La vârsta de șaizeci și opt de ani, contele de Foxborough a trecut în neființă. Amintim că soția acestuia a murit pe când avea numai treizeci de ani, într-un accident de călărie. La acea vreme, contele avea cincizeci de ani. Contele și contesa nu au avut copii de care să auzim. Fie ca Domnul să îi odihnească sufletul!

- secțiunea „MORȚI ȘI ALTE EVENIMENTE TRISTE" dintr-un ziar, 1810

*

—Vreau să ieși din aristocrație odată pentru totdeauna, îngână George a doua zi, în timp ce se aflau în biroul lui din White Hall, printre teancuri de hârtii care trebuiau completate.

—Nu o vreau printre cei pe care îi urăsc, îi spuse Silas, încercând să citească atent foile pe care le avea de semnat. Zylphia se retrăsese aseară într-o altă cameră, invocând faptul că voia să se relaxeze. De parcă nu se relaxa suficient cu el în pat. Pufni. De dimineață o văzuse dormind pe un divan din salonul doamnei. Așezase o pătură peste ea și bodogănise până acum, când George venise cu ziarul de dimineață. Armele se duc în depozit. Să ai grijă să fie transportul perfect.

—De parcă aș putea face lucrurile altfel, domnule. George oftă și își continuă micul dejun. Señora no estará muy satisfecha când va afla que tú robaste pe familia de la señora. Ai furat de la Cardinhami. Nu va fi deloc mulțumită, domnule. 

Știa și el asta, la naiba. Strânse din dinți și oftă. Ceva mersese categoric prost aseară. Ar fi trebuit să îi ceară altceva, nu asta, nu ieșirea din înalta societate. Ce îi păsa lui de fandosiți? Putea sta bine mersi pe lângă ei. Nu îl durea în niciun fel. Dar existase întotdeauna o posibilitatea ca ea să îi aleagă pe ei, pe oamenii ei, oameni care o încântau. Nu putea permite asta, nu.

—Poți să încetezi, George? Sunt ocupat.

—Mai e ceva, domnule. Oamenii vorbesc de copilul din mahala, spuse, în schimb, George. La gente dice că la señora se ve bien con un bebé. Silas simți că i se ridică părul la ceafă când auzi cuvintele lui George. Copii? Poate...

—Doar taci, George!, îi ceru el. Mă enervezi și mă faci să îmi doresc să înfig niște praf de pușcă în creierul tău!

Așa îi găsi Zylphia când îl strigă și ajunse în salon, cu Silas care îndrepta o armă spre George.

—Silas, mă întrebam dacă vei lua... Își îngustă ochii când îl văzu. Ce faci?

Silas coborî arma și mormăi.

—Îi spuneam lui George să plece.

—Dar de-abia acum este gata el desayunar, micul dejun!, adăugă George.

—Păcat. Vei lua dejunul alături de băieții din depozit. Ai o livrare de făcut. George mormăi nemulțumit și luă hârtia din mână lui Silas. Își scoase pălăria în fața Zylphiei care îi zâmbi și îi ură drum bun. Unde e mâncarea?, o întrebă mai aspru decât dorise, dar Zy nu păru să bage de seamă.

Era îmbrăcată impecabil, într-o rochie din crep bleu, cu o fundă albastru-închis sub sâni. Rochia cădea lejer pe trupul ei, făcându-l să se întrebe, după ce observa decolteul, dacă putea să guste ce se afla sub acea rochie. Își dorea asta. Nu purta bijuterii în afară de inelul de pe deget și își prinsese părul într-un coc lejer. Se foi în scaun, conștient de propria erecție.

—Voiam să te întreb dacă mănânci acasă sau ieși.

—Din moment ce sunt acasă, voi mânca aici.

Zylphia îi ignoră dispoziția și chemă servitorii să îi aranjeze tava aici. Când dădu să plece, Silas o prinse de mână și o întrebă:

—Încotro?

—Oh, păi eu ies, îi spuse simplu. El se încruntă și o trase în brațele sale. Lasă-mă, Silas! Nu am chef de... de... desfrâul tău acum!

Silas simți imediat cum dispoziția i se schimbă. Râse cu poftă în timp ce ridică tacâmurile pentru a străpunge ouăle ochiuri. Avea plăcintă umplută cu rinichi, budingă, biscuiți, pâine prăjită, unt, vin, apă, cârnați, ouă și ceva verde pe care Silas preferă să îl ignore. Nu era genul de persoană care adora verde.

—E un cuvânt prea mare pentru ceea ce facem noi.

Zylphia își ridică sprâncenele, continuând să se foiască în brațele sale, în căutarea unei poziții în care să nu fie, probabil, împunsă cu sulița care îi creștea lui acum în pantaloni.

—Citesc romane perverse, Silas, și, crede-mă, treci cu brio testul eroului din ele.

—Nu mai spune!, zise el. Vrei să zici că majoritatea capetelor regale din lumea ta nu preferă să sugă sânii nevestelor? Că nu vor să miroasă intimtățile soției? Că nu vor să o mănânce, să o tachineze până când tremură, se agită și își dă drumul pe fața lor? Observă, în timp ce mesteca, modul în care fața ei începu să se înroșească. Ah, la naiba. Cum mai putea să roșească după câte îi făcuse? Ce ciudat! Și eu care credeam că orice om decent și căsătorit face asta.

—Știu ce încerci să faci, Silas, îi spuse. ȘI nu funcționează. Sunt, oricum, indisponibilă până săptămâna următoare.

—De ce?, întrebă Silas și înghiți prea brusc pâinea prăjită.

—Probleme femeiești, îi spuse.

—De parcă asta a oprit vreodată un bărbat să își penetreze soția, spuse Silas. Cu asta cu siguranță o șocase, pentru că rămase cu buzele ușor întredeschise, ochii mari și obrajii înroșiți. Apoi, stomacul ei scoase un sunet de protest, iar Silas se încruntă: Nu ai mâncat? Ea dădu negativ din cap. Umplu furculița cu puțin din fiecare și îi înfipse în gură mâncarea. Unde aveai de gând să pleci așa grăbită?

Zylphia mestecă și se îndreptă spre carafa cu vin. Umplu paharul și își clăti gura. Silas își țuguie buzele, așteptând o înghițitură. Femeia își dădu ochii peste cap și îi dădu să bea.

—Vreau să o văd pe Seraphine Cardinham, pe noua mea verișoară, îi spuse.

Silas oftă și continuă să mănânce, împărțind dumicații în mod egal. Zylphia nu mai protestă și acceptă să fie hrănită. Îi luase îngrozitor de mult să adoarmă fără el și când se trezise avusese impresia că în cameră era prea rece. Trupul lui Silas era mereu așa de cald, încât nu simțea când se oprea focul din cameră. Avea o dispoziție proastă. Sau așa crezuse până în clipa în care acesta o trăsese în brațele lui. Inima ei, trădătoarea, crescu simțitor în acel moment, direct proporțional cu erecția pe care o simțea pe fundul ei.

—Ți-am sugerat să nu îți mai vezi familia, îi spuse Silas.

—Silas, am fost de acord cu ieșirea mea din societate. Dar nu îmi poți interzice să îmi văd familia. Ar fi răutate.

—Credeam că mi-ai spus cândva că sunt un rău, asta în timp ce mă întrebai de ce eram rău. Gura mai mare, îi spuse. Nu vrem să te îneci și să fiu nevoit să te resuscitez, nu? Am învățat de la Max câteva mișcări, știi? Zylphia mestecă și se încruntă în direcția lui. Un nou Cardinham, nu? Ce nume ridicol! Seraphine!

—Mie îmi place, îi spuse Zylphia.

—Zici că devine regină. Silas oftă și îi făcu semn să îi mai dea să bea. Dacă aș avea eu o fată, ceea ce sper să nu se întâmple, aș numi-o, simplu, Bessie. Nimic mai mult, nimic mai puțin. Nu o sută de nume. Nu ceva complicat, mitologic, biblic. Ceva simplu.

Zylphia oftă și se jucă cu o bucățică de pâine, în timp ce fundul ei se înălță și mai mult.

—Nu m-am gândit niciodată că voi avea copii, știi?, șopti ea. E irelevant, oricum, din moment ce nu vom avea copii.

Silas se încruntă.

—Ce vrei să spui prin „nu vom avea copii"?

—Am crezut că nu îți dorești copii din moment ce te retragi când... ei bine, când suntem... intimi. De cele mai multe ori, oricum, adăugă ea rapid.

Silas nu putu comenta această afirmație. Așa era. Se retrăgea. Nu voia să îi lase sămânța lui. Nu își dorise până în acest moment un copil. Nu voia o Bessie sau un John. Nu voia nimic din responsabilitatea de a fi părinte. Copilăria lui fusese dureroasă și rea, malefică, îngrozitoare. Nu credea că ar fi fost un tată bun. Dar acum, dacă se gândea mai bine... Alungă ideea rapid din minte și aprobă.

—Corect. Nu vom avea copii. Hai să terminăm aici și să mergem să o vedem pe fata Cardinham.

—Noi?, întrebă încruntată Zylphia.

—Nu te scap din priviri în preajma Cardinhamilor. Dacă vrea cineva să mi te fure?

—Cred că ai fi bine cu asta, îl împunse ea. Ai fi din nou liber, cu toate femeile acelea. Nu ai mai fi stresat când ai auzi că umblu pe străzi, nopțile. Nu ar mai trebui să îmi spui că fur pătura nopțile.

—Poate, îi zise Silas și îndesă în gura ei micuță – poate nu chiar așa micuță – încă puțină mâncare. Nu vom ști niciodată, Zylphia. Ești blocată cu mine, și eu cu tine. Nu asta voiai când erai mică?

—Eram naivă, îi spuse Zylphia.

Silas rânji. O Zy înțepătoare era o Zy atrăgătoare, iar el renunțase să lupte cu dorința de ceva timp.

—Și acum ești dacă îți închipui că poți fugi de mine și în seara asta. Apoi, când ea se întoarse spre masă, îi spuse: Citește-i soțului tău ziarul. Zylphia își ridică o sprânceană. Asta dacă nu crezi că avem timp de una mică.

—Nu!, zise ea rapid și aproape că sări la ziarul care fusese abandonat pe masă. Morți și alte evnimente triste: La vârsta de șaizeci și opt de ani, contele de Foxborough a trecut în neființă. Amintim că soția acestuia a murit pe când avea numai treizeci de ani...

Silas rânji. Așa crezuse și el.

***

Seraphine Cardinham avea toate trăsăturile ducesei de Rothgar. Într-un pătuț micuț, într-o cameră în care probabil că fuseseră crescute toate fetele lui Bryght, micuța căscă leneșă și privi în jur, fără a fixa însă un punct. Se uita peste tot, cu ochii curioși, explorând în jurul ei lumea. Silas nu putea să nu spună că să o vadă trezea în el un sentiment pe care nu îl cunoscuse niciodată. Ajunsese la treizeci de ani și se gândea deja la copii. Zylphia atinse mânuța micuță, îi zâmbi, îi vorbi. Fetița nu făcu decât să o privească, apoi să îi atingă la rândul ei degetul. La naiba dacă nu arăta bine în compania copiilor!

Silas privi spre Rothgar, un tată mândru, care își păzea copilul cu strășnicie. Abia când plecară din camera micuței și fură invitați într-un salon, ducele se relaxă. Melody părea extenuată, într-adevăr. Se refăcea greu, dar sigur. Stătea pe o sofa, împrejmuită de perne, cu picioarele ridicate pe un taburet. Bryght îi aranjă ceaiul și i-l așeză în mână, iar Silas nu putu să nu observe intimitatea momentului. Tocmai se apleca și el spre o ceai, străduindu-se să fie civilizat, când vocea socrului său reverberă în ușa salonului:

—Silas Davis.

Wine Cardinham albise vizibil în ultimele săptămâni. Arăta mai obosit și mai în vârstă decât ultima dată când îl zărise. Impecabil ca întotdeauna, la brațul lui își ținea micuța soție, pe lady Anne.

—Wine Cardinham. Lady Anne, le răspunse el cu răceală.

—Mamă! Tată! Entuziasmul din vocea ei îl făcu să tresară. Zylphia se ridică de pe canapeaua pe care stătea și sări în brațele tatălui ei. La fel de micuță precum mama sa, arăta ca un copil în brațele lui Wine. Mâna ei căzu peste mâinile lui Anne și o îmbrățișă și pe aceasta. Îl observă pe Wine mângâindu-i spatele, controlând-o parcă pentru a-și da seama dacă era cu adevărat bine sau nu. Înspirându-i mirosul părului – la naiba, și el făcea asta! –, Silas nu putu să nu-și amintească de Seraphine Cardinham, cea pe care toată lumea o adora acum. Când o luase în mâinile sale pe micuță, Zy făcuse la fel. El se ținuse departe de copil, dar mirosul de nou-născut îi dăduse târcoale. Sunteți bine? Am vrut să vin să vă vizitez, dar am avut atâtea lucruri de lămurit aici înainte, încât...

—E în regulă, draga mea, îi spuse Anne cu lacrimi în ochi. Oricum nu am ajuns de mult. Noi suntem bine. Tu? Zy, mi se pare mie sau ai slăbit?

O privire urâtă fu aruncată asupra lui Silas. Normal că dacă slăbise era vina lui.

—Am fost bolnavă. Dar sunt bine acum, vă promit! Mi-a fost așa de dor de voi!

Și în timp ce se apropiau de masă, Silas auzi vocea lui Rothgar spunând:

—Trebuie să te obișnuiești, Silas. Înainte să fie soția ta, a fost copilul lor.

—Și încă este, adăugă ducesa. Tuturor ne-ai lipsit, Zy!

Zylphia zâmbi. Nu îi zâmbise lui niciodată astfel, iar asta îl măcină. Era invidie. Atât. Și o voia ieșită din sânul lor înainte să-și dea seama câte pierduse căsătorindu-se cu el. Pierduse căldura unei familii, iubirea lor. Pentru că el nu știa să facă un cămin și nu îi putea oferi unul.

—Aveți un copil superb, frate, îi spuse Wine lui Bryght. Încă o nepoată superbă în această familie. Și probabil ultima, am dreptate?

—Fii sigur!, zâmbi Bryght. Să zicem doar că ne pregătim să ne retragem în favoarea celor tineri. Toți priviră spre cuplu, mai puțin Wine care aproape că se scutură în fața gândului că Zy a lui va naște copii. Adică, Blue are deja doi fii și așteaptă acum încă un copil. Probabil în iulie familia noastră se va mări din nou. Paris o are pe Lilibeth și pe William. Acum și Zy... Ăăă... s-a căsătorit, spuse repede ducele.

Ah, la naiba, converația aceasta devenea oribil de intimă!

—Ați citit despre moartea contelui de Foxborough?, întrebă rapid Wine.

—Da, spuse și Melody. Bryght mi-a spus că testamentul se va deschide săptămâna asta. Mă întreb ce ar fi putut lăsa contele ca ultimă voință a sa în condițiile în care a murit fără copii?

Și ajungeau la subiectul care interesa nobilimea. Să crească și să se înmulțească!

—Totul se va duce către Coroană, spuse Rothgar. Dacă nu apare altceva. Oricum, contele avea origini scoțiene. Nu m-ar șoca să aud că există un fiu nelegitim pe undeva prin lume și, conform legii scoțiene, preia titlul și averea. Doar știi cum e în nord, Melody. Ducesa aprobă. Oricum, dacă nu o face, mă gândeam să cumpăr herghelia lui. Sunt numai pursânge, aduși din țările arabe și India. Cei mai buni cai.

—Pe mine mă interesează acțiunile în noua întreprindere din Chesire, spuse Wine. În plus, are câteva proprietăți care merită observate cu atenție. O casă de vacanță lângă Ayr. Practic, dacă aș cumpăra terenul, aș putea uni proprietățile. Aș putea construi pentru oamenii din zonă. Mă gândesc serios să aduc prosperitate celor din Ayr.

Anne își dădu ochii peste cap și interveni:

—Vorbind despre prosperitate. Privindu-i pe amândoi, aceasta spuse: Vreau să organizez un dineu în cinstea voastră. Toată familia va fi prezentă, evident. Să zicem, săptămâna viitoare? Vineri?

Zylphia, care de-abia se atingea de ceai, își ridică privirea spre mama ei:

—Nu mai vine nimeni altcineva, nu?

—Ei bine, și Helen și Nate, dar ei sunt deja parte din familie.

—Voiam să întreb dacă e un eveniment social, o lămuri Zy.

Iar Silas înțelese ce făcea. Își respecta înțelegea. O privi aproape șocat. Normal că ar fi constrâns-o să-și țină promisiunea, dar adevărul era că nu se așteptase ca ea să fie atât de docilă. Niciun aristocrat nu își respecta înțelegerile, din câte știa el. Înghiți cu greu biscuitul din care mușcase și se simți îngrozitor pentru că o priva de întâlnirile ocazionale cu rudele. Se simți de-a dreptul infractorul din suburbii care răpise prințesa. Și care acum o ținea ostatică.

—Nu, draga mea. Doar noi.

—Oh, bine, spuse și privi spre Silas. Putem veni și vă mulțumim pentru...

—Silas nu e binevenit, spuse rapid Wine, iar Anne dori să intervină, dar el îi acoperi mâinile cu una de-a lui. Privirea lui Wine îl săgetă. Silas nu intră în casa mea până nu își cere iertare față de Marie.

—Ce s-a întâmplat?, întrebă încruntat Rothgar.

—Wine, pe bune, e în regulă, șopti Anne. În plus, Silas a spus lucruri adevărate.

—Dar ce a spus?, insistă și Melody.

Silas oftă. Nu îi stătea în caracter să tolereze o astfel de obrăznicie din partea oamenilor, dar acum se simțea precum un copil mustrat de părinți în fața guvernantei. Dar aveau dreptate. Nu ar fi trebuit să îi spună așa ceva. Nu când știa prea bine cât de mult se chinuise să o aducă pe lume pe Zy, iar apoi pe băieți. Băiat fiind, crezuse că o va pierde pe cea care îi fusese mamă și prietenă în perioada adolescenței. Și se îngrozise de asta.

—Nu o fac pentru că soțul tău mi-a spus să o fac, dar lady Anne, îmi cer iertare pentru izbucnirea mea. O privi în ochi, încercând să îi transmită cu adevărat părerea de rău. Dintre toate persoanele din viața mea, cu tine nu am cu adevărat nimic. Și a fost crud. Și răutăcios. Iartă-mă! Ochii lui Anne se umplură de lacrimi. Își duse mâna la obraji și încercă să le oprească, dar nu reuși. Silas oftă și își scoase propria batistă, oferindu-i-o. Se ridică și se așeză lângă ea. Am avut încrede în tine de la început. De fapt, dacă nu ai fi fost tu nu aș fi găsit-o niciodată pe Blue. Știai prin ce trecusem și mi-ai oferit un cămin. Nouăsprezece ani mai târziu am mușcat mâna care m-a hrănit.

—Nu m-am gândit niciodată la tine așa, Silas, îi spuse ea și prinse batista. Pentru mine ai fost mereu un copil. Ar fi trebuit să am încredere în tine. Am încredere în tine. Imediat ce îi oferi această încredere, Silas o urî. Nu era demn de ea. Să vii la dineu, te rog, îi spuse ea, cu ochii violeți și umezi, aceiași ochi ca ai Zylphiei. Pentru tine îl organizez.

—Voi fi acolo, îi șopti el și îi zâmbi, ca atunci când era copil și îi dădea să mănânce mai multă carne și îi lua ea legumele din farfurie.

În fața acestei scene, toată lumea rămase consternată, inclusiv soția lui. Cine ar fi crezut că Silas putea să fie un sensibil?

Sunt topită după Henry Cavill.