Este grești că îmi doresc peștișorul subțire, cu dinți ascuțiți și fierbinte ca lava din marea cea plină de pești grăsani și suculenți?

- Din Aaron face o analogie

*

Iulie, 1810
Grays, Anglia

Aaron nu o mai visase pe Abaque de foarte mult timp, iar în acea seară gândul îl purtase din nou la ea. Totuși, nu acela fu motivul pentru care se trezise aproape de zori, ci somnul agitat prin care trecea Evangeline lângă el. Femeia avea ochii strânși și înlăcrimați, buzele ușor deschise, rostind constant scuze și intejecții, iar mâinile ei se strânseseră în pumni lângă trupul lui, încercând parcă să se prindă de realitate.

—Ssst, gata, îi șopti și se ridică pe pernă, luând-o în brațe. Gata, Eva, scumpo, gata. Ochii ei se deschiseră, trăind parcă visul urât din care fusese smulsă, și îl priviră aproape șocați. Ai avut un coșmar.

—Da, spuse ea și, deși ezită o secundă, se aruncă asupra sa, strângându-l în brațele sale.

—Vrei să-mi spui despre ce era?, o întrebă simțind acut fierbințeala sânilor ei și mângâind atent brațul femeii.

—Era... copilul. Știi... în acea formă ciudată în care...

—Un fetus, își dădu el seama că auzise cuvântul la Max. Eva aprobă, iar privirea ei rămase ațintită asupra ochilor săi. A trecut, Evangeline. Nu voi mai lăsa niciodată să ți se întâmple așa ceva, iubito.

O văzu înghițind în sec, iar ochii ei se umplură de lacrimi. Femeia din brațele lui era mai mult decât vulnerabilă. Devenise sensibilă. Degetele ei îi mângâiară fața, apoi buzele, iar Aaron fu de-a dreptul încântat să își dea seama că Eva se ridicase pentru a-l săruta. Buzele lor se uniră într-un sărut cast, apoi unul care deveni mai mult, gustându-se unul pe celălalt. Mâna ei rătăci peste pieptul lui gol, peste substanțele care rezidau în pielea ducelui cu el pentru totdeauna. Pielea care era tatuată se simțea oarecum abrazivă, marcată.

—Pielea a fost crăpată, înțepată cu ace și oase, îi spuse el. Apoi, în rană a fost presărată funingine sau o mixtură între mai multe plante, printre care știu sigur că se află și fructele de pădure.

—Dar asta nu este... dureros?, întrebă Evangeline.

—Foarte, dar rezultatul e satisfăcător, îi spuse. Fiecare tatuaj este diferit, pentru că marchează un eveniment diferit. Fiecare tatuaj spune o poveste.

—Îți porți povestea pe piele, Aaron?, întrebă Evangeline.

—Ca noi toți, de altfel, îi spuse. Da, poate că povestea mea este mai explicită. Ți-am vorbit deja despre waŋblí – șoimul, vitejia, chiar dacă împrejurările în care l-am căpătat... Mai bine lăsăm povestea asta pentru altă dată., o labă de urs care fusese minuțios redată. Ursul, mato, este putere, familie, vitejie, totuși independență, iar pe acesta l-am obținut după ce am ucis un urs pentru a hrăni această familie care mi-a oferit independență.

—Ai ucis un urs?!, întrebă șocată Evangeline.

—Și era foarte mare, să știi, zâmbi Aaron și continuă. Kéya, broasca țestoasă de aici, începuturi noi, creație, este primul meu tatuaj, după ce am fost integrat în tribul despre care ți-am vorbit.

—Ai fost... ai fost adoptat? Așa cum Blue a fost adoptată de Colt? Aaron aprobă. Mi se pare așa de... interesant! Nu știam că triburile nativilor fac asta.

—O fac de multe ori. Așa, pana aceasta este un simbol al înțelepciunii; am dobândit-o când am reușit să câștig o încăierare periculoasă între tribul meu și cel rival. Mult sânge a curs în acea zi. Ba'cho sau mai simplu teekon este lupul și prezintă loialitatea mea față de trib, pentru că aș fi putut fugi de multe ori, dar am ales să nu o fac, iar aste pentru că începusem să îndrăgesc acea parte de lume. Trandafirul de aici, își indică o zonă foarte apropiată de sfârc, a fost mai mult un moft; pentru apași trandafirul ține deoparte spiritele, iar din moment ce ducele de Albany e mort am decis să îl țin cât mai departe de mine.

Eva se chinui să ignore culoarea întunecată a sfârcului său sau chiar frumusețea trupului acelui bărbat. În schimb își duse degetul spre literele imprimate în josul abdomenului:

—Aici ce scrie?

Chipul lui Aaron deveni trist, îi prinse degetele și îi spuse:

—Abaque. E numele salvatoarei mele.

—Oh!, făcu Eva și roșii. Evident că atât cât trăise acolo nu fusese cast și cu siguranță se îndrăgostise la un moment dat de o femeie frumoasă. Înghițind în sec, Eva își dădu seama că o deranja simplul gând că el purta pe sine o dovadă a afecțiunii pentru o altă femeie, ceea ce era categoric irațional.

—A murit, îi explică.

—Îmi pare rău...

—Și nu e ce crezi tu că e. Eva îl privi din nou. Știu ce îți trece prin minte, ducesă. Abaque a fost sora mea, femeia care a pus o vorbă bună pentru mine în fața tatălui ei și care a ajutat la adopția mea. Era căsătorită. Aștepta un copil când am plecat.

—Aaron... n-am știut. Am crezut...

—E în regulă. Bărbatul își închise ochii și oftă. Abaque a avut copii greu. Oamenii insinuau că zeii s-au supărat pe ea pentru că plăcea un străin ca mine. Eu cred doar că trupul ei nu era pregătit pentru un copil. Îi mângâie fața și îi sărută din nou buzele.

—Ce s-a întâmplat cu ea? Aaron o privi din nou trist. Dacă simți că e...

—A fost violată și ucisă chiar de cumnatul ei. Evangeline înghiți în sec. Șoptindu-i la ureche, Aaron îi spuse: L-am ucis. Și așa am câștigat tatuajul cu șoimul. Trupul ei se cutremură, moment în care Aaron își lăsă mâna să cotrobăie pe sânul ei, trezindu-l la viață. Și vrei să știi cum poartă un englez pe propria piele parcursul vieții? Prin cute mici numite riduri care annunță cât de vesel a fost, prin pete pe trup pe care încearcă să le ascundă de consortul lui, prin cicatrici acolo unde pielea s-a întins pentru a face loc unei noi vieți. Mâna lui se opri pe burta ei. Evangeline tresări. Deși sarcina nu fusese foarte vizibilă, abdomenul prea puțin întins nu mai era suplu, iar până și ea primise o cicatrice de genul. Lipindu-se mai mult de ea, Aaron își împleti degetele cu ale sale și o sărută așa cum numai el putea să facă, până ce uita pur și simplu de sine. Arată cât de curajoasă ai fost, cum ai ales să înfrunți lumea de una singură. Deschide gura mai mult!, o îndemnă. Vreau să te gust... Între timp mâna lui îi ridicase cămașa și rătăcea pe piciorul palid, până la fund, unde o strânse viguros de fesă.

Evangeline gemu, cotropită de senzațiile care o invadau. Crezuse că Thomas, atât cât putuse, îi oferise pasiunea de care avea nevoie; acum, în brațele acestui bărbat, își dădea seama că nu gustase nici măcar un sfert din ceea ce era de oferit prin dragoste trupească și că această atingere se simțea complet diferită de a fostului ei iubit. Se simțea arzătoare, voluptuoasă și corectă. Nu o făcea să se rușineze, nu o făcea să simtă un gol în stomac, unul care îi amintea că își mințea părinții sau că se strecura în poziții incomode în grădini.

—Aaron, îi șopti. Aaron, Rowland a spus...

—Știu ce a spus nenorocitul ăla de doctor, mârâi Albany, iar în sălbăticiunea din ochii lui Eva găsi o plăcere desăvârșită. Lăsându-și fruntea peste a ei, ducele respiră greu. Mă duc să fac o baie rece, în izvor. Nu există nicio altă cale ca să... Eva simțea erecția lui pe picior și, pe cât o îngrijora dimensiunea lui, pe atât o incinta. Poți să mai dormi dacă vreu sau dacă nu... Am învățat să fac ouă prăjite și cârnați. La ceai însă trebuie să mă ajuți.

Eva aprobă și îi urmări trupul, observând dungile închise la culoare de pe copasa lui, alte tatuaje. Trase mai bine pătura pe ea și îl urmări cum iese gol-goluț din cameră. Marlene era probabil în sat, dar chiar dacă l-ar fi văzut astfel Eva ar fi simțit o mândrie inexplicabilă; acesta era bărbatul ei acum, un exemplar încântător. Aaron era special, iar Eva regretă că nu îl întâlnise mai devreme. Nu ar mai fi putut să îl lase niciodată, oricât de mult ar fi însemnat acest lucru trădare față de Thomas.

***

În timp ce Damon Carter și Lisa, soția lui, savurau în camera lor un vin vechi de cincizeci de ani, întrebându-se ce făceau cei doi fii ai lor, Maximilian se culca cu Marlene în grajdul din Grays, iar Owen, care ar fi preferat să facă același lucru, era luat ostatic de Cardinhami însuși. După lovitura puternică pe care o primise în cap de la Maxine Cardinham, se trezise legat fedeleș de unul dintre copaci, cu șase priviri de ochi ațintite asupra sa. După ce își dăduseră jos căciulile, Owen le putu recunoscu, din moment ce le mai văzuse pe ștrengare, întrucât tatăl lui era prieten cu Wine, una dintre belele. Erau Chastity, Max, până și micuța Pandora care categoric nu avea ce căuta într-o călătorie de genul, Davina și Quill, gemenii diabolici, iar alături de ei îl vedea și pe Julian, singurul care ar fi trebuit, la cei douăzeci de ani ai lui, să fie înțelept și să își dea seama de cât de nebunesc era planul acesta.

—Până la urmă nu l-ați omorât, spuse Julian. Mormâind, se îndepărtă. Minunat!

—De ce sunt legat?, întrebă Owen.

—Ne spionai, îl acuză Pandora, copila de zece ani.

—Nu mă puteți învinovăți că am fost atras de tovărășia aceasta pestriță, le spuse el. Ce Dumnezeu se întâmplă aici, fetelor?

—Noi punem întrebările aici!, spuse Maxine și, de undeva, scoase un cuțit destul de ascuțit, încât pe Owen să îl apuce groaza. Era capturat de o grămadă de nebune, iar bărbații erau aici doar de decor. Înfigându-i cuțitul în bărbie, Maxine continuă: Cine ești?

—Vai, scumpo, nu pot să cred că nu m-ai recunoscut!, îi spuse el și își încercă farmecul pe ea; dar cu micuța Maxine era imposibil. Fata își mijise mai mult ochii și aștepta insistent un răspuns. Sunt Owen Carter. Pentru că numele nu le spuse nimic, adăugă exasperat: fratele ducelui de Rowland!

—Al lui Maximilian doctorul?, întrebă neîncrezătoare Chastity. Owen aprobă. Înțeleg... Ce căutai aici? Ne-ai urmărit?

—Nu. Eram în trecere. Fratele meu este în Grays, se odihnește, iar eu m-am gândit că ar fi posibil să îl sâcâi, să îl enervez. Mă duc spre el acum. Sau mă duceam...

—Grays?, întrebă Maxine. Asta nu este în apropiere de Canvey Island?

—Cineva chiar a fost la orele de geografie, bombăni Davina lângă ea.

—Da, îi spuse Owen. De ce întrebi?

Maxine privi spre Chastity, iar cele două avură parcă un dialog tainic.

—Ne poți duce la el?

—De ce aș face asta? Maxine înfipse mai puternic cuțitul în bărbia lui. Bine, bine! Vă duc la Max! Dumnezeule, ce sângeroase sunteți!

—Bine, domnule Carter, spuse tacticoasă Davina. Până atunci ești prizonierul nostru.

Iar Owen gemu frustrat. Vacanța lui se transformase într-un fiasco.

***

Owen călărea pe același cal cu Maxine Cardinham, din moment ce Davina și Quill ocupau un cal, Julian o luase pe Pandora în șa, iar liderul, Chastity, avea propriul armăsar, cu siguranță toți caii fiind furați din patrimoniul părinților lor ca ceea ce era, de fapt, un împrumut anticipal de zestre. În cei douăzeci și unu de ani ai săi, Owen primise și dăduse bătaie. Totuși, faptul că răpitorii lui nu îi permiteau nici măcar un moment în care să se spele de sângele închegat de la ceafă i se părea de-a dreptul barbaric. Iar el unul fusese învățat să se lupte de tatăl său și exersase constant cu Wine Cardinham.

—Și, încercă să facă el conversație, de ce îl căutați pe fratele meu?

—Nu avem treabă cu ducele de Rowland, îi spuse Chastity. Pe Evangeline o căutăm.

—Mă miram că nu este cu voi, spuse Owen. A dispărut? Sau a fugit cu vreun individ așa cum se pare că fac toate femeile din familia voastră?

—Eu nu voi face așa ceva!, spuse brusc Maxine.

—Bineînțeles că nu, comentă Owen. Curtarea ta va fi o aventură; niciun bărbat întreg la minte n-ar mai avea energie să mai și fugă cu tine.

—Mai degrabă de tine, adăugă Davina.

Owen zâmbi spre copila amuzantă a lui Colt Cardinham, în timp ce Maxine roșii, evident nefericită de cuvintele celor doi. Apoi, brusc, îl lovi cu cotul în abdomen.

—Nu e treaba ta ce a făcut Evangeline! Doar o căutăm.

—Și ce vă face să credeți că este la fratele meu? Când toți tăcură, Owen simți că îi fuge pământul de sub picioare. Nu-mi spuneți că a fugit cu fratele meu.

—Nu!, spuse rapid Pandora. A fugit cu...

—Pandora!, o întrerupse Chastity. Avem toate motivele să credem că Evangeline are nevoie de îngrijire medicală. Iar Max este doctor, nu-i așa?

Owen aprobă, devenind din ce în ce mai curios în legătură cu ceea ce i se întâmplase lui Evangeline Cardinham. Totuși, nu avu timp să întrebe mai multe lucruri, pentru că simți în aer pericolul. Era un foșnet în pădure, unul care anunța prezența unor hoți. Erau în zona perfectă pentru a fi prădați, iar fetele acestea nu păreau pregătite pentru a înfrunta o ceată de tâlhari. Se uită la micuța Pandora care era evident obosită și își dădu seama că nimeni nu intuia pericolul apropriindu-se; nu și el, nu; în timp ce Cardinhamii atrăgeau problemele, Carterii se fereau de ele, iar Owen moștenise de la tatăl lui acest simț.

—Vreau să fiți atente la mine!, le spuse brusc. Vreau să puneți mâinile pe hățuri, să vă țineți bine de cai și să porniți în galop cât de repede puteți.

—Poftim?, întrebă Chastity. De ce?

—Tâlhari. Îi simt.

—De ce am crede în tine?, întrebă brusc Julian.

—Îi simt și eu, spuse Quill. Ochii chihlimbarii ai băiatului, ochi care aproape că străluceau, se opriră o clipă în ochii lui Owen și dădu afirmativ din cap. Trebuie să fugim.

—Oh, Doamne!, o auzi pe Pandora șoptind. Eu nu vreau să fiu răpită.

Julian o mângâie ușor pe păr, vizibil agitat; probabil că și el își blestema zilele în care alesese să meargă alături de fetele Cardinham după cai verzi.

—La trei! Mai merseră puțin, moment în care auzi clar o creangă trosnind, simți respirațiile apropiindu-se. Trei!, strigă, iar toată lumea porni rapid tot înainte. Max făcu la fel, dar strânsoarea ei nu îl influență pe cal să alerge cât de repede putu. Cu coada ochiului, Owen zări primul individ mascat care își pregătea arcul ca să tragă în ei, să îi încetinească. Dă-mi hățurile!, îi ceru fetei.

—S-o crezi tu!, strigă ea furioasă.

—Dă-mi nenorocite alea de hățuri!, spuse alarmat când o săgeată trecu pe lângă capul său. Când ea păru să se încăpățâneze, Owen își încolăci mâna în jurul gâtului său, șoptindu-i: Nu am dat niciodată într-o femeie, Maxine, dar s-ar putea să fii prima. O simți înghițind în sec, cedându-i hățurile. Bună fată!, îi spuse, rămase o clipă holbându-se la strălucirea unică, hotărâtă din privirea ei, apoi dădu bice armăsarului, strângându-i trupul între coapsele lui așa cum știa mai bine, ajungând cei care conduceau grupul pestriț prin pădure, până în câmpul deschis. De aici, Owen putea zări satul din Grays. Nu mai era mult până ajungeau la fratele lui.

Totuși, când se opriră pentru a-și trage respirația, Owen își dădu seama că săgeata care trecuse pe la urechea lui nimerise totuși pe cineva, iar aceasta când Chastity gâfâi lângă ei, iar toți observară zgârietura pe care o lăsase vârful ascuțit în umărul fetei. În acel moment deveni imperativ să ajungă la Maximilian Carter.

***

Ungând o felie de pâine cu unt, așeztă pe unul dintre scaunele de la masa din bucătărie, Evangeline gusta din ceaiul pe care îl pregătise cu ajutorul lui Marlene. Era mulțumită de sine, de faptul că ea reușise să facă asta.

—Sigur nu vrei niște șuncă la pâinea aia?, o întrebă Aaron care stătea așezat în fața ei și peste trupul căruia lumina dimineții cădea leneșă.

—Nu mă mai simt rău, îi spuse, dar am în continuare impresia că nu pot mânca prea mult. Atât cred că este suficient.

Aaron aprobă și își continuă micul dejun. Amândoi insistaseră ca Marlene să se oprească și să mănânce cu ei, cum era dis-de-dimineață. Asta nu o împiedică pe Evangeline să se uite la Aaron, la modul în care își pieptănase părul puțin mai lung decât moda vremii, care cădea peste reverul cămășii albe, neîncheiată până sus, și căruia îi lipsea lavaliera. Nu purta mânuși, iar acum avea o priveliște completă în ce privea mâinile lui mari, cu degete lungi și groase. Îl observă cum culege o bucățică din dulceață și o duce la buze cu propriul deget. Urmând traseul degetului său, îi descoperi buzele, iar apoi zâmbetul acela ștrengăresc. O privea pentru că știa că ea o făcea. Își drese glasul și roșii. Marlene fusese drăguță și o ajutase să-și prindă părul într-o coadă împletită pe care o prinsese în josul capului pe post de coc. Avea din nou rochia cenușie, totuși comodă.

—Mă gândeam să pescuim azi. Max intră în încăpere și se așeză în capul mesei, o fixă o clipă cu privirea pe Marlene, apoi se întinse spre pâine și ouă. Vremea este frumoasă în est.

—E o idee bună, spuse Albany cu gura plină, ceea ce îi atrase încruntătura lui Max. Înghiți, își tamponă buzele și se întinse spre cafeaua lui. Am poftă de păstrăv proaspăt.

—Păcat, spuse Max, pentru că în perioada aceasta putem prinde țipari, biban și calcan.

Evangeline zâmbi zărind dezamăgirea de pe chipul ducelui.

—Aș putea găti calcan diseară, spuse Marlene. Unt, lămâie și pătrunjel. Sunt sigură că v-ar plăcea.

Maximilian aprobă, privirea lui rămânând ațintită asupra femeii cu o poftă care propunea că oricum el urma să ia desertul în seara aceea.

—Bine, atunci, spuse Aaron și se ridică, întinzând mâna spre Evangeline care i-o prinse fără să se gândească de două ori, eu și soția mea ne pregătim pentru pescuit...

—Dar eu..., începu să spună Evnageline.

—... în timp ce doctorul nostru acționează complet neadecvat moralei vremii. Sunt dezamăgit de tine, Rowland.

Evangeline roșii, în timp ce Max pufni. Trăgând-o pe micul hol, iar apoi în sus, spre camera pe care o împărțeau, ducesa se gândi că era bine să îi spună:

—Nu cred că știu să pescuiesc.

—Perfect atunci! Înveți. Când ea continuă să îl privească neîncrezătoare, Aaron o opri lângă ușa camerei lor, o lipi de perete și îi spuse, jucându-se cu șnurul care îi ținea bluza strânsă în jurul umerilor. Haide! Gândește-te la timpul ăsta ca la un ritual de curtare. Ai văzut vreodată cum se curtează porumbeii pentru a se împerechea? Masculul își înfoaie penele, valsează puțin în fața inabordabilei... Ducele zâmbi când o auzi râzând. Lasă-mă să-ți arăt dibăcia mea la pescuit. Promit că nu vei cădea din barcă.

—N-ar fi o problemă. Știu să înot.

—Vreau să văd asta, îi șopti ușor la ureche, iar Eva înghiți în sec.

—Asta urmează să facem, Aaron?, îl întrebă brusc. Să ne împerechem?

—Mai bine de-atât! Urmează să facem dragoste.

Iar tensiunea continuă să fiarbă între ei chiar și atunci când se urcară în micuța barcă.