Uneori, cei mai nepotriviți sunt, de fapt, cei mai potriviți.

- Din Rothgar este socru

*

Se simțea bine știind că făcuse ceva cu propriile mâini, își dădu Evangeline seama după ce așeză mătura într-un colț și privi în jur. Cei patru pereți erau acum curați, spălase și măturase, scoțând praful și murdăria din casa micuță. Îndepărtase gunoiul și îl lăsase într-o parte. Se ocupase astfel și de dormitorul de la etaj, micuț și înghesuit, dar care acum era categoric mult mai curat. În urma eforturilor ei de azi rămăseseră în locuință un lavoar și un ulcior, o masă și două scaune. Salteaua patului trebuia să fie înlocuită, dar dulapul era încă bun.

—Deranjez?

Evangeline se întoarse brusc și îl văzu pe Aaron în prag. Aprinsese câteva lumânări după ce spălase ferestrele, pentru că își dăduse seama că se înnopta. Îi zâmbi și îi făcu semn să intre.

—Marlene mi-a dat voie să lucrez aici, îi spuse Evangeline. M-am gândit că ar fi frumos să fac ceva pentru ea, pentru că a fost mereu atât de bună cu mine.

—Și ai curățat aici de una singură?, întrebă Aaron în timp ce se apropia de ea, lăsând coșul pe care îl adusese cu sine jos. Privea în jur și își dădea seama că pânzele de păianjen dispăruse, la fel și obiectele ciobite sau distruse. Casa era încă sărăcăcioasă, dar era curată acum. Evangeline dădu fericită din cap. Atunci cred că meriți să fii răsplătită.

Aaron se aplecă și îi sărută buzele, dar imediat se desprinse de ea și rânji:

—Mă refer la mâncare. M-am oprit în sat cu Cherry și am adus câte ceva.

—Minunat!, spuse Evangeline. Sunt flămândă!

Iar vestea aceasta nu putu să nu îi producă fericire lui Aaron. Ducând coșul pe masa mică, începu să scoată lucrurile pe care le cumpărase. Plăcintă cu carne de oaie, bere, apă, chifle fierbinți, niște miere și niște dulceață. O observă cum își spală mâinile, dar refuză să îi spună că avea pete de murdărie pe față. Părul ei negru fusese prins la ceafă, rochia avea categoric nevoie să fie spălată. Așezată la masă, ducesa lui se înfipse în chifle, tăie una la jumătate și o unse cu miere. Aaron prefera carnea condimentată de oaie și berea, dar nimic din ce era pe masă nu îl atrăgea mai mult decât femeia din fața ochilor lui.

—E frumos aici, îi spuse. Ai făcut o treabă foarte bună. Nu credeam că fiicele lui Cardinham au fost învățate să curețe case.

—Nici ducii nu știu în mod normal să gătească, ridică ea din umeri. M-am gândit că nu poate fi atât de greu. Chiar îmi place aici, Aaron, sincer. Este locuința lui Marlene și a fostului ei soț. Marlene pare atât de veselă pentru o văduvă, nu crezi?

—De ce ar fi tristă?, întrebă Aaron. Viața e scurtă, Evangeline, prea scurtă pentru câte zâmbete putem noi să îi oferim.

—Probabil că ai dreptate, spuse Evangeline și bău puțin din bere. Tata a discutat cu mine despre zestrea care îmi cuvine. Voiam să vorbesc și eu cu tine... aș vrea să folosesc puțin din ei pentru a amenaja această casă. Are nevoie de vopsea, mobilă și cineva trebuie să curețe coșul pentru a putea fi încălzită la iarnă.

—Poți să faci ce vrei cu zestrea, Evangeline. Deși cred că ar fi înțelept să mă lași pe mine să investesc banii.

—De acord!, spuse Evangeline. Mă gândeam ca pereții să fie crem în interior, bruni în exterior. Acoperișul trebuie curățat, dar observ că e un roșu aprins. E foarte frumos din afară și ...

Aaron continuă să o asculte în timp ce orele treceau, iar mâncarea dispărea de pe masă. Oscilând între a mânca și nu ultima chiflă, Evangeline capitulă cu un oftat și își înfipse dinții în ea. Ducesa lui se făcea bine. Aaron se ridică și sărută dulceața din colțul gurii sale. Cât adora femeie aceasta! Evangeline se întoarse și îi oferi buzele, gustul lui picant împletindu-se cu gustul ei dulce.

—Vreau să te gust, îi șopti Aaron.

Dar brusc Evangeline se retrase, obrajii i se aprinseră și îl informă șoptit:

—Mi-a venit sângerarea lunară...

Ceea ce confirma faptul că ducesa lui se făcea categoric bine. Și că ei trebuiau să mai aștepte până să-și consume cu adevărat căsătoria.

—Max, nenorocitul!, mârâi amuzat Aaron. Mi-a zis că trebuie să aștept patru săptămâni.

Evangeline oftă ușurată de faptul că Aaron era amuzat de situație.

—Marlene a spus că s-ar putea să fie vorba de șase. Depinde de femeie.

—Drăcie!, injură Aaron, dar nu era cu adevărat trist. Trupul ei funcționa bine, pregătit pentru al lui. O sărută din nou și se lăsă pe scaun, în spate. Trebuie să mergem. Deși nu mai sunt tâlhari în pădure acum, seara se lasă frig, iar aici nu putem aprinde niciun foc.

—Te grăbești, Albany?, îl tachină ea când el aproape că o smulse de pe scaun.

—Bineînțeles. Tot vreau să te gust.

Iar Eva înghiți în fața anticipației.

***

Când ajunseră la casa de lângă râu era deja târziu, totuși într-o parte se mai auzeau încă vocile vesele și relaxate ale Cardinhamilor. Aaron nu credea că avea să îi mai vadă vreodată pe aceștia, influenții societății, coordonatorii opulenței într-un cadru atât de jovial. Și nu voia să îi vadă nici acum, nu când Evangeline presăra pe gâtul lui săruturi dulci. Ochii îi sclipeau, buzele îi erau roșii, i se aprinseseră până și obrajii. O dorea teribil acum, chiar dacă nu o putea avea așa cum aștepta de o lună. Poate mai bine de o lună...

Intrară în casă sărutându-se, în șoaptă și evitând pașii grăbiți, se încuiară în dormitor și aproape că se prăbușiră în pat. Evangeline râse și se ridică într-un cot, privindu-l întins pe spate. Ridicându-și degetele, femeia și le trecu peste cămașa lui, descheind încet nasture cu nasture.

—Știi, îi spuse, am ajuns să cred că intimitatea este ceva rău. Aaron își deschise rapid ochii și îi privi chipul relaxat. Și chiar dacă e, pe tine tot te vreau.

—Nu e nimic rău, îi spuse, îi prinse mâna și o sărută, așezând-o deasupra lui. Nu cu persoana potrivită.

—Cu tine? Cu soțul meu?

—Cu mine, confirmă. Chiar dacă eram sau nu soțul tău.

Evangeline râse și își plecă buzele peste ale lui. Nu credea că o văzuse mai veselă de-atât de când o întâlnise. O sărută plin de entuziasm, frecându-și prohabul de triunghiul dulce dintre picioarele ei. Deși purta pantalonași și cârpe lunare, știa că îi putea produce plăcere fără să treacă o anumită limită. Îi prinse mijlocul subțire în brațe și începu să îi îndepărteze rochia simplă și murdară pe care o purta.

—Miros urât..., gemu Evangeline când limba lui trasă drumul spre claviculă.

—Miroși divin!, o informă Aaron flămând, oprindu-se asupra sânilor ei.

Ducesa se topea în îmbrățișarea lui expertă, dar de data aceasta nu voia să stea acolo pur și simplu și să primească. Voia să dăruiască. Își puse mâinile în pieptul lui și îl împinse pe perne. Aaron o privi confuz, menținându-și mâinile pe șoldurile ei.

—Învață-mă să îți produc plăcere, îi ceru ea.

—Evangeline..., oftă Aaron și se întinse din nou spre buzele ei.

—Vreau asta, îl asigură. În plus, vreau să te văd dezbrăcat.

Albany se excită și mai tare în fața acestor cerințe care din gura ei sunau mai mult decât erotic. Ridicându-se, Aaron îi sărută din nou buzele, scoțând de pe ea rochia și lăsând-o să-i îndepărteze cămașa. Evangeline a lui avea din nou șolduri, unele pe care voia categoric să le muște. Oftând, Aaron o observă cum își coboară capul spre pieptul său. Dacă el îi putea produce atâta plăcere jucându-se cu sfârcurile ei, cu siguranță că și ea putea face la fel. Urmând cu limba conturul trandafirului de lângă sfârcul lui, poposi asupra acestuia, simțindu-l cum se întărește pe limba ei. Își trecu degetele peste pieptul lui puternic, simți conturul abdomenului și a șoldurilor frumos sculptate. Aaron era aidoma unei picturi romane, una în care proporția masculului era vitală. Sub trupul ei îl simțea cum crește, cum se zbate, iar propia plăcere se amplifică.

—Aș putea... adică... În fața bâlbâielii ei, Aaron rânji și începu să își desfacă singur prohabul. Inima i se zbătea în urechile care se încinseseră. Îi era rușine de îndrăzneala de care dădea dovadă, dar nu îi păsa. Își dorea plăcerea lui. Pot să îți fac ce mi-ai făcut tu mie?

—Speram să se ajungă la asta, îi dădu el de înțeles, îi prinse mâna și îi înfășură degetele în jurul grosimii sale. Evangeline tresări și îl privi pentru prima dată. Era un bărbat bine-făcut, dar nu crezuse că asta va însemna că și mădularul lui era bine făcut. Degetele ei lungi nu putură cuprinde întreaga lui grosime, iar capătul de un roz aprins îi ajungea foarte aproape de buric. Urmări cu degetul una dintre venele care se profila pe erecția lui, realizând că pentru ea fusese mult prea întuneric să îl vadă pe Thomas gol, dar cu siguranță nu arătase așa. Te-ai făcut palidă, draga mea, îi spuse el amuzat. Ești bine?

—Da, da, sigur! Înghiți în sec și împrăștie lichidul din vârful lui, șocată de anatomia atât de diferită. Adevărul e... ăăă... Îl privi în ochi. Nu am făcut niciodată asta.

—Și nici nu trebuie să o faci dacă nu vrei, îi spuse.

—Vreau, dar... Aaron... m-aș sufoca dacă...

Îngrijorarea de pe chipul ei îl făcu să izbucnească într-un râs generos, ceea ce o făcu să roșească și mai puternic. Se comporta ca o proastă.

—N-am să permit să te sufoci, scumpo, o asigură și își șterse lacrimile de amuzament. Îți propun să începi cu baza. Linge-mă, atinge-mă, sărută-mă! Fă tot ce simți nevoia să faci și nimic în plus. Oricum îmi va plăcea.

—N-ai de unde să știi, îl avertiză Evangeline.

—Crede-mă, știu, îi spuse el și se ridică pentru a-i săruta din nou buzele.

Iar Evangeline avu nevoie de această încurajare pentru a-și pleca ușor buzele spre el. Îi inspiră mirosul moscat, masculin și gemu. Apoi făcu exact așa cum o îndemnase el: îi linse întreaga lungime, urmând traseul venelor umflate, depuse un sărut în vârf, fascinată de micuțul orificiu asupra căruia și zăbovi. Probabil că era doar o singură modalitate prin care să facă asta, iar Evangeline se lansă curajoasă în acel traseu. Își deschise buzele, îi cuprinse mădularul între acestea și își plecă fruntea. Îl auzi gemând și îl simți contorsionându-se sub ea, ceea ce îi indică faptul că făcea un lucru bun. Se dădu înapoi și repetă procedura, înghițind prea puțin din el, dar suficient cât să îi producă plăcere. Restul degetelor se strânseră pe restul lungimii sale, compensând lipsa buzelor ei prin mișcări care îi repetau gura.

—Strânge mai tare, o îndemnă, iar când se supuse Aaron închise ochii, cuprins de plăcere. Nu era cea mai pricepută felație pe care o primise vreodată, dar venind de la Evangeline era categoric cea mai reușită, cea care urma să îl facă să ejaculeze într-un timp îngrozitor de scurt. Se strădui să amâne cât putu finalul, dar mișcările ei erau peste tot, supraexcitându-l, iar când degetele ei se opriră asupra testiculelor, mângâindu-le și strângându-le ușor, Aaron gemu, îi prinse părul în mâna lui, se arcui și își dădu drumul.

Luată prin suprindere, Evangeline icni când îi simți sămânța pe buze, dar înghiți, găsind în gustul lui de-a dreptul unic cel mai plin de erotism gest. Trupul lui Aaron se înmuie după eliberare, dar mădularul îi rămase semierect.

—Să înțeleg că a fost bine?

Aaron o trase spre el, repezindu-se spre gura ei, întâmpinându-și propriul gust. Se sărutară îndelung, până ce ea își odihni urechea pe umărul lui, așezată complet pe acesta.

—Cred că am nevoie de o baie, gândi Evangeline.

—După ce mă joc puțin cu tine, mârâi Aaron în urechea ei. Oricum vei transpira.

—Dar...!, dădu să protesteze, deși fu prea târziu. Mâna lui Aaron se oprise deja asupra feminității ei, promițându-i o eliberare cum nu mai avusese niciodată.

***

—Nu pot să cred că am făcut asta, oftă Evangeline după ce se așeză, legând cămașa de noapte în dreptul sânilor și lăsându-și părul aproape uscat să cadă liber pe umeri. Era acea perioadă a lunii...

—Cea mai delicioasă perioadă, vrei să spui, zâmbi Aaron care ieși din cadă și începu să își șteargă trupul. Ai țipat atât de puternic, Eva, și nici măcar nu am fost în tine încă...

—Oh, mai taci!, râse ea și se cocoță în pat. Începuse să plouă afară, iar Max îi anunțase că urma să aprindă șemineul pentru a degaja căldură în casă. Aaron se așeză lângă ea sub pătură. Crezi că lui Marlene îi va plăcea cum îi aranjez casa?

—Cred că va adora gustul tău, iubitp, îi șopti și îi sărută fruntea. Atâta să nu uiți că acesta nu e căminul tău. Casa mea te așteaptă. Asta dacă decizi că părerea mea despre tine este într-adevăr mai importantă decât a tuturor celorlalți.

Inima lui Evangeline se strânse. Știa deja asta, dar nu voia să îi ofere niciun răspuns încă. În urma celor întâmplate în viața ei, Eva simțea nevoia să aștepte.

—Ți-am vorbit despre soții Winters? Aaron dădu negativ din cap. Au fost atât de buni cu bine, Aaron, chiar și atunci când le-am spus că am fost însărcinată cu un alt bărbat.

—Stai puțin! Le-ai spus că...?

—Nu mai voiam să mint. Apoi, privindu-l reticentă, adăugă: Sper că nu te deranjează.

—Nu-mi va fi niciodată rușine cu tine, Evangeline.

Ea zâmbi și continuă să îi vorbească despre vicar și despre soția acestuia.

***

În visul lui Silas se făcea că fiica lui cu păr precum aluna și ochi de o culoare indecisă îl privea sfidătoare și îi spunea, la frageda vârstă de douăzeci de ani:

—Îl iubesc!

Acel „îl" era evident un individ, un bărbat cu păr roșcat, cu ochii verzi, sclipitori, care îl privea amuzat dintr-un colț. Individul era irlandez, Silas o știa. Și, pentru că irlandezii erau niște nerușinați, o cuprinse pe frumoasa lui fiică de mijloc și o sărută fericit.

—Nenorocitule!

Silas tresări în somn când cuvintele îi părăsiră involuntar buzele. Respira greu și asudase, chiar dacă afară tuna, iar cerul se lumina de fulgerele care anunțau ploaia. Clipi în întunericul din cameră. Fusese cina cu Cardinhamii, apoi se dusese la culcare cu Zylphia. În dreapta lui, Zy dormea liniștită, cu un sân plin pe jumătate dezgolit în cămașa de noapte și cu abdomenul ușor rotunjit. Înghiți în sec și se uită mai bine la ea. Își ridică mâna și îi dădu la o parte o șuviță de păr negru de pe obraz, apoi coborî în jos spre claviculă și spre sânul dezgolit. Zy se foi ușor în somn, se întoarse pe spate și îi spuse:

—Culcă-te, Silas.

—Am avut un coșmar, îi șopti, de parcă îl putea auzi cineva în afară de ea și de Daisy care era cuibărită la piciorul patului.

—Ce ai visat?, întrebă Zylphia și își deschise ochii somnoroasă.

—Aveam o fiică și ea... ea... ea se îndrăgostise de un irlandez!

Zylphia râse, sprijinindu-și capul de perne.

—Nu știu ce ai cu irlandezii, scumpule. Din câte am înțeles vor veni din ce în ce mai mulți în Regat.

—Asta e problema! Nu înțelegi... Crescut pe străzi știu că irlandezii sunt cei mai pricepuți hoți, sunt neserioși și nestatornici. Nu aș putea să îmi las fiica pe mâna unuia ca el!

—Dacă vom avea o fiică, îi spuse Zylphia, cu cineva va fi va fi alegerea ei.

Ridicându-și o sprânceană în direcția ei, Silas o contrazise:

—Eu nu sunt un Cardinham; nu-mi vor crește copilul crezând că are toată libertatea din lume să facă exact ce îi poftește inima. Va face numai ce spun eu.

—Da, da, sigur, râse Zylphia.

Și pentru că soția lui nu îl credea, Silas se aplecă spre burta ei, își așeză mâinile pe ea și i se adresă direct ștrengăriței:

—Vei face numai ce spune tata, micuțo. Și te vei căsători cu cine spune tata.

Răspunsul nu întârzie să apară: micuța Davis lovi, făcând-o pe Zylphia să tresară și pe el și își deschidă ochii șocat.

—A mișcat!, spuse Zy încântată. Dumnezeule, Silas, a mișcat!

—Am... am simțit asta, șopti el emoționat, având impresia că întreg trupul îi tremură. M-a... m-a lovit...

Zylphia își mângâie ușor abdomenul și zâmbi:

—Cred că nu e de acord cu ce spui tu.

—Da, cred că nu... Apoi, încă șocat, se aplecă și îi spuse: Dar nu-mi pasă de opinia ei.

Și se putea spune în acel moment că tată și fiică se încruntară unul la celălalt. Mai târziu, Silas se ridică și o aduse pe Daisy în pat, lângă el, în timp ce Zylphia îl îmbrățișa și își arunca un picior peste șoldurile sale. Cu abdomenul ei presat de spatele lui, Silas putu jura că simți din nou cum copilul îl lovi direct în fund. Zâmbi. Se părea că urma să se nască o luptătoare.