De când are Zylphia sâni?

- Silas Davis către sine, pubertate, 1803

*

De când se uită Silas Davis la sânii fetei mele?

- Wine Cardinham către sine, durerea pubertății, 1803

*

În familia Carter, deși ducele de Rowland, Maximilian Carter, deținea propria locuință în Mayfair, iar Owen avea închiriat un apartament în Lincoln's Inn Fields, duminica se adunau toți cei patru membri ai familiei în casa din Berkley Square pentru a lua micul dejun. Lisa Carter se așeză mulțumită la masă și își privi băieții, amândoi ajunși acum la vârsta maturității, deși nimeni nu ar fi spus că Owen era matur, din moment ce tocmai ce își insinuă mâna pe sânul unei slujnice care chicoti și roșii, în drumul său spre a lua o chiflă proaspătă și coșulețul pe care aceasta îl aducea la masă.

—Owen!, îl apostrofă Damon pe fiul său, iar Lisa își dădu ochii peste cap, așezându-și șervetul în poală și întinzându-se spre chfile. Mâncăm, nu flirtrăm cu servitoarele. Damon privi spre slujitoare: Du-te la bucătărie! Apoi, din nou, spre fiul său: Nu îți e rușine? Cu mama ta de față?

—Scuze, mama, zâmbi Owen și mușcă ștrengar din chiflă.

—Știe că e băiatul mamei și de-aia nu se abține, spuse și Max care termină de înghițit o bucățică din cele două ouă ochiuri pe care le avea în farfurie.

—Oh, încetați amândoi!, le spuse Lisa. Nu uita, domnule Carter, că Owen îți seamănă leit. Când soțul ei pufni, iar Owen zâmbi mulțumit de sine, Lisa continuă: Mereu a semănat cu tine. Iar Max seamănă cu mine.

—Asta nu înseamnă că aprob comportamentul lui, spuse Damon și privi spre Lisa al cărei păr portocaliu părea și mai intens colorat acum, în lumina dimineații. Luau masa pe unul dintre balcoanele amenajate special pentru zilele frumoase. Adia un vânticel care se juca cu zulufii din părul Lisei, iar parfumul ei era transportat până aici, la nările lui. Îl adora. Mi-ar plăcea ca Max să mai ia din entuziasmul lui Owen, iar Owen să își tempereze comportamentul cu o doză de Max.

—Dar nu știți ce lucruri interesante face ducele, aici de față!, râse Owen. El de ce se holbează constant la sâni și la..., dar privirea urâtă a tatălui îl făcu să spună: părțile intime ale femeilor?

—Pentru că eu le consult, cap-sec!, îi spuse Max.

—Irelevant, adăugă Owen. Acum câteva săptămâni, continuă acesta, am întâlnit-o pe Zylphia Cardinham – Davis – și pot spune că este o fată încântătoare. Totuși, eu nu am pus deloc mâna pe ea, iar Max, da.

—În scop medical, oftă Max și își tamponă buzele, știind că probabil ai lui voiau acum să cunoască mai multe detalii despre Zy. Relația dintre ea și Silas a început abrupt. Fata a fost drogată și... ei bine... atinsă. Avea nevoie de un control medical.

Lisa aprobă și oftă:

—De când îi cunosc pe Cardinhami nu au avut un parcurs lin, obișnuit. Vă avertizez, băieți! Cardinhamii au fete frumoase, dar nimic nu e simplu în acea familie extinsă.

—De parcă pentru noi a fost, zise și Damon, iar zâmbetul lui o făcu să roșească. Nu, nu fusese. În orice caz, cei din mahala știu că Silas Davis și-a îndeplinit îndatoririle conjugale în avans, totuși asta ar scandaliza înalta societate. Să rămână între noi, da? Și în acest sens îl privi pe Owen care dădu ferm din cap. Zy e o fată bună, iar tatăl ei îmi este prieten.

—Atunci trebuie să o compătimești pentru că s-a căsătorit cu Silas, spuse Max. Nu știe să se comporte cu oamenii.

—Ah, fiule, dar nici eu nu știam, zise Damon. Mi se spunea că sunt Diavolul.

—Încă ți se spune așa, îi aminti Owen. Și știi cum mi se spune mie?, îi făcu cu ochiul. Cel care strălucește – Lucifer! Și izbucni în râs, la fel ca ceilalți convivi. Max, aici de față, este numit Heruvimul.

—Vorbind despre lucruri interesante, spuse Max, de când își permite un lăptar luxul Casei Benthon?

Toți priviră spre colțul îndepărtat al cartierului, acolo unde se vedea numai intrarea în bordelul Pretty Maid. Totuși, asta fu suficient de ciudat pentru ca Damon să se scuze câteva momente de la masă pentru a trimite un bilețel scurt spre Silas. La urma urmei, de acolo începea teritoriul lui.

***

S-ar fi trezit mai binedispus dacă ar fi găsit-o pe Zylphia în pat. Gol fiind, îmbrățișând perna care mirosea a ea, Silas își aminti de modurile infinit de plăcute prin care făcuse sex cu Zy aseară. Fusese cu ea de cel puțin trei ori și, când terminaseră, amândoi luceau din cauza transpirației. Zylphia adormise extenuată pe abdomen, iar el își trăsese corpul ostenit lângă ea, adăpostindu-se lângă umărul ei. Nu mai fusese niciodată cu o femeie atât de mult timp și, numai să se gândească la trupul ei micuț primindu-l din nou și din nou, la mâinile ei cuprinzându-l, la gura ei gustându-l, și deja avea o nouă erecție. Femeia asta îl înnebunise și trebuia să îi dea drumul. Totuși, nu voia. Era a lui. Pentru totdeauna. Mai puțin în dimineața aceasta când coborî în salon și se răsti la George care privea circumspect o sticlă cu lapte.

—Unde e?

—Am înțeles că signora Davis se află în târgul de cai se curse cu tatăl dumneaiei, spuse George. Târg de cai și Wine Cardinham. Silas mârâi furios. Dumnezeule cât se temea că Wine avea să i-o fure cu dulcegăriile lui, blândețea lui, iubirea lui! Simțea nevoia să îi elimine pe toți din fața lui. Voia să... Opri acest gând când își dădu seama că ce simțea el acum era o gelozie irațională, pe chiar bărbatul care îi era socru. Domnule Davis, o vorbă înainte să plecați. Silas se opri sâcâit înainte lui George. Un vânzător mi-a dat asta de dimineață.

—Și nu știi cum se bea? Ce naiba, George! Ia chestia aia din casa mea! Nu beau lapte! Detesta laptele, de fapt. Dar Zylphiei îi plăcea. Și-o amintea copil, bând lapte, apoi adolescentă și aproape în fiecare seară gustând licoarea albă și dezgustătoare. De fapt, du-o la bucătărie. Doamnei Davis îi place.

—Mă gândeam că veți spune asta, dar vânzătorul nu mi-a cerut bani.

—Poftim? Sângele rece se scurse din fața lui și simți că i se înfierbântă corpul. Nu era vânzător, ghici Silas.

—Nu. Chiar deloc. Și mai e ceva. Dar mă tem că nu îți va plăcea.

Silas se încruntă.

—Spune, omule! La naiba! Dar George se ridică, dezvăluind ce ținea în poala lui, sub masă. Și ce văzu Silas îi făcu inima să se oprească. Era cățelușa pe care o luase Zylphia, înconvoiată în jurul mâinii lui George, evident suferindă. Laptele. A fost otrăvit.

George așeză animalul pe scaunul lui și se ridică.

—O servitoare i-a dat să bea cât nu am fost aici. Nu știu dacă perrita, cățelușa, va supraviețui.

—Nu!, strigă îngrozit Silas și, de data aceasta, mulțumi pentru că Zylphia nu era acasă. Se repezi la trupul micului animal, Daisy, un nume caraghios pentru un animal care avea să devină un adevărat lup domesticit. Respira încă. Putea vedea asta. Nu, la naiba! Dacă Zylphia venea acasă și vedea animalul mort, ei bine... lucruri rele s-ar fi întâmplat. De exemplu, ar fi plâns și l-ar fi obligat să se simtă vinovat, rău, prost, emoționat. Chipul ei înlăcrimat și îndurerat, așa cum o văzuse când murise Sugar, cățelul familiei, îi reveni în minte și simți că îngheață. Nu putea lăsa asta să se întâmple. Să cheme cineva veterinarul. Să îmi aducă cineva lapte bun. Ah, fir-ar să fie!

Avea să se ocupe personal de asta, ce naiba!

***

Zylphia mângâie grumazul iepei din țarc. Părea mai mult decât sănătoasă și fericită aici.

—Este un Akhal-Teke, îi spuse tatălui ei care o privea din spate. Asta este o șansă rară de a pune mâna pe un cal persan. Trecându-și din nou mâna peste pielea ușor gălbuie a calului. Se dădu un pas înapoi și îl prinse de braț, continuând să privească animalele la târgul anual de cai londonez.

—O voi face. Între timp însă, unchiul tău mi-a trimis o scrisoare zilele astea ca să mă anunțe că îl va aduce pentru prima dată la acest târg pe Hades.

Zylphia făcu ochii mari, uluită. Marte, calul masiv și impresionant al ducelui de Shrewsbury, murise în urmă cu doi ani, lăsând însă în urmă descendenți care fuseseră comercializați, unii chiar păstrați pentru prăsilă. De foarte multe ori încercase ea să îl călărească pe Marte, dar calul avusese întotdeauna propria personalitate, aruncând-o din șa de mai multe ori decât putea ține minte. Hades, în schimb, ultimul descendent al lui Marte, o adorase de când era mânz, iar ea sperase întotdeauna că acesta va rămâne în familie.

—Dar nu poate face asta, spuse rapid. Este ultimul mânz al lui Marte.

—Are iepe și nepoți de la Marte. Thaddeus va trece peste.

Zylphia se opri în fața unei boxe, privind consternată spre Wine Cardinham care înțelesese întotdeauna dragostea ei pentru animale.

—Dar, tată, Hades este neprețuit. Nu poate fi cumpărat. Cum rămâne cu...?

—Iubești cu adevărat calul ăsta, nu?

Zy își întoarse privirea spre Thaddeus Talbot al cărui păr roșcat începuse să albească pe la tâmple, totuși nu mai mult. Ochiii lui albaștri luceau de amuzament. Ochii Zylphiei picară însă pe bărbatul de lângă el, un individ de vârstă medie, cu piele tuciurie și ochii migdalați.

—Știi bine că da, unchiule, îi spuse ea. Apoi, se apropie și îl îmbrățișă. Nu îl vinzi pe Hades, nu-i așa?, îl întrebă cu glasul înăbușit în pieptul acestuia.

—Oh, ba o fac, îi spuse Thaddeus. Totuși, nu e o vânzare. O făcu să îl privească și îi șopti: E un dar. Hades e al tău, copilă. Consideră-l cadou pentru nunta ta.

Zy rămase mută, apoi pe chip începu să i se contureze un zâmbet uriaș.

—Vorbești serios? Thaddeus aprobă. Dumnezeule! Da! Îl îmbrățișă mai strâns, bucurându-se aidoma unui copil. Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc!

—Și surprizele nu se opresc aici, îi șopti Thaddeus. Zylphia, acesta este Kumar. Bărbatul se înclină în fața ei. Kumar este medic veterinar, cel mai bun din statul său. Când am fost cu mătușa ta în Turcia ne-am întâlnit, iar Kumar a acceptat să ne însoțească pentru a-ți fi profesor în demersul tău de a trata necuvântătoarele. Kumar, nepoata mea, lady Zylphia.

—Milady, îi spuse Kumar. Așteptam să vă întâlnesc.

—Plăcerea este a mea și, unchiule, nu știam că ești atât de plin de surprize astăzi. Nu credeam că vei fi aici, în primul rând.

Thaddeus își așeză mâna pe umerii ei și continuară să meargă spre una dintre boxe. Kumar și Wine Cardinham rămaseră în urma lor, disuctând.

—Aș fi putut lipsi? Mai ales când m-am întâlnit cu aiuritul de fiu-meu, Cyrus, și mi-a zis că te-ai căsătorit cu Silas Davis. Și pentru una dintre nepoatele mele favorite creșteam un armăsar atât de frumos, pentru momentul nunții sale.

Zylphia zâmbi și se opri lângă boxă, acolo unde botul lui Hades – un armăsar compelt negru, cu copitele acoperite de păr, masiv, la fel de mare și greu precum tatăl lui, dar cu o inimă mult mai mare – apăru la margine pentru a o împinge ușor. Îl mângâie și oftă, simțind în sine căldura care o încerca de fiecare dată când se afla în preajma lui Hades, aceeași căldură care îi împânzise inima de dimineață, când trebuise să îl lase pe Silas să doarme printre așternuturile răvășite. Dormea prea rar mai mult. Și părea extenuat. După cele pe care i le povestise ieri, Zy era conștientă de motivele care transformaseră inima lui într-un sloi de gheață. Iar misiunea ei devenise brusc mai ușoară. Pentru că acum știa cu ce se confrunta. Avea înaintea ei un băiat traumatizat, un băiat pe care lumea îl nesocotise și batjocorise. Totuși, un băiat care, după ce o dezonorase, nu se putuse gândi decât la ea, la binele ei. Fusese egoism în decizia lui Silas? Poate că da. Poate că, în final, și el o dorise pe ea.

Și așa, în sufletul femeii crescuse din nou o speranță, una pe care o abandonase în adolescență și care ardea acum mai puternic decât o torță.

—Zylphia, vreau să știu, îi șopti Thaddeus. Ești fericită cu Silas?

Și nu putea să își mintă familia, nu când intențiile lor erau atât de nobile. Nu acum.

—Viața cu Silas este... dificilă. Dar nu pentru că nu am ce îmi doresc. Am totul, unchiule. Și chiar mai mult. Totuși, îmi doresc și mai mult. Sunt lacomă. Vreau tot ce aveți tu și mătușa Summer, tata și mama, unchiul Rothgar și mătușa Melody, unchiul Colt și Christina.

—Vrei iubire.

—Dragoste nebună, zâmbi ea, realizând că nu îi mai era deloc greu să discute despre asta.

—Și crezi că Silas nu te iubește?, o întrebă Thaddeus.

Zylphia nu știa concret ce sentimente avea Silas față de ea, nu când se ascundea constant de ochii ei.

—Nici măcar nu m-a sărutat, recunoscu.

Thaddeus clipi și se încruntă:

—Adică voi doi nu...?

—Ah, nu!, spuse rapid. Doar că nu mă sărută. Nu mă sărută niciodată.

Probabil că asta o durea cel mai tare. În afara dormitorului, ea nu avea o intimitate diferită cu soțul ei. Și nu putea înțelege dacă era din vina ei.

—Înțeleg. Thaddeus oftă și se sprijini de marginea boxei. Dacă stau acum bine să mă gândesc, Silas nu a sărutat pe nimeni, niciodată.

—Serios?, se încruntă. De unde știi?

—Draga mea, cred, sincer, că femeile au învățat să bârfească de la bărbați. Silas râse. Da, sunt destuld de convins că nu a sărutat nicio femeie.

—Asta este ciudat, realiză ea.

—Foarte ciudat, dar sper că îți dai seama că ăsta este soțul tău, Silas Davis. Un ciudat. Și orice ai face va rămâne astfel. Prinzând-o de umeri, Thaddeus îi șopti: De aceea, să nu eziți să vii la mine. Pentru orice. Oricând.

Zy aprobă și se lăsă sărutată pe frunte de duce. Apoi, când Hades necheză, dornic de aceeași atenție, Zylphia râse și își îmbrățișă noul prieten.

***

Nu putea aprecia tensiunea din White Hall când reuși, în final, să ajungă acasă în acea zi. Hades fusese așezat într-o boxă a grajdurilor din casă, Kumar îi oferise adresa la care putea trimite după el, iar Shrewsbury o invitase la cină, acum că el și Summer se aflau în oraș. Alexander urma să li se alăture, iar Zy era nerăbdătoare să își întâmpine și celălalt văr. Ziua fusese un succes pentru ea, chiar dacă acum, revenind în White Hall, își dădu seama că lucrurile merseseră teribil în lipsa ei.

Majordomul o informă că domnul Davis se afla în încăperile sale încă de dimineață și, cumva, faptul că afla asta o alarmă. Silas nu stătea niciodată atât de mult acasă, nu când mahalaua vuia în lipsa lui. Se încruntă și urcă grăbită scările, câte două o dată, aruncându-și săculețul într-o parte și descheind în grabă boneta pe care o purta. Deschise cu putere ușa doar pentru a-l descoperi pe Silas într-un halat aproape desfăcăt, ținând-o în mâinile lui pe Daisy.

—Ce s-a întâmplat?, întrebă speriată.

—Ssst, îi șopti Silas, mângâind blana animalului. A adormit. Chiar nu vreau să o trezești.

Zylphia înaintă, închizând ușa în urma ei, și se așeză pe taburet, mângâind capul lui Daisy care stătea foarte liniștită în poala lui Silas. Bărbatul, pe de altă parte, nu părea la fel de liniștit. Grijile îi roseseră într-adevăr fața, era obosit și palid. Zy ridică mâna de pe Daisy și o așeză pe fruntea lui pentru a-i verifica temperatura. Era bine. Pentru moment.

—Ce s-a întâmplat, Silas? Mi s-a spus că ai rămas acasă azi.

—Daisy a fost otrăvită, îi spuse rapid Silas, ca și cum i-ar fi oferit orice altă informație lagată de vreme. Era în laptele adus de dimineață, acea licoare detestabilă pe care ți-o pui în ceai.

Zy amuți privindu-l. Daisy a ei? Otrăvită? Cu o băutură care îi era categoric destinată? Icni și își duse mâinile la buze, șoptind:

—Dumnezeule!

—E bine acum, îi spuse Silas, ridică animalul și îl lasă ușor pe sofa. E bine. O mângâie ușor pe spate și așeză o pernă lângă animal în timp ce se ridică și își îndepărtă halatul. Baia mea e gata. Sper că nu te deranjează.

Să mă holbez la fundul tău?, gândi Zy. Nicidecum.

—Tu... tu ai salvat-o pe Daisy? Și ai stat întreaga zi cu ea?

—Nu numai eu. Și veterinarul. L-am chemat în timp ce tu erai... zi-mi mai exact unde?

Tonul lui era categoric sâcâit, ca de fiecare dată când o prindea ascunzându-se sub patul lui și spionându-l. Totuși, Zy învățase să nu se lase intimidată de Silas Fiorosul Davis.

—De ce?, întrebă în continuare.

Silas se cufundă în cada obscen de scumpă pe care o poseda și se sprijini de aceasta, ridicând o sprânceană în direcția ei:

—Pentru că sunt soțul, stăpânul și Domnul tău și vreau să știu unde ai fost. De aceea.

Zy oftă și scăpă de pantofi. Deci așa juca Silas cu ea acum. Își prinse agrafele și începu să le îndepărteze. Putea să se joace și ea.

—Știi la ce mă refer. De ce ai ținut morțiș să o salvezi pe Diasy?

Privindu-i vrăjit sânii, Silas nu își mai putu reține furia și exclamă?

—Credeam că ții la câinele ăla, la naiba!

—Da, țin la Daisy. Dar de ce ți-ar păsă? Credeam că nu te interesează de mine.

—Normal că mă interesează, femeie, și mai lasă-mă cu dramele tale! Dacă murea câinele ăla ai fi plâns o lună. O lună nu face bine pentru un bărbat. M-ai fi făcut să mă arunc în Thamisa. Zy îi ignoră înjurăturile și trase de fustă pentru a o îndepărta. Nu avea cum să se dezbrace singură de corset, așa că se apropie de el, se asigură că se află în fața lui, că îi poate zări sânii, apoi se întoarse rapid, își dădu părul într-o parte și îi spuse:

—Nu ajung. Silas înjură, dar apoi, își înfipse mâna în șireturile ei și trase cu o mișcare amplă, făcând-o să icnească. Silas...

—Nu am chef de poftele tale, să știi. Am treabă!

—Și te opresc eu de la treaba ta?, îl întrebă. Vreau doar să fac o baie. Sunt obosită.

—Înțeleg. Silas îi smulse la propriu corsetul de pe ea, o ridică dintr-o mișcare amplă și o așeză în fața lui, cu fețele înfruntându-se acum. Unde ai fost de ești așa de obosită?

—De ce îți pasă?, miji ochii în direcția lui.

Silas îi prinse coapsa și i le îndepărtă, expunând-o înaintea lui.

—Te joci cu focul, doamnă. Știai asta?

—Am bănuit, îi spuse Zylphia. Apoi, piciorul ei se așeză pe pieptul lui și îl țintui de peretele căzii. Dar cred că amândoi o facem. Silas rânji. Ești gelos, Silas?

—Ai face bine să nu îmi dai un motiv serios să fiu gelos.

—Asta a încercat să fie o amenințare, dragă soțule?, îl întrebă în timp ce mâna lui urcă pe copsa ei, tachinându-i feminitatea cu mișcări reținute. Silas... De ce nu mă săruți, Silas?

Silas își ridică ochii spre ea, în timp ce degetele lui o găsită, cumva mai umedă decât apa însăși. Fusese o zi lungă pentru amândoi. Pentru el unul categoric.

—Eu nu sărut, doamnă Davis. Eu fut. Cred că ai aflat asta deja.

—Nu, nu am aflat nimic până acum, îi spuse Zy și îl împinse din nou, așezându-și trupul pe al lui, frecându-și trunchiul de vintrele sale, făcându-l să-și înfigă degetele în șoldul ei. Într-o zi mă ameninți, într-alta ai grijă de cățelușa mea. Cine ești tu, Silas?

—Răspunsul te-ar dezamăgi, îi spuse bărbatul.

—Totuși, de când îți pasă? Și Silas își dădu seama că fusese prins cu un paradox pe care nici sieși nu și-l putea explica. De când începuse să îi pese? Degetele ei îi atinseră fața, apoi, ușor, buzele, iar Silas își feri chipul. Nu putea fi atât de slab înaintea ei. Nu-ți fac nimic, liniștește-te, îi șopti. Nu cred că ești pregătit încă pentru asta, oricum. Am fost la târgul de cai cu tata. M-am întâlnit acolo și cu ducele de Shrewsbury. Silas se strâmbă, iar ea nu putu să nu zâmbească în timp ce își cobora mâna între ei, îi cuprindea membrul și îl așeza la intrarea în trupul ei, lăsându-se ușor peste el. Oftă în timp ce îl cuprindea în trupul ei, puțin câte puțin.

—Ah, Zy..., gemu el și își înfipse degetele în șoldurile sale. Cum poți să fii atât de...

—Știu, șopti ea. Și nu ai auzit partea bună.

—Care este partea bună?, o întrebă bărbatul.

—Hades e acum al meu. Începu să se miște ușor, simțind trupul lui tensionându-se lângă al ei. Și l-am întâlnit și pe Kumar.

—Ah, mii de draci!, gemu Silas și începu să se miște în tandem cu ea. Trupurile lui începuseră să se unească din ce în ce mai violent, zgomotele o făcură pe Daisy să ridice capul obosită, apoi să îl coboare dezinteresată, cu ochii umezi și somnoroși. Silas își coborî capul asupra sânilor ei, mușcând unul dintre sfârcuri. Zy gemu și îi cuprinse capul, cerându-i mai mult, mai repede și mai adânc. Silas gemu și își coborî mâna între ei, atingându-i clitorisul. Trebuia să o facă să-și dea drumul înainte să o facă el. Îi lipsise atât de mult, încât îi era rușine să recunoască asta. Acum, Zy! O strânse de o fesă, suficient de tare, încât să îi lase un semn, și presără un sărut pe clavicula ei. Acum! Iar Zy își dădu drumul, strângându-se pe mădularul lui, făcându-l să se elibereze adânc în trupul său. Asta a fost...

—Superb, șopti Zy care căzu la propriu pe pieptul său.

—Îhm.

Se trezi că îi mângâie ușor spatele, că începe să se îngrijească să o spele, chiar dacă amândurora le tremurau încă membrele.

—Din ce rasă e acest Kumar?, întrebă Silas, iar Zy îngheță. Reacția ei îl făcu să se încrunte. Ce este? Apoi, femeia izbucni în râs. La naiba, Zy, ce este?

—Kumar nu este un cal. Este un medic veterinar. Unul care mă va învăța medicina.

Mâinile lui înghețară pe umerii ei, iar privirea ei șireată îl făcu să se abțină cu greu. Nu trebuia să fie gelos. Nu trebuia să fie gelos. Nu trebuia să... Dar de oricât de multe ori își repeta asta nu putea să îndepărteze din pieptul său focul geloziei și să privească la ea ca la o zeiță care tocmai îl călărise cu pasiune în cada lui din porțelan preferată.