De când ni s-au dat trupuri am fost îndemnați să păcătuim.

- Din Înțelepciunea lui Aaron

*

După ce Evangeline ieșise, Aaron îl privi pe Silas și îl întrebă scurt:

—E adevărat tot ce ai spus?

—De ce aș minți?, îl întrebă la rândul lui Silas. Ascultă, înțeleg foarte bine că o protejezi, că voi toți o protejați, dar riscați să o sensibilizați prea tare dacă o țineți într-un cocon. În mahala, dacă unui copil îi era teamă de păianjeni puneam unul pe el; dacă se temea de câini, îl aruncam direct în gura lor; iar teama de a nu fi prins când furam se potolea după o seară în Newgate. Evangeline nu e slabă, Albany; voi toți nu îi permiteți să fie curajoasă.

Cu aceste cuvinte în minte plecă Aaron în căutarea ei când Melody anunțase că o văzuse pe fiica ei luând-o la fugă și pierzându-se în pădure. Avea o vagă bănuială unde ar putea fi, singurul loc pe care îl descoperiseră împreună și din greșeală. Se apropie de luminișul în care se găsea căsuța ce părea categoric abandonată. Stătu o secundă și o contemplă: patru pereți, nimic mai mult, și un acoperiș care probabil ascundea un dormitor minuscul. În spate se afla un șopron, dar acolo nu se vedea niciun semn de vreun cal. Briza adia ușor, iar norii se apropiară de Grays din nou. Verile în Anglia nu erau nici pe departe la fel de uscate precum cele în îndepărtatele triburi apașe.

Se apropie mai mult, rămas acum în prag. Dacă ar fi fost ștrașnic curățată, locuința ar fi arătat bine acum, dar se părea că cineva uitase categoric de existența ei. Pânze de păianjen se întindeau pe pereți, praful era infinit de gros, totul era prea puțin mobilat. Și în toată această mizerie, ducesa de Albany se ghemuise în centru, umerii ei scuturându-se la intervale regulate. Plângea. Aaron înghiți în sec și îi strigă numele:

—Evangeline?

Fără să se întoarcă la el, ea își trase nasul și își șterse fața cu mâinile.

—Am fost o proastă, spuse Eva.

—Mă îndoiesc de asta. Aaron se apropie mai mult, se lăsă lângă ea și o fixă cu privirea. Cu sigurnață la cina din acea seară Bryght avea să se gândească la faptul că îi maltratase copilul, iar gândul acesta îi producea greață. Nu putea să se gândească la el ca la un bărbat violent. Ai avut doar ghinion.

Dar Aaron nu credea neapărat că fusese ghinion la mijloc. Îi plăcea să se gândească la sine ca la steaua ei norocoasă, sperând evident că și ea îl vedea la fel.

—Nu m-a iubit niciodată. Toate semnele erau acolo, știi? S-a răstit la mine când l-am pus să-mi lege corsetul, am crezut că o va plesni pe Zylphia la un moment dat... Dumnezeule! Totul era acolo, eram conștientă de asta, dar am ales să-l ignor. Evangeline gemu și își propti capul de umărul lui. Părintele Winters are dreptate: când iubim ignorăm defectele persoanei iubite.

Deși era conștient de sentimentele ei pentru Thomas, să o audă vorbind despre iubire și despre el începea să îl doară mai tare decât voia să recunoască.

—E bine că ai aflat adevărul, atunci.

—A ales banii în locul meu și al copilului nostru. O mie de lire, Aaron? Atât valorez?

—Nici pe departe, șopti bărbatul. Evangeline își ridică privirea și se holbă la el. Nici măcar eu nu am suficienți bani pentru a-ți estima prețul, milady.

Evangeline gemu frustrată.

—Poți să fii mai bun de-atât?

—Poate că nu îmi vezi tu defectele, îi propuse.

—Nu ai defecte, Aaron! Nu e nimic defect la tine. De când m-ai întâlnit... ai fost bun, blând, tandru, răbdător. Nu există un bărbat mai bun decât tine.

Aaron rânji.

—Și tu ești perfectă, draga mea.

—Sunt idioată, asta sunt!, îl contrazise. Îți voi face copii proști.

Înaintea deznădejdii ei, ducele nu putu decât să râdă. Apoi, ridicându-i privirea și mângâind o pată de murdărie de pe obrazul ei, decise să discute cu ea despre ziar chiar acum.

—A fost o prostie din partea mea să ascund ziarul de tine, să ascund tocmai acea știre, dar eram conșteint de cât de mult te va fi rănit. Ai suferit destul, nu crezi?

—Nici pe departe, replică aceasta, iar ochii îi sclipiră furioși pe propria-i persoană. Îți dai seama că Barbury era un vânător de zestre? Voiam să mă mărit cu el, când eram sigură că eu nu pot fi păcălită de niciun individ, niciodată. Mi-am făcut părinții de rușine... te voi face pe tine de rușine doar pentru că... nu am putut să îmi țin mâinile acasă. Pentru cinci minute de...

—Cinci minute?!, întrebă șocat Albany. Draga mea, în cazul acesta cred că nu vei mai putea îndura niciun strop de suferință. Ea îl privi încruntată. Egoistul... Eu te-aș iubi întreaga noapte.

—Te dai mare, îi șopti ea, realizând la ce se referea.

—Abia aștept să îți dovedesc faptul că nu este deloc așa.

Frecându-și ușor buzele de ale ei, Albany o gustă încet și ușor.

—Fii sincer cu mine!, îi ceru Eva. Îți este rușine cu mine?

—Adevărul e, Excelență, că nu am fost niciodată mai mândru decât tine. O sărută din nou. Și, Eva... dacă vrei să mai stăm, stăm până la începutul lui septembrie. Apoi chiar trebuie să ne întoarcem. Eu unul trebuie să mă întorc pentru niște probleme care au nevoie de prezența mea în capitală.

Evangeline, chiar dacă își înfruntase demonii acum, simți cum stomacul i se strânse gândindu-se că toată lumea bună londoneză cunoștea acum păcatul pe care îl comisese și aveau să o judece ca atare. Nu credea că era pregătită să treacă peste rușinea pe care acum o simțea acut, peste regretele care se înfiripau în sufletul ei, acolo unde cândva fusese dragoste.

—Am răgaz o lună? Aaron aprobă. Și dacă aleg să nu mă întoc?

Albany se gândise și asta după conversația avută la biserică. Îi prinse degetele subțiri între ale lui, mângâie inelul pe care i-l dăduse și se uită la trupul ei care încet, dar sigur se împlinea la loc. Femeia aceasta îi producea o plăcere în suflet despre care nu știuse nimic până în acel moment. Era o vibrație pe care o simțea de câte ori îi percepea prezența, inima i se încălzea instantaneu. Nu putea să mai nege pentru mult timp lucrurile pe care le simțea cu adevărat pentru ea.

—În cazul ăsta, voi înțelege că ție îți este rușine cu mine. Ea dădu să intervină, dar Aaron o opri instantaneu: Și că sentimentele mele... sentimentele mele pentru tine nu sunt împărtășite.

Evangeline icni când îl auzi. Însemna asta că...? Era asta o dovadă a iubirii ducelui pentru ea? Mărturisise el că o iubise?

—Aaron...

Dar imediat din cer se auzi un tunet care zgudui întreg pământul, iar ploaia începu să cadă în rafale. Și abia atunci își dădură amândoi seama de cât de șubredă era cu adevărat locuința, pentru că, practic, ploua direct în ea.

***

Când se adunau nori pe cer, Chiricahua dansau. Aaron își amintea perfect pașii, imnul început de șaman și fericirea care urma. Ploaia era binecuvântare în zona fierbinte a Americii Centrale. Ajuta grânele să crească, oferea hrană și apă animalelor. În furtuna care venise, Aaron o prinse pe Evangeline de mână, oprind-o sub picăturile mari care cădeau în rafale peste pădure. Eva se opri și îl privi cu ochii mijiți. Probabil că intenționase să fugă spre casă, dar Aaron avea alte planuri. Nu era ca și cum la această oră exista un strop de intimitate pentru ei aoclo.

—Vrei să auzi o poveste?

—Acum? Pentru a se face auzită, Evangeline trebuia să țipe. Aaron, plouă cu găleata!

Trăgând-o sub prispa casei, acolo unde rafala putea încă să îi găsească, dar așezându-se în fața ei pentru a nu o lăsa să se ude prea tare, ducele îi șopti:

—Apașii credeau că ploaia aceasta, care vine odată cu toamna, este vina coiotului. Fu conștient că îi captase atenția când ea rămase nemișcată, uitându-se la modul în care ploua. Norul și coiotul au căzut la învoială: în cazul în care coiotul urma să câștige întrecerea vremea avea să se mențină frumoasă o perioadă îndelungată, în caz contrar, nu s-ar fi întâmplat asta. Spre deosebire de nor, coiotul se mișca foarte repede, așa că norul și-a sabotat competiția: a udat culturile, acestea au crescut și l-au ademenit pe coiot. Gândind că are timp să învingă, coiotul s-a oprit să mănânce. Când și-a dat seama că norul i-o luase înainte, era târziu: acesta câștigase. Și așa, draga mea, apare ploaia.

Evangeline pufni și râse. Apoi, se îndepărtă un pas, își prinse părul tuns scurt și începu să stoarcă apa din el. Aaron o privea atent, urmărind stropii de ploaie care se pierdeau în decolteul model al rochiei sale.

—Morala, spuse ea, este că nu trebuie să ne culcăm pe o ureche.

—Dar bietul coiot, nu a putut rezista tentației! Privirea lui Aaron rămase ațintită asupra ei. Voia să o sărute și să o guste încă de dimineață, când dispoziția ei se stricase considerabil. Eu nu rezist, în general, tentației. Se apropie mai mult de ea, îi prinse mijlocul în mâinile lui, și își trecu nasul pe tâmpla ei, apoi spre păr. Îți recomand să nu o faci nici tu.

Într-un moment discuția lor se transformase din serioasă, aproape dramatică, în ceva extrem de jucăuș și neserios, iar Evangeline nu știa dacă să îi amintească despre conversația aceea în detrimentul degetelor lui care urcau spre sânii săi. Când el îi slăbi corsetul și scoase la iveală un sfârc, Evangeline nu se putu abține să nu geamă. Își mușcă imediat buzele, pentru că nu știau exact dacă urmau sau nu să întâlnească pe cineva aici.

—Încerci cumva să mă seduci, Albany?, îl întrebă când degetul lui zgârie sfârcul.

—Îmi iese?

—De minune!, exclamă ea când buzele lui coborâră și luară sfârcul în gură. Nu putem face asta aici! Aaron...

—Corect. O luă în brațe și o duse înăuntru unde continua să plouă. Îți promit că îți car chiar eu apa fierbinte pentru baie când ajungem, iubito. Trebuie doar să te explorez. Doar puțin.

Și nu era ca și cum ea îi putea rezista. Își arcui spatele când gura lui înghiți un sân de-a ei, jucându-se cu sfârcul ei până când fiorii din trupul ei se intensificară. Cine ar fi crezut că sânii puteau fi părți ale corpului atât de sensibili? Și cine ar fi crezut că Aaron avea să le ofere atât de multă atenție? Buzele lui urcară spre clavicula ei, o mușcă ușor de gât, lăsându-i un semn evident, apoi coborî din nou spre trunchiul ei. Nici nu își dădea seama cum făcea de reușea să îi scoată rochia atât de repede.

Conștientă de goliciunea ei roșii, dar cuvintele pe care Albany i le rosti în ureche:

—Ești frumoasă! Ești atât de frumoasă!

O făcură să nu dorească să acopere nimic. Nu era nici grasă, nici slabă; nu avea forme proeminente, dar nu era nici lipsită de ele. Se întremase evident în săptămânile care trecuseră sub atenta supraveghere a soțului ei. Când mâna lui se opri pe abdomenul ei, coborând mai jos, spre pliurile deja umezi dintre picioarele sale, Evangeline îi prinse capul îi propiile mâini și îl ridică spre buzele sale. Săruturile cu Aaron erau întotdeauna inexplicabil de dulci și de plăcute.

—Și eu vreau să te explorez. Dar mai mult.

Aaron își dezveli dinții într-un zâmbet care transmise fiori în întreg trupul său. Așezat între picioarele ei, se ridică în genunchi și începu să își scoată cămașa, dezvăluindu-și pieptul întunecat de tatuaje. Eva își ridică mâna spre acesta și atinse moliciunea lui. Începea să simtă pe pieptul lui fire de păr.

—Îndepărtez părul de pe trup, îi spuse Aaron și o lăsă să-l exploreze. Pentru triburile indienilor și părul facial este neigienic și deloc masculin.

Evangeline își urcă degetele spre gâtul lui, observând cum venele îi pulsau la baza gâtului. Aaron nu era indiferent la atingerea ei.

—Îmi place, îi spuse. Se ridică în fund și așeză un sărut pe abdomenul lui care era categoric extrem de diferit de al ei, cu protuberanțe care îl făceau să arate musculos. Și tu, Aaron, ești atât de frumos...

Ducele știa că era extrem de excitat, dar acum, auzind-o, observând-o între coapsele lui, simțind-o peste tot căpătă dimensiuni și mai mari. Își lăsă mâna să îi prindă părul, trase ușor de el în spate, se aplecă și o sărută:

—Dacă bag ceva în timp, Max se va asigura că ajung eunuc.

Evangeline râse sub presiunea gurii lui și se întinse pe spate, prezentându-se în toată splendoarea ei feminină.

—Nu există nicio altă cale?

—Îmi vine ceva în minte, îi șopti și își lăsă capul între picioarele ei. Îi prinse coapsele cu mâinile, ținând-o desfăcută spre deliciul lui. Aici ești cel mai frumoasă, îi șopti, inspirându-i mirosul. Apoi își coborî gura peste clitorisul ei excitat. Nimic nu se compară cu gustul tău. Evangeline gemu și îi prinse degetele, priveliștea capului lui între picioarele ei având doar efectul de a o excita și mai tare. Așa vreau să mă trezesc în fiecare dimineață.

Și se înfruptă din ea, trecându-și limba peste labiile ei, gustându-i dulceața care izvora din ea și apăsând pe boaba sensibilă dintre pliurile ei atât cât trebuia pentru a ca Evangeline să simtă curând că atingea orgasmul. Pulsa încă, strângându-se de câteva ori, tremurând, când Aaron îi sărută oasele proeminente ale bazinului și ajunge din nou la gura ei.

Mâinile lui îi prinseră picioarele încet, așa încât devenea din ce în ce mai expusă lui, moment în care începu să își desfacă prohabul.

—Ești gata?, o întrebă. Nu știa pentru ce, dar era categoric gata. Dintr-o smucitură, o întoarse pe burtă, lăsându-i fundul expus privirii sale. Ești atât de udă, încât strălucești până aicii, îi șopti și se lăsă deasupra ei, simțindu-i erecția pe fundul său. Tresări când realiză cât de mare și de gros era, când îl simți aproape de feminitatea ei, lubrifiindu-se de sucurile corpului său. Relaxează-te. Îți va plăcea.

Și se aplecă asupra ei, simțindu-l cum începe să își frece corpul de ea. Nu ar fi avut de ce să îi placă asta, dar să îl simtă fierbinte deasupra ei, mișcându-se exclusiv pe pielea ei, pe fund și în zona lombară, trimise fiori în corpul ei. Se încinse într-un punct în care nu putu decât să își ridice mai mult șoldurile pentru a-i simți erecția plimbându-se în jurul feselor ei. Curând își dădu seama că se udase din nou și că această excitație îi păta coapsele.

—Aaron..., îi șopti numele.

—Atinge-te așa cum te-am atins eu, o îndemnă și își așeză mâinile de-o parte și de alta a trupului ei, devenind frenetic.

Evangeline își coborî mâna spre feminitatea ei și cu câteva mișcări neîndemânatice explodă. Îl auzi pe Aaron gemând deasupra ei, împrăștiind lichidul pe lungimea lui. Curând sămânța lui fierbinte fu depusă pe spatele ei, iar Aaron rămase într-o parte, respirând greu. Își dădu seama că amândoi respirau greu.

—Dă-mi o secundă, îl auzi spunând într-un târziu. Aaron se ridică și cu o batistă șterse urmele eliberării ei și apoi pe ale ejaculării lui. Buzele lui coborâră apoi pe fundul ei și o mușcă, făcând-o să râdă. A fost fierbinte rău, îi spuse el. Și s-a oprit și ploaia. Trebuie să ne întoarcem dacă vrem ca Bryght să nu vină după mine cu o prăjină.

Eva se ridică, începând să se acopere. Își simțea trunchiul umflat, recent eliberat de pasiune, ceea ce o făcea să calce în jur cu grijă. Aaron îi legă corsetul cu dexteritate, în timp ce ea își trecea degetele prin părul răvășit. Îl împelti rapid și îl lăsă într-o parte. Se simțea relaxată, cu trupul moale și pregătită de un somn bun.

Se întoarse spre el și îi aranjă și lui părul.

—Vrei să mâncăm în sat?, îl auzi întrebând. Au brânză și miere. Apoi poate că bem niște vin și...

—Vreau, îl asigură. Mă simt hămesită.

—Așa trebuie să se simtă o femeie care este strașnic iubită. O sărută ușor pe frunte. Iar eu, Evangeline, te iubesc.

Ochii ei se umplură de lacrimi când îl privi. În curând părăseau locuința abandonată, cu păsărele ciripind în jurul lor, cu mâna ei în a lui și cu glasul lui care reverbera pentru că îi povestea despre mitul copacilor pe care îl auzise tot la apași. Chiar dacă îi dăduse răgaz o lună, în acele momente de furtună torențială, sub presiune trupului lui încins peste al ei, Evangeline luase o decizie. Fugise mult în ultimele luni, dar de data aceasta nu avea de gând să fugă de el, ci numai spre el.

***

Când înțelesese ce se petrecuse, Zylphia privise furioasă spre Silas. Îl împinsese fără succes și țipase furioasă:

—Trebuia să fii atât de... de...?

—Sincer?, încercă Silas care îi ținea mâinile și îi privea furia de pe chip. Se pare că da, din moment ce Evangeline nu mai este un copil și trebuia să știe adevărul.

Zylphia nu îl putea contrazice. Sigur că Eva trebuia să cunoască adevărul despre Thomas, dar, în același timp, știind că ea însăși contribuise la crearea acestui adevăr... Se consolase zilele acestea cu gândul că Aaron era bărbatul potrivit pentru ea. Îi văzuse împreună și înțelesese că era vorba despre dragoste și că, involuntar, și Evangeline își pierduse capul după acesta.

Brusc însă își aminti de conversația dintre Silas și vicar, uitând de cuplul care se părea că nu mai avea nicio intenție în a-și face apariția.

—Și de când ai decis să îți iei vacanță? Parcă spuneai că Londra nu dorme niciodată și că are nevoie de puterea ta binecuvântată, Majestate!

Silas se holbă la ea, încercând să își dea seama dacă trebuia să se culce cu ea pentru a o face să tacă – înțelesese că femeie însărcinate aveau puseuri de dorință irațională, aspect pe care el îl găsea categoric rațional – sau trebuia să poarte cu ea o așa-zisă conversație până să facă asta. Optă pentru a doua variantă, ridică din umeri și replică:

—Îmi place aici. În plus, nu îmi amintesc un moment în care am avut vacanță. Și luna noastră de miere...

—Silas, sunt însărcinată! Nu există o lună de miere acum.

—Ești cam țâfnoasă, doamnă Davis, o privi pe sub ochi. Vrei să lucrăm la această stare?

Așa cum era de așteptat, flacăra dintre ei se aprinse, iar gura lui se lăsă doritoare peste a ei. De când o sărutase, Silas nu mai avusese niciun moment în care să nu își dorească să îi guste buzele sensibile. Adora sărutul cu Zylphia.

—Nu avem suficient loc pentru ca voi să faceți asta!, interveni rapid glasul lui Maxine, sora mai mică, băiețoasă și enervantă a lui Evangeline.

Desprinzându-se de gura soției lui, Silas strigă frustrat:

—Bryght Cardinham a reușit să producă numai copii enervanți?

Maxine, care intra în urma ei cu ceea ce părea a fi o plăcintă, îl privi urât. Silas îi întoarse privirea, făcând-o pe Zylphia să izbucnească în râs.

—Așa va arăta viața noastră cu un copil?, o întrebă bărbatul când Maxine intră în bucătărie pentru a lăsa mâncarea.

—Ne oprim la unul?, întrebă dulcea doamnă Davis.

Rânjind, Silas îi spuse:

—Probabil că nu.

Răspunsul lui o făcu pe Maxine să strige din cealaltă încăpere:

—Am auzit asta!

Dar Silas o sărută oricum pe Zy. Avea să învețe să îi ignore.