Trecuseră câteva zile de la incidentul respectiv, nimic interesant nu s-a întâmplat momentan. Asta pănâ acum...se pare că vorbește cu Nicholas, așa că mă ascund după un copac putând să le ascult conversația. Hmm...se pare că nu vorbesc nimic important, doar chestii de băieți. Stai...Lia, iubita lui Jhon tocmai ce s-a-ntors din Rusia. Ce căuta fata aia acolo? Clar nu am spionat detaliul ăsta important, trebuie să știu ce căuta acolo și ce făcea. La naiba, au schimbat subiectul...stai, acum vorbesc despre mine.

- Da, am auzit incidentul Lynei, zise băiatul cu ochii verzi. Din câte am auzit s-a mutat cu doamna aia musulmancă. Îi zise băiatul cu ochii verzi celuilalt.

- Evident că Lyna va încerca să-i plătească cumva, chiar dacă nu e nevoie. Măcar e bine și nu a pățit nimic...Emma a trebuit să stea la oxigen. E elementul aerului deci monoxidul de carbon o slăbește foarte mult.

- Dar parcă elementele erau imortale...îi spuse băiatul șaten.

- Da, dar au și anumite slăbiciuni. Cum ar fi elementul focului se poate înneca foarte repede, cel al vântului nu rezistă fără aer, cel al pământului nu rezistă la temperaturi mici iar cel al apei nu suportă căldura foarte mare, și tot așa. Din câte am auzit ca să poți avea rezistența deplină din a muri din aceste cauze trebuie să fi element minim un an,- îi răspunse Jonathan.

- Dar atunci când m-am înnecat...cum de nu am murit? întrebă celălalt curios.

- Deoarece plantele au nevoie de apă, înțelegi? Dar nu ai rezista la temperaturi scăzute.

- Am înțeles...îi zise Nicholas.

Aparent au început să vorbească despre elemente acum...și nu știam că Jhon și Nicholas se cunosc.

După cinci minute mă-ndrept spre cei doi băieți, uitându-mă la ei zâmbindu-le cald.

- Salut Jhon, Nicholas...îi salut eu pe amândoi.

- Vă cunoașteți? îl întreabă băiatul cu ochii violet pe celălalt.

- Nu. Cine ești? Și cum de-mi știi numele?

- Mă numesc Melody, nu vreau să rănesc pe nimeni. Sunt un element exact ca tine și prietenii tăi, elementul muzicii. Cât despre numele tău...cred că avem o prietenă comună, respectiv Olivia Ross, nu-i așa? mă uit eu la el.

- Nu cred...îmi spune băiatul cu ochii verzi cu o privire șocată. O cunoști?

- Da, am devenit prietene bune vara aceasta. Crede-mă este o poveste foarte lungă și nu cred că ești dispus să o auzi.

- Păi...da...și apropo, cum te cheamă?

- Oh, numele ei e Melody, mă prezentă Jhon. E fata de care ți-am spus că a salvat-o pe Emma.

- Mulțumesc foarte mult! îmi spuse Nicholas, ești o adevărată eroină. Apropo, ești bine?!

- Plăcerea a fost a mea, și da sunt bine. Păi...cred că ne mai auzim băieți. O zi bună vă doresc, le fac eu acestora cu mâna în timp ce intuiesc drumul spre casa Liei.

Ca să vezi, nici nu m-am pierdut, am știut exact unde este casa acesteia. Era fix la câteva străzi distanță de a lui Jhon.Așa că mă duc în fața casei și bat la ușa de trei ori, fata brunetă cu ochii albaștrii deschizându-mi puțin tristă.

- Oh, Melody...tu erai. Cu ce te pot ajuta.

- Pari cam posomorâtă, e totul în ordine draga mea? o-ntreb eu pe aceasta îngrijorată, la care ea nu răspunde. Lia? Draga mea, ai pățit ceva?

- Prefer să nu vorbesc despre asta. Oh...intră te rog. Îmi zâmbi fata deodată poftindu-mă în casă. Ia un loc, te servesc cu ceva?

- Ah nu...am venit să discutăm despre ceva foarte important. Dar dacă nu te simți bine e în regulă.

- Sunt bine, îmi spuse aceasta. Voi fi bine, despre ce vrei să discuți cu mine? mă-ntrebă aceasta zâmbind.

- Despre iubitul tău. Vreau să-ți arăt ceva, îi spun eu fetei scoțându-mi telefonul și pornind înregistrarea care conținea conversația dintre mine și Jhon. Nu vreau să-ți rănesc sentimentele dar trebuie să fiu sinceră cu tine, el nu te iubește draga mea. A acceptat sentimentele tale din milă, îi spun eu acesteia la care fata mă privește cu niște ochi goi putându-i simți întreaga tristețe cum se-nvăluie asupra mea. Dar știi...nu e nevoie să te superi, sunt mii de alți băieți-

- M-a mințit...mă-ntrerupse ea deodată privindu-mă cu acei ochi goi de păpușa. M-a mințit...m-a mințit! își puse ea mâiniile la ochi începând să plângă.

- Uite calmează-te! Sunt aici, sunt aici! îi spun eu masându-i mâna îngrijorată, aceasta fiind rece ca gheața. Uite putem rezolva totul...

- M-a mințit! plânse ea într-una. Am fost bătaia lui de joc...zise ea printre lacrimi. Nu i-a păsat niciodată de mine, niciodată! zise fata extrem de tristă, eu îmbrățișând-o să o calmez dar mâinile mele imediat ating părul ei umed din care începea să curgă apă?! Lia?! o-ntreb eu pe aceasta la care ea mă împinge neoprindu-se din plâns.

- M-a mințit, nemernicul! M-a mințit! S-a uitat în ochii mei de atâtea ori și mi-a zis că mă iubește...dar nu era adevărat! lovi ea peretele cu pumnul acesta începând să-nghețe din temelii.

Nici nu știa că sunt un element ca ea, defapt nici măcar nu-i mai păsa dăcă știa sau nu. Și-a arătat deja puteriile la iveală, neinteresând-o ce cred eu.

- Lia, calmează-te! mă ridic eu de pe scaun încercând să o calmez dar eșuam iar și iar. Lia nu-mi dai de ales...zic eu uitându-mă serios la ea știind că ochii mei încep să-și schimbe culoarea.

Dacă vorbele mele nu o afectau, atunci pot încerca măcar să-i alterez emoțiile în așa fel încât să nu mai simtă atâta suferință și să o calmez.

- Oprește-te! țipă ea la mine, ochii săi...inclusiv sclerotica ei devenind complet albaștrii.

- Cum...cum de nu a mers?! mă-ntreb eu șocată de cele-ntâmplate. Fie...așa jucăm atunci! îmi arăt eu degetul arătător încercând să o paralizez temporar dar fata se eliberează de vraja mea trântindu-mă din perete.

Abeea atunci pot observa transformarea ei, părul ei nu mai era umed...devenise deja apă. O rochie acvatică albastră apărând pe corpul acesteia iar degetele ei începuseră să se transforme în gheare de gheață în timp ce întreaga cameră înghețase.

- Lia...ce, ce se-ntâmplă cu tine?! o-ntreb eu pe fată, aceasta râzându-mi în față în timp ce părul ei acvatic curgea precum o cascadă.

- Lia? întrebă fata râzând într-una. Eu sunt Nimfa Apei. Și mă voi răzbuna pe cel care m-a mințit chiar de e ultimul lucru pe care-l fac. Începu fata să râdă isteric transformându-se într-un vârtej de apă ce se făcu-se nevăzut dintr-odată.

Total panicată ies afară doar să văd cum a început o vijelie de zăpadă extrem de puternică, neputând să văd absolut nimic din cauza viscolului. Iar frigul ce a început să-mi pătrundă întreg corpul devenise insuportabil.

- Se pare că e doar o singură cale prin care pot repara situația, trebuie să mă confrunt de una singura cu problema pe care am cauzat-o.

Apăs cu degetul pe cristalul meu în căteva secunde apărând pe mine o pereche de cizme magenta care ajung până la genunchi alături de o fustă de aceeași culoare cu volănașe albe, mai scurtă de genunchi, alături de o bluză de un roz pastel fără umeri.

- Măcar așa nu voi fi recunoscută de persoanele normale, chiar de elementele mă vor recunoaște. Dar măcar știu că pot salva situația fără probleme.

Îmi ridic capul în timp ce pletele mele brunete bat în vânt, uitându-mă la imitația turnului Eiffel înghețat complet de așa numita Nimfa Apei. Trebuia să fac ceva...și repede. Sute de vieți erau în joc...dar nu înțeleg cum a ajuns așa din atâta lucru.

Încep să fug spre ea în aer cu viteza sunetului, sărind atât de sus încât ating înnălțimea turnului făcând din mâinile mele să apară două partituri rozalii. Una care o leg de turn încât să nu cad și cealaltă să o leg pe Nimfa Apei.

Aceasta își eliberează brațele înghețându-mi partitura rezultând în căderea mea, dar țin strâns de cealaltă partitură precum o funie ce nu mă lasă să cad. Cu siguranță era mai puternică decât mine...dar trebuia să rezolov asta de una singură. Cu toată puterea mea îmi iau avânt spre ea și o lovesc cu o notă muzicală, ea nepierzându-și echilibrul. Femeia îmi apucă cealaltă partitură și cu toată forța mă trânti la Pământ, din fericire aterizând pe o notă muzicală ce am creat-o dinnainte ce-mi atenuează căderea precum o trambulină. Era dificil...dar trebuia să o înving, și trebuia să o fac singură.