Sunt o rebelă!

- Zylphia Cardinham către Tatăl ei, nebunie hormonală, 1805

*

Zylphia nu își dăduse niciodată seama unde locuia Silas. Până să plece, Silas obișnuise să locuiască într-un hotel, în casa din marmură neagră de pe St James Street. Legăturile dintre ei se rupseseră, într-adevăr, dar Zy nu își putea da seama cum ajunsese Silas să dețină, la propiriu, un castel. Auzise de palatul White Hall, fostul conac al unui prinț regent, loc părăsit. Dar crezuse că era doar astfel, un loc abandonat. Totuși, ajunși în Londra, Silas o conduse expres la White Hall, instruind un servitor să le ia bagajele. Cu Daisy în brațele ei – cățelușa pe care Zy o adoptase oficial – se uitase uluită la acest loc. Din afară era superb, dar dinăuntru devenea de-a dreptul roial. Covoare groase, roșii cu auriu, pereți albi sau crem, nuanțe imaculate aproape. Un decor suav, cu sigurnață nu mâna lui Silas, pentru că nu îl știa să aibă un simț estetic evident. Era o casă măreață, iar ea nu își amintea să fi stat vreodată în una astfel. Numai conacul Rothgar mai arăta așa.

—Vrei să îmi spui că locuiești într-un castel?, îl întrebă pe Silas în timp ce îl urmărea pe scări în sus.

—E un conac foarte vechi, îl explică Silas.

—Știu și eu ce e, Silas. Când eram micuță ne-am abătut în partea asta a Londrei. Aproape că ai turbat când ne-ai găsit, pe mine și pe Paris, aici. Admiram tocmai acest conac.

Silas mormăi ceva, dar Zy nu putu auzi ce spune. Se mulțumi să urmărească feroneria, sclupturile atent așezate, un peisaj rustic într-o parte și, se părea, un portret de-al lui Blue. Zy se opri o clipă în fața lui Blue, contesă de Claire.

—Ții mult la Blue, nu-i așa?

Silas își dădu seama că, într-adevăr, Cardinhamii nu știau oficial că Blue era sora lui, iar el nu avea niciun motiv să le spună. Ridică din umeri și o conduse spre camerele ei. Camera stăpânilor era decorată în culori calde, galben, roz și roșu, ceva ce Zylphiei i se potrivea de minune. Zy lăsă cățelușa pe un scaun capitonat și oftă, privind în jur. Silas se holbă categoric la ea pentru a surprinde satisfacția de pe chipul său. Cum se simțea oare să știe că avea să fie o prințesă, mai mult decât ce fusese în casa părintească?

—Da, e un castel, conchise Zylphia și se așeză pe pat. Chiar locuiești aici?

Nu, acesta era răspunsul. Silas își petrecea prea mult timp în mahala pentru a mai și locui aici, chiar dacă locuința era aproape de docuri, într-o zonă din care se vedea râul. Se mulțumi să se holbeze la sânii ei care mângâiau materialul hainei pe care George o adusese. Slavă Domnului se făcuse bine. Și mai bine, Zylphia prinsese culoare în obraji, în ciuda faptului că o observase făcând nazuri la mâncare, dând la o parte feluri și odihnindu-se mai mult. Boala o consumase, într-adevăr, iar el se încăpățânase să revină în oraș, decizie în fața căreia Zy nu comentase. Probabil că și ei îi era dor de oraș, de cumpărături și plimbări, de preaiubiții ei nobili.

—Dar ce face, în general, un șef de bandă?

Întrebarea îl luă prin surprindere. Era extenuat și probabil că și ea era astfel. Comandase o baie, dar nu voia să mai fie aici când ea se îmbăia. Turnă apă în lavoar și începu să îndepărteze murdăria cu dexteritate. Ultima dată când o văzuse goală, se culcase cu ea ca un animal în călduri. Nici acum nu se simțea mai breaz. Dumnezeule! O dorea pe Zylphia, iar apetitul lui sexual probabil că ar fi înspăimântat-o. Fusese fecioară și era nobilă. Femeile ca ea erau obișnuite să o facă pe întuneric, repede, o dată sau de două ori pe lună în condițiile în care el o dorea de două ori înainte de micul dejun.

—Nu sunt un șef de bandă, îi spuse.

—Un rege al străzilor atunci?

Silas rânji. Da, era un rege al străzilor.

—Direcționează venituri, îi explică. Se ocupă de afaceri. Asta fac eu, Zylphia. Se dezbrăcă de cămașă și, rapid, de pantaloni și se afundă în apa fierbinte. Deși îl arse, nu se opri din mișcările repezi. Nu voia să o privească, să citească dorința în ochii ei.

—Și ce se presupune că voi face eu?

La naiba! Vocea lui Zy devenise mai groasă, conotațiile mai greoaie. Și ea îl dorea la fel de mult, iar asta însemna că nimic nu era categoric greșit.

—Ce făceai înainte?, o întrebă, clătindu-și trupul și ieșind din apa care îl moleșise complet. Era, într-adevăr, prea fierbinte. Trupul i se înroșise vizibil.

—Cumpărături, petreceri, filantropie, îi spuse Zylphia, iar privirea lui îi întâlni ochii care urmăreau mai ales o anumită parte a corpului lui în timp ce se mișca nestingherit prin cameră, cameră care era și a lui. Poate că dorise să o lase singură, să o izoleze, dar acum o voia în același loc cu el. O dorea.

—Poți continua așa, îi oferi instrucțiuni și începu să se îmbrace singur. Nu avea nevoie de un valet.

—Dar o soție întreține și personalul soțului ei, protestă Zylphia.

În timp ce ajunsese la lavalieră, Silas înțelese perfect despre ce era acest interogatoriu. Zylphia își dorea să își bage nasul aristocratic în treburile lui, în viața lui, în trecutul lui. O adusese de câteva ori la orgasm, iar soția lui încerca acum să romanțeze situația.

—Personalul meu e lumea din exterior, o informă. Hoți, prostituate... Vrei să inviți mahalaua la masa de duminică, doamnă Davis?

Zylphia își încrucișă brațele la piept, conștientă de ceea ce făcea Silas. Nu avea să dea înapoi nicio secundă.

—Vreau să îi cunosc!

Iar Silas era la fel de încăpățânat ca ea și nu avea să dea înapoi nici măcar o secundă.

—Nu, îi spuse simplu.

—De ce nu? Oftând, Zylphia încercă din nou: Silas, acum sunt soția ta, iar eu chiar vreau să fac parte din...

—Nu știm încă motivul real pentru care ai fost o țintă, pentru care Georgy a cerut să fii răpită, spuse Silas, nemaiascultând niciun moment de ea. Numai un prost s-ar aventura în cușca leilor.

—Credeam că este vorba despre o acțiune întâmplătoare, se încruntă Zy, conștientă de faptul că tocmai ce fusese făcută proastă. Și cine este acest Georgy?

—Nimic nu e întâmplător aici, îi spuse Silas și se încălță cu cizmele. Georgy și atât este liderul unei bande din Whitechapel. Suntem rivali, chiar dacă la un moment dat amândoi am făcut parte din banda lui Bell. El a reușit să se piardă de Bell imediat după ce eu am părăsit banda în căutarea lui Blue. A ajuns chiar bine.

—Silas, crezi că sunt în pericol?, întrebă direct Zy. Că acest Georgy m-a dorit expres pe mine pentru un plan diabolesc?

Silas nu răspunse, tocmai pentru că el credea că despre asta era vorba. Cumva, Georgy știuse că pentru Silas Cardinhamii erau o slăbiciune. Că ea era o slăbiciune. Cineva ciripise, iar el ura păsările, ura animalele, ura orice ființă se zbătea întru existență pe lângă el, inclusiv sânii bombați ai Zylphiei, buzele pline și, știa el, fundul care îți umplea categoric mâinile. El ucidea păsările, pe toate, în grup. Privi în jos la câinile care se lipise de el. Îl privi cu atâta ură, încât ar fi făcut să se topească metalul dintr-o uzină cu tot cu oamenii din ea. Prin urmare, animalul scheună, iar Zy îl prinse de burtica rotundă și îl aduse în brațele sale.

—Cumpără ce vrei azi! Ai un credit nelimitat la cele mai bune magazine din Londra.

Și plecă. Nu mai putea sta aici fără să facă ceva nebunesc, precum să începe să ciugule ca un molâu din palma femeii pe care nu crezuse niciodată că o va vedea pe patul său.

***

—Eu credeam că atunci când ești însurat ești ceva mai vesel, spuse unul dintre cărăușii de la docuri în depozitul în care Silas își demara afacerile ocolind dibaci legea absurdă.

—Și eu, spuse un alt bărbat, lăsând gheața într-o cutie cu un bourbon extrem de fin. Eu unul, când m-am însurat, am stat o săptămână numai în pat cu Ginny a mea. Oprindu-se visător, bărbatul continuă: Ce vremuri!

Silas, care își dăduse jos cămașa și lucra cot la cot cu oamenii lui, mârâi spre amândoi. O făcea adesea, lucra, amintindu-și întotdeauna locul din care pornise. Dar azi lucra, asudând și neoprindu-se nici măcar pentru pauza firească a muncitorilor, pentru că era frustrat. Nu putuse fi cu Zylphia, avea urgent nevoie de o femeie și niciuna care să îi satisfacă măcar memoria nu îi trecea prin minte. De câte ori închidea ochii vedea seara pe care o petrecuse alăturid e Zy. Avusese un gust divin, ceva ce el nu mai gustase niciodată. Sânii ei se potriviseră perfect în mâinile sale. Era strâmtă, fierbinte, îl înghițise perfect în trupul ei. Își șterse sudoarea de pe frunte și își revărsă frustrarea asupra cârcotașilor din jurul său:

—Vedeți-vă de treabă!

Din colțul în care un marinar mânca, acesta își dezveli zâmbetul știrb și îl întrebă:

—Și te duci cu funingine sub unghii la nevastă? Fițoaselor nu le place asta.

Fițoasă! Cumva, să o compare pe Zy cu orice altă fandosită din înalta societate era greșit. Nu era așa. Mersese o săptămână cu o pereche de cizme prea mari care o bătuseră la călcâie. Mâncase în taverne, cot la cot cu infractori, mercenari și negustori. Cântase prostia spaniolă pe care George i-o spusese, nu își dorise un inel și nu se împotrivise răpirii nici măcar o secundă. Da, Zy nu era o domnișoară a societății în adevăratul sens al cuvântului, iar adevărul era că numai el avea dreptul să o nedreptățească, nu ingrații din acest depozit.

—Doamna Davis nu este o fițoasă. Mai spune ceva și îți tai limba.

Atunci, ca și cum ar fi invocat-o, George, bătăușul lui profesionist pe care îl lăsase să o spioneze, deschise brusc ușa. Iar Silas știu. Nu, Zy nu era o fițoasă, era o încăpățânată profesionistă care trăgea cu urechea și se vâra în necazuri până în gât.

—Șefu'...

—Unde e?, întrebă Silas, simțind deja cum sângele îi fierbe în vene.

—Colt Cardinham.

Magistratul, se gândi Silas, cel pe care îl detesta. Mârâi furios, își trase cămașa pe el și se trezi zburând la propriu după doamna Davis care, se părea, uitase că nu mai era o Cardinham.

***

Îi fusese dor de Cardinhami. Deși părinții ei trimiseseră o scrisoare spre familie anunțând că urmau să ajungă în Londra cât de curând, îi era dor și de ei, mai ales acum când se afla în casa unchiului ei, Colt Caridinham. Colt, la patruzeci și cinci de ani, se bucura de doi copii, gemeni, și, se părea, produsese următorul moștenitor la titlu de duce de Rothgar, pe Aquilla Cardinham, ajuns acum la cincisprezece ani, aidoma surorii sale, Davina. Băiatul era plecat să studieze, în timp ce sora lui rămăsese acasă pentru a fura inimile tuturor și pentru a dovedi în fiecare an că era copia fidelă a tatălui său. Când ajunsese în casa lui Colt, la ora cinci după-amiază, acesta, fiica și soția lui serveau ceaiul într-un salon în care Zylphia fu condusă numaidecât. Înalt, brunet, acesta o avea la stânga lui pe Davina, care îi semăna leit, iar în dreapta pe Christina, o femeie înaltă și blondă, cu un trup încă subțire la treizeci și șapte de ani. Aquilla moștenise de la aceasta culoarea neobișnuită, chihlimbarie, a ochilor, ceea ce îl făcea un potențial bărbat frumos. Așezată la masă, Zy fusese bombardată de tot felul de vești, întrebată foarte mult lucruri și conștientiză că probabil nu era pregătită să dea cu ochii de familia ei, nu când nu știa precis ce să le spună: Dragilor, am fost răpită și aproape vândută într-o licitație de virgine, când Silas, dragul de el, m-a cumpărat, a făcut treaba și a decis, dintr-un exces de onoare, să se însoare cu mine. Acum, după ce am făcut dragoste, mă ignoră de parcă am ciumă. Dar în schimb, am o nouă cățelușă. Nu, probabil că nu ar fi putut să spună toate astea fără să îi șocheze prea tare.

—Mă bucur pentru mătușa Melody, spuse ea și duse ceaiul la buze, oftând în fața căldurii sale. Abia aștept să văd beblușa.

—Și ea te așteaptă, Zy, spuse Christina. Dar noi vrem să auzim mai multe despre tine. Tu și Silas?

Zylphia aprobă și își privi inelul:

—Suntem căsătoriți. S-au întâmplat multe lucruri, mama și tata au încercat să împiedice totul, dar, în final, nu s-a putut. Afișă un zâmbet care simțea că nu îi aparținea întocmai. Am venit să vă spun că sunteți bine și să vă rog să informați pe toată lumea de asta. Poate chiar ziarele?

O pauză stânjenitoare cuprinse salonul, urmat de declarația Davinei:

—A înnebunit.

Zy oftă, conștientă de tendința Davinei de a exagera totul, și se întinse după o prăjiturică. Probabil că acum chiar ar fi trebuit să se țină de dietă, mai ales când nu se putea gândi decât la faptul că Silas era dezgustat de ea și de aceea nu dorea niciun moment în compania ei, mai puțin acel moment a cărui amintre o făcea pe Zy să roșească până la rădăcina firului de păr. Poate că lucrurile nu decurseseră așa cum se așteptase ea, dar după seara aceea aspirase la o căsnicie normală alături de Silas. Acțiunile lui ulterioare îi spuseseră însă că nu avea să vadă vreodată așa ceva. Silas nu o dorea în viața lui.

—Bineînțeles că vom informa pe toată lumea, Zy, spuse Christina, dar tu... tu ești bine? Este ceva ce...?

—Nu!, spuse ea rapid. Apoi, pentru că zărea încruntătura de pe chipul unchiului Colt și, totodată, modul în care își ținea mâna încleștată pe sabia cu care începuse să mănânce la masă de când tânărul Julian, viconte de Quincy și viitorul conte de Dunbar, la cei nouăsprezece ani ai lui, își făcea constant apariția în casa lor pentru a îi face curte Davinei. Unchiule, sunt cu adevărat bine. Nu e cazul să vă faceți griji pentru mine sau...

—Să interveniți în vreun fel. Zylphia tresări și își întoarse privirea spre locul în care Silas Davis își făcuse apariția în cameră. Avea altă cămașă pe el, una cu care nu plecase, iar asta o făcea să se întrebe dacă fusese obligat să se schimbe după ce avusese o incursiune cu o altă femeie în afară de ea. Inelul de pe degetul lui strălucea, dar nu putea ascunde vehemența trăsăturilor. Silas era furios, deși ea nu avea nicio idee de ce anume era astfel. Eu și doamna Davis ne descurcăm.

Colt, simțind împunsătura, se ridică brusc din scaun, odată cu el și femeile de la masă.

—Doamna Davis este nepoate mea, Silas. Nu îți permit să uiți asta.

Silas făcu un pas în față, moment în care Zy se temu de o confruntare și își așeză mâna pe jiletca lui, în încercarea de a-l opri. Ce se întâmpla aici era mai mult decât irațional; era inutil.

—Ce faci aici, Silas?, îl întrebă, poziționându-se între el și ceilalți. Silas nu o privi, continuând să se încrunte la Colt. Atunci își dădu ea seama că o urmărise. La naiba! Silas pusese să fie urmărită! Plecăm!, îi spuse vehement.

—De acord!, spuse Silas și o prinse de încheietură poate cu mai multă delicatețe decât îl credea ea în stare. Și nu ne mai întoarcem niciodată!

—Doar nu vorbești serios!, pufni Zylphia.

—Oh, doamnă, sunt foarte serios, spuse Silas, iar toată furia se revărsă asupra ei cu o privire care probabil ar fi topit Paradisul.

—Nu pleci nicăieri cu nepoata mea, criminalule!

Christina oftă și îi șopti numele, dar era prea târziu. Silas își ridicase ochii și făcea un pas spre Colt. Zy realiză ce avea să se întâmple în urma acestei confruntări. Unul dintre ei avea să iasă foarte rănit. Nu putea permite asta, chiar dacă acum îi era incert motivul pentru care simțea că nu trebuia să îl lase pe Silas să fie rănit în vreun fel. Colt ridicase deja pe jumătate sabia, iar Silas părea incapabil de a-și da seama că se afla în pericol. Atunci, Zy sări în fața loviturii. Colt încercă să oprească sabia din a o atinge, iar Silas trase de ea pentru a o feri de tăiș, dar, în final, acesta îi crestă șoldul. Zylphia icni și își așeză numaidecât mâna pe tăietură, nevenindu-i să creadă că se putuse întâmpla în final asta.

—Zy! Dumnezeule, copilă! De ce ai făcut asta?

Colt scăpă sabia din mână și dădu să repeadă la ea pentru a o ajuta. Silas însă, care vedea sângele țâșnind din Zy, nici nu voia să mai stea de vorbă cu criminalul din această casă. O prinse pe Zylphia în brațele sale, având impresia că însuși genunchii îi tremurau, și o feri de Colt căruia îi spuse simplu:

—Vei plăti pentru asta, Cardinham!

***

Văzuse și făcuse multe răni la viața sa, foarte multe cu mult mai grave decât tăietura de pe șoldul Zylphiei, dar ea era altceva. Ea era altcineva. Ea nu trebuia să sângereze, pe ea nu trebuia să o doară. Aproape că fugi până acasă, pentru ca în cele din urmă să se trezească împuns în piept, cu Zy zbătându-se în brațele sale pentru a fi lăsată jos. Nu voia să o lase nicio clipă jos. Slavă Domnului o servitoare îi observă și, în timp ce o ducea în cameră și o lăsa pe pat, alături de el intrau cârpe curate și apă fierbinte. O picătură din sângele ei se scursese pe cămașa impecabilă pe care o avea ca rezervă întotdeauna în zilele în care muncea la docuri. Deși era o femeie voluptuoasă, Zy nu era nici pe departe grasă. Era și foarte mică de înălțime. Orice rană ar fi putut fi fatală pentru ea. Dumnezeule! Probabil că din Mayfair până în această zonă bogată de lângă râu, White Hall, pierduse mai bine de jumătate de cantitatea de sânge din ea, probabil că acum murea. Iar el jurase să o proitejeze în fața unui fierar ridicol și...

—Silas!, se auzi vocea ei. Îmi dai, te rog, cârpa aia pe care o ții în mână?

Silas se întoarse spre ea, observând-o cum se ridicase în șezut. Se apropie imediat de trupul ei și o întinse forțat în pat, moment în care ea scoase un icnet.

—Încerci să te sinucizi, Zylphia! Începu să îi tragă de rochie, una ridicol de pastelată pentru culorile care i s-ar fi potrivit ei cu adevărat, verde luxuriant, roșu aprins. O smulse practic de pe ea, lăsând-o într-un corset sfâșiat și în cămășuță. Nu te holba la sânii ei, nenorocitule! Totuși, o făcu. Și văzu sânii aceia superbi care cereau să fie supți și tachinați, pe care voia să îi răsfețe zile în șir până ce fiecare ceda, însemnând fiecare bucățică din ei. Erau perfecți, rotunzi. Privi rana și începu să o șteargă. Împunsătura nu era deloc adâncă, Slavă Cerului! Se întinse după sticla de coniac din noptieră, o desfăcu și luă un gât generos, pentru ca mai apoi să toarne pe rana ei.

—Silas!

—Dezinfectăm rana. Am învățat asta de la Max.

—Dar mă ustură!

—Măcar vei trăi.

—Nu fi ridicol!, îi spuse ea încruntată, icnind și mai tare când el apăsă cu cârpa pe tăietură. Nu pot muri dintr-atâta. Silas pufni. Evident copila asta cu sâni de amazoană nu avea nicio idee de cum te păștea Moartea în diversele lucruri aparent inofensive.

Când Zy își dădu seama că nu avea rost să se certe cu el, se lăsă pe perne și încercă să se relaxeze. Reacționase exagerat. Nu mai văzuse niciodată această parte din Silas Davis, nici măcar când era copil. Teama lui de moarte, de infecții era ceva ce nu crezuse că putea vedea în omul rece, regele străzilor londoneze. Cunoștea nobili care preferau să nu se spele cu zilele, dar se parfumau strident. De cât timp era cu Silas știa că bărbatul era de-a dreptul obsedat de igiena persoanală. Două băi pe zi, barba rasă, părul tuns, unghii îngrijite. Era probabil filfizonul de care se temea.

—De ce te speli atât de des?, se trezi că îl întreabă.

—Ai prefera să nu o fac?, zâmbi amuzat Silas.

—Nu e obișnuit și o știi și tu.

—Poate că pentru voi, nobilii, baia e ceva normal de care dispuneți oricând. Eu vin din mahala. Am făcut păduchi de cel puțin trei ori în doi ani.Își trecu mâna prin părul atent tuns, ca și cum și-ar fi amintit de acele momente. Miroseam deplorabil adesea.

Zy oftă, dar alese să nu îi arate milă acestui bărbat prea mândru pentru binele acestei căsnicii.

—Unchiul Colt...

—Nu vreau să discut despre asta, i-o tăie Silas și înlocui cârpa cu un bandaj pe care presără o cantitate de alcool. O întoarse cu grijă, legând cârpa zdravân de abdomenul ei. Pentru ce ți-a făcut, omul ăla va plăti.

—Pentru un bărbat care mă urăște, ții cam mult la sănătatea mea.

—O urăsc pe Zylphia cea privilegiată. Doamna Davis este soția mea. Trebuie să am grijă de tine.

Și asta îi convenea la fel de puțin. Era naivă că își dorea mai mult de la el, dar se temea că nu se putea mulțumi cu nimic în această viață, nu după ce văzuse iubirile de poveste din familia ei și decisese că trebuia să aibă și ea una.

—Silas, nu am ales să mă nasc în familia Cardinham. Poți fi atât de irațional, încât să crezi că oamenii aleg asta? Tu ai ales să fii fiul unui lider de bandă din St Giles? Când Silas continuă să tacă, Zylphia știa prea bine că nu era modalitate de comunicare alături de el. Poate că avea cum să îl determine să discute altfel. Silas, nu am vorbit despre ce s-a întâmplat între noi acum trei zile...

Silas își drese glasul, iar privirea lui o săgetă.

—Nici nu trebuie, Zylphia. A fost o împerechere. Aveam nevoie de asta. Ar trebui să fii pregătită pentru asta, de fapt.

Vocea lui insinuantă determină aceeași căldură în pântecul ei, o căldură evidentă care o făcu să i se usuce gura.

—Eu am simțit ..., încercă să îi spună.

—Nu-mi spune că începi din nou cu prostiile despre dragoste!, exclamă Silas.

—Ar fi ceva atât de rău dacă ai fi îndrăgostit?, îl chestionă.

—Da. Silas se lăsă peste ea, o prinse de mână, iar ochii lui augumentați îi transmiseră un mesaj clar: Nu există dragoste. Zylphia se încruntă, pregătită cumva să îl lovească. Prinzându-i mâna, Silas zâmbi. Observ că nu vrei să renunți la norișorii pe care ești cocoțată, prințesă. Îi așeză mâinile pe pat și veni deasupra ei. Mă gândeam să îți ofer timp, să te obișnuiești cu statutul de femeie măritată, dar cum îți dau timp, cum îți faci idei și ai impresia că vei cultiva sentimente. Știind că ea își dorea un sărut, Silas îi ocoli gura, rămânând asupra sânilor ei. Văd că ai chef de vorbă, doamnă Davis. Ei bine, eu am chef de futut.

Se împotrivise asaltului lui înainte, dar auzind acel cuvânt Zy simți că ia foc. Se părea că și ea avea chef de exact același lucru. Totuși, nu putea să îi ofere satisfacție. Încercă să îl lovească cu piciorul, moment în care nimeri abdomenul lui și îl făcu să râdă. Gura lui se încleștase pe un sfârc, din care și strânse, iar Zylphia gemu, neliniștită. Îl dorea. Își mușcă buzele, simțindu-l mare, crescând, pe pântecul ei. Voia să îl simtă din nou într-o împreunare care o ducea cel mai aproape de intimitate. Dar dacă îi oferea ce voia avea să trăiască un infern lângă un bărbat care nu o prețuia, care o folosea. Ce diferență ar fi existat atunci între o femeie care își vindea trupul și ea? Niciuna. Aproape că îl lovi în testicule când el îi prinse tălpile și îi îndepărtă picioarele. Îl auzi desfăcându-și prohabul cu o mână și îi văzu rânjetul satisfăcut când o pătrunse. Corp trădător! Era deja leaoarcă pentru el. Nu era încă familiarizată cu mărimea lui, ceea ce o făcu să icnească în fața intruziunii. Silas nu o slăbi însă niciun moment, sondă în interiorul ei până ce îl simți unindu-se complet cu ea. Atunci, Zy gemu și își arcui spatele.

—Nu a fost așa de rău, nu?, îl auzi spunând în timp ce se mișca încet în ea, oferindu-i timp să îl suporte. Îi sărută clavicula, linia maxilarului și coborî din nou asupra sânilor.

—Silas... Silas...

—Hmm?, scoase el un sunet în timp ce se juca cu sânii ei, ridicându-i cămășuța și atingându-i clitorisul cu dexteritatea. Bucata ei de carne se întări, anunțând că urma să explodeze dintr-o secundă în alta. Nici nu își amintea când își dăduse jos pantalonașii. Purtase măcar lenjerie? Ce este, Zy?

—De ce... de ce ți-ai schimbat... Gemu din nou când el începu să se izbească mai repede de trupul ei. Cămașa!?

—Geloasă?, o întrebă Silas. Lăsându-se peste ea o acapară din nou, făcând-o să îi inhaleze mirosul. Mă pot culca cu cine vreau și când vreau. Fiecare cuvânt fu însoțit de câte o izbitură în adâncurile ei, până ce Zy simți cum se contractă spasmodic în jurul său și atinge culmile.

—În cazul ăsta, îi spuse ea când reveni din lumea orgasmului ideal, să nu te superi când voi face la fel.

Silas nu terminase însă, iar cuvintele ei nu făcură decât să îl ațâțe și mai tare. A mea! Nu fu sigur dacă chiar o spuse sau nu, dar o gândi cu siguranță. Era a lui. Niciun Barbury sau idiot cu sânge albastru nu avea să știe vreodată că trupul ei strângea trupul unui bărbat într-o teacă imposibil de strâmtă, că era fierbinte și umedă, că mirosea a Paradis și avea gustul tuturor cinelor de Crăciun. O prinse de gât cu palma și se lăsă peste ea, țintuind-o în pat. Nu strânse tare, suficient însă ca ea să icnească.

—Îl voi ucide. Jur.

Și o mușcă puternic de gât, însemnând-o pentru el, pentru totdeauna. Abia atunci termină Silas, mai puternic decât crezuse vreodată că era posibil. Sângele ei era categoric afrodiziacul.

Ce faceți când simțiți că nu faceți suficient?