De ce ești așa ursuz? Răule!

Zylphia Cardinham către Silas, criză de nervi, 1794

*

Nimeni nu știa în general că Zylphia Cardinham își dorea să fie o fată rea precum verișoarele ei, Evangeline, Chastity, Maxine și chiar și micuța Pandora și Davina. Paris nu era verișoara ei, ci sora ei, și fuses o fată foarte, foarte rea când fugise de ducele de Albany, căsătorindu-se cu contele de Denborough și având o căsnicie fericită. Blue avusese întotdeauna foc în vene. Aphrodita, în schimb, dădea semne că avea să fie o fată bună, așa încât nu putea aspira să fie ca ea. Totuși, când încercase să bea alături de Evangeline niște scotch se înecase, tușise, a doua zi se simțise groaznic. Davina îi făcuse cu ochiul când îi împinsese un trabuc, luase un fum și aproape că își vomitase plămânii. Nu se uita la băieți așa cum o făcea Chastity, nu era nici măcar atât de inteligentă ca Maxine sau directă precum Pandora. Prin urmare, de la dorință la potențial era cale lungă, iar când redeveni conștientă Zy își dădu seama că era posibil să fi trecut din nou granița dintre ce voia și ce putea face cu adevărat.

Adevărul era că o ustura teribil între picioare, capul îi bubuia, stomacul i se răzvrătea. Ciudat. Nu mai simțise asta niciodată. Se simțea îmbătată cu mirosul lui Silas combinat cu iz de sânge. Pentru o clipă revăzu în mintea ei ochii lui întunecați privind-o, dilatându-se, parcă simți din nou buzele lui sărutându-i obrazul și trupul lui împingându-se în al ei. O strălucire de plăcere rămăsese doar atât, o amintire pe care parcă nu o putea ademeni să vină la ea. Gemu și încercă să se ridice, dar mișcarea constantă a trăsurii în care se afla îi făcu rău. Nu se mai putu abține și vomită.

—Aici!, îi indică glasul lui Silas, mâna lui o prinseră după gât și îi indicară ceea ce părea a fi o găleată. Gata, hai, liniștește-te! Gata... Nu îl auzise niciodată vorbindu-i atât de blând și, chiar dacă habar nu avea ce se întâmplase cu ea în ultimele ore, de ce se simțea așa de ciudat și de ce părea că uită constant ceva, Zy se simți alinată de trupul lui.

—Silas? Își ridică fruntea exact când batista lui îi șterse gura ca a unui copil. Ce faci? Ce Dumnezeu se întâmplă? Fruntea lui brăzdată de cute de încruntare o făcură să își dea seama că tot era nervos, furios, sâcâit. De ce ești așa ursuz? Răule!

Silas dădu găleata într-o parte, acoperind-o cu o bucată de lemn. Nu avea idee de ce trăsura lui Silas era dotată cu așa ceva și nici nu voia să știe.

—Ai spus asta și când aveai trei ani, oftă Silas, iar mâna lui se așeză pe fruntea ei, controlând-o rapid. Ai febră și pun pariu că îți este foarte rău. Zylphia, al cărei corp începu să tremure imediat și foarte violent, aprobă. Se pare că nimic nu s-a schimbat, nu? Spre deosebire de unu.

Glasul lui enigmatic o făcu cu atât mai conștientă de faptul că purta pe ea... Ce era asta? Se uită în jos realizând că nu purta, de fapt, nimic, în afară de o față de masă murdară, înroșită. Probabil era vin. Spera să fie vin. Se ruga să fie vin. Își ridică chipul, dându-și seama de starea în care se afla: avea părul desfăcut și probabil arăta ca naiba, se simțea mai mult decât murdară, lipicioasă, corpul o durea. Era cel mai ciudat mod în care se trezise vreodată, într-o trăsură, goală, cu Silas înaintea ei, cu dușmanul ei de moarte care o privea cu îngrijorare și cu superioritate, așa cum o privise toată viața lui. Și care o făcea să își dorească să îi dea un pumn în nas, așa cum își dorise întreaga viață a ei.

—Ce vrei să spui? Unde suntem? De ce sunt goală? De ce mă doare tot? De ce mi-e rău? De ce...? Ochii ei sclipiră când își dădu seama ce se petrecea, de ce treceau în viteză pe lângă dealuri, lăsând în urma lor case, oameni și civilizație. M-ai răpit!

Silas își dădu ochii peste cap. Bineînțeles că asta credea domnișoara dramă. Altceva nu avea mai bun de făcut decât să răpească fecioare și să le ducă Dumnezeu știe unde. Ei bine, nu chiar fecioare. Nu o slăbise din priviri de când se urcase în trăsură. Încercase să îi mențnă trupul cald, chiar dacă în timpul orelor scurse, patru la număr, Zy trecuse prin toate stările posibile. Gemete, rugăminți, febră. Până ce întreaga dorință ieșise din ea trecuse o eternitate, timp pe care penisul lui îl aprecia din moment ce nu uitase cum era să se afle într-un trup atât de cald și de strâmt. La naiba, era un pervers!

—Nu, îi spuse simplu. Mergem spre Gretna Green pentru că noi doi ne căsătorim.

Evident că nu se așteptase ca Zy să reacționeze astfel: îl privise de parcă nu înțelesese ce spusese, apoi ochii ei se măriră pe măsură ce cuvintele trecură prin filtrul minții, în timp ce fu conștientă de ce se petrecea cu viața ei. Apoi, ca și cum nu era de-ajuns cât de rănită era de fapt, se năpusti la ușa trăsurii și trase de ea. Silas o prinse la timp pentru a nu sări. Asta nu mai era Londra, iar de-acum terenul devenea accidentat. O săritură și și-ar fi rupt gâtul. Zylphia nu aprecie faptul că fusese prinsă înainte de a evada, așa că se întoarse spre el, îl lovi, se zbătu, dădu din mâini și lovi cu picioarele până ce aproape că își pierdu rochia improvizată. Când mâna lui Silas îi prinse un sân pentru a o ține în loc, Zy deveni conștientă de goliciunea ei și roșii puternic. Rămase imobilizată de mâinile lui, în poala acestuia, cu fundul dezgolit apăsând pe prohabul acestuia, prohab extrem de evident. Și cumva parcă al ei corp îl recunosc. Chestia aia a fost în mine, își zise deodată, amintindu-și durerea pe care o simțise când o pătrunsese pentru prima dată, modul în care o lărgise nemilos și egoist.

—Noi doi... Noi...

—Mă bucur că îți amintești, îi șopti Silas la ureche, iar respirația lui îi făcu trupul să se înfioare, inclusiv sfârcul care apăsă acum în palma lui aspră.

—Adică noi... Noi chiar... Noi... Cumva așteptase asta toată viața ei, momentul în care zeul grec din casa lor o atingea, dar faptul că se întâmplase așa, își amintea de oamenii din încăpere, de faptul că fusese intoxicată, de cuvintele lui: Probabil că voi ajunge în Iad pentru asta... Ah, păpușă, dacă mă recunoști vreau să ții cont de asta: să nu te prind că arăți un dram de plăcere perverșilor ăstora! Am fost răpită, spuse rapid. M-au luat din fața librăriei și era tipul ăsta ciudat care a mituit indivizii ăia răi și... Ochii începură să i se umple de lacrimi în timp ce își amintea mirosul dulceag al batistei, modul în care fusese transportată, pastila ingerată. M-au drogat acolo. Unde eram? Era ăla un...? Silas confirmă întrebarea ei mută. Da, fusese un bordel. Fusese într-un bordel. Eu am... adică am fost... o femeie ușoară? Pentru o seară?

Dacă nu ar fi fost glasul ei sfârșit și modul în care îi tremura în brațe, Silas ar fi râs de ea, dar situația era serioasă. Foarte serioasă. O acoperi, luându-și cu greu mâna de pe sânul ei, și continuă să o între picioarele ei, mirosindu-i părul, încercând să îi încălzească trupul.

—O femeie ușoară își vinde trupul pentru bani și o face cu mulți bărbați. Tu, Zylphia, nu ți-ai vândut deliberat trupul pentru bani și nici nu ai fost cu mai mulți bărbați. Ai fost doar cu mine.

Corpul ei păru să urle că da, așa era.

—Adică tu ți-ai pus aia în mine?

—De ce?, o întrebă ironic. Sperai la ceva aurit pentru descendența ta impecabilă?

—Nesimțitule!, i se adresă, animozitatea reintervenind între ei și reîncepu să se zbată în brațele lui. Du-mă acasă! Du-mă acasă, monstrule!

—Zy, mârâi Silas în urechea ei, faptul că am fost în tine înseamnă că știu exact ce ascunzi între picioare și știu exact cum se simte acest ceva. Și cum te tot foiești în poala mea, cum continui să îmi arăți sânii s-ar putea să vreau să fiu din nou acolo.

—N-ai face asta, îi spuse Zy. Adică... adică mă doare și... Silas își semeți o sprânceană, iar ea fu conștientă de faptul că era posibil să nu îi pese. Silas, trebuie să mă duci înapoi. Știu că sunt compormisă, dar am... Am un pretendent!

Strânsoarea lui Silas se înteți, făcând-o să icnească:

—Cine?, o întrebă acesta.

—Thomas Cutberg..., șopti fără să stea de două ori pe gânduri.

—Vicontele de Barbury?, întrebă neîncrezător Silas.

—Da, zise aproape sugrumată. El... el m-ar lua și... el...

—E un pămpălău, termină Silas propoziția ei.

—Ba nu!, îl contrazise Silas. Este generos, blând, iubitor și un adevărat domn. Este tot ce și-ar putea dori o fată!

Silas tăcu o clipă, încercând să își amintească în amănunt cine era Barbury. Vicontele era fiul unui conte care momentan era plecat în războiul de pe continent. Era un englez sadea, blond, cu ochii albaștri, palid, pe la un metru și șaptezeci și cini, slăbuț și sensibil, ca de obicei, care mergea la întâlnirile clubului de poezie și care preamăra curentul romantic al epocii. Scârbos!

—Ești îndrăgostită de el?, o întrebă Silas.

—Nu știu, mărturisi Zylphia.

—Bine atunci, oftă mulțumit Silas. Ne căsătorim în mai puțin de trei zile.

—Nu!, spuse rapid Zylphia. Nu voi permite asta...

Silas râse în fața curajului nebun de care dădea dovadă și această Cardinham.

—Nu ai nicio garanție că te va lua de soție acest viconte.

—M-ar lua! El... el mi-a promis asta. Zylphia roșii în timp ce simți privirea insistentă a lui Silas în ceafa ei. Noi doi am... El m-a curtat de la începu, mi-a spus că s-a îndrăgostit de mine și...

Silas se încruntă:

—Te comporți de parcă te-ai culcat deja cu el, Zy, când amâdnoi știm că erai virgină acum patru ore.

—Nu am făcut nimic, se încruntă Zylphia. Adică, ei bine, noi doi... Silas mârâi în urechea ei: M-a sărutat la un bal! Atât. Nimic altceva, scârbosule! Nu ar face nimic care m-ar compromite. E un domn!

Realiză că îl jignise subtil pe bărbatul care încerca să o ajute când îl simți rămânând bățos și îndepărtând-o de el, pe cealaltă banchetă.

—Da, așa sunt băieții născuți în groapa de gunoi a Londrei. Scârboși, deloc niște domni.

—Silas, nu am vrut să..., oftă Zylphia, dar când întinse mâna spre el, Silas se feri, iar privirea lui rece, privire întotdeauna rece, o făcu să se retragă: nu era bine să te pui cu el.

—Încă puțin și vei fi căsătorită cu un gunoi ca mine, milady. Ce crezi că va zice scumpul tău viconte atunci?

Privirea lui amuzată, ironică, vindicativă o făcu să se strângă, simțind cum ochii îi sunt din nou înțepați de lacrimi. Aici era mai mult decât vorba de ajutor: Silas o pedepsea pentru fiecare moment în care îl chinuise. Și nu credea că merita o asemenea pedepasă, o viață alături de el.

—De ce faci asta?, îl întrebă. Știi bine că te urăsc. Tu mă urăști. Noi doi nu ne placem deloc...

—Este singura modalitate, Zy, oftă Silas, iar faptul că nu negă nicio clipă că nu o putea suporta o duru extrem de tare. Din câte știm acum, probabil te numesc toți târfa lui Silas Davis. Pentru că asta ai și fost pentru o seară: ai fost doar a mea, să fac orice voiesc cu tine. Și am făcut.

Auzindu-l, Zy izbucni în lacrimi. Nu mai exista izbăvirea acum. Viața ei era condamnată.

***

În Luton era o persoană în mod exact la care putea apela. Maximilian Carter, duce de Rowland, avea o primă moșie chiar în aproprierea orașului, un conac impunător, construit și decorat însă cu bun-gust. Avea probabil un număr impresionant de camere, dar pe Silas îl interesa una în special, o cameră în care el și Zylphia să doarmă după ce fata va fi fost consultată de bărbat. Max Carter, fiul proprietarului de la Devil᾿s Luck și duce de Rowland datorită descendenței mamei sale, se afla în laboratorul lui, așa îi spusese majordomul care îi deschisese, dar avea să îi primească imediat. Bineînțeles că același majordom aruncă priviri alarmate spre Zylphia și fu aproape să cheme autoritățile când îl zări și pe George. Nu erau tocmai un convoi obișnuit pe un drum de țară.

Max văzuse însă aproape totul. Ajuns la douăzeci și șase de ani, își începuse cariera de chirurg când toată lumea știa că cei mai mulți nobili se ocupau de pământuri, de registre, nu de cadavre sau nașteri. Max, aparent, le putea face pe amândouă, bineînțeles cu un strop de ajutor din partea fratelui său, proaspăt ieșit de pe băncile universității, Owen, despre care se spunea că îi călca pe urme tatălui său. Silas putea vedea și singur asta, mai ales când fură poftiți într-un salon și dădu nas în nas cu Owen Carter, cu haian lui descheiată până în brâu, cu părul ciufulit de parcă de-abia se trezise, cu capul dat pe spate și, cu siguranță, cu o servitoare sub masă care se ocupa de o parte din el. Când ei intrară, Owen aproape că sări de pe scaun, se auzi un icnet de sub masă, iar el făcu ochii mari. La douăzeci și unu de ani, frații semănau izbitor, fiind, la rândul lor, copia fidelă a lui Damon. Moșteniseră de la el părul blond, chiar dacă Owen avea câteva tente portocalii în păr spre deosebire de culoarea pură, curată din părul lui Max. Ambii frați aveau ochii verzi și o înălțime de un metru și optzeci.

—Dumnezeule mare, ce se petrece?!, exclamă, iar Silas îl observă cum își încheie rapid prohabul. Servitoarea ieși atunci de sub masă, roșie la chip, și fugi după un moment stânjenitor.

—Și ție îți era rușine să intri îmbrăcată așa, comentă Silas spre Zylphia care făcuse cu adevărat o criză când auzise că urmau să intre în casa unui nobil cu ea arătând așa. Unde e fratele tău, Carter?

—În ceva laborator, spuse Owen și se apropie de ei, poftindu-i pe canapelele din spate, acolo unde lumina câtorva lumânări formau un loc retras, un cămin. Domnișoară, probabil că vă este frig și... Dădu să o atingă, dar Silas îl privi urât, așa încât Owen își feri mâinile. Am înțeles! Ar trebui să chem un medic? Ah, ce idiot sunt! Fratele meu e medicul aici!

—Exact, spuse Max din pragul ușii, ștergându-și mâinile pe un șervet. Și tu ar trebui să ieși, Owen. Domnișoara are nevoie de intimitate.

Owen ridică din umeri, îi zâmbi încurajator Zylphiei și fu mai mult decât fericit să plece din aceeași cameră în care categoric se găsea impresionant de multă dramă. Max oftă și privi în urma fratelui său, apoi îi făcu semn lui Silas să o conducă pe Zy după el. Silas dădu să o ia în brațe, dar ea aproape că îl lovi când încercă, așa că o lăsă să meargă singură. Un dormitor, probabil cel în care aveau și să stea, era mai mult decât pregătit pentru o consultație cu ea. Probabil că fusese rapid informat și, când venea vorba de Cardinhami la ananghie sau de Silas Davis cerând o favoare, Max se aștepta întotdeauna la ce era mai rău.

—Săptămâna trecută te-am văzut la balul familie Fairchild, îi spuse ducele de Rowland, făcând-o extrem de conștientă de faptul că și ea îl cunoștea. Ai avut un debut frumos, și tu, și verișoara ta, lady Zylphia.

—Vă mulțumesc, milord, îi spuse Zylphia.

—Te rog să iei loc acolo. Noi doi vom vorbi imediat. Domnule Davis, te rog să ieși.

—Poftim?, întrebă Silas. Nu ies. Rămân ca să...

—Este între mine și pacienta mea. Vreau să discut în privat cu ea. Te rog, fă-te util și găsește-l pe Owen. Cine știe în ce bucluc se mai bagă.

Silas își încrucișă brațele la piept:

—Ascultă aici, Carter, eu nu...

—Nu discut. Și, dat fiind că ați venit cu atât de puțin, cred că vrei să pleci cât de curând de aici și să te instalezi în vreun han din munți. Gretna Green, probabil?

Silas nu mai spuse nimic. Tăcu, privi spre ea. Zylphia se simți atunci victorioasă, de parcă ea câștigase bătălia cu Silas în seara aceasta. În cele din urmă domnul Davis o părăsi, lăsând-o să își înfrunte singură rușinea. Poate că nu era așa de bine să fie singură.

***

În timp ce Max își scotea uneltele, Zy își dădu seama că îi era teamă de doctori. De mică se temuse întotdeauna de ei, de poțiunile pe care le prescriau, de remediile lor în general. Nici nu înțelegea, de fapt, de ce avea nevoie de unul și, cu atât mai puțin, de ce acest medic era renumitul duce de Rowlan care sfida fiecare cutumă și care trata o categorie vastă de persoane, cosea răni, le dezinfecta, prescria medicamente pentru răceli, aducea copii pe lume. Max făcea tot ce putea pentru a ajuta oamenii, în general, și, se spunea, nu cerea niciodată bani. Auzise și ea zvonurile, dar nu voia pur și simplu să fie consultată. Voia să doarmă. Atât.

—Spune-mi, te rog, ce s-a întâmplat, lady Zy. Nu tebuia să fii la balul lui lady Denborough în seara aceasta? Zylphia aprobă, fiecare amintire reverberându-i în spatele retinei, făcând-o să își dea seama cum întreaga seara fusese, de fapt, din vina ei. Cum ai ajuns aici?

—Ei bine, trebuia să cumpăr o carte, când niște oameni răi m-au răpit, m-au vândut unui... unui...

—... bordel?, propuse Max fără ca măcar să miște un mușchi în timp ce continua să toarne lichid în niște pahare, să înmoaie ustensile. Domnul Davis era acolo? După de Zy aprobă, Rowland oftă. Știu că probabil îți este greu, lady Zylphia, dar trebuie să discuți cu mine și să îmi spui: s-a atins cineva de tine?

—A fost... adică... da, așa cred, murmură Zy, trăgând mai mult materialul pe trupul ei.

—Crezi? Max se întoarse cu fața spre ea, aducând cu sine un instrument și o lumânare. Vreau să urmărești focul. Zy făcu așa cum îi ceru.

—Silas... el... a fost o licitație și el m-a cumpărat ca să...

—Ca să te scape de potențialii cumpărători? Zy aprobă. Înțeleg. Probabil te întrebi de ce nu sunt deloc uimit de ce îmi spui. În ultimii ani s-a tot întâmplat ceva cu familia ta care a avut nevoie de atenția mea. Nu mă mai miră nimic, dar mă întristează. Îndepărtându-i haina până la brâu, în timp ce obrajii ei ardeau, iar roșeața se întindea până la piept, Max îi ascultă plămânii, apoi inima. O atingea atât de impersonal, încât în curând uită categoric de rușinea pe care o simțea. Privind roșeața de pe material, doctorul își ridică o sprâneacă.

—Vin!, spuse rapid Zylphia. E doar vin.

—Va trebui totuși să te consult. Când Zy îl privi încruntată, Max oftă. Silas Davis nu este cunoscut pentru blândețea lui. Îmi imaginez doar prin ce poți trece la câteva ore după ce ți-a fost răpită fecioria astfel. Blândețea din glasul lui o făcu pe Zy conștientă de emoțiile care o încercau. Oricând de rău, de tiranic și de ciudat ar fi domnul Davis, nu pot decât să mă bucur că a fost el și nu altcineva.

—Îl cunoști bine pe Silas?, întrebă Zylphia.

—Să spunem că noi doi avem o înțelegere, iar eu trebuie să îi consult oamenii din mahala atât cât pot, să mă asigur că sunt bine. Are grijă de ce e al lui. Să sperăm că regula aceasta ți se aplica și ție, milady. Zylphia aprobă, apoi, cu un oftat, îi urmă instrucțiunile.

Ulerior, după ce consultația se încheie și se alese cu mai multe medicamente și recomandări, Zylphia decise că avea să îl evite pe Maximilian Carter pentru totdeauna. Nu ar mai fi putut da ochii cu el niciodată după modul în care o consultase.

Care este povestea lui Albany? 

Vă amintiți, probabil, în cartea anterioară „Tentația și buzele ei pline" că Albany i-a promis lui Wine că se va însura cu o Cardinham. 

Dorința lui Albany a fost aceea de a o răpi pe Zy, ajunsă acum la vârsta măritișului, și de a se însura cu ea. 

Numai că oamenii pe care Albany i-a trimis ca să o răpească pe Zy au fost corupți și au preferat să fie plătiți dublu de către un personaj dubios, Georgy, un lider al unei bande rivale din mahala.

Se înțelege mai bine acum?