Puteți să ardeți împreună, domnule, sau puteți să străluciți la infinit.

- O țigancă îi ghicește lui Albany viitorul

*

Aaron nu avea amintiri frumoase din copilărie, deși pentru o perioadă îndelungată își venerase tatăl pe care îl văzuse constant puternic, stăpân pe sine și pe situație. Totuși, Aaron știa că fosta ducesă de Albany, care murise dându-i naștere lui Aislinn, nu se uitase la soțul ei ca la un zeu. După nașterea lui, ducesa nu mai putuse rămâne însărcinată sau ar fi reușit dacă soțul ei nu și-ar fi descărcat furia nejustificată pe ea. În societate erau un cuplu tipic, civilizat, dar în spatele ușilor închise Albany obișnuia să își disciplineze soția. Nu dăduse însă niciodată în el, acesta fiind și motivul pentru care se pusese între tatăl lui și ducesa de Rothgar cu ani în urmă; pe el nu ar fi îndrăznit niciodată să îl lovească.

În calitate de lord Clarence, titlu onorific ce urma să fie transmis descendenților săi, fusese crescut în spiritul datoriei și al superiorității. Îi lipsise constant un copil cu care să se joace, iar la școală obișnuia să fie ignorat. Fusese un băiat mic până devenise un bărbat bine-făcut. Să vadă că Evangeline avea atât de multe surori și rude care țineau atât de mult la ea, încât își riscau viața pentru a o găsi îl făcu să devină invidios. Și-ar fi dorit un frate, căci pe Aislinn o primise când era deja bărbat. Aislinn era mai mult fiica decât sora lui, pentru că pe ea o crescuse ca fiind a sa, alimentând astfel zvonurile nașterii sale. Ducesa era de mult timp văduvă când se născuse fata cu păr de foc, fată care nu semăna cu mama ei și nici măcar cu el. Imediat, știindu-le seminția, oamenii insinuaseră că Aislinn ar fi fost rodul unui incest. Era o prostie, dar Aaron nu obișnuia să asculte prostiile decât dacă acestea veneau de la Cardinhami. Atunci obișnuia chiar să le alimenteze.

Privi Tamisa cea învolburată la gura ei de vărsare din Grays. De aici putea vedea zona docurilor dinspre Tilbury și se gândea dacă nu era prea târziu să fugă cu Evangeline spre Canvey. Avea acolo o frumoasă casă reconstruită, un dormitor doar pentru ei, un balcon imens, grădina de un hectar și pădure. Totuși, nu putea uita că, deși ducesa lui dădea semne că își revenise din punct de vedere sexual, pierduse recent o sarcină, iar trupul ei era încă slăbit. Ultimul lucru pe care și-l dorea era acela de a o omorî Evangeline. Se așeză pe mal, închise ochii și ascultă sunetele nopții, un joc pe care adesea obișnuia să îl joace când era copil. De atunci însă sunetele nopții erau încărcate cu țipete de groază și de durere. Își feri privirea, de parcă unul dintre acele răgete l-ar fi lovit în amintirea fantomatică a trecutului. Un greiere bâzâia, păsările nocturne își vorbeau și fâlfâiau aripile spre prăzile lor. Iar dacă ele – fiicele lui Bryght – erau aici, cu siguranță avea să apară și tatăl, iar un Cardinham nu venea niciodată singur.

În acel moment, holbându-se la semiluna de pe cer, Aaron se întrebă dacă ar fi putut să se controleze în fața lui Bryght Cardinham, cel care își abandonase copila în Harlow. Voia să îl bată până îl desfigura. Iar apoi se gândi la chipul de înger al lui Melody Cardinham. De obicei, când făcea asta, inima i se umplea de căldură, iar stomacul de miliarde de fluturi aiuriți; de data aceasta însă, când imaginea roșcatei cu sânii plini îi veni în minte, niciun roi nu-și mai făcu sălaș în stomacul lui, iar inima continuă să răsune liniștită. Ciudat. În schimb, privirea îngrijorată a ducesei lui, părul ei negru, ochii care se întunecau în momentul în care emoțiile o năpădeau, trupul subțire îl umplură de o plăcere care se prelinse până în mădularul lui. Zâmbi în fața acestei revelații. O dădu pe mamă pentru fiică, iar acum albine prădătoare zumzăiau în trupul lui, iar oasele i se topeau odată cu stâncile din mare. Evangeline era prea prețioasă pentru el pentru a nu o răzbuna, iar dacă simțise întotdeauna plăcere eternă pentru ceva, aceasta era răzbunarea. Iar răzbunarea era mereu dulce precum buzele coapte ca ale cireșelor ale lui Evangeline, ducesa lui de Albany.

***

Evangeline o ajutase pe Chastity să își dea jos pantalonii de pe ea și să se spele fără să ude bandajul pe care Max i-l legase în jurul mâinii. Camera ducelui de Rowland era plină peste cap de haine care zburau într-o parte, stropi de apă, perii și parfum feminin. Davina adusese cu ea o sticluță, iar fetele sfârșiseră prin a se da fiecare cu câte puțin. Chastity privi cu ochii obosiți spre Maxine care încerca să îi împletească părul Pandorei, în timp ce Davina își aranjase buclele negre într-o coadă groasă. Urmau să doarmă în cămăși bărbătești până ce mâine Julian și Owen aveau să coboare în sat pentru a găsi haine adecvate domnișoarelor.

—N-ar fi trebuit să le aduc în călătoria asta, îi spusese Chastity surorii sale în timp ce se spăla pe dinți. Își clăti gura și se așeză pe unul dintre scaune. Dar te-am găsit, surioară! Știam noi că nu aveai să te duci spre Gretna Green!

Evangeline zâmbi și încheie un nature al cămășii lui Chastity, cămașă care era categoric împrumutată de la Max Carter.

—De parcă te-am fi lăsat să mergi singură!, se auzi glasul Davinei. Evangeline e sora noastră, a tuturor.

—De parcă e sora ta!, pufni Maxine și se așeză prima în pat, în mijloc. Picioarele ei subțiri, poate prea subțiri, ieșeau în evidență în contrast cu coapele frumoase, pline și lucioase ale Davinei care se așeză lângă ea.

—Ești doar răutăcioasă, spuse Davina.

Maxine se strâmbă la ea, apoi reveni spre Evangeline:

—Am înțeles că... ăăă... ai avut un copil.

Evangeline închise ochii în fața amintirii dureroase.

—Da. Am pierdut sarcina cu o săptămână în urmă.

—Era al lui Albany?, întrebă Davina.

Eva nu putea repeta minciuna pe care i-o spusese tatei, așa că dădu deoparte ceaiul pe care îl băuseră și care într-adevăr combătea stările febrile și se ridică.

—Nu aș vrea să discut despre asta. Chastity o privi bănuitoare, apoi se ridică și se îndreptă și ea spre pat. Patul era suficient de mare încât patru dintre ele să doarmă pe perne, iar celelelate două la picioarele patului. Pandora, cea mai mică dintre el, se înghesui perpendicular cu surorile ei. Toate erau obosite. Apreciez că ați venit după mine, spuse Eva, dar ați riscat mult.

—Și am face-o din nou!, spuse Maxine.

—Vă iubesc, mărturisi ducesa cu lacrimi în ochi.

—Și noi, Eva, o asigură Chastity. Poate ar trebui să știi că mama și tata... ăăă... s-au certat. Eva tresări când auzi această informația. Tata nu i-a spus adevărul despre tine, a insistat că ești cu o prietenă în Bath până ce a sosit informația despre ce ți s-a întâmplat. Au luat-o pe drumuri separte.

—Ce vrei să spui cu asta?

—Mama s-a dus în Harlow, iar tata spre Gretna Green.

Iar atunci Evangeline înțelese. Acțiunile ei determinaseră ca marea dragoste dintre părinții ei să aibă de suferit. Ea era cea care, măcar și temporar, își despărțise părinții. Înghiți în sec lacrimile care i se adunaseră în ochi.

—Unde te duci?, o întrebă Pandora și își ridică fruntea pentru a o privi. Ți-am păstrat un loc aici.

—Vin imediat, o asigură ea. Dormiți, fetelor. Am ceva de făcut înainte...

Și ieși. Avea treabă, într-adevăr: trebuia să plângă în tihnă, să își plângă păcatele până ce nu mai rămânea niciun strop de energie pentru a se gândi la lucrurile pe care le făcuse. Trăgându-și șalul pe umeri și încălțând pantofii ieși în răcoarea binecuvântată a serii, seară care promitea categoric că va ploua cu găleata. Nu ar fi deranjat-o; voia ca ploaia aceasta să o purifice, să îi curețe toate rănile, să o ajute să renască. Înainte să-și dea seama, în singurătatea naturii izbucni în lacrimi amare. Probabil că Bryght și Melody nu își imaginaseră că urmau să aibă genul acesta de copil, unul care să le facă numele de rușine și acum unul care crea o ruptură între ei. Fuseseră mereu fericiți, amuzanți, uniți, dar nu și acum când ea, prin curiozitatea și naivitatea de căre dăduse dovadă, distrusese tot. Evangeline își distrusese familia pe care o iubise mereu. Și pe Thomas îl iubise, iar acum acesta era mort. Tresări la gândul că distrugea toate lucrurile la care ținea, pe care le iubea, iar mintea îi fugi imediat la Aaron, la soțul ei, pentru care inima începuse să pompeze sânge într-un alt ritm decât cel adesea cunoscut.

Și nu putea. Nu putea să îl distrugă pe bărbatul care o salvase.

Își șterse lacrimile și își trase nasul, apoi își îndreptă privirea spre lumina care îi atrăgea atenția lângă râu. Recunoscu poziția leneșă a celui care fuma un trabuc lângă Tamisa. Albany ieșise din cameră de parcă era hăituit de Diavol. Voia să afle ce se întâmplase cu el și dacă îl putea alina așa cum și el o făcuse adesea. Cu pași hotărâți, ignorând norii care se adunaseră pe cer, Evangeline porni spre Aaron cu gânduri pașnice.

***

Owen încerca să fie comod, dar când împărțea o cameră mică, iar asta cu alți trei bărbați, îi era cam greu. Avusese niște zile îngrozitor de stresante, iar el unul nu era obișnuit cu așa ceva. Îi făcea rău la ten. Proaspăt spălat și bărbierit, cu burta plină și la un etaj distanță de femeile Cardinham, Owen simțea că, în sfârșit, putea răsufla ușurat. Apoi însă își dădu seama că fratele lui voia cu tot dinadinsul să îi ruineze seara.

—Când v-ați dat seama ce au de gând, le-ați încurajat?

Nu îl certa pe el, evident, victimă în această situație care avea și capul spart și un cucui care o putea dovedi, ci pe Julian și pe Quill. Dar această lecție de morală interfera cu somnul lui.

—Nu le poți opri când și-au pus ceva în cap, spuse simplu Julian care își făcuse culcuș pe jos, într-un colț. Uită-te la mine: încerc să scap de Davina Cardinham de când i-a intrat în minte ideea că va fi soția mea și nu reușesc.

—Adică nu vrei să te însori cu Davina Cardinham?, întrebă brusc interesat Owen.

—Nu!, spuse exasperat Julian. Fără supărare, Quill, dar sora ta prezintă lucrurile numai din perspectiva ei. Am crezut că îi va trece toată această iubire pentru mine, iar mie chiar îmi place să petrec timp cu ea ca prietenă, dar încep să cred că lucrurile devin cam serioase.

—La ce te așteptai când îți petreci mare parte din timpul de vizită cu sora mea?, întrebă Quill care se așezase lângă Owen și închisese ochii. Chiar este îndrăgostită de tine, milord.

—Crede asta, nu este!, spuse exasperat Julian. E un copil!

—Copiii se îndrăgostesc cel mai ușor, remarcă Maximilian, ceea ce îl făcu pe Owen să aprobe în fața înțelepciunii fratelui său mai mare.

După o secundă, Quill interveni:

—Chastity va fi bine, nu-i așa?

—Da. Am dezinfectat rana, iar asta ar trebui să prevină febra. I-am dat totuși un medicament, în caz de orice. Ar trebui să fie bine. Așezându-se de-a curmezișul patului, Max închise ochii și oftă. Fetele astea nu știu când să se oprească.

—Nu știu de voi, dar eu nu vreau să mai am niciodată de-a face cu ele!, decretă Owen, se întoarse pe burtă și încercă să adoarmă.

—De acord!, se auziră la unison Max și Julian, în timp ce Quill remarcă:

—Sunt totuși rudele mele, deci nu pot spune asta. În plus, sunt fete bune. Când vor...

În fața acestui moment de sinceritate, toți izbucniră în râs, până și Julian cel mult hăituit de Davina Cardinham, fată care dormea și visa acum la iubirea vieții el, vicontele care însă nu o iubea. Cel puțin nu acum.

***

Evangeline știa că arăta ridicol atunci când se apropie de Aaron, în noaptea în care se reunise cu surorile ei și când fugise deliberat din casă pentru a-și plânge de milă. Purta o cămașă de noapte din bumbac care îi acoperea cu greu gleznele, pantofi din pânză și un șal care nu putea să o ferească suficient de vântul care sufla năprasnic din Oxfordshire spre Grays. Sânii i se înfiorară, iar trupul i se trezi la viață, dar nu tocmai datorită vântului; să îl vadă pe Albany cu un genunchi ridicat, cu coapsa evidențiată în această poziție în pantalonii subțiri, de vară, sprijinit într-un cot, cu cămașa descheiată arătând și mai mult trupul de bărbat, fumând leneș un trabuc, fu pentru ea un lucru sigur că începea să înnebunească de dorință pentru soțul ei. Totuși, nu venise aici pentru asta, ci pentru că voia să afle care era motivul neliniștii lui.

—De ce ești supărat?, îl întrebă.

Ochii lui Aaron, ochi care sclipiră în lumina semilunii, o fixară când se întinse complet pe spate și continuă să fumeze.

—Pleacă, Evangeline!, îi porunci.

—Ești supărat pe mine?

—Ți-am spus să pleci!, mârâi furios la ea.

Dar Aaron nu văzuse nimic încă, nimic din ce sângele de Cardinham putea face. Punându-și mâinile în șolduri, se apropie de el și îl studie de la înălțimea avantajoasă a poziției lor. Nu-și răsese barba, iar aceasta începuse să crească. Îi plăcea. Minunatul duce de Albany se afla la picioarele ei, pe jumătate dezbrăcat și cu un aer masculin care îi făcea vintrele să se topească.

—Dacă vrei să faci pe durul cu mine, să știi că nu funcționează, Aaron. Nu acum. Ar fi trebuit să mă bați de la început, îl informă.

—Nu e timpul pierdut nici acum, îi spuse bărbatul și, spre uimirea ei, mâna lui se ridică pentru a-i căuta pe sub fustă. Îi mângâie ușor glezna, apoi urcă spre gambă. Treci aici!, porunci, prinse trabucul între dinți și se ridică în fund, trăgând-o jos, între picioarele lui. De obicei nu fumez, o informă și eliberă un rotocol de fum, dar în preajma atâtor Cardinhami e nevoie de ceva cu adevărat puternic. Evangeline își sprijini capul de pieptul lui, pentru că adevărul era că se simțea mai mult decât în siguranță cu el; se simțea pură, împlinită, fericită. Mâna lui se odihni pe abdomenul ei, exact sub sâni, iar ea știu că iarba urma să îi strice cămașa de noapte, dar nu îi păsa. Aaron era suficient de mare pentru ea, încât să își facă un culcuș între picioarele sale, căldura dogorind la propriu din trupul său. Apașii fumau. Era o tradiție. Dar cred că englezii ar muri dacă ar trebui să ia câteva guri din pipele lor. Buzele îi zvâcniră de amuzament.

—N-am fumat niciodată, mărturisi Evangeline, deși bărbații din familia mea o fac ocazional. Unchiul Wine fumează în mod regulat.

—Vrei să încerci, ducesă?, o întrebă Albany.

În acel moment, cu ochii lui pătrunzători, ar fi putut să o îndemne să facă orice, pentru că ar fi acceptat. Timpul petrecut alături de el o făcuse să se simtă diferit; își simțea întreaga ființă diferit. Dădu afirmativ din cap, așa că ducele trase din trabuc, îi prinse capul cu o mână și își coborî buzele peste ale sale, suflând ușor fumul. Evangeline se înecă la început, tuși, apoi corpul începu să se i se încălzească, obișnuindu-se cu senzația. Mai mult, se obișnuise cu buzele lui. Se ridică mai mult și se trezi că îl săruta, că îi mușca buzele așa cum o făcea și el, flămând.

—Stai!, îi spuse când își recăpătă răsuflarea. Nu am venit pentru asta aici.

—E perfect, pentru că oricum, conform lui Rowland, până nu îți apare menstruația nu am voie să te ating.

—Poftim?!, întrebă șocată Evangeline. Dar... dar... o prietenă a pierdut cândva o sarcină și... ăăă... Roșii când își dădu seama că se lansase într-o argumentație jenantă despre de ce trebuiau să facă asta mai repede.

—Și eu mă revolt, zâmbi Albany care cu siguranță era amuzat de dorința care se zbătea în venele ei. Trei săptămâni..., îi șopti în ureche, iar pe neașteptate dinții lui mușcară lobul. Evangeline gemu. Nu credea că trei săptămâni erau posibile dacă el continua să se joace astfel cu ea. Ce vrei de la mine, ducesă? În afară de asta, evident... Iar el își împinse ușor trunchiul în fesa ei, făcând-o să i se aprindă chipul și mai pregnant.

Avu nevoie de un moment pentru a-și aminti de ce venise la el când în mintea ei înflorise numai gândul că trebuia să stea departe de persoanele la care ține, la persoanele pe care... Reprimă acel gând; nici nu voia să îl poarte cu sine în minte.

—De ce ai fugit de surorile mele?

—Arăt eu a persoană care poate să suporte pleiada de adolescente din casă? Care poate să se descurce cu dramele feminine? Care...?

—Te-ai descurcat cu mine destul de bine, iar eu am nouăsprezece ani.

Aaron o privi cu ochii mijiți.

—Ești o femeie încăpățânată, nu?

—Știai că așa sunt, deși în săptămânile astea am avut impresia că mi-am pierdut spiritul. Amândoi se priviră de parcă înțeleseseră perfect cât de normal era să se întâmple asta după o experiență ca cea prin care tocmai trecuse Evangeline. Nu mai trage de timp. Mâna ei se odihni peste a lui. Așa de rău te deranjează surorile mele? Așa de...?

—Nu voi mai avea nicio secundă alături de tine cu ei aici, spuse rapid Aaron.

Eva se uită la el încruntată:

—Cum așa?

—Fiicele lui Bryght Cardinham sunt mici spioni pentru el. Evangeline continuă să îl privească de parcă nu avea idee despre ce vorbea. Trebuie să mă comport altfel cu tine, ca soțul de care se teme tatăl tău că aș putea fi.

—Nu cred că înțeleg. Cred că trabucul ei de vină, pentru că mă simt cumva mai înceată, dar... Își mușcă buzele și recunoscu: Nu înțeleg ce vrei să spui.

—Bryght Cardinham trebuie să știe că te maltratez, micuța mea ducesă, îi șopti el și îi sărută colțul sprâncenei, mângâindu-i ușor părul și lăsându-l să cadă natural peste ureche.

Îi inspiră mirosul curat. Se spălase. Avea pielea moale, caldă, era receptivă și probabil zemoasă. Își dorea să facă dragoste cu ea până ce amândoi vor fi lucit chiar sub tł'é'gona'áí, sub lună. Era convins că trupul ei palid va străluci, va prinde viață pe măsură ce o va umple cu sămânța lui. Era încă prea slabă și probabil slăbită, dar își dorea să o vadă înflorind alături de el, să o simtă făcând asta. Voia să fie blând cu ea, nu rău, nu dur. Voia să fie el.

—Asta este cea mai mare prostie pe care am auzit-o vreodată, spuse brusc Evangeline, iar Aaron își reconsideră blândețea.

—Nu vreau să îi ofer somnul dulce pe care și-l dorește. Tatăl tău merită chinuit pentru modul în care m-a tratat pe mine și pe ai mei. Vreau să îl chinui.

—Aaron..., șopti Eva, înțelegându-i pe de o parte situația, dar dorindu-și ca această dorință de a se răzbună, dorință care devenea din ce în ce mai lipsită de consistență, de conținut, de putere, să își lepede carapacea inutilă.

—Taci!, îi spuse el încercând să pară dur, ca un soț obișnuit din înalta societate londoneză.

—Ce mi-ai zis?, se încruntă Evangeline la el.

—Exersam. Se aplecă și o sărută ușor pe buze, cast. Doamne, dar mi se pare atât de greșit!

—Atunci n-o face. Fii tu! De ce vrei să arăți lumii pe altcineva în afară de tine?

—Nu vreau să fiu mai mult decât așteptările lui. M-a judecat greșit atâția ani... de ce aș face un efort să îi arăt că nu sunt cine crede el că sunt?

—Dar deja ești mai mult decât aștepările mele. Și nu ai făcut niciun efort. Înghiți în sec și îi mângâie bărbia. În seara în care i-am spus tatei că este copilul tău... nu știam despre cine vorbește. Dar te întâlnisem. Ar fi fost un copil frumos, nu-i așa?

Aaron îi mângâie ușor spatele și o sărută.

—Va fi, îi promise. După trei săptămâni. Amândoi izbucniră în râs. Vino aici!, o îndemnă.

—Dacă mă rogi, îl tachină.

—Te rog, ducesă. Așezându-se comod între picioarele lui, simți prima picătură de apă udându-i chipul. Va începe să plouă. Se ridică brusc și o luă în brațele sale. Evangeline țipă și izbucni în râs. Spune-mi că nu voi împărți camera cu bărbatul care mi-a interzis să te ating.

—Este o cameră liberă în casa asta, îi spuse ea. Un dormitor. Mă gândeam...

—Ah, ce ducesă obraznică!, zise Aaron și începu să alerge, pentru că cerul începu să toarne cu găleata.

În final, cuplul se cuibări într-un dormitor micuț fără să-și țină mâinile acasă.