Dacă, să zicem, la un moment dat, un chip dispare dinaintea ochilor tăi, asta nu înseamnă că îl uiți. Înseamnă că inima, în propriile sale griji, intră în plan secund și își plânge singură de milă înaintea organelor pe care i le enumerase Grovestone minuțios. Dar și ele sunt ocupate să te țină în viață, iar în curând parcă uiți.

Singura analogie pertinentă era aceea dintre bomboanele de ciocolată și regimurile alimentare exagerate. Nu mănânci, nu pui pe limbă – nu dorești cu ardoare. Imediat însă ce iei o doză, fie ea și minusculă, lucrurile se schimbă și te trezești în curând intoxicat. Lilith nu știa că și opiul din laudanum avea același efect pentru contesa Cutare din salon, care picura câte puțin pe limbă în fiecare seară. Pentru ea era un tratament.

Mâncase ciocolată în acea dimineață.

Expiră profund, căci în sala de bal frumos amenajată din casa familiei Grovestone, pe ușă se infiltra cea mai mare dorință a vieții sale. Era absurd să îl compare cu ciocolata; de ea se putea lăsa ușor, dar de Lucian Douglas-Montague-Scott nu. Nu după ce îl vedea atât de fermecător pășind maiestuos pe covorul roșu cu margini aurii.

Era seara în care se celebra logodna ei cu Grovestone. La miezul nopții urma să îi pună un inel cu pietricică albă pe inelar și să o declare a lui, sărutându-i mâna. Făcuseră pregătirile de două zile, de când ea se repezise ca o nesătulă la gura unui bărbat care nu o încânta. Pentru a-i arăta că nu o disprețuiște, de fiecare dată din acea secundă a perversiunii sale, declarațiile lui Alfred erau și mai înflăcărate, dar ea și mai plictisită.

Viitoarea noră și Victoria fuseseră întâmpinate cu plăcere de vitorii socrii, dansase primul dans cu Grovestone, iar acum, după alte zeci de zbenguiri pe ring cu necunoscuții care-l băteau pe Alfred pe umăr spunând că le-o furase pe frumusețea sezonului, se afla lângă brațul acestuia. De fapt, ținându-și mâna în jurul brațului logodnicului său realiză că acesta nu era la fel de musculos, de puternic și de plăcut ca al lui Lucian. Prin cămașa albă și ferchezuită nu vedea deloc contururile unei mâini lucrate și pielea bronzată, ceea ce era dezamăgitor. Înghiți în sec, zâmbi spre lorzi și doamne și se scuză, ridicându-și rochia și pășind în direcția opusă.

Se găsea brusc furioasă, căci știa că ducele fusese plecat la moșiile lui din America. De ce, atunci, revenise acum? De ce revenise aici, la logodna ei?

Tremura. Probabil de nervi, de frică, de furie, de extaz... Cert era că tremura și s-ar fi enervat dacă un specialist i-ar fi spus că în stomac îi mișunau hormonii iubirii. Leșinul era anticipație. Gura uscată - și mai multe emoții ale dragostei. Lilith își amintea!

Își amintea sărutul, vârtejul din capul ei și modul în care o făcea să se simtă atingerea sa. De ce mușcase vreodată din fructul interzis din Paradis? De ce îl lăsase pe duce să o sărute? Era oare ea de vină sau... sau creatura demonică venită să o ispitească?

Avea impresia că se va sufoca. Trebuia să ia o gură de aer, înainte ca inima să îi iasă pe gură.

Dar se opri.

Cineva, o femeie, o striga. Își întoarse capul spre cea care făcuse asta și observă că era în siguranță aici. Ducele se oprise să discute cu contesa de Aberdeen. Nu venea, deci, după ea și de-abia ce putea fi zărită în spetele unei ferigi gigantice, probabil de la începutul lumii.

Înaintea ei, într-o rochie roz, era totuși o necunoscută plinuță, cu părul brun și fără alte trăsături distinctive înafară de forma pătrățoasă a feței. Se strădui să-și reprime avalanșa emoțională care o cotropise mai devreme, inspiră profund și, odată cu expirația, lăsă cuvintele să încânte zona dintre ea și receptorul său.

— Bună seara!, făcu o plecăciune. Erau totuși o domnișoară respectuoasă – chiar dacă nu se simțea deloc așa în preajma ducelui sau cu ducele în aceeași cameră cu ea - și își zise că indiferent de ceea ce simțea, avea să găzduiască ea o astfel de petrecere. Trebuia să fie plină de diplomație. Vă pot ajuta?

— Pe mine?, femeia dinaintea ochilor ei râse. Mă îndoiesc, fată dragă!

Tonul impertinent o făcu pe Lilith să se încrunte.

— Iertați-mă, dar mă tem că nu știu cine sunteți.

— Sigur că da! dădu aceasta tacticos din sprâncene. Fața îi părea umflată, semn că suferea profund de alcoolism. Lilith mai văzuse asta la diverse persoane ale Înaltei Societăți și, datorită cunoștințelor logodnicului său, depistase ușor dependenții. Nu sunt prezentată tinerelor ca tine, ci, mai degrabă..., zâmbi cu subînțeles, bărbaților.

Lilith se încruntă.

— În fine!, dădu cealaltă din mână. Numele meu e Serena. Își semeți mai mult fruntea. Tu, drăguțo ce ești – o spuse cu un dispreț parcă exersat, intenționat jignitor -, mi-ai furat amantul!

Aceasta rămase uimită cu sprâncenele ridicate. Nu putea să creadă că stătea de vorbă cu amanta lui Grovestone. A lui Grovestone! Bărbatul care spunea..., aproape că îi veni să râdă la gândul că acesta ar fi în stare să țină o metresă.

— Mi l-ai luat pe Lucian!, icni cucoana în roz, iar mâinile i se transformară în gheară care dădură să se repeadă la chipul aranjat al lui Lilith. Nenorocito! Din cauza ta, smulse o panglică galbenă de pe rochia lui Lilith, atunci când aceasta se feri pentru a nu-i fi provocate daune mult mai copleșitoare, s-a despărțit de mine! De când voiam să te aranjez! De când...

În sală era suficient zgomot provocat de o mulțime admirabilă de foști admiratori ai lui Lilith, astfel încât acest conflict desfășurat într-o zonă protejată să nu fie băgat în seamă.

Asta dacă nu erai precum ducele și urmăreai, chiar și în timp ce discutai cu contesa de Aberdeen, femeia pentru care parcă venisei. Fiind cu ochii pe ea, Lucian prinse încheietura Serenei și o îndepărtă. Pe chipul lui nu mai era nicio urmă a umanității atunci când lansă amenințarea șuierată spre aceasta:

— Dispari!

Era vorba de inteligență atunci când ascultai de ducele de Queensberry, căci știai – din postura trupului, din trăsăturile lui – că este un bărbat capabil să te brutalizeze până la moarte. Fosta lui amantă, îndeosebi, îi cunoștea temperamentul iritabil, așa că înghiți în sec, se înroși la față și se făcu nevăzută. Se simți chiar ea jenată de această melodramă lipsită de sens, dar Domnul are căile Lui și știe când să unească. Prin aceasta fusese momentul.

Ridicându-și ochii spre Lucian, în inima lui Lilith se dădu o bătălie profundă născută din iubire și ură. O enerva acest ultim gând că era acum geloasă pe acea amantă, Serena, știind-o fosta curtezană a lui Lucian, față de starea sa precedentă când aproape că o bufnise râsul când Grovestone fusese învinuit că și-ar fi închiriat-o pe această femeie.

*

Se plictisise în Statele Unite, singur, cu moșia lui și bârfele locale despre aurul presupus care zăcea și în pământurile sale.

Plecase cu un scop, da. Plecase gândindu-se că treaba lui aici se încheiase: aranjase logodna și căsătoria lui Lilith. Îi scrisese lui Adam această scrisoare prin care îl înștiințase și primise un „mulțumesc!" răsunător.

Mai plecase și pentru că, inexplicabil, se simțea ca un nenorocit. Ce generse această stare proastă? Dezamăgirea din ochii săi! O jignise, dar pentru că totul îi era în avantaj.

Și acum, privind-o, considera că Lilith era o fată prostuță ca oricare alta, care presupunea că s-a îndrăgostit de lupul mare și rău din pădure. Însă ducele nu reacționa ca la orice altă fată; Lucian nu putea să fie lupul mare și rău, chiar dacă și-ar fi dorit.

Motivul pentru care se reîntorsese în plină logodnă mondenă fusese acela că dorea să se știe împăcat cu fost sa pupilă. Poate că asta, poate că altceva... Oftă. Poate că tot trupul său jucase o șaradă, iar el revenise din cauza dorinței arzătoare pe care o simțea în vintre. Ea era oficial logodită, sora amicului său, dar uite-l dorindu-și să o compromită.

Era el rău, dar nu și nedrept. Nu i-ar fi cerut să facă ceva cu el înainte de a o ști dezvirginată de cel căruia îi aparținea, prostovanul de Grovestone din stânga. Una peste alta, la dilema sa corporală și la cea a rațiunii intervenise și contesa de Aberdeen.

— Mie îmi părea perfectă pentru tine, oftase aceasta, privind visătoare sala. În sfârșit o femeie care să îți reziste!

Îl bătuse cu evantaiul peste degete, gingașă așa cum o știa și se îndepărtase.

Perfectă pentru el?! Într-adevăr, îi rezista cu stoicism, dar picase, din punctul său de vedere, în capcana inimii sale, căci el nu făcuse nimic pentru a o atrage. De ce trebuie să implicăm și inimile în ceva pur și simplu carnal?

Intenționase ca sosirea sa aici să fie o ofrandă de pace, dar gura ei delicată, roșeața dârză din obraji, contrastul dintre esență și aparență îl excita atât de tare că își uită o clipă bunele maniere. Urlase la Serena, înnebunit de gândul că aceasta va contribui la îngreunarea reputației sale înaintea lui Lilith. Așa și era. Vedea asta în ochii ei.

De mic copil Lucian văzuse mult dispreț în ochii celor care se presupunea că trebuia să îl iubească. Studiase intens această emoție și asupra slujitorilor săi. Era uneori atât de profundă, încât prindea conturul urii. Toți se transformau astfel în preajma ducelui de Queensberry, dar dintre aceștia, în întreaga sa existență, Lucian găsise, pe lângă ură, o scânteie despre care nu voia să știe nimic, iar asta doar la două persoane.

Una dintre aceste persoane era înaintea lui – era Lilith. Luminozitatea aceea vie îl atrăgea și nu ca în trecut. Voia să știe ce e, măcar acum, să nu moară cu gândul că nu va descoperi niciodată adevăratele emoții care îl încercaseră de răposatul duce de Queensberry în acea zi în care Lucian se schimbase definitiv.

Sigur că trebuia să stea departe de fata promisă dinaintea sa, dar nu făcea nimănui rău dacă discuta cu ea – privi în jur – într-un loc ceva mai privat. Lucian mai voia, pe lângă descoperirea magiei, să fie iertat.

— Arăți minunat, Lilith!

— Îți mulțumesc, adică... – își închise ochii, iar pleoapele îi tremurară – vă mulțumesc, Excelență!

Făcu o plecăciune, care îi dădu și mai multă libertate de vizualizare a perechii de sânii minunate pe care o poseda.

— Oh, te rog!, dădu acesta din mână. Nu trebuie să fim atât de formali!

— Ba eu cred că da!, îl contrazise aceasta. Ar fi fost infantil să o contrazică din nou; aceasta se înroșise în obraji și, dacă nu ar fi cunoscut femeia, Lucian ar fi zis chiar că arăta ofticată. În orice caz, expiră profund, nu știam că lady Serena a fost.. ei bine...

— Metresa mea?, o ajută acesta și brusc se trezi că mergeau, se îndreptau spre locul pe care ducele îl râvnea. Profita – își dădu el seama – de faptul că mâinile ei tremurau netezindu-și fustele, de buzele uscate, de pielea palidă. Iartă-mă dacă ai crezut că este vorba de lord Grovestone! Știm amândoi că nu și-ar lua niciodată o amantă.

Cu toate acestea, Lilith părea deprimată, părea geloasă. Queensberry se încruntă. Deci nu era vorba de Alfred, nu. Era vorba de el. Avea impresia că sângele îi este invadat de o licoare fierbinte de fiecare dată când se gândea la cuvintele ei. Îl iubea. Îl iubea! Îl iubea? – Bineînțeles că nu! Râse în sinea sa, găsindu-se brusc palid, când trecu pe lângă o oglindă. Era holul care ducea spre biblioteca contelui. Fără a-i deranja șirul gândirii, deschise ușa, rugându-se să nu fie vreun bezmetic rătăcit pe canapele. Nu, nu era.

Rafturile bibliotecii erau destul de sărace în romane sau studii teoretice, ci mai degrabă dezorganizate, în nuanțele biologice ale medicinei. Alfred invadase acest loc, iar lord Grovestone nu era genul de om care iubea să citească. Veșnicul birou – pe care în propria casă ducele îl lichidase din cauza plictiselii de a găsi modelul în fiecare locuință – trona în centru. Draperiile verzi, grele, atârnau prăfuite pe jos, iar covorul ros pe margini înăbușea pașii. Închise încet ușa în urma sa și se hotărî să facă ceea ce făcă mereu: să se servească de parcă asta era proprietatea sa.

Nu fusese niciodată în această zonă, de aceea începu să scormonească după câteva picături de alcool. Între timp, Lilith îl privea din mijlocul camerei și de-abia acum înțelegea că se afla într-o bibliotecă, în biblioteca logodnicului ei, cu bărbatul căruia îi spusese că îl iubește.

Lilith era geloasă pe Serena. Privea mișcările zvelte și frumusețea ducelui și se întreba de ce continua să simtă acel ceva pentru el. Era oficial a altuia, dar uite-o aici, cu picioarele de gelatină, tremurând, doar pentru că se reîntâlnise cu ducele de Queensberry. Era un om periculos pentru reputația ei.

Era un om periculos pentru inima ei...

Inspiră și, expirând, lăsă cuvintele să umple camera:

— Mă tem că...

— Dacă te temi, nu o zice! o întrerupse acesta întinzându-se după ceea ce părea singura sticlă. O privi nesatisfăcut, dar desfăcând dopul își turnă în pahar. Ce e poșirca asta?, întrebă strâmbându-se. Cred, plescăi și mai luă o gură, că trebuie să mă mulțumesc și cu asta.

Îi urmări mișcările vrăjită, cu gura de-a dreptul uscată. Mușchii îi săltau pe gât, mărul lui Adam i se mișca în voie în timp ce golea lichidul.

— Vrei și tu?, o întrebă și îi turnă un pahar înainte de a refuza. Nu e tare. E apă de ploaie. Își ciocni paharul de al său și goli jumătate din conținut. Acum, voiai să spui ceva.

— Așa e..., Lilith își adună toată rațiunea care îi mai rămăsese și lăsă paharul pe măsuța înaltă de lângă ea. Nu pot să stau aici, cu tine!

— Știu, dar... nu ne-am mai văzut de ceva timp și ești protejata mea...

— Am fost, îi reaminti. Până ce ți-am spus că te iubesc și am acceptat logodna cu Grovestone.

Un moment de liniște îi făcu să se uite unul la altul. Lilith nu credea să aibă puterea aceasta de a recunoaște că un asemenea moment avusese loc. Era penibil, rușinos. Sufletul îi tresăltă. De cealaltă parte, Lucian se spijini de biroul lui Grovestone și începu să îi studieze din nou trupul de care părea că nu se sătura.

— Un mic inconvenient, zic eu. Își schimbă poziția mâinilor. De asta m-am întors, Lilith.

— Asta, ce?

— Pentru că mă iubești.

Femeia avu impresia că va leșina. Gelozia păru să se estompeze, iar Lucian redeveni unicul bărbat pentru ea. Cu degete tremurânde atinse paharul și luă o gură sănătoasă. Apoi, lăsându-l jos pentru că acesta o arse plăcut pe gât, întrebă bâlbâindu-se:

— D... da?

— Îhm!, afirmă ducele. Eram curios să văd dacă m-ai uitat și... cu toate sărutările lui Grovestone, tind să cred că nu ai făcut-o. Îl enervă faptul că ea nu negă ideea că existaseră săruturi. Era irațional, dar tot îl irita. Nu sărută mai bine decât mine?, râse, făcând-o să se cutremure.

Atrasă ca de un magnet, Lilith începu să înainteze. Își propusese să stea departe de el, să nu îi mai pice a doua oară în plasă, dar acum, când auzea că el se întorsese datorită dragostei declarate, inima sa se urnea și găsea că nu era greșit. Se lăsă, deci, atrasă, până ce ajunse aproape de Lucian, iar brațele lui, triumfătoare, îi cuprinseră șoldurile. Ochii lui arătau ca două bile incolore care o hipnotizau. Tresări, realizând că propriul corp se lipise de duritatea acestuia masculină.

— Nu, recunoscu. Eu m-am repezit să îl sărut. M-a apostrofat și... m-am simțit prost.

— Pentru că l-ai sărutat? De ce, Lilith? E logodnicul tău!

— Nu vreau să fie logodnicul meu! Am obosit, cred... Își ridică mâna și își odihni degetele pe umerii lui bine făcuți, privindu-i ochii, apoi nasul și rămânând focusată pe gură. Am obosit să înăbuș focul ăsta pe care l-ai declanșat în mine...

— Pasiunea, draga mea, toarse Lucian, plecându-și fruntea peste a ei. O simți și tu? Ea aprobă. Fată dragă, noi ne dorim unul pe altul!

— Chiar dacă nu ar trebui, adăugă aceasta. Chiar dacă tu nu mă iubești.

Ascultând-o, ducele îi prinse ceafa cu o mână. Se simțea vulnerabil aici și acum. Poate că și Diavolul avea un punct sensibil, iar acesta zăcea înaintea sa, chiar acum, dornică să îi fie astâmpărat focul trupului.

— Nu pot să te iubesc, Lilith, iar asta e cel mai bine pentru tine. Dar pot să îți ofer multă plăcere... își lăsă mâna să îi pice pe spate, atingându-i pielea palidă și făcând-o să se înfioare. În acea zi, în trăsură, nu am avut intenția să te jignesc. Nu mă înțelege greșit. Doar că ești încă prea tânără să te îndrăgostești de un om ca mine.

— Ce ar fi greșit în asta?, îl întrebă Lilith, simțind cum lacrimile îi revin în gât.

— Totul! N-ai cum să înțelegi, dar poate că într-o zi îți voi explica. Cu inima bubuindu-i în piept, își așeză un deget pe buzele fetei și continuă: Doar ție...

— Atunci, dacă nu te pot avea așa cum vreau, cum... cum?

— Mă poți avea, Lilith, o liniști el. Acceptă doar! Acceptă și te voi învăța să controlezi focul din tine!

Expirară la unison. O punea să zică un „da" asupra unui păcat pe care și-l dorea cu disperare. Dar cum să facă să nu se îndrăgostească și mai tare de acest bărbat dacă avea să fie fizic cu el? Era periculos jocul acesta și pactul în sine. Era periculos să accepte o asemenea înțelegere. Totuși, Lilith îl simțea și avea impresia că îl cunoștea de când lumea, dinainte chiar de creearea ei.

Să fie soția unui bărbat și amanta altuia? Era greșit. Dar acestea erau condițiile ducelui de Queensberry, iar ea se simțea atât de moale și de maleabilă în brațele sale, încât simțea că nu putea să lupte cu ispita.

— Un singur cuvânt, Lilith...

Îi simțea răsuflarea pe piele. Dacă avea să o facă nu putea da înapoi. Avea să primească ceea ce își dorea, iar asta cu prețul adulterului. Poate că el se va sătura de ea și, așa cum făcuse cu Serena, femeia care o abordase azi, o va abandona, dar atunci va fi căsătorită cu Grovestone. Viața ei va reveni la o normalitate pe care nu o adora.

Mușcându-și interiorul obrajilor, Lilith înălță o rugăciune către Ceruri: Iartă-mă, Doamne, căci pe el îl iubesc mai mult!

Și își împinse gura în sus, lipindu-și buzele de ale sale. Lucian o prinse de păr și o îndepărtă, chiar dacă îi simțea neliniștea în prohabul care se lipea periculos de ea:

— Trebuie să știu!

Era poruncitor. Un „nu" și îl va îndepărta. Un singur cuvânt și îl va avea alături o viață.

— Da, expiră. Da, Lucian! Da!

Zări satisfacția de pe fața acestuia. Alegea să îi fie amantă. Alegea să fie a lui, chiar dacă își înșela logodnicul. Lilith înghiți în sec și își uni buzele, când îi zări înflăcărarea și gestul destrăbălat de a-i cuprinde fesele.

Cu părere de rău, Lilith trebuia să afirme că nu regreta nimic, căci, acum, gusta din cel mai plăcut desert al Diavolului. Lilith se înfrupta din gura lui Lucian.

Nu prea gândim când iubim, dar ce ne facem când celălalt nu ne iubește? 

N-am mai postat eu de ceva timp, dar uite că azi am găsit o portiță. Vreau să aud păreri, dragii mei! 

Are cineva o idee de cum se va desfășura de acum romanul sau vă lăsați surprinși în capitolul următor? Apropo, sunt mare amatoare răsturnări de situație. 

3165 cuvinte