Am așteptat mult până am întâlnit iubirea. Și nici măcar nu știam că aștept.

- Silas Davis, către Wine Cardinham în a doua zi de când Zylphia dormea, 1810

*

Se făcuseră cu totul trei zile de când Zylphia dormea. Max o vizitase din nou de dimineață, iar verdictul lui fusese același: trebuiau să aștepte pentru ca mintea ei să se ajusteze realității, orice ar fi însemnat porcăria medicală pe care ducele i-o băga pe gât. În tot acest timp lucruri interesante se întâmplaseră între el și Cardinhami. În primul rând, în White Hall se aflau dintr-odată toți Cardinhamii, făcând cu schimbul pentru a veghea somnul în care se adâncise soția lui. În susul și în josul scării auzea constant tropăitul fetelor – cine ar fi crezut că fetele erau mai zgomotoase decât băieții? –, și curtea cu care nu știuse niciodată ce să facă se transformase în câmp de bătălie pentru băieții familiei pe care acum, din biroul său, îi vedea luând picnicul, în timp ce fetele Cardinham se luaseră la bătaie. Rămase ușor impresionat de pumnul pe care Maxine Cardinham îl aruncă spre sora ei, Chastity. Cineva știa cu adevărat să lovească în familia aceasta.

—Șefule!, se auzi glasul lui George. Silas își ridică privirea spre noul venit. George avea fața la fel de mohorâtă precum o aveau toți ceilalți membrii din familie. De fapt, întreaga mahala jelea. Vremuri negre aveau să vină dacă Regina lor nu va fi revenit printre ei toți, iar asta pentru că Silas Davis era crud și, se părea, nimic nu reușise să îi îmblânzească sufletul până atunci. M-ai chemat.

—Da, spuse Silas. Cu Georgy acum plecat, cred că este o idee bună să ne extindem influența în Whitechapel.

—Va fi greu să îi faceți pe oamenii de acolo să vă asculte, domnule Davis. Vă vor considera vinovat de faptul că Georgy va atârna curând în ștreang.

—Mi-o spui de parcă umbli constant prin Whitechapel, îi spuse Silas. Daisy care stătea așezată pe biroul lui, pe o pernă cu ciucuri aurii, își ridică privirea spre bărbat, pironindu-l cu privirea.

—În mahala umblă vorba, spuse George. Cum umblă vorba că veterinarul e de vină pentru starea doamnei Davis.

—Ți-ar părea rău, nu?, întrebă Silas. Dat fiind că voi doi...

—Ah, no!, spuse George și se așeză pe scaunul din fața lui Silas. Habíamos roto, adăugă acesta. Ne despărțiserăm. Silas aprobă. Aș vrea să-l văd pe nenorocit arzănd în Iad pentru ce i-a făcut lui signora.

—E probabil să nu o fi făcut el, spuse Silas. Albany mi-a trimis un bilețel zilele acestea. Se pare că cineva agită mulțimea împotriva mea. S-ar putea să fie vorba despre un om din interior.

—Credeți că avem un trădător printre noi?, întrebă George. Nările i se umflară furioase și își strânse amenințător pumnii. Îl omor!

Silas aprobă.

—Am de gând să fac asta nu mâinile mele, adăugă domnul Davis. După o clipă de tăcere, Silas adăugă: Când Zy a fost răpită și vândută în bordel, cred că nici bine nu se răcise locul prin care călcase, încât ai venit să îmi spui ce s-a petrecut. George înțepeni în scaunul lui. Apoi, ne-ai urmat, te-ai comportat frumos cu Zylphia...

—Nu înțeleg ce vreți să spuneți, miji George ochii spre el.

—... Ai fost primul care a găsit-o pe Daisy după ce a fost otrăvită și ai știut sigur că era vorba despre otravă. Știai că îl vom ataca pe Georgy, iar atunci acesta mi-a luat-o cu un pas înainte. Ești omniscient, nu-i așa, George?

—Domnule...

—Îmi mai spui o dată de unde ești?

—Spania, se auzi vocea lui Kumar în spatele lor. Armata lui Napoleon. Un dezertor.

George își întoarse privirea spre Kumar care își revenise cu greu în cele trei zile care trecuseră și pentru el. Cu gaura din stomacul lui, putea cu dificultate să stea în picioare, așa încât acum își ținea corpul în poziție verticală cu ajutorul lui Owen Carter.

—Kumar, spuse George.

—Pari uimit să mă vezi în viață, George, spuse Kumar. Și eu aș fi dacă aș fi înfipt un pumnal într-un individ și ar mai fi trăit încă după ce l-am lăsat să sângereze până moare.

—Vorbești prostii!, spuse George. Privirea lui se întoarse spre Silas. Nu am făcut așa ceva. E nebun! Está loco!

—Am crezut că e o nebunie când mi-am dat seama în cele din urmă de unde avea Georgy planta care m-a otrăvit, spuse Silas. Ai fost dezertor în armata lui Napoelon, așa mi-ai spus. În Spania. Te-ai alăturat trupelor franceze în fantezia Împăratului, dar sufletul tău a rămas constant pentru Spania. Îți cunoști țara foarte bine. Spune-mi, George, ai fugit din armata lui Napoelon pentru că ți-ai dorit sau te temeai de pedeapsa pe care ți-ar fi aplicat-o dacă ar fi descoperit că tu venisei cu ideea pentru acele bețișoare înfipte în fripturile soldaților?

—E doar un mit... E...

—Nu pari surprins să îl auzi dacă e doar un mit. Silas rânji. Georgy m-a avertizat când era să îi iau gâtul, știi? Mi-a zis că mănânc la masă cu dușmanul. Cât de naiv am fost să cred altceva... Cât de naiv am fost să cred în tine.

George rămase perplex când și ceilalți doi Cardinhami, Bryght și Colt, intrară în cameră.

—Georgy a fost nedreptățit, spuse George. Contele l-a renegat pentru că îi plăceau bărbații, pentru că mă plăcea pe mine. Silas oftă. În alte circumstanțe ar fi înțeles, dar nu acum, nu când Zy era victima acestor intrigi. Nu am fost de acord cu căile lui, dar apoi... MI-am dat și eu seama, spuse George, iar ochii lui străluciră. Numai așa te puteam distruge pentru ca el să-și ia locul meritat. Numai prin ea. Am încercat să o otrăvim, dar nu era acasă când am venit. În schimb câinele ăla... Daisy își ridică neimpresionată privirea spre el. Iar tu! Se întoarse spre Kumar și își miji furios ochii. Știam că te vei prinde, că te prinsesei deja de când te-am văzut vorbind cu signora. Trebuia să fii eliminat.

—Așa cum trebuie să fii și tu acum, spuse Silas și se ridică amenințător peste birou. Cineva te-a văzut în timp ce voiai să o împuști pe Zylphia. Femeia mea zace acum în patul nostru pentru lăcomia ta.

—Nu era nimeni pe stradă atunci! Cine să mă poată...? Abia când spuse asta, George își dădu seama de greșeala pe care o comisese. Închise furios ochii și înghiți în sec. Apoi, când biroul deveni și mai mic din cauza celor doi soldați care intrau în cameră, George îi aruncă: Georgy ar fi trebuit să preia șefia bandei, nu tu! A fost o greșeală de un minut. Un minut! Te-ai înmuiat. Ai devenit un lord acum. Nu meriți locul ăsta.

—Nu e locul tău să decizi asta, spuse Silas și își reluă locul în scaun. Apoi le făcu semn ofițerilor să îl conducă pe George de acolo. Îți mulțumesc, Kumar, îi spuse bărbatului când rămaseră singuri. Pentru tot, de fapt. Zy se bucură mult când o înveți să... disece animale.

Kumar zâmbi.

—Se va face bine, domnule Davis, îi spuse acesta. E o aimra'a puternică. Doamna Davis e o femeie puternică, îi traduse.

După ce Owen și Kumar ieșiră, cei doi frați Cardinhami se așezară pe locurile din fața biroului său. Amândoi erau obosiți.

—Sunt mândru de tine, Davis, spuse primul Colt. Îl puteai ucide.

—Da, puteam, spuse simplu Silas. Totuși, nu asta ar vrea Zylphia, oricât de mult a greșit cineva. Știu că nu vrea asta.

Silas oftă și își reținu lacrimile care i se acumulaseră în gât. Îi spusese lui Georgy că el știa cine este, că era soțul Zylphiei. Totuși, dacă ea înceta să existe, dacă ea nu avea să se mai trezească vreodată se găsea în aceeași dilemă în care fusese și înainte de începe nenorocita asta de aventură cu ea. Nu era nimeni.

—Dragostea ne face pe toți mai buni, spuse Colt.

—Vrei să spui că erai mai rău de-atât, Cardinham?, nu se putu abține să nu întrebe.

Bryght râse și aprobă ușor. Ducele părea astăzi și mai obosit decât ieri, iar Silas intuia care era problema suplimentară cu care se confrunta. Copiii. Își așeză mâna pe Daisy și îi mângâie ușor capul care începea să devină din ce în ce mai mare. Copiii erau o durere în fund, dar una pe care Silas și-o dorea cu tot dinadinsul, dar cu nimeni altcineva în afară de Zylphia.

—Îi rămân dator lui Aquilla, îi spuse Silas. Dacă nu ar fi fost el nu aș fi fost niciodată sigur de George. Cât de prost am putut fi!

—Nu te învinovăți prea tare, spuse Colt. Cu toții suntem, mai devreme sau mai târziu.

***

Christina îi întinse fiului ei un biscuit cu migdale, dar Quill îl refuză. Ridicând din umeri, Christina mușcă din biscuit și se decise să discute cu fiul ei care, de trei zile, rămăsese anormal de tăcut.

—Știu că nu înțelegi ce se întâmplă. Eram un copil când mi s-a întâmplat pentru prima dată și nu știam dacă e real sau nu. Aparent, îl moștenim pe bunicul pe care mama mea l-a moștenit la rândul ei.

—Ce suntem, mai exact?, întrebă Quill încruntat.

—N-aș putea să-ți spun. Nu știu. Christina oftă și privi joaca fetelor de afară. Suntem oameni care văd viitorul, dar niciodată pe al nostru. Suntem oameni care se furișează la vedere nopțile. Atât putem face din câte se pare. Și cred că este suficient.

Quill clipi în direcția ei, debusolat.

—Pot citi viitorul?

Christina râse și își mângâie fiul pe umăr. Tot timpul crezuse că urma să fie Quill cel care o moștenea, dar sperase constant că nu avea să fie el. Sperase că nimeni nu avea să primească acest blestem.

—Vom vedea, Quill. Vom vedea.

Quill oftă și întrebă:

—Mai ai biscuiți cu migdale?

Christina zâmbi și scoase din buzunar încă un biscuit pe care i-l înmână.

—Acum, mamă, nu vreau să pară că eu chiar citesc viitorul, dar cred că lord Quincy va primi o bătaie sănătoasă de la tata când îl va vedea strecurându-se prin tufișuri cu Davina. Quill i-l indică pe Jullian mamei, iar Christina își miji ochii spre fiica ei care, îmbujorată, râzând se îndepărta cu fiul lui Dunbar.

—Oh, nu, Quill. Eu voi fi aceea. Haide!

—Și verișoara Zy?, întrebă Quill. Poți să vezi ce se întâmplă cu ea?

Christina oftă și zâmbi:

—Da, acum da. Văd totul foarte clar.

***

Fusese o chestiune de minut. Dacă Silas ar fi ales să îl sacrifice pe Hades, nu ar mai fi reușit să dea la timp de Max, rănile Zylphiei s-ar fi agravat, iar aceasta ar fi murit în mai puțin de o zi. Totuși, când Silas alesese să schimbe previzibila soartă și Zylphia trăise. Acum însă se trezise, iar pe fundal putea doar să audă vocea furioasă a lui Colt care i se adresa lui Silas:

—Nesimțitul ăsta mic, Quincy, are impresia că fiica mea de paisprezece ani este una dintre fetele pe care le agață el la Oxford. Oh, păi lasă-mă să îi spun eu câte ceva băiatului ăstuia! Când Davina va avea optsprezece ani și își va face debutul nu îi voi permite să se mărite cu el. Nici în primul, nici în al doilea și poate nici în al treilea sezon. De fapt, dacă stau mai bine să mă gândesc, Silas, nu crezi că ai putea să faci o vrajă specifică suburbiilor și să îl faci pe mucosul ăsta mic să dispară o vreme?

Zylphia se încruntă, nereușind să își dea seama ce erau toate aceste amenințări. O durea capul. Nu, îi bubuia. Apoi, când deschise ochii lumina aproape că o orbi. Aproape. Gemu ușor, ceea ce îl făcu pe unchiul Colt să tacă brusc.

—Zy, Zy iubito! Zy.

—Silas?, întrebă și se strădui să deschidă ochii, imaginea fiind umbrită de trupul masiv al lui Silas care se interpunea apusului.

—S-a trezit!, exclamă Colt Cardinham. S-a trezit!, strigă din nou, deschise ușa și începu să anunțe întreaga casă.

—Zylphia, spuse Silas. Îi luă mâna și i-o duse la buze, sărutându-i ușor degetele. Dumnezeule, m-ai speriat așa de tare...

—Ce s-a întâmplat?, întrebă încă ușor amețită, prinvindu-l pe Silas cu îngrijorare.

—Hades s-a speriat și te-a aruncat din șa. Nu-ți amintești nimic?

—Îmi amintesc de Georgy, spuse Zylphia. Am... am fugit și... Silas!, exclamă și îl prinse de haină. Silas, George m-a atacat. Mi-a zis că nu mă lasă să alertez pe toată lumea înainte ca treaba să fie făcută.

Silas aprobă.

—Știu. Își lipi fruntea de a ei. Am aflat totul. Îmi pare așa de rău.

—Și... Și l-ai ucis? Adică... George este cel care...

—Nu. Nici pe el, nici pe Georgy. Colt Cardinham și justiția se vor ocupa de ei.

Zy răsuflă ușurată și îi strânse mai mult mâinile.

Mâinile lui peste ale sale erau reci, aproape umede, dureros de conștiente de faptul că femeia care zăcea în patul acesta ar fi putut să nu se mai trezească niciodată. Ridurile care se adunaseră în jurul ochilor lui, cearcănele de sub aceștia și cămașa ușor descheiată, căreia îi lipsea evident lavaliera sau jacheta, îl făceau pe Silas să pară mai în vârstă decât cei treizeci de ani ai săi. Îmbătrânise în cele trei zile de somn ale Zylphiei cum nu o făcuse niciodată, iar asta pentru că, era evident pentru el acum, Zylphia era slăbiciunea lui, era un punct sensibil, moale care fusese astfel încă din prima zi în care, mititică, abia deschizând ochii, devenise o durere în fundul lui de zece ani, una fără care nu își imagina existența.

—Îmi este sete, spuse ea brusc. Și foame, își duse mâna la stomacul care se răzvrăti. Cât timp am fost așa?

—Trei zile. Ai dormit trei zile. Voi chema imediat masa. Nu te mișca.

—Mă doare totul, Silas, zâmbi ea. N-aș avea cum.

Silas o privi încruntat, ceea ce nu îi inhibă amuzamentul. Pentru următoarea jumătate de oră în camera Zylphiei apăru hrană și un cârd infinit de rude. Wine Cardinham fu ultimul care își luă rămas-bun de la fiica lui, sărutând-o puternic pe frunte, cu ochii umezi. Bărbatul masiv nu se ferea să plângă, iar Silas simți întreaga lui emoție reverberând. Ținând-o pe Daisy în brațele sale, își trase nasul și reveni asupra femeii care stătea acum pe mai multe perne și a cărei cămașă de noapte îi aluneca de pe umăr.

—Nu credeam că o voi zice vreodată, dar Cardinhamii m-au obosit, spuse Zy.

—Bine ai venit în lumea oamenilor obișnuiți, îi zise el. Zy îl privi amuzată, pe sub ochi. Am crezut că vei muri. Rănile la cap sunt, adesea, mortale.

—Din câte am observat în familia Cardinham, spuse ea și duse la buze lingurița cu supă cu vită, fiecare femeie primește câte o lovitură în cap și sfârșim chiar foarte bine.

—Asta explică de ce sunteți țicnite, spuse simplu Silas. În alte circumstanțe, Zy s-ar fi supărat, dar acum, venind de la el, îi spunea doar că revenise la normalitate. Râse.

—Ți-ar diplăcea o familie mai puțin țicnită, Silas. Normalitatea nu este pentru oameni ca noi.

Silas zâmbi la rândul său, se ridică și îi sărută buzele.

—Mă bucur să aud că tu crezi asta, Zy, din moment ce povestea noastră urmează să devină și mai ciudată. Zy își ridică uluită sprâncenele: Crezi că Reginald Alexander Ian Ross Hase, al optulea conte de Foxborough și Ward mi se potrivește? Zy se încruntă. Am primit o scrisoare oficială de la prim-ministru. Comisia pe care a trimis-o a ales să creadă că sunt într-adevăr contele și să îmi ofere titlul.

—Bine, dar tu ești de acord? Tu vrei să fii contele? Întrebă Zylphia și se așeză mai bine pe perne, primindu-l pe Silas lângă ea, atunci când acesta se așeză alături de Daisy pe perne. Silas ridică din umeri și aprobă. Tu chiar crezi că el este tatăl tău?

—Nu voi ști sigur niciodată și întotdeauna mă voi îndoi măcar puțin, dar... Este ceva la portretul contelui, al contesei care mă fac să cred că... Ei bine... E posibil să fiu copilul lor. E posibil ca Georgy să fie Kevin, geamănul lui Reginald Alexander Ian Ross Hase, al optulea conte de Foxborough și Ward. Deși nu voi înțelege niciodată ce demon trebuie să fi pus stăpânire pe o femeie să facă acest lucru... Da. Da accept să fiu conte.

Zy înghiți în sec și își lipi fruntea de umărul lui.

—Cu Regele din St Giles cum rămâne?

—Cred că poate colabora cu contele, zâmbi Silas. Aș putea face cu adevărat ceva pentru oamenii ăia, nu? Educația pe care mi-au băgat-o Cardinhamii pe gât ar fi utilă acum.

—Da, așa cred, zâmbi ea. Zy se întoarse și își lăsă capul să se odihnească pe o pernă.

Silas, simțind-o neliniștită, se încruntă:

—Ce este? Nu ești fericită, realiză când îi văzu privirea. De ce nu ești fericită?

—Silas, ți-am jurat că nu voi intra în nobilime. Ți-am jurat că voi sta departe de Societate, de evenimentele ei. Tu ți-ai îndeplinit promisiunea față de mine. Acum, dacă tu chiar accepți să fii conte, eu...

Silas oftă, se aplecă și o sărută din nou. Nu se putea abține. Devenise complet dependent de gustul dulce al gurii ei, de buzele precum cireșele. Era dependent de ea.

—Am fost un prost să te țin departe de lumea în care te-ai născut. Nu ea e problema.

—Nu?, se încruntă uluită Zylphia.

—Nu. Zylphia, te eliberez de jurământ.

—Silas, nu..., gemu ea. Nu vreau să crezi că sunt lipsită de cuvânt. Chiar nu sunt.

Silas rânji.

—Zy, nu vreau să crezi că nu sunt un tiran. Zy se încruntă și îl privi, observând cum trăsăturile lui revin dure. Faci cum îți spun, doamnă. Și eu îți spun să fii contesă. Se ridică și o sărută din nou. Și Regina mea.

Zylphia oftă. Nu știa dacă murise cu adevărat și ăsta era Paradisul ei sau pur și simplu Silas alesese să schimbe o parte din concepțiile sale de dragul ei. Totuși, acum, când buzele lui le găsiră din nou pe ale sale, Zy înghiți în sec și încercă să își rețină lacrimile.

—Bine. Bine. Își trase nasul, zâmbi și îi șopti ușor la ureche: Milord.

—Silas pentru tine. Domnul Davis în public.

Zylphia zâmbi. Reginald Alexander Ian Ross Hase, al optulea conte de Foxborough și Ward murise la naștere, exact când mama lui îl înmânase, pe el și pe fratele acestuia, Kevin, lui Bell. În locul lui însă se născuse un adevărat bărbat, unul puternic, unul care se construise pe sine din nimic și crease totul până la treizeci de ani, unul care avea totul. Numele lui rămăsese Silas. Numele lui avea să fie mereu Silas. Pentru că atunci domnul Davis se născuse.

Povestea lui Silas și a Zylphiei nu se încheie aici, sper că realizați asta. Silas se va confrunta cu multe aspecte provocatoare și la fel și Zy. Povestea lor va continua în cartea Evei. La urma urmei, destinul Evei a fost influențat de alegerile Zylphiei.