Londra, martie, 1803

Silas Davis nu primise numele la vreun botez, ci avusese șansa să și-l aleagă singur. Și apoi impusese tuturor celor din mahala să îi spună astfel. Silas Davis, în realitate, fusese un alt bărbat, unul cu inele pe fiecare degete de la mână, cu două lanțuri de aur la gât și, obraznic, un cercel auriu în urechea stângă. Când era mic știa că Silas Davis – piratul de la docuri – era un bărbat influent peste tot în lume, era un bărbat viril, era incombatabil. Și când furase de la acest Midas se alesese cu o bătaie bună și o guinee. Totuși, meritase fiecare moment în care Silas privise cu mândrie la Băiatul care îndura loviturile de bici cu stoicism.

— Ceva îmi spune că vei ajunge mai departe de cocina din mahala, băiete, îi spusese domnul Davis înainte de a-i arunca o guinee. Poate că ne vom reîntâlni.

În luna aceea, el și Fata mâncaseră bine fără sprijinul lui Bell, nu că acesta le-ar fi oferit mai mult decât pâine mucegăită. Cu un oftat, domnul Davis se lăsă pe fotoliul din camera în care stătea adesea, în casa lui Wine Cardinham. Avea un apartament închiriat la un hotel, și acolo obișnuia să locuiască, mai avea și o cameră deasupra birourilor din compania lui Wine pe care o ocupa rar, dar astă-seară preferase să fie alături de oamenii care făcuseră posibil ca un fiu al străzii să devină școlit la Oxford, să fie un cunoscător al matematicii și să aibă simțul afacerilor. În plus, aici își lăsase foile despre Bethany.

Sursele lui, aceleași surse care îi spuseseră unde să o găsească pe Femeie, îi vorbiseră despre contesă, iar el avea bănuielile sale. La urma urmei, dacă Bell o omorâse o făcuse pentru că îl trădase. Bell omora și pentru mai puțin, dar în situația ei nu vedea altă soluție. Își scoase trabucul din gură și pufăi fumul. Camera se umpluse de mirosul plin al tutunului de calitate, nu din acela care ajungea să îți îmbolnăvească plămânii, cel pe care locuitorii mahalalelor îl fumau. Trabucurile cubaneze erau excepționale, iar el făcuse o pasiune pentru ele de la optsprezece ani. Fuma însă destul de rar, iar acum era unul dintre acele momente. Nu reușise să o țină departe pe Blue de Clare. Nunta ei ridicase bârfele până în Dials. Probabil că nenorocitul care nu o merita își punea acum mâinile pe ea.

Ar fi fost mai ușor să îl omoare și să îl trimită la naiba cu fosta lui soție cu tot. Silas nu era cunoscut pentru blândețea lui.

Auzi ciocănitul în ușă, se ridică și deschise. Chipul frumos al lui lady Anne-Marie se ivi:

— Speram că ești acasă. Îi zâmbi, deși „acasă" era un cuvânt complicat pentru el. Soțul meu este încă afară cu frații lui, complotează, dar mă gândeam dacă tu ai văzut pe Zy.

Silas se încruntă și dădu negativ din cap, exact când simțurile lui se aprinseră, conștient de faptul că nu era singur în dormitor.

— Prea bine, oftă femeia. Mai caut puțin. Poate se ascunde în grădină.

— Paris ce a zis?, o întrebă pe Anne-Marie.

— Nu știe. Paris s-a dus să se culce.

După ce Anne-Marie plecă, Silas prinse trabucul lăsat pe o parte a mesei, trase cu sete din acesta, ridică așternuturile care cădeau împrejurul patului și expiră întreg fumul acolo. Cum era de așteptat, tusetele și icnetele de fată începură să se audă. Nu avea chef de glume acum, nu când era atât de nervos. Ridică din nou pătura și prinse intrusa de picior, scoțând-o din ascunzătoarea sa. Nu-i venea să creadă că nu-și dădsue seama că era cineva cu el în cameră. Dar Zylphia nu era un hoț sau un spărgător de case obișnuit. Învățase de la rudele ei de sex masculin tot ce era mai rău. Părul negru și creț, extrem de bogat, se revărsă pe podea, ochii mari, violeți, îl priviră aproape speriați. Fiica lui Wine și a lui Anne-Marie era un drac, unul care, alături de Paris Thorne, pupila lui Wine, îi făcuseră adolescența un chin. Acum se părea că nu aveau milă nici în ce privea viața lui de tânăr adult.

— Ce cauți aici, Zylphia?

— Dă-mi drumul!, dădu ea să îl lovească cu piciorul. Silas i-l prinse destul de ușor, chiar dacă adolescența era generoasă cu domnișoara Cardinham; la doar treisprezece ani, fata promitea să devină o femeie frumoasă. Semăna foarte bine cu mama ei și putea spune că inclusiv formele le moștenise. El unul așa simțea ținându-i acum piciorul. Silas...

Silas se încruntă când simți lichidul de pe piciorul ei. O auzi gemând de durere, așa că nu stătu să se gândească și îi ridică rochia murdară de ceea ce părea a fi pământ. Dumnezele, ce i se întâmplase? Privind în jos își dădu seama că fata avea genunchii mai mult decât juliți. Sânge închegat, proaspăt și noroi îi decorau picioarele. Pierduse un toculeț al pantofului, iar pe celălalt îl pierduse complet.

— Spune-mi imediat ce s-a întâmplat, Zylphia!

— Nu e nimic!, spuse și se zbătu pentru a se elibera. Era zadarnică această luptă. Of, la naiba!

— A fost o înjurătură?, ridică Silas dintr-o sprânceană. Să te spun mamei tale?

— Nu, oftă Zy, iar el o simți cum ceda. Am vrut să îl călăresc pe Marte.

— Armăsarul ducelui de Shrewsbury?, făcu Silas ochii mari. Marte era cel mai rău cal din câți întâlnise Silas vreodată. Până și cu ducesa avea o relație specială, de iubire-ură. Singura persoană pe care o asculta cu sfințenie era Thaddeus, ducele însuși. Te-a împins?

— Mai rău, oftă ea. M-a aruncat din șa.

— Oh, Zy... Silas zâmbi și se ridică, îndreptându-se spre lavoar. Umplu o farfurie cu apă și își scoase batista imaculată. Să fii un domn avea câteva avantaje, cu siguranță. Nu ar fi trebuit să faci aici. Se lăsă în genunchi între picioarele ei. Îi prinse un picior și începu să i-l șteargă. Ai putea să îți rupi gâtul și să mori.

— Voiam doar să stau în șaua celui mai bun cal din ținut, șopti cu glas tremurând copila. Știi că îmi plac caii, Silas. El aprobă. M-am ascuns aici ca să nu mă găsească mama. Știam că se vor întoarce de la nunta verișoarei Blue târziu, dar nu am avut timp să găsesc o scuză pentru guvernantă. Se strâmbă când el trecu batista peste carnea vie. Nu avea să mă caute nimeni aici și oricum credeam că nu vei rămâne peste noapte.

— Ei bine, te-ai înșelat. Ți-ai distrus pantalonașii. Nici rochia nu cred că va mai putea fi recuperată. Se ridică și o ajută să se ridice. Oftă și ridică o frunză din părul ei. Dar nu e nimic ce o baie nu poate face. Se lăsă în genunchi în fața sălbaticei și zâmbi. Nu te mai apropia de Marte. Ai fost norocoasă de data asta, dar nu știi niciodată când îți dă cu copita în cap și te omoară. O simți înfiorându-se sub mâna lui. Ne-am înțeles? Ea dădu afirmativ din cap. De ce am impresia că, de fapt, nu ne-am înțeles?, oftă el.

— Nu sunt sora ta mai mică, Silas, îi aruncă Zy. Lasă-mă în pace!

— Știu asta, îi spuse bărbatul și se ridică. O prinse de braț înainte ca ea să o ia la fugă afară din cameră. Hei! Încetează cu toanele astea de adolescentă!

— Ah, da? Și tu de ce ai toane? Din câte am înțeles nu mai ești adolescent.

— Ce vrei să spui?, mârâi la ea Silas.

— Fumezi. O faci numai când ești stresat, nu de plăcere, ca tata. Ești nefericit că s-a măritat verișoara Blue? Tu... tu voiai să o faci... soția ta?

Silas fu lovit de această întrebare. Se încruntă. Blue? Soția lui? Doamne ferește! Apoi însă ochii înlăcrimați ai copilei, mutra ei deznădăjduită îl făcu să își încolăceacă mai bine mâna peste a ei.

— De ce voiai să încaleci pe Marte, Zylphia?

— Nu e treaba ta! Când o strânse mai tare, Zy icni. Ești prost dacă nu ți-ai dat seama până acum!

Silas o eliberă, deși acum avea răspunsul la această întrebare: Zy dorise să fugă, îngrozită de sentimentele pe care credea că le avea pentru el, un bărbat care se presupunea că avea sentimente pentru Blue. Oftă, se lăsă pe scaun și prinse din nou trabucul între degete. Ce copilă! Măcar pentru câteva minute îi luase gândul de la necazurile lui. Pentru câteva minute...

***

Londra, iulie, 1805

Silas Davis își dorise la un moment dat în viața lui să se culce cu Paris Thorne, fiica pretențioasă și pupila răsfățată. Oricine întreg la minte ar fi dorit-o pe Paris, iar el, în ciuda lumii în care trăia, era suficient de întreg la minte pentru a o dori. Acum însă, după ce iscoada lui de la docuri îi spusese despre ceea ce era noua prostie a lui Paris, Silas se văzu nevoit să calce în casa din marmură din St James și să reintre în casa adolescenței lui. Locuise alături de Wine și de Anne foarte mult timp, până în seara în care îl ucisese pe tatăl lui, Bell, și îi luase locul de rege în mahala. Spre deosebire de Bell însă, influența lui se exitindea dincolo de Seven Dials. În doi ani, influența lui amenința să cuprindă toată lumea obscură a Londrei.

De-abia se crăpase de ziuă, era aproape șase dimineață, când Silas fu primit în salon de un majordom obosit. Curând, Wine Cardinham care purta un halat întunecat și, Silas știa prea bine, nimic pe dedesubt intră în salon, urmat de soția lui prea mică pentru el și exuberantă, lady Anne. Inima lui Silas pulsă agonizant când o zări pe lady Anne, singura femeie pe care o cunoscuse și pe care o simțise o mamă, o pritenă, o tovărașă. Faptul că de doi ani nu se mai arătase deloc îi frânsese inima lui Anne, dar era spre binele lor. Silas, cu cât devenea mai periculos, cu atât devenea un pericol pentru toți cei la care un copil fără nume ca el putea ține.

—Silas! Anne se apropie de el și îl luă în brațe. Când li se alăturase, la unsprezce ani, Silas o depășea deja pe Anne, dar acum diferența era vizibilă. Silas era aproape la fel de înalt ca Wine Cardinham și la fel de robust. Cât mi-ai lipsit, Silas!

Strângând-o la rândul lui în brațe, inspirând mirosul ei înflorat, încă matern, deși gemenii, Asher și Rian, trecuseră de perioada sugară, Silas își drese glasul și o privi când îi spuse serios:

—Am o veste foarte proastă, Anne.

—Despre ce este vorba?, întrebă Wine care se așezase pe un fotoliu și aștepta răbdător încheierea reuniunii.

—Simțiți că vă lipsește ceva?

Anne se încruntă. Apoi chipul ei deveni livid când îl privi pe Wine:

—Gemenii au fost puși la somn de ore bune și va trece tot atât până se vor trezi. Ce poate lipsi? Când Silas oftă, Anne bombăni: Spune ceva, Silas!

—Este Paris, le spuse simplu. A fost văzută la docuri de unul dintre oamenii mei; s-a urcat în corabia contelui de Denborough.

Încet, tot sângele din fața lui Wine se scurse. Anne se tensionă incredibil, își duse mâinile la buze și le apăsă îngrozită.

—Ești sigur că era ea?

—Nu toate femeile care arată atât de bine se îmbracă în haine bărbătești, Wine, îi zise simplu Silas. Dacă omul meu spune că era ea, era ea.

Wine știa prea bine că pentru Paris se apropie momentul în care avea să se căsătorească cu lordul Albany, cu ducele, dar față de această problemă Wine se străduise să găsească metode prin care să evite alianța, inclusiv asasinarea propriu-zisă a ducelui. Cumva Paris aflase de alianța iminentă și își luase destinul în propriile mâini, urcând pe corabia destrăbălatului ăluia și... Simți că se sufocă în fața ideii că fata lui era acum pe o corabie plină de marinari și cu un siluitor drept corăbier. Dumnezeu știa ce i se putea întâmpla acolo!

Ridicându-se brusc din fotoliu o porni spre dormitor. În drumul său dădu intrucțiuni pentru drum. Trebuia să îi prindă din urmă cu cea mai rapidă corabie a lui. Ah, la naiba! Își trimisese cea mai rapidă corabie în India pentru încheierea unei tranzacții. Trebuia să se descurce cu ce avea.

În timp ce el o porni tăcut spre dormitor, Anne ieși pe urmele lui, hotărâtă să îl urmeze în căutările lui, neștiind că în final avea să se ciocnească de refuzul vehement al unui bărbat îngrozit de posibilitatea de a i se întâmpla ceva care avea să îl distragă de la planul lu.

Rămas în salon, Silas oftă. O clipă tăcu și ascultă liniștea, mirosi vaporii de parfum și sex pe care ambii soți îi lăsau în urma lor și își dădu seama că în această cameră aparent goală bătea încă o inimă, se afla încă un suflet. Ca întotdeauna, furia care îl cuprinse fu aniimată de amuzament la adresa împelițatei care se strecura mereu în converații care nu îi aparțineau. Din doi pași mari ajunse la biroul din cameră și, trecând pe cealaltă parte, prinse piciorul fetei.

Zylphia Cardinham care era trează când îl văzuse pe Silas intrând în casa lor, auzise conversația dintre el și majordom și i-o luase înainte în salonul de primire. Auzise că Paris lipsea și știa prea bine cauza; amândouă auziseră conversația dintre Wine și Anne când ea salvase îngrijea lăbuța lui Sugar, câinele foarte bătrân al familiei, singurul rămas din familia lui. Frații lui Sugar muriseră în urmă cu un an, iar Zy se temea că avea să o piardă și pe ea curând, ceea ce o îngrozea categoric.

Icni simțind mâna care îi prinse glezna goală. Dădu să se prindă cu putere de birou și privi în ochii întunecați ai lui Silas. Ridică celălalt picior și îl izbi în braț. Silas râse și îi spuse:

—Aș putea să te lovesc și eu, dar probabil că aș fi un abuzator.

—Lasă-mă!

—Nu aveai ce căuta aici, Zy.

—Cred că tu nu ai ce căuta aici, Silas!

Silas zâmbi. De doi ani, Zy crescuse, dar nu suficient. Se îndoia că avea să mai crească în înălțime, fiind oropsită cu statura modestă a mamei sale. Crescuse însă în alte zone. La aproape șaispreze ani, Zy promitea să sucească mințile a numeroși bărbați. Silas oftă și își ridică privirea de la piciorul ei gol, unde întrevedea o coapsă palidă și plină, și îi privi chipul. Trecuseră doi ani de când își dăduse seama că Zy era îndrăgostită de el, o dragoste puerilă care acum fusese înlocuită de un dispreț constant. Așa era cel mai bine pentru ea, oricum.

—Ai face bine să te întorci în camera ta, domnișoară. Lumea nu este paradisul în care trăiești tu.

Apoi plecă, știind prea bine că de acum Wine avea să se ocupe de Paris. Rămânea însă o altă grijă; cine avea să se ocupe de Zylphia care crescuse mult mai sălbatică decât sora ei?

***

Mai târziu, în aceeași zi...

Zylphia își dorise din tot sufletul să își prindă părinții din urmă și să vină cu ei în această aventură, dar, se părea, ajunsese prea târziu. Cu micul bagaj la piept își dădu seama că nu ar fi întârziat dacă nu și-ar fi pus pe ea lenjeria intimă. Cu un oftat profund, privi cum catargul se vedea acum din ce în ce mai departe, aceeași corabie în care se aflau părinții ei. Paris fusese întotdeauna o soră pentru ea, iar în acea după-amiază Zy și Paris aflaseră că erau cu adevărat surori de partea unui tată comun.

Părul ei des și negru fusese prins într-o coafură neglijentă și pierduse pe drum o agrafă, astfel încât o parte din el atârna dezamăgit, scuturat fiind de briză. Încercase să se îmbrace singură de drum pentru a nu o deranja pe cameristă care s-ar fi dus categoric la Wine și i-ar fi făcut necazuri, nu că tata ar fi fost un om rău, dar astăzi era cu adevărat înnebunit. Wine simțea că pierduse o fiică, iar asta îl durea teribil. Simțea cum corsetul i se desprinse ușor de corp, se lasă. Ura să poarte corset, dar sânii îi crescuseră prea mari chiar și la vârsta ei pentru a renunța la acesta. De la zece ani trebuise să îl poarte. Își legase cu greu fustele și întârziase cu acea nenorocită lenjerie, pantalonașii pe corp, noua modă. Mii de draci! Lui Zy îi plăcea să spună „Mii de draci!", chiar dacă o spunea în mintea ei. Simțea că era o înjurătură care o elibera.

Oftă, corsetul alunecă încă puțin de pe ea. Brusc lângă trupul ei simți căldura unui alt corp, iar parfumul o anunță că știa cine era individul. Deși îl ura pe acest bărbat care se jucase cu emoțiile ei atât de mult timp, Zy întrebă totuși, fericită că nu rămăsese singură în port:

—Am ajuns prea târziu, nu-i așa?

—Da, îi spuse Silas care privea alături de ea cum corabia se îndepărta din ce în ce mai mult. Haide să te duc acasă! Aruncă apoi o privire spre ea și pufni, iar Zy izbucni furioasă. Poate că nu era Paris cea mereu aranjată, dar la naiba, și ea era drăguță! Ce Dumnezeu porți?

—Nu e treaba ta!, îi spuse și se întoarse, pornind spre zona în care putea găsi o trăsură. Nu vin cu tine acasă.

—Nu fi căpoasă!, îi spuse Silas și o prinse de braț, iar ochii lui cu sprâncene încruntate precum un șoim o făcură să tremure de teamă și poate de altceva, ceva periculos, ceva ascuns și rușinos. Te duc eu acasă.

—Mă descurc fără tine!

Încercă să se împotrivească, dar știa deja că nu putea fi așa. Nu se descurca. Portul se trezea la viață și era din ce în ce mai obraznic, mai plin de depravare. Îi era frică.

—Sunt sigur de asta, dar vezi tu, Zy, bărbații de acolo – îi arătă într-un colț un grup de domni veseli, de lorzi – te-au confundat deja cu o prostituată și te vor aborda în curând. Să te las cu ei? Buzele lui Zy tremurară când detectă tinerii lorzi.

—Nu sunt o... o....

Silas se înduioșă o clipă; nici nu știa de ce se purta așa rău cu ea. O știa de mică, de bebeluș, dar fusese întotdeauna ceva între ei, ceva periculos, ceva pentru care Wine i-ar fi tăiat capul fără să se gândească.

—Te duc acasă.

Dar pentru că el nu confirmă că nu o vedea ca pe o femeie ușoară, iar Zy nu era deloc sigură de proporțiile pe care le lua trupul ei, fu atât de furioasă, încât dori să-l rănească la rândul ei:

—Ce este, Silas, ți-a fugit iubita și de aceea ești așa țâfnos?

Nimeni nu îi vorbea Regelui acestor străzi așa, dar această copilă era suficient de naibă să îl înfurie, iar el suficient de inteligent să nu răspundă. Prinzând-o de mână și trăgând-o mai aproape de el în timp ce ajungea la o trăsură, Silas îi șopti:

—Mă întreb mereu ce e în neregulă cu tine, Zylphia.

—Poate că e ceva în neregulă la tine, Silas.

Și amândoi se priviră cu promisiunea unei încăiereri iminente.

***

Londra, septembrie, 1805

Zylphia Cardinham nu se descurca deloc cu frații ei mai mici, Asher și Rian Cardinham, mai bine zis două fațete ale aceluiași demon. După ce începuseră să o șantajeze cu privire la Silas, acum o obligaseră să se joace cu ei de v-ați ascunselea. În cele din urmă, o legaseră la ochi în grădină. Le auzea chicotelile într-o parte, zgomotele produse de corpurile lor când alergau și se întreba ce făcea ea în după-amiaza aceasta în loc să citească sau să îl însoțească pe unchiul Rothgar la o nouă crescătorie de cai. Își lăsă brațele în jos și oftă.

—Nu așa se joacă asta, băieți!, strigă la ei. Ar trebui să vă caut dezlegată, iar voi ar trebui să vă ascundeți!

Râsetele mai continuară o perioadă, după care, când o servitoare îi strigă pentru că tocmi guvernanta îi chema, Zylphia își dădu seama că în jurul ei se făcu de-a dreptul liniște. Rămase încremenită, realizând că era probabil singură în grădină. Oftă și începu să își dezlege eșarfa din jurul ochilor, dar nodul refuza să se desfacă, iar ea începea să se tragă de păr. Mârâi furioasă, dădu dintr-un picior și clacă, strigând și așezându-se cu putere jos. Era o prostie! Nu îl lăsase ea pe Silas să îi vadă fundul, la naiba! Se întâmplase. Gemenii nu aveau, de fapt, cu ce să o șantajeze, ce naiba? Și să spună cui? Oricine ar fi înțeles până la urmă că nu era vina ei.

Totuși, simți că obrajii i se aprinseră când realiză că nu voia ca nimeni să știe, până la urmă, ce se întâmplase cu adevărat sau cum o făcuse Silas să se simtă. Cum o făcea Silas să se simtă. Era acel foc din trupul ei care apăruse de ceva timp și care ardea, se mărea și amenința să îi mistuie trupul. Faptul că Silas plecase din casa lor nu o ajutase prea mult; visa încă la el, la mâinile lui, la buzele lui, chiar dacă el nu îi dăduse niciodată vreo dovadă de afecțiune. Nici chiar diferența de vârstă de zece ani dintre ei nu îi astâmpăra trupul. Nici că ea mai avea mult până devenea majoră.

—Nu îmi dau seama dacă aici s-a produs un accident sau așa vrei să stai tu.

Tresări când își dădu seama că în urechea ei răsuna chiar vocea lui Silas Davis. Încercă să devină prezentabilă, dar adevărul era că nu avea nici cea mai mică idee cum îi stătea rochia sau dacă se pieptănase în acea dimineață.

—Ce cauți aici?

Îi simți mâinile atingând ușor nodul care îi ținea eșarfa în jurul ochilor. Ar fi putut protesta, dar se simțea deja ridicol din cauza situației în care gemenii o puseseră.

—Aveam de gând să vorbesc cu Colt și să îi spun că Albany a plecat înspre Boston. Trebuie să fi ajuns acum trei zile. Mă gândesc la probabilitatea ca Paris să fie tot acolo, cu Denborough. La urma urmei, continuă Silas, contele are o casă în Connecticut, chiar în zonă.

—Crezi că Paris a făcut o prostie, întrebă în cele din urmă. Silas nu răspunse, asta o făcu să își încrucișeze brațele la piept. Mai ai mult?

—Poate că ar trebui să te las așa. Până la urmă, cu ce te șantajează frații tăi de le faci pe plac?

—E numai vina ta, de fapt, bombăni Zylphia.

—A mea?

Faptul că nu îl vedea pe Silas, ci doar îl simțea și îl auzea părea să îi amplifice și mai mult focul lăuntric. Înghiți în sec și își încrucișă picioarele.

—Asher și Rian au văzut cum te-ai holbat la fundul meu când se întâmpla să ascult conversația dintre tine, mama și tata. Nu vreau să spună nimănui, atâta tot.

Mâinile lui Silas se opriră un moment, apoi îl auzi râzând în urechea ei. Degetele lui îi atinseră frugalnic gâtul, clavicula și îi prinseră capul pentru a o face să stea nemișcată după ce îi dădu la o parte eșarfa. Deși vedea, imobilizarea nu îi permitea să îl observe și pe el, chiar dacă îl simțea profund.

—Zy, spune-le fraților tăi că am văzut în cei douăzeci și cinci de ani ai mei suficiente funduri și cu atât mai multe păsărici. Vocea lui deveni și mai senzuală în urechea ei: Dar să le spui chiar cuvântul ăsta, alminteri băieții s-ar putea să nu creadă că vine de la mine. Și, apropo, nu ai nimic de arătat mai deosebit decât altele.

Zylphia se simți traversată de un fior când detectă limbajul lui frust, fior pe care probabil nu îl putu reprima. Se aprinsese cu atât mai mult la față și tremura ușor. Ce îi făcea Silas Davis dacă nu să se joace cu mintea ei?

—Și să îi spui lui Colt ce am discutat aici. Brusc, nu mai am nicio dorință să intru.

Își spuse că nu avea să privească în urma lui, dar după trei secunde numărate în minte își întoarse chipul și se holbă clar la fundul lui, la coapsele bine definite și la mersul lui ușor crăcănat, atât de masculin, de barbar. Și simți că înnebunește.

Propun să ne amintim câteva pasaje în care flăcările se înfiripă între actorii mei.