— Ce...ce cauți tu aici? o-ntreb eu cu teroare în glasul meu.

     — Nu știu. Adică, gândește-te și tu logic. Ce e o aniversare fără sărbătorit? Nu-i așa?

     — Nenorocită ce ești! strigă Lia la ea. O să te fac să regreți fiecare lucru pe care l-ai făcut!

      — Oh serios? Chiar așa? Cum? întrebă fetița râzând.

     Dintr-odată apare un val de apă ce se-ndreaptă spre fetiță lovind-o la putere maximă. Valul se transformă în jeturi ce se-nvârt în jurul Liei, formând o bilă de apă între palmele ei aruncând-o cu toată forța spre Emilly, aceasta simțind întreaga presiune a oceanului asupra corpului ei.

     — O să plătești scump pentru asta! țipă Emilly pe un ton răsfățat plin de furie.

     — Plecați! ne avertiză Lia uitându-se spre noi.

     — Nici gând! Suntem în asta împreună! își strânse pumnul Lyna, privind-o pe Emilly în ochi.

     Lia, profitând de faptul că plouă, oprește toate picăturile de apă din zonă în aer mărindu-le forma și transformându-le în săgeți de gheață ce se-ndreaptă spre Emilly. Fata încercă să se teleporteze din loc în loc, încercând să se ferească panicată de viteza săgeților care vin asupra ei.

     Deși, când Lia este neatentă, Emilly se teleportează în spatele ei lovind-o pe aceasta cu piciorul în spate, prietena mea căzând pe jos.

     — Lia! îi strig eu numele și încerc să merg spre ea la care Nicholas mă ține de umeri să nu pot pleca.

     — Îmi pare rău frate...își cere acesta iertare la care Lyna aruncă o bilă de foc spre Emilly, dar fetița o ridică sus pe Lia cu puteriile sale folosind-o ca un scut uman, flacăra Lynei oprindu-se și dispărând fix în fața fetei brunete.

     — Shhh...dacă faceți un singur pas, fata asta moare. Ați înțeles?

     — Laș-o! o strigă cu furie fata roșcată din fața mea, dar nu putea face nimic știind că Lia poate fi rănită grav.

     — Nu ataci? În regulă, atunci dacă nu te supără dacă fac asta! zise ea începând să cânte, o energie albastră ieșind din corpul Liei alimentându-i colierul.

     — Nu...nu-nu-mi pot...folosi puteriile...sunt așa slăbită! se chinui Lia timp în care părul ei deveninse alb, alături de pielea și ochii ei. Nu te pot lăsa să-mi iei energia vitală...iertați-mă prieteni, fac asta pentru...voi! ne rugă ea printre lacrimi, dându-și colierul jos trântindu-l cu toată forța de pământ acesta spărgându-se, bruneta transformându-se în praf doar în câteva secunde sub ochii noștrii.

     Nu...imposibil! Lia! Nu Lia! Orice dar nu Lia!

     — Patetic, spuse fetița dispărând într-un fum negru.

     După ce eu și prietenii mei am fost martori la sinuciderea Liei, cad în genunchi începând să plâng incontrolabil alături de ceilalți cărora nu le vine să creadă. Emma, cea mai optimistă dintre noi își pune mâinile la gură în șoc neștiind ce să facă sau ce să spună, înlemnind pe loc. Lyna, cea mai puternică dintre noi din orice punct de vedere, îi curg câteva lacrimi începând să explodeze în plâns doar în câteva secunde. Iar Nicholas....îl pot observa cum prin lacrimile sale începe să plângă și el alături de noi, nu l-am mai văzut în viața mea atât de distrus. Dar Lia...Lia a murit. Lia a murit și nu am apucat să-i spun adevărul. A murit într-o minciună crezând că o iubesc romantic, cum am putut să-i fac una ca asta ei? Tocmai ei? Prietenei mele cele mai bune care a fost alături de mine de la grădiniță.

     — Doamne!! îi strig eu numele lui Dumnezeu printre lacrimi. Ia-mă pe mine, Doamne! Nu ea...nu Lia! Ia-mă pe mine!

     — Taci Jhon...taci! își șterse Lyna lacrimile. Trebuie să fiim puternici...pentru ea. Haideți, nu putem sta și plânge. Trebuie să o găsim pe nebuna aia! o luă Lyna în față ghidând calea, timp în care Nicholas își pune mâna deasupra gâtului meu să nu cumva să cad.

     — Va fi în regulă, se uită Nicholas la mine. Trebuie să trecem peste, pentru ea, pentru noi.

     — Nu pot...nu pot! continui eu să plâng la care Nicholas mă pleznește.

     — Ascultă! Știu că e greu, dar nu avem timp de plâns! Treci peste! Taci și îndură! Avem o lume de salvat, nu trebuie să ne plângem de moartea cuiva, cel puțin nu acum. Crezi că mie nu îmi e greu?! Revino-ți...

     — Nicholas...îi șoptesc eu numele la care pământul începe să se cutremure, fetele uitându-se la noi.

     — Nu vă uitați la mine! le spuse el cu o voce fermă.

     Din pământ ieșind spini negri ca tăciunele care încep să mă-nconjoare, Nicholas împingându-mă fiind el prins de spinii de culoare neagră, timp în care el țipă de durere din cauza acelor ce-i pătrund corpul, la câțiva metri de noi fiind Emilly întinzându-și mâna spre el.

     — Se vede că nu te descurci dragule, zâmbi parșiv fetița.

      — Ai mult tupeu să folosești plantele împotriva mea, îi spuse Nicholas distrugând spinii îndreptându-și mâna spre Emilly din aceasta ieșind un vârtej violent de petale de flori, fetița teleportându-se deasupra lui luându-i colierul de la gât și trântindu-l de pământ cu forță, spărgându-se în zeci de cioburi.

     — Jhon...îmi spuse acesta. Nu mă uita amice, voi fi aici...mereu.

     Se transformă acesta în praf timp în care eu mă uit cu teroare la fetița ce râde sadic.

     Îmi întorc capul spre cele două fete, Lynei curgându-i lacrimi, căzând la pământ plângând într-una în timp ce Emma are una dintre cea mai ciudată priviri pe care am văzut-o în viața mea, ochii ei azurii fiind goi ca ai unei păpuși.

      Dar când fata blondă se-ncruntă apare în fața lui Emilly atacând-o din toate direcțiile, cele două fete apărând și dispărând una lângă alta de parcă ar face un concurs al teleportării.

     — Nu mă învingi pe mine scorpie! apăru aceasta in fața fetiței trântind-o de pămănt, apărând în altă direcție și punând piciorul pe pieptul ei. Sunt rapidă ca vântul! Degeaba încerci să scapi, sunt peste tot. Lyna, Jhon! Plecați! ne spune aceasta nouă la care Lyna se ridică, ștergându-și încă odată lacrimiile luându-mă de braț și fugind cu mine.

     — Iartă-mă Emma! spuse Lyna printre lacrimi, trebuie să-l apăr pe Jhon! 

     După câteva minute de fugit, eu și cu Lyna ne ascundem într-o peșteră, Lyna punându-se în genunchi plângând începând să se-nchine zicând "Tatăl nostru":

     — Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștrii. Și nu ne duce pe noi în ispită și ne izbăvește de cel rău, amin! își făcu ea cruce, timp în care peștera în care eu eram cu Lyna se transformase în locul unde Emma se lupta cu Emilly, văzându-le lupta sub ochii mei.

     O văd pe Emilly cum o ia de păr pe Emma, fata blondă reapărând în spatele lui Emilly, un lanț azuriu format din energia aerului apărând în palmele blondei cu ochii albaștrii, trântindu-l în mai multe direcții făcând să apară mai multe tornade. Încerc să intervin în lupta celor două, doar să observ că trec prin atacurile lor, și nu doar asta...trec prin ele de parcă nici nu aș fi acolo.

     — Emma! o strig eu pe prietena mea la care aceasta nu răspunde, doar continuă să-și arunce lanțul azuriu prinzând-o pe Emilly și trântind-o de perete, Emma fiind în final lovită de un fulger trimis de mica psihopată, căzând extenuată la pământ.

     — Să nu crezi că ai câștigat, îi zise Emma, doar să observ cioburile colierului său spart din cauza puternicului impact ce l-a avut cu pământul. Lyna și Jhon sunt încă în siguranță...și te vor învinge, știu asta, pentru că eu am speranță. Și cu speranța aia mor știind...că lumea asta va trăi! doar ca vântul să bată deasupra Emmei, fata transformându-se în cenușă.

     La câteva secunde după ce văd scena asta traumatizantă, sunt trezit de Lyna, ambii fiind încă în peșteră.

     — Vai Doamne, Jhon! Îmi făcusem atâtea griji! plânse ea luându-mă în brațe. Ai leșinat sub ochii mei...

     — E moartă...

     — Poftim?

     — E moartă! repet eu punându-mi capul deasupra genunchilor mei începând să plâng. Emma e moartă! Am văzut-o murind! Nu știu ce s-a-ntâmplat dar cred că sufletul meu a ieșit din corpul meu și am văzut totul...am văzut lupta ei, am văzut-o murind! îi spun eu fetei.

     — Simt că spui adevărul...deci Emma chiar e...nu, își puse Lyna mâna la gură. Nu! începu ea să plângă într-una. Nu Emma! Orice dar nu Emma, continuă ea să plângă. A luat totul de lângă mine, totul! țipă Lyna într-una punându-și mâna la gură ca Emilly să nu cumva să o audă. Doar tu ai mai rămas Jhon...doar tu ai mai rămas! Ești singura persoană pe care o mai am...nu mai am pe nimeni în momentul ăsta înnafară de tine.

   — Acum ce facem? o-ntreb eu pe fata roșcată. Doar noi am mai rămas...restul sumt morți. Morți!

     — Nu o putem lăsa pe Emilly să termine ce a început. Asta ar însemna că prietenii noștrii au murit degeaba. Nu am de ales, decât să fac asta: stai aici Jhon, mă duc să mă lupt cu ea.

     — Lyna! Nu poți face asta, dacă faci.asta vei muri! încerc eu să o fac să se răzgândească.

     — N...n-nu..voi m-muri. În regulă? N-nu voi m-muri.

     — Minți! o pleznesc eu pe aceasta. Minți minți minți! Rămâi cu mine Lyna, ești singura pe care o mai am. Nu pot risca să te pierd și pe tine.

     — V-voi fi în re-re-regulă. Pro-mit, spuse aceasta fugind din peșteră, eu fugind după ea.

     — Lyna! Așteaptă-mă! o strig eu fugind speriat spre ea, roșcata ajungând deja în fața fetiței brunete.

     — În numele focului, mori! îi ordonă aceasta tăind aerul cu mână făcând să apară un pheonix ce-și dechide gura și o-nghite pe Emilly, pheonixul zburând cu putere până la o stâncă explodând odată cu fata din gura lui.

     — E moartă?! o-ntreb eu pe Lyna.

     — Nu știu. Dar vom afla! zise ea timp în care Emilly răsare din pământ, Lyna aruncând mingi de foc spre aceasta care explodează odată la atingerea solului.

     În final înconjurând-o pe fată într-o bilă de foc. Fata cu ochii chihlimbar își apropie mâinile, bila micșorându-se în final explozând cu Emilly înnauntrul ei.

     — Am reuși– dar nu apucă să termine fraza că un fulger iese din bilă crăpându-i instant colierul Lynei, aceasta căzănd la pământ.

     — Se pare că suntem doar noi doi, Jhon...îmi spuse fetița îndreptându-se spre mine fiind chiar în fața mea. Ce o să faci acum? Unde o să fugi acum? îmi zâmbi aceasta sadic timp în care Lyna o apucă de fustă. Ce face?! se șocă psihopata deodată, și eu fiind la fel de speriat.

     — Nu am murit încă....prin puterea focului....fi distrusă! îi ordonă asta lui Emilly înconjurând-o pe fată în foc trimițând-o în cer unde explodează puternic, cristalul ei spărgându-se. Ai avut dreptate Jhon...îmi spuse Lyna printre lacrimi. Chiar am mințit...ți-am spus că nu voi păți nimic și uite...heh. Jhon...am toată speranța pusă în tine, știu că Emilly nu e încă moartă, dar știu că am distras-o suficient de mult încât să fi pregătit cu ea. Avem toată speranța în tine Jhon, îmi spuse fata zâmbind. Haide...zâmbește, o să fi..un erou, își închise ea ochii transformându-se în praf care este purtat de vânt sub ochii mei.

     Nu...nu...nu-mi vine să cred. Refuz să cred. E un coșmar asta! Un coșmar! Lia, Nick, Emma, Lyna...nu sunt morți, nu-i așa?! Nu-i așa?! Este doar un vis, un vis ireal din care nu mă pot trezi, asta e. O să-mi închid ochii și când voi ajunge la trei mă voi trezi.

     Unu...doi...trei! îmi deschid eu ochii doar să fiu în același loc, uraganul fiind din ce în ce mai mare. Nu se poate, nu se poate așa ceva! strig eu începând să plâng de disperare. 

      — Lyna! Nicholas! Lia! Emma! le strig eu numele sperând să-i revăd.

     — Ce păcat! se auzi vocea lui Emilly din spatele meu. Dar nimeni nu a venit!