După ce m-am întors în cafenea nervos, i-am înnapoiat gura Lynei și cerut scuze pentru asta, apoi le-am explicat prietenilor mei ce a făcut Melody mai exact.

     — A făcut aceeași greșeală ca mine, zise Nicholas.

     — Eu cel puțin te-am iertat, sau am trecut peste, poate amândouă. Dar tu, nici să te picure cu lumânarea nu o ierți. Zise Lyna mai mult ca o critică la adresa mea.

     — Am nevoie de timp să mă gândesc la asta. Poate o voi ierta peste ceva timp, dar nimic mai mult, nu pot să trec peste. Trebuie să plec. Ne mai auzim, la revedere. Îmi iau eu rămas bun și ies din cafenea, între timp ploaia se oprise, așa că o iau agale spre casă.

     În cinci sau zece minute deja am ajuns și cât intru pe ușă dau de Katerina care își scoate nasul din carte în sfârșit când mă aude că am intrat în casă.

     — Hey Jhon, a trecut Melody pe aici, întreba de tine. Îmi spune aceasta până dă de privirea mea serioasă și se blochează.

     — Să nu mai pomenești de ea. Ne-am înțeles? Îi spun pe un ton plat aceasta încruntându-se puțin.

     — De ce? S-a despărțit de tine?

     — Nu. Eu de ea. Nici măcar n-am fost împreună pe bune. Ma hipnotizat să fiu iubitul ei. A fost totul o minciună!

     — O iubeai? Mă întrebă ea.

     — Cred.... Nici eu nu mai știu...

     — Poate ea simțea la fel și nu a vrut să aștepte, și a forțat lucrurile. Spune aceasta, iar eu nu înțeleg unde vrea să ajungă.

     — Încerci să îi iei apărarea? Te-a hipnotizat și pe tine cumva să creadă că mă poți înmuia? Mă uit eu urât la ea, încercând să-mi dau seama dacă e hipnotizată sau nu.

     — Nu încercam să îi iau apărarea, doar ți-am spus ce cred eu că s-a întâmplat. Nu zic că are o scuză pentru că am făcut. Trebuia să lase timpul în treaba lui, să împingi lucrurile de la spate nu aduce niciodată nimic bun.

     — În fine...îmi dau eu ochii peste cap ducându-mă în camera mea, punându-mă în pat să mă culc.

     Nu pot să nu mă gândesc la Melody și la ce a făcut, să mă vrea pentru ea în halul ăla. Motivul pentru care am mințit-o pe Lia a fost doar să o înveselesc să-i pot spune adevărul când e mai bine. Dar Melody...Melody este o mincinoasă egoistă.

      — Acum exagerezi! Fata aia nici nu te-a mințit. Și Melody...egoistă?! Când a salvat-o pe Emma din foc, când s-a sacrificat pentru tine în lupta cu Nimfa Apei.

      — Xanilia? întreb eu surprins întorcându-mi capul spre femeia blondă îmbrăcată de club.

     — Nici o Xanilia! Nimic! Cum poți să o faci egoistă pe fata aia după câte a făcut?!

     —  Acum o placi deci...

     — Sincer, da. Am privit-o de la început cu ochii greșiți...a făcut o greșeală și e perfect normal. Nu e doar o eroină, are și ea propia viață, și crede-mă...am impresia că a sacrificat mult mai mult decât ai făcut tu. Cine știe prin câte a trecut.

     — Deci ești de partea ei?! o-ntreb eu nervos.

     — Da. Da sunt. Îmi răspunse femeia mie fără vreo remușcare. Tu ai văxut doar partea ei rea, dar nu și părțiile ei bune. Ar trebui să vorbești cu ea despre asta, aici nu mai depinde de mine. Nu stau eu să-ți rezolv problemele tale personale. Da! Îți dau sfaturi dar nu pot face mai mult de atât. Maxim te pot apăra de cineva care îți vrea răul dar nu-mi permit să intru în viața ta socială și să-ți rezolv eu problemele doar pentru că tu ești un laș.

     — Poftim? o-ntreb eu deodată.

     — Adică eu mi-am făcut treaba. Ți-am dat sfaturi. Că le respecți sau nu e strict alegerea ta. Dar să nu vii la mine dacă ai făcut cum te-a tăiat capul și te-ai dus la fund. Spune ea.

     — Ce aveți toți cu mine?! Da, fac greșeli, ăsta sunt. Cu toții am făcut. Dar eu nu am fost iertat pentru ce am făcut! Și nu cred că sună egoist să nu pot să iert pe cineva pentru că eu nu am fost iertat pentru același lucru. Așa că, dacă mă scuzi sunt obosit. Vreau să doar. Pe veci dacă se poate.

     — Vezi cum vorbești că poate îți ei și o palmă! Strigă deodată ea la mine.

         
     — Fie... Scuze... Spun eu și mă duc în camera mea, punându-mă în pat adormind în secunda următoare.

     Când mă trezesc după câteva ore mă țin cu mâna de cap fiind extrem de obosit, zici că am alergat zece ture la maraton, nu că am dormit trei ore.

      — Doamne ferește...de ce sunt așa obosit? Eh...nu contează.

     Mă duc la baie să mă pot spăla pe față ca orice persoană normală, în speranța că poate apa rece mă mai trezește, dar nimic.

     — Dar ce-am frate...? De ce nu mă simt bine?

     — Ceva probleme? se auzi vocea Xaniliei din spatele meu.

     — Sunt doar obosit ..

     — Ia dă să văd! îmi spuse mie la care eu mă întorc spre ea, femeia punându-și mâna pe fruntea mea.

      — Ah nu-i nimic! Ai doar febră, vei fi ca nou până mâine. Deja știi că elementele au o putere foarte mare de regenerare.

      — Da, tușesc eu de câteva ori în pumn. Chiar am răcit...dar e în regulă. Am trecut prin mai rău doar.

      — Mhm. Vrei să-ți dau niște ceai?

      — N-ar strica...îi spun eu la care mătușa mea mă ia de braț și mă duce până în bucătărie.

     — Metoda magică sau cea clasică? Care preferi? Aia magică e mai rapidă.

     — Cea magică...? îi răspund eu ei cu o întrebare.

     — Magie atunci! arătă ea spre masă apărând un ceainic și două ceșcuțe de ceai. Ce ceai vrei să fie?

     — Fructe de pădure te rog...

     — Am înțeles! zi-se femeia uitându-se la ceainic care se umple singur.

     După ce stăm amândoi la mica noastră petrecere de ceai, Katerina trece pe lângă noi nepărând să pară interesată de ce facem, de parcă ea ar fi interesată de orice altceva din lumea asta înnafară de cărți sau gătit mai nou.

     — Apropo...îmi cer iertare pentru ce am spus mai devreme. Și-ți mulțumesc pentru că ai rupt vraja aia.

     — Cu plăcere și te iert...dar eu zic să o ierți pe Melody, habar n-ai prin câte a trecut.

     — O să încerc...dar nu garantez.