M-am îndrăgostit de el când a zis că vrea să mă facă să țip. Și ce mai țipăt a urmat...

- Din mărturisirile lui Evangeline

*

În afară de un copac care căzuse, un gard care fusese rupt, iar vacile ieșiseră și se împrăștiaseră peste tot prin sat, inclusiv până în zona râului unde își aveau reședința Cardinhamii, nu era nicio urmă de furtuna de aseară. Soarele strălucea puternic, marcând începutul lunii augusut. Temperaturile erau, de regulă, acceptabile, dar pentru orice englez veritabil dacă depășea douăzeci de grade însemna că urma să fie caniculă, țara ardea și era timpul potrivit pentru încă o revoltă. În micul sat din Grays oamenii se prindeau mai greu de programul agitat al englezului veritabil, așa încât toată lumea alese să se bucure de turiștii care veniseră peste noapte. Mai mulți străini, mai mulți bani făcuți la târgul de sâmbătă.

Ducele de Albany își privea farfuria plină și se uita în același timp și la masa din bucătărie unde se lua micul dejun, pentru că azi era plină. Julian stătea în capătul îndepărtat, evitând-o tactic pe Davina care se așezase lângă Evangeline. El stătea în capul mesei, la stânga lui având-o pe micuța Pandora care ducea la buze pâinea înmuiată în gălbenuș, iar la dreapta pe superba lui soție pe care azi trebuia să o maltrateze în fața spionilor lui Cardinham. Quill era așezat față în față cu sora lui, Maxine lângă acesta și zvându-l înaintea ei pe Julian. Owen fugise lângă Julian când își dăduse seama că ar fi trebuit să stea lângă Maxine, lăsând-o pe Chastity să stea lângă sora ei. Max ocupase locul din fața lui Albany. Toată lumea era prinsă în conversație, ca de pildă Owen care îi spunea lui Maxine că avea să ucidă baconul dacă avea să se mai uite atât de urât la el în dimineața aceea. Chastity se chinuia să-și mănânce terciul, asta până când Maximilian Carter se opri și îi îndoi mânecile cămășii lui, apropiind-o mai mult de masă. Dar Aaron avea alte planuri. Privind spre Pandora care îl privea constant, se răsti la Evangeline:

—Dă-mi pâinea, nevastă!

Ducesa îl privi ironică, mestecând ușor ce îi rămăsese în gură. Max zâmbi și își sprijini capul de mâinile proptite de masă.

—Sau poate mi-o iau singur, continuă Albany când fu clar că Eva nu avea să facă asta dacă nu o ruga mult. Un alt minut se scurse. Evangeline mâncase șunca, dar continua să se joace cu oul fiert din fața ei. Ăsta era momentul lui: Mănâncă oul ăla când îți zic!, se răsti din nou la ea. Evangeline oftă și îl privi obosită. Se giugiuliseră la propriu în dimineața aceasta, iar el continua să facă pe durul. Sau poate că nu, adăugă acesta.

—Ce se întâmplă aici?, întreabă Pandora care privise de la unul la celălalt.

—Nimic, Pandora, oftă Evangeline, își tamponă buzele și se ridică de la masă. Albany nu se ridică, așa cum cerea obieciul când o femeie se retrăgea, ci continuă să rămână așezat, întâmpinat de privirile oripilate ale lui Quill și Julian. Terminăți micul dejun, îi spuse ea fetei când toți continuară masa. Mă tem că nu mai pot înghiți nimic.

Aaron mormăie plictisit, descoperind că mâncarea din fața lui nu mai avea niciun gust dacă ea părăsea pur și simplu bătălia. Apoi îi răsări o idee în mine. Spioni Cardinham, luați de aici subiect de discuție!

—Vreau un sărut!, îi ceru lui Evangeline. Cum era de așteptat, ducesa lui roșii puternic, în timp ce toți clipiră stupefiați. Acum! Și îl vreau aici! Îi indică buzele, ceea ce o făcu să se înroșească și mai puternic.

—Nu în fața fetelor, îi spuse ea simplu.

—Te bat, îi promise și putu jura că o văzu pe amazoana Maxine strângându-și degetele pe cuțitul pentru unt.

Evangeline pufni și se aplecă pentru a-l săruta pe obraz. Nu era suficient, dar era totuși ceva, ceva care le făcu pe tinerele adolescente să rămână cu gura căscată.

—Mi se face rău, spuse Maxine.

—De la veninul din tine, o informă Owen.

Continuând să se învârtă prin bucătărie, Evangeline se bucură când în sfârșit fu schimbat subiectul de către Davina care întrebă:

—Când vom putea pleca?

—Tu poți pleca oricând, replică Maxine.

—Chastity va fi bine în câteva zile, interveni rapid doctorul pentru a nu asista la o bătaie între cele două fete. Lady Evangeline poate călători într-o săptămână.

Aaron oftă fericit:

—Și apoi spre Londra...

—Nu vreau să merg în Londra, spuse brusc Evangeline care își scufundase farfuria într-un lighean cu apă și începuse să spele.

—Eu am zis Londra!, insistă Albany, văzând în acest moment ocazia perfectă pentru a dovedi ce soț rău era.

—Aaron, nu cred..., vru Eva să adauge, dar ducele de ridică și spuse amenințător.

—Nu mă face să scot cureaua la tine!

Din nou gestul lui fu urmat de priviri șocate.

—Devine interesant, șopti Davina. Nu cred că vreau să plec. Și speli cumva vasele, verișoară? Ca o servitoare?

Evangeline oftă din nou și, cu mâinile ude, îl privi:

—Aaron, ți-am zis să încetezi cu prostia asta de a face pe soțul poruncitor și abuzator. Nu ești...!

—Până aici!, strigă el brusc. Treci sus!

—Albany..., interveni Max care, deși nu avea habar despre ce era vorba între ei, simțea că situația putea scăpa rapid de sub control, iar el își făcea griji pentru bărbatul aflat în inferioaritate, pentru Albany.

—Gura toată lumea!, strigă ducele. Sus! Acum!

Evangeline strânse din dinți, hotărând că nu era momentul potrivit pentru a face o scenă. Ștergându-și degetele de un prosop, zâmbi către comeseni:

—Mă scuzați o clipă. Eu și soțul meu avem de discutat.

Ieșiră din bucătărie și se îndreptară spre fostul lor dormitor de la etaj. Împingând-o în acesta, Aaron închise ușa în urma lui, moment în care ducesa sări furioasă la el:

—Ce e în neregulă cu tine?

Dar Albany o ignoră, încercând să încropească un plan. Privind-o cu ochii larg deschiși, rugători, îi ceru:

—Poți să țipi puțin?

—Nu!, strigă șocată Evangeline. Dumnezeule, Aaron! Ce e în mintea ta?!

Mișcându-se prin cameră, se uită la patul mare în timp ce Evangeline continua să îl certe. Trebuia să găsească o modalitate prin care să o facă să țipe dacă voia ca micuții spioni de jos să aibă ce să raporteze despre comportamentul lui de soț dăunător.

—Atunci încercăm altceva!

Iar ideea care îi încolți în minte îl făcu să rânjească fericit, în timp ce Evangeline se încruntă și făcu un pas în spate când îl observă înaintând încrezător spre ea.

—Albany, orice ai avea în minte, doar n-o face!

—Dar aștept de câteva zile să te fac să țipi, draga mea, îi șopti. Evangeline atinse patul, apoi căzu neîndemânatică pe acesta. Aaron se aplecă și își lipi buzele de ale sale. Nu-ți face griji, îi spuse. Vom respecta sfaturile preaiubitului doctor. Își trecu limba peste buzele ei, apoi când ea cedă cu un geamăt începu să îi desfacă fericit corsetul care nu era oricum strâns. Dacă simți nevoia să zbieri, simte-te liberă să o faci.

—Aaron...

Își uită ideea când el lărgi corsetul suficient pentru a avea acces la sânii ei. Și atunci Aaron o privi de-a dreptul fascinat. Deși sânii i se micșoraseră, Evangeline resimțea încă sensibilitate ca urmare a sarcinii pe care o avusese. Știa cum arăta, cu venele încă proeminente, și se temea teribil că acest lucru avea să îl facă pe Aaron să dea înapoi. Înghițind în sec, îl privi cum îi atinge delicat un sân, urmărind schimbările prin care acesta trecuse, până la sfârc, acolo unde acesta se înfioră.

—Te doare?

—Sunt doar sensibili. Încă.

—Să-mi spui dacă te rănesc, îi șopti și își coborî capul, urmărind venele care se terminau în sfârcul ei brun. Dar să țipi oricând de plăcere.

Iar în fața acestui gând, Evangeline se gândi că era posibil să o facă. Limba lui era expertă în a-i găsi punctele sensibile, iar când gura lui înghiți la propriu un sfârc, Evangeline icni și își arcui spatele, dorindu-și mai mult. Nu simțise niciodată atâta excitare primind atenție doar prin sânii ei. Când fusese cu Thomas, după ce se sărutaseră trupul lui se împinsese în al ei, în ciuda disconfortului evident. Nu putuse spune că nu simțise plăcere, dar totul se terminase de parcă lipsise ceva, un sfârșit. La Aaron numai începutul era atât de tentant, încât îi făcu pântecul să se contracte. Limba lui abrazivă peste sânii ei sensibili o făcu să simte că avea să explodeze cu adevărat, iar asta și pentru că îl simțea între picioarele ei, îi simțea o anumită parte din corp frecându-se de ea. Trecând la următorul sân, Albany își frecă erecția de ceea ce știa că era clitorisul ei. Planul lui era să o facă să țipe, dar nu luase în considerare faptul că nici el nu avea să reziste prea mult și probabil că avea să țipe chiar el. Voia să își socată pantalonii și să o penetreze, dar nu avea voie să facă asta. Nu încă. Sânii ei erau dulci, ca a unei mame care se oprise din a hrăni copilul pe care îl avea; Albany știa de la Max că se confruntase cu lactația și că aceasta trecuse în primele două zile în care doctorul o ținuse sub supraveghere. Dar gustul ei – fie el matern, fie doar al ei – îl înnebunea. Pielea ei se simțea precum Raiul.

—Aaron... Oh, Doamne, nu te opri!

Nu că avea de gând, vru el să îi spună, pentru că oricum atunci când o mușcă, o simți cutremurându-se sub el și fu șocat chiar și el de faptul că nici măcar nu pusese mâna pe feminitatea ei, ci numai gura pe sânii ei, iar Evangeline ajunsese așa ușor la orgasm. Se trezi brusc dorindu-și ca nimeni să nu îi audă micile gemete sau strigătul chinuit al plăcerii, așa că își sabotă propriul plan, sărutând-o, prinzându-i icnetul de victorie.

—Ai ajuns cumva...?

—Nu știu ce..., începu ea să spună. Ce a fost asta?, întrebă cu trupul moale.

Iar în ochii ei își dădu seama că nu era vorba despre modul în care o adusese la extaz fără ca măcar să își fi dat jos hainele de pe ei, ci asta, anume explozia pe care o simțise în trupul ei. Thomas fusese primule ei iubit, dar fusese categoric unul egoist. Îi mângâie ușor chipul și o sărută din nou, trăgându-i bluza peste sânii expuși, iar asta pentru că el nu își dăduse drumul, iar erecția lui devenise dureroasă. Apoi se lăsă lângă ea în pat și continuă să o atingă, să o sărute, să își împletească degetele cu ale ei. Nu voia să îi dea drumul, nu acum, iar asta pentru că pentru Evangeline acesta fusese primul ei orgasm, primul din miliardul pe care voia să i-l ofere.

—Așa îmi bat eu femeile, îi șopti când ea se întoarse cu fața la el, sensibilă și categoric vulnerabilă, simțindu-se jilavă între picioare și satisfăcută.

—Serios?, întrebă ea amuzată și se jucă ușor cu barba lui. Aaron zâmbi și o sărută cast, jucându-se la rândul lui cu părul care i se desfăcuse din coadă. Aprobă. Atunci hai să repetăm bătaia și la cină. Acolo cred că voi cel mai neascultătoare.

Ducele râse și o privi cu ceea ce începu să recunoască în sine, cu dragoste. Pentru o clipă își văzu privirea reflectată în ochii ei.

Jos, luând încă micul dejun și auzind bufnetele și râsetele venite de la etaj, Owen, cu gura plină, simți nevoia să adauge:

—Eu dorm diseară în grajd.

—Ca toți măgarii, simți nevoia să spună Maxine.

Comesenii oftară din nou, dar ducele de Rowland se simți fericit. Amândoi – Evangeline și Aaron – aveau nevoie de această bucurie. Și, deși urma să aibă o discuție serioasă cu Aaron despre experiența prin care trecuse soția lui, nu putu să nu se gândească la faptul că aceea urma să fie categoric o zi bună. De aceea, în fața refuzului lui Chastity de a o ajuta să mănânce, continuă să împingă lingurile cu terci în gura adolescentei.

***

De când bogătanul îl scosese din Newgate, Georgy, fostul lider al unei bande din Whitechapel, stătea ascuns pe drumuri de țară, în afara capitalei, așteptând instrucțiunile celui care îl eliberase. Știa că era un bărbat bine pus datorită hainelor pe care le purta, chiar dacă nu putea să își ascundă urâțenia sufletului, durerea care îl transformase într-un om periculos. Georgy își trecu mâna prin părul roșcat și își trecu ochii peste rubricile din ziar. Nu învățase decât curând să citească, iar până în ziua de astăzi alfabetul îi era străin. Așa că Georgy silabisea, cu picioarele ridicate pe scaunul din camera pe care bogătanul i-o închiriase într-un sat din apropierea Londrei.

Până acum nu înțelesese nimic din ceea ce citise, lucru care îi spunea că nu se descurca prea bine cu asta. Lăsă ziarul jos și înjură. Dacă ar fi fost lordul Foxborough acum, așa cum îi fusese hărăzit, nu ar fi trebuit să petreacă o zi omorându-și mintea cu literele; ar fi avut pe altcineva care să o facă pentru el. Dar nu! Bătrânul conte, tatăl lui, se trezise că Georgy nu mai era vrednic de titlu doar pentru că ura din tot sufletul lui femeile și îi plăcea în schimb să și-o tragă cu bărbații. Dar femeile erau rele; femeile erau malefic. Privi imaginea din ziar care înfățișa chipul contesei de Foxborough, așa-zisa cumnată a lui, Zylphia. Ce nume ridicol alegeau bogătanii pentru copiii lor! Cu buzele, cu sânii, cu pântecul lor femeile erau creația Diavolului, iar din punctul lui de vedere trebuiau stârpite. Oftă, pentru că, deși nu știa să citească, știa exact ce spunea rubrica de scandal. Auzise hangița vorbind despre faptul că inopinatul conte de Foxborough ținea morțiș să își păstreze numele scandalos de Silas Davis. Silas, fratele lui.

Georgy și Silas erau gemeni; amândoi se născuseră dintr-o curvă care își spunea contesă și dintr-un bătrân senil care își spunea conte. Mama lor, adorând viața periculoasă din suburbii, își luase un amant, un Rege bogat al străzilor, poate pe cel mai rău dintre toți, pe Bell. Și pentru că nu mai știuse ai cui erau copiii pe care îi născuse sau poate pur și simplu din răzbunare pentru bărbatul care o cumpărase de la familia ei ca pe o vită, contesa lăsase copiii în grija lui Bell, ceea ce echivala cu o moarte prematură și sigură. Amândoi fuseseră Băiatul până în ziua în care Silas își câștigase numele, iar Georgy fugise din banda lui Bell. Nu semănau ca frați decât când venea vorba despre ochii lor. Așa îi și găsise fostul conte, angajând detectivi, bineînțeles; ochii albaștri cu irizații maronii arătau leit ca ai contelui. În schimb, Georgy era roșcat, Silas brunet. Și, pentru că nu ar fi fost suficient, după ce bătrânul renunțase la el, se consolase cu ideea că oricum Silas semăna mai mult cu contele, de parcă asta l-ar fi făcut un conte mai bun. Georgy pufni și se gândi serios cum își dorea să treacă lama prin beregata lui Silas, asta după ce evident punea pe cineva să o violeze pe mironosița proastă cu care era însurat. Așa se rezolvau afacerile în mahala, iar Silas știa prea bine asta din moment ce se încăpățâna să nu renunțe la mahala, ci, mai mult, să o susțină, să o consolideze. Auzise că își dorea să preia puterea în Whitechapel, dar dacă Georgy îl omora primul ar fi devenit, conform legii străzilor, noul lider al St Giles până în Covent Garden și, bineînțeles, cu tot cu Whitechapel. Nu-l putea lăsa pe Silas să aibă totul, dar Georgy își dorea categoric și titulatura de conte, chiar dacă înfățișarea lui ar fi făcut mai greu de crezut că era înrudit cu Foxborough. Totuși, notițele contesei erau acolo, iar el unul se putea preface Kevin, băitaul de mult aruncat la ghenă.

Georgy știa că și Silas aveau dubii în ce privea această descendență brusc nobilă, dar acum nu le păsa. Lui nu îi păsa din cauza Zylphiei, iar lui Georgy nu îi păsa pentru că voia să fie extrem de bogat și de puternic.

Bătaia din ușă îl făcu să tresară, dar se bucură că avea vizitatori, chiar dacă știa că era vorba despre bogătan. Cu părul lui roșcat și ochii pătrunzători, individul intră în cameră, privind fix ziarul pe care Georgy îl ținea în mână.

—Văd că ești pus la curent cu ce s-a întâmplat.

—Ăăă... nu prea, spuse rapid, pentru că îi era rușine să afle lumea că învățase să citească, dar nu înțelegea o iotă din tot ceea ce citea.

—Sunt Cardinhamii. Se pare că sunt în necazuri. Din nou. Acționăm acum!

Georgy nu se putu bucura mai tare.

***

Chastity Cardinham decise atunci că îl disprețuia pe Max Carter, când îl văzu flirtând cu servitoarea cea blondă. Se afla pe prispă, într-un scaun comod, cu umărul sprijinit de o pernă, încercând să își odihnească trupul care părea dintr-odată extrem de obosit, în timp ce surorile ei se aflau în sat pentru a alege haine care să le transforme în domnișoare respectabilie. Pe cine păcăleau? Niciuna nu avea să fie vreodată respectabilă. Probabil că Maxine urma să se mărite cu un pește – auzise cuvântul la Cyrus –, Pandora cu un pierde-vară, Davina va sfârși cu neseriosul Julian, iar ea... ei bine ea una nu se vedea deloc măritată. Văzuse atâtea căsătorii, încât bucuria acelui moment de puritate cosmică simțea că nu i se potrivește.

Așezată în scaunul în care o pusese Evangeline înainte de a-l lua de mână pe Aaron și de a pleca – Chastity începea să se îndoiască de faptul că fugiseră constrânși de evenimente, pentru că păreau de-a dreptul îndrăgostiți –, îl avea pe Max Carter lângă ea, sfântul duce pe care îl văzuse mai devreme lipindu-se de servitoarea cea micuță și blondă. O auzise chicotind. Nu își dorea să știe ce făcuseră ei pe masa pe care luaseră micul dejun. Pe măsuța dintre scaunele lor se afla un coșuleț cu brioșe cu fructe de pădure, brioșe la care nu ajungea, dar la care își dorea să ajungă.

—Dorești ceva?, o întrebă Max care își ridică privirea din cartea pe care o citea.

—Dacă mi-aș dori, sigur nu ți-aș cere ție, îi aruncă furioasă; mâna o durea, stomacul îi tremura, avea poftă de brioșe și de băutura gălbuie care bănuia a fi limonadă.

—Te deranjez, lady Chastity?, o întrebă amuzat Max. Știi, nu ar fi trebuit să îmi înduri prezența dacă nu ai fugit de acasă.

—Voiai să o las pe sora mea...

—Voiați. Între noi este o diferență de vârstă, nu crezi?

—Ai vreo patruzeci de ani, mă rog!, își dădu ea ochii peste cap, pândind momentul în care avea să-i spună exact câți ani avea. Nu îți spun „dumneavoastră".

—Atunci se pare că există și o diferență de maniere între noi doi. Nu am fost bun cu tine când ți-am recomandat odihnă acum câteva luni pentru a te bucura de galerie?

—Ei bine, asta era înainte să văd cât de... cât de... Dar chipul lui senin și amuzat nu o lăsa să continue fraza. Nu mai contează! Vreau doar să plec de aici.

Și își trase nasul, conștientă de cât de mult îi lipseau acuarelele, portretul pe care îl începuse, lumea aglomerată londoneză, mama și tata, unchiul Wine. Fusese înfricoșător să fie rănită de o săgeată, iar acum când își privea umărul și nu simțea decât durere i se părea și mai înfricoșător.

—Dacă vrei brioșa aia trebuie doar să ceri, domnișoară. Nu trebuie să plângi. Chastity încercă să îl ignore. Te doare tare?, o întrebă ceva mai blând. Ai nevoie de...?

—Nu mă atinge cu aceeași mână cu care ai atins-o pe servitoare!, îi spuse Chastity furioasă.

Atunci Max înțelese exact ce se întâmpla.

—Ești geloasă, lady Chastity?

—Pe un bătrân care agresează servitorii? Chastity pufni. Nu.

Max râse și turnă în paharul ei din carafă niște limonadă. Fetele Cardinham erau cu adevărat niște figuri mărețe. Așeză paharul mai aproape de ea și ridică micuț coș cu brioșe pe care Marlene îl adusese în acea după-amiază.

—Am douăzeci și cinci de ani, în septembrie voi face douăzeci și șase, dar sunt cu siguranță mult mai mare decât tine. Iar Marlene nu este servitoarea noastră; ea este proprietara casei. Și, lady Chastity, orice se întâmplă între mine și ea nu este deloc treaba ta.

—De parcă îmi pasă, spuse Chastity. Voi lua asta doar pentru că nu este frumos să refuzi, îi spuse și prinse o brioșă care avea într-adevăr un gust divin.

Max îi urmări mișcările.

—Nu ai vrea să auzi ce citesc?

—Nu, îi spuse ea cu gura plină.

—Îți voi citi oricum. Cred că ți-ar prinde bine. Iacov remarcă: Voi poftiţi şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi şi nu izbutiţi să căpătaţi; vă certaţi şi vă luptaţi şi nu aveţi, pentru că nu cereţi (1).

Iar Chastity oftă. Evident că doctorul cel sfânt citea Evanghelia.

(1) Iacov 4:2, Biblia. În engleză, versetul sună astfel: You desire but do not have, so you kill. You covet but you cannot get what you want, so you quarrel and fight. You do not have because you do not ask God.

Credeați că scăpăm de Georgy?