evangeline..., șopti Thomas pe care Silas îl sugruma în momentul acesta.

—Davis, dă-i drumul!, strigă Max și îl îmbrânci pe Silas. Îl omori.

—Așa am și promis dacă îl văd în proximitatea familiei, mârâi Silas în dreptul lui. Ar trebui să mă duc să îmi ascut cuțitul?

—Nu!, strigă Thomas. Adică... nu! Nu stau! Ăăă... Privirea lui Thomas pică pe Albany. Am venit... ăăă... pentru...

—Unde e soția mea, Barbury?

—Vezi tu, Albany, ăăă... după ce ai plecat... Evangeline...

—Lady Albany vrei să spui, mârâi Aaron în direcția sa.

—Corect. Lady Albany. Numai lady Albany. Nici nu o mai vreau pe nebună...

—Stai puțin!, interveni Silas. V-ați întâlnit cu idiotul ăsta și e încă în viață?, i se adresă el lui Aaron. Și ai lăsat-o singură cu el? Dar se vede că lorzii nu au deloc simțul posesiunii. Sunteți niște molâi cu toții!

—Davis, poate vrei să fii critic puțin mai încolo. Din câte îmi dau seama Evangeline nu este cu Barbury. Unde este atunci?

Thomas înghiți în sec, vizibil palid. Ceva rău se întâmplase, își dădu seama Aaron, iar inima i se opri brusc. Evangeline nu venise cu Thomas. Nu era aici. Unde era, atunci?

—Ce i-ai făcut, nenorocitule?, se răsti la el și îl apucă de haină.

—După ce ai plecat, spuse rapid Thomas, a înnebunit. Ea... uite ce mi-a făcut la nas!

—Evangeline Cardinham a făcut asta?, întrebă șocat Silas Davis.

—Da! E nebună. M-a amenințat, mi-a frânt inima spunându-mi că nu mă iubește și că e îndrăgostită de tine și continua să...

—Evangeline a spus asta?, întrebă Aaron. Eva a spus că mă iubește?

—Da! Nu ești atent? Thomas respira rapid. Zicea că te-a rănit și că mă apăra pentru că nu vrea să te vadă închis pentru crimă...

—Ce ți-am spus, Albany, comentă Max în urechea lui.

—Oameni buni, lăsați-mă să termin!, strigă Thomas agitat. Apoi a venit tipul ăsta roșcat și morocănos și...

—Un bărbat?, întrebă încruntat Silas. Un tâlhar?

—Nu. Nu cred. Nu știu...

—Descrie-l!, îi strigă Silas. Dar Thomas amuțise. La naiba! Înălțime medie? Păr roșu? Ochi ca ai mei?

—Da! N-aș putea uita ochii ăștia niciodată! Spuse Thomas vizibil afectat.

—Goergy, șopti Silas. Nenorocitul!

—A zis să vii singur, domnule Davis. Dumneata... Asta dacă vrei să îți mai vezi cumnata.

Aaron păli. O lăsase singură cu măscăriciul ăsta, iar acum... Se îndepărtă, își luă revolverul și ieși în hol.

—Unde crezi că te duci, Albany?, întrebă Silas care îndesa în pantaloni mai multe arme.

—E soția mea! O amenință pe soția mea.

—Oh, da, soția pe care ai lăsat-o pentru una mică cu... Lovitura pe care Albany i-o dădu lui Silas îi luă pe amândoi în suprindere. M-ai lovit cumva? Aaron își ridică o sprânceană în direcția lui. Cred că da. Bine, fie! Dar grăbește-te!

Scările scârțâiră când o Zy somnoroasă coborî:

—Silas, ce se întâmplă?

—Nimic, iubito. Du-te doar sus. Am ceva de rezolvat și vin la tine.

—Am auzit țipete și...

—Oh, am uitat să vă spun că vă duc la ea pentru o mie de lire!, strigă atunci Thomas.

Zylphia îi șopti numele, moment în care Silas se întoarse la el și îl lovi.

—Aici sunt cele o mie de lire.

Thomas icni și își prinse nasul și așa rănit.

—Bine! Merge și așa... Ce are toată lumea cu nasul meu?, se plânse acesta și își feri privirea de Zylphia. Atât îi trebuia, diavolul de pe străzi să aibă impresia că se uita ciudat la soția lui. Grăbiți-vă, atunci. Evangeline a fost împușcată de individul ăla.

Un fior rece, de teamă se prelinse pe șira spinării lui Aaron. Minutele trecuseră, ea fusese împușcată și probabil că acum sângera până la moarte.

—De ce nu ai început cu asta?, strigă furios domnul Carter.

***

—Trebuie să mergem după ei, spuse Maxine care privea scena de pe geam. Își exersa ținta în apropierea câmpului deschis de lângă râu când auzise vocile răstite.

—Ne trebuie o armă!, fu de acord Chastity. Dacă au nevoie de întăriri...

Maxine îi arătă revolverul pe care îl luase de la Colt. Chastity dădu din cap, pregătită. Nu puteau să o lase pe Evangeline la rău acum. Nu puteau să o părăsească pe sora lor. Amândouă tresăriră însă când auziră glasul lui Owen Carter în spatele lor:

—Ce faceți voi două acolo?

***

Nu își putea da seama dacă glonțul trecuse prin ea sau rămăsese înfipt în umăr din moment ce o durea prea tare. Se ghemuise într-un colț, privind la individul roșcat care dădea iama în cămara ei. Faptul că sângele începea să i se scurgă pe braț și de acolo lângă ea nu o ajuta prea tare; amintirile îi reveneau vii în memorie și o paralizau. Sau poate că era durerea atroce pe care o simțea pulsându-i în carnea din mână. O luase prin surprindere și crezuse inițial că erau tâlharii care o răniseră pe Chastity; apoi, când bărbatul vorbise cu Thomas își dăduse seama că era ceva personal. Iar ea căzuse la mijlocul disputei.

—Plăcinta asta e crudă, spuse individul și se întoarse spre carnea uscată și sărată de vită. Vin ai aici?

Evangeline își sprijini capul de peretele din spatele ei. Nu avea de ce să țipe. Trebuia să își conserve energia.

—Silas nu dă doi bani pe mine, îi spuse.

—Prostii!, pufni individul și se sprijini de masa din centru, privind-o. Silas dă totul pentru familie. Din câte știu tu ești familie. Evangeline Cardinham, nu? Soția lordului Albany? Rânjind, Georgy continuă: Șefului meu îi va plăcea asta!

Deci era un simplu angajat. Putea să se descurce cu el.

—Cine este șeful tău?

—Un bogătan. Un conte. Îți spun asta pentru că oricum te voi omorî când apare Silas. Trebuia să fiu și eu mort, dar m-a scos din Newgate și uite-mă aici! Făcându-i treaba murdară.

—Din câte înțeleg, spuse Evangeline, angajatorul tău are treabă cu Albany, nu cu Cardinhamii.

—Ah! Georgy rânji. L-am lăsat puțin la han. Albany nu mi-a făcut mie nimic. Eu cu Silas am de vorbit. Și din moment ce își păzește soția cu prețul vieții... Georgy ridică din umeri. Tu erai numai bună. Cine știe? Poate reușesc să îl mulțumesc pe bogătan înfigând un glonț în capul soțului tău.

Eva își simți inima palpitând. Dacă avea să audă ce se întâmplase cu ea, Aaron urma categoric să vină. Și dacă avea să vină... Gândul că trăgea după sine în mormânt tot ce iubea nu îi dădea pace.

—Ce treabă are angajatorul tău cu Albany?

—Mi-a omorât fiul, asta e treaba mea cu el. Dar nu Georgy răspunse, ci contele de Stratford însuși al cărui chipu nu era foarte mulțumit. Georgy își redresă imediat poziția și înghiți în sec. Văd că mi-ai luat-o înainte, Georgy, spuse bărbatul.

—Te cunosc..., se încruntă Evangeline. Ești... ești lord Stratford?

—Evangeline, o salută bărbatul. Crezi că Albany e suficient de îndrăgostit de tine, încât să își dorească să vină după tine?

—Ce treabă ai cu el?, întrebă ea din nou. Simțea că transpira, că sângele îi pompa mai repede în vene și că își pierdea conștiința. Genunchii i se înmuiaseră deja, așa că era recunoscătoare pentru că era așezată pe jos.

—Albany l-a ucis pe moștenitorul meu cu cinci ani în urmă, în Boston. L-a înecat.

—Cum... cum poți să fii sigur?

—Am avut investigatori. Stratford oftă și își trecu mâna prin păr. Mai întâi s-a dus Bethany, și văd că Rhys e foarte feirict alături de noua lui soție Cardinham, de parcă fiica mea nici n-a existat în viața lui, iar apoi Ian. Și pentru ce l-a omorât? Pentru că fiul meu cel prost făcea amenințări deșarte cu privire la copilul ăla pe care l-a conceput cu o servitoare...

Evangeline nu înțelegea despre ce copil era vorba. Vocile lor se estompaseră, chipul îi picura. Stomacul i se strânsese și simțea că urma să verse din moment în moment. Ochii îi pulsau în cap.

—... de aceea l-am salvat pe Georgy. Ne ajutăm unul pe altul. El îl vrea pe Silas – și titlul care vine odată cu moartea lui –, iar eu îmi doresc capul lui Albany. Și alături de Albany vor pica și băgăcioșii de Cardinhami. Pentru că mi se pare imposibil ca ei să nu fi știut cu ce se ocupă bărbații care au venit în familiile lor. Pentru că în final ei mi-au furat toată bucuria! Mârâind, Stratford continuă: Și cei din familia Albany îi merită pe Cardinhami.

Georgy râse, iar Evangeline își dădu seama că era prinsă în casa visurile ei cu nebunii.

—Familia Albany?, întrebă brusc. Ai... ai mai cunoscut pe cineva...?

—Pe mama lui Albany, oftă contele. O curvă mincinoasă...

Și probabil că acum Evangeline îl cunoscuse pe tatăl lui Aislinn, cumnata ei.

—Îți recomand să nu mai exagerezi așa, Stratford, și să iei degetele de pe soția mea! Și să nu o mai jignești pe femeia cu care ai făcut un copil.

Oh, da!, își dădu ducesa seama când auzi vocea lui Aaron reverberând în cameră. Stratford era tatăl lui Aislinn.

***

Când o găsise pe ducesa de Albany însărcinată cu Aislinn, Aaron fusese șocat. După tot ce pătimise mama lui alături de tatăl său nu crezuse că o femeie își mai dorea compania unui bărbat. Totuși, faptele dovedeau altceva, cu atât mai mult cu cât ducesa pretinsese că este îndrăgostită de bărbatul cu care urma să aibă un copil și că acesta nu voia să recunoască rodul iubirii sale. În acel moment, de-abia ajuns din America pe țărm britanic, Aaron întrebase simplu:

—Cine?

Și ducesa nu se ferise să îi spună. Firește că două zile mai târziu, cu chipul și brațele încă bronzate de la arșița din tribul nativilor americani, Albany se prezentase la casa amantului mamei sale pentru a discuta despre situația compromițătoare în care se afla văduva.

—Băiete, mama ta este o văduvă, și una încă foarte veselă. Doar nu crezi că a făcut copilul ăla cu mine, îi spusese individul.

Anii în care nu fusese în Londra pentru a apăra reputația mamei sale îl măcinaseră și se abținuse cu greu să nu dea în bărbatul roșcat și insolent dinaintea sa.

—Vrei să spui că nu ai fost cu mama mea?

—Vreau să spun că nu numai eu am fost cu mama ta, replicase.

—Nenorocitule!

Tot autocontrolul impus se evaporase într-o secundă și se năpustise asupra contelui. Când de-abia reușise să iasă din pumnii lui, cu ajutorul majordomului și a doi lachei, Aaron îi aruncase furios:

—Ai pierdut o fiică, la naiba! Nu vrei să...?

—Lady Bethany nu e problema ta! Aruncați sălbaticul afară din casa mea!

Și așa, în ziua în care Stratford se dezisese de tot, Albany hotărâse că acel copil nedorit urma să devin responsabilitatea lui, iar timpul îi arătase că își dorea această responsabilitate. Acum se uita în ochii bărbatului care o lăsase însărcinată pe mama lui și care era tatăl biologic al lui Aislinn – asemănarea fetei cu el și cu fiul său, Ian, fiu pe care îl ucisese era izbitoare – și își dorea să termine ceea ce începuse; își dorea capul lui.

—Albany. Văd că ai rămas un sălbatic, remarcă ironic Stratford. Dar nu mă așteptam să te însori cu o Cardinham în cele din urmă. Să o lași gravidă a funcționat, nu-i așa?

—Am învățat de la cel mai bun, îi spuse Aaron. Predă-te, Stratford, și nimeni nu va fi rănit!

—Vorbește în numele tău! Silas ieși în evidență. L-am cruțat pe individul ăla – îl indică pe Georgy – o dată; nu o voi mai face din nou.

—Davis poate să fie al tău cât vrei, îi spuse Stratford. Eu pe Albany îl vreau.

—Sunt un bărbat dezirabil, ce să zic.

—Mi-ai omorât copilul, nenorocitule!, mârâi contele în direcția lui. Moștenitorul meu!

—Pentru că a violat o femeie; și pentru că a amenințat viitorul alteia. Se pare că a moștenit ticăloșenia de la tatăl său.

—Ești un nenorocit! Și vreau să știi că mama ta nu a fost decât o distracție. Toată lumea voia să i-o tragă ducesei îndurerate. Dacă va trăi, probabil că lumea va vrea să facă asta și cu soția ta pe care eu o voi lăsa chiar acum văduvă.

Când Stratford îndreptă arma spre el, iar Aaron se feri perspicace de țintă, Silas spuse simplu:

—Nu mă interesează dramele astea. Și cred că nici pe tine, Georgy. Alegi să faci treaba murdară a lorzilor acum? Așa jos ai căzut?

—Din cauza ta!, îi spuse Georgy. Mi-ai luat și cartierul!

—Whitechapel? Un chilipir!

Numai Aaron și surorile lui Evangeline erau atente la ducesa care continua să piardă sânge și care se simțea neputinciosă privindu-l pe Aaron încăierându-se cu contele de Stratford. Când degeneraseră lucrurile astfel. O armă căzu și ajunse cumva lângă piciorul ei, iar ea făcu un efort să se întindă spre aceasta. Putea fi portița ei de scăpare. Totuși, chiar dacă numai un umăr îi era rănit, și mâna stângă îi tremura. Transpirase, iar Albany părea să piardă, mult prea atent la mișcările ei, la respirația superficială. Nu îl putea lăsa să moară, nu când avea toată viața înainte. Acum însă și Silas părea că se află la ananghie; Georgy îi fix pistolul la tâmplă, pregătit să-l împuște și să scape astfel de competiție. Iar pentru Eva amândoi erau familie, cu atât mai mult Aaron cu cât era iubirea vieții ei.

—Unul dintre ei va muri, șopti Chastity de lângă Maxine a cărei mână tremura pe revolver. Scăpaseră cu greu de Owen Carter printr-o lovitură exemplară în testicule și o alta în cap, lăsându-l practic inconșteint pe deal.

—Nu puteam permite asta, șopti Maxine.

Fetele se aflau afară, privind pe geam la întreaga scenă care se derula înaintea lor. Amândouă erau conșteinte de faptul că Evangeline nu avea să reziste mult și se temeau chiar și de faptul că aceasta ridicase de jos arma. Era posibil sau nu să nimerească ținta, care cu siguranță era Stratford. Dar imposibilitatea lăsa loc probabilității ca cineva să moară, pentru că dacă ele acțioanu asupra lui Georgy, iar Eva nu nimerea, Albany urma să moară.

—Silas nu a fost niciodată preferatul meu, șopti Chastity.

—Chas!, o întrerupse Maxine. Nu mă ajuți!

—Doar pentru că tu îl placi pe Silas și visezi să ajungi șefa unei bande de tâlhari, să împuști oameni și să jefuiești bănci!

—Ba nu!

—Vrei să jefuiești o bancă, nu?

Maxine roșii. Da, voia! La naiba! Și atunci decise; urma să îl rănească pe Georgy, apoi să reîncarce rapid și să îl rănească și pe conte. Așa fu planul, cel puțin, pentru că atunci când Maxine ridică revolverul, când aceasta îl ochi pe Georgy și simți greutatea adevărată a armei, știind că urma să ricoșeze în umărul ei și să dea câțiva centimetri în spate, ținti spre piciorul acestuia, moment în care Silas se eliberă din strângere, iar în locul piciorului lui Georgy Maxine trase, fără să-și dea seama măcar, în capul acestuia. Imediat ce glonțul ajunse în Georgy, Maxine văzu cu groază cum țeasta bărbatului sare, iar deasupra lui Silas se umple de sânge.

Chastity țipă îngrozită de scenă, iar Maxine făcu ochii mari, inima începu să îi bată puternic și își simți corpul tremurând din ce în ce mai tare. Omorâse un om, iar privirea lui Silas, șocată, extrem de uluită, o făcu să își dea seama că îl întrecuse pe îsăși Diavol.

La rândul ei Evangeline, pentru care bubuitura nu fusese decât vag auzită, ținti spre Stratford și trase. Focul din armă o împinse în spate, făcând-o să scâncească de durere, în timp ce auzi un singur strigăt de durere. Și nu putu să-și dea seama al cui era pentru că își pierdu conștiința.