Dacă nu mă va iubi, îl voi învăța eu să mă iubească!

- Zylphia, vorbdind despre armăsarul lui Thaddeus, Marte, 1802

*

Poate că nu ar fi trebuit să vină să o vadă pe Blue în dimineața aceasta, oricât de mult își dorea să îi vadă pe cei mici, pe gemeni. De dimineață însă când se trezise simțise că îi tremură genunchii și, oricât de mult încercase să ascundă asta de Silas, soțul ei avea privirea unui vultur și simțurile unui animal de pradă. Se prefăcuse totuși că o crede. Acum însă, după ce îl văzuse pe micul Vernonn și pe Fiona, Zylphia își dăduse seama că ar fi fost mai bine să rămână în pat în acea dimineață. Silas se afla cu Blue, în salonul contesei, și alături de restul membrilor de familie. Mătușa Summer plecase mai devreme în căutarea unor aperitive. Era singură cu bebelușii. Când o luă amețeala, încercă să se prindă de masă, dar reuși doar să tragă pânza de pe aceasta peste ea. Nu putu controla căderea sau țiuitul din urechi.

—Zylphia! Recunoscu glasul, pe al lui Max Carter. Când deschise în final ochii, privirea îngrijorată a ducelui o săgeta. Și ea care sperase că nu avea să mai dea ochii cu el niciodată. Nu te osteni prea tare, îl auzi spunându-i. Încet. Hai, lasă-mă să te ajut. Zylphia își ridică privire și observă dezastrul pe care îl creare în jurul ei. Spărsese o vază, iar copiii începuseră să plângă.

Rhys, cumnatul ei și proaspătul tătic, alături de Colt Cardinham care scosese și o sabie dintr-un baston decorativ pe care îl purtase cu sine, năvăliră în cameră, făcând-o să tresară.

—Ce s-a întâmplat?, întrebară amândoi dintr-odată și se priviră urât unul pe celălalt. Pune sabia jos, Cardinham!, îi spuse Rhys. Repezindu-se amândoi spre bebeluși, fiecare luă câte unul în brațele sale, încercând să îi liniștească. Doamne, fă-i să se oprească! Nu vreau ca Blue să se dea jos din pat.

—Poate că trebuia să te gândești la asta înainte de a-i mai face doi copii. Ai impresia că fiica mea e iapa ta de prăsilă?

—Recunoaște, Cardinham, că iubești copiii ăștia la fel de mult ca mine, îi aruncă Rhys, iar Colt se văzu nevoit să mormăie.

—Mai încet, le ceru Max. Zylphia, ești bine? Te-ai lovit?

—Nu, spuse Zy. Rhys, îmi pare așa de rău că am spart vaza și că i-am trezit pe cei mici. Pur și simplu...

—Stai liniștită, Zy, îi spuse Rhys. Contează să fii tu bine.

Obrajii îi ardeau de rușine când Max o ajută să se ridice, așezând-o într-unul din fotoliile din camera copiilor. O ajuta să se așeze când Silas intră furtunos în cameră și scrută împrejurimile până ce o descoperi tăcută.

—Zy? Ce i-ați făcut, nenorociților?

Max își dădu ochii peste cap.

—Mai taci, Silas! Nimeni nu i-a făcut nimic. Soția ta a leșinat, dacă am dreptate.

—Oh, nu, spuse rapid Zylphia. Am amețit puțin. Atât.

—Înțeleg. Max își drese glasul, în timp ce Colt și Rhys aruncară unul spre celălalt priviri pline de înțeles. Silas se apropie de scaunul în care fusese așezată și se așeză în genunchi, pe podea, lângă ea. Dormi suficient? Când Zylphia roșii puternic, Max oftă. Am înțeles. Mi-ar plăcea să te consult, în particular.

—Nu pui mâna pe soția mea, Rowland, fără ca eu să fiu prezent, îi spuse rapid Silas.

—Asta nu părea să te deranjeze acum două luni, nu-i așa? Silas dădu să contraatace răspunsul lui, dar se opri. Poți rămâne, însă. Voi, restul, vă rog să ieșiți. Voi trece pe la Blue imediat ce termin aici, Clare. Când Colt și Rhys începură să se împungă, fiecare cu câte un bebeluș în mână, Max oftă. Nu am văzut niciodată familie care să adore mai mult decât aceasta să se tachineze. Acum, doamnă, aș vrea să vă pun câteva întrebări...

***

După toate lucrurile pe care i le făcuse cu mâinile, cu gura, cu alte părți ale corpului său, Silas nu înțelegea cum Zylphia mai putea roși în fața unor întrebări de rutină. Totuși, când Max termină cu ea, îl văzu întorcându-se spre el și privindu-l plin de înțeles pe sub ochi. Chiar dacă nu înțelegea tot ce insinua Max, auzind răspunsul Zylphiei la o întrebare legată de sângerarea ei lunară nu putuse să nu se gândească la inevitabil. La urma urmei, Zy era singura femeie cu care nu fusese atent în dormitor. Max își drese glasul și adăugă:

—Nu este nimic grav, doamnă Davis, îi spuse el într-un final. Recomand odihnă. În orice caz, îi voi indica lui Silas regimul pe care mi-ar plăcea să-l aveți ca să evităm, în viitor, stările acestea de moleșeală.

Zy aprobă și se ridică din scaunul în care stătuse, în timp ce Silas o privea ca pe o străină. Nu îi venea să o atingă, nu acum, nu când simțea cum sufletul îi tremura în sine.

—Nu vii?, îl întrebă Zy când Silas rămase înțepenit în colțul în care se retrăsese, extrem de conștient de tot ceea ce i se întâmpla acum și de cum viața i se putea schimba într-o secundă.

—Aș vrea să discut cu Silas acum, spuse ducele.

Zylphia privi încruntată spre cei doi, apoi oftă și ridică din umeri, aranjându-și boneta pe frunte. Ar fi vrut să tacă, să nu îi vorbească acum când vocea îi trăda atâta îngrijorare și atâta emoție, dar nu putu.

—Te vezi cu Kumar acum, nu?, o întrebă.

—Da, îi răspunse Zylphia.

—Nu lucra din greu, îi spuse.

Zylphia îl privi, iar buzele ei se curbară într-un zâmbet:

—Silas, nu te deranjează că eu chiar voi ajunge veterinar?

—De ce m-ar deranja?, se încruntă Silas.

—Alți soți...

—Nu știam că ai mai fost căsătorită, îi răspunse dur.

Dar Zy se obișnuise cu el. Traversând camera, își așeză mâinile peste pieptul său, făcându-l să-și simtă pielea ca de găină, se întinse spre buzele lui și îl sărută cast. Acea pâlpâire îl făcu să zvâcnească și fu nevoie de tot efortul pentru a nu-și pune mâinile pe ea, trăgând-o într-o îmbrățișare pasională.

—O zi bună, Silas, îi șopti ea. Te aștept acasă când termini. Sărutându-l pe obraz, îi spuse: Nu mă pot sătura de tine. Și cred că și Daisy vrea un pupic atunci când te întorci.

—Mai bine mor, replică acesta, ceea ce o făcu să râdă.

Abia când Zy ieși, Max, care zâmbea din fotoliul în care se așezase, adăugă:

—Poate că, în final, ne-am înșelat cu toții. Poate că există inimă în Regele din mahala.

Și de asta se temea și el cel mai tare.

—Acum, dacă nu te superi, e urgent ceea ce vreau să discut cu tine...

***

În cabinetul lui Kumar, Zylphia simțea că mintea îi fugea constant la altceva în afară de micuțul iepuraș pe care veterinarul îl examina atent pe masa de operație. Era animalul de companie al unei lady și, de câteva zile, devenise agresiv cu ceilalți companioni și, inclusiv, cu stăpâna.

—Ce crezi că are?, o întrebă Kumar pe Zy. Ochii femeii se opriră asupra animalului. De vreo cincizeci de centimetri și cinci kilograme, avea înaintea ei o femelă extrem de superată, totuși, din punctul de vedere al Zylphiei, protectoare.

—Pot să o ating? Kumar aprobă, iar ochii lui cafenii o priviră în timp ce își plimbă degetele prin blana animalului. Alb, cu pete maronii, iepurele o privi reticent, mai ales când ajunse în zona abdomenului. Zy atinse ușor și oftă. Simt niște umflături aici. Cred că e gestantă.

Kumar zâmbi, luă iepuerele și îl băgă în cușca lui.

—Milady, faceți o treabă fantastică. Sunteți, probabil, cel mai isteț ucenic din câți am întâlnit.

—Mulțumesc!, zâmbi Zylphia și își încrucișă brațele la piept, continuând să îl observe pe bărbat cum verifica diversele cuști improvizate. De ce ai plecat din țara natală, Kumar?, îl întrebă brusc.

—Nu cred că aceasta este o poveste pentru urechile unei doamne, spuse Kumar.

—Crede-mă că sunt departe de a fi o doamnă obișnuită.

Kumar râse și îi făcu semn să îl urmeze în grajd, acolo unde se ocupa de un cal care își luxase glezna. Animalul, se părea, reacționa bine numai la atingerea liniștitoare a lui Kumar și la vederea ei.

—Îmi plăcea de fiul regelui meu, îi spuse Kumar simplu. Și el mă plăcea pe mine. Zylphia oftă și atinse ușor capul calului pentru a-l distrage de la inspecția bărbatului. Când l-am întâlnit pe Shrewsbury am simțit că sunt binecuvântat. Voiau să mă spânzure.

—Și... ăăă... iubitul tău?

—Nu am un noroc incredibil în dragoste, milady, oftă Kumar. Ca să nu îndure aceeași soartă, s-a însurat după dorința tatălui său.

—Înțeleg, zise Zylphia. Îmi pare rău să aud asta. Țineai la familia regelui tău, nu-i așa?

—Oh, da, spuse Kumar. Regele meu e acum în vârstă, are probabil șase decenii. Totuși, ultima lui născută, o fată, Persia, pe ea o îndrăgesc cel mai mult.

—Ce nume deosebit!, zâmbi Zylphia.

—Pentru o fată deosebită, ca milady, îi spuse Kumar. Când am plecat era interesată de florile pe care străinii le prezentau la curte. În noiembrie va face cinci ani.

—Sper că o vei mai revedea, îi spuse Zylphia.

—Oh, nu, milady. E promisă deja unui maharaj din zonă. Imediat ce va crește, va deveni soție.

Și pentru că nu voia să mai audă de asta, de o realitate care o îngrozea, Zylphia tăcu.

—Poate că îți vei găsi și tu alesul, Kumar, îi spuse simplu.

—Așa cum și l-a găsit milady? Zylphiar ridică din umeri. E evident că sunteți îndrăgostită, milady. Și e evident că și domnul Davis vă iubește. Într-o cameră plină de oameni nu își poate lua privirea de la dumneavoastră.

Aceste mici dovezi ale afecțiunii lui Silas îi făcea inima să pâlpâie, chiar dacă se temea adesea ca ele să nu fie doar în mintea ei.

—Un mare pugilist are spectacol în seara aceasta, îi spuse ea lui Kumar. Vrei să îl vezi? Îți promit că va fi o priveliște pe cinste.

Kumar își ridică sprâncenele și întrebă intrigat:

—Cum îl cheamă?

***

În timp ce înainta pe străzile din Whitechapel, Silas nu putea să își scoată din mintea conversația avută cu Max. Îi confirmase temerile întunecate, cum că exista o posibilitate ca Zylphia să fi rămas grea. Și asta nu era totul. Dat fiind istoricul lui Anne, Max voia să o supravegheze. Iar asta îi amintea lui Silas de lacrimile mamei Zylphiei, de durerea de pe chipul ei când îi aruncase cuvintele acelea în urmă cu mai bine de o lună de zile. Lady Anne pierduse sarcină după sarcină, iar de fiecare dată asta adusese nefericire întregii familii, inclusiv soțului ei. Când se uita adesea la Zy observa construcția lui Anne, o observa pe mama ei. Și se temea acum și mai mult de lucrurile care i se putea întâmpla din cauza asta.

Cred că să îngrijiți singură patru copii ar fi fost un chin dacă ați fi locuit în mahala. Cred că atunci nebunia dumneavoastră de a face copii s-ar fi încheiat după prima încercare și nu ați mai fi plâns nopțile după cei pierduți, ci ați fi binecuvântat fiecare avort spontan.

Se cutremură în șa. El spusese asta și, deși își ceruse iertare, simțea cum propriile-i cuvinte revin veninoase în realitate, se materializează și i se înfig în inimă.

—E cam liniște aici, remarcă unul dintre oamenii lui.

Silas se încruntă. Se lăsase distras de gândurile sale și nu observase că, într-adevăr, era prea liniște în Whitechapel în seara aceasta. Venise după Georgy, într-adevăr, dar găsise pustietate în schimb. Faptul că nu se afla nimeni nici măcar la cârciumă ar fi trebuit să îi dea de bănuit.

—E o capcană, spuse rapid.

—Și tu ai picat singur în ea, se auzi glasul inamicului său de undeva de sus, de pe o clădire pe care Silas nu mai avu timp să o identifice.

—Plecați!, strigă spre oamenii lui față de care era constant responsabil.

Dădu chiar el să plece, dar atunci simți împunsătura în piept, o arsură care îl făcu să răcnească. Se ținu de propriul armăsar pentru a nu cădea de pe acesta, deși animalul se sperie și aproape că îl dărămă din șa.

—Voi veni după tine, Georgy!, strigă spre zona pustie. Vei regreta toate acestea!

—Dacă vei supraviețui, conte!, răsună glasul bărbatului.

—Se pare că îți dorești cu adevărat să mori, adăugă Silas, deși simțea cum trupul îi transpiră, iar mișcarea calului îi producea mai mult rău decât bine.

—Cât m-ar bucura asta, adăugă individul. Imaginează-ți să ajung eu viitorul conte de Foxoborough!

Ultima parte Silas fu sigur că și-o închipuise, aceasta cu atât mai mult cu cât avea impresia că întreaga lume se mișcă cu el. Privind spre pieptul său, cu conștient că nu fusese împușcat, ci doar împuns cu o săgeată care nici măcar nu era mare. Totuși, scoțând obiectul realiză că acesta fusese otrăvit.

—La naiba!, bombăni și dădu bice animalului. Nu mai avea timp. Și cu siguranță nici trădătorul care îl anunțase pe Georgy de venirea lor.

***

Viața de noapte în mahala o încânta pe Zy, mai ales acum, pe stradă fiind, în rândul din față. Pariurile curgeau, strigătele răsunau, iar zgomodul înfundat al pumnilor care atingeau carnea, care rupeau oase și care schilodeau. Aclamă fericită când arbitrul anunță că Titan era învingător pentru a doua seară în ring.

—Asta chiar e amuzant, spuse Kumar de lângă ea, culegându-și din palmă nucile caramelizate pe care le cumpăraseră mai devreme. Zylphia avea în mâna ei o puncă plină. De unde vin eu oamenii se luptă până când unul dintre ei moare, totuși.

—Oh, Kumar!, râse Zylphia și, făcând un pas în spate, se lovi de un alt spectator. Mă scuzați!

—Vă rog să mă..., începu să spună spectatorul, moment în care Zylphia îl recunoscu pe vărul Cyrus. Zy?! Ochii lui se măriră, uluiți, iar brațele lui îi cuprinseră brațele. Ce Dumnezeu faci aici?

—Cy, cât mă bucur să te văd!, exclamă Zylphia și se aruncă în brațele lui. Băuse mai devreme niște bere și simțea cum alcoolul i se urcase cam repede la cap. În dreapta lui Cyrus își observă frații. Băieți! Ați văzut? Titan a câștigat din nou.

—Și tot câștigă, se pare, de câteva săptămâni. Glasul lui Wine Cardinham o făcu atentă, chiar dacă ochii nu încetară să îi sclipească de fericire. Wine o privi rapid, apoi chipul i se înmuie și zâmbi. Fetița mea! O îmbrățișă, atent să nu o rănească. Și Kumar. Nu credeam că îți place pugilismul, iubito.

—Este ceva ce am descoperit recent, recunosc Zylphia. Alexander nu e cu voi?

—A preferat să rămână acasă cu cărțile lui, îi spuse Cyrus. Cum se face că nu te-am văzut până acum? Suntem aici de la începutul meciului.

—Am observat că milady este bine păzită în aceste străzi. Cred că oamenii nu au vrut ca voi să o vedeți, interveni și Kumar.

Zylphia ridică nepăsătoare din umeri și culese o alună.

—Kumar, aceștia sunt frații mei, Rian și Asher Cardinham. Băieți, acesta este domnul doctor veterinar, Kumar. A venit în Anglia tocmai din Devran.

—Asta unde e?, întrebă curios Asher.

—În Peninsula Arabia, îi răspunse Kumar.

—Deci ai întâlnit sultani și prințese?, făcu Asher ochii mari, extrem de încântat.

—Oh, da, zâmbi Kumar. Dacă vrei, îți pot povesti despre aceste prințese.

În timp ce Asher aproba, Wine își drese glasul:

—Ne-ar face plăcere, dar suntem hămesiți. Mă gândeam să îi duc pe băieți să mănânce, apoi să mergem acasă. Probabil că Marie mă așteaptă.

—Strici toată distracția!, își încrucișă Rian brațele la piept nefericit. Nu înțeleg de ce trebuie să te întorci la mama, și noi să venim cu tine! Eu nu vreau să mă întorc la mama.

—Ei bine, spuse Wine, să sperăm că într-o zi vei înțelege de ce vrei să te întorci la soția ta, femeia pe care o iubești din tot sufletul.

Încă zâmbind, cu gândul la Silas care probabil că nu își terminase încă treaba în mahala și în speranța că avea să o găsească el, Zylphia își drese glasul și adăugă:

—Cunosc eu un han foarte bun în care ne putem distra și putem mânca. Ce zici, Rian?

Strâmbând din nas, totuși înduplecat, Rian adăugă:

—Poate că îmi este foame.

Dar când Zy îl prinse de braț pe tatăl ei, înconjurată fiind de familie și prieteni, alergând în direcția ei se afla chiar George. Întreaga bucurie de pe chipul ei se scurse atunci, dându-și seama de paloarea și epuizarea care dăinuia pe chipul companionului lui Silas.

—Ce este?, întrebă numaidecât.

—Stăpânul..., bălmăji George, vizibil afectat de ceva ce văzuse.

Ducându-și inima la inimă pentru a potoli bătăile care anunțau să îi arunce cordul din piept, Zylphia înghiți în sec, strângându-și brațul pe al lui Wine.

—Ce e cu Silas? Ochii lui George străluceau în lumina difuză a unui felinar, moment în care Zylphia simți întreaga mahala părtașă la durerea care îi răzbătea în întreg trupul. Se întâmplase ceva îngrozitor cu Silas, în timp ce ea așteptase aici să îl găsească, să îl întâlnească, să o certe. O treceau toți fiorii, iar o transpirație rece îi cuprinse trupul când făcu un pas înainte și îi ceru bărbatului: Du-mă la el!