— Este frumoasã marea, cu valurile acestea spumegânde și cu luna care se reflectã în ea.

— Da, îmi amintește de prima noapte de dragoste.

— Ai știut sã mã lași sã plâng, în loc sã mã iubești. Pentru ce toate astea, Alexander?

— Știu, cã nu te-am apreciat, dar te vreau.

— Și cine te ține sã nu mã ai?

— Mã lași?

— Dacã vrei sã o faci, fã-o! Dar iubirea pe care ți-o purtam atunci, nu mai este la fel de puternicã.

— Îl iubești?

— Kristofer ți-a jucat o farsã. Noi suntem doar prieteni, nu iubiți.

— De ce ai fãcut asta?

— Așa puteam sã vãd dacã mã mai iubești.

— O fac.

— Da, dar eu nu mai simt la fel, eu nu te mai iubesc.