Am visat că un lup mare și rău mă mânca, tati...

- Zylphia Cardinham către Tatăl ei, despre coșmaruri, 1794

*

Nu fu greu să îl găsească pe Owen, de fapt, și să rămână în compania lui la un pahar cu coniac și un trabuc. Totuși, să stea acum față în față cu Maximiliam după ce înțelesese că o examinase pe Zy îl făcea să se simtă atât de prejos. Ducele era de o moralitate ireproșabilă; nici măcar nu fusese vreodată văzut tăvălind târfe, în timp ce fratele lui, mai ușor de suportat datorită decandenței sale, se culcase cu toată populația de văduve din Londra după Silas. Max era greu de suportat, mai ales de Silas pe care conștiința îl deranja acum mai mult ca niciodată. I se adresase josnic lui Zy, fusese un monstru cu sufletul și cu trupul său. Se mira dacă fata nu ar încerca în continuare să fugă din custodia lui. Mâncase și înțelesese că și Zylphia o făcuse, în camera pe care ducele i-o pusese la dispoziție. Oricât de mult îi displăcea să rămână pe loc, nimeni nu s-ar fi gândit să îi caute aici, drept care trebuia să rămână măcar până în zori când aveau să pornească pe o rută directă spre Gretna Green. Nu s-ar mai fi oprit de prea multe ori după aceea.

—Am cerut să se se pregătească baia lady Zylphia și pentru angajatul tău. Înțeleg că veți pleca de dimineață. Permite-mi să vă ofer merinde pentru drum. Silas mormăi în semn de acceptare. Nopțile sunt reci acum, așa că vă dau și pături, mai ales pentru lady Zylphia pe care am înțeles că ai deflorat-o ca pe una dintre femeile tale ușoare și pe care ai continuat să o brutalizezi verbal după aceea.

Max îi aruncă în față păcatele, ca un sfânt ce era, cu atâta nonșalanță, încât la începu Silas nu înțelese că fusese certat, dar, ulteriror, se înfurie înaintea moralei sale.

—Nu sunt aici ca să mă tragi la răspundere, îi spuse. Ți-a spus ea că...?

—Nu este nevoie, îl întrerupse Rowland – Silas ura să fie întrerupt! Sper că înțelegi că este rănită și că orice plan măreț de-al tău de a o avea în următoarea săptămână este pură utopie. Mureai dacă erai puțin mai blând cu o femeie lipsită de experiență?

Acum, Silas roșii. Nu, nu ar fi murit. Își recunoștea vina aici.

—Oricum nu intenționez să fiu intim cu ea, îi spuse.

—Nu înțeleg. Te însori cu ea dar renunți la drepturile tale de soț? Silas aprobă. Max zâmbi într-o parte. Ce o fi cu voi, bărbații care vă îndrăgostiți de femei Cardinham?

—Nu sunt îndrăgostit, Carter!, tună Silas. Eu? Ai văzut puțin care este diferența dintre noi doi? Cum aș putea să iubesc așa o răsfățată ca ea? Cum aș putea să...? Și-a adus asta asupra ei singură! Se dusese în mahala după o carte deocheată. Poftim! Se aruncă din nou în scaun, conștient că se ridicase pentru a se răsti la un bărbat bine intenționat.

—Dacă pui problema așa și chiar nu o poți suporta, mă însor eu cu ea, spuse rapid Rowlan. Silas rămase de-a dreptul uluit de această propunere. Zylphia este o tânără domnișoară încântătoare; am dansat cu ea de câteva ori și îți spun că aș fi norocos să fie ducesa mea.

—Tu?! Max aprobă discret. N... nu!, spuse rapid Silas, prea rapid. Adică, nu aș putea știind că probabil... probabil îmi poartă copilul!, găsi în final o scuză plauzibilă. Copilul meu va fi crescut de mine, nu de tine!

Maximilian oftă.

—Prea bine, Silas. Totuși, sper că nu ești suficient de naiv, încât să crezi că în momentul acesta nu ți-ai pus în cap toți Cardinhamii. Dacă vrei să o păstrezi pe lady Zylphia după ce revii în Londra, va trebui să lupți. Am înțeles că celor trei frați nu le plac, în general, bărbații care seamănă prea mult cu ei. Să menționez că Wine Cardinham e un pugilist istoric?

Silas mormăi în direcția lui Max, se ridică din scaun și plecă pur și simplu. Nu îi era frică de nimeni! Lasă-i să vină și să încerce să i-o ia pe Zylphia. Și pe copil, evident, își spuse imediat, realizând că nu se gândea nicio secundă la niciun copil. Asta conta, evident.

***

Lucrurile ar fi putut merge și mai rău, își dădu Zylphia seama în timp ce o servitoare o ajuta să se îmbrace cu o cămășuță de noapte simplă. Părul îi era încă umed, așa că insistase să nu fie prins. Voia să îl pieptene bine înainte. Prin urmare, după ce mâncă puțin, se așeză în fața șemineului din camera pe care lordul Rowland i-o pusese la dispoziție și începuse să se ocupe de descâlcirea buclelor negre din capul ei. Ar fi putut să o lase pe servitoare să facă asta, dar își dorea un moment de liniște, de intimitate. Trupul i se înmuiase după ce făcuse o baie, nu mai era atât de conștientă de lucrul pe care îl pierduse. Se relaxase suficient. Ceaiul o ajutase și mai mult. Totuși, momentul acesta de liniște nu avea să dureze. Nu putea să dureze.

Tresări când ușa camerei se deschise. Silas o privi o clipă, mormăi ceva, apoi începu să își scoată hainele. Observă că și el se spălase – nu mai era nicio urmă de sânge pe el –, că avea părul încă umed și că era categoric obosit. Probabil că venise pentru a o verifica. La urma urmei, se alesese cu ea în grija lui, iar Zy intenționa să îl elibereze curând de povară.

—Sunt bine, Silas, îi spuse. Poți să te odihnești, acum.

Silas ridică amuzat o sprânceană – era cu adevărat un bărbat frumos când zâmbea – și începu să își scoată cămașa. În cărțile ei acesta era momentul în care bestia scoțiană care răpise biata copilă își făcea de cap cu ea, iar Zy se simțea ca o eroină prostuță care, în sinea ei, abia aștepta asta. Da, Silas o avusese deja, dar asta nu însemna că nu o mai putea avea încă o dată. Cum ar fi fost ca de data aceasta să fie și ea conștientă de ce se întâmpla, să participe cu interes, să exploreze? Își mușcă o clipă buza și lăsă peria să în cadă în poală.

—Ce faci?

Silas, care terminase cu cămașa și care își scotea în evidență abdomenul sculptat, reveni asupra patului și trase păturile.

—Nu te pot lăsa să dormi singură. Dacă te hotărăști să fugi în toiul nopții și te pui singură într-un pericol și mai mare decât acela de a fi măritată cu mine?

Adevărul era că această fugă îi trecu o dată sau de două ori prin minte, dar ce îi dăduse Rowlan o moleșise atât de tare, încât realizase că nu avea cum să ajungă prea departe înainte de a fi prinsă. În plus, i se părea că vremea se strica.

—Nu pot... Adică... Noi nu puteam să dormim împreună!

Descălțându-se, Silas se aruncă la propriu în pat, ocupând mare parte din acesta cu trupul lui masiv, și se rezemă de perne:

—Zy, nu-mi amintesc să fi fost așa pudică.

—Sunt!

—Serios? Știi ce am găsit lângă pieptănul tău lângă o librărie din mahala? Zylphia începu să își dea seama despre ce fusese vorba, așa că și fața începu să îi roșească. Era o carte pe care o domnișoară necăsătorită așa ca tine nu ar trebui să o citească. Începea abrupt din câte am văzut, cu el care își trecea mâna peste tot peste trupul ei și...

—Sunt pentru frații mei!, spuse rapid.

—Da, da, rânji Silas. Nu mă deranjează ce citești sau ce speri, Zylphia. Totuși, nu face pe fecioara rușinoasă cu mine. Acum, vino aici!

Ridicându-se de pe scaun, Zylphia se apropie temătoare de pat, dar nu se trânti în acesta așa cum îi indicase Silas.

—Știi că practic eu sunt o fecioară rușinoasă, nu? Știu că... Adică știu... Dar, adevărul este că nu am fost deloc conștientă de ce s-a întâmplat. Nu știu mai nimic. Asta echivalează cu o lipsă de experiență.

Privind-o, Silas își încrucișă brațele la piept. Nu înțelegea de ce adusese argumentul ăsta, dar dacă ea credea că urma să scape astfel de el se înșela teribil. Dintr-o mișcare rapidă, o prinse de mână și o trase în pat, lângă el. Zylphia icni, părul i se prinse sub ea și rămase lângă el, pe burtă.

—Asta intenționezi să îi spui vicontelui ăluia al tău? Că ești teoretic fecioară? Cred că va spune că teoretic se însoară cu tine dacă te stabilește într-o casă și te vizitează de două ori pe săptămână în calitate de amantă a lui.

Zylphia roșii. Thomas nu ar fi făcut niciodată asta, dar invidiosul de Silas nu avea cum să știe acest aspect. În concepția lui toată lumea era malefică.

—Silas, nu mă mărit cu tine, îi spuse simplu.

Se întoarse pe spate, începânsă să se acopere cu pătura și lăsându-și părul răsfirat pe perna de lângă ea.

—Am auzit de femei isterice după deflorare, dar ca tine, mai rar.

Roșeața îi invadă din nou chipul și îl privi urât:

—Nu înțelegi, Silas! Nu te iubesc! Nu...

—Nu e nevoie de iubire, pufni el. Iubirea e abureala pe care le-o servim femeilor pentru a se culca cu noi. Dacă tu crezi că e altceva, ești, categoric, doar o copilă. Copilă care se va mărita cu mine în mai puțin de trei zile, să știi.

Ah, dar încăpățânarea lui o înnebunea!

—Voi pleca pe continent, să știi!, îi spuse furioasă. Scandalul va fi uitat într-un an sau doi.

—Cu Napoleon acolo?, pufni Silas. Succes! Sunt convins că te vei și întoarce pentru a-ți reabilita numele. La un moment dat.

Conștientă de faptul că așa era, că era posibil să nu supraviețuiască din moment ce francezii monopolizau întreaga Europă în acest moment, Zylphia se strădui să găsească altă soluție:

—Voi pleca cu Paris în colonii atunci!

—Să faci ce anume? Să devii amanta unui mustăcios republican?

Zylphia scoase un sunet exasperat și își dădu ochii peste cap:

—De ce mi s-a întâmplat mie asta?

—Se întâmplă și lucruri mai rele oamenilor, comentă bărbatul, se întoarse

—Mai rău decât să fiu drogată și violată?

Își dădu seama ce spusese în clipa în care simți trupul lui Silas devenind rigid lângă al ei. Ochii lui se modificară, trupul îi fu imediat conștient de alarmat. Acum era momentul în care Silas pe care îl cunoștea se apăra.

—Nu te-am violat!

Ar fi trebuit să o lase baltă, dar Silas obișnuia să o rănească atât de mult prin vorbele și prin faptele lui, încât nu voia să o lase baltă tocmai acum.

—Nu eram conștientă, nu știam ce fac și m-a durut. Mă doare și acum, adăugă ușor rușinată de această mărturisise.

—Nu știi nimic despre durere!, i-o tăie Silas, iar trupul lui se întoarse spre al său, presând-o furios în saltea. Nu era prima dată când îi simțea mirosul acestui bărbat și când își dădea seama că semăna mai mult cu un animal decât cu un om: totul era atrăgător la Silas, adeseori până și întunericul din sufletul lui, întuneric care promitea să o distrugă. Nu te-am violat!

—De parcă ai ști... Pur și simplu ai făcut ce credeai că e mai bine. Dar nu a fost așa, Silas. Sunt recunoscătoare că nu îmi pot aminti chiar totul. Dacă așa mă simt acum, după ce s-a întâmplat, nu vreau să știu cum m-aș simți dacă aș cunoaște fiecare detaliu.

Involuntar, lacrimi începură să șiroiască pe obrajii ei, iar Silas se simți mai mult decât prost pentru ceea ce făcuse. Ar fi trebuit să își riște viața înainte de a o avea. Să o atingă pe una ca ea fusese greșit, era greșit. Oftă și se întoarse pe cealaltă parte. Nu avusese niciodată o femeie împotriva voinței ei, iar Zy spusese chiar „Te rog!", se frecase de el și îl ademenise. Ceva din ce spunea ea era chiar adevărat: nu fusese conștientă de ce face, iar acum, prăpasia dintre ei părea de netrecut. La urma urmei, profitând de o femeie inconștientă nu fusese mai bun decât demonii lui, demoni care i se insinuaseră în minte de la zece ani, de când, într-o zi tomnatică, începuse să o caute disperat pe Blue. Își amintea că ajunsese în dărăpănătura care le servea drept adăpost, o căutase înnebunit, nu o putuse găsi, apoi îl confruntase pe Bell. Bell îi râsese în față, spunând că o dăduse pentru a produce și ea ceva. Gândul că sora lui, copila pe care o văzuse ieșind din trupul altui copil, o fată de doisprezece ani, urma să fie brutalizată de un grup de aristocrați bolnavi aproape că îl îmbolnăvise. Nu mai știuse ce face, se lăsase prins și dus în grota lor. Și acum reținea mirosurile, pipăielile. Cineva îi spusese să îi lingă penisul, altcineva îl trăsese de păr. Adevărata disperare intervenise în clipa în care își dăduse seama că Blue nu era, de fapt, acolo. Atunci se întâlnise cu bărbatul pe care îl și rănise mortal, cu vicontele de Cyn, răposatul viconte, tatăl lui Paris. Atunci când demonul pusese mâna pe el, Silas răbufnise, îi luase cuțitul de la cingătoare și în înjunghiase. Iar sângele care îl împroșcase îi provocase plăcere; acel bărbat nu mai fusese capabil să rănească pe nimeni după el. Câteva zile mai târziu, murise, iar Paris fusese lăsată în grija lui Wine Cardinham care îl și găsise pe el, pe Silas, și îi oferise adăpost. Purta cu sine memoria acelei nopți, chiar dacă puțini erau cei care știau că fusese în viziunea unor diavoli cu ani în urmă și că întunericul lor îi atinsese sufletul iremediabil.

Mârâi când își dădu seama că Zylphia începuse să plângă și să tragă pătura după sine. Nu putea să adoarmă cu victima lui atât de aproape de el. Nu când se simțea vinovat. Tot ce îi oferise Wine fusese blândețe, iar el nu putuse să aibă grijă de fiica lui.

—Poți să nu te mai smiorcăi? Nu pot să dorm!, îi spuse.

—Mai lasă-mă în pace!, se răsti Zylphia la el și se ridică pentru a trage pătura de sub trupul său. La naiba! Ești cât un elefant!

Numai că atunci când se dău la o parte pentru a o lăsa să se flancheze cu pătura, Zy trase, iar rezultatul cu acela că se rostogoli afară din pat. O auzi incnind și sări numaidecât din pat.

—Zy!

Logodnica lui prematură începu să plângă și mai tare, înfrântă de o plapumă, rămasă la pământ. Silas oftă, se abținu să nu râdă, se ridică la rândul său și o ajută să se ridice. Deși ea se împotrivi la început, se lăsă moale în brațele lui. Silas se lăsă în pat alături de ea, învelindu-se și învelind-o. Nu dormise niciodată alături de o Cardinham. Avusese întotdeauna camera lui în casa lui Wine. Dar Zylphia se ascunsese adesea în camera lui, îl spionase. Pe ea o cunoștea cel mai bine.

—Îmi imaginam asta așa diferit..., șopti ea, continuând să suspine la pieptul său. Atât de diferit...

Silas nu își amintea prea bine noaptea în care își pierduse chiar el virginitatea, dar se întâmplase cât timp fusese la școală – Cardinhamii deschiseseră drumul universității pentru el – , cu o femeie dimprejur. Nu fusese cea mai bună performanță a sa, nu fusese deloc bine, nici măcar pentru el. Din acest punct de vedere, o putea înțelegea. Și voia să o aline. Silas nu era numai rău. Când timpul o cerea, putea să își arate și latura umană. Putea face asta.

—Dacă te face să te simți mai bine, te ascult, Zy. Cum ți-ai fi dorit să fie primul tău contact sexual?

—Vei râde de mine..., spuse ea, iar ochii roșii îl priviră. Abia acum realiza Silas că avea niște ochi superbi, unici. Era minunantă. Silas dădu negativ din cap și își lăsă degetele să îi dezmiardă părul. Voiam să fie flori în cameră, pe pat, pe jos. Îmi imaginam că se va întâmpla vara și că aerul călduț va intra de pe un balcon. Îmi imaginam prima dată în noaptea nunții, cu soțul meu. Mâna ei se ridică și se odihni pe pieptul lui, deasupra inimi, începând să se joace cu pielea din jurul sfârcului. Silas se mișcă stânjenit, conștient de excitarea care începea să reverbereze din el. Mama mi-a spus că este magic. M-a făcut să înțeleg că este vorba despre magie la mijloc, știi. Când trupurile se contopesc, când inimile bat la unison...

Silas înțelegea ce voia să spună. Pentru el fusese magic, unic. Nu mai simțise asta niciodată așa ceva. Regreta să știe că pentru ea nu fusese deloc așa.

—Nu am stat niciodată goală în fața unui bărbat, șopti Zylphia, iar pleoapele îi deveniră grele. Sunt... Adică ți-am părut... Ei bine... Ți-am repugnat?

Era nebunie să îl întrebe așa ceva. Corpul ei plin exact unde trebuie, cu sâni mari, sfârcuri rotunde, coapse puternice. Era visul erotic al oricui, iar el era slab, foarte slab. Zy arăta ca o prăjitură franțuzească plină cu cremă, iar el voia să o guste. La naiba când se lăudase în fața lui Max că nu avea să mai pună niciodată mâna pe ea! Voia să își pună cel puțin mâna pe ea. Voia totuși să înceapă cu limba, să îi guste fiecare parte a trupului, cu atât mai mult triunghiul dintre picioarele ei.

—Ai fost frumoasă. Ești frumoasă, se corectă. Îi dădu la o parte părul și se aplecă, sărutându-i fruntea. Devenise dependent de a o simți.

Zylphia oftă și se cuibări la pieptul lui. Ceva îi spunea că nu îl credea. Trebuia să o facă să creadă, la naiba!

—Sunt obosită, șopti ea.

Înainte de a mai putea spune ceva, Silas o simți cum se cufundă în vise. Și, ciudat, și el adormi curând. Până în zori visă că sărută trupul ei de zeiță, că primește aceeași atenție din patea ei, că îi face tot felul de lucruri interzise și perverse. Viața îi pusese în brațe lui Silas de prea puțin ori un așa trofeu. Cumva nu voia să îl piardă. Nu voia să o scape din mâna lui.

Când se trezi, o înveli mai bine și începu să se asigure că totul era gata de drum. Ceru o cărămidă caldă pentru ea, pături și îi lăsă pe pat una dintre rochiile luate din Londra, simplă, dar comodă și curată. Deși își dorea să aibă grijă de ea și să o protejeze, trebuia totuși să fie atent să nu se piardă. Silas era conștient de faptul că de prea mult timp îi lipsea inima. Prin urmare, nu avea ce să ofere decât pe sine, cu totul. Și el nu voia să se piardă. Nu când atâtea suflete depindeau de mâna lui forte, inclusiv sufletul ei.

Clipind, ieși din dormitor și redeveni Silas Davis, bărbatul care conducea lumea întunecată din Londra.

Sunt leșinată de oboseală.