Spre uluirea noastră am aflat că fiica cea mare a ducelui de R lipsește pentru că urmează să îl facă pe numitul duce bunic. Am felicita tânăra dacă nu am ști sigur că nu este măritată și că nu este la mijloc nicio logodnă cu vreun domn chipeș și bogat.

- Aaron citește un ziar de scandal

*

Evangeline avea o zi minunată, mai ales că era prima dată când cobora în sat. Era de preferat să fie o necunoscută pentru toți oamenii aceștia, oferindu-i posibilitatea să se concentreze pe Albany care își împletise degetele cu ale ei și vizita croitoria în căutarea unei ținute drăguțe pentru ducesa lui și pentru surorile acesteia. Evangeline atinse o bonetă cu dantelă pe margini, albă, se întoarse spre Albany și îi spuse:

—Ar fi perfectă pentru Chastity.

Ducele aprobă, apoi indică spre ea un material lejer, categoric scump, din care ar fi ieșit o rochie drăguță. Lila, acesta părea că strălucea în lumina difuză a după-amiezii.

—Iar pentru tine asta, deși croitoreasa spune că are rochii gata făcute pe care e dispusă să ni le vândă chiar acum. Surorile tale sunt în camera din spate, se schimbă. Acum lasă asta și stai jos. Ai nevoie de odihnă.

Ducesa zâmbi și se lăsă condusă spre fotoliile dintr-o parte a camerei. Croitoreasa, o femeie cu un accent franțuzesc puternic, dar care categoric nu era franțuzoaică, se învârtea în jurul lui Maxine și al Pandorei, Davina fiind cea care mai alegea acum niște pălării. Terminase repede, cum hainele păreau să vină întotdeauna turnate pe corpul ei perfect proporționat. Maxine era nefericită, iar Pandora obosită, dar din ce în ce mai relaxată datorită cumpărăturilor. Jucându-se cu marginile bonetei, Evangeline se hotărî să îi spună:

—Surorile Cardinham îți sunt recunoscătoare pentru faptul că le redai decența. Sunt sigură că tata va restitui...

—Să nu aud, o întrerupse Albany și ridică ziarul din acea zi pentru a-l citi. Am suficienți bani, Evangeline.

—Dar ele nu sunt responsabilitatea ta.

—Oare? Aaron privi spre fetele care ieșiseră din camera de probă. Sunt obișnuit să am grijă de adolescente. Sora mea are la rândul ei șapte ani și e de-acum o pacoste.

—Povestește-mi despre Aislinn!, îi ceru ea.

—În afară de faptul că este o bastardă?

—Nu spune asta, îl rugă Evangeline. Sunt sigură că...

—Mă întreb, Aaron se sprijini de genunchi, ignorând articolul din ziar, crezi și tu ca ceilalți că este copilul meu?

—Nu, îi spuse fără să fie nevoită să cugete informațiile. Știu că nu este a ta.

—Și asta pentru că tu crezi în bunătatea sufletului meu?

—Aaron, acum am început să te cunosc, da, dar nu am crezut în asta nici înainte. El își ridică o sprânceană întrebător. Am înțeles că Aislinn este roșcată. Tu și mama ta sunteți bruneți.

—A fost atinsă de flăcările iadului, îi explică dezinvolt.

—Fii serios, zâmbi și îl privi pe sub gene. Acum îmi vorbești despre ea?

—Aislinn e un copil complicat. Vrea totul, apoi nu mai vrea nimic. Am răsfățat-o, iar asta pentru că am crescut-o ca pe copilul meu. Și nu, nu îți spun cine este tatăl.

—Nici nu voiam, minți Evangeline, aspect care nu trecu neobservat de către Aaron care o privi ironic pe sub sprâncene. Ce e nou în Londra?

—Să vedem... se multiplică previzibil cambiile, străinii pătrund în Regat, se organizează un bal foarte interesant de către Regină, un bal mascat, și... Dar el se opri brusc, aspect care o făcu să se încrunte.

—Și?

—Chestii legate de Parlament, spuse rapid Albany, strânse ziarul într-un sul și îl băgă la fel de rapid în haină. Nu îți este foame?

—Aaron, ce scrie acolo?, insistă Evangeline.

—Oare unde or fi Owen, Quill și Julian?, întrebă bărbatul privindu-și ceasul de buzunar. Se face târziu.

—Aaron!, îl făcu Evangeline atentă la ea, pentru că era clar că acesta își dorea să evite cu tot dinadinsul subiectul din ziar. Ce scrie acolo?

—Îți e foame? Mie unul îmi e.

Oftând, femeia se lăsă pe spătarul fotoliului.

—Nu ai de gând să îmi spui ce scrie acolo, am dreptate?

—Nu, mărturisi Albany.

Înainte să mai aibă timp să adauge ceva, pe ușă intrară bărbații care se ocupaseră de cumpărături în acea zi, dintre care Owen cel mai încântat dintre toți.

—Se organizează o petrecere în locul ăsta uitat de Dumnezeu!, exclamă domnul Carter cu un zâmbet glorios. Este un dans câmpenesc peste cinci zile!

Maxine care ieșise cu o rochie care îi venea în sfârșit bine, după ce fusese de mai multe ori modificată în dreptul pieptului, aruncă furioasă spre el cu pălăria asortată:

—Sora mea e pe moarte și ție îți arde de petreceri?!

Owen prinse cu îndemânare pălăria. Quill și Julian se apropiară de cuplul așezat într-un colț și le arătară coșul cu prăjituri cumpărate de la brutar. Albany zâmbi și se înfipse într-un fursec.

—Chiar îmi era foame, adăugă acesta când Evangeline refuză politicoasă.

—Sunt sigur că spui asta pentru că nu știi să dansezi, remarcă Owen spre Maxine care își trăgea cizmele în picioare.

—Bineînțeles că știu să dansez!

—Dovedește-o!, o provocă Owen.

Julian, care rupsese niște pâine proaspătă, întrebă:

—Oare vor înceta vreodată?

—Eu știu cum se termină asta, spuse Quill, dar nu cred că vreți să auziți. Aceste cuvinte îi făcură pe toți să îi arunce priviri curioase.

***

Îl văzuse pe Aaron pitind ziarul de ea sub pat, dar nici a treia zi Evangeline nu apucă să îl ia și să îl citească, iar în zonă nu apăruse nicio corespondență. I se părea ciudat cum ceva reușise să îl tulbure pe duce. Observase încruntătura evidentă de pe fruntea lui, paloarea obrajilor care revenise numai când începuse să mănânce biscuiții calzi. Și pentru că nu șita despre ce era vorba în ziar, Evangeline își imagina tot ce era mai rău.

Așezată pe o pătură, în soarele asfințitului din august, desculță și cu părul desfăcut după ce mai devreme simțise nevoia să îndepărteze transpirația de pe ea, își simțea pleoapele goale. Marlene făcuse rulouri foarte pufoase, fuseseră pregătiți crabi și scoici alături de un sos gros, din roșii. La toate acestea, budinca din portocale se potrivise perfect. Evangeline își dăduse seama că mâncase tot ce îi fusese pus în farfurie, ba chiar râsese și se bucurase de o cină extraordinar de plăcută. În acest colț uitat de lume, Grays, unde fermierii erau rumeni la chip și binevoitori, unde oițele erau grase și pășteau fericite, ferite parcă de amenințarea oricărui lup, unde până și câinii se comportau frumos, Evangeline își găsea pacea. Pentru ea trecuse o săptămână și trei zile de când nu mai era însărcinată și doar o săptămână de când era căsătorită, iar viața i se părea că nu putea fi mai plăcută de-atât. Bineînțeles, viața nu putea fi mai complicată decât era acum, cu părinții ei probabil pe urmele sale, cu surorile care fugiseră din casa din Londra, cu atât de mulți oameni îngrămădiți într-un spațiu atât de strâmt și cu soțul ei care își dorea să se răzbune, să neliniștească familia Cardinham prefăcându-se crud. Până acum putea spune că înțelesese un singur lucru: fiecare bătaie de inimă nu mai șoptea numele lui Thomas, fiecare zbatere nesemnificativă a sufletului ei se concentra acut pe cel care devenise eroul ei. Probabil că Aaron nu-și dorise să fie erou, dar în final asta era pentru ea. Iar ea, ca o prostuță, nu putea să nu se îndrăgostească de acest erou.

—Cred că merit un masaj la picioare, se auzi glasul lui Aaron. Ridicându-se pe coate, ochii ei îi urmăriră trupul neglijent îmbrăcat. Cămașa nu era încheiată până în gât, ci avea câțiva nasturi descheiați. În acest loc polițețurile nu-și aveau rostul, totul devenea frust. Îl privi încurcată de brusca lui cerere. Surorile tale se prefac foarte prost că citesc pe prispă și mă gândeam că ar fi o oportunitate ca ele să vadă că ești sclava mea și că te tratez ca atare.

—Chiar ești dispus să mă calci pe nervi, nu-i așa? Aaron ridică din umeri și se așeză pe pătură, lângă ea. Mâinile lui îi prinseră degetele de la picioare și începu să i le maseze ușor. Nu arăți așa că sunt sclava ta.

—Oh, la naiba cu asta!, spuse el brusc. Îl voi aștepta pe socrul meu pentru a-i arăta cât de crud sunt. Îi ridică piciorul și depuse un sărut pe talpa ei, făcând-o să geamă și să se aprindă de dorință. De pe prispă se auziră câteva icnete îngețoșate; un minut mai târziu, domnișoarele dispăreau și îi lăsau singuri. Și acum nu mai avem companie. Se întinse lângă ea, pe spate, și priviră cerul. Se înnopta rapid, iar cerul devenea în seara de august vânăt. Te simți bine?

Ea își întoarse fața spre el, își ridică mâna și îi mângâie chipul.

—Aș fi o târfă dacă te-aș dori când mai ieri inima mea era promisă altuia?

—Dacă acest alt individ este un idiot – și știm că este –, nu, nu ai fi. Mă dorești, Evangeline?

Dar Eva nu avea de gând să îi spună asta din nou, pentru că recunoscuse mai devreme asta; în schimb, se ridică ușor și își lipi buzele de ale sale. Brațele lui o prinseră doritoare să prelungească sărutul până ce amândoi mureau, dar în final sfârșiră fixându-se unul pe celălalt cu privirea, atingându-se ușor pe mână, pe buze, pe față.

—Este greșit că am simțit cu tine ceva ce nu am simțit niciodată cu...?

—Ai avut un orgasm, îi spuse Albany. Și nu e vina ta că nu s-a întâmplat mai devreme. Thomas nu era un sfânt. Avea clubul ăla de poezie, da, dar frecventa cluburile ca oricare alt gentelmen. Ar fi trebuit să știe ce făcea cu tine.

—Poate că nu avea atât de multă experiență pe cât ai tu, propuse ducesa.

—Mă bucură că tu ai impresia că m-am culcat cu legiuni de femei, dar sunt mai puține decât i-ar plăcea socrului meu să creadă. Prima dată am fost cu o femeie din tribul apaș; aveam șaptesprezece ani și a fost... îi zâmbi. În fine. Două femei văduve și o hangiță. Patru doamne în total, Evangeline. În curând vor fi cinci.

Chipul ei se înroși brusc în fața acestei mărturisiri.

—Mi se pare imposibil din moment ce pare că știi atât de bine ce faci și...

—Sponsorizez un bordel, Evangeline, rânji Albany. Obișnuiesc să interacționez constant cu femeile. Și înainte să spui ceva, acele doamen nu sunt obligate să se prostitueze, sunt în siguranță în acea casă de toleranță și sunt constant protejate. Pot renunța oricând, iar eu le asigur pensie. Eva făcu ochii mari. Foarte modern, știu. În plus, acest bordel nu este unul obișnuit...

—La ce te referi?

—Este un bordel pentru femei. Evangeline se încruntă. Unele doamne preferă să facă dragoste cu alte doamne.

—Asta este... Eu chiar nu pot să-mi imaginez asta, oftă ea. Serios, un bordel pentru plăcerea doamnelor? Aaron dădu fericit din cap. Cum ți-a venit ideea asta?

—Una dintre văduvele cu care am fost, o doamnă din societate, într-adevăr, avea anumite plăceri, anumite dorințe pe care era clar că nu i le puteam satisface chiar eu. Se întâmplă să îi fi găsit o femeie care putea. Din câte știu eu, în secret, sunt și acum împreună. Apoi am căutat pe străzi și am făsit femei pregătite să fie cu alte femei, care își doreau asta. Unele doamne pot veni alături de propriile iubite pentru o noapte, două, câte își doresc. Aaron oftă. Și sunt fericite.

Evangeline își simți chipul arzând. Nu știuse că exista așa ceva, dar acum, că auzea asta, i se părea că era o modalitate corectă și deloc egoistă de a oferi fericire. Măcar de ar fi fost și ea atrasă de femei, necazurile prin care trecuse nu ar mai fi apărut niciodată. Se ridică brusc și îl sărută din nou, cuibărindu-se în încheietura umărului său. Aaron îi prinse mijlocul și o trase mai aproape de sine.

—Nu mi-ai răspuns la întrebare. Te simți bine?

—Adevărul e că sunt tristă. Aaron o privi serios, pregătit parcă să intervină pentru a alunga acea tristețe. Sunt tristă pentru că nu te-am întâlnit mai devreme. Sunt tristă pentru că nu m-ai răpit mai devreme.

—Numai o Cardinham putea spune că își dorea să fie răpită, zâmbi Aaron. Orice s-a întâmplat înainte de a ne cunoaște, Evangeline, e irelevant. Nu ai de ce să te întristezi. O sărută, dezmierdându-i blând buzele cu ale sale. Și, sincer să fiu, povestea asta nu este despre cum mi-am răpit eu ducesa, ci despre cum m-a răpit ea pe mine.

Evangeline râse, alungând durerea pe care o simțea în sufletul ei. Curând adormi, trezindu-se ore bune mai târziu, schimbată în cămașa de noapte și cu trupul lui Aaron așezându-se în partea lui de pat. Nu purta nimic, așa cum făcea de obicei.

—Ce scrie în ziarul ăla, Aaron?, își încercă norocul.

—Nimic important, îi spuse simplu și se băgă sub pătura subțire, trăgând-o în brațele sale. Dormi, iubito.

Iar în ciuda marelui secret din ziar, Evangeline dormi neîntoarsă în brațele lui Albany.

***

Faptul că se mișcau ca și cum aveau tot timpul din lume pentru a petrece în această excursie cu familia nu îl deranja pe Silas care realiza tocmai acum că nu avusese o lună de miere cumsecade și care se bucura nespus de fiecare oprire, de liniștea de pe chipul Zylphiei când treceau prin sate și când o luau la pas pentr a-și dezmorți picioarele. Puțin îi păsa lui de ce se alesese cu Albany și Evangeline; lui îi păsa în schimb de propria mulțumire. Îi scrisese mai devreme lui Titan – fostul luptător care devenise mâna lui dreaptă ca urmare a executării lui George – pentru a-l informa cu privire la vacanța pe care decisese să și-o ia, rugându-l să îi trimită în Grays, un sat din apropiere, bani pentru a se bucura pe deplin de această perioadă.

Se aflau destul de aproape de Grays, numai un sat îi despărțea, iar Cardinhamii ocupaseră din nou un han. Zylphia se așezase la una dintre mese, hotărâtă să ia micul dejun. Îi observă pielea roz, obrajii rumeni și buzele roșii pe care le sărutase aseară și zâmbi mulțumit. Fiecare mâncase micul dejun separat, iar acum, la ora nouă dimineața, regina lui se trezise înfometată.

—Tot ce vă place, Alteță, îi spuse și îi indică masa plină cu dulceață, patiserie și ceai. Zy se întinse spre o chiflă pe care o unse cu unt, mușcând din ea și închizându-și satisfăcută ochii. Cum te simți în dimineața asta?

—Cineva e foarte bine dispus, remarcă Zylphia.

—Am decis că vremea este mult prea frumoasă pentru a lăsa aglomerația asta să mă sâcâie.

Privi spre salonul în care numeroși Cardinhami se învârteau necontenit. Rhys primise mai devreme o scrisoare, iar Silas auzise cum era probabil pentru el și pentru Blue să revină în Londra din moment ce inima tatălui său părea să cedeze. Sora lui era afectată, împachetând de dimineață și așteptând trăsura ducală care avea să îi întoarcă în oraș, din moment ce pentru ea ducele de Newcastle, socrul său, îi fusese mai mult ca un al doilea tată. Totuși, Silas voia să fie realist: ducele de Newcastle împlinise șaptezeci de ani; doar nu avea să trăiască o vecie.

—Asta nu e o vacanță, Silas, îi spuse Zy. O căutăm pe Evangeline.

—Păi, în ritmul în care se mișcă șatra, cred că o vom găsi când naște al doilea copil pentru scumpul ei soț. Îți imaginezi că până acum sunt și căsătoriți, nu-i așa? Zylphia îl privi urât pe sub ochi. În fine. Nu discut cu tine dacă ai de gând să îmi distrugi zilele libere. Deschise ziarul – singurul din han – și își aruncă privirea peste ultimele vești. Ia uite aici o informație folositoare: cambiile nu se mai pot converti pentru doi ani din cauza problemelor Regatului cu siguranță în ce privește lingourile. Îți vine să crezi sau nu, Anglia se duce în jos din cauza datoriilor ăstora constante generate de războiul cu Napoleon. Adică... din 1796 vestele roșii se străduiesc să înfrângă un omuleț cu pretenții imperiale. Silas pufni și continuă să citească titlurile. Se pare și că vin irlandezii peste noi – Silas își ridică fața din ziar și privi spre Zy care îl asculta cu interes –, ceea ce înseamnă evident că va trebui să închidem copilul într-un turn până ce face optsprezece ani, asta dacă este fată. Despre balul mascat nu ne interesează... Se întinse după cafeaua lui, luă o gură și se încruntă înaintea cuvintelor: Spre uluirea noastră am aflat că fiica cea mare a ducelui de R lipsește pentru că urmează să îl facă pe numitul duce bunic. Am felicita tânăra dacă nu am ști sigur că nu este măritată și că nu este la mijloc nicio logodnă cu vreun domn chipeș și bogat. Aceste cuvinte nu fură citite cu voce tară, dar evident că Silas se schimbă la față. Nu îi păsa de Evangeline, evident, dar acest tip de răutate... De parcă era prima femeie de pe Pământ care se culca cu un bărbat înainte de căsătorie. Până și el și Zylphia... Ignoră amintirea modului în care se culcase prima dată cu cea care îi era acum soție.

—Ce e?, întrebă Zylphia căreia nu îi scăpase grimasa de pe chipul lui. Ce scrie acolo?

—Nimic. Ziarul ăsta mă plictisește, iar mie îmi e dor de Daisy.

Dar Zy nu credea atât de ușor scuza jalnică pe care o inventase.

—Arată!

—Te vei enerva și îmi vei răni copilul!

Ea pufni și îi smulse ziarul din mâini într-un moment de slăbiciune în care el se uitase la modul în care sânii ei se împreunau exemplar în rochie, creând o cochilie binecuvântată în care să își vâre nasul. Imediat ce citi cuvintele din ziar, Zy exclamă șocată:

—Poftim?! Deja știu?

—Da. Asta înseamnă că trebuie să o găsim curând.

Adio vacanță!

***

Thomas, viconte de Barbury, trăia mizerabil în Bath. Își trecu mâna prin părul blond, tuns scurt acum din cauza păduchilor pe care îi luase la începutul lunii de la o prostituată din zonă și continuă să se holbeze la titlurile din ziarul pe care un domn îl uitase la masa de lângă el. Își mai permisese o plăcintă cu carne și niște ceai, dar banii deveneau din ce în ce mai puțini, iar tatăl lui refuza să moară pe continent și refuza să îi trimită fonduri suplimentare, iar el nu se putea întoarce în Londra pentru a vinde ceva, orice, din casa contelui ca să trăiască în final decent. Nici măcar banii de la jegul de Silas Davis nu îi ajunseseră.

Oftă, amintindu-și de planul lui inițial. Când venise pentru o săptămână în capitală, bătrânul lui tată îi spusese la începutul anului:

—Ai face bine să îți faci datoria, Thomas. Dacă te văd însurat până în finalul anului, moștenirea toată e a ta.

Și încercase din răsputeri să găsească o tânără care să îi placă, fie ea și săracă, așa încât să își primească moștenirea. Apoi, într-o zi, când avusese o discuție cu avocatul familiei, își dăduse seama că tatăl lui îl juca pe degete și mințea; nu mai exista nicio moștenire. Câteva investiții proaste și stilul lui de viață risipitor și, în final, banii se duseseră. Thomas nu era bun la afaceri, cifrele îi dădeau bătăi de cap. Simțise că nu era cazul să se sperie; putea să găsească o fată bogată, cu zestre mare. Și atunci debutaseră Zylphia și Evangeline Cardinham. Își încercase norocul cu amândouă; Zylphia îl sărutase în grădină, ceea ce îi dăduse speranțe, dar cu ea totul fusese mai greu, inclusiv faptul că părea constant absentă, vagabondând pe străzi periculoase și cu pasiunea ei pentru animale periculoasă pentru o femeie vicontesă. Când Zy dispăruse cu jigodia de Silas se bucurase nespus, pentru că se putuse concentra pe Evangeline pe care o curtase încă de la început. Evangeline era foc, iar lui îi plăcea focul; amuzantă, cu limba ascuțită și complet îndrăgostită de primul bărbat care îi dăduse atenție, fusese convins că Evangeline îi va deveni soție până în final, dar pentru că îi cunoștea pe Cardinhami – cine nu îi cunoștea? – își propusese să meargă și mai departe, să o compromită, chiar să o lase însărcinată. Adevărul era că Bryght Cardinham nu era prost; ar fi fost o chestiune de timp până ce ar fi aflat că e falit și nu i-ar fi permis lui Evangeline să se mărite cu el; trebuia să îi forțeze mâna bătrânului duce.

Se bucurase teribil când Evangeline îi spusese că era însărcinată, dar nu se dusese imediat la duce pentru că voia să îl facă disperat cu adevărat, să vină ducele la el și să îl implore să se însoare cu fata pe care o dezonorase. Îi luase cât? Trei dăți? Și la cât de repede aflase Evangeline că era însărcinată însemna că reușise de prima dată să termine treaba.

Tocmai această mândrie îi distrusese planul. Înțepata Zy îi observase și își pusese soțul să scape de el. Ce-i drept, Silas îi dăduse de ales, dar o mie de lire la acea vreme i se păruse o adevărată avere. Așa că fugise și își propusese să nu atragă atenția. Lui Evangeline îi scrisese spunându-i că se înrolase pentru a ajuta patria. Câteva săptămâni mai târziu, utilizând mâna stângă pentru a falsifica un scris, își declarase moartea. Fata nu avea de ce să îl mai caute acum sau de ce să insiste să îl găsească.

Dar lucrurile nu merseseră conform planului, un pariu greșit îl lăsase fără lirele de la Silas Davis, iar acum, citind ziarul, își dădu seama că soarta ricoșa, îi dădea o nouă șansă. Împături frumos ziarul și rânji. Așa deci... Ei bine, era timpul să învie și să îi arate lui Evangeline bunătatea lui; era timpul să își revendice găina cu ouă de aur!

Păreri despre Thomas? Ce credeți că se va întâmpla cu el?