Unii oameni nu vor să fie răi; sunt doar brutal de sinceri. Iar asta îi face categoric răi.

- Din Aaron și Silas Davis

*

Coniacul pe care îl adusese Aaron era chiar bun. Având o culoare de ambră, bogată, avea un gust și mai puternic, unul care o făcu pe Eva să tușească de câteva ori înainte să se obișnuiască. Întinse mica sticlă spre Aaron care o luă și bău. Goleau conținutul destul de rapid, ce-i drept, privind de la distanță modul în care familia Cardinham reunită se agita. Femeile își îmbrățișau copiii, toată lumea era șocată să audă că Chastity fusese victima unor tâlhari, Colt jură că avea să îi vadă spânzurați pe acei indivizi, iar Christina îl sărută în public pentru a-l opri. Apoi, după o cină frugalnică, începuseră pregătirile pentru somn. Evangeline și Aaron se retrăseseră mai devreme, neparticipând la cină. Ea venise prima în zona râului, își scosese pantofii și își lăsase degetele să se afunde în apă. Aaron o urmase rapid. Apoi venise cu ideea de a bea, iar ei îi străluciseră ochii fericită.

Strălucea. Ăsta era cuvântul. Adevărul te elibera într-adevăr.

—De ce le-ai spus adevărul?, o întrebă în timp ce ridica la buze o bucățică de brânză pe care o întinsese peste un biscuit sărat.

—Știi, Aaron, când m-am uitat la tine... În tot acest timp nu m-am dat seama că îmi era teamă de ceea ce vei crede tu despre mine. Și atunci, când ți-am spus adevărul, m-am temut. În tot acest timp părerea ta conta. Iar tu ești bine cu asta, cu ce am făcut, cu ce s-a întâmplat. Se pare că atât contează. Ridică din umeri și mușcă dintr-un biscuit. Se părea că pofta de mâncare revenise.

—Înțeleg, îi spsue Aaron și se ridică spre ea pentru a o săruta. Apoi își lăsă buzele să-i cerceteze obrazul, lobul sensibil al urechii. A fost foarte curajos ce ai făcut. Mă faci să mă îndrăgostesc de tine, ducesă.

Inima ei stătu în loc auzindu-l. Aaron era un gentelmen, într-adevăr, de aceea se purta frumos cu ea sau cel puțin asta își spusese Evangeline. Dar acum îl privea și își dădea seama că zărea în el o strălucire pe care o ratase constant, una pe care nici ea nu o avusese în ochi când se privea în oglindă și se gândea la Thomas. Aaron părea că o adora, dar era mai mult decât adorație acolo. Era posibil să fie iubire.

Îi prinse fața între palmele ei și îl sărută, combinând gustul alcoolului atât de nastural pe limba lor. Erau intoxicați cu aroma celuilalt. În momentul acela nu îi mai păsa dacă Aaron o considera o femeie ușoară, dacă lumea avea să o judece pentru că își pierdea capul atât de rapid pentru un bărbat pe care îl întâlnise cu o lună în urmă când se presupunea că iubea un altul. Nu îi mai păsa deloc. Îl mușcă de buze, îl gustă feroce, îi pipăi pieptul, gemând când atingerea o încântă teribil și se trezi la realitate când el se desprinse de ea, cu respirația sacadată.

—Max mă omoară dacă nu respectăm termenul ăla nenorocit.

Evangeline râse și îl sărută cast din nou.

—Încă îmi e greu să vorbesc despre... despre copil.

—Știu, îi spuse, pentru că observase durerea din ochii ei când deschisese subiectul mai devreme.

—Și încă mă tem de o nouă sarcină. Dacă se întâmplă și de data aceasta ceva greșit și...

—Nu te voi obliga să-mi porți copiii, Evangeline. Vom avea copii când vei fi sigură că asta îți dorești.

—Dar asta înseamnă că nu ne vom atinge unul pe celălalt, îi spuse Evangeline cu regret în privire.

Aaron rânji.

—Sigur că ne vom atinge și sigur că mă vei simți adânc în tine. Dar voi avea grijă. Îi șopti și o sărută din nou. Există modalități prin care putem evita un copil.

Ar fi întrebat cum, pentru că era categroci șocată de ceea ce auzea – dacă existau modalităț, de ce Thomas nu le folosise pentru a preveni o sarcină care nu fusese potrivită momentului –, dar Davina întrebă, apropiindu-se de ei:

—Ce naiba faceți?

—Este o tehnică modernă de tortură în colonii, îi spuse rapid Aaron, o sărută pe Evangeline pe obraz și își ridică privirea spre copilă.

Davina pufnește, categoric necrezându-l.

—Bărbații dorm în grajd, femeile în casă, îi spuse ea. M-au trimis să vă spun asta.

—S-o creadă ei, spuse Albany furios. Eu n-am de gând să dorm cu socrul meu când fiica lui, atât de frumoasă și de caldă, mă așteaptă chiar aici.

Dar Davina ridică indiferentă din umeri și se îndepărtă.

—L-ai văzut pe Julian?, întrebă atunci Evangeline.

—De ce? Crezi că Davina îl ține ostatic sub patul ei?

Evangeline izbucni în râs și se lăsă pe pătura așezată pe iarbă cu Albany lângă ea. Dacă nu era atentă și ea urma să se îndrăgostească de acest bărbat minunat din brațele ei.

***

Max își dădu seama că își programase o vacanță într-o zonă rurală, măcar o lună înainte să revină în Londra și să își reia ocupația, dar că fusese naiv să creadă măcar o clipă că familia Cardinham va lua o pauză de la aventura care îi curgea prin vene. Iar Cardinhamii păreau că îl găseau mereu.

Verifică bandajul lui Chastity, apoi se ocupă de oaspeții neprevăzuți. Era trei dimineața când își dădură seama că aveau să doarmă în hambar, în timp ce ce doamnele urmau să ia categoric locuința. Întinsese mai multe pături și perne pe jos, într-o parte a hambarului încăpător, sperând că acest aranjament urma să fie potrivit pentru Cardinhami. Și când se gândea că își planificase o seară în care să fie adânc îngropat în Marlene... Seara lui trebuia să mai aștepte. Felix se întinsese deja, Colt și Wine erau într-o parte, iar Silas își sprijinea capul de pernă, trecându-și privirea peste ceea ce părea a fi o carte. Nu îl mai văzuse niciodată pe Regele din St Giles atât de relaxat, atât de... pensionat. Bryght categoric urma să facă noaptea albă, în schimb ce Thaddeus adormise de ceva timp.

Știa că problemele lor nu erau și problemele lui, dar era cu tot ce se întâmplase se simțea implicat în povestea ducelui cu Evangeline. Poate că lucrurile aveau să se termine mai repede așa, iar el urma să mai aibă câteva zile pentru vacanță. De fiecare se atașase într-un fel; consulta oamenii din mahala la cererea lui Silas, plata fiind redirecționată spre diverse fonduri caritabile; băiețelul lui Felix avusese febră în urmă cu un an, iar îngrijorarea părinților îl adusese în casa contelui de Denborough, înțelegând ulterior că Felix avea încă o fată, pe Lilibeth, care din cauza febrei rămăsese oarbă, de aici și frica irațională pentru ceea ce fusese o banală răceală; deși Rhys nu era aici din motive medicale legate de tatăl lui, din câte înțelesese, moșișse copiii lui și ai lui Blue și, adesea, îl consultase pe tatăl lui, oferindu-i tratament atât cât putuse, din moment ce niciun medic nu ar fi putut ajuta inima prea slăbită a bătrânului; pe Albany îl cunoștea prin Aislinn și prin prostituatele din casa lui de toleranță cărora le oferea cât de des putea ajutor medical; în cele din urmă, o ajutase pe micuța Seraphine să vină pe lume cu trei luni în urmă, pe fiica lui Bryght, ultima fiică din câte înțelesese, chiar dacă timpurile în care trăiau nu putea promite nimic. Pe Cy și pe Alexander nu îi cunoscuse încă în detaliu, dar pe tatăl lui îl ajuta constant cu sfaturi medicale. Se simțea însă mai atașat de familia aceasta decât orice altă familie pe care o ajutase în viața lui.

—I-a luat apărarea și a insistat că este copilul lui, spuse Bryght către ceilalți prezenți. Dacă vă vine să credeți...

—Niciodată nu ați crezut în Albany, spuse pur și simplu, luându-i apărarea ducelui. A crescut un copil, chiar dacă era el însuși prea tânăr pentru asta, poartă o stigmă în societate, oamenii privindu-l ca pe un potențial devorator de copii și diavol, iar acum... Max mângâie grumzaul lui Cherry, calul pursânge al ducelui. O iubește, Rothgar, pe Evangeline. Albany o iubește pe fiica ta așa cum niciun alt bărbat nu ar putea să o facă. Iar ea îl iubește pe el.

Bryght oftă. Văzuse și el foarte bine asta, chiar dacă Albany se încăpățâna să îi lase să creadă că era un demon cu Evangeline. Era ceva în ochii bărbatului care îl făcea să își amintească de sine de câte ori o privea pe Melody: voia să o protejeze pe Evangeline cu prețul vieții sale.

—Mi-ar fi greu să cred într-un bărbat care mi-a amenințat soția, replică Felix. A spus despre ea: Am găsit-o în târg pe lady Paris. Ce-am găsit al meu să fie, nu-i așa?

Silas râse, mușcându-și imediat buzele când toți ceilalți îl priviră.

—Mie unul mi-e lehamite de Albany, spuse Silas, pentru că a pus ca Zy să fie răpită pentru scopurile lui egoiste. Dacă nu ar fi fost el...

—... probabil că erai încă singur și deprimat, spuse chiar Albany care intră în hambar. Bună seara, domnilor! Se descălță din mers și se trânti pe unul dintre paturile improvizate care se părea că se afla chiar lângă socrul lui.

—Unde ai fost tot timpul ăsta?, întrebă Bryght.

—Nu cred că vrei să știi răspunsul la întrebarea asta, tată, îi spuse zeflemitor.

—Știi că nepoata mea tocmai ce a pierdut un copil, nu-i așa, Albany?, își miji Colt ochii la el. Nu are nevoie imediat de unul nou.

—Suntem foarte cuminți, unchiule, râse ducele și se întoarse pe spate. Ascultăm instrucțiunile chirurgului Max!

Mirosindu-l, Bryght exclamă:

—Ești beat!

—Câtă perspicacitate!, spuse Aaron. Sunt un bețiv, de fapt, continuă, găsind în asta o oportunitate de a-l enerva pe duce.

—Ignoră-l!, îi spuse Max și se așeză pe propiul pat. Se pare că vrea să te inducă în eroare.

—Dacă aș vrea să îl induc în eroare pe tăticul i-aș spune că sunt un om minunat care se va trezi în zori pentru a merge la biserică alături de mireasa lui. Dar nu fac asta, nu?

—Dar tu chiar te vei duce la biserică alături de Evangeline poimâine, râse Max.

Bryght miji ochii în direcția lui.

—De ce vrei să pari cine nu ești?, îl întrebă acesta.

—Sunt respectuos cu bătrânii și nu vreau să le contrazic opiniile. Ar putea crede că sunt obraznic.

—Se pare că mi-am făcut o opinie greșită despre tine, Albany. Când tatăl tău a vrut să o lovească pe Melody...

—Am apărat-o!, îi spuse furios. Eu am apărat-o! Eu i-am sărit în cale! Nu tu! Așa că mai bine taci, tăticule, și mă lași să dorm înainte să-mi amintesc modul în care tu și ai tăi mă priveați cu dispreț de parcă eu am violat sute de copii, am bătut mii de femei și am de gând să mă înfrupt diseară din sângele Cardinham. Dar chiar dacă spusese că își dorea liniște, se ridică în fund și aruncă furios spre Bryght, nemaiputându-se controla, nu când băuse alături de Evangeline. Tatăl lui Shrewsbury era liderul porcăriei ăleia. Tatăl soției tale. A molestat lady Melody vreo fiică de-a sa? Îți cere să o bați la fund cu cravașa?

—Albany..., îl avertiză Bryght, semn că mersese mult prea departe.

—Nu, nu cred. Totuși, pe ea o iei în brațe de suficient de multe ori, încât să îi faci cinci copii. Cât de ipocrit poți să fii! Cât de ipocriți puteți cu toții să fiți!

Și cu asta, Aaron se lăsă pe pernă și mormăi:

—Acum gura! Și așa sunt nefericit că trebuie să stau cu voi, când soția mea este de mii de ori mai plăcută în comunicare și mai puțin păroasă. Doamne, Cyrus, bagă piciorul ăla sub pătură. S-ar putea să am un coșmar dacă îl mai văd!

Cy făcu întocmai, iar în timp ce Albany adormi, toți se priviră, realizând că avea dreptate. Îl judecaseră greșit pe Albany, iar niciunul nu știa dacă era cumva prea târziu pentru a se revanșa față de el.

***

Evangeline era puțin amețită. Râse când deschise ușa și se împiedică de toc, apoi când acesta scârțâi. Surorile ei dormeau într-o cameră, Summer, Christina, Anne și Aphrodita în cealaltă cameră, iar ea trebuia să se ghemuiască lângă mama ei și Zylphia.

—Evangeline?

Vocea mamei ei o făcu să își ridice privirea spre aceasta. Deși Zy dormea, Melody era încă trează, cu brațele încrucișate la piept și într-o cămașă de noapte, cu părul prins într-o coadă groasă și lungă. Evangeline nu mai avea așa ceva. Putea să își lase foarte bine părul desfăcut. Evenimentele din acea zi năvăliră în mintea ei, iar pentru un moment fericirea – băuse, vorbise și se sărutase cu soțul ei aproape de apă – dispăru. Apoi însă cuvintele lui, încurajările constante o făcură să se răzgândească. Numai ea putea alege dacă fericirea urma sau nu să îi fie luată. Iar ea alegea ca asta să nu se întâmple.

—Mami.

—Unde ai fost tot timpul ăsta?, întrebă mama în timp ce ea începea să-și desfacă legăturile rochiei simple, împrumutate de la Marlene. Îi datora femeii o garderobă nouă.

—Nu cred că vrei să știi răspunsul la întrebarea asta, îi spuse. Avea să doarmă în cămășuță și pantalonași. Nu se simțea în stare să pună pe ea o cămașă de noapte. Se așeză ușor pe pat, descoperind că urma să doarmă la mijloc, din moment ce Zy ocupase partea stângă a patului, iar mama ei pe cea dreaptă.

Rămase o clipă deasupra Zylphiei, privindu-i părul la fel de negru ca al ei – părul Cardinham –, dar considerabil mai lung, chipul pe care lumina stelelor îl atingea, făcându-l palid, buzele ușor întredeschise și mâna care se odihnea pe abdomen, protectiv. Auzise astăzi că Zylphia era însărcinată, iar în timp ce fericirea o năpădi, tristețea și amărăciunea se instalară. Copiii lor ar fi fost de-o seamă; doar câteva săptămâni i-ar fi despărțit. Se prăbuși între ele două. Dar copilul ei murise, iar ea nu putea fi atât de egoistă, încât să nu-și dorească numai binele pentru Zy, verișoara ei, femeia care, de fapt, o sfătuise numai de bine. Nu fusese de acord cu animozitatea Zylphiei pentru Thomas, dar în cele din urmă avusese dreptate. Thomas plecase și o lăsase singură. Alesese să iubească altceva.

—Știi, Eva, după ce pierzi un copil sau dai naștere unuia trupul tău are nevoie de... o pauză de la... activități conjugale. Nu ai nevoie imediat de un copil nou, îi spuse mama, ceea ce o făcu să zâmbească.

—Suntem foarte cuminți, Aaron și cu mine. Alcoolul îi dezlega limba și o lipsea de inhibiți. Încercă să găsească o poziție confortabilă, dar, în final, alese să se întoarcă spre mama ei și să o ia în brațe. De ce le spune activități conjugale când e clar că nu au nimic de-a face cu căsătoria?

—Evangeline!, icni Melody șocată de fiica ei. Apoi, mirosind-o ușor și auzindu-i râsul, exclamă: Ești beată!

—Doar puțin, mami... Am fost cu Aaron lângă rău. E un bărbat atât de... atât de încântător. Îmi face inima să tresalte. Îmi face tot trupul să se topească...

Melody oftă și mângâie părul copilei sale. Trecuse mult timp de când Evangeline nu se mai refugiase în brațele ei.

—Se pare că tatăl tău și-a făcut o opinie greșită despre tine, Albany. Știi, când tatăl lui a vrut să mă lovească, furios pentru că descoperisem cu ce se ocupa...

—Aaron mi-a vorbit despre asta, îi șopti.

—Ei bine, Aaron m-a apărat. Și pe tine, evident. Erai în pântecul meu. Evangeline înghiți în sec și o strânse mai puternic pe Melody în brațe. Nu te judec pentru ce s-a întâmplat. Dumnezeu știe că nimeni din familia noastră nu a așteptat nunta pentru a găsi dragoste trupească. Poate cu două excepții... Eva, vreau să știi că poți vorbi mereu cu mine, că poți să îmi spui care sunt problemele tale, emoțiile tale.

—Ei bine, Evangeline simți nodul în gât, cred că mă îndrăgostesc de soțul meu.

—Asta e bine, zâmbi Melody. Aaron e un bărbat bun. Va avea grijă de inima ta.

—Dar pământul nici nu s-a răcit bine pe mormântul lui Thomas, iar eu... Dacă ai ști câte îmi doresc de la el, de la Aaron, cât de mult îi duc lipsa când nu e lângă mine, cât de mult îi ador zâmbetul... Evangeline oftă. Nu mă pot abține.

—Ce te doare cu adevărat, Evangeline?, întrebă precaută Melody, pentru că își cunoștea prea bine fiica.

—Mă doare că... ei bine... pentru Thomas nu am simțit asta. Simțeam fluturi în stomac și mă bucuram să îl văd, îmi plăcea atingerea lui și îi ascultam poeziile cu drag, dar niciodată... niciodată nu am fost atât de dependentă de el. Știam că lucrurile între noi urmau să fie extrem de civilizate, precum sentimentele noastre pentru celălalt. Nu era nimic nebunesc în iubirea noastră. Ori între mine și Aaron... Fiecare zi este o nebunie. Ridicându-și ochii spre ea, îi șopti: Are tatuaje, mamă. Și gătește! Melody își mări ochii șocată. Gătește mâncare! Știe să cânte. Nu-mi interzice niciodată nimic. Exagerează constant și vrea să îl facă pe tata să creadă că mă maltratează.

—Și te maltratează?, întrebă Melody.

—Doar prin absența lui... Evangeline își mușcă buzele. Are un umor atât de... matur, sarcastic, negru. Uneori nu îmi dau seama dacă glumește sau spune adevărul. Mă face să mă simt atât de în siguranță, chiar dacă știu că urmează ceva neprevăzut. Mereu este o aventură după colț numai pentru noi.

Melody zâmbi. Așa se părea că se simțea dragostea. Cel puțin ea așa o simțise.

—Îmi e dor de el acum, șopti Eva, dar evident obosită. Mă întreb cum se descurcă cu tata.

—Mă întreb același lucru.

Evangeline adormi în brațele mamei sale și se trezi îmbrățișându-și verișoara, cu mâna așezată pe pântecul ei ușor mărit. Nu se mișcă preț de o clipă, apoi mângâie ușor copilul care creștea acolo, în ciuda nodului pe care îl simțea în gât. Își dorea copilul ei, chiar dacă îi spusese lui Aaron că nu era pregătită. Ăsta era pentru ea un paradox.

—Eva, poți te rog să vii? Cred că tatăl tău vrea să mă decapiteze cu cuțitul pentru unt.

Glasul lui Aaron răsună de cealaltă parte a ușii, ceea ce o făcu să-și dea seama că era dimineață. Înapoi în bula de fericire în care Aaron o izolase. Se ridică rapid din pat și întredeschise ușa. Aaron își purta din nou cămașa ușor descheiată, părul pieptănat neglijent până în jurul gâtului. Se spălase și mai tunsese din barba de peste zi, rămânând însă cu o ușoară barbă peste bărbia fermă.

—Bună dimineața, îi șopti ea.

—Bună, într-adevăr!, ochii lui străluceau, se aplecă și își lipi gura de a ei. Și mai bună acum. Amândoi zâmbiră.

Se simțea precum un copil, într-o idilă.

—Albany, dispari de acolo imediat! Soția mea se odihnește în acea încăpere!, spuse Silas și îl smulse de lângă Evangeline. Iar tu, doamnă, ai face bine să te îmbraci imediat, îi spuse el lui Evangeline. Asta te-a adus în situația asta în primul rând.

Zâmbetul de pe chipul lui Evangeline dispăru, iar Aaron își pierdu buna dispoziție.

—E totul în regulă?, se auzi glasul Zylphiei.

Evangeline înghiți lacrimile care i se adunaseră în gât și i se adresă verișoarei sale:

—Da, Zy. Apoi, adresându-i-se bărbaților, spuse, fără ca măcar să se uite la cei doi. Vom veni la masă imediat.

Și închise ușa în urma ei. Silas Davis îi amintise exact cine era: o târâtură.