Tati, mă ajuți să-mi suflu nasul?

- Zylphia Cardinham către Tatăl ei, răceală mare, 1795

*

Nu era prima dată în viața ei când se îmbolnăvea; la cinci ani răcise într-un an de zece ori. Apoi, spre amuzamentul fraților ei, făcuse pojar la opt ani. Nimeni din familie nu luase boala. La doisprezece ani avusese gripă, iar mama crezuse că o va pierde. Totuși, nu se întâmplase. Zylphia era puternică – așa cum spusese bătrânul medic al familiei. Acum, Zylphia nu se simțea tocmai puternică. Patru zile știa că fusese în covalescență, cu febră mare și dureri puternice de corp. Acum, când se trezea fără dureri evidente, doar transpirată, era conștientă de faptul că și durerea în gât o mai lăsase, chiar dacă se simțea încă umflată. Își drese glasul și încercă să se ridice în fund. O consultase o femeie bătrână, apoi, știa sigur, un medic.

—La naiba, Zy, ține astea în tine!

Îi spusese Silas în timp ce supa pe care cineva i-o servea îi venise înapoi și o făcuse să vomite. Cine o hrănise atunci? Doar nu se putea ca tocmai Silas să fi făcut asta! Amintirile îi erau tulburi, oricum.

—Vrei ceva? Zylphia își întoarse privirea spre Silas care cu siguranță uitase să își radă barba și care probabil că nu dormise de tot atâtea zile câte zăcuse ea. Avea picioarele întinse în față pe un scaun-balansoar, iar în mâini ținea o farfurie care părea umplută cu o tocăniță groasă din carne. Observa sticla cu alcool și paharul de pe măsuța din lateralul balconului. Silas oftă – aproape că mârâi – și se ridică, lăsând farfuria pe măsuță și ștergându-și buzele cu dosul palmei. Se apropie de ea și o inspectă, apoi îi atinse fruntea și răsuflă ușurat. Nu ai febră. Bine. Asta e bine. Ai vrea să mănânci? Zylphia aprobă tăcută, continuând să îl privească. Silas se duse la ușă și păru că transmite un mesaj, apoi reveni la ea. Ne-ai speriat pe toți, Zylphia. Bine, pe mine, pe George, pe bucătăreasă și pe menajeră. Te-ai îmbolnăvit subit, ai avut febră mare și nu ai putut să mănânci deloc. Ești prea delicată pentru drumul la care te-am supus, am dreptate?

Zylphia se încruntă. Și în ultimul moment soțul ei simțea nevoia să îi scoată ochii cu privire la sensibilitatea specifică grupului ei social. Își încrucișă brațele la piept – purta o cămașă de noapte simplă, până în gât – și îl privi urât:

—Poți să nu mai fi un nesuferit pentru o clipă?

Silas zâmbi, spre mirarea ei, și spuse:

—Da, ți-ai revenit. Oftând, Silas își ridică mâna și îi strânse umărul. Credeam că te pierd.

—Nu ți-ar fi păsat prea mult, îi spuse Zylphia.

—Ce prostii poți să spui! Silas Davis nu pierde niciodată, Zylphia.

—Ei bine, preaputernicule Silas Davis, nu poți controla moartea, îi zâmbi ea strâmb, înfuriată de modul în care Silas o trata ca pe un simplu bun pe care nu îl putea pierde din patrimoniul său.

—Dacă trebuie, se mulțumi el să declare evaziv. Zylphia oftă. Nu era ca și cum i-ar fi putut schimba părerea, în ciuda faptului că Silas nu părea nicidecum neafectat de boala ei. Nu îi venea să creadă că își dovedise din nou trupul slab în fața lui. Ar fi dat orice mai puțin să fie o secundă vulnerabilă. La ce te gândești?

Zylphia își ridică privirea spre el:

—Credeam că știi deja, preaputernicule!

Silas îi prinse bărbia între arător și degetul mare, strângând-o totuși blând, categoric fără dorința de a o răni.

—Nu face pe deșteapta cu mine, doamnă. Degetul lui mare îi mângâie ușor obrazul și zăbovi asupra colțului gurii.

Magia dintre ei, magie negată de amândoi o perioadă, se reaprinse; Zy se întrebă cum ar fi fost să îl sărute, Silas știa că trebuia să o facă. Trecuse prin Iad zilele acestea. Crescut în mahala, Silas fugea de boală, de nevolnicia umană, de bătrâni și de moarte. De ea însă nu dorise să scape. Medicul îi spusese că era o răceală, dar se întorsese a doua zi și bănuise că era vorba despre pneumonie. Simpla idee că avea să moară din cauza asta îl îngrijorase; rămas singur cu ea, întrucât locuința nu avea deloc un personal numeros cum probabil era ea învățată, făcuse tot ce știuse mai bine pentru a-i potoli febra și durerile. Zylphia nu avea să știe că plânsese în somn, că fusese alinată de brațele lui. Nu putea ști cât de slab era Silas cu adevărat și cât de tare se temea de neființă, a ei, nu a lui. Nu credea că se temuse vreodată pentru cineva așa cum o făcuse pentru ea.

—Unde e cățeleșul meu?, întrebă ea brusc.

—Mâncam mai devreme, o tachină brusc.

Ochii ei se făcură mari:

—Ce?!

Silas rânji, își drese glasul și se ridică. Apoi se duse spre zona în care plasase un coșuleț. Avusese grijă și de câinele-lup pe care ea îl luase din pădure, chiar dacă el unul ura animalele. În sinea lui sperase că Zy avea să se trezească și că avea să facă ceva util cu animalul. Spera încă asta și când ridică ghemotocul de blană care se întinse familiar în mâna lui și îl lăsă în poala ei. O observă oftând ușurată și începând să cerceteze cu mâini sigure animalul. Era bine. Erau bine.

Bătaia din ușă îi spuse că venise și masa ei.

Iar Silas avea să se asigure că Zylphia era bine. De atunci, de când îi pusese nenorocitul de inel, devenise responsabilitatea lui. Ea și nenorocitul ăla de câine.

***

Maximilian Carter știa că o consultare a fetelor decurgea întotdeauna anevoios; ele nu discutau despre părțile corpului, ele fuseseră instruite să nu lase pe nimeni să pună mâna pe trupul lor, iar Max înțelegea asta, în calitatea lui de duce, deși nu se simțise niciodată astfel, un duce. Adevărul era că se simțea mai mult un om de rând, un medic pur și simplu. Totuși, când, după ce o ajutase pe lady Rothgar să nască, se dusese să o consulte pe Chastity Cardinham, își dăduse seama că fetele Cardinham nu era crescute ca orice alte fete ale unui gentelmen. Așezată în pat, cu părul vâlvoi și zâmbind îmbujorată la ceva ce ascunse sub pernă imediat ce îl zări, Chastity se strâmbă, așa cum o domnișoară nu ar fi făcut niciodată, și își încrucișă brațele la piept.

Chastity era o fuziune între Melody și Bryght: păr negru, totuși cu tente roșcate, ochi albaștri, buze pline, un corp care de aici părea apetisant. Avea șaisprezece ani și promitea să fie o frumusețe evidentă.

—Tatăl tău mi-a spus că ești bolnavă. Are dreptate?

—Da, mă doare în...

Max ridică rapid o mână pentru a o opri. Aici nu era vorba despre o adolescentă bolnavă, ci, pur și simplu, despre o adolescentă. Își lăsă geanta pe un scaun, moment în care atenția îi fu atrasă de o ușiță aproximativ deschisă din care păreau că se scurg pensule, culori și haine. Se îndreptă spre dulap, ignorând strigătele ipohondrei:

—Ce crezi că faci?

Max deschise larg dulapul, descoperind o pictură pe un șevalet, metodic ascunsă de ochii publicului. Cine ar fi crezut că Chastity Cardinham era o artistă? Putea observa tușele, culorile aprinse, calde, roșu, portocaliu, crem și roz. Era un amurg, iar nu asta făcea imaginea luxuriantă șocantă, pentru că, în final, era vorba despre un peisaj. Nu. În centrul imaginii se aflau o femeie, o femeie care se chinuia să treacă de etapa copilărie, o metamorfoză a vârstelor. Nici asta nu ar fi trebuit să șocheze – portetele se purtau –, ci faptul că femeia dădea toate semnele că voia să fie pictată goală. Îi zărea oasele delicate ale claviculei și un sfârc deja construit. Max zâmbi, conștient de cât de bine construise Chastity această imagine, ca și cum se pictase pe sine, într-o oglindă.

—Impresionant, domnișoară Cardinham! Nu știam că domnișoarele binecrescute pictează nuduri. Sau că ele sunt conștiente de faptul că au sâni.

—Nuduri? Chastity se arătă profund jignită de cuvintele lui, dar în același timp vocea sună anormal de falsă. Nu este... Eu nu... Nu! E o... O...

—O femeie goală, zise Max. Își duse gânditor mâna la bărbie: Ar trebui să fii mai realistă când faci sânii, să știi. Adeseori sunt asimetrici.

—Chiar așa?

Max zâmbi, se întoarse spre ea și ridică ironic o sprânceană. Chastity roșii mai puternic, își încrucișă brațele la piept și se bosumflă:

—Mă vei spune tatei?

Așa ar fi trebuit; înțelegea grija aproape ridicolă a părinților cu privire la fiicele lor: curiozitatea năștea bastarzi și crea probleme. Totuși, nu știa exact de ce era Rothgar în stare, iar fata aceasta avea un talent real.

—Nu, dacă îmi răspunzi la o întrebare: de ce te prefaci bolnavă?

Chastity oftă, ispășită și spuse simplu:

—Pentru că mama era însărcinată, tata voia să ne refugiem la țară ca să nască liniștită. E mai bine pentru ea și pentru copil. Nu vreau să plec din Londra când mai sunt două săptămâni până la expoziția artistică! Trebuie să o văd!

Ah, zelul specific vârstei dublat de pasiune.

—În cazul acesta, domnișoară, recomand odihnă și supe. Își ridică geanta și privi spre fata al cărei zâmbet înflorise pe chip, din nou. Și, Chastity, fii atentă cu ce anume pictezi și unde lași asta. Nu ai vrea să legi un scandal de numele tău.

***

Ar fi mințit dacă ar fi spus că nu o dorea pe soția lui; chiar și revenindu-și din boală, slăbită fiind, prin urmare, o dorea, iar acum, când o știa de partea cealaltă a cortinei, îmbăindu-se, simțea un unghi de gelozie pentru câinele așezat în coșul pus pe balansoar și care avea cu siguranță o priveliște divină. Silas își spuse că nu avea de ce să se rușineze de erecția lui; era bărbat, ea era femeie, mai mult chiar, femeia lui. Îi spusese lui Maximilian că nu avea să se atingă de ea, dar Silas Davis obișnuia să mintă. O făcea încă de când devenise conștient că orice ban aparținea lui Bell, nu lui și lui Blue, și că așa risca să moară de foame, de frig, de boală. Își amintea o zi când Blue nu avea decât trei ani și făcuse febră; alergase de colo colo pentru a găsă un medic pentru ea; tratatmentul fusese greu de achiziționat; el unul renunțase la cămașă în toiul iernii și la cizme. Blue se făcuse bine, trăise, crescuse și acum era soție, mamă.

Apa clipoci în momentul în care Zylphia își ridică trupul. Vedea conturul fundului și al șoldurilor. Oare cum arăta fundul ei din spate? Ah, la naiba! Trebuia să știe acum! Începu să se dezbrace în timp ce se apropia de cada pregătită pentru ea. Văzu un umăr gol, apoi părul negru, revărsat pe spate, până în jurul taliei. Vedea apoi fesele rotunde, perfecte pentru mâinile lui. O coapsă plină se întrezărea, un sân obraznic. Când Zy îl detectă, trsări și își acoperi sânii cu ambele mâini:

—Silas!, icni femeia. Te rog, pleacă! Nu am terminat și...

—Știu, îi spuse el, acum cu adevărat dezgolit. Ochii lui Silas detectară roșeața obrajilor ei, evidentă acum, dar observară și privirea cercetătoare. Era un exemplar masculin redutabil; știa asta. Avea tot trupul lucrat, muncea cot la cot cu oamenii lui, se antrena constant cu pumnii, participa la concursuri pugiliste pe care, adesea, le măsluia. Își cunoștea mâinile brăzdate de vene, pieptul acoperit de un păr brun, pe acoluri. Mă ațâțai?

—Ce tot spui acolo?, întrebă Zylphia. Nu făceam asta, domnule! Nici nu aveam idee că... te uiți. Silas se apropie mai mult și își lăsă mâna pe fundul ei, strângând ușor. Avea o aluniță acolo, una pe care el nu o văzuse niciodată și pe care nu ar fi trebuit să o vadă niciodată. Mâinile ei abandonară sânii, aproindu-se peste palma lui mare, acum întoarsă într-o parte. Silas...

—Nu ar fi trebuit să mă culc niciodată cu fiica lui Wine Cardinham. Îi prinse degetele și i le duse la buze. Am mușcat mâna celui care m-a hrănit.

—Nu spune asta... Zylphia își așeză palma peste buzele lui. Nu ai fost niciodată un câine pentru noi.

Poate că avea dreptate sau poate că se înșela amarnic; Silas nu avea de unde ști și nici nu voia, nu după cuvintele pe care le aruncase. Își scoase limba și îi linse ușor palma, ochii ei dilatându-se vizibil; îi plăcea, iar pe el îl excita să știe că îi producea plăcere. Își strânse mâna pe fesa ei și rânji, mușcând podul palmei. Zylphia icni și dădu să se retragă, dar fu evident că el nu avea să îi dea drumul, nu când îi prinse încheietura și o ridică brusc din apă. Protestele ei fură zadarnice, căci Silas ajunsese deja cu ea în pat, o aruncă pe acesta și zâmbi în fața roșeței din obrajii ei.

—Silas..., șopti tânăra lui soție.

—Zylphia, tocmai mi-am dat seama că nu te-am sărutat. Niciodată. Așezându-și mai întâi un genunchi între picioarele ei, apoi pe celălalt, Silas rânji când îi întâlni mina nerăbdătoare. Zylphia fusese întotdeauna curioasă, iar el voia să îi satisfacă această curiozitate aucm. Avea tot dreptul că o facă. Buzele ei rămaseră ușor deschise în așteptarea sărutului. Silas se apropie cât de mult putu de acestea fără a le atinge vizibil. Respirația amândurora se precipită. Voia să îi muște buzele, să le devoreze. Probabil că vicontele tău cel pretențios nu te-a sărutat niciodată așa cum vreau eu să o fac. Își aplecă fruntea și îi sărută obrazul încins, evitându-i buzele. Să te devorez, să te înghit, să te mestec. Vreau să te sug, să te las fără respirație. Vreau să îți fac totul, să te distrug pentru orice alt bărbat, să te corup.

—Silas..., șopti Zylphia din nou, devenind conștientă de umezeala care se acumula între picioarele ei. Cuvintele murdare o excitau; își dăduse seama de asta de când citea literatură erotică. Dar cuvintele lui Silas o înnebunea de-a dreptul, o făceau să își dorească să se frece de el, să îl implore să îi arate cum fusese când își pierduse fecioria și dacă putea să fie cu adevărat magic, așa cum spusese mama că trebuie să fie. Sărută-mă!, îi ceru.

—Ce vrea doamna, zâmbi Silas.

O debusolă când începu să se lase în jos, pe trupul ei, cu un rânjet pervers întipărit pe chip.

—Ce... Ce crezi că faci?

—Te sărut, îi spuse. Așa cum te-ar săruta orice nelegiuit, nu un filfizon de-al tău. Acum, fii fată bună și desfă picioarele.

—Silas, nu te pot lăsa să faci asta, îi spuse îngrijorată. Nu cred... Nu...

—Mă sfidezi? Zylphia înghiți în sec. Nu era sigură dacă lucrurile trebuiau să decurgă așa. Nu știa dacă trebuia să se întâmple asta. Promit să mușc, îi zise el și îi forță genunchii să se depărteze. Mmm, dar ce avem noi aici?

—Oh, Doamne!

Zylphia nu își dădu seama dacă icni de rușine sau de plăcere când buzele lui o sărutară cu adevărat, într-o zonă intimă a trupului. Nu citise niciodată despre asta și, din lecțiile de biologie și reproducere pe care tata insistase să le ia, nu știa dacă era necesar ca asta să se întâmple pentru ca oamenii să se împerecheze. Dar probabil că nu era despre împerechere, ci despre hedonism, despre plăcere. Mâna lui îi mângâie interiorul coapsei, apoi continuă spre feminitatea sa, apăsând în trupul ei cu un singur deget.

—Ești teribil de strâmtă, îi șopti el, iar răsuflarea lui fierbinte o făcu să înghită în sec. Și ai un gust divin.

Prin urmare, o mâncă la propriu. O linse, o gustă, înghiți totul din ea, apăsă pe mărgica dintre pliurile sale până ce simți că aceasta începe să pulseze. Când un deget se alături primului, iar mâna lui apăsă într-o direcție nebănuită, Zylphia aproape că se ridică de pe așternuturi, contrabalând punctul de plăcere care se forma în trupul ei. Ceva ciudat se acumulă în ea și se trezi că atinge paroxismul într-un mod pe care nu îl crezuse niciodată posibil, trupul ei țâșnind pe fața lui, pe așternuturi. Acest lucru păru că îi face cu adevărat plăcere lui Silas care continuă să o stimuleze până ce termină. Abia atunci îl simți deschizându-și pantalonii, văzu prea puțin din monstrul din pantalonii lui înainte de a-l simți împingându-se în trupul ei lubrifiat. Asta acumulă din nou tensiunea ei și juisă din nou, Silas retrrăgându-se când plăcerea ei îl împinse la propriu în afară. Îl simțea gigantic, umplând-o complet, iar trupul ei nu era pregătit să îl primească pe de-antregul. Totuși, Silas împinse cât de mult putu în ea, simțind că ajunge la capătul răbdării când ea îl strânse într-o teacă imposibil de strâmtă.

—Zylphia, dă-ți drumul acum!

—Nu cred că mai pot..., oftă ea, agățată de trupul său.

—Acum!, ceru el, iar Zylphia îl strânse și mai tare, scrâșnindu-și dinții și icnind în urechea lui când un nou orgasm îi gâdilă vintrele. Așa, Zy. Ah, Doamne!

Cu ultimele zvâcniri, Silas se retrase din ea și ejaculă pe trupul ei, mișcându-și mâna în jurul clitorisului ei, prelungind plăcerea, până ce Zy îl imploră să înceteze. Niciunul nu își aminti când adormi, dar amândoi încetară să mai viseze, asta pentru că realitatea fusese categoric mult mai satisfăcătoare.

***

Anne obosise. Era de zile bune pe drumuri, avea impresia că cizmele urmau să îi rămână fără talpă, o dureau toate oasele și simțea acut nevoia de a face baie. Trebuia să facă baie pentru binele sănătății ei mintale. Totuși, soțul ei nu voia nici măcar să audă de vreo pauză. Când stomacul îi trepidă din nou, iar un domn care trecea pe lângă ea o privi, Anne roșii și strigă furioasă:

—Până aici! Wine, care mergea cu câțiva metri înainte, metri care ei i se păreau kilometri, se opri și își întoarse privirea spre ea. Wine, chiar nu mai pot să merg. Îmi este frig, îmi este foame, mă doare tot corpul. Te rog... E clar că Albany ne-a păcălit. Oftă și se sprijini de podul care făcea trecerea din oraș spre docuri. Nici nu știu de ce ne-am încrezut în el în primul rând. Își sprijini coatele de pod și își trecu mâinile prin păr, disperată. Zy nu e aici. Silas nu e aici. Cine știe pe unde au luat-o de fapt? Situația este oricum consumată. Eu... eu am pierdut deja... Noi am pierdut-o deja.

Trupul lui Wine se insinuă cald lângă al ei. Mâna bărbatului se așeză pe umărul ei, iar bărbia i se sprijini de creștetul său. Marie își închise ochii și inspiră aerul rece din jur. Așa era mereu în vest, mai frig. Iar ei nu erau pregătiți pentru asta. Își trase nasul, conștientă de faptul că începuse să lăcrimeze. Silas Davis cel fără inimă îi luase copila, își bătuse joc de ea și acum profita de situația creată. Profita de ea.

—Marie, iubito... Te rog, nu mai plânge. Chiar nu am ținut cont de limitele tale zilele acestea, nu-i așa? Lady Cardinham nu spuse nimic, ci doar se întoarse și își strânse mâinile în jurul mijlocului lui Wine. Dacă ar fi fost măcar sigură că Silas era pe jumătate bărbatul care era Wine... Gata, iubito, gata. Nu mai plânge. Jur să îl omor.

—Nu! Marie își ridică fruntea, conștientă că mai avuseseră odată conversația asta. Îți amintești ce s-a întâmplat cu Albany acum cinci ani, nu? Pentru asta, Wine, nu vei omorî pe nimeni. După o pauză, își așeză degetele pe buzele lui, oprindu-i protestul: O vom învăța pe Zy cum să o facă dacă simte nevoia asta.

Wine o privi încruntat în continuare, dar mormăi mulțumit. Apoi, dintrodată, Marie se trezi săltată. Se prinse cu mâinile de gâtul lui icni ușor, uitând o clipă de griji.

—Să mergem!

—Nu mă poți căra așa! Wine, ești și tu obosit, iar eu sunt grasă...

—Ah, dar observ că cineva nu a fost iubită deloc zilele acestea!, se auzi glasul jucăuș al lui Wine, același glas de care se îndrăgostise cu douăzeci de ani înainte, aceeași voce care îi crea fiori pe șira spinării. Capul lui se aplecă spre al ei: Pregătește-te pentru compensare, iubito.

Fu suficient ca Marie să zâmbească. Măcar, în final, se aveau unul pe celălalt, lucru pe care categoric și-l dorea și pentru fiica ei. Și-l dorea pentru oricine, inclusiv pentru Silas Davis și pentru sufletul lui care devenise atât de singuratic.

Chastity Cardinham va semăna cel mai mult cu Summer.