— Xanilia?!îmi intorc eu capul spre femeia țicnită din spatele meu, doar să o văd cum închide ușa și o încuie fie cu ajutorul unei chei, fie cu ajutorul unei vrăji. Ce cauți aici?! Cum ai reușit să intri în casa mea?!o-ntreb eu cu o privire disperată și terifiată, extrem de șocat de faptul că vrăjitoarea a intrat în propria mea cameră.

     — Aw Jonathan, dragul de tine...chiar credeai că nu știam unde locuiești? Știu că ți-am spus că o să ne luptăm, dar m-am răzgândit până la urmă. Nu doar atât...am reușit să iau și celelalte patru cristale de la prietenii tăi, mai am nevoie doar de al tău și așa voi fi suficient de puternică să devin adevărata împărăteasă a iadului!a început femeia să râdă sadic, uitându-se în ochii mei cu o superioritate infernală.

     Aceasta începe să meargă încet spre mine, ținându-mi bărbia cu un deget uitându-se la mine cu privirea unui șarpe care e pe cale să-și înfulece prada.

     — Ești conștient de faptul că a fost extrem de ușor să iau cristalele prietenilor tăi?De ce tu ai fi mai diferit?la care vrăjitoarea reușește să-mi smulgă colierul de la gât prefăcându-se în forma lui de cristal.A fost atât de ușor, cu mult mai ușor decât am anticipat.

     Nu aveam ce să fac, nu puteam face absolut nimic! Toate astea se întâmplă așa dintr-o dată încât nu pot să reacționez, decât să mă uit cu teroare la diavolița din fața mea ce mă privește cu niște ochi plini de ură și superiotate.

     Este îndeajuns ca dânsa să-mi dea un bobârnac să mă trântească de perete, timp în care eu privesc înspre ea totul neajutorat. Observ cum femeia râde într-un mod atât de sadic în timp ce cristalele se învârt in jurul ei.

     — Acum am devenit invincibilă...spuse ea amuzându-se pe seama suferinței mele.

     Dar bucuria ei nu durează mult, deoarece cristalele încep să tremure și să cadă pe podea rostogolindu-se.

     — Cum naiba e posibil așa ceva?se-ntrebă ea. Nu am făcut ritualul într-un mod corect sau cum?!pocnește ea din degete apărând în mână ei o carte neagră cu roșu pe care o răsfoiește.

     — Ce tot faci acolo?!o-ntreb eu nedumerit.

     — Stai puțin...spuse ea citind din carte, doar să văd cum devine roșie ca focul la față și trântește cartea de perete și o distruge cu un jet de magie neagră.

     — Te rog să nu-mi faci rău! spun eu punându-mi brațele în față într-un mod defensiv.

     — Stai calm...oftează ea ușor. N-am nimic cu tine, am ceva cu bunicut-o adică tata. M-a mințit...și eu proastă l-am crezut.

     — La ce te referi? o-ntreb eu confuz pe ea, doar ca să o văd cum e pe cale să izbucnească în lacrimi.

     Aproape că-mi pare rău de ea, și probabil îmi părea și mai rău dacă nu ne ataca în halul ăla.

     — Și le-ai făcut ceva prietenilor mei?

     — Ah nu...nu o lua greșit. Am făcut decât o vrajă să adoarmă, nimic mai mult. Spre deosebire de tata eu am milă...

     — Deci sunt bine?

     — Da, cu roșcata aia am avut puțin de furcă. Refuza să adoarmă, dar până la urmă tot a adormit și i-am luat colierul de la gât.

     — Și atunci, de ce te-ai făcut proastă mai devreme? De ce ai zis că te-a păcălit tatăl tău?

     — Simplu, cu mult timp în urmă m-am luptat cu tata pentru împărăție, el a trișat și eu am pierdut. A zis că dacă aș fi folosit aceste cristale cu siguranță l-aș fi învins, doar să aflu abeea acum că pot fi folosite doar de purtătorul lor de drept. Trebuia să-mi dau seama că a mințit și a zis asta doar să scape de mine, iar acum nu am unde să mă duc...

     — La ce te referi? o-ntreb eu pe ea.

     — Mă refer la faptul că am interdicție să mă-ntorc în iad dacă nu reușesc să-l înving cu cristalele. Am făcut o înțelegere, voi discuta cu mama ta dacă mă lasă să locuiesc aici deși puțin probabil.

     — Ai noroc că mama e iertătoare, pentru că deja i-am spus că am dat ochii cu tine.

     — E clară treaba, iși puse ea mâna la cap. Mai stau eu aici poimarți...și chiar îmi pare rău pentru ce ți-am făcut, nu dar serios, îmi cer iertare.

     — Scuzele se acceptă, atâta timp cât nu m-ai rănit pe mine, sau pe prietenii mei e totul în regulă.

     — Te-am trântit de perete totuși...ești bine?

     — Am pățit mai rău, sunt prieten cu Lyna doar. Nu e prima oară când am fost trântit de perete, deja m-am obișnuit.

     — În regulă...eu mă duc la mama ta și o să le înnapoiez cristalele prietenilor tăi.

     — Le-ntorc eu! Vreau să fiu lăudat...

     — Semeni cu tata...

     — Cine zice?o-ntreb eu chicotind puțin.

     — Atunci eu cred că o să merg la mama ta și o să discut cu ea, ne mai auzim! descuie vrăjitoarea ușa în timp ce iese din cameră.

     Iau cristalele de pe podea, inclusiv cristalul meu care se transformă în colier odată ce mâna mea face contact cu el.Îmi iau geanta de umăr și pun cristalele în ea, norocul meu este că e încă vară și nu avem încă școală, deci pot să-mi întâlnesc prietenii oricând să le înnapoiez prismele magice.

     Trec câteva ore de când vorbește mătușa mea cu mama, având în vedere că aud voci de la parter doar să o văd pe Xanilia cum vine în camera mea fericită toată.

     — A acceptat să locuiesc cu voi!îmi zise ea fericită luându-mă în brațe la care eu o împing.

     — Îmi pare rău, nu sunt obișnuit...

     — E în regulă, nu am vrut să deranjez.Știi care e faza ciudată?Acum câteva ore am vrut să te distrug și acum suntem ca și prieteni, ciudat, nu?

     — Da, foarte ciudat! îi răspund eu la care aceasta mă aprobă.

     — Cred că o să mă duc mâine, până ai vorbit tu cu mama deja s-a-nserat. Mă duc să-mi fac un duș rece și revin.

     — Am înțeles, îmi zise mătușa mea aprobând dulce.

     Intru în baie și încui ușa după mine în timp ce mă dezbrac și mă pun sub duș, pornind apa rece ca gheața ce începe să cadă pe corpul meu. Chiar aveam nevoie de relaxarea asta, trebuie să mă gândesc mai mult la ce s-a-ntâmplat. Nimic din ce s-a-ntâmplat astăzi nu a fost normal, s-au întâmplat atât de multe într-un termen atât de scurt iar eu nu am avut timp nici să respir, dar să gândesc tot ce s-a-ntâmplat până acum?

     Eu par că totul e bine și nu sunt afectat de nimic, dar sunt afectat la un nivel extraordinar de mare. Văd niște cristale magice, apar demoni, aflu că sunt fiu de demon...sunt atât de multe chestii care mă fac să mă întreb dacă doar visez sau dacă sunt cumva nebun? Te rog spune-mi că toată ziua de astăzi a fost doar un coșmar din care mă voi trezi mâine! Te rog Doamne...ai mila asta de mine, și lasă-mă să trăiesc ca un adolescent normal. Dacă atâtea m-au afectat într-o singură zi...habar n-am ce se va întâmplă mai încolo...

     Ceva îmi spune că mâine va fi o zi și mai lungă în care aflu și mai multe detalii, dar na vom vedea având în vedere că...de-acum "distracția" începe.