Se clătina dintr-o parte în alta, până ce rămase bățoasă în șa. Iapa o simțea nervoasă, de aceea necheza și se împotrivea înaintării la intervale regulate. I se părea de-a dreptul incomod să călărească pe șaua pentru dame, într-o parte, mai ales că abilitățile sale în arta călăriei se estompaseră suficient încât să afle că arăta penibil. Calm. Calm. Calm.

Respiră profund și se strădui să își amintească toate cuvintele despre răbdare pe care le șoptise Dumnezeu prin apostoli. Literele se amestecau în cap, iar frica de a cădea inhiba orice plăcere. Se abătuseră de ceva timp de la plimbarea pe drumul principal.

Lucian prinse hățurile înainte ca iapa să o răstoarne. O liniști ferm și îi zise:

— Mergi mai hotărâtă! O sperii!

— Ți-am zis că nu am mai călărit de șapte ani!

— Nț!

Bărbatul se dădu jos de pe spatele lui Abandon și legă căpăstrul de cel mai apropiat copac. Ducesa îl privi în timp ce se întindea și își dezvăluia silueta pe care o cunoștea acum.

— Hai!, o îndemnă. Dă-te jos!

Lilith se prinse de umerii lui și căzu din șa. Era incredibil să îi simtă mușchii sub apăsarea palmelor sale.

— Ai spus că ai lucrat cot la cot cu oamenii tăi, în mină, se trezi zicând. El aprobă și îi cuprinse degetele înmănușate. De ce?

— Bănuiesc că nu te vei mulțumi cu un simplu „îmi place să muncesc".

Ea zâmbi și privi stupefiată cum acesta îi descheia nasturii mănușii.

— Ce faci?

— Încerc să creez o conexiune între voi două, îi zise. Stai liniștită, nu te tăvălesc în fața tuturor.

Lilith roși și își lăsă mâna purtată spre grumazul iepei. Acum își dădea seama că animalul era la fel de speriat ca ea.

— Am sperat că va pica un bolovan pe mine și voi muri, oftă acesta. Ea tresări, dar corpul lui nu îi permise să se îndepărteze. Probabil că sună ciudat, dar m-am simțit mizerabil pentru ce ți-am făcut. Nimeni nu merită asta, iar oricât de furios aș fi fost, n-ar fi trebuit să te iau cu forța.

— A căzut vreun bolovan?, îl întrebă cu sufletul la gură.

— Toți m-au ocolit.

Expiră ușurată. Nu își dorea să îl vadă mort, indiferent de dorința ei de a se separa. Privi contrastul dintre culoarea pielii lor. Lucian avea degetele lungi, suficient de groase, palma aspră și un pigmen bronzat. Ea era albă, poate prea albă. Fără să-și dea seama ce făcea, își întoarse palma și și-o împleti cu a sa. Atenția ducelui fu atrasă, așa că el își coborî privirea pe ea.

— De ce ai făcut-o?

Întrebarea asta o măcinase de prea mult timp, fără a găsi un răspuns valid. Singura soluție era să-l întrebe.

— Cred că am vrut să îmi amintesc de ce nu aș fi potrivit pentru tine.

— Nu înțeleg...

— Lilith, îi șopti, ce se naște din pisică, șoareci mănâncă.

Înfricoșată, femeia se trase de lângă el. Din nou tristețe. Ce ascundea ducele? Ce trebuia să fie așa de macabru, încât să nu își permită să iubească, să se căsătorească, să aibă copii?

— Mereu spui asta. Vreau să știu de ce!

— E o poveste pe care nu vreau să o împărtășesc. Ce, Lilith, tu nu ai povești pe care nu mi le spui?

Femeia se cutremură. Mda. Poate că fiecare avea secretul lui. Sigur că nu putea fi mai rău decât al său. Și-ar fi deschis din nou gura ca să îl convingă să îi dezvăluie o mică parte, când lady Aberdeen se apropie călare de ei.

— Oh, nu!, articulă Lilith înainte ca femeia să aterizeze înaintea lor. Nu poate să mă vadă!

— De ce?, râse Lucian. Ai scabie? Fii serioasă și vino aici! E un prilej bun ca să o invităm la balul nostru.

— Bal?

— Am discutat despre asta, mârâi în direcția sa.

— Dumnezeule...

Sarah Bishomp rămăsese la fel de radioasă ca întotdeauna. Din nefericire, se afla în compania lui Crossfield, un fost admirator de-al lui Lilith de care Lucian își amintea foarte bine. Îl jignise cu ocazia primului ei bal.

Strângând prea tare brațul ducelui, Lilith încercă să se calmeze. Trecuse atât de mult timp de când nu mai făcuse asta, încât considera că nu mai era în stare.

— Lord și lady de Queensberry!, zise Sarah cu admirație. Cât am așteptat să vă văd iar împreună. Pungașul ăsta a pus mâna pe tine până la urmă, nu-i așa, lady Lilith?

Ducesa dădu din cap. Se simți înghinotită de Lucian, care făcu un pas înainte și zâmbi cu farmecul său etern.

— Nu te-ai înșelat nicio clipă, lady Sarah.

— Ți-am spus doar, nu? Privi visătoare spre ei. Tocmai îi spuneam lordului Crossfield că sunteți cea mai frumoasă pereche a sezonului și că îmi doresc atât de mult să vă invit la balul meu mascat de săptămâna viitoare...

— Oh, dar ne-ar...

— Nu putem!, adăugă rapid Lilith. Avem... noi, de fapt...

Sarah zâmbi în direcția lor, după ce gura i se transformase într-un rictus.

— Sigur că vă revedeți după ceva timp, dar sper să mă onorați cu prezența. De fapt, am fost foarte nefericită când nu am primit un răspuns invitațiilor la balurile precedente. Nu vă credeam atât de temătoare de public, lady Lilith.

Lucian își dădea seama că soția sa avea să sufere un atac de apoplexie, dacă nu intervenea rapid. Prinzând-o de mijloc, o sprijini. Avea nevoie de asta mai mult ca oricând.

— Am avut niște ani de căsnicie neconvenționali, ca să spun așa. Ne consolidăm relația...

— După modul în care a început, bâigui Crossfield.

Lilith își ținu respirația și păli și mai tare, înfricoșată.

— Exact asta ne-a și condimentat căsnicia, lord Crossfield. Dumneavoastră?, întrebă Lucian răutăcios. Tot în căutarea contesei perfecte?

Bărbatul trecut de cincizeci și șapte de ani se înroși puternic și tăcu mâlc pe sub mustața plină. Ducesa trebuia să recunoască faptul că îi făcuse o deosebită plăcere să se simtă apărată. Domolindu-și tremurul trupului, femeia își mușcă buzele și gândi că nu mai era singură. Nu trebuia să înfrunte nicio rușine în condițiile în care Lucian era aici să dea astfel de replici tăioase oricui ar fi pus-o sub semnul imoralității.

— Bănuiesc, lady Sarah, că am putea ajunge la balul dumneavoatră, se autocorectă.

— Oh, ce bine!, aplaudă aceasta încântată. Fără alte menajamente se agăță de gâtul acesteia și o îmbrățișă.

Peste umărul contesei, Lilith privi cele câteva femei care șușoteau. Unele priveau mândre, altele invidioase, dar cele mai multe indiferente, de parcă nimeni nu era complet familiarizat cu cele întâmplate în spatele ușilor închise. O bătu încet pe contesă pe spate și îi zâmbi atunci când aceasta îi aruncă cel mai sincer zâmbet.

— Atunci, îl auzi pe Lucian zicând, dacă tot o am pe lady Sarah care să te conducă acasă, mă tem că trebuie să rezolv niște treburi. Se aplecă ușor peste ea și o sărută pe frunte, șoptindu-i: Ai grijă de tine, draga mea!

Nu știa dacă o spusese dinadins sau doar pentru că o simțea, dar auziră cei doi dinaintea lor și încă niște participanți la promenadă. Femeia roși și se desprinse de el vrăjită. Îl privi cum încalecă și dispare, galopând energic până la ieșirea din Hyde Park. Mai mult ca oridcând, Lilith își dorea un sărut din partea soțului de care uitase că trebuia să se despartă până la finele lui noiembrie.

Balurile, noaptea, orfelinatul îi făceau decizia imposibil de finalizat. Brusc, Lilith se trezi incapabilă de a face ceva care l-ar fi enervat teribil.

*

Apusul atingea ca un amant însetat de absolut clădirile sobre ale Londrei. Norii pufoși, albi nu anunțau nici urmă de furtuna care avea să vină mai târziu. Păsările cântau în coruri vesele pe crenguțele copacilor, în timp ce o multitudine de culori lipsite de culoare se plimbau tacticoase prin întreg parcul.

Moda impunea albul drept culoare predominantă; orice era vibrant era considerat lipsit de moralitate. Conducându-și iapa alături de lady Sarah, menținându-și echilibrul în șa, cu Crossfield drept apărător al demnităților feminine, Lilith privea depărtările în încercarea de a nu face ca totul să fie mai jenant de atât.

— Eu i-am zis lordului de Queensberry că ești perechea sa ideală, șopti Sarah vioaie. Apoi, nu am mai auzit nimic de voi.

— Absolut nimic?, întrebă precaută Lilith.

— Ei bine, Sarah încercă să își aranjeze pălăria cu boruri largi și pene cu o singură mână, știu că a fost un scandal chiar în ziua logodnei tale. Un sărut interzis sau ceva de genul a precipitat spiritele la petrecere, dar nimeni nu a primit nicio invitație la nunta voastră. Ați fost foarte secretoși după aceea. Iar ducele... pe el nu l-am mai văzut până să aflăm vestea că e pe celălalt continent în goana după aur. A fost scandalos pentru doamne să audă că diavolul ăla te-a abndonat imediat după ce ți-a înfierat numele lui pe tine. Privind-o, Sarah râse și încercă să domolească informația. Nimeni nu a insinuat nimic suficient de nelalolocul lui, ca să spun așa, decât ar fi trebuit. Adică, sper că nu te aștepți să credem că ați grăbit căsătoria pentru că nu aveați un interes fizic în relație. Totuși, e comun în zilele noastre.

Oftând, Lilith se întrebă de ce crezuse ea altfel în tot timpul ăsta. Și ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi ieșit în Societate mai devreme și nu ar fi păstrat un doliu prelung? Doliu după cine?

Era surpinsă că bârfele nu merseseră mai departe de atât. Prinzând hățurile mai bine – începuse să își reamintească pașii elementari, chiar dacă era conștientă că încă nu călărea cu aceeași grație - și îi zâmbi contesei.

— Am avut o poveste ceva mai specială, articulă pentru a nu lăsa loc de interpretări.

— Să înțeleg că veți avea ce povesti posterității?, râse Sarah.

— Să fii sigură!, își ridică ea sprâncenele.

Era chiar amuzant gândul că va povesti cuiva cum fusese de fapt între ea și Lucian. Nimeni nu ar fi acceptat tot ce făcuse ducele sau poate că nu ar fi scrâșnit din dinți. Întotdeauna există mai multe scenarii pentru un singur episod.

— Că veni vorba de moștenitori, zise ea, iar inima lui Lilith se opri o clipă, când aveți de gând să anunțați moștenitorul ducal?

— Nu există... încă.

Nu știu de ce simțise nevoia să adauge acel „încă". Nu era ca și cum mai putea îndeplini misiunea aceea.

— Oh, nu-i nimic. Uită-te la mine și la soțul meu! Nu avem copii și probabil că nu vom avea vreodată, dar o ducem bestial! Ce termen vulgar!, făcu contesa ochii mari. Îmi place!

Îi plăcea de contesa de Aberdeen. Existau pe lumea asta oameni minunați, cu siguranță, dar nu mai minunați decât femeia din dreapta ei.

— Și eu și soțul meu am avut probleme la început.

— Îmi vine greu să cred că ar putea avea cineva probleme cu dumneata, recunoscu Lilith.

— Oh, te rog! Strigă-mă „Sarah"! Și da. Am avut. Se aplecă spre ea, astfel încât Crossfield să nu le poată auzi. Ajunsesem în punctul în care m-am dus în patul soțului tău. Părul i se ridică pe ceafă ducesei și o privi șocată. Nu s-a întâmplat nimic!, izbucni Sarah în râs. Vai, ce geloasă ești!

Ea? Geloasă? Poate că Sarah observase în ochii ei doar șocul de a cunoaște un adulter, nu gelozia. Imposibil! Ea nu putea să fie geloasă! Ca să fii gelos trebuie să iubești. Tocmai îi mărturisise ducelui că nu îl mai iubea. Atunci?

— Așa. Am vorbit. M-a convins că domnul Bishomp e cu adevărat unul noroc ca să mă aibă. Și uite că a funcționat! E un om bun, soțul tău. Păcat că nu a avut baza, familia, care să cultive această bunătate.

Simțind că pălește de ceva ce se numea ciudă, Lilith o întrebă:

— Ați vorbit despre copilăria lui?

— Oh,da! Chestii nu foarte personale. De exemplu, modul în care mama lui a înnebunit imediat ce l-a născut. Sărmana femeie! Suferea de o isterie cruntă, până chiar să îl renege și să spună că l-a văzut pe Satan în el. Îți dai seama să fii copil și să îți zică părintele că în tine sălășluiește Necuratul?

Încruntătura de pe chipul ducesei era efectul acestei informații. Nu crezuse vreodată că situația era atât de dramatică.

— Trebuie să fie teribil...

Dar știa și ea cum era. Victoria ținuse să îi reamintească în ultimele momente mamă-fiică pe care le avuseseră, pe patul ei de moarte, că purta numele unui demon păgân, evereiesc, cu un motiv.

— Tatăl, un ignorant care frecventa casele de toleranță. Mulți spun că luase pe rând fiecare femeie de pe cele trei proprietăți cunoscute. Până și pe soția vicarului!

— Pe mama lui Upperton?, întrebă mirată Lilith. Asta e, cu siguranță, o aberație!

— Eh, contesa dădu dintr-o mână. Era povestioara aceea cu ducele de Queensberry – decedatul – care a rămas peste noapte în casa vicarului și și-a făcut de cap cu soția acestuia. Și ca să fie totul mai melodramatic, fără voia acesteia.

Un fior de groază stăbătu trupul ducesei. Ce se naște din pisică, șoareci mănâncă.

Vorbele lui Lucian îi reveniră în minte mai pline de tâlc ca oricând. Simți că brațele îi tremurau și speră ca nimic să nu fie adevărat. Încercă să își dea seama câte trăsături de-ale lui Alex se regăseau la Lucian, dar nu putea să își amintească niciuna.

— Lady Lilith, te simți bine?

— Da... doar că sunt obosită... Eu...

Se opriră amândouă brusc în momentul în care o zăriră pe Lucy înconjurată de mai multe femei, dintre care una extrem de cunoscută, anume Serena. Lucy părea că mișca în lumină un inel pus pe unul din degete. Curioasă, contesa o porni într-acolo, iar Lilith se simți obligată să o urmeze.

— Ce s-a întâmplat aici?, întrebă veselă Sarah. Vai, Lucy, ăla e ceea ce cred eu că e pe degetul tău?

Rumenă la față, cu o peliculă de transpirație cotropindu-i chipul, Lucy zâmbi.

— Mă mărit!, exclamă brusc, de parcă ar fi îngâimat „La atac!" în timpul războiului din Crimeea.

Iapa se sperie sub greutatea lui Lilith, care tresări.

— Dumnezeule! Felicitări!

Volubilă ca întotdeauna, Sarah se năpusti asupra ei și o îmbrățișă. Celelalte săriră în sus de bucurie și continuară să șușotească., până ce murmurul se opri. Serena fu prima care o privi pe Lilith, apoi toate, pe rând, până la Lucy.

— Felicitări!, zise fericită. Cine e norocosul?

— Upperton, răspunse acră Lucy. Mă mărit cu Alex Upperton.

Recunoștința veșnică pe care i-o va purta ducesa contelui de Crossfield fu legată de prezența lui în spatele ei, care nu îi permise să leșine. Erau prea multe vești pentru o singură zi. Upperton? Cu Alex? Adevărul e că nu îl mai văzuse de la vizita la orfelinat, dar era suficient, încât să afle acum că se însura cu Lucy.

— Ce este, lady Queensberry?, întrebă Serena. Nu e ca și cum îți fură ție vreun drept.

— Unul care a fost vreodată al ei, își dădu Lucy ochii peste cap, dar nimeni nu băgă în seamă acele cuvinte.

Ducesa, însă, cu toate informațiile adunate, gândi că avea să se producă în vara aceasta cel mai mare scandal posibil. Lucy nu se mărita cu oameni lipsiți de rang. Pur și simplu asta nu se făcea. Era o mezalianț de neîngăduit.

— Sunteți cu toate invitate la nuntă!, adăugă aceasta în cele din urmă. De azi în trei săptămâni ne vom uni destinele! Nu-i așa că e minunat?

Toate exclamară cu un oftat. Numai Lilith era încremenită pe iapa ei, încercând să se contrazică în privința unei teoriii deplasate. Dar știa de ce Lucy se comporta atât de urât cu ea. Cu șapte ani în urmă nu reușise să o ajute cu povara acelui copil din flori. Fusese mult prea prinsă să se descurce cu drama sa idilică, încât nici măcar nu se mai văzuse cu fiica contelui. În cele din urmă, niciun copil nu fusese născut, iar Lucy invocase o gripă monstruoasă pentru care stătuse două săptămâni la pat. Problema fusese rezolvată fără ca ea să cunoască mijloacele. De fapt, era posibil să le știe, dar era prea dureros să își amintească. Nu reușise să o ajute atunci. Nici măcar nu încercase.

— Poate că lady Queensberry ar trebui să îți dea sfaturi cu privire la căsnicie, zise Serena. Oh, stați! A fost ca și necăsătorită în ăștia șapte ani!

Nimeni nu râse, decât Lucy care zâmbi. Nimeni nu zise nimic, privind cu sufletul la gură ceea ce avea să devină un conflict de proporții. Simțind că furia i se acumula dornică să erupă sub forma unor lacrimi de frustrare, Lilith își strânse degetele pe hățuri.

Cea care răspunse fu Sarah. Cu un aer de nevinovăția, femeia replică:

— Și Serena ar trebui să te instruiască în ceea ce privește noaptea nunții. E expertă!

Până și cele mai pure domnișoare zâmbiră, pe când femeile căsătorită râseră copios, răutăcioase, în fața celei căreia fusese amanta multor soți. Serena roși și se scuză rapid. Expirând profund pentru a nu izbucni în hohote, Lilith zâmbi și privi spre lady Aberdeen. Era o femeie desăvârșită, într-adevăr.

Înainte să părăsească mica reuniune, Lilith auzi:

— Veniți la balul lui lady Sarah? Dar Excelența Sa, ducele? Ooo, abia așteptăm să îl revedem!

Părăsi adunarea cu un gust amar. Avea mai multe întrebări decât răspunsuri și, în plus, simțea că toată lumea își dorea ceea ce ea descoperise recent la Lucian: să fie amanta lui. De data aceasta, Lilith trebuia să recunoască: simțea o profundă invidie și gelozie. Își uita scopurile, dar înnebunea la gândul că una dintre acele fufe ar fi putut să îl atingă pe Lucian vreodată.

Roși la gândul că, pentru prima dată în foarte mult timp, rostise chiar și mintal cuvântul „fufă"

*

Pumnii îi avea juliți, dar se mulțumea să știe că Jack era acolo unde își avea locul. Într-o groapă de gunoi.

Ar fi trebuit să se ducă la Lilith și să îi ofere invitația la înmormântarea celui care îndrăznise măcar să o privească, să o înfricoșeze, să o lovească, dar ar fi exagerat. Probabil că Jack avea să trăiască, dacă era găsit la timp.

Simțise o bucurie deplină lovindu-l. Nu avusese nevoie de ajutor. Ceilalți marinari priviseră cum îi făcea felul. În cele din urmă, Lucian rostise triumfător:

— Pentru toți cei care îndrăznesc măcar să se ia de femeia mea!

Nu îi păsa dacă vedea admirație sau dispreț pe chipurile lor. Jack trebuise să plătească. Se simțise bine să fie el cel care îi oferea plata.

Intră în casă aproape de miezul nopții. Trebuia să recunoască faptul că se oprise la White și se servise cu niște mâncare, căci murea de foame. În rest, era șocat să își dea seama că nu mai băuse de câteva zile. Fusese chiar foarte treaz atunci când fusese cu Lilith. Asta era o noutate pentru ducele de Queenbserry.

Expiră profund și urcă și ultima scară. Avea treizeci și șapte de ani, dar cu Lilith din nou în viața lui simțea că nu îmbătrânea cu o zi peste treizeci. Părul grizonat de la tâmple îl dădea gol. Oftă și se privi în oglinda din hol. Avea doar să îl vopsească.

Se întrebă ce priveliște avea să îi mai ofere soția lui în acea seară, așa adormită cum era. Știa și singur că fusese o premieră ideea că i se dăruise atât de ușor. Poate că nu avea să se mai întâmple. Era în regulă, își dădu seama și intră în dormitor. Va rezista cu stoicism.

Numai că, în momentul în care păși în interiorul dormitorului, realiză că Lilith nu era în patul ei. Nu se vedea movilița picioarelor sale cu glezne proeminente de după paravan. Nu îi luă mult să își dea seama că Lilith se sprijinea de tăblia patului său, cu nimic altceva pe ea decât cu o cămășuță căreia nu îi mai încheiase nasturii.

Căscă ochii și mai larg, șocat, căci soția lui ținea între picioarele încrucișate o sticlă cu coniac – coniacul lui. Nu îi luase mult să îl găsească, dar îl uimea faptul că îi era dat să vadă acea imaginație. Se lăuda că nu mai băuse, dar probabil că îl drogase cineva, ba chiar îl otrăvise la club.

— Ce binecuvântare că ai binevenit să te arăți în seara asta, dom-nu-le!, exclamă Lilith sacadat.

Lucian închise ușa în urma lui și o privi neîncrezător înainte de a izbucni în râs.

— Ești beată!

De ce nu am chef să scriu? Grea întrebare, din moment ce știu exact fiecare etapă a romanului pe care trebuie să o străbat până la dezlegarea unei intrigi existențiale. Totuși, atunci când mă forțez să mă pun în fața laptopului, fac treabă bună. Asta mă bucură :)

Și câte mai am de zis până la marele final :)

3346 de cuvinte